Te caut din toata inima...

30 decembrie 2015

Cuvintele lui Cristos

Cuvintele lui Cristos către mireasa sa despre modul şi respectul care trebuie să îl menţină în rugăciune; şi despre cele trei feluri de oameni care îl slujesc pe Dumnezeu în această lume.
CARTEA 1 – CAPITOLUL 14
Sunt Dumnezeul tău care a fost răstignit pe Cruce, Dumnezeu adevărat şi om adevărat într-o singură persoană, prezent în mâinile preotului în fiecare zi. Oricând îmi oferi o rugăciune, să o sfârşeşti cu dorinţa ca întotdeauna voia mea şi nu a ta să se îndeplinească. Nu aud rugăciunile tale în numele celor condamnaţi deja. Uneori, îţi doreşti să se înfăptuiască ceva care vine împotriva mântuirii tale, de aceea este necesar să îţi încredinţezi voinţa mie, căci nimic nu îmi este ascuns şi nu îţi ofer decât ceea ce este benefic. Sunt mulţi care nu se roagă cu intenţia potrivită, de aceea nu merită să fie ascultaţi.

Sunt trei feluri de oameni care mă slujesc în această lume. Primii sunt aceia care cred că eu sunt Dumnezeul atotputernic şi dătătorul a toate. Mă slujesc cu intenţia de a obţine bunuri şi onoruri trecătoare, însă lucrurile cereşti sunt precum nimic pentru ei, şi ar prefera mai degrabă să le piardă ca să obţină bunuri prezente. Succesul lumesc în toate revine ca parte a lor, conform dorinţelor pe care le au. Deoarece au pierdut comorile veşnice, îi recompensez cu alinări temporare pentru orice serviciu bun făcut pentru mine, până la cel mai mic lucru şi până la ultima lor suflare. Cei din al doilea tip sunt cei care cred despre mine că sunt Dumnezeu atotputernicul şi judecător strict, însă mă sluijesc din teamă pentru pedeapsă şi nu din dragoste pentru gloria cerească. Daca nu s-ar teme de mine nu m-ar sluji.

Al treilea fel de oameni sunt aceia care cred că sunt Creatorul a toate şi Dumnezeu adevărat; şi cred că sunt drept şi îndurător. Nu mă slujesc din vreo teamă pentru pedeapsă ci din iubire şi caritate divină. Ar prefera orice pedeapsă, dacă ar putea să o suporte, decât să mă provoace măcar o dată la mânie. Aceştia cu adevărat merită să fie auziţi când se roagă, căci voinţa lor e conformă cu a mea. Primul fel de slujitori nu se vor abate vreodată de la pedeapsă şi nici nu mă vor vedea. Cel de-al doliea tip nu vor fi pedepsiţi la fel de mult însă tot nu îmi vor vedea faţa, dacă nu îşi corectează frica prin pocăinţă. 

 sursa: "Revelatiile Sfintei Brigitta"

Duşmanul meu are trei demoni întrânsul.

Despre cum un duşman al lui Dumnezeu a avut trei demoni întrânsul 
şi despre sentinţa dată lui de Cristos.
CARTEA 1 – CAPITOLUL 13
Duşmanul meu are trei demoni întrânsul. Cel dintâi locuieşte în organele genitale, al doilea în inimă, al treilea în gură. Primul se aseamănă unui marinar care lasă apa să intre prin chilă, iar apa, crescând treptat, umple corabia. Astfel din cauza inundaţiei ambarcaţiunea se scufundă. 
Corabia simbolizează trupul său care este asaltat de temptaţiile demonilor 
şi de propriile pofte asemenea unor furtuni. 
Pofta trupească a intrat mai întâi prin chilă, adică, prin plăcerea pe care a avut-o în gândurile rele. Deoarece nu a rezistat prin pocăinţă sau nu a acoperit găurile prin cuiele cumpătării, apa sau pofta a crescut zi de zi
 prin acordul său.
Corabia fiind astfel plină sau umplută de concupiscenţa pântecelui, 

apa a inundat şi a înghiţit ambarcaţiunea în poftă trupească astfel 
că nu a mai reuşit să ajungă la portul salvării. 
Al doilea demon, locuind în inima sa, se aseamănă unui vierme 
aşezat într-un măr care mai întâi mănâncă miezul iar apoi, 
după ce îşi depune excrementele acolo, străbate interiorul până când îl distruge în totalitate. Asta face diavolul. 
Mai întâi strică voinţa şi dorinţele bune ale unei persoane,
 care sunt precum miezul unde întreaga putere şi bunătate se găsesc, şi, îndată ce inima este golită de aceste bunuri, 
pune în locul lor în inimă gândurile şi afecţiunile lumeşti pe care acea persoană le-a îndrăgit mai mult. 
Apoi îndeamnă întregul trup spre plăcerea lui, din acest motiv,
 curajul omului şi înţelegerea se diminuează iar viaţa sa devine dificilă.
 Se aseamănă întradevăr unui măr lipsit de miez, adică, un om fără inimă, 
de vreme ce intră în Biserica mea lipsit de inima lui, neavând milă.
Al treilea demon se aseamănă unui arcaş ce, privind în jur prin ferestre, 

trage cu arcul în cei neştiutori. 
Cum se poate ca diavolul să nu fie înăuntrul unui om care mereu îl include în conversaţiile sale? Ceea ce este iubit mai mult este menţionat mai mult. Cuvintele aspre prin care îi răneşte pe alţii sunt ca nişte săg;eţi trase prin tot atât de multe ferestre ca şi numărul menţionărilor diavolului sau de câte ori cuvintele sale rănesc oameni nevinovaţi şi scandalizează pe cei simpli.
 Eu care sunt Adevărul jur pe Adevărul Meu că îl voi condamna la fel ca pe o desfrânată la foc şi pucioasă, la fel ca pe un trădător ascuns, la mutilarea membrelor sale, 
asemenea unui batjocoritor al Domnului la ruşine eternă.
 Totuşi, câtă vreme sufletul este încă unit cu trupul său, îndurarea mea este deschisă pentru el. 
Ceea ce solicit este să participe la Sfânta Liturghie mai des, să nu dorească vreo onoare, 
să nu se teamă de reproşuri şi să nu mai aibă vreodată acel nume sinistru pe buzele sale.
EXPLICAŢIE
Acest om, un stareţ de ordin Cisterian, înmormântase pe cineva care a fost excomunicat.
În timp ce rostea rugăciunea comemoratorie pentru el, Brigitta, învăluită în spirit, a auzit aceasta:
 “A făcut ce i-a stat în putere şi l-a înmormântat.
 Poţi fi sigură că prima înmormântare după aceasta va fi a sa.
Căci a păcătuit împotriva Tatălui, care ne-a spus să nu arătăm părtinire
şi să nu îi onorăm pe cei bogaţi pe nedrept.

De dragul unui mic câstig trecător, acest om a onorat o persoană care nu merita
 şi a pus-o alături de cei vrednici, lucru pe care nu trebuia să îl facă.
 A păcătuit de asemenea împotriva Duhului Meu,
care este comuniunea şi comunitatea celor drepţi,
 înmormântând un om nedrept alături de cei Sfinţi.
 A păcătuit şi împotriva mea, Fiul, deoarece am spus: “Cel ce mă respinge pe mine va fi respins.”
Acest om a onorat şi a slăvit pe cineva pe care Biserica şi preotul meu a respins.”
 Stareţul s-a căit la auzul acestor cuvinte şi a murit a patra zi.

sursa :http://www.prophecyfilm.com/romanian/revelatiile/cartea1/cartea1-capitolul13.htm

29 decembrie 2015

Lasă gunoiul vecinului acolo unde vecinul însuşi l-a pus


“…Cînd un om reuşeşte să facă ceva ce i-a solicitat mult efort, în el începe să lucreze trufia. Cel ce slăbeşte, se uită cu dispreţ la graşi, iar cel ce s-a lăsat de fumat răsuceşte nasul dispreţuitor cînd altul se bălăceşte, încă, în viciul său.
Dacă unul îşi reprimă cu sîrg sexualitatea, se uită cu dispreţ şi cu trufie către păcătosul, care se căzneşte să scape de păcat, dar instinctul i-o ia înainte! Ceea ce reuşim, ne poate spurca mai ceva decît păcatul însuşi. Ceea ce obţinem se poate să ne dea peste cap reperele emoţionale în aşa manieră încît ne umple sufletul de venin.

Banii care vin spre noi ne pot face aroganţi şi zgîrciţi, cum succesul ne poate răsturna în abisul înfricoşător al patimilor sufleteşti. Drumul către iubire se îngustează cînd ne uităm spre ceilalţi de la înălţimea vulturilor aflaţi în zbor. Blîndeţea inimii se usucă pe vrejii de dispreţ, de ură şi de trufie, dacă sufletul nu este pregătit să primească reuşita sa cu modestia şi graţia unei flori. Tot ce reuşim pentru noi şi ne aduce energie daca nu avem smerenie, va urma a se întoarce către aceia ce se zbat, încă, în suferinţă şi-n păcat.

Dacă reprimi foamea în timp ce posteşti, foamea se va face tot mai mare. Mintea ta o să viseze mîncăruri gustoase şi alese, mintea o să simtă mirosurile cele mai apetisante chiar şi în somn, pentru ca, în ziua următoare, înebunită de frustrare, să compenseze lipsa ei printr-un dispreţ sfidător faţă de cel ce nu posteşte. Atunci, postul devine prilej de trufie, de exprimare a orgoliului şi a izbînzii trufaşe asupra poftelor. Dar, dincolo de orice, trufia rămîne trufie, iar sentimentul frustrării o confirmă.
Ochii noştri nu sunt concepuţi pentru dispreţ, ci pentru a exprima cu ei chipul iubirii ce se căzneşte să iasă din sufletele noastre. Succesele nu ne sunt date spre a ne înfoia în pene, ca în mantiile statuilor, ci pentru a le transforma în dragoste, în dezvoltare şi în dăruire pentru cei din jur.

Dacă ai reuşit în viaţă, nu te agăţa de nereuşitele altuia, pentru a nu trezi în tine viermele cel aprig al orgoliului şi patima înfumurării. Reuşita este energia iubirii şi a capacităţii tale de acceptare a vieţii, dar ea nu rămîne nemişcată, nu este ca un munte sau ca un ocean. Îngîmfarea şi trufia reuşitei te coboară, încetul cu încetul de pe soclul tău, căci ele desenează pe cerul vieţii tale evenimente specifice lor.

Slăbeşte, bucură-te şi taci! Lasă-te de fumat, bucură-te şi taci! Curăţă ograda ta, bucură-te de curăţenie şi lasă gunoiul vecinului acolo unde vecinul însuşi l-a pus. Căci între vecin şi gunoiul din curte există o relaţie ascunsă, nişte emoţii pe care nu le cunoşti, sentimente pe care nu le vei bănui vreodată şi cauze ce vor rămîne, poate, pentru totdeauna ascunse minţii şi inimii tale.
Între omul gras şi grăsimea sa există o relaţie ascunsă. O înţelegere. Un secret. Un sentiment neînţeles. O emoţie neconsumată. O dragoste respinsă. Grăsimea este profesorul grasului. Viciul este profesorul viciosului. Şi, în viaţa noastră nu există profesori mai severi decît viciile şi incapacităţile noastre.

Acum stiu, stiu ca orice ura, orice aversiune, orice tinere de minte a răului, orice lipsa de mila, orice lipsa de intelegere, bunavointa, simpatie, orice purtare cu oamenii care nu e la nivelul gratiei si gingasiei unui menuet de Mozart… este un pacat si o spurcaciune; nu numai omorul, ranirea, lovirea, jefuirea, injuratura, alungarea, dar orice vulgaritate, desconsiderarea,orice cautatura rea, orice dispret, orice rea dispozitie este de la diavol si strica totul. Acum stiu, am aflat si eu…”

Parintele Nicolae Steinhardt

24 decembrie 2015

Craciun fericit si binecuvantat!


Va doresc ca nasterea Domnului nostru sa nasca in inimile voastre dorul de Cer si viata in Iubire! Craciun fericit si binecuvantat tie ... si tie... tuturor si fiecaruia in parte! 


20 decembrie 2015

Prietenul meu ingerul

Un film minunat care mi-a mangaiat sufletul,mi-a inseninat fiinta si mi-a facut inima sa surada!
Va e dor de putina iubire pura, cristalina?
Atunci : vizionare placuta!

18 decembrie 2015

Cand Te-ai născut Tu

Părea că timpu-n cursu-i linear
S-a îndoit,vrând parcă să se rupă,
Când Te-ai născut Tu,bornă de hotar,
Ca să împarţi,în funcţie de Har,
Istoria în „înainte de..."şi „după..."

Era-mplinirea vremii,timp marcat
Să-nceapă planul sfânt de mântuire;
Când Te-ai născut Tu,când Te-ai întrupat,
Zăgazul cerului s-a-ndepărtat
Şi-a inundat pământul cu iubire.

Când Te-ai născut Tu,oştile cereşti
Cântau în cor,unindu-se-ntre ele,
Păstorii erau slujitori domneşti,
Iar staulele case-mpărăteşti
Şi-n Betleem erau mai multe stele.

Totul s-a petrecut cum era scris
Şi totul s-a-mplinit în Pruncul Rege
Venit să spună urii:interzis!
Când Te-ai născut Tu s-a-mplinit un vis,
Căci Tu ai transformat iubirea-n lege.

Te-ai coborât Tu,Fiu de Dumnezeu,
Ca drumul Tău prin lume să Te poarte
Şi pe la uşa sufletului meu;
Când Te-ai născut Tu,m-am născut şi eu,
Căci fără Tine-aş fi trăit în moarte.

Simion Felix Marţian

15 decembrie 2015

Prietenie ... Iubire ...


"Prietenia lumeasca are nevoie de ochi si de intalniri, pentru ca din ele sa se infiripeze inceputul apropierii,insa cei ce stiu sa iubeasca in spirit nu au nevoie de trup drept sol al prieteniei,ci trairea aceleiasi credinte este cea care duce la unirea spirituala a doua fiinte."
Sf.Vasile cel Mare

 Stiam ca ma aude ... incearca si tu ... 

 

14 decembrie 2015

56 de modalități de a fi milostiv în Anul Jubiliar al Milostivirii

Văzând aceasta, fariseii au spus discipolilor Lui: „De ce mănâncă învățătorul vostru cu împreună cu vameșii și păcătoșii?” Auzindu-i, El le-a spus: „Nu cei sănătoși au nevoie de medic, ci bolnavii. Așadar, mergeți și învățați ce înseamnă: ‘Îndurare vreau și nu jertfă’, căci nu am venit să îi chem pe cei drepți, ci pe cei păcătoși”. (Mt 9,11-13)
Dumnezeu, care este milostiv, dorește milostivirea noastră. Iată 56 de căi prin care ne putem exprima milostivirea în cursul Anului Jubiliar. Încercați să alegeți la întâmplare una dintre aceste căi în fiecare săptămână și să o puneți în practică.
1) Rezistă tentației de a fi sarcastic! Sarcasmul este antiteza milostivirii: „Pune, Doamne, strajă gurii mele / și păzește ușa buzelor mele (Ps 141,3).
2) Redu-ți bunurile: împarte lucrurile tale cu cei nevoiași.
3) Sună pe cineva despre care știi că este singur, chiar dacă înțelegi motivul pentru care este singur. În special dacă înțelegi.
4) Scrie o scrisoare de iertare cuiva. Dacă nu poți să o trimiți, stropește-o cu apă sfințită, roagă-l pe Isus Cristos să aibă milă de amândoi, iar apoi arde-o sau îngroap-o.
5) Învață această rugăciune: „Dragă Dumnezeule, binecuvântează pe [numele persoanei care te sâcâie] și ai milă de mine!”
6) Plănuiește un mini-pelerinaj la un sanctuar local; pe drum, fă efortul de a trăi fapta de milostivire trupească a „primirii străinilor” asemenea lui Cristos.
7) Fă ceva plăcut și util pentru cineva cu care nu te înțelegi bine sau care ți-a greșit.
8) Fii atent la comportamentul pe care îl ai online. Ceea ce postezi are intenția să îți îmbunătățească propria imagine… și să îi facă pe alții să se simtă prost? Dai în capul altora numai ca să îți potolești mânia și să umilești pe alții?
9) Oferă Liturghii pentru cei vii: prieteni și membri ai familiei, chiar și pentru străinii despre care ai citit sau ai auzit că trec prin perioade grele.
10) Fii suficient de generos ca să permiți altora să te ajute; oamenii au nevoie să simtă că este nevoie de ei.
11) Chiar dacă nu ai vrut să superi pe cineva, admite că ai făcut-o, chiar și fără intenție, și cere-i persoanei să te ierte.
12) Ține la tine mereu câțiva lei și/sau bonuri de masă pe care să le dai celor fără adăpost.
13) În timpul rugăciunii, gândește-te la calitățile cuiva cu care nu te înțelegi bine. Fă același lucru pentru fiecare din membrii familiei tale.
14) Trimite un mesaj, flori, daruri cuiva, cu ocazia comemorării a șase luni de când a pierdut o persoană dragă. Cam de atunci începând, majoritatea oamenilor nu mai sunt atenți la durerea acestora.
15) Oferă-te să stai cu copiii unei mame ocupate, astfel încât să poată și ea ieși din casă și să aibă câteva ore pentru ea însăși.
16) Gătește (sau cumpără un cadou) pentru o mamă care tocmai a născut sau a adoptat un copil, sau pentru cineva care a suferit recent o pierdere.
17) Stăpânește-ți limba!
18) Oferă-te să faci deplasări pentru diferite servicii (cumpărături, ridicat rufele de la spălătorie, plimbat câinele) pentru o persoană care este foarte ocupată sau este imobilizată în casă.
19) Dacă nu poți sta alături de o persoană fără adăpost, cel puțin trimite o donație asociației abilitate să facă acest lucru.
20) Dacă ți se servește ceva delicios, ia cea mai mică bucățică.
21) Ține minte cele 14 fapte de milostivire trupească și spirituală și explică-le copiilor tăi semnificația acestora.
22) În loc să îți pierzi răbdarea cu cineva online (sau vorbind în persoană), urmărește să îi asculți temerile. Cere de la Dumnezeu, la fel ca Solomon, „o inimă înțelegătoare”.
23) Oferă-te să conduci o persoană în vârstă la Sfânta Liturghie.
24) Amintește-ți de timpul în care nu ți s-a dat prezumția de nevinovăție și ofer-o cuiva.
25) Lasă la o parte telefonul și ascultă cu adevărat acea persoană, discutând față în față.
26) Să ai pregătite băuturi alternative, pe lângă apă, pentru cazul în care vine în vizită cineva care a avut probleme cu alcoolul.
26) Profită de sezonul cumpărăturilor și ia pastă de dinți, săpun, șampon, ciorapi, șosete și produse de toaletă, fă sacoșe de cadouri și donează-le în parohii sau oriunde este nevoie.
27) Citește Enciclica Papei Ioan Paul al II-lea „Dives in misericordia”, puțin câte puțin, de-a lungul întregului an.
28) Fă la sfârșitul fiecărei zile un ritual prin care să ceri iertare de la cei cu care trăiești. „Să nu apună soarele peste mânia voastră” (Ef 4,26).
29) Fă o listă cu toți „dușmanii” tăi. Apoi, în fiecare zi, spune o rugăciune pentru ei.
30) Fă-ți obiceiul să surâzi, să feliciți, să spui un lucru amabil sau să conversezi cu cineva care nu este în anturajul tău zilnic.
31) Dăruiește ceva care îți aparține și care îți place cu adevărat cuiva care știi că se va bucura.
32) Fă Coronița Divinei Milostiviri când mergi sau când ieși de la serviciu.
33) Când este dificil să practici milostivirea pentru alții, roagă-te Litania Umilinței, a Cardinalului Rafael Merry del Val.
34) Fă un jurnal al recunoștinței și notează lucrurile mici pentru care îi ești recunoscător partenerului de viață. Mușcă-ți limba și scrie în jurnal data viitoare când vrei să critici.
35) Fă un examen ignațian al conștiinței în fiecare seară. Amintindu-ne de Dumnezeul milostivirii în fiecare seară, această deprindere ne ajută să devenim milostivi.
36) Răspunde provocărilor cu același respect pe care ai dori să ți-l arate persoana respectivă.
37) Învață Rugăciunea lui Isus și folosește-o: Doamne Isuse Cristoase, Fiul lui Dumnezeu, ai milă de mine păcătosul.
38) Intră pentru câteva minute în cursul săptămânii în biserică și așază-te în fața Tabernacolului, pur și simplu ca să fii împreună cu Isus Cristos, cel milostiv. Dacă nu poți face aceasta, meditează în fața crucifixului.
39) Fă o novenă pentru binele unei persoane de care nu îți place.
40) Scoate un plic și o hârtie, și scrie de mână o scrisoare cuiva, ca modalitate de a-i demonstra cât de important(ă) este pentru tine.
41) Oferă-te să citești pentru cineva care se simte rău sau este mâhnit.
42) Cere-i Sfântului Duh să se roage „cu suspine negrăite” (Romani 8,26) pentru tine, atunci când nu poți să te rogi, pentru cineva care te-a rănit.
43) Discută cu bunăvoință atât cu prietenii, cât și cu străinii.
44) Atunci când conversațiile alunecă spre „întunecata bucurie” a bârfei, schimbă subiectul.
45) Știi să cânți la pian sau la un alt instrument? Poți recita poezii? Oferă atunci „spectacole” gratis celor părăsiți în aziluri și în spitale.
46) Mergi la mormintele strămoșilor tăi sau vizitează un cimitir local și roagă-te rozariul pentru cei aflați acolo.
47) Mergi la o reculegere spirituală. Este o modalitate de a-ți manifesta milostivirea față de tine însuți și față de cei din jur, care știu că ai nevoie să mergi acolo. Dacă nu poți face aceasta, atunci încearcă cel puțin să ai o zi sau măcar o seară de reculegere.
48) Recunoaște geloziile pe care le ai, atât față de tine însuți, cât și în fața confesorului.
49) Oferă-te să te rogi cu cineva, chiar și cu o persoană pe care ai întâlnit-o pe stradă sau într-un mijloc de transport public, care pare să aibă nevoie de rugăciune.
50) Păstrează iconițe, scurte rugăciuni imprimate, medalii binecuvântate, și oferă-le celor cu care te întâlnești, ca o binecuvântare pentru alții.
51) Oferă ospitalitate în casa ta unei persoane sau unui grup de persoane pe care în mod normal nu le-ai invita.
52) Planifică o petrecere împreună cu câțiva membri ai bisericii tale și invită-i să vină pe „cei de la marginea drumului”.
53) Dacă o persoană pe care o cunoașteți pare să nu creadă, spune-i cum anume Cristos ți-a schimbat ție viața.
54) Plătește parcarea sau taxa de trecere persoanei care se află în spatele tău.
55) Citește din scrierile mult-calomniatului Papă Benedict al XVI-lea. Vei fi cu adevărat surprins.
56) Roagă-te în fiecare zi pentru sufletele din Purgatoriu. Roagă-te pentru cei morți.

sursa: http://lumea.catholica.ro/2015/12/56-de-modalitati-de-a-fi-milostiv-in-anul-jubiliar-al-milostivirii/

13 decembrie 2015

Cer nou


Grăit-am ieri prin lacrimi cu Domnul şi i-am spus:
“De noi cum nu Ţi-e silă Prea Scumpul meu Iisus?
Cum nu-ţi întorci Tu faţa cu silă de la noi
Şi cum mai vrei să suferi făptura de noroi?
Cum vrei să calce-n lume piciorul Tău curat
Cel care peste aripi de înger a călcat ?
Cum poala prea curată, Stapane, n-o fereşti,
În tina omenească să nu ţi-o murdăreşti?
Cum poţi să suferi, Doamne, miros de putregai,
Când ai tămâia dulce a crinilor din rai?
Cum suferi bezna noastră, Tu, soare strălucit,
Cum poţi să rabzi ocara, Tu, Domnul prea slăvit?
Şi cum fiind căldura iubirilor cereşti,
În inima mea rece Tu vrei să locuieşti?
Tu, Cel ce stai în ceruri cu mari luminători,
În iadul meu, Stăpâne, cum vrei să Te cobori?
Ca Petru ani de-a rândul te-am izgonit mereu
Ieşi de la mine, Doamne că păcătos sunt eu.
Dar n-ai plecat! Ba încă, cu pasul Tău curat,
Ai coborât tot cerul în iadul meu spurcat.
Cu pasul Tău pe mine de tot m-ai curăţit,
Cu raza Ta tot chipul Tu mi l-ai strălucit.
Cu focul Tău pe mine, cel rece, m-ai aprins
Şi peste sărăcia mea goală ai întins
Un colţ al hainei Tale şi m-ai făcut bogat,
Mi-ai dat inel, coroană, porfiră de-mpărat.
Mi-ai încăput în suflet, Tu, Cel neâncăput,
Şi sufletul meu, iată, cer nou Tu l-ai făcut.
În sufletul meu astăzi Tu însuţi locuieşti
Cu Maica Prea Curată, cu cetele-i cereşti.
Şi pentru toate acestea, Iisuse prea iubit,
În cerul nou din suflet să fii în veci slăvit.

poezie de Zorica Latcu

 

11 decembrie 2015

Ancorata in Privirea Ta

 
Naufragiata in mocirla,
Agonizand,ma cufundam in ea,
Ma sfasia constant amaraciunea
Ca sunt ruina doar din vina mea.

Cu inima-mi ranita de pacate,
Hranita de-un pustiu ingrozitor,
Ma adanceam spre gheena ce imparte
Suspine si durere tuturor.


Ma cauta neobosita Raza,
A spintecat intunecimea grea,
Imi oglindise pentr-o clipa Crucea
Pecetluind-o pe retina mea.


Pulseaza Sangele Atotputernic,
Tasnind in inima ce-L cauta,
Si inchizand in ea pe Necuprinsul
Ma ancoreaza in Privirea Ta.
 

mmary

Uimitoarea şi miraculoasa icoană a Sfintei Fecioare Maria, din Guadalupe

Minunatul DAR! Multumim neprihanita MAMA !

09 decembrie 2015

Ferestre


 "O fereastră nu obosește să lase lumina prin ea, nu se gândește dacă mai poate suporta ochii ce privesc și de dinăuntru și de afară și, ea însăși,nu este niciodată cu adevărat obiect al privirii. "
Pr.Gabriel Marian Marincaş

In ochii lumii, fereastra ,
niciodata privita,niciodata iubita.
In ochii Tai,comoara,
totdeauna privita,totdeauna iubita!
mmary

 

08 decembrie 2015

Mi-e sufletul

 
Mi-e sufletul cernit în colivie,
O gratie îi tine loc de-aripa,
În el, numai durerea mai e vie,
Si-n vesnicia lui mai este-o clipa.

Prin vremea lui trec veri demult uitate,
În anii lui se face tot mai toamna,
Închis în el, viseaza libertate,
Si ma întreaba tot mai des ce-nseamna.


Îi spun ca usa lumii e deschisa,
Ca nu-i zavor si nimeni nu-i de garda,
Priveste-n gol si-n pleoapa lui închisa,
Ghicesc scântei ce au uitat sa arda.


Îi spun ca lumea e-un sirag de stele,
Purtat la gât de zâne fara nume,
Dar gândul meu se pierde-ntre zabrele,
Si între noi tacerea-i cât o lume.


Mi-e sufletul un cer de-apusuri sumbre,
Pierdut în lumea lui, de gratii plina,
Ce-n teama de-ntuneric si de umbre,
Se frânge-n rasarituri de lumina.


poezie de Marian Burtoi

Claire Culwell supraviețuitoarea unui avort


„Viața mea e un miracol și aș fi egoistă dacă aș păstra acest DAR al vieții numai pentru mine. Vreau să le spun tuturor ce dar mi-a fost dăruit mie și chiar și lor! Vreau să-i încurajez să caute alternative la avort, pentru că nu aș vrea ca vreo femeie sau vreun bărbat să treacă vreodată prin suferința și durerea prin care a trecut mama mea biologică, doar din cauza faptului că nu a știut că avea o altă opțiune.”


Claire Culwell a aflat că e supraviețuitoarea unui avort în urmă cu câțiva ani. Și-a întâlnit mama biologică și a auzit povestea celei care o purta în pântece la vârsta de numai 13 ani, când a fost dusă la o clinică, pentru a face avort. La câteva săptămâni după ce intervenția a avut loc, a observat că pântecul îi crește. Așa că a fost dusă înapoi la clinică, unde a aflat că fusese însărcinată cu gemeni: unul a fost avortat, celălalt a supraviețuit.

Acum, Claire e o activistă pro-viață care își face cunoscută povestea în amintirea fratelui ei geamăn. Ea declară că își dorește să răspândească mesajul iertării divine către cei care au experimentat avortul. „Știu că vindecarea e posibilă și am primit darul de a supraviețui unui avort pentru a le putea spune acestor femei și bărbați că sunt iertați...”


„Viața mea e o mărturie a faptului că există alternative minunate la avort (cum e adopția în cazul meu) și că un copil nedorit merită, totuși, viața... chiar și un copil cu dizabilități.” Claire a trecut prin diferite probleme de sănătate din cauza avortului, ale cărui consecințe o afectează și azi. „Dacă viața mea poate atinge o singură persoană care a trecut printr-un avort sau care se gândește la un avort ori la adopție, atunci îmi îndeplinesc scopul în mișcarea pro-viață.”


Mesajul ei se îndreaptă către toate mamele și copilașii aflați în situația pe care mama sa biologică, fratele ei geamăn și ea însăși au trăit-o în urmă cu 22 de ani: „Sunt aici ca să spun că EXISTĂ SPERANȚĂ și că există opțiuni.”
 


30 noiembrie 2015

Porunca


O,lume,tu,nestapanita fiara
Retrage-ti ghearele ce ma sugruma
Sa amuteasca-n veci a ta furtuna
Si-ntunecatii care-n mine tuna.

O, suflet,tu,infometat de har,
Sedus de a dorintei stralucire
Te-mbraca cu al puritatii dar
Ca dincolo de timp sa sorbi Iubire.
mmary

24 noiembrie 2015

Gloria Polo in Romania !




Împăcare

 Cu sufletul spre Domnul am strigat:
Iisuse-al meu, de pacea Ta mi-e sete.
Ma tine lutul meu, de lut legat,
Si-n van vrea fierea lumii sa ma-mbete.
Spre Tine merge dorul meu intreg,
La Tine-mi este orisice dorire.
Ci lasa-ma de lut sa ma desleg,
Sa vada sufletu-mi a Ta marire.
Mi-e sete de odihna, Doamne-al meu,
Mi-s mainile si talpile o rana.
Din coasta sange-mi picura mereu,
In drumul de pacat si de prihana.
Primeste-mi, Bune, sufletul stingher,
Gateste-mi Insuti locul de hodina,
Ma lasa astazi sa ma inalt la cer,
Dezleaga-ma de haina mea de tina.
Si glasul Domnului grai raspuns:
Durerea ta ma sfasie de mila,
Cand plansul tau la mine a patruns,
Mi-a inflorit o rana-n piept, copila.
Ridica-n slava ochii tai uimiti
Si-mi vezi durerea spinilor pe frunte;
Priveste-n ochii mei de plans topiti
Si-n palme vezi-mi chinurile crunte.
Eu n-am cerut atunci sa vin in sus,
Desi Parintele ceresc mi-e Tata;
Din cupa am sorbit amar nespus,
Si cupa mea e-n veci nedesertata.
Dar rana ta ma doare mai cumplit,
Pe cruce-am sangerat si pentru tine!
Te-am cunoscut din veci si te-am iubit,
Si-i grea povara dragostei depline.
Si-am inganat, cu duhul umilit:
Primeste-ma-n iubirea Ta cereasca,
Si lasa Doamne-n lutul istovit,
Dureri si rani in sange sa-nfloreasca

autor: Zorica Latcu


21 noiembrie 2015

Jim Caviezel: "Prefer sa fiu un nimeni"


''Prefer sa fiu un nimeni...
Jucand acest rol, mi-am distrus cariera de actor, dar ... a fost o oportunitate unica pentru a-mi intari credinta...Si pentru mine nu este nimic mai bun decat sa-mi dau viata pentru Isus Hristos.'' 
- James Caviezel-


20 noiembrie 2015

Rugaciunea care transforma

E dificil,o marturisesc,sa privesti indelung si cu placere frumusetea unei oglinzi fara sa te privesti in ea si chiar fara sa-ti faca placere sa te privesti;totusi,este o deosebire intre placerea pe care o avem de a privi oglinda pentru ca este frumoasa si satisfactia de a privi intr-o oglinda pentru ca ne vedem in ea.De asemenea, este dificil,fara indoiala,sa-l iubim pe Dumnezeu fara sa iubim in acelasi timp placerea ce o avem in iubirea sa;dar,cu toate acestea,sunt multe de spus despre deosebirea intre multumirea pe care o avem de a-l iubi pe Dumnezeu pentru ca este frumos si cea pe care o avem de a-l iubi pentru ca iubirea ce o purtam este agreabila.Or,trebuie sa ne straduim sa cautam in Dumnezeu doar iubirea frumusetii sale, si nu placerea care se experiaza in frumusetea iubirii sale.
Cel care , rugandu-se lui Dumnezeu,isi da seama ca se roaga nu este pe deplin atent la rugaciune,pentru ca isi abate atentia de la Dumnezeu,pe care-l roaga, ca sa se gandeasca la rugaciunea prin care se roaga.Chiar grija de a nu avea distractii ne serveste deseori ca o foarte mare distragere:simplitatea in actiunile spirituale este cea mai recomandabila.
Vrei tu sa-l privesti pe Dumnezeu?
Priveste-l deci si fii atent la aceasta actiune; pentru ca, daca reflectezi si-ti intorci ochii asupra ta, ca sa vezi conduita pe care o ai privindu-l,nu mai este ce-l pe care-l privesti,ci tinuta ta,pe tine insuti.
Cel care este intr-o rugaciune fervoroasa nu stie daca este in rugaciune sau nu,pentru ca nu se gandeste la rugaciunea pe care o face, ci la Dumnezeu, caruia o face. Cel care este inflacarat de iubirea sacra nu-si intoarce inima asupra lui insusi ca sa priveasca ceea ce face, ci o tine fixata si ocupata in Dumnezeu, caruia ii dedica iubirea sa.
Cantaretul ceresc gaseste atata bucurie in a canta Dumnezeului sau,incat nu gaseste nicio placere in melodia glasului sau decat pentru ca aceasta ii place lui Dumnezeului sau.
sursa:Sf.Francisc de Sales "Tratatul Iubirii lui Dumnezeu"

 

13 noiembrie 2015

Iubire eterna


"Prietenul meu etern
Îţi dăruiesc viaţa mea.
Primeşte-mă şi fă din mine un
îndrăgostit adevărat.
Salvează-mă din cele două lumi.
Aruncă-mă în foc
Dacă inima mea se îndreaptă spre
altcineva decât spre Tine."
Rumi


08 noiembrie 2015

De nu eşti făcător de pace, fii măcar neiubitor de tulburare

De nu te linişteşti cu inima, linişteşte-te măcar cu limba. Şi, dacă nu poţi pune rânduială în gânduri, pune rânduială măcar în simţuri. Şi, de nu eşti singur în cugetul tău, fii singur măcar cu trupul tău. Şi, de nu poţi lucra cu trupul tău, întristează-te măcar în cugetul tău. Şi, de nu poţi sta la priveghere, priveghează măcar şezând pe patul tău sau chiar întins pe el. Şi, de nu poţi posti două zile, posteşte măcar până seara, Şi, de nu poţi până seara, păzeşte-te măcar să nu te saturi.

De nu eşti curat în inimta ta, fii curat măcar în trupul tău. De nu plângi în inima ta, îmbracă-ţi în jale măcar faţa ta. De nu poţi milui, vorbeşte măcar ca un păcătos. De nu eşti făcător de pace, fii măcar neiubitor de tulburare. De nu te poţi strădui, fă-te măcar în cuget netrândav. De nu eşti biruitor (asupra păcatelor), măcar să nu te mândreşti faţă de cei vinovaţi. De nu izbuteşti să închizi gura celui ce bârfeşte pe prietenul tău, păzeşte-te măcar să nu te faci părtaş în aceasta cu el.

Cunoaşte că, de iese din tine foc şi acesta arde pe alţii, sufletele arse în focul tău le va cere Dumnezeu din mâinile tale. Şi, chiar dacă nu arunci tu însuţi focul, dar consimţi cu cel ce-l aruncă şi găseşti plăcere în aceasta, vei fi părtaş lui la judecată. De iubeşti blândeţea, rămâi în pace. Şi, de te vei învrednici de pace, te vei bucura în toată vremea. Caută înţelepciunea, şi nu aurul. Îmbracă-te în smerenie şi nu în mătase. Caută să dobândeşti pacea, şi nu împărăţia.

Din Isaac Sirul, Cuvinte despre nevoință, în Filocalia X, Editura Humanitas, Bucureşti, 2008, p. 273-274

sursa: http://www.ganduridinierusalim.com/de-nu-esti-facator-de-pace-fii-macar-neiubitor-de-tulburare/


27 octombrie 2015

Fagaduinta autentica pentru a-ti imprima in suflet hotararea de a-i sluji lui Dumnezeu

Eu,subsemnata(se spune numele),prosternata inaintea lui Dumnezeu cel vesnic si a intregii curti ceresti,dupa ce am considerat imensa milostivire a bunatatii sale divine fata de mine,faptura nevrednica si neinsemnata,pe care el a creat-o din nimic, a pastrat-o,a sprijinit-o si a ferit-o de atatea primejdii,coplesind-o cu atatea binefaceri; dar, mai ales dupa ce am considerat bunatatea si blandetea cu care preabunul Dumnezeu m-a suportat cu atata indurare in faradelegile mele,inspirandu-ma asa de des cu atata iubire,indemnandu-ma sa ma indrept; considerand ca m-a asteptat cu atata rabdare ca sa ma convertesc si sa ma caiesc pana in acest  an din viata mea, si aceasta, in ciuda tuturor nerecunostintelor, nesinceritatilor si infidelitatilor mele prin care am amanat convertirea mea, nesocotind harurile sale si l-am jignit cu atata nerusinare; dupa ce am luat in considerare si faptul ca in ziua Botezului am fost consacrata si dedicata Dumnezeului meu pentru a fi fiica sa; si ca, dimpotriva,contrar promisiunii facute atunci in numele meu, am profanat si violat sufletul meu de atatea ori si intr-un chip asa de nenorocit si odios,indreptandu-l si intrebuintandu-l contra Maiestatii Divine;in sfarsit,reintrand in mine insami,ingenunchind cu inima si cu sufletul in fata tronului dreptatii divine, ma recunosc,declar si marturisesc in plina dreptate vinovata si dovedita de crima de lezmajestate divina si vinovata de moartea si patimile lui Isus Cristos din cauza pacatelor savarsite,pentru care el a murit si a indurat chinul crucii; pentru aceasta,recunosc ca sunt vrednica de a fi pentru totdeauna condamnata la osanda vesnica.
Dar intorcandu-ma spre tronul infinitei milostiviri a aceluiasi Dumnezeu,dupa ce m-am cait din toata inima si din toate puterile mele de nelegiuirile vietii mele trecute,implor si cer cu smerenie har si iertare,mila si deplina achitare a crimei mele,in numele mortii si patimilor aceluiasi Domn si Rascumparator al sufletului meu; bazandu-ma pe aceasta ca pe singura temelie a sperantei mele,repet si reinnoiesc promisiunea facuta de mine lui Dumnezeu la Botez,renuntand la diavol, la lume si la carne,urand nenorocitele lor sugestii,desertaciuni si pofte,pentru tot timpul vietii mele de aici si de dincolo.
Voiesc sa ma convertesc la Dumnezeul meu cel bun si milostiv; doresc,imi propun si ma hotarasc in mod irevocabil de a-l sluji si de a-l iubi acum si pe veci,daruindu-i si consacrandu-i spritul meu cu toate facultatile sale,sufletul cu toate puterile sale,inima mea cu toate afectele ei,trupul meu cu toate simturile sale,fagaduind de-a nu mai abuza de nicio parte din fiinta meaimpotriva vointei sale divine si a Maiestatii sale suverane, careia ma sacrific si ma jertfesc in spirit,pentru a-i fi pe vecie o creatura cinstita,supusa si fidela,fara a voi vreodata sa-mi retrag cuvantul sau sa ma caiesc pentru aceasta.Dar daca,in urma vreunei ispite a dusmanului sau in urma vreunei slabiciuni omenesti,mi s-ar intampla sa calc intrucatva aceasta hotarare si consacrare a mea,declar inca de pe acum si ma hotarasc,cu ajutorul harului Duhului Sfant, sa ma ridic indata ce-mi voi da seama,intorcandu-ma catre milostivirea lui Dumnezeu fara intarziere si amanare.
Aceasta este vointa,intentia si hotarea mea nestirbita si irevocabila,de care sant perfect constienta,si o intaresc fara rezerva sau exceptie,in aceeasi sfanta prezenta a lui Dumnezeu,in vazul Bisericii triumfatoare, al Bisericii militante, Mama mea, care primeste aceasta declaratie a mea in persoana aceluia care,in calitate de slujitor al ei,ma asculta in acest moment.
Binevoieste ,Dumnezeule vesnic,atotputernic si bun,Tata, Fiu si Duh Sfant, a intari in mine hotararea aceasta si a primi jertfa mea cordiala si interioara, ca mireasma de iubire; si dupa cum ai binevoint sa-mi dai inspiratia si vointa de a o face, da-mi si puterea si harul pentru a o implini.
Doamne, tu esti Dumnezeul meu ,Dumnezeul inimii mele,Dumnezeul sufletului meu,Dumnezeul spiritului meu ; ca atare ,te recunosc si te ador acum si in vecii vecilor.
Traiasca Isus!
sursa:Sf.Francisc de Sales "Introducere in viata evlavioasa"
 

17 octombrie 2015

Biserica să nu urmeze spiritul lumii, ci să întoarcă lumea la Dumnezeu!

Cuvântul doamnei Anca Maria Cernea la Sinodul episcopilor de la Roma, în prezenţa Sfântului Părinte Papa Francisc.

  Dr. Anca Maria Cernea – medic specialist în medicină generală la Centrul Medical de Diagnostic si Tratament al spitalului Dr. Victor Babes, reprezentantă a Asociației Medicilor Catolici din București, participantă ca auditor la Sinodul episcopilor catolici dedicat familiei de la Roma. Vineri, 16 octombrie 2015 în Sala sinodală, în prezenţa Sfântului Părinte Papa Francisc, a avut următoarea intervenţie:
 

  Sanctitatea Voastră, Părinți Sinodali, frați și surori,

Reprezint Asociația Medicilor Catolici din București.
Aparțin Bisericii Greco-Catolice din România.
Tatăl meu a fost un lider politic creștin, închis de comuniști timp de 17 ani. Părinții mei se logodiseră, dar nunta lor a avut loc abia după 17 ani. Mama l-a așteptat pe tata în toți acei ani, deși nici măcar nu știa dacă el mai era în viață. Au fost fideli în mod eroic lui Dumnezeu și legământului lor.
Exemplul lor arată că harul lui Dumnezeu poate învinge situații sociale îngrozitoare, precum și sărăcia materială.

Noi, ca medici catolici, care apără viața și familia, vedem această bătălie ca fiind una spirituală.
Sărăcia materială și consumismul nu sunt principalele cauze ale crizei familiei.
Cauza principală a revoluției sexuale și culturale este ideologică.

Maica Domnului de la Fatima a spus că rătăcirile Rusiei se vor răspândi în întreaga lume.
Aceasta s-a făcut mai întâi sub o formă violentă, marxismul clasic, prin uciderea a zeci de milioane de oameni.
Acum se face mai ales prin marxismul cultural. Există o continuitate între revoluția sexuală a lui Lenin, Gramsci, școala de la Frankfurt și ideologia actuală a drepturilor „gay” și a genului.
Marxismul clasic pretindea restructurarea societății printr-o preluare violentă a proprietății.
Acum revoluția merge mai adânc, încercând să redefinească familia, identitatea sexuală și natura umană.

Această ideologie se autointitulează „progresistă”. Dar ea nu este altceva decât vechea ofertă a șarpelui, ca omul să preia controlul, să-i ia locul lui Dumnezeu, să caute mântuirea aici, în această lume.
Este o rătăcire de natură religioasă, gnostică.
Datoria păstorilor este să o recunoască și să avertizeze turma în privința acestui pericol.

„Căutați mai întâi împărăția lui Dumnezeu și dreptatea Lui și toate acestea vi se vor adăuga vouă.”
Misiunea Bisericii este mântuirea sufletelor. Răul, în această lume, vine din păcat. Nu din „inegalitatea veniturilor” sau din „schimbările climatice”.

Soluția este: Evanghelizarea. Convertirea.
Nu creșterea controlui guvernamental. Nu guvernul mondial. Aceștia sunt astăzi principalii agenți care impun marxismul cultural națiunilor noastre, sub forma controlului populației, a sănătății reproductive, a drepturilor gay, a educației gender etc.

Lumea de azi are nevoie nu de îngrădirea libertății, ci de libertatea adevărată: eliberarea de păcat. Mântuirea.


Biserica noastră a fost suprimată de ocupația sovietică. Dar niciunul dintre cei 12 episcopi ai noștri nu și-a trădat comuniunea cu Sfântul Părinte. Biserica noastră a supraviețuit datorită hotărârii lor și exemplului lor de rezistență față de teroare și închisori.
Episcopii noștri au cerut oamenilor să nu cedeze lumii. Să nu coopereze cu comuniștii.

Acum noi avem nevoie ca Roma să spună lumii: „Faceți pocăință și întoarceți-vă la Dumnezeu, căci s-a apropiat împărăția cerurilor.”

Nu doar noi, laicii catolici, dar și mulți creștin-ortodocși sunt îngrijorați și se roagă pentru acest Sinod. Pentru că, spun ei, dacă Biserica Catolică cedează în fața spiritului lumii acesteia, celorlalți creștini le va fi foarte greu să-i reziste.

Anca Maria Cernea, medic
Asociația Medicilor Catolici din București
Roma, 16 octombrie 2015.


sursa:  http://www.e-communio.ro/stire3464-cuvantul-doamnei-anca-maria-cernea-la-sinodul-episcopilor-de-la-roma-in-prezen-a-sfantului-parinte-papa-francisc

13 octombrie 2015

De n-ar fi fost Domnul cu noi ...


"De n-ar fi fost Domnul cu noi, sa spuna Israel!
De n-ar fi fost Domnul cu noi, cand s-au ridicat oamenii impotriva noastra,
De vii ne-ar fi inghitit pe noi, cand s-a aprins mania lor impotriva noastra.
Apa ne-ar fi inecat pe noi, suvoi ar fi trecut peste sufletul nostru.
Atunci ar fi trecut peste sufletul nostru valuri inspaimantatoare.
Binecuvantat este Domnul, Care nu ne-a dat pe noi spre vanare dintilor lor.
Sufletul nostru a scapat ca o pasare din cursa vanatorilor; cursa s-a sfaramat si noi ne-am izbavit.
Ajutorul nostru este in numele Domnului, Cel ce a facut cerul si pamantul."
Psalmul 124


08 octombrie 2015

Conversațiile dintre Sfânta Gemma Galgani și Îngerul ei Păzitor

„Nu îți e rușine să păcătuiești în prezența mea?”
 
Sfânta Gemma Galgani (1878-1903) s-a bucurat de tovărășia constantă a Îngerului ei Păzitor, cu care a păstrat un raport familial. Ea îl vedea, se rugau împreună și-l considera ca fiind prietenul cel mai bun. El o ajuta în toate, inclusiv să ducă mesaje confesorului ei, la Roma.
De la acest preot, don Germano de San Stanislao, din Ordinul Călugărilor Pasioniști, fondat de Sfântul Paul al Crucii, au rămas informații despre relația dintre Sfânta Gemma și protectorul ei ceresc: „Deseori când întrebam dacă Îngerul Păzitor a rămas mereu la locul lui, lângă ea, Gemma se îndrepta spre el și imediat cădea în extaz pe tot timpul în care se uita la el”.
Ea îl vedea pe durata întregii zile. Înainte să adoarmă îi cerea să vegheze la capătul patului și să-i facă semnul crucii pe frunte. Când se trezea, dimineața, avea o mare bucurie să-l revadă lângă ea, după cum ea povestise confesorului: „În această dimineață, când m-am trezit, el era acolo lângă mine”.
Când mergea să se spovedească și avea nevoie de ajutor, fără ezitare Îngerul o ajuta, precum povestește: „ [El] îmi reamintea unele idei, mi-a zis și câteva cuvinte...”. În plus, Îngerul era un excelent maestru al vieții spirituale, și o învăța cum să procedeze corect: „Amintește-ți, fiica mea, că inima pe care o iubește Isus vorbește puțin și se implică mult. Îți ordon, din partea lui Isus, să nu îți exprimi  părerea dacă nu ți se cere, și să nu-ți aperi opinia niciodată, ci să cedezi imediat”. Și mai adăugă: „Când faci ceva ce nu e bine, spune imediat fără să aștepți ca cineva să ți-o ceară. În sfârșit, nu uita să-ți protejezi ochii, deoarece ochii mortificați vor vedea frumusețea Cerului”.
Deși nu fusese o călugăriță, și avea o viață comună, Sfânta Gemma Galgani dorea, totuși, să se consacre pe deplin în serviciu Domnului nostru Isus Cristos. Dar, cum se întâmplă uneori, simpla dorință de sfințenie nu ajunge; e nevoie de înțelepciunea celui care ne conduce, aplicată cu fermitate. Și așa s-a întâmplat Sfintei Gemma.
Tovarășul ei ceresc, care în fiecare moment stătea lângă ea, nu a ezitat să fie sever când, pentru o oarecare alunecare, protejata lui înceta să urmeze calea perfecțiunii. 
Când, de exemplu, a decis să-și pună câteva bijuterii de aur, cu o arecare complăcere, pentru a merge în vizită la rudele de la care le-a primit în dar, a simțit un salut dojenitor din partea Îngerului ei, la întoarcerea acasă, care o privea cu severitate: „Amintește-ți că bijuteriile, pentru înfrumusețarea miresei unui Rege răstignit, pot să fie doar spinii și Crucea lui”.
 La fel, când Sfânta Gemma deviase de la sfințenie, o angelică cenzură s-a făcut simțită: „Nu îți e rușine să păcătuiești în prezența mea?”.  Pe lângă faptul că e protector, se vede bine că Îngerul Păzitor desfășoară o excelentă muncă de maestru pentru perfecționare și modelare în sfințenie. 


LinkWithin

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...