Rugăciune
de început
O, milostive
Doamne, Învăţătorul meu, doresc să te urmez cu credinţă, să te imit în viaţa
mea cât mai desăvârşit. Pentru aceasta, te rog să-mi dăruieşti, prin meditarea
Pătimirii tale, harul de a înţelege mai bine misterele vieţii spirituale.
O, Marie, Maica Milostivirii, condu-mă pe calea
pătimirii dureroase a Fiului tău şi mijloceşte pentru mine harurile de care am
nevoie pentru ca această Cale a Crucii să fie rodnică. O ofer cu intenţia... (de exemplu: pentru preoţi, pentru
convertirea unei suflet, pentru a cere o virtute, un har etc.)
I. Isus
este osândit la moarte
R: Ne închinăm ţie, Cristoase, şi te binecuvântăm,
V: Căci
prin sfânta ta Cruce ai răscumpărat lumea!
«Arhiereii şi tot Sinedriul
căutau o mărturie mincinoasă împotriva lui Isus ca să-l osândească la moarte şi
nu găseau, deşi veniseră mulţi martori mincinoşi.» (Mt 26, 59-60)
Isus: «Nu
te mira că eşti uneori bănuită pe nedrept. Căci Eu am băut primul, din iubire
pentru tine, acest pahar al suferinţelor nedrepte. Fiica Mea, când eram în faţa lui Irod, ţi-am obţinut un har,
acela de a putea să te menţii deasupra
dispreţului
omenesc şi de a merge fidel pe urmele Mele.» (MJ 289; 1164)
Sf. Faustina: «Suntem
sensibili în privinţa cuvântului, şi aşa sensibili, vrem să răspundem imediat, fără să ne întrebăm dacă este voia lui Dumnezeu, pentru
noi, ca să vorbim. Sufletul tăcut este puternic; dacă perseverează în tăcere,
nu-l va atinge niciun necaz. Sufletul tăcut este în stare să se unească cu
Dumnezeu în modul cel mai profund, el trăieşte aproape întotdeauna sub
inspiraţia Duhului Sfânt; în sufletul tăcut, Dumnezeu acţionează fără a
întâmpina piedici.» (MJ 477)
O, Isuse
milostiv, ajută-mă să accept orice judecată umană şi să nu permit ca Tu să fii
condamnat la moarte în persoana aproapelui meu!
Tatăl nostru..., Bucură-te, Marie..., Slavă Tatălui...
V: Doamne
Isuse Cristoase, răstignit pe cruce,
R: Ai milă
de noi şi de întreaga lume!
II. Isus
ia crucea pe umeri
R: Ne închinăm ţie, Cristoase, şi te binecuvântăm,
V: Căci
prin sfânta ta Cruce ai răscumpărat lumea!
«Atunci Pilat l-a luat pe
Isus şi l-a dat să-l biciuiască. Şi ostaşii, împletind o cunună de spini, i-au
pus-o pe cap şi l-au îmbrăcat cu o mantie purpurie. Şi se duceau către El şi
ziceau: “Bucură-te,
regele iudeilor!” A ieşit deci Isus afară, purtând coroana de spini şi mantia
purpurie. Şi le-a zis [Pilat]: “Iată omul!”
Deci când l-au văzut, marii preoţi şi gărzile lor au strigat zicând: “Răstigneşte-l, răstigneşte-l!”» (In 19, 1-3. 5-6)
Isus: «Fiica
Mea, în suferinţele tale fizice sau morale să nu cauţi milă din partea făpturilor.
Cu cât vei iubi mai mult suferinţa, cu atât mai pură va fi iubirea ta faţă de
Mine.» (MJ 279)
Sf. Faustina: «Isuse,
Îţi mulţumesc pentru micile cruci zilnice, pentru piedicile la planurile mele, pentru necazurile vieţii în comun, pentru reaua interpretare
a intenţiilor mele, pentru umilirile la care sunt supusă de alţii, pentru felul
ursuz în care suntem tratate, pentru falsele bănuieli, pentru sănătatea mea
slabă, pentru epuizarea forţelor mele, pentru sacrificiul propriei mele voinţe.» (MJ 343)
O, Isuse milostiv, învaţă-mă să apreciez greutăţile vieţii, boala, orice
suferinţă şi să port cu iubire crucea de fiecare zi.
Tatăl nostru..., Bucură-te, Marie..., Slavă Tatălui...
V: Doamne Isuse Cristoase, răstignit pe cruce,
R: Ai milă
de noi şi de întreaga lume
III. Isus
cade întâia oară sub povara crucii
R: Ne închinăm ţie, Cristoase, şi te binecuvântăm,
V: Căci
prin sfânta ta Cruce ai răscumpărat lumea!
«Toţi umblam rătăciţi ca
nişte oi, fiecare pe calea noastră, şi Domnul a făcut să cadă asupra lui fărădelegile
noastre ale tuturor. El a purtat fărădelegile multora şi pentru cei păcătoşi
şi-a dat viaţa.» (Is 53, 6. 12)
Isus: «Greşelile
fără de voie ale sufletelor nu opresc iubirea
Mea pentru
ele, nici nu Mă împiedică să Mă unesc cu ele, însă greşelile, chiar şi cele mai
mărunte, dar voite – acestea împiedică harurile Mele şi Eu nu pot să răspândesc
darurile Mele asupra unor astfel de suflete.» (MJ 1641)
Sf.
Faustina: «O,
Isuse al meu, cum sunt foarte
înclinată spre rău, sunt nevoită să veghez încontinuu asupra mea, dar nimic nu
mă descurajează, mă încred în harul lui Dumnezeu care abundă în cea mai mare
nimicnicie.» (MJ 606)
O, Isuse milostiv, fereşte-mă de orice, chiar şi de cea mai mică infidelitate
voită în mod conştient!
Tatăl
nostru..., Bucură-te, Marie..., Slavă Tatălui...
V: Doamne Isuse Cristoase, răstignit pe cruce,
R: Ai milă
de noi şi de întreaga lume!
IV. Isus
întâlneşte pe Maica sa îndurerată
R: Ne închinăm ţie, Cristoase, şi te binecuvântăm,
V: Căci
prin sfânta ta Cruce ai răscumpărat lumea!
«Iată, acesta este pus
spre căderea şi ridicarea multora în Israel şi ca semn căruia i se va zice
împotrivă; şi prin însuşi sufletul tău va trece sabie, ca să se descopere
gândurile din multe inimi.» (Lc 2, 34-35)
Isus: «Fiica
Mea, deşi toate lucrările care iau naştere din voinţa Mea sunt expuse unor mari
suferinţe, vezi totuşi că una dintre ele, opera Mântuirii, a fost expusă unor
dificultăţi mai mari decât opera care depinde în mod direct de tine. Nu
trebuie să pui prea mult la inimă împotrivirile.» (MJ 1643)
Sf.
Faustina: «Am văzut-o atunci pe Sfânta
Fecioară, nespus de frumoasă, care se apropia dinspre altar spre scaunul meu de
rugăciune. M-a strâns la pieptul Său şi mi-a spus
aceste cuvinte: “Fii
curajoasă, nu te teme de piedicile amăgitoare, ci aţinteşte-ţi privirea asupra
pătimirii Fiului Meu, şi în felul acesta vei dobândi victoria.”» (MJ 449)
O, Marie, Maica milostivirii, fii alături de mine pentru totdeauna, mai ales în
suferinţă, după cum ai fost alături de Fiul tău în tot timpul pătimirii sale.
Tatăl nostru..., Bucură-te, Marie..., Slavă Tatălui...
V: Doamne Isuse Cristoase, răstignit pe cruce,
R: Ai milă
de noi şi de întreaga lume!
V. Simon
din Cirene îl ajută pe Isus să-şi ducă crucea
R: Ne închinăm ţie, Cristoase, şi te binecuvântăm,
V: Căci
prin sfânta ta Cruce ai răscumpărat lumea!
«Pe când îl duceau, au pus mâna pe un
oarecare Simon din Cirene, care venea de la câmp, şi i-au pus crucea în spate,
ca s-o ducă după Isus.» (Lc 23, 26)
Isus: «Dacă permit aceste
dificultăţi, este pentru a-i mări meritele. Nu reuşita o răsplătesc Eu, ci
răbdarea şi osteneala depusă pentru Mine.» (MJ 86)
Sf. Faustina: «O, Isuse
al meu, Tu nu răsplăteşti reuşita acţiunii, ci
voinţa sinceră şi truda depusă; de aceea sunt cu totul liniştită, chiar dacă
toate iniţiativele şi toate strădaniile mele ar fi nimicite
sau niciodată realizate. Din moment ce fac tot
ce-mi stă în putinţă, restul nu mă interesează, de aceea nici cele mai mari
furtuni nu-mi tulbură liniştea adâncă. În conştiinţa mea rămâne voia lui
Dumnezeu.» (MJ 952)
O, Isuse, Învăţătorul meu, fă ca fiecare gând, fiecare cuvânt şi fiecare faptă
să fie numai din iubire pentru tine. Purifică intenţiile mele!
Tatăl nostru..., Bucură-te, Marie..., Slavă Tatălui...
V: Doamne Isuse Cristoase, răstignit pe cruce,
R: Ai milă
de noi şi de întreaga lume!
VI. Veronica
şterge faţa lui Isus cu o maramă
R: Ne
închinăm ţie, Cristoase, şi te binecuvântăm,
V: Căci
prin sfânta ta Cruce ai răscumpărat lumea!
«Nu avea nici chip, nici
frumuseţe, ca să ne uităm la El, şi nicio înfăţişare, ca să ne fie drag.
Dispreţuit era şi cel din urmă dintre oameni; om al durerilor şi cunoscător al
suferinţei, unul înaintea căruia să-ţi acoperi faţa; dispreţuit şi nebăgat în
seamă.» (Is 53, 2-3)
Isus: «Să ştii
că tot binele pe care îl vei face vreunui suflet oarecare, Eu îl voi primi ca
şi cum mi l-ai fi făcut Mie Însumi.» (MJ 1768)
Sf. Faustina: «O
mare iubire poate transforma lucrurile mici în lucruri mari, şi numai iubirea
dă valoare acţiunilor noastre, şi cu cât iubirea va deveni mai pură, cu atât va
avea mai puţin de
consumat focul suferinţei în noi, iar
suferinţa va înceta să fie pentru noi suferinţă.» (MJ 303)
O, Isuse, Învăţătorul meu, fă ca ochii mei, mâinile mele, gura mea şi inima mea
să fie milostive. Schimbă-mă în milostivire!
Tatăl
nostru..., Bucură-te, Marie..., Slavă Tatălui...
V: Doamne Isuse Cristoase, răstignit pe cruce,
R: Ai milă
de noi şi de întreaga lume!
VII. Isus
cade a doua oară sub povara crucii
R: Ne închinăm ţie, Cristoase, şi te binecuvântăm,
V: Căci
prin sfânta ta Cruce ai răscumpărat lumea!
«Dar El a luat asupra sa
durerile noastre şi cu suferinţele noastre s-a împovărat. Şi noi îl socoteam
pedepsit, bătut şi chinuit de Dumnezeu.» (Is 53,4)
Isus: «Cauza
căderilor tale este că te bazezi prea mult pe tine însăţi şi te sprijini prea
puţin pe Mine. Tu nici măcar nu eşti în stare să accepţi harurile Mele fără ajutorul meu
special – tu ştii ce eşti.» (MJ 1488; 738)
Sf. Faustina: «O,
Isuse al meu, păstrează-mă lângă Tine, vezi cât sunt de slabă, singură nu pot
face nici măcar un pas înainte. Deci, Tu, Isuse, trebuie să fii în mod constant cu mine, ca o mamă lângă un copil slab – ba încă şi mai mult.» (MJ 264)
O, Isuse, fă ca harul tău să mă întărească, pentru a nu mai cădea în aceleaşi
greşeli, iar dacă voi cădea ajută-mă să mă ridic şi astfel să preamăresc
milostivirea ta!
Tatăl
nostru..., Bucură-te, Marie..., Slavă Tatălui...
V: Doamne Isuse Cristoase, răstignit pe cruce,
R: Ai milă
de noi şi de întreaga lume!
VIII.
Isus mângâie femeile din Ierusalim care plâng
R: Ne
închinăm ţie, Cristoase, şi te binecuvântăm,
V: Căci
prin sfânta ta Cruce ai răscumpărat lumea!
«În urma lui venea mare
mulţime de popor şi de femei care plângeau şi-l jeleau. Dar Isus, întorcându-se
spre ele, le-a zis: “Fiicele
Ierusalimului, nu mă plângeţi pe mine, ci plângeţi-vă pe voi şi pe copiii
voştri!”» (Lc 23, 27-28)
Isus: «Oh, cât
Îmi este de plăcută credinţa vie. Eu doresc să fie mai multă credinţă în voi.» (MJ
1420; 352)
Sf. Faustina: «Mă rog
fierbinte Domnului să binevoiască să-mi întărească credinţa, ca să nu mă
călăuzesc în cenuşiul vieţii zilnice după dispoziţiile omeneşti, ci după
spirit. Oh, cum îl reţine totul pe om pe pământ, dar credinţa vie păstrează
sufletul în sferele superioare şi pune amorul propriu la locul care i se cuvine
– adică ultimul.» (MJ 210)
O, Isuse milostiv, îţi mulţumesc pentru sfântul Botez şi pentru harul
credinţei. Şi strig iarăşi: Doamne, cred în tine, întăreşte-mi credinţa!
Tatăl nostru..., Bucură-te, Marie..., Slavă Tatălui...
V: Doamne Isuse Cristoase, răstignit pe cruce,
R: Ai milă
de noi şi de întreaga lume!
IX.Isus
cade a treia oară sub povara crucii
R: Ne închinăm ţie, Cristoase, şi te binecuvântăm,
V: Căci
prin sfânta ta Cruce ai răscumpărat lumea!
«Chinuit a fost, dar s-a
supus şi nu şi-a deschis gura sa; ca un miel spre junghiere s-a adus şi ca o
oaie fără de glas înaintea celor ce o tund, aşa nu şi-a deschis gura sa. Dar a
fost voia Domnului să-l zdrobească prin suferinţă.» (Is 53, 7. 10)
Isus: «Să ştii
că cele mai mari piedici în calea sfinţeniei sunt descurajarea şi neliniştea
neîntemeiată, ele îţi iau posibilitatea de a practica virtutea. Nu trebuie să
te descurajezi, ci să te străduieşti ca în locul amorului tău propriu să poată
domni iubirea Mea. Ai deci încredere, copila Mea; nu trebuie să te descurajezi,
vino să-Mi ceri iertare pentru că Eu sunt mereu gata să te iert. De fiecare
dată când mi-o ceri, tu proslăveşti milostivirea Mea.» (MJ 1488)
Sf. Faustina: «Isuse
al meu, în pofida harurilor Tale, simt totuşi şi văd nimicnicia mea. Îmi încep
ziua prin luptă şi o închei în luptă,
cum am terminat cu o greutate apar altele zece cu care să lupt, dar nu mă
amărăsc, fiindcă ştiu bine că este vremea luptei şi nu a păcii.» (MJ 606)
Doamne milostive, îţi ofer ceea ce este numai al meu, adică păcatul şi
slăbiciunea mea. Te implor, fă ca mizeria mea să dispară în oceanul
milostivirii tale!
Tatăl nostru..., Bucură-te, Marie..., Slavă Tatălui...
V: Doamne
Isuse Cristoase, răstignit pe cruce,
R: Ai milă
de noi şi de întreaga lume!
X. Isus
este dezbrăcat de hainele sale
R: Ne închinăm ţie, Cristoase, şi te binecuvântăm,
V: Căci
prin sfânta ta Cruce ai răscumpărat lumea!
«Ostaşii [...] au luat
veşmintele lui şi au făcut patru părţi, fiecărui ostaş câte o parte, şi cămaşa.
Cămaşa era însă fără cusătură, ţesută întreagă începând de sus. Au zis deci
unul către altul: “Să n-o
sfâşiem, ci s-o tragem la sorţi, a cui să fie”; ca să se împlinească Scriptura.» (In 19, 23-24)
Sf. Faustina: «Isus
stă deodată în faţa mea, dezbrăcat de veşmintele Sale, cu tot trupul acoperit de răni, cu ochii înecaţi de sânge şi de
lacrimi, cu faţa desfigurată şi acoperită de scuipături. Atunci Domnul îmi
spune: “Mireasa
trebuie să fie asemănătoare Mirelui ei”.
Am înţeles aceste cuvinte în profunzime. Aici nu există
nici umbră de îndoială. Asemănarea mea cu Isus trebuie să treacă prin suferinţă
şi prin umilinţă.» (MJ 268)
O, Isuse,
blând şi smerit cu inima, fă inima mea asemenea cu Inima ta!
Tatăl
nostru..., Bucură-te, Marie..., Slavă Tatălui...
V: Doamne Isuse Cristoase, răstignit pe cruce,
R: Ai milă
de noi şi de întreaga lume!
XI. Isus
este răstignit pe cruce
R: Ne închinăm ţie, Cristoase, şi te binecuvântăm,
V: Căci
prin sfânta ta Cruce ai răscumpărat lumea!
«Trecătorii îl huleau
clătinând din cap şi spunând: “Tu, care
dărâmi Templul şi-l clădeşti la loc în trei zile, izbăveşte-te pe tine însuţi,
dacă eşti Fiul lui Dumnezeu, şi coboară de pe cruce!” La fel şi arhiereii îl
luau în râs, împreună cu cărturarii şi bătrânii, şi spuneau: “Pe alţii i-a izbăvit, pe sine nu se poate izbăvi!”» (Mt 27, 39-42)
Isus: «Ucenica
Mea, să ai o mare iubire faţă de cei care te fac să suferi, să le faci bine
celor care te urăsc.» (MJ 1628)
Sf.
Faustina: «O,
Isuse al meu, Tu ştii ce eforturi
trebuie să facem pentru a avea relaţii simple şi sincere cu cei de care fuge
firea noastră, sau cu aceia care, conştient sau nu, ne-au provocat suferinţe – omeneşte vorbind, este cu neputinţă. În aceste momente, mă
străduiesc şi mai mult să-L descopăr pe
Domnul Isus în persoanele respective şi, pentru acest Isus, eu fac totul pentru
acele persoane.» (MJ 766)
O, Iubire
pură, domneşte pe deplin în inima mea şi fă-mă să iubesc cu o iubire
supranaturală!
Tatăl nostru..., Bucură-te, Marie..., Slavă Tatălui...
V: Doamne Isuse Cristoase, răstignit pe cruce,
R: Ai milă de noi şi de întreaga lume!
XII.
Isus moare pe cruce
R: Ne
închinăm ţie, Cristoase, şi te binecuvântăm,
V: Căci
prin sfânta ta Cruce ai răscumpărat lumea!
«Era pe la ceasul al
şaselea şi s-a făcut întuneric pe întreg pământul până la ceasul al nouălea,
căci soarele s-a întunecat; şi vălul Templului s-a rupt în două. Atunci,
strigând Isus cu glas mare, a zis: “Tată, în mâinile tale încredinţez duhul meu!” Şi, zicând
acestea, şi-a dat duhul.» (Lc 23, 44-46)
Sf. Faustina: «Atunci
L-am văzut pe Isus pironit pe cruce. Era atârnat pe cruce de puţin timp, când
am văzut o întreagă legiune de suflete răstignită ca şi El. Şi am văzut o a
doua legiune de suflete şi o a treia legiune de suflete. A doua legiune nu era ţintuită pe cruce, dar sufletele ţineau cu tărie
crucea în mână; a treia legiune nu era nici răstignită, nici nu ţinea cu tărie
crucea, ci aceste suflete îşi târau crucea după ele şi
erau nemulţumite. Atunci Isus mi-a spus: “Toate
acestea le-am pătimit pentru mântuirea sufletelor. Cercetează, fiica Mea, ceea
ce faci tu pentru salvarea lor. Vezi, aceste suflete care Îmi
seamănă în suferinţe şi în dispreţuiri, Îmi vor semăna şi în slavă; iar cele
care sunt cel mai puţin asemănătoare cu Mine în suferinţe şi dispreţuiri vor
fi la fel de puţin asemănătoare cu Mine în slavă.”» (MJ 446; 1184)
O, Isuse,
Mântuitorul meu, ascunde-mă în adâncul Inimii tale, ca, întărit de harul tău,
să devin asemenea cu tine în iubirea crucii şi astfel să am parte de bucuria
slavei tale!
Tatăl nostru..., Bucură-te, Marie..., Slavă Tatălui...
V: Doamne Isuse Cristoase, răstignit pe cruce,
R: Ai milă
de noi şi de întreaga lume!
XIII.
Isus este luat jos de pe cruce
R: Ne
închinăm ţie, Cristoase, şi te binecuvântăm,
V: Căci
prin sfânta ta Cruce ai răscumpărat lumea!
«Văzând centurionul cele întâmplate,
l-a preamărit pe Dumnezeu zicând: “Cu adevărat omul acesta era drept.” Iar
mulţimea celor care veniseră să privească, văzând cele întâmplate, se întorceau
bătându-şi pieptul. Şi stăteau toţi cunoscuţii lui deoparte şi femeile care îl
urmaseră din Galileea, privind toate acestea.» (Lc 23, 47-49)
Isus: «Sufletul
îmi este cel mai drag atunci când crede în bunătatea Mea şi se încrede total în
Mine; îl copleşesc cu încrederea Mea şi îi dau tot ce cere.» (MJ 453)
Sf.
Faustina: «Apelez
la milostivirea Ta, Dumnezeule plin de bunăvoinţă, Tu, care singur eşti bun. Cu
toate că mizeria mea e mare şi greşelile mele multe, mă încred totuşi în
milostivirea Ta, căci Tu eşti Dumnezeul
milostivirii şi în veac nu s-a auzit, şi nu-şi amintesc nici cerul, nici pământul,
ca un suflet încrezător în milostivirea Ta să fi fost dezamăgit.» (MJ 1730)
O, Isuse
milostiv, măreşte în mine zilnic încrederea în milostivirea ta, pentru ca mereu
şi oriunde eu să dau mărturie despre bunătatea şi iubirea ta nemărginită!
Tatăl nostru...,
Bucură-te, Marie..., Slavă Tatălui...
V: Doamne Isuse Cristoase, răstignit pe cruce,
R: Ai milă
de noi şi de întreaga lume!
XIV.
Isus este înmormântat
R: Ne
închinăm ţie, Cristoase, şi te binecuvântăm,
V: Căci
prin sfânta ta Cruce ai răscumpărat lumea!
«Au luat deci trupul lui
Isus şi l-au înfăşurat în giulgiuri cu miresme, precum este obiceiul iudeilor
să înmormânteze. Şi în locul unde fusese răstignit era o grădină, iar în
grădină era un mormânt nou, în care nu mai fusese pus nimeni. Aşadar, pentru că
era ziua de pregătire a iudeilor, fiind mormântul aproape, l-au pus pe Isus
acolo.» (In 19, 40-42)
Isus: «Copila
mea, tu nu eşti încă în patrie, mergi deci – întărită de
harul Meu – şi luptă pentru Împărăţia Mea în sufletele oamenilor, dar luptă ca
un copil regesc şi aminteşte-ţi că zilele surghiunului trec repede şi cu ele şi
posibilitatea de
a câştiga
merite pentru cer. Aştept de la tine, copila Mea, un foarte mare număr de
suflete care să proslăvească milostivirea Mea întreaga veşnicie.» (MJ 1489)
Sf.
Faustina: «Mă voi
strădui să ajut prin rugăciune şi jertfă fiecare dintre sufletele pe care Tu mi
le-ai încredinţat, Isuse, pentru ca harul Tău să
poată acţiona în ele. O, Tu, care eşti atât de îndrăgostit de suflete, Isuse al
meu, îţi mulţumesc pentru această mare încredere cu care ai binevoit să
încredinţezi aceste suflete ocrotirii mele.» (MJ 245)
Fă, o,
milostive Doamne, ca niciun suflet pe care mi l-ai încredinţat să nu piară!
Tatăl
nostru..., Bucură-te, Marie..., Slavă Tatălui...
V: Doamne Isuse Cristoase, răstignit pe cruce,
R: Ai milă
de noi şi de întreaga lume!
Rugăciune
de încheiere
O, Isuse,
singura mea nădejde, îţi mulţumesc pentru această carte pe care ai deschis-o în
faţa ochilor sufletului meu. Această carte este Pătimirea ta pe care ai
îndurat-o din iubire pentru mine. Din această carte am învăţat cum să-l iubesc
pe Dumnezeu şi sufletele. În această carte sunt cuprinse pentru noi comori
nesecate. O, Isuse, cât de puţine suflete te înţeleg în martiriul tău de
iubire! O, ce mare este focul celei mai pure iubiri care arde în sfânta ta
Inimă! Fericit este sufletul care a înţeles iubirea Inimii lui Isus.
Sfinte
Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluieşte-ne pe noi!
(de trei ori)