Nu e om care sa nu-si fi pus macar o data in viata intrebarea “Exista viata dupa moarte?”. Parerile sunt impartite: unii cred ca da, altii cred ca nu, unii sunt convinsi ca da, altii sunt convinsi ca nu.
Iata opinia unui neurochirurg celebru, dr. Eben Alexander,
autorul cartii “Poof of Heaven” (Dovada ca Raiul exista), scrisa dupa ce
a stat in coma si a experimentat lucruri pe care nu credea vreodata sa
le faca: o calatorie de dupa moarte.
Si nu numai atat, am vazut-o si eu. Am fost plasat intr-o lume in
care noi suntem mai mult decat corpurile si creierele noastre, in care
moartea nu este sfarsitul constiintei, ci mai degraba o calatorie cat se
poate de pozitiva. Nu sunt prima persoana care descopera ceva evident:
constiinta noastra exista si dincolo de existenta trupului.
Insa sunt
prima persoana (cel putin din cate stiu eu), care a avut o astfel de
experienta in timp ce cortextul meu era complet nefunctional. Colegii
mei m-au urmarit secunda cu secunda. Toate studiile de pana acum relavau
faptul ca oamenii traiesc aceasta experienta doar cand cortextul le
functionteaza cat de putin. Experienta mea, insa, a avut loc in timp ce
cortextul meu nu functiona deloc. Iar asta este o evidenta relevata de
tomografiile computerizate facute de colegii mei.
Mi-au trebuit luni sa inteleg ce s-a intamplat cu mine. Nu numai ca
imi imaginam ca medical este imposibil sa fi fost constient in timpul
comei, insa nu-mi explicam nici ce s-a intamplat in acel timp…
…La inceputul aventurii mele, eram inconjurat de nori, mari, pufosi,
albi si roz, care se suprapuneau contrastant pe un cer albastru-inchis.
Deasupra lor, mult, mult mai sus – se vedeau stoluri de vietati
transparente care traversau cerul, lasand dare in urma lor. Sa fi fost
pasari? Sa fi fost ingeri? Aceste cuvinte mi s-au intiparit in minte si
mi le-am reamintit cand am inceput sa scriu despre experienta mea. Insa
nu erau nici pasari, nici ingeri. Erau niste vietati foarte diferite de
lumea mea reala de pe aceasta planeta. Era ceva mult mai avansat. Niste
forme de existenta mult superioare.
… Dintr-o data am auzit un zgomot puternic, ca un imn glorios care
venea de mai sus. Ma gandeam daca zgomotul era produs de acele vietati.
Apoi, cand mi-am revenit, ma gandeam daca nu cumva zgomotul era produs
de bucuria acelor vietati care alergau de colo colo. Zgomotul era foarte
palpabil, aproape material, asemanator cu picaturile de ploaie pe care
le simti pe piele, dar care nu te uda. Simturile vazului si auzului nu
erau separate ca pe Pamant. Puteam sa aud frumusetea acelor corpuri
argintii care fluturau deasupra mea si puteam sa vad cantecul lor vesel
si zglobiu.
In aceasta lume nu puteai sa te uiti sau sa auzi ceva fara sa devii o
parte din acel lucru si totusi, in mod misterios, nu atingeai acel
lucru. Din perspectiva mea prezenta, cred ca ar trebui sa intelegem ca
nu te poti uita la lume separat. Totul era distinct, si totusi, orice
avea legatura cu celelalte lucruri.
Povestea mea devine si mai ciudata. Nu eram singur in calatorie, eram
cu o femeie. O femeie tanara cu obraji puternici si ochi mari si
albastri. Fata ei frumoasa era marginita de un par auriu. Cand am
vazut-o prima data, mergeam alaturi pe o suprafata cu un model
complicat, pe care apoi l-am recunoscut ca fiind aripile unui fluture.
De fapt, erau miloane de fluturi in jurul nostru care se duceau in inima
padurii si care apoi reveneau si ne inconjurau.
Era ca un rau de viata si culoare in jurul nostru. Femeia era imbracata simplu, insa in niste culori pline de viata: albastru, indigo, portocaliu, piersaciu. Se uita la mine cu acea privire pe care daca o vezi 5 secunde iti dai seama ca viata ta merita traita de-aici incolo, indiferent de ce s-a intamplat inainte. Nu era o privire romantica. Era o privire extrem de prietenoasa, diferita de cele pe care le vedem noi pe pamant. Fara sa-mi rosteasca ceva, a vorbit cu mine. Mesajul venea la mine ca un vant. Si atunci mi-am dat seama ca este reala. La fel de reala ca viata mea pe pamant. Nu era o fantasma trecatoare.
Era ca un rau de viata si culoare in jurul nostru. Femeia era imbracata simplu, insa in niste culori pline de viata: albastru, indigo, portocaliu, piersaciu. Se uita la mine cu acea privire pe care daca o vezi 5 secunde iti dai seama ca viata ta merita traita de-aici incolo, indiferent de ce s-a intamplat inainte. Nu era o privire romantica. Era o privire extrem de prietenoasa, diferita de cele pe care le vedem noi pe pamant. Fara sa-mi rosteasca ceva, a vorbit cu mine. Mesajul venea la mine ca un vant. Si atunci mi-am dat seama ca este reala. La fel de reala ca viata mea pe pamant. Nu era o fantasma trecatoare.
Mesajul ei a fost compus din trei parti:
