1. Fiul meu, mai plăcute îmi sînt răbdarea şi smerirea
sufletului tău la ananghie, decît dulceaţa şi evlavia lui în clipele
fericite. Pentru ce te întristezi dacă ţi se aduce dojană pentru un
lucru de nimic? Chiar de-ar fi fost un lucru mai însemnat, şi
încă nu s-ar fi cuvenit să te tulburi. Acum însă, lasă-l să treacă.
Nu-i prima nici ultima oară cînd aşa ceva se întîmplă, căci aceasta-i
viaţa. Te arăţi viteaz, nimic de spus, atîta timp cît nu întîmpini
împotrivire. Ba chiar eşti priceput la sfaturi şi ştii să-i îmbărbătezi
din gură pe alţii; de îndată însă ce necazul vine să bată pe
neaşteptate la uşa ta, te părăsesc şi sfatul şi puterea. Vezi, aşadar,
cît eşti de şubred după cum se arată, atît de des, în asemenea lucruri
de mică însemnătate; totuşi spre mîntuirea şi binele tău se fac acestea toate, ori de cîte ori prilejurile se ivesc.
2.
Nu pune la inimă şi, dacă durerea şi mîhnirea te ating, nu le lăsa să
te biruie sau să te stăpînească. Dacă vezi că nu poţi răbda cu voioşie,
rabdă cel puţin cu resemnare. Chiar dacă urechile-ţi aud
lucruri mai puţin îmbucurătoare şi simţi cum eşti gata să te aprinzi,
păstrează-ţi cumpătul şi nu da drumul la vorbe nesăbuite, ca nu cumva
cei mai mici decît tine să găsească pricină de sminteală. Zbuciumul tău
nu va întîrzia să se domolească şi amărăciunea sufletului se va preface
în dulce alinare a harului. Sînt viu şi stau alături de tine,
spune Domnul, gata să-ţi întind o mînă de ajutor şi să-ţi aduc prisos
de mîngîiere: încrede-te în mine şi cheamă-mă cu evlavie.
3. Păstrează-ţi cumpătul şi pregăteşte-te să dai piept cu încercări şi mai mari încă. Totul nu-i pierdut, chiar dacă ţi se pare că, mai des, eşti încercat de amărăciune şi ispită.
Om eşti, nu Dumnezeu; eşti trup făcut din carne, nu înger. Cum îţi
închipui că ai putea rămîne nestrămutat în virtute, atunci cînd de
acest dar n-au avut parte nici îngerii din ceruri, nici primii noştri
părinţi în Paradis? Eu îi mîngîi şi-i îmbărbătez pe cei întristaţi, Eu
îi înalţ la cunoaşterea dumnezeirii mele pe cei care-şi recunosc şubrezenia.
4.
Fie binecuvîntat cuvîntul tău, Doamne, mai dulce decît mierea
fagurelui (Ps 18, 11) pe cerul gurii mele. Ce m-aş face în mijlocul
atîtor amărăciuni şi ananghii fără oblăduirea şi îmbărbătarea sfintelor
tale cuvinte? Măcar să mă văd ajuns la porţile mîntuirii, căci de
pătimirile drumului nu-mi pasă. Dăruieşte-mi, te rog, un
sfîrşit bun, o trecere fericită din lumea aceasta. Adu-ţi aminte de
mine, Dumnezeul meu, îndrumă-mi paşii pe cărarea dreaptă ce duce la
împărăţia ta. Amin.
sursa: " Imitaţiunea lui Cristos" Thomas de Kempis
