Kiss The Rain

: "Eu sunt Iubire "

Din sanctuare zdrobite de suflet sfasiat
s-a inaltat o soapta,candida , minunata :
"vino copila mea , Iubirea te asteapta " ...
 

clipesc ... nu-mi vine-a crede ,dureri se-ndeparteaza 
si valuri dintr-o raza ma binecuvanteaza ...

si-n clipa aceea dulce , pe care doar ingerii o stiura ,
coborand ca sa-mi culeaga , cu iubire , de pe gura ,
tot mormanul de pacate , ce ma adancea in moarte,
fremata " Apa cea vie " ce curgea deja prin mine
 si din valuri de suspine , adancite-n vesnicie ,
cu-o tandrete infinita , revarsand milostivire ,
imi vorbea o voce calda , ce-mi soptea:
" Eu sunt IUBIRE " ...

se desigileaza lacrimi ce se-nalta-ncet spre cer ,
intr-un nimb de puritate , uitand tot ce-i efemer
se descatuseaza lanturi , cad gratii grele de fier ,
se deschid porti uriase , pe care scria : MISTER 
dispare obscuritatea , si-n torente de uimire ,
eu pluteam prin " Apa vie " ce-mi soptea :
"Eu sunt IUBIRE " ...
mmary 28.06.2009.

Zbucium de agonie...

Mi-e frig,suferinte ce duc la zbucium de-agonie se-ntiparesc in tristetea fara margini din fiinta mea indurerata...sufletul meu sfasiat contempla tradarea omului,care strain si nepasator la suferintele Tale,m-a aruncat intr-o lume de contraste unde : pacatul sta orgolios in fata Perfectiunii ... neantul se masoara cu cel ce Singur este de la Sine ... intunericul se prefera Luminii, iar egoismul se substitue Iubirii creatoare si daruitoare ... si cum sa nu mi se rupa inima de durere vazand cum noi oamenii ne-am smuls din inima Ta blanda ?
 Cum as putea opri aceasta sfasiere abisala a inimii cand simt in fiecare fibra a ei sfasierea armoniei dintre OM si DUMNEZEU ? Cum sa opresc lacrimile care picura peste craterele din cele mai profunde sanctuare , unde s-au imbratisat si s-au contopit " tristetea insuportabila" si " abandonarea totala" ? ....O, Doamne , daca te-as putea iubi putin... putin ... putin ...macar o clipa ... o clipa de iubire pura care sa ma transporte in Misterul agoniei Tale ... sa ma patrunda , macar pentru o clipa , tristetea care cutremura si ravaseste in adancuri sensibilitatea sufletului... primeste-ma ... primeste-ma sa fiu plangere in acest abis de suferinte... sa te-nteleg ... sa nu mai plec...ISUSE ! ...agonia Ta in a mea ,e singura ce-mi daruieste Lumina si Iubire nesfarsita ...pecetluieste-ma ... pecetluieste-ma cu dragoste fata de toti agonizantii din lume , din fiecare clipa , uneste-ma cu ei in suferinte ... si ... si fa din mine ce doresti Tu : un strigat de iubire ... o mangaiere sublima ...un fir de praf care sa simta atingerea pasilor Tai ... sau ... daca vrei ... o soapta de Lumina ... mi-e frig ... suferinte ce duc la zbucium de -agonie se-ntiparesc in tristetea fara margini din fiinta mea indurerata...

Azi, as vrea sa fiu...

Azi , as vrea sa fiu o secunda, pe care ,cu suava ta suflare divina,sa o transformi,intr-un "eu" inghitit de Lumina,intr-o revarsare de zori ,peste sufletele sfasiate de anii de singuratate ...peste inimile insetate ,carora le-a secat izvorul... peste genele tremuratoare,ca niste salcii plangatoare,a caror ochi s-au scurs in zare de -atata instrainare ... Azi , as vrea sa umblu desculta,prin inimile lor inrourate ... sa pasesc diafan printre ranile insangerate ... sa le sarut cicatricile cu miresme gingase din sufletul meu ... sa le sorb respiratia durerii pentru ca sa eliberez "sfanta pulsatie", ce le va reda starea de gratie in care va renaste SURASUL .... Azi,as vrea sa-mi dezmierd dorul, cu parfum din Tine... sa-ti privesc CHIPUL, strabatand valuri de orbire ... sa-ti ascult soaptele inimii anuland unde de asurzire ... sa-ti presimt misteriosii pasi pana dincolo de simtire ... sa invat sa TE percep cu toate simturile si sa ma pierd in Tine ... sa Te urmez ,pas cu pas, caci Tu imi dai intregire ... si -apoi,in armonie, sa TE ador pana cand voi deveni : Lumina , Puritate , Iubire ... mmary

Art Garfunkel- Bright Eyes

Durerea unui suflet drag...

Doare Doamne...doare atat de tare...
doare, ecoul unui suflet drag ce nu-si gaseste sensul in Tine
doare, aripa franta intre raze si umbre ce se retrag in sine
doare ..doare, atat de tare glasul ce sangereaza-n cuvintele strivite de suflete ranite...
doare, Doamne...doare atat de tare
doare ,speranta ucisa de pustiul din inimi
doare clipa "ce n-a fost nicicand" si nici nu va fi...
doare... doare, dorul zidit in priviri ce se scurg in zare
doare visul inecat in mare
doare dorul ce scanteia in vis...
si doare, Doamne...doare atat de tare...
doare, inima sacrificata-n abis ,inundata de frica ,devastata de nori
doare secunda, nepatrunsa de raza ,sfasiata de lume,prabusita-n ghimpi
doare, Doamne...chiar doare...doare atat de tare...
doare ,aura ninsa cu fulgi de tacere
doare ,strigatul mut inecat in durere
doare, pielea ,si carnea , si trupul meu stins...
doare unicul gand ca am fost, ca exist...
doare golul din mine, doare golul din noi, doare gandul curat ca TE vrea inapoi.
doare soapta rapusa ce nu vrea sa iasa...
vino, Doamne, sa vezi durerea ce-apasa...
vino, Doamne sa iei, cu suflul ceresc
dureri nerostite de cantec sau vers
sculptate in suflet, pictate-n fiinta,ninse-n albastru pustiu de dorinta
picurate sub pleoape de inima arsa
pironite-n priviri ce acum par de gheata,
inghetate de lume, strivite de noi
vino, Doamne sa vezi: "el" te vrea inapoi ?
mmary- 23iunie 2009

Miroase a Dumnezeu...

Postarea cu numarul "100."..din nou despre UMILINTA...

 Isuse bland si smerit cu inima, fa inima mea asemenea cu Inima Ta... 

  Tocmai am observat ca aceasta va fi postarea cu numarul :"100"...

Cel mai potrivit,cel mai firesc , ar fi sa scriu despre Iubire ,insa ce act mai mare de iubire decat acela de a incerca sa dobandesc virtutea "umilintei" as putea sa ii ofer acum "IUBIRII" ?

 De aceea voi scrie din nou despre "umilinta",voi fi penita prin care se exprima Episcopul IOAN SUCIU in "Exercitiile Spirituale(tinute Surorilor din Congregatia "Maicii Domnului" Blaj)..."

Isus s-a nimicit pe sine,chip de rob luand"(Filip,2,7). "invatati de la mine ca sunt smerit cu Inima"(Mt.11,29). 

Am vazut ca intre har si cruce e o ingemanare atat de stransa incat daca fugi de cruce,fugi de har.Aceste doua lucruri nu le poti separa.

E un adevar: dupa harul sfintitor,cel mai mare dar e acela al crucii. 

Pacatul e un abuz, e intoarcerea de la Dumnezeu la creaturi, complacandu-te in tine.

 Isus a adus contra placerii durerea ispasitoare. Harul lui Dumnezeu il impingea cu violenta spre suferinta,dar tot asa de violent il impingea spre umilire.

Aceasta L-a facut sa traiasca asemenea unui slahor,ca ultimul dintre oameni. Se imbraca in chip de rob.

 Ispaseste prin durere, caci pacatul e placere; ispaseste prin umilinta ,caci pacatul e mandrie. 

 Sufletul trebuie sa fie reprezentantul smereniei lui Isus. 

Pe masura ce cresti in har ,cresti in cruce dar si in umiliri. 

De ce? Pentru ca tu copiezi viata lui Isus; ori, viata lui a fost o continua prabusire: din cer in iesle, din iesle pe cruce, de pe cruce in Euharistie.

 Iata cele trei trepte ale smereniei lui Isus. 

In prima isi ascunde dumnezeirea, in a doua demnitatea de Om, in a treia dispare si Omul si Dumnezeul...

Aceste trei prabusiri ale lui Isus trebuie sa inabuse in noi tot Orgoliul.

 Sa meditam cum se ascunde Isus.

Intai ascunde tot ce-i dumnezeiesc,pentru ca sa nu ne temem de El, apoi isi degradeaza toata fiinta omeneasca,expunandu-se la scuipari,palmuiri, ca la urma sa se lase a fi tratat ca o parodie de rege,sa fie socotit de nebun,indracit si razvratitor de popor.In urma, Trupul Sau neprihanit e tintuit pe cruce gol ,expus tuturor hidoaselor priviri din jur.

Ce urata e mandria daca Isus a trebuit sa se coboare atat de adanc in umilire! 

De aceea ispasirea Lui pare a fi mai ales umilitoare.Accepti tu smerenia, te vrajeste acea casnicie dintre har si umilinta? Harul il impinge pe Isus cu vehementa si cu violenta sa se umileasca, iar tu esti chemata sa traiesti 

aceasta dureroasa pagina a vietii LUI.

Ce-i umilinta? 

E acea dispozitie sufleteasca prin care te cunosti ce esti, 

apoi te tratezi ca atare. 

E o virtute dubla : o minunata imbratisare intre adevar si dreptate. Fii deci reala in a te cunoaste si dreapta in a te trata.

Vrei sa stii cine esti?

 Esti ceea ce nu ai primit de la Dumnezeu, aceasta e proprietatea personala de care nimeni nu te poate expropria (pacatele). 

Daca vrei sa te cunosti, scrieti bibliografia de acum 80 de ani. 

Nu vei putea scrie nimic; deci: 

1) esti un nimic sau ,daca vrei, esti icoana lui Dumnezeu intiparita in nimic; 

2)esti o pacatoasa: 

a) porti in tine urmarile pacatului stramosesc;

 b)pacate venale; 

c) tendinta de a pacatui...

Sfantul Filip Neri, iesind in oras se ruga : 

"N-avea incredere in Filip, Doamne, ca te tradeaza!" 

Benedeta Soubirou, fiind intrebata daca nu se mandreste pentru aratarile si minunile Maicii Domnului de Lourdes,raspunse:

 "Eu nu sunt decat o simpla matura de care s-a servit Sfanta Fecioara pentru a curati putin pamantul, iar locul maturii, dupa ce si-a ispravit rolul , e sa stea dupa usa."

 Prin urmare vrei sa zidesti o casa in alta in viata ta spirituala? 

Fa atunci o temelie adanca, fii umila, caci Dumnezeu celor smeriti le da har si harul aduce har....

Dar sa fim constienti ca Dumnezeu nu creaza decat din nimic; goleste-te, deci de tot ce nu-i Dumnezeu, de toata mandria...

Cand cineva ti-ar zice : "Iata sfanta!", tu sa fii gata a raspunde : 

" Iata pacatoasa!"

Practica umilintei e variata si multiforma.

Contempland rodul harului dumnezeiesc in Isus, 

care il impingea spre umiliri, sa faci si tu acelasi lucru. 

Sa atragi pe Dumnezeu in tine ca Fecioara din Nazaret.

 In iudeea erau multe fecioare, dar nu smerite.

 Cand dreptul Judecator iti va spune la sfarsitul vietii ca meriti atata pedeapsa, tu, cea smerita,ii vei raspunde: 

"O, eu sunt Tu, si pe Tine nu te poti pedepsi. 

Neantul a disparut,pacatul l-ai sters"...

sursa: cartea "Episcopul Ioan Suciu..." de Victoria Man -Nicolae,

editura Viata Crestina

Isuse bland si smerit ci inima, fa inima mea asemenea cu Inima Ta...

Umilinta ,orgoliul, vanitatea...

Azi mi-am dorit foarte mult sa scriu despre smerenie si umilinta...poate tocmai pentru ca le-am cautat prezenta in sufletul meu si,oricat de adanc am patruns in el,nu le-am gasit...RUSINE sa-mi fie...de aceea am hotarat sa va daruiesc meditatiile lui E. Macker cu privire la aceasta virtute...cum as putea indrazni sa vorbesc eu despre EA cand nu am simtit-o stralucind in mine???...


"Umilinta,spune E. Macker,este adeseori prezentata drept conditia si temelia celorlalte virtuti.Acest fel de a vedea totul abstract si logic nu corespunde cu realitatea.In chip practic,umilinta nu se afla la baza , ci in varful edificiului spiritual.Ea nu este o virtute de incepator ci o virtute de sfant.Intr-adevar, ar insemna sa te inseli cu totul asupra naturii umilintei daca o confunzi cu modestia.Nu esti umil pentru ca pastrezi in exterior si in limbaj aceasta masura,fara sa devii insuportabil celor din jur.Nu esti umil pentru ca eviti ambitia ,aroganta, laudarosenia.Aceste manifestari nerusinate sau ridicole ale iubirii de sine sunt ca niste accese de nebunie pe care simplul bun simt ne indeamna sa le indepartam.
Umilinta merge mult mai departe.Ea infrunta doua ramuri de capetenie ale iubirii de sine: orgoliul si vanitatea. Orgoliul este amorul propriu,care se complace in propria valoare,in timp ce vanitatea cauta sa se faca pretuita in ochii altora.

Celui orgolios ii ajunge propria stima.Vanitosul dimpotriva,are nevoie de stima anturajului sau.Orgoliul aspira sa domine cu usurinta,mandru si dispretuitor.
Vanitosul nu cugeta nicidecum sa subordoneze pe ceilalti,singura lui ambitie e sa atraga privirile.El e multumit numai sa fie remarcat si laudat. Orgoliul e rigid, taios, dintr-o bucata si nu suporta contradictia.Vanitatea,stie sa se faca supla si insinuanta cand e vorba sa-si procure lauda cu care se ameteste. Orgoliosul,orbit de pretinsa lui excelenta,nu are nici o clipa grija de impresia pe care o produce in jurul sau...Dimpotriva,ceea ce vanitatea cauta cu nesat,e tocmai efectul...Si daca la unii ea face parada cu o naiva si stangace amabilitate,la altii ea ramane clarvazatoare si stie sa evite cu dibacie orice incercare ce ar face-o ridicola.Orgoliosul se socoteste mai presus de opinia publica si o infrunta bucuros;acesta e pentru el un fel de a-si afirma superioritatea.Vanitosul se lumineaza cu placere si e sigur pe el cand se simte aprobat si aplaudat,isi pierde toata taria de indata ce nu mai e sustinut prin bunavointa acelora care-l inconjoara.Orgoliosul se complace intr-o superioritate pe care o crede reala.
Vanitosul,accepta prea bine sa i se atribuie calitati pe care stie ca nu le are.Pentru el esentialul nu-i sa fie bine vazut,sau savant ,sau bogat,ci numai sa para.Pe scurt, Orgoliosul este "o exaltare" a eu-lui,vanitatea o "dorinta arzatoare" de a se face cunoscut ,de a straluci.
Cea dintai e "o marire falsa";cealalta e mica,meschina si detestabila.Orgoliul e relativ rar, vanitatea e pe toate drumurile... Aceste defecte,chiar inconstiente impiedica sufletele sa inainteze spre desavarsire, mentinandu-le in mediocritate.Aici este raul. Umilinta vine sa darame din temelie piedestalul pe care s-a inaltat orgoliul si cu aceeasi lovitura sa smulga masca sub care se ascunde vanitatea.Pentru a ne face o idee precisa despre aceasta virtute,trebuie sa-icautam secretul la marii umili care au fost sfintii.Ceea ce izbeste si surprinde la ei,ingustele noastre vederi,e ca cu toate meritele lor deosebite,sfintii au practicat cel mai sincer dispret fata de sine insusi,nu numai ca s-au multumit sa fuga de marirea lumeasca,dar au mers pana la iubirea injosirii si a dispretului. 
Cum se explica o atitudine, categoric tot atat de extraordinara pe cat de ciudata? Prin credinta lor si numai prin credinta lor,sfintii au fost pur si simplu rationali in credinta lor.Actul umilintei este cololarul lor direct si nemijlocit al actului de credinta..
Ea le descoperea in Dumnezeu o marire de o categorie aparte,fara masura comuna cu valorile umane, o astfel de marire ca in fata acestei maiestati suverane toate celelalte nu sunt decat praf si desertaciune. In consecinta,daca nimic nu conteaza si intr-un anumit sens ,nimic nu exista in afara de Dumnezeu,ce valoare poate avea persoana umana si ce drept ar avea sa se pretuiasca si sa se complaca in pretinsele sale calitati? Si iata condamnarea orgoliului. Si daca in fata unei credinte luminate,realitatea care suntem noi,se risipeste si se sterge,asa zicand,pana la disparitie,nu e o nedreptate si o minciuna incercarea de a-si atrage stima altora? 
Si iata condamnarea vanitatii.
Umilinta sfintilor nu ar putea fi deci considerata drept exagerare decat din partea acelora care sunt incapabili sa le inteleaga ratiunea profunda si ascunsa.
Umilinta este adevarul. In lipsa de convingeri personale asupra acestui punct,sa credem in povetele sfintilor si sa stim recunoaste ca ,daca ei nu au gandit si nu au simtit cu noi,e pentru ca ochii lor s-au deschis la lumina in fata careia ai nostri raman inchisi.
Aceasta marturisire va fi din partea noastra un prim pas pe calea umilintei.Si vom face uzul ,incercand sa vedem limpede ,in noi insine si sa ne dam seama de locul pe care-l ocupa in viata noastra orgoliul, vanitatea,umilinta...
Vazandu-ne mizeria, se va naste in noi dorinta de a iesi din ea si de a munci ,dupa pilda sfintilor,sa devenim noi insine "smeriti cu inima"."..

Isuse bland si smerit cu inima,fa inima noastra asemenea cu Inima Ta...

Sarah Brightman feat Fernando Lima- "La Pasion"

O MINUNE,MINUNATA !!!

Da dragii mei,noaptea trecuta,in jurul orei 2 am fost imbratisata de Lumina unei MINUNI... In 29 Aprilie,in postarea cu titlul:"Isus...il iubesc...ma iubeste...ne iubeste..."(la eticheta :"Provocarea :a iubi"), va descriam modul minunat in care am primit "Rozariul" din imagine...Aseara,am ingenuncheat in fata lui(e aranjat in forma de inima pe peretele din dreapta patului meu)cu dorinta sincera de a reusi sa inalt catre Dumnezeu rugaciunea fiintei mele...Luna Iunie este luna inchinata "INIMII LUI ISUS",de aceea am inceput sa rostesc Rozariul inimii(pe bobita care e separata,cea pe care se rosteste de obicei "Tatal nostru", se spune :"Vesnice Parinte,iti ofer Trupul si Sangele, Sufletul si Divinitatea,Preaiubitului Tau Fiu,Domnul nostru Iisus Cristos,pentru ispasirea pacatelor noastre si pentru nevoile Bisericii...iar pe cele 10 bobite,pe care in mod obisnuit se spune Nascatoarea de Dumnezeu",acum se spune:"Iisuse bland si smerit cu inima, fa inima mea asemenea cu inima Ta.")...sincera sa fiu,nu am reusit sa-l spun tot deoarece a venit sotul meu in camera si a dat drumul la televizor...apoi am adormit (era aproximativ ora 23 si 30)...Pe la ora 2 m-am trezit,auzind fosnetele copilasului meu care era nelinistit ,in patutul lui,ce se afla chiar langa patul meu...siii...am ramas incremenita...toata camera era scaldata intr-o LUMINA aurie care se revarsa din Rozariul de pe perete...Tot Rozariul parea format din becuri de 20 de wati,parca era viu...il vedeam palpitand,simteam prezenta Dumnezeului meu,Maiestatea lui,si nu puteam face altceva decat sa ma rog si sa ma las imbratisata de EL...nu stiu cat timp a durat totul,cert e insa faptul ca nu am cuvinte care sa poata exprima tot ceea ce am vazut,tot ceea ce s-a intamplat,tot ceea ce am simtit...inca nu-mi pot explica de ce ,nici macar nu mi-a trecut prin gand sa-l trezesc pe sotul meu si pe copii...si chiar in clipele in care scriu aceste cuvinte,un raspuns a patruns in mintea mea :"Pentru ca eram absorbita de Dumnezeu si ma gandeam doar la EL"...iar acum un alt gand ma asalteaza "Probabil de aceea aici pe pamant,trebuie sa ne gandim,sa-i iubim si sa-i ajutam pe semenii nostri,deoarece,in cer ,vom fi cu totul Absorbiti de EL"...Te iubesc Doamne,si iti multumesc ca esti mereu cu mine,ca imi asculti rugaciunile,chiar daca de cele mai multe ori sunt atat de lesinate...mi-ai demonstrat inca o data ca asculti mai mult dorintele sincere ale inimii,care isi dorea sa se roage cu toate fibrele ei,si ierti trupul si mintea mea care sunt atat de nestatornice...inca nu stiu ce te-a de terminat noaptea trecuta sa vii la mine si sa ma imbratisezi: rugaciunile mele? dorintele inimii care te asteapta si te cheama neincetat? sau poemul pe care l-am pus pe blog in cinstea Preacuratei Fecioare Maria, dulcea Ta Mama, dragul meu Iisus?...cert e insa faptul ca inima mea Te-a chemat ,iar Tu ,iubirea mea dulce,ai venit....si acum inteleg ca Ti-ai si anuntat vizita prin "CRUCEA' ,formata din nori pe care am vazut-o acum doua zile pe cer,pusa acolo parca special pentru mine....apoi ai venit prin minunata splendoare pe care ai daruit-o Rozariului...si Ti-ai incheiat vizita divina prin visul pe care l-am avut pe la ora 5 dimineata,vis ,in care mi-ai trimis o ninsoare minunata ce a asternut zapada imaculata peste toata gradina mea...pentru mine Esti Viu, Esti Prezent, Esti Certitudine, Esti IUBIRE Doamne...pentru cei care nu cred Esti aceleasi lucruri doar ca ei nu sunt constienti inca de TINE....Da-mi IUBIRE Doamne, sa te pot iubi si pentru cei care nu o fac,indura-te de ei si revarsa-te asupra lor ca sa Te cunoasca si sa Te iubeasca... Iisuse bland si smerit ,fa inima mea asemenea cu inima Ta....Iisuse, Maria, va iubesc, salvati sufletele, toate sufletele...

Stabat Mater

Azi am gasit acest minunat poem pe blogul "Privitor la jocul vietii"...mi-a placut atat de mult ,incat cu acordul proprietarului blogului,am decis sa vi-l ofer si voua,dragii mei prieteni...."Ma obsedeaza de mai mult timp splendidul poem medieval catolic (pe care l-am ascultat pus pe muzica de Pergolesi, Rossini, Dvorak). Acum mi-am luat inima-n dinti si am incercat sa-l traduc, respectand pe cat posibil rima, ritmul, masura, litera si spiritul. Sper sa va placa. Cu litere ingrosate va fi originalul latin, cu litere italice traducerea.

Stabat Mater dolorosa
iuxta crucem lacrimosa,
dum pendebat Filius.

Sta Maicuta-ndurerata
langa cruce-nlacrimata
pe cand Fiul atarna.

Cuius animam gementem
contristatam et dolentem
pertransivit gladius.

Inima-i ce trist suspina,
de dor si de jale plina,
sabie o patrundea.

O quam tristis et afflicta
fuit illa benedicta
mater Unigeniti!

O, ce trista si-afectata
fu cea binecuvantata,
Maica Unului Nascut!

Quae maerebat et dolebat
et tremebat cum videbat
nati poenas incliti.

Jalnic murmura-n durere,
tremura vazand cum piere
Fiu-i mandru, crud batut.

Quis est homo qui non fleret,
matrem Christi si videret
in tanto supplicio?

Mama lui Cristos de-o vede
in ce mare chin ea sede,
ce om nu va suspina?

Quis non posset contristari,
piam matrem contemplari
dolentum cum Filio?

Contempland pe Sfanta-I Mama
suferind cu El de-o seama,
cine nu s-ar intrista?

Pro peccatis suae gentis
vidit Iesum in tormentis
et flagellis subditum.

Biciuirea ea privise,
pe Iisus cum patimise
pentru-al neamului pacat.

Vidit suum dulcem Natum
morientem, desolatum,
dum emisit spiritum.

L-ai vazut in agonie,
dulcele-ti Nascut, Marie,
sufletul cand si L-a dat.

Eia Mater, fons amoris,
me sentire vim doloris
fac, ut tecum lugeam.

Tu, fantana de iubire,
Maica, da-mi vie simtire
sa jelesc in preajma ta.

Fac ut ardeat cor meum
in amando Christum Deum
ut sibi complaceam.

Inima-mi se-nflacareze,
pe Cristos sa Il urmeze
iubind cu iubirea Sa.

Sancta mater, istud agas,
Crucifixi fige plagas
cordi meo valide.

Maica Sfanta, da-mi aceasta:
fa sa port in piept napasta
ranii Rastignitului.

Tui Nati vulnerati
tam dignati pro me pati
poenas mecum divide.

Ce chin Cel nascut de tine
a-ndurat si pentru mine!
Imparte-mi povara Lui.

Fac me vere tecum flere
Crucifixo condolere,
donec ego vixero.

Fie-mi dar cu rost jelitul
ce-ti va plange Rastignitul
cate zile voi trai.

Iuxta crucem tecum stare
et me tibi sociare
in planctu desidero.

Langa cruce-a sta sa-mi fie,
plansul sa-mi alatur tie,
asta-i tot ce mi-as dori.

Virgo virginum praeclara,
mihi iam non sis amara;
fac me tecum plangere.

Tu, aleasa-ntre virgine,
nu te amari de mine;
fa sa plang la dreapta ta.

Fac ut portem Christi mortem,
passionis fac consortem
et plagas recolere.

Fa sa sufar de-a Lui moarte,
patimile sa Ii poarte
si ranile mintea mea.

Fac me plagis vulnerari,
cruce hac inebriari
ob amorem Filii.

Rana Lui sa ma raneasca,
crucea sa ma potopeasca
de iubirea Fiului.

Flammis ne urar succensus,
per te, Virgo, sim defensus
in die iudicii.

Ca sa nu fiu ars in para,
apara-ma, o, Fecioara,
tu la Judecata Lui.

Fac me cruce custodiri,
morte Christi praemuniri,
confoveri gratia.

Crucea Lui ma ocroteasca,
moartea Lui ma intareasca,
harul Lui ma bucure.

Quando corpus morietur,
fac ut animae donetur
paradisi gloria.

Iar cand trupul e dat mortii,
sufletu-mi fie dat sortii
Raiului in glorie."

Publicat de Vasile Andreica

Sarah Connor-Skin On Skin( Live)

Oare cat loc ocupa Dumnezeu in viata noastra?

Azi ,zeci de intrebari ma asalteaza,ma patrund si ma invita la meditatie...o meditatie ce nu este o recitare a unui subiect,nici un punct mort,ci o traire adanca ,o participare serioasa la toate Patimile Domnului ,din trecut si din prezent...Azi ma intreb :oare cat timp ii consacru oficial lui Dumnezeu din viata mea?...cat timp,cati ani,cate zile,cate ore ,cate minute?

...acordam atata timp mancarii,distractiei,trupului,muncii,somnului,...,risipim mult timp,dar din acesta oare cat ii daruim LUI? 

E adevarat ca pentru persoanele care traiesc in Harul Sfintitor,orice lucrare poate echivala,prin puritatea intentiunii,cu o rugaciune,cu o inaltare catre Dumnezeu....

Si totusi:"oare Dumnezeu nu are drept la ceva mai mult,la cateva din clipele mele,care sa-i fie cu adevarat consacrate si rezervate LUI?Oare ce forma au rugaciunile mele? cat timp le consacru,cu ce tinuta le fac,cu ce dispozitii launtrice? imi este implicata si inima in rugaciune?...ar trebui sa ne analizam cu atentie,sa aranjam toate aceste aspecte ale vietii noastre si sa incercam sa ne traim viata in lumina cuvintelor Ioanei d'ARC:"Domnul Dumnezeu,primul servit"...probabil nu voi avea sansa sa mor martir;nu pentru ca veacul martirilor s-ar fi incheiat,epoca martirilor nu se incheie niciodata in Biserica,si cu atat mai putin in timpurile noastre,in care sunt atat de multi cei care vor moartea lui ISUS,cei care il reneaga si il jignesc,ci pentru ca nu sunt vrednica la o cinste atat de mare:sa-mi dau viata ,sangele pentru cauza lui Dumnezeu..."insa daca totusi mi-ar reveni onoarea aceasta,ce sentimente as vrea sa ma copleseasca mergand spre locul jertfei? Cat de mult as dori atunci sa condensez in ele iubirea ca sa-i pot compensa lui Dumnezeu tot ce nu i-am dat in anii existentei mele de pana acum...

Cum as vrea sa dau celor cateva clipe fugare ce m-ar desparti de vesnicie"maximum"de intensitate.Cat de mult as vrea sa rascumpar in scurtele clipe ce le mai am,greselile,indelicatetile,lasitatile tuturor zilelor mele...Cum as vrea sa devin in clipa aceasta acel "sfant",pe care il reclama de la mine Dumnezeu...Ei bine! sa fac sa zamisleasca in sufletul meu acum,ceea ce as dori pentru "clipa aceea"...Sa pun si in cea mai neinsemnata actiune a mea iubirea pe care as pune-o in moartea de martir.

Nu mi se cer lucruri extraordinare.Mi se cer numai intentiuni cat mai mari posibile....Sunt eu in aceasta stare de spirit?"...daca constat ca nu,atunci sa incerc SA FIU...sa incerc sa iubesc IUBIREA in fiecare clipa a vietii mele,prin tot ceea ce gandesc,prin tot ceea ce spun ,prin tot ceea ce fac,prin toate dorintele inimii mele...Te iubesc IUBIRE ...

(citatul apartine meditatiilor Par.Raoul Plus in cartea "Infrunta viata")...