Lucrul cel mai pretios

" Lucrul cel mai preţios pe lume e să cunoaştem pe Dum­nezeu şi să înţelegem, măcar în parte, voia Lui.

Sufletul care a cunoscut pe Dumnezeu trebuie să se pre­dea întru toate voii lui Dumnezeu şi să trăiască înaintea Lui în frică şi în iubire: în iubire, pentru că Domnul este Iubire; în frică, pentru că trebuie să ne temem să nu în­tristăm pe Dumnezeu prin vreun gând rău.

O, Doamne, fă ca prin puterea harului Sfântului Duh să vieţuim după sfânta Ta voie..."

Sfantul Siluan Athonitul

*******

„Dumnezeu – o iubire de care nu te poţi sătura”

Mintea mea s-a oprit în Dumnezeu şi am încetat să scriu...

Cât de limpede îmi este că Domnul ne conduce. Fără El n-am putea nici măcar gândi binele; de aceea trebuie să ne predăm cu smerenie voii lui Dumnezeu, fiindcă Domnul ne călăuzeşte.
Toţi ne chinuim pe pământ şi căutăm libertatea, dar puţini sunt cei ce ştiu în ce anume stă libertatea şi unde se găseşte ea.
Şi eu doresc libertatea şi o caut zi şi noapte. Am înţeles că ea este la Dumnezeu şi e dată de Dumnezeu inimilor smerite care s-au pocăit şi şi-au tăiat voia proprie înaintea Lui. Celor ce se pocăiesc Domnul le dă pacea Lui şi libertatea de a-L iubi. Şi nu e nimic mai bun pe lume decât a iubi pe Dumnezeu şi pe aproapele. In aceasta îşi găseşte sufletul odihna şi bucuria.
Noroade ale pământului, cad în genunchi înaintea voastră şi vă rog cu lacrimi:
„Veniţi la Hristos! Eu cunosc iubirea Lui pentru voi. O cunosc şi de aceea strig întregului pământ. Dacă nu cunoşti ceva, cum vei vorbi despre aceasta?”

 Sfantul Siluan Athonitul

*******

 
" Când harul e cu noi, mintea noastră e puternică; dar când pierdem harul, atunci vedem neputinţa noastră; vedem că fără Dumnezeu nu putem nici măcar gândi ceva bun. Milostive Dumnezeule, Tu ştii neputinţa noastră. Mă rog Ţie: dă-mi duh smerit pentru că, după milostivirea Ta, Tu dai sufletului smerit puterea de a vieţui după voia Ta şi-i descoperi toate tainele Tale, dându-i să cunoască cât de nesfârşit ne iubeşti..."

Sfantul Siluan Athonitul

*******

  " Cum ştii dacă vieţuieşti după voia lui Dumnezeu?

Iată un semn: dacă te întristezi pentru un lucru oareca­re, înseamnă că nu te-ai predat pe deplin voii lui Dumne­zeu, chiar dacă ţie ţi se pare că vieţuieşti după voia Lui.

Cine vieţuieşte după voia lui Dumnezeu, acela nu se în­grijeşte de nimic.

Şi dacă are nevoie de vreun lucru, se predă pe sine în­suşi şi lucrul de care are nevoie lui Dumnezeu. Şi chiar dacă nu-l dobândeşte, rămâne la fel de liniştit, ca şi cum l-ar avea.

Sufletul care s-a predat voii lui Dumnezeu nu se teme de nimic: nici de furtună, nici de tâlhari, de nimic. Şi orice i s-ar întâmpla, el spune: „Aşa i-a plăcut lui Dumne­zeu”. Dacă e bolnav, gândeşte: „înseamnă că am nevoie de boală, altfel Dumnezeu nu mi-ar fi trimis-o”.

Şi aşa se păstrează pacea în suflet şi în trup.

Cine-şi face griji pentru sine însuşi, acela nu se poate preda pe sine voii lui Dumnezeu astfel ca sufletul lui să aibă pace în Dumnezeu.

Dar sufletul smerit se predă voii lui Dumnezeu şi vieţu­ieşte înaintea Lui cu frică şi iubire: cu frică, ca să nu întris­teze cu nimic pe Dumnezeu; cu iubire, căci sufletul ştie cât de mult ne iubeşte Domnul..."

Sfantul Siluan Athonitul

Ascultati continuarea aici :

Tie ..

Ti-as darui Eternul Rasarit
Dar tu il porti in piept mai mult ca mine,
Chemarea blanda a Celui Preaiubit
Mi-a rasarit in inima prin tine.

Ti-as darui curajul de-a razbi
Printre tenebrele inselatoare
Care din crucea-ti sfanta ar ciunti
Doar ca sa pieri departe de Cel Mare.

Ti-as pune-n inima un foc imens
Sa mistuie ce-n cale-ti sta-mpotriva,
Dar cum sa-l pun cand eu doar scanteiez
Iar tu esti torta pururea arzanda?

Te iau cu mine-n Rana de sub Coasta
Unde Milostivirii i-a tasnit izvorul,
Si te cufund in apa racoroasa
Sa te imbratiseze Ziditorul.

Traind necontenit in Cel ce Este,
Nedespartit de vesnica-i Lumina,
Iubeste, iarta, traieste si vesteste
Imparatia care va sa vina.

mmary 

Eşti toată a mea - Ludovic M. Grignion de Montfort (1673 - 1716)

Te salut, Marie, Fiică preaiubită a Tatălui veşnic,
Te salut, Marie, Mamă admirabilă a dumnezeiescului Fiu.
Te salut, Marie, Mireasă credincioasă a Duhului Sfânt.
Te salut, Marie, mama mea dragă,
stăpâna mea iubitoare, puternica mea împărăteasă.
Te salut, bucuria mea, slava mea, inima mea şi sufletul meu!

Tu eşti toată a mea, din îndurare,
iar eu sunt cu totul al tău, după dreptate,
dar încă nu sunt îndeajuns:
ţie, deci, mă dăruiesc, din nou, în întregime...

Dacă zăreşti în mine ceva ce nu e al tău,
ia-l de la mine chiar în acest moment, te implor!
Distruge în mine, dezrădăcinează, nimiceşte
tot ceea ce îi displace lui Dumnezeu
şi sădeşte, ridică şi lucrează în mine
tot ceea ce îi va fi pe plac.

Lumina credinţei tale să risipească întunericul spiritului meu.
Profunda ta smerenie să se substituie orgoliului meu.
Sublima ta contemplare să pună frâu imaginaţiei mele vagabonde.
Vederea ta neîntreruptă a Divinității să umple mintea mea de Prezenţa Sa.
Incendiul carităţii inimii tale să lărgească şi să aprindă inima mea atât de lâncedă şi rece.
Virtuţile tale să ia locul păcatelor mele.
Meritele tale să fie podoaba mea înaintea Domnului.

... Eu nu îţi cer nici viziuni, nici revelaţii,
nici gusturi, nici plăceri, nici măcar spirituale.
Partea mea aicea jos, nu doresc să fie alta
decât ceea ce tu ai avut pe pământ, adică:
să cred curat, fără a gusta sau vedea ceva;
să sufăr cu bucurie, fără mângâiere de la creaturi;
să mor în continuu şi fără pauză, pentru mine însumi;
să lucrez mult pentru Fiul Tău, până la moarte, fără nici un interes...

Singurul har pe care cer să-l primesc, din pură îndurare,
e ca, în toate momentele vieţii mele, să spun
„Amin. Aşa să fie!” la tot ce ai făcut tu în timpul vieţii pământeşti;
„Amin. Aşa să fie!” la tot ceea ce faci acum în Cer;
„Amin. Aşa să fie!” la tot ceea ce faci în inima mea,
pentru ca să fii Tu cea care îl preamăreşti în mine pe Isus,
în mod desăvârşit, în timp şi în veşnicie.
Amin

Mintea și inima trebuie păzite de toate gândurile

Închizând intrările în inimă, punând acolo strajă mintea dezbrăcată de toată închipuirea și cugetarea, dar înarmată cu rugăciunea și cu numele Iisus Hristos, nevoitorul intră în luptă cu toată înrâurirea și cu tot gândul ce vine din afară. În aceasta constă esența trezviei minții. Țelul îi este lupta cu patimile. Într-un înțeles mai larg și mai cuprinzător biruința asupra patimilor se dobândește prin paza poruncilor lui Hristos; dar în cazul de față vorbesc despre chipul anume al trezviei nevoinței, care începe după ce nevoitorul, trecând prin cunoscutele etape ale dezvoltării duhovnicești, părăsește rugăciunea închipuirii cea după primul chip, iar apoi și pe a doua, văzând prin cercare nedesăvârșirea ei.

Paza minții și a inimii de toate gândurile se însoțește de o lungă luptă, deosebit de grea și de subțire. Omul, trăind în mijlocul unei nesfârșite mulțimi de înrâuriri și impresii dintre cele mai felurite, ca urmare a neîncetatelor lor schimbări nu ajunge să le înțeleagă nici firea, nici puterea. Nevoitorul însă, luptătorul liniștirii minții, îndepărtându-se de toate cele din afară, străduindu-se de-a lungul zilelor și nopților a restrânge numărul impresiilor ce vin din afară până la minimul posibil, îndepărtându-se, drept aceea, de la a cauta asupra lumii din afară din curiozitate, de a auzi convorbiri străine, de a citi cărți a – se adună asupra ființei sale lăuntrice cu toată puterea și acolo intră într-o luptă corp la corp cu gândul. Numai astfel îi poate cunoaște firea și puterea, uneori uriașă. Omul ce nu destul ia aminte la cele din lăuntru, ușor cade pradă gândului și i se face rob. Plecandu-și voia către gând, omul se aseamănă, ba chiar se identifică duhovnicește cu duhul a cărui energie era cuprinsă în gând. Primind în suflet gândul pătimaș, care foarte adesea este rezultatul înrâuririi diavolești, omul se face unealtă lucrării diavolești.

Mintea ce adânc se roagă simte uneori apropierea din afară a vreunui duh, dar dacă rugăciunea atentă nu se întrerupe, acela se va îndepărta neprimit, astfel încât omul nu va putea spune, după rugăciune, cine, pentru ce și cu ce venise.

Uneori, în vremea unei rugăciuni adânci se întâmplă ceva greu de lămurit. Pe lângă minte trec uneori fenomene luminoase ce încearcă să atragă la sine privirea minții; iar dacă mintea nu se întoarce către dânsele, atunci ele grăiesc, cum ar fi, minții: «Eu îți aduc înțelepciune și înțelegere, iar dacă tu nu mă primești numaidecât, poate niciodată de acum înainte nu o să mă mai vezi». Însă mintea cercată nicicum nu se întoarce către ele, iar ele se îndepărtează nu numai neprimite, ci și necunoscute. Nu știe sigur mintea nici dacă acela fusese cumva un vrăjmaș sau un înger bun; știe însă din cercare că, oprindu-se și cercând ceea ce gândul strălucit adusese, își va pierde rugăciunea, iar apoi va trebui să o caute din nou printr-o grea trudă. Experiență a arătat că în ceasul rugăciunii nu trebuie să te pleci nici chiar asupra gândurilor ce par bune, căci astfel mintea neapărat va întâlni și altele și, precum zicea Starețul, «curată nu va ieși». Pierderea rugăciunii curate este o pagubă pe care nimic nu o poate înlocui.

Luptând spre a-și păstra libertatea, nevoitorul duce o luptă atât de încordată cu gândul, încât cel ce nu a cercat-o din experiență nu-și poate da seama. În această luptă lăuntrică cu gândul, în această împotrivire față către față, în care sufletul începătorului nu arareori suferă în parte o înfrângere, dar uneori mai și biruiește, nevoitorul are putința de a observa caracterul gândului până la o uimitoare subțirime; astfel încât, deși nu va săvârși în faptă păcatul ce-i fusese pus înainte, va cunoaște totuși lucrarea (energia) fiecărei pătimi cu mult mai adânc și mai amănunțit decât cel ce este stăpânit de ea. Acesta din urmă poate observa asupra sa și asupra celorlalți ivirea energiei unei anume patimi, însă spre a ajunge la o mai adâncă cunoaștere a ei neapărat va trebui să atingă locul duhovnicesc unde petrece cel ce se roagă după al treilea chip al rugăciunii și vede fiece patimă din însăși zămislirea ei.

Cunoașterea patimilor dobândită prin biruirea lor duce la străvederea din cercare. Dar trebuie spus că străvederea ce vine ca urmare a experienței unei îndelungate lupte cu patimile nu poate ajunge la desăvârșirea pe care o are darul străvederii cel după osebita lucrare a harului. Cea dintâi, după anumite mișcări, după față, după unele cuvinte, după felul tăcerilor sau al convorbirilor, după atmosferă psihică pe care o răspândește omul, află cele despre starea lui duhovnicească; cu toate acestea cel mai sigur temei pentru a judeca cele despre om este convorbirea cu el, deoarece din cuvântul său iese la iveală și măsura adevăratei sale experiențe duhovnicești, și ceea ce nu este decât urmărea învățăturii din afară. A doua însă, adică străvederea după har, toate le cunoaște prin rugăciune și nu are nevoie de prezența omului.

“Cuviosul Siluan Athonitul” – Arhimandritul Sofronie, traducere din limba rusă Ierom. Rafail (Noica), editura Reîntregirea, Alba Iulia – 2009

sursa:  https://siluanathonitul.wordpress.com/2012/08/10/mintea-si-inima-trebuie-pazite-de-toate-gandurile/ 

Despre smerenie,despre pace cu Sfantul Siluan Athonitul

" Mare lucru este a invata smerenia lui Hristos.Cu ea viata e usoara si bucuroasa si toate se fac dragi inimii.Numai celor smeriti li se arata pe sine Domnul prin Duhul Sfant, dar daca nu ne smerim nu vom vedea pe Dumnezeu."

" Pentru a cunoaste pe Domnul nu avem nevoie nici de bogatii, nici de invatatura, ci e nevoie sa fim ascultatori si infranati, sa avem duh smerit si sa-l iubim pe aproapele si Domnul va iubi un asemenea suflet si se va arata pe Sine Insusi sufletului si-l va invata iubirea si smerenia si-i va da tot ceea ce are nevoie pentru a-si gasi odihna in Dumnezeu. Oricat am invata e cu neputinta sa-l cunoastem pe Domnul daca nu vom vietui dupa poruncile Lui.Pentru ca nu prin stiinta ci prin Duhul Sfant se face cunoscut Domnul." Sfantul Siluan Athonitul

ROZARIUL de reparație și de încredere în INIMA DIVINĂ A LUI ISUS

Prezentarea din partea autorului

Contemplând ani de zile Preasfânta Inimă a lui Isus şi citind în special scrierile Sfintei Margareta Maria Alacoque, ale Sfântului Claudiu de la Colombière, ale Sfintei Faustina Kowalska şi ale Servului lui Dumnezeu [acum Venerabil, n.t.] Don Francesco Mottola, a apărut inspiraţia unei rugăciuni contemplative care să rezume toate aceste frumoase spiritualităţi, actuale pentru vremurile noastre.

Rozariul de reparaţie şi de încredere în Inima Divină a lui Isus ne introduce în misterul Iubirii Divine, al infinitei sale milostiviri, al iertării sale totale şi în deplina abandonare cu care inima credinciosului se poate adăposti, cu încredere deplină, în Inima Mântuitorului.

Prin acest act deplin de reparaţie şi de încredere în Iubirea lui Cristos, recitând cu devoţiune acest sfânt Rozariu, vom primi infinite haruri spirituale şi materiale din Inima Divină a Mântuitorului.

Pr. Pietro Cutuli OSC
Famiglia degli oblati e delle oblate del Sacro Cuore

ROZARIUL INIMII DIVINE A LUI ISUS

Rugăciune de început

Doamne Isuse Cristoase, care te-ai revelat ca infinită Iubire şi Milostivire, prin mijlocirea Inimii Neprihănite a Mariei primeşte actul de reparaţie al nostru, sărmani păcătoşi, pentru toate blasfemiile, sacrilegiile euharistice şi ofensele aduse Divinei tale Iubiri şi iubirii fraterne. Prin această rugăciune ne consacrăm şi ne abandonăm voinţei tale sfinte, prin mijlocirea Inimii Neprihănite a Mariei, în toate situaţiile vieţii, şi aşezăm în Inima ta Divină, cu deplină încredere, toate aşteptările şi speranţele noastre, pentru a fi plăcute Tatălui Ceresc şi a obţine astfel toate harurile materiale şi spirituale necesare pentru mântuirea noastră veşnică, în comuniunea fericită a sfinţilor. Amin.

V. Isuse cu Inima blândă şi smerită,
R. fă inima noastră asemenea cu Inima ta.

V. Inimă Neprihănită a Mariei,
R. roagă-te pentru noi!

Primul mister

În primul mister contemplăm pe Isus care cheamă la sine întreaga omenire pentru a o alina cu Iubirea sa Divină.

În vremea aceea, Isus a zis: «Veniţi la mine, toţi cei osteniţi şi împovăraţi, şi Eu vă voi alina. Luaţi jugul meu asupra voastră şi învăţaţi de la mine, că sunt blând şi smerit cu inima şi veţi găsi alinare sufletelor voastre. Căci jugul meu e plăcut şi povara mea, uşoară.» (Mt 11, 28-30)

Tatăl nostru...
Bucură-te, Marie...

V. Inimă Divină a lui Isus,
R. mă încred şi nădăjduiesc în tine! (de zece ori)

Slavă Tatălui...

V. Isuse cu Inima blândă şi smerită,
R. fă inima noastră asemenea cu Inima ta.

V. Inimă Neprihănită a Mariei,
R. roagă-te pentru noi!

Al doilea mister

În al doilea mister contemplăm pe Isus care lasă ucenicilor săi porunca cea nouă a iubirii fraterne.

În vremea aceea, Isus a zis: «Precum m-a iubit pe mine Tatăl şi Eu v-am iubit pe voi. Rămâneţi în iubirea mea! Dacă păziţi poruncile mele, veţi rămâne în iubirea mea, precum Eu am păzit poruncile Tatălui meu şi rămân în iubirea lui. Acestea vi le-am spus ca bucuria mea să rămână în voi şi bucuria voastră să fie deplină. Aceasta este porunca mea: să vă iubiţi unii pe alţii aşa cum v-am iubit Eu.» (In 15, 9-12)

Tatăl nostru...
Bucură-te, Marie...

V. Inimă Divină a lui Isus,
R. mă încred şi nădăjduiesc în tine! (de zece ori)

Slavă Tatălui...

V. Isuse cu Inima blândă şi smerită,
R. fă inima noastră asemenea cu Inima ta.

V. Inimă Neprihănită a Mariei,
R. roagă-te pentru noi!

Al treilea mister

În al treilea mister contemplăm pe Isus care la ultima cină instituie Sfânta Euharistie.

Când a venit ceasul, s-a aşezat la masă, şi apostolii împreună cu El. Şi le-a spus: «Cu dor am dorit să mănânc cu voi acest Paşte mai înainte de pătimirea mea. Căci vă spun că nu-l voi mai mânca până când nu va fi împlinit în Împărăţia lui Dumnezeu.» Apoi, primind un potir şi aducând mulţumire, a spus: «Luaţi-l şi împărţiţi-l între voi; căci vă spun: nu voi mai bea de acum înainte din rodul viţei, până ce nu va veni Împărăţia lui Dumnezeu.» Apoi, luând pâine şi aducând mulţumire, a frânt-o şi le-a dat-o zicând: «Acesta este trupul meu, care se dă pentru voi; faceţi aceasta în amintirea mea.» La fel şi potirul, după cină, zicând: «Acest potir este legământul cel nou, în sângele meu, care se varsă pentru voi.» (Lc 22, 14-20)

Tatăl nostru...
Bucură-te, Marie...

V. Inimă Divină a lui Isus,
R. mă încred şi nădăjduiesc în tine! (de zece ori)

Slavă Tatălui...

V. Isuse cu Inima blândă şi smerită,
R. fă inima noastră asemenea cu Inima ta.

V. Inimă Neprihănită a Mariei,
R. roagă-te pentru noi!

Al patrulea mister

În al patrulea mister contemplăm pe Isus care, din înălţimea crucii, este însetat de iubire şi de mântuirea sufletelor, iar pentru ele străpunge Inima sa Divină, vărsând tot Sângele său.

​După aceea, ştiind Isus că toate s-au săvârşit acum, ca să se împlinească Scriptura a zis: «Mi-e sete!» Era acolo un vas plin cu oţet; au pus în jurul unei ramuri de isop un burete îmbibat cu oţet şi l-au apropiat de gura lui. Deci, când a luat oţetul, Isus a zis: «S-a săvârşit». Şi, plecându-şi capul, şi-a dat duhul.

Deci iudeii, pentru că era ziua de pregătire, ca să nu rămână pe cruce trupurile sâmbăta, căci era mare ziua sâmbetei aceleia, l-au rugat pe Pilat să li se zdrobească fluierele picioarelor şi să fie luaţi jos. Au venit, aşadar, ostaşii şi celui dintâi i-au zdrobit picioarele, apoi ale celuilalt răstignit cu El. Dar, venind la Isus, când au văzut că deja murise, nu i-au mai zdrobit picioarele, ci unul dintre ostaşi i-a străpuns coasta cu suliţa şi a ieşit îndată sânge şi apă. Şi cel care a văzut a dat mărturie şi mărturia lui e adevărată. Şi acela ştie că spune adevărul, ca şi voi să credeţi. (In 19, 28-35)

Tatăl nostru...
Bucură-te, Marie...
 
V. Inimă Divină a lui Isus,
R. mă încred şi nădăjduiesc în tine! (de zece ori)
 
Slavă Tatălui...
 
V. Isuse cu Inima blândă şi smerită,
R. fă inima noastră asemenea cu Inima ta.
 
V. Inimă Neprihănită a Mariei,
R. roagă-te pentru noi!

Al cincilea mister

​În al cincilea mister contemplăm pe Isus înviat care confirmă în credinţă pe Toma şi pe toţi ucenicii săi.

Toma, unul din cei doisprezece, zis Geamănul, nu era cu ei când a venit Isus. Deci i-au spus ceilalţi ucenici: «L-am văzut pe Domnul!» El însă le-a spus: «Dacă nu voi vedea în mâinile lui urma cuielor şi nu îmi voi pune degetul în urma cuielor şi nu-mi voi pune mâna în coasta lui, nu voi crede!»

​Şi peste opt zile, iarăşi erau înăuntru ucenicii lui, şi Toma împreună cu ei. A venit Isus, uşile fiind încuiate, şi a stat în mijloc şi a zis: «Pace vouă!» Apoi i-a zis lui Toma: «Adu-ţi degetul aici şi vezi mâinile mele şi adu-ţi mâna şi pune-o în coasta mea şi nu fi necredincios, ci credincios». I-a răspuns Toma şi a zis: «Domnul meu şi Dumnezeul meu!» I-a zis Isus: «Pentru că m-ai văzut ai crezut; fericiţi cei care n-au văzut şi au crezut!» (In 20, 24-29)

Tatăl nostru...
Bucură-te, Marie...

V. Inimă Divină a lui Isus,
R. mă încred şi nădăjduiesc în tine! (de zece ori)

Slavă Tatălui...

V. Isuse cu Inima blândă şi smerită,
R. fă inima noastră asemenea cu Inima ta.

V. Inimă Neprihănită a Mariei,
R. roagă-te pentru noi!

Bucură-te, Regină

Bucură-te, Regină, Maica milei, viaţa, dulceaţa şi nădejdea noastră, bucură-te! Către tine strigăm, surghiuniţii fii ai Evei; către tine suspinăm, gemând şi plângând în această vale de lacrimi.

Aşadar, Mijlocitoarea noastră, întoarce spre noi ochii tăi cei milostivi şi, după surghiunul acesta, arată-ni-l nouă pe Isus, binecuvântatul rod al trupului tău. O, milostivă, o, blândă, o, dulce Fecioară Marie!

Litania Preasfintei Inimi a lui Isus

​Doamne, miluieşte-ne!
Cristoase, miluieşte-ne!
Doamne, miluieşte-ne!
Cristoase, auzi-ne!
Cristoase, ascultă-ne!

Tată din cer, Dumnezeule,
miluieşte-ne pe noi!
Fiule, Răscumpărătorul lumii, Dumnezeule,
miluieşte-ne pe noi!
Duhule Sfânt, Dumnezeule,
miluieşte-ne pe noi!
Sfântă Treime, un singur Dumnezeu,
miluieşte-ne pe noi!

Inima lui Isus,
Fiul Tatălui cel veşnic, miluieşte-ne pe noi! (*)
Inima lui Isus,
plăsmuită de Sfântul Duh în sânul Mamei pururea fecioară, *
Inima lui Isus,
unită întru fiinţă cu Cuvântul lui Dumnezeu, *
Inima lui Isus,
nemărginită întru maiestate, *
Inima lui Isus,
locuinţă sfântă a lui Dumnezeu, *
Inima lui Isus,
chivotul Celui Preaînalt, *
Inima lui Isus,
casa lui Dumnezeu şi poarta cerului,*
Inima lui Isus,
focar arzător al dragostei, *
Inima lui Isus,
sălaşul dreptăţii şi al iubirii, *
Inima lui Isus,
plină de bunătate şi de dragoste,*
Inima lui Isus,
noianul tuturor virtuţilor, *
Inima lui Isus,
preavrednică de toată lauda, *
Inima lui Isus,
regele şi centrul tuturor inimilor, *
Inima lui Isus,
în care sunt toate comorile înţelepciunii şi ale ştiinţei, *
Inima lui Isus,
în care locuieşte toată plinătatea dumnezeirii, *
Inima lui Isus,
în care Tatăl a binevoit, *
Inima lui Isus,
dorul munţilor veşnici, *
Inima lui Isus,
răbdătoare şi preamilostivă, *
Inima lui Isus,
darnică faţă de toţi cei care te cheamă, *
Inima lui Isus,
izvorul vieţii şi al sfinţeniei, *
Inima lui Isus,
împăcare pentru păcatele noastre, *
Inima lui Isus,
săturată de ocări, *
Inima lui Isus,
zdrobită pentru fărădelegile noastre, *
Inima lui Isus,
ascultătoare până la moarte, *
Inima lui Isus,
străpunsă de suliţă, *
Inima lui Isus,
izvorul a toată mângâierea, *
Inima lui Isus,
viaţa şi învierea noastră, *
Inima lui Isus,
pacea şi împăcarea noastră, *
Inima lui Isus,
jertfa păcătoşilor, *
Inima lui Isus,
mântuirea celor ce nădăjduiesc în tine, *
Inima lui Isus,
nădăjdea celor ce mor întru tine, *
Inima lui Isus,
fericirea tuturor sfinţilor, *

Mielul lui Dumnezeu, care iei asupra ta păcatele lumii,
iartă-ne, Doamne!
Mielul lui Dumnezeu, care iei asupra ta păcatele lumii,
ascultă-ne, Doamne!
Mielul lui Dumnezeu, care iei asupra ta păcatele lumii,
miluieşte-ne pe noi!

V. Isuse cu Inima blândă şi smerită,
R. Fă inima noastră asemenea cu Inima ta.

Să ne rugăm:
O, Dumnezeule Tată, care în Inima preaiubitului tău Fiu ne dai bucuria de a preamări marile opere ale iubirii sale pentru noi, fă ca din acest nesecat izvor să atragem abundenţa darurilor tale. Prin Cristos, Domnul nostru. Amin.

Rugăciune de sfârşit

​ Doamne Isuse, Tu care eşti începutul şi sfârşitul întregii creaţii şi al istoriei umane, Tu care te-ai făcut om pentru a aduce înapoi la Inima Tatălui Ceresc omenirea risipită şi ţi-ai dat viaţa jertfind-o din iubire pentru noi pe lemnul Crucii iar înviind ne-ai dat speranţa vieţii veşnice, continuă, din tronul tău de glorie, să reverşi peste lume şuvoiul de milostivire care a ţâşnit din coasta ta străpunsă. Continuă să ne faci auzită dorinţa pe care o aveai pentru vieţile noastre, când ai zis: «Mi-e sete!» Fă ca inimile noastre împietrite să se deschidă dorinţei tale de iubire, iar noi să putem întoarce jertfa vieţii tale în jertfa vieţii noastre, din iubire pentru tine şi pentru fraţii noştri.

Euharistia să fie centrul vieţii noastre spirituale. Inima ta plină de iubire şi de viaţă din Preasfânta Euharistie să fie cea mai dorită hrană a spiritului nostru, astfel încât, hrănindu-ne cu supremă iubire şi respect faţă de tine, să putem repara infinitele sacrilegii, nerecunoştinţe şi răceala pe care mulţi discipoli de-ai tăi şi oameni fără credinţă le au faţă de Trupul tău şi Sângele tău, iar astfel să obţinem acele infinite haruri spirituale şi materiale pe care Inima ta Euharistică le cuprinde.

Preasfânta Fecioară Maria, duioasa Mamă a ta şi a noastră, să primească în Inima ei Neprihănită aceste intenţii ale noastre şi să le prezinte înaintea ta, astfel ca Tu să le primeşti şi să le împlineşti. Amin.

 

sursa:  http://mica-floare-din-carmel.weebly.com/rug259ciuni-la-preasfacircnta-inim259-a-lui-isus/rozariul-de-reparatie-si-de-incredere-in-inima-divina-a-lui-isus