Isus...il iubesc...ma iubeste...ne iubeste...

Poate va intrebati ,dragii mei prieteni,de ce aici,in "splendoarea iubirii"vorbesc atat de mult despre Dumnezeu...raspunsul e atat de simplu,atat de frumos: pentru ca Dumnezeu e "El insusi-Splendoarea iubirii"si toata splendoarea iubirii se afla in El...
...pentru ca Dumnezeu e totul pentru mine,e viata mea,bucuria mea,surasul meu,respiratia mea.
Il intalnesc in fiecare bataie a inimii mele,in toate fiintele si in tot ceea ce ma inconjoara.Il iubesc,chiar daca il ranesc in fiecare zi cu ganduri,cu cuvinte sau fapte...
Il ranesc fara a dori acest lucru insa il iubesc cu toata vointa,inima,mintea,cu tot ceea ce eu sunt si prin tot ceea ce imi apartine...

Il iubesc si ma iubeste...

Il iubesc,ma iubeste ... si pentru ca doresc sa va ofer si voua raze din splendoarea acestei frumoase iubiri,va voi povesti ce mi s-a intamplat acum aproximativ un an...

Era o frumoasa zi a lunii Iulie.
Fetita mea a primit in dar,un balon mare,alb-sidefat,in forma de inima.S-a jucat cu el incantata insa la un moment dat s-a spart inimioara si a ramas un alt balon,la fel de alb,care s-a ridicat si statea lipit de tavanul casei.

Am zambit deoarece am inteles ca era umplut ca heliu,l-am luat ,am chemat copilasii in curte spunandu-le:veniti repede sa va arat ceva frumos!

Apoi am dat drumul balonului care se inalta usor spre nori.Il priveam incantati,bucurosi si uimiti de hotararea cu care se urca spre cer.

In timp ce el ajungea la nori,mintea mi-a imbratisat inima si intr-o gingasa si tandra sincronizare cu ele spuneam:

"Doamne,Dumnezeul meu,iti trimit cu acest balon toata iubirea mea,surasul inimii mele,toata dragostea mea...te iubesc Doamne..."

Apoi au trecut doua luni in care nu m-am mai gandit la acest episod din viata mea...Intr-o superba dimineata de duminica am mers la Manastirea din localitatea in care locuiesc.Totul era ca de obicei,divin ,minunat,sufletul meu indragostit de Dumnezeu parca plutea in Paradis,sau poate ca Paradisul era in el,cine poate spune cu certitudine? cert e ca la iesire am vazut pe o masuta,un superb Rozariu(sau matanii-cum, vreti sa-i spuneti),care m-a fascinat din prima clipa.Era  mare , din fosfor. 

I-am intrebat pe calugarii care erau acolo daca era de vanzare,deoarece doream sa-l cumpar,iar ei mi-au raspuns ca nu era de vanzare.

Am plecat acasa cu gandul la el si cu speranta ca va fi al meu...Au mai trecut patru zile si ,in noaptea de joi spre vineri,am avut urmatorul vis:

"Ieseam din casa unei prietene,iar pe terasa din fata casei,indreptandu-mi privirile spre cer,am vazut,in apropierea norilor,un obiect argintiu,foarte sclipitor,care descria traiectorii interesante printre norii albi si pufosi.Fericita,mi-am indreptat mainile spre cer si-i spuneam:vino la mine,te rog vino la mine...

L-am vazut apropiindu-se...

Acum se indrepta spre mine un superb porumbel alb ce purta pe cap o minunata coroana imparateasca...mi s-a asezat in palme...eram uimita de frumusetea lui...coroana ii cazuse in mainile mele si am observat ca pe cap,in locul unde fusese coroana,avea o rana care se cicatrizase...eram fascinata de el,ii deschideam aripile studiindu-i penele imaculate ce revarsau asupra mea unde de puritate,pe care o simteam cu fiecare fibra a fiintei mele...

Si in timp ce il mangaiam el imi spunea: 

"Eu sunt mesagerul lui Dumnezeu si am venit sa-ti aduc iubirea Lui in dar,ca raspuns la iubirea pe care i-ai trimis-o tu,atunci ,cu balonul..."

....apoi m-am trezit.N-am sa va mai descriu acum starea euforica de care era invaluit sufletul meu,nici iubirea din inima mea,care se revarsa in fiecare picatura de sange pe care o pompa,insa ma voi spune ,ca in acea zi minunata,la ora 12,domnul care se ocupa cu lucrurile ce tin de administrarea Manastirii,a venit la mine acasa si mi-a spus:

"Staretul de la Manastire m-a trimis sa va aduc acest dar deoarece stie ca l-ati dorit foarte mult.Apoi mi-a oferit Rozariul..." 
(e cel din fotografia alaturata)

L-am primit stupefiata,l-am asezat pe peretele din dreapta patului,mi-am petrecut intreaga zi plutind printre torente de rugaciuni,lumina si iubire...seara m-am asezat in pat cu privirile atintite spre el si cu inima privind spre Cel care mi l-a daruit,si care acum ,cand scriu aceste randuri,ma mangaie cu iubirea Sa minunata inecandu-mi privirile in lacrimi calde,ce se revarsa pline de iubire...

Atunci ,in acea noapte plina de mister si iubire,intre pieptul meu si acel Rozariu minunat,era o legatura electrizanta,aproape palpabila...

Ieri in timp ce fotografiam Rozariul,in gradina casei mele,un porumbel alb,asemanator celui din visul meu,zbura fericit in jurul meu....sa fie o intamplare ? o coincidenta?...eu nu cred in coincidente...insa cred cu tarie in Prezenta lui Dumnezeu in tot ceea ce ne inconjoara,in Prezenta Sa in voi,in mine si in fiecare clipa a vietii mele...

ISUS,il iubesc,ma iubeste,ne iubeste...IUBITI-L si voi...

Rozariul....pe care l-am primit in dar....

Yanni - Reflections of passion - Royal Albert Hall, London

more about "Yanni - Reflections of passion - Roya...", posted with vodpod

Extazul dureros al Terezei Neumann

"Fecioara din Konnersreuthnu se bucura numai de harul stigmatelor,ci si de extazul durerilor,in timpul caruia contempla si reproduce in parte,istoria ranilor Mantuitorului Isus.Viziunile ei sunt supranaturale,dar ia parte la ceea de vede cu toata fiinta.Extazul o face insensibila la tot ceea ce se petrece in jurul ei,in afara de obiectul vedeniilor minunate.Timpul nu mai exista.Suntem in Vinerea mare a anului 1933,iar Tereza vede,aude si reproduce scena patimirii.Cu mijlocul ridicat in pat,tine mainile intinse ca pentru a apuca ceva nevazut de noi.Capul ii este imbrobodit cu o naframa alba.Vede biciuirea,aude vorbele calor din jur.Trupul se rasuceste incet intr-o mimica care te face sa intelegi despre ce e vorba.Pe spate si pe piept apar dungi mari,care pateaza cu sange camasa.Fata e galbena ca ceara,mobilitatea si tensiunea trasaturilor,si mai cu seama incruntarea sprancenelor,vadesc viata intensa a sufletului in contemplare.Din ochi dau navala picuri de sange,iar picurii se preschimba in suvite care coboara de-a lungul obrazului.Zeci si zeci de impresii noi se intiparesc pe fata.Trupul e zgaltait de tremurari.Acum vede incununarea cu spini.Deodata,ranile capului se deschid.Sunt opt izvoare care inrosesc perna.Chinuita isi cuprinde capul in ambele maini,ca sa-si smulga spinii nevazuti,afundati adanc.Privirea ii este inspaimantata,iar ochii prinsi in chenarul de sange coagulat,razbat peste grozava scena a contemplatiei.Acum sunt cinci,sase,sapte raulete pe fata ,indeosebi pe obrazul stang.Spre amiaza,ochii ii sunt de-a binelea scaldati in lacrimi de sange;rauletele s-au inchegat pe obraji si pe barbie si au poposit pe gat.Alti picuri au patat camasa.Tereza plange cu lacrimi de sange.Pe palma mainilor intinse inainte,albe si decolorate ca ivoriul,stralucesc in relief doua semne:ranile cuielor Mantuitorului.De indata ce scena purtarii Crucii ii este in fata ,pe umarul drept ii apare o mare sfartecare sangeroasa.Spre orele 11 se tanguie de-o caldura de neindurat.Cortegiul care insoteste pe Isus,si din care face si ea parte,a lasat in urma umbra caselor din Ierusalim.E naduf.Degetele ei si acum vor sa smulga din spinii mai adanc implantati in carne.Este ora rastignirii.Stigmatele palmelor iau o noua stralucire;degetele desincarnate se chircesc intr-o tremurare sinistra,sub apasarea durerii provocate de piroanele ce strabat carnea si o duc cu ele in miezul lemnului.Limba uscata se intinde lacoma spre varful buzelor,se agita pe bordul lor cautand un pic de astampar;;capul se apleaca,iar limba da sa linga buretele ce i se intinde,apoi deodata isi intoarce fata crispata si dezgustata de neplacerea bauturii.Orice incercare de a-si umezii gura,buzele si limba este zadarnica.Acum sangereaza toate ranile.In dreptul inimii se vede o pata mare de sange rosu-galbui.Iata pe Tereza privind in jur,cu capul aplecat spre stanga,cu o expresie rara de compatimire,ca pentru a asculta pe talharul cel bun,de-a dreapta Rascumparatorului.pare ca pentru cateva clipe durerea ii dispare:vizionara isi ascute urechea sa prinda cateva cuvinte,pe care apoi le reproduce.Sunt in limba aramaica:".Pomeneste-ma,Doamne,intru imparatia Ta".Ea asteapta cu capul ridicat raspunsul Mantuitorului,ca apoi sa se intoarca cu chip suparat spre celalalt talhar,care injura.Amiaza trecuse de o jumatate de ora.Ochii in mare parte inecati in sange,se redeschid incetul cu incetul si sustin o privire lunga si dureroasa,de parca ar vrea sa vada in fata toti mortii mantuiti de patimile de Patimile Sale.Aceasta privire dureroasa tine cateva minute ,apoi ochii prind a se inchide incet.Peste icoana de suferinta a fetei se aseaza o culoare cenusie-albastruie;obrajii se scobesc,fata se alungeste,gura se contracteaza;capul se inclina spre umarul drept,bratele recad de-alungul trupului.Apoi o tremurare ce pleaca de la picioare,ii zguduie trupul intr-o ultima tresarire de viata si mai repede decat ai putea spune.Tereza cade pe perne ca o piatra, cu mainile parasite pe acoperitoare.Totul s-a sfarsit.Pe buzele livide nu se surprinde nici o respirare.Medicii constata ca inima a incetat cu desavarsire.E ora 13,ora mortii Mantuitorului pe cruce.." Si acestea s-au intamplat ca sa arate lumii ca este o putere superioara."(Ioan Suciu-"Ranile Domnului")

Enya Memory of Trees - Goldfish Relaxation

more about "Enya Memory of Trees - Goldfish Relax...", posted with vodpod

Andrea Bocelli-The Prayer

more about "Andrea Bocelli-The Prayer", posted with vodpod

Stigmatizatii-"Tereza Neumann"

... Viata acestei vizionare rastoarna orice pricepere omeneasca si se joaca cu toate legile firii si ale stiintei.Ea depune o noua uluitoare marturie asupra Patimilor si ranilor Mantuitorului Isus.Viata ei este viata unei fecioare cucernice de la sate.Launtrul ei e plin de Dumnezeu.Purificata de multa suferinta,Tereza se tinea aproape de Isus Patimitorul.Iar Domnul a ales-o sa-I fie fotografia insufletita a ranilor Sale.Spre mijlocul postului din 1926,Tereza sta culcata intr-o noapte,fara sa poata dormi si fara sa se poata gandi la ceva."Dintr-o data -povesteste ea-vazui pe Mantuitorul in fata mea,in gradina Maslinilor.Cum mi se intampla pentru prima data,nu intelesei ce vrea sa insemneze.Vazui pe Domnul ingenunchiat.Toate celelalte le vazui lamurit: copacii si pietrele,ca intr-o gradina.Am mai vazut pe cei trei ucenici,dar nu erau culcati si adormiti,cum ne inchipuiam de obicei,ci sedeau rezemandu-se de pietre si pareau zdrobiti si fara putere...Pe neasteptate,privind pe Mantuitorul,simtii o astfel de durere in coasta incat crezui ca mor.Deopotriva simtii ca ceva cald curge.Era sange,care curse pana ziua urmatoare la amiazi."Cu ajutorul sorei,Crescentia,prescurtat Zenzl,reusi sa ascunda rana coastei si scurgerea sangelui pana in Joia Mare.In extazul din Vinerea Mare sangele napadi cu o asa de mare violenta si abundenta din coasta si din ochi,incat nu se mai putea ascunde.Cat priveste ranile de la picioare si de la maini,nici nu stie cand le-a primit."Nu stiu precis cand le-am primit.Erau acolo in seara Vinerii Mari.Mai inainte nu le-am avut...,nu mi-am dat seama de ele nici in timpul vederii sfinte.Nu vedeam decat pe Isus si nu puteam cugeta la mine.Cand mi-am revenit,simteam ca-mi curge sange de la maini si de la picioare.Dar nu puteam privi sa stiu ce este;din pricina sangelui nu puteam sa deschid ochii.Abia spre seara zisei sorei mele:"Zenzl,priveste ce pot sa am la maini si la picioare,ca ma dor atata?"Parintii chemara pe parintele paroh Naber care vazu ranile si se tulbura...Stigmatele Terezei Neumann sunt deschise,vii si dureroase de" par'ca ceva este implantat in ele".Rana coastei este in fata inimii si pare_dupa spusele Terezei_ca-i atinge chiar inima.Ranile sangereaza in zilele de vineri,in timpul Postului Mare.P atimile nu se reinoiesc in Tereza pe timpul praznicelor de bucurie,dintre Pasti si Rusalii.Atunci o crusta fina acopera ranile.Incercarile medicilor de a-i vindeca ranile o chinuira pana la lesin.Prin ruga obtinu uscarea lor,nu cicatrizarea.De la Inaltare pana in Saptamana Mare din 1926,nu sangereaza vinerea decat ochii si rana coastei.Ranile provocate de cununa de spini fura la inceput invizibile.In urma,numai in timpul extazului dureros apareau opt rani care sangerau abundent si inmuiau perna de la capatai.In timpul viziunilor dureroase care dureaza o ora si ceva neintrerupt,stigmatele palmelor stralucesc ca rubinul.In palma au o forma mai ingusta;in schimb,in dosul palmei au o forma dreptunghiulara,de marimea unui ban.Durerea lor este aprinsa si neintrerupta.Nici somnul nu o potoleste.Ca sa poata umbla si lucra i s-a confectionat o pereche de pantofi potrivit picioarelor ranite...(Ioan Suciu-"Ranile Domnului")...va urma...

Lionel Richie-"Say You ,Say Me"

A da sens lucrurilor

De multe ori ne e teama de oameni,teama sa savarsim,sa actionam,sa vorbim.Ne simtim timizi,ne e rusine sa traim,sa existam.Ar trebui in schimb sa ne rusinam ca ne-a fost rusine pana acum de viata noastra!Sa ne amintim ca suntem copii ai lui Dumnezeu.Prin urmare nu trebuie sa ne rusinam ,nicicand.In toti oamenii,fara exceptie,exista o dimensiune divina.Este de ajuns sa o recunoastem si sa o acceptam.Nu exista om pe pamant incapabil de a fi ,de a trai,pentru ca asa ceva sta deja scis in alcatuirea fiintei sale,in nasterea sa ,in insasi esenta fiintei sale.Nu e nevoie sa fii intelept sau supradotat pentru a invata sa traiesti.Nu trebuie sa ai nici macar un trup sanatos sau intreg pentru a sti sa traiesti.Sa traiesti sanatos din punct de vedere psihic,sa faci planuri,dar mai ales sa-ti propui teluri si sa incerci sa le atingi,cu toate limitele,din toate puterile.Numai asa putem avea constiinta ca existam.Am cunoscut oameni frumosi,sanatosi,bogati,inteligenti si totusi goi launtric,obositi,deprimati,incapabili sa traiasca.Oare de ce?Pentru ca nu aveau constiinta de a fi,de a exista.Nu trupul sau mintea ne dau constiinta existentei,ci sensul pe care noi il conferim trupului,mintii noastre ne face sa ne simtim vii,deci constiebti ca existam.Noi suntem.Existam.Si numai prin faptul ca existam,ar trebui sa fim constienti de responsabilitatea ,oricarea ar fi ea,cu care fiecare dintre noi a fost investit.Toti trebuie sa ne asumam o anumita responsabilitate.Daca credem cumva ca nu avem nici una,inseamna ca nu stim s-o vedem,refuzam s-o cunoastem.Insa,va asigur,o avem cu totii.E de ajuns sa o cautam.La ce bun sa avem un trup frumos daca nu stim sa-l investim cu sens,cu o semnificatie profunda,prin care sa devenim constienti fata de noi insine,fata de viata noastra?Am cunoscut persoane care aveau in trup un handicap si care erau fericite, senine.Cum va explicati aceasta?Daca ne lipseste constiinta,suntem morti,nu traim,chiar daca avem un trup frumos si sanatos.Constiinta de sine este mai presus de tipul de trup,de bogatia sau de puterea pe care le-am putea avea.E de ajuns sa ne dam sens noua insine si lucrurilor care ne inconjoara.Aceasta este adevarata responsabilitate a fiecaruia dintre noi .Acesta este adevaratul sens al vietii.Acesta si nu altul.Bogatia,frumusetea,sexul nu au nici o valoare daca sunt lipsite de sens;cu toate acestea majoritatea indivizilor doreste sa le obtina fara sa stie ca,dupa ce le va fi dobandit,nu va afla pace,fericire,pana nu ve va fi dat sens.Bogatia,frumusetea,sexul sunt concepte,imagini.Insa socotelile ni le facem fiecare dintre noi,fara exceptie,cand ramanem singuri si trebuie sa ne dam raspunsuri,fiindca fiinta umana,ca atare,nu poate trai fara a da sens.Acesta este blestemul sau norocul omului.Fara sens nu exista nimic.De voie sau de nevoie,individul este obligat sa confere sens,daca vrea sa afle pace si impacare.Altfel,o nevroza continua il va insoti pana la moarte.De aceea suntem pe pamant,ca sa dam sens.Noua insine si altora.De cate ori intalnirea cu o persoana purtatoare de handicap m-a ajutat sa dau un inteles mai bun vietii mele fizice,trupului meu.Daca trupul nostru este bolnav,ii vom da sens,daca este sanatos,ii vom da sens,si atunci totul va capata sens.(Valerio Albisetti-"Pentru a fi fericiti")

Celine Dion-"I'm Your Angel"

Viata de rugaciune

Prin rugaciune se deprinde credinta si se reinnoieste experienta divina.Viata interioara este o viata de rugaciune.Rugaciunea nu este niciodata un act banal.Este indeletnicirea cea mai inalta data omului(sa i se consacre)aici,pe pamant."Nu exista cu adevarat ora mai frumoasa decat aceea in care ne rugam."Intr-adevar,putem aplica rugaciunii definitia care a fost data evlaviei:"O incercare de legatura afectuoasa si vibranta cu Misterul dar presupunand ca aceasta incercare reuseste intotdeauna si ca misterul cu care ne impartasim prin rugaciune,nu e un necunoscut intunecat,ci o fiinta vie si personala."De fapt a te ruga ,mai intai de toate,inseamna a te reculege in Dumnezeu,inseamna a te retrage in sanctuarul interior al carui tacere e plina de Dumnezeu.Orice rugaciune trebuie sa inceapa printr-un act de credinta in prezenta divina.Dupa aceea sa te intretii cu Dumnezeu.Pentru a alimenta aceasta convorbire,sufletele care nu sunt obisnuite cu viata interioara,se servesc de formule gata facute,ca acelea de care face uz cultul public,formule care trecand repede printre buze,nu produc in suflet decat emotii superficiale si trecatoare.Sufletul interiorizat nu se preocupa de formule lungi.El stie din experienta ca cu cat formula e mai scurta,cu atat poate fi mai intensa atentia ce i se da.Pentru el,dupa punerea in prezenta lui Dumnezeu,rugaciunea inseamna concentrarea atentiei asupra unui adevar de credinta.Ideea astfel pusa in lumina,ia un contur extraordinar.Pe masura ce ideea ilumineaza si straluceste,inima se incalzeste si se curata:"Dumnezeul meu si Totul meu",repeta SF.Francisc.Si vointa inflacarata de inima,devine capabila de hotarari mai generoase.Dar cuvintele si insasi ideile pe care le reprezinta aceste cuvinte,nu sunt aici decat accesorii.Esentialul este intalnirea care se produce intre Dumnezeu si sufletul care se roaga;e intrevederea in cursul careia sufletul ii spune lui Dumnezeu mult mai multe lucruri decat contine o biata formula de care se serveste,in timp ce Dumnezeu face ca sufletul sa auda un raspuns care nu se poate traduce in limbaj omenesc."Il privesc si ma priveste",zicea in limbajul sau naiv taranul pe care parohul din Ars il afla in fiecare zi in biserica sa,nemiscat,in picioare, cu ochii tinta asupra tabernacolului,absorbit intr-o tainica adoratie.Fara indoiala,rugaciunea nu ne da totdeauna sentimentul prezentei divine.Se poate ca inima noastra sa ramana stearpa si rece,cu toata bunavointa noastra.In acest caz,trebuie sa stim a astepta cu umilinta si rabdare la usa templului,pana cand va binevoi Dumnezeu sa ne lase sa intram.Dar sa fim convinsi ca timpul petrecut batand la usa nu e timp pierdut;efortul este totdeauna meritoriu si roditor,chiar si atuci cand pare sterp.(E.Macker-"Meditatii pentru viata interioara)... Isus ne spune:Vino la Mine si priveste.Citeste in privirea mea si adapa-te din ea.Cufunda-te in Inima mea si infrupta-te din ea.Apropie-te si arzi in vointa mea.Eu suntFlacara,sunt Foc,sunt Iubire.(Gaston Courtois-"Cand Domnul vorbeste inimii")

Celine Dion-"The Power Of Love"

Viata de credinta

Viata interioara face mai mult decat sa ne smulga din zbuciumul lumii,pentru a ne invata sa ne cunoastem pe noi insine.Daca ne dedicam ei cu toata sinceritatea,daca pentru a afla lumina la toate prejudecatile noastre,ne purificam de orgoliul care orbeste,cat si de senzualitatea care indobitoceste,viata interioara ne va pune pe calea unei cautari,cu mult mai pretioasa decat cea dintai.Coborandu-ne privirea pana in adancul nostru vom observa ca nu suntem singuri;ca cineva locuieste in noi;ca cineva este acolo,prezent si viu in adancul sufletului nostru;"In mijlocul vostru sta Acela pe care voi nu-l stiti."Invatatura Sfintei Biserici ne ajuta sa ne facem o idee despre acest oaspete misterios al sufletului nostru.Credinta noastra crestina ne spune ca avem de a face cu cineva foarte mare si foarte bun;ca suntem in fata Maiestatii celei mai inalteIubiri,celei mai tandre din cate sunt pe lume;si ca acestei Maiestati si acestei Iubiri i se potriveste o singura denumire care rezuma tot:"Dumnezeul meu!"Pentru acela care a realizat-o,aceasta intalnire misterioasa si solemna cu Dumnezeu,devine evenimentul culminant al vietii,eveniment atat de important,incat celelalte evenimente,chiar si cele mai considerabile par neinsemnate in comparatie cu acesta.Paul Claudel ,vorbind despre lumina cu care a fost favorizat in ziua de Craciun 1886 la Notre Dame din Paris,ne spune:"Atunci a avut loc evenimentul care a predominat intreaga mea viata.Intr-o clipa inima mea a fost atinsa si am crezut.Am crezut cu o astfel de putere de adeziune,cu o astfel de inaltare a intregii mele fiinte,cu o convingere atat de puternica,cu o astfel de certitudine care nu lasa nici un fel de indoiala,pe care de atunci nici o carte,nici un argument,nici un pericol al unei vieti agitate nu mi-au putut zgudui credinta,nici s-o atinga,la drept vorbind."Fara a fi obiectul unui asemenea har extraordinar,orice suflet initiat in practica vietii interioare,poate face o experienta asemanatoare.Mgr.d'Hulst spunea:"Cand vrem sa-l gasim pe Dumnezeu,trebuie sa privim,sa ascultam,sa ne rugam,sa iubim in adancul sufletului nostru.Atunci,exista un moment,iute ca fulgerul,dar la fel de luminos ca si el,in care il vezi,in care il simti,in care te daruiesti si in care esti sigur ca ai dreptate daruindu-i-te.Cateva strafulgerari de foc ca acelea sunt de ajuns pentru a decide o viata." (E.Macker-"Meditatii pentru viata interioara")

VIATA INTERIOARA

Viata interioara este o viata de reculegere si de tacere.Pentru a duce o viata interioara este necesar sa ne impotrivim firii noastre care ne predispune la curizitate fara rost,la palavrageala,la imprastiere.Exista suflete care nu se afla niciodata "acasa",risipindu-se mereu in lumea din afara.In afara palavrageala limbii exista palavrageala mintii,"limbutia interioara a gandurilor";preocupari usuratice,noutati adunate de ici si de colo,visari ale unei imaginatii demente.Aceasta palavrageala imprastie la fel ca si cealalta."Vai de cei care nu au cunoscut tacerea!"Un suflet risipit este in mod necesar un suflet superficial,care nu reflecteaza,care nu aprofundeaza nimic.Ori,comorile vietii-ca si ale pamantului,trebuie cautate la adancime.Un suflet risipit este totodata un suflet gol.Abia incoltite,gandurile si sentimentele se evaporeaza.Nimic nu se coace pentru ca nimic nu-i statornic.Sufletul se desteapta si infloreste in umbra reculegerii si a tacerii.Exista o virtute a tacerii pe care n-o cunosc decat aceia care stiu sa taca.Cei mai multi oameni nu cunosc aceasta virtute a tacerii.Altii o presupun dar nu vor s-o incerce.Se tem sa se afle fata in fata cu ei insisi si cu scopul ultim al vietii lor.Si pentru ca tacerea i-ar face sa auda adevaruri de care se tem,ei cauta in zgomot si"distractie"o siguranta falsa.Dar acesta nu-i decat un remediu trecator.Trebuie sa ai curaj sa infrunti adevarul,oricare ar fi el.Ori omul nu-si cunoaste adevarata fire decat cu conditia de a trai adancit in sine insusi.Numai datorita tacerii si cugetarii se deschid ochii asupra propriei mizerii;el isi da seama cat de mic e locul pe care-l ocupa in lume,cat de marginita e stiinta lui,care nu rezolva nici una din problemele puse de viata,cat de scurta e existenta sa.De asemenea,numai datorita tacerii se aud glasurile profunde ale firii,indeosebi acela care impune activitatii o regula ideala,superioara instinctului si dorintei si care se cheama constiinta.Sa iubim tacerea.Sa indragim clipele pe care le petrecem departe de zgomotul si agitatia lumii.Ele pot sa para austere,dar sunt rodnice.Punandu-ne in situatia de a privi viata de sus,ele dau seninatate sufletului nostru.Marginindu-ne insa doar la atata,nu vom cunoaste decat o seninatate trista,lipsita de bucurie.Viata interioara trebuie sa ne duca mai departe...(E.MACKER-"Meditatii pentru viata interioara")

Imbratisari launtrice...

Este foarte folositor sa traiesti momente intense,cand prezenta mea devine mai perceptibila sufletului tau.Mai intai,sa-mi ceri cu mai multa tarie sa te lepezi de tot ceea ce te impiedica sa-mi asculti Cuvantul,sa-l intelegi,sa-l asimilezi,sa-l pui in practica.Cu adevarat Eu sunt in tine cel ce-ti vorbeste.Dar nu ma poti auzi decat daca ma asculti.Nu ma poti asculta decat daca iubirea iti este cu adevarat purificata de orice inchidere in sine si ia chipul iubirii ce se daruie in comuniune cu iubirea mea.Apoi sa-mi inchini cu credinta momente intense in launtrul tau,unde Eu sunt si traiesc,prezenta mereu actuala,activa,necontenit iubitoare.In sfarsit,sa-mi zambesti mai mult.Stii ca imi e pe plac cel ce daruie si se daruie cu zambetul pe buze.Zambeste-mi.Zambeste tuturor.Zambeste la tot.Surasul cuprinde cu mult mai mult decat crezi delicatetea expresiva a iubirii adevarate,intemeiata pe daruirea de sine,si cu cat te daruiesti mai mult,cu atat,la randul meu,ma daruiesc tie...Nu degeaba am spus:"Vreau sa se simta Viata mea palpitand in tine.Vreau sa se simta iubirea mea arzand in inima ta."Si mai adaug in dimineata aceast:"Vreau sa se simta lumina mea stralucind in sufletul tau."Dar aceasta presupune ca eul tau sa se estompeze tot mai mult...(Gaston Courtois in "Cand Domnul vorbeste inimii"

chiar daca...

De ce m-am nascut,zice Dumnezeu

M-am nascut gol,zice Dumnezeu,pentru ca tu sa stii sa te dezbraci de tine insuti.M-am nascut sarac,pentru ca tu sa ma poti considera unica bogatie.M-am nascut intr-un staul,pentru ca tu sa inveti sa sfintesti fiecare loc.M-am nascut slab,zice Dumnezeu,pentru ca tie sa nu-ti fie niciodata frica de Mine.M-am nascut pentru iubire,pentru ca tu sa nu te indoiesti niciodata de iubirea Mea.M-am nascut noaptea ,pentru ca tu sa crezi ca pot ilumina orice realitate.M-am nascut persoana,zice Dumnezeu,pentru ca tu sa nu te rusinezi niciodata de a fi tu insuti.M-am nascut om ,pentru ca tu sa fii"Dumnezeu".M-am nascut persecutat,pentru ca tu sa stii sa accepti dificultatile.M-am nascut in simplitate pentru ca tu sa eviti de a fi complicat.M-am nascut in viata ta,zice Dumnezeu,pentru a-i aduce pe toti la casa Tatalui....(Lambert Noben)

Rugaciunea pe care o rostesc in fiecare dimineata

O,Isuse,ingaduie-mi sa fiu in Tine si pentru Tine ceea ce vrei sa fiu;sa gandesc in Tine si prin Tine ceea ce vrei sa-mi fie gandul.Ajuta-ma sa savarsesc in Tine si pentru Tine ceea ce vrei sa savarsesc.Ajuta-ma sa spun in Tine si pentru Tine ceea ce-mi vei da sa spun.Ajuta-ma sa-i iubesc in Tine si pentru Tine pe toti aceea pe care mi i-ai dat sa-i iubesc.Da-mi curajul de a suferi in Tine si pentru Tine,cu iubire,ceea ce-mi vei da sa sufar.Ajuta-mi sa Te caut mereu si pretutindeni,pentru ca Tu sa ma calauzesti si sa ma curatesti dupa vointa Ta dumnezeiasca.Amin.

Sa nu ne temem sa iubim...

" Viata presupune moartea si invers. Viata este de nedefinit,nesfarsit de intensa si extinsa,iar omul o poate percepe doar daca intra in jocul dihotomic de a sti ca trebuie sa moara si de a nu vrea sa stie acest lucru.Nu putem vorbi de iubire,daca nu vorbim de suflet si de conditia umana.Deja este depasita ideea ca persoana este o paradigma statica,fixa.Nimic nu este mai dinamic,mai liber,mai deschis decat curgerea vietii.Iubirea isi are radacinile in existenta umana,tocmai acolo,in inconstient,acolo unde contrariile se unesc,unde granita dintre boala si integritate se dovedeste a fi labila,unde capacitatea de a judeaca dispare,dar unde se poate si trebuie sa fie cautata originea nemultumirii fata de viata,a nostalgiei,a sentimentului de singuratate,a dorintei de implinire,de desavarsire,acolo unde se gaseste originea suferintei umane si,la urma urmei,sensul vietii,infinitul,punctul de plecare.Toate acestea sperie.Stiu.Si poate,de aceea,pe de o parte,suntem sfatuiti sa traim iubirea asa cum e,ca si cum singura noastra datorie ar fi sa o traim in mod pasiv,iar pe de alta parte,suntem sfatuiti sa recurgem la cele mai mediocre modalitati operative ale practicii amoroase.Nu cred nici in prima,nici in a doua varianta.Caci ambele sunt dictate de teama.As vrea sa-mi conving cititorul sa aleaga o alta posibilitate:lipsa de teama.Sa nu se teama sa se adanceasca in aceasta lume complexa a iubirii,caci este fecunda si esentiala in viata.Pentru ca a patrunde in aceasta lume inseamna sa patrundem inlauntrul nostru,sa ne intelegem adevarata conditie,sa traim situatii pshihice si spirituale aparte,in care fiecare sa-si intalneasca ,reflectat ca intr-o oglinda,propriul eu;in care omul traieste experienta limitei si isi "incearca",isi sporeste cunoasterea de sine.Cine fuge,evadand in sex,promiscuitate sau teama de suferinta,este bolnav,se teme de viata.Iubirea este risc.Riscul de a te pierde in celalalt fara sa te mai regasesti,riscul de a te opri,dar e si posibilitatea de de a te adanci in celalalt,si a sti sa va regasiti,impreuna,mai plini de viata.Iubirea este descoperire.Inseamna sa joci cu cartile pe fata cand toata lumea din jur ne invata sa ne ascundem,sa ne protejam,sa folosim orice mijloc ca sa nu ne expunem,sa nu fim raniti,ucisi, cumparati.Iubirea este adevar.Nu iubeste subterfugiile,compromisurile,comunicarea dubla,tripla.Este directa si merge la esenta.Iubirea este proiect.Este menita mortii,daca nu este inserata intr-un itinerar,daca nu face parte dintr-un drum ce urmeaza sa fie strabatut.Iubirea este alegere.Inseamna sa nu acceptam pasivi ceea ce ni se propune,ci sa alegem sa avem un rol activ,creativ in formarea relatiei,sa nu alegem drumul cel mai comod,ci pe cel care duce la adevarata comuniune,mai intai a mintilor,apoi a trupurilor.Iubirea este demnitate.Nu accepta ceea ce vine la intamplare.nici nu umple cu sex golul interior,ci are respect fata de sine,fata de propria unicitate.Iubirea este integritate.Niciodata o relatie adevarata de iubire nu produce rupturi sau rani propriei identitati,dimpotriva,o face sa creasca.Iubirea inseamna a da sens.Atrai experienta iubirii inseamna a deveni o veriga din lantul semnificatiilor pe care le capata viata fiintelor vii.Iubirea este cunoastere.Datorita ei,putem deveni partasi la intelepciune,putem cunoaste drumuri noi,care altfel ar ramane necunoscute,putem ajunge la noi insine.Dar pentru toate acestea exista si reversul medaliei.Iata de ce iubirea este si libertate. Libertatea de a trai sau de a se imbolnavi,de a muri.Depinde de noi.De gradul nostru de nevroza depinde cum,cand si cat putem sa inaintam in iubire,deoarece a iubi este o capacitate.Nu este un dar gratuit,nu este pentru toti.Sau,mai bine spus,toti putem sa iubim,aceasta facultate sta in puterea noastra,dar putini sunt cei care o cauta,o gasesc,o practica,deoarece capacitatea de a iubi merge mana in mana cu capacitatea de evolutie personala.Nici una,nici alta nu vine in mod gratuit,ca un dar din afara noastra,un dar ce poate ajunge la toti,un eveniment extraordinar.Nimic nu exista in exteriorul propriei persoane.Exteriorul nu este decat reflectarea a ceea ce este in interiorul nostru.Sau,in orice caz ,este ceea ce percepem.Doar cunoscandu-ne pe noi insine putem cunoaste iubirea.Pentru ca e acelasi lucru.Maturitatea personala,capacitatea de a iubi,da,este o stare extraordinara,pe care cu totii vrem s-o traim,s-o experimentam;dar ea nu tine de destin,de intamplare,ci este rodul unui lung si greu drum de pregatire,de antrenament.Caracterul extraordinar vine din ceea ce este obisnuit;si aceasta este adevarata noastra conditie de fiinte umane.Sa nu invidiem perechea fericita,persoana matura!Sa nu ne gandim ca suntem lipsiti de noroc sau incapabili!In noi,in noi toti,exista posibilitatea de a evolua,capacitatea de a iubi.Pentru asta am fost creati.Aceasta este menirea noastra.UNICA.Sa nu ne mai gandim,asadar,ca fericirea in dragoste sau intelepciunea sunt daruri venite cine stie de unde si ca ajung doar la cei norocosi.Ci sa fim atenti.Nu putem sa iubim daca nu am inceput un proces de evolutie.Aceasta este cheia,cifra magica pentru a putea inainta,cu pasi mici,dar siguri,pe drumul iubirii.Cine nu isi dezvolta propria personalitate,sa nu porneasca la drum,sa nu iubeasca.Este un sfat venit din partea unui prieten adevarat....Valerio Albisetti-"Iubire"