Despre vise și vedenii- Sf. Siluan Athonitul

„Daca vezi o lumina inlauntrul sau in afara ta, nu te incre­de in ea, daca impreuna cu lumina nu simti in tine zdrobire [de inima] pentru Dumnezeu, nici iubire pentru aproapele; dar nici nu te teme, ci smereste-te si lumina va pieri.
Daca vezi vreo vedenie sau un chip sau ai un vis, nu te incre­de in aceasta pentru ca, daca este de la Dumnezeu, Domnul te va face sa intelegi aceasta. Daca n-a cunoscut dupa gust pe Duhul Sfant, sufletul nu poate intelege de unde anume vine vedenia. Vrajmasul da sufletului o anumita dulceata ameste­cata cu slava desarta si dupa aceasta se recunoaste inselarea.
Parintii zic ca, daca o vedenie e pricinuita de vrajmasul, sufletul simte tulburare. Dar numai sufletul smerit si care nu se socoteste pe sine vrednic de vedenii simte tulburare sau frica la lucrarea vrajmasului; iar omul mandru si cazut in slava desarta nu poate incerca nici frica, nici tulburare, fiind­ca el vrea sa aiba vedenii si se socoteste pe sine vrednic de aceasta si de aceea vrajmasul il inseala usor.

Ii rog fierbinte pe toti oamenii: Sa priveghem cu pocainta si atunci vom vedea mila Domnului. Dar pentru cei ce au ve­denii si se incred in ele, ma rog sa inteleaga ca din aceasta se arata in ei mandria si, impreuna cu ea, dulceata tulbure a slavei desarte, in care nu este pocainta unui duh smerit si aici e toata nenorocirea, pentru ca fara smerenie nu putem birui pe vrajmasi.
Eu insumi am fost amagit de doua ori. Prima data, vrajmasul mi-a aratat o lumina si un gand mi-a spus: «Primeste-o! E ha­rul». A doua oara, am primit o vedenie si am suferit mult pentru ea. Era la sfarsitul privegherii, cand se canta: «Toata suflarea sa laude pe Domnul», si am auzit cum imparatul David in cer can­ta laude lui Dumnezeu. Stateam in strana si mi se parea ca nu mai era nici acoperis, nici turla si ca vedeam cerul deschis. Am vorbit de aceasta cu patru barbati duhovnicesti, dar nimeni nu mi-a spus ca vrajmasul isi batea joc de mine. Eu insumi cre­deam ca demonii nu pot slavi pe Dumnezeu si ca, prin urmare, aceasta vedenie nu era de la vrajmasul. Inselaciunea slavei desarte ma tinea in gheare si iarasi am ajuns sa vad demoni.
Atunci am cunoscut ca eram inselat si am descoperit totul parintelui meu duhovnicesc si i-am cerut sa se roage pentru mine; si pentru rugaciunile lui acum sunt mantuit si rog tot­deauna pe Domnul sa-mi dea duhul smereniei. Şi daca as fi intrebat: «Ce ti-ai dori de la Dumnezeu, ce dar?», as raspunde: «Duhul smereniei care bucura pe Domnul mai mult decat toate». Pentru smerenia sa, Fecioara Maria s-a facut Maica lui Dumnezeu si este preamarita mai mult decat toti in cer si pe pamant. Ea s-a predat cu totul voii lui Dumnezeu: «Iata, roaba Domnului» [Luca 1, 38], a spus ea; si noi toti trebuie sa imitam pe Sfanta Fecioara.

Cand plangem pentru pacate si smerim sufletul nostru, atunci n-avem vedenii si sufletul nostru nu le doreste, dar cand parasim plansul si smerenia, atunci putem fi atrasi de ele.
Sufletul smerit nu are vedenii si nici nu le doreste, ci se roaga cu mintea curata lui Dumnezeu; dar o minte cazuta in slava desarta nu va fi curata de ganduri si de inchipuiri[2] si poate ajunge pana acolo incat sa vada demoni si sa vorbeasca cu ei. Cine vorbeste cu demonii isi intineaza mintea, dar min­tea celui ce ramane in rugaciune e luminata de Domnul.
Cel stapanit de slava desarta sau se inspaimanta de de­moni, sau se aseamana lor; dar nu trebuie sa ne inspaimantam de demoni, ci de slava desarta si trufie, caci prin ele se pierde harul.
Daca vezi cu mintea demoni, smereste-te si sileste-te sa nu-i vezi si mergi degraba la duhovnic. Spune totul duhovni­cului si atunci Domnul te va milui si vei scapa de inselare. Dar daca crezi ca stii mai multe in privinta vietii duhovni­cesti decat duhovnicul tau si daca la marturisire nu-i spui ce ti s-a intamplat, atunci pentru mandria aceasta va fi ingaduit unei inselari sa puna stapanire pe tine spre povatuire.
Daca ti se intampla sa vezi demoni, nu te inspaimanta, ci smereste-te, si demonii vor pieri; dar daca te stapaneste frica, nu scapi de nenorocire. Fii curajos. Adu-ti aminte ca Domnul te priveste sa vada El daca-ti pui nadejdea in El. Domnul iubeste sufletul curajos si intelept, iar daca in noi nu este nici una, nici alta, trebuie sa le cerem de la Domnul si sa ascultam de duhovnici: in ei viaza harul Duhului Sfant. Indeosebi omul a carui minte e stricata de lucrarea demonilor nu trebuie sa se increada in sine insusi si in ei, ci sa asculte de duhovnic.
Daca incepi sa te rogi lui Dumnezeu si demonul sta impotri­va ta si nu-ti ingaduie sa te inchini, smereste-te si spune: «Nimeni nu e mai rau decat mine pe pamant», si in acel ceas de­monul va pieri; ei se tem tare de smerenie, de strapungerea ini­mii si de marturisirea sincera. Sufletul inchis in sine nu se des­chide parintelui duhovnicesc si cade in inselare. Vrea sa dobandeasca cele inalte, dar aceasta este o dorinta draceasca.
Omul cade in inselare fie din lipsa de experienta, fie din mandrie. Daca e din lipsa de experienta, Domnul ne va tamadui degraba; dar daca e din mandrie, atunci sufletul va suferi multa vreme pana cand se va fi invatat smerenia, si abia atunci il va tamadui Domnul."

(Sfantul Siluan Athonitul)