Unele imperfectiuni spirituale, pe care le comit incepatorii,ca urmare a inclinatiilor spre vanitate.
1.Incepatorii, vazandu-se atat de aprinsi si de zelosi in rugaciune si in celelalte exercitii ale spiritului, tocmai datorita imperfectiunii lor si provocata de acest comfort spiritual, se trezeste in ei adesea un fel de ingamfare ascunsa, cu toate ca astfel de indeletniciri marete ar trebui sa-i duca mai degraba la smerenie.Astfel , ei cad prada ispitei de a gasi placere in realizarile lor spirituale, cat si in propria persoana.De aici rezulta o dorinta trufasa, adesea plina de vanitate, de a vorbi altora despre lucrurile spirituale.In loc sa asculte si sa primeasca invatatura de la altii, prefera sa-i sfatuiasca ei pe ceilalti, judecandu-i in inima lor pentru ca nu practica genul de devotiune dorit de ei; si exprimandu-se uneori chiar prin cuvinte in acest sens.Astfel se asemuiesc fariseului care se lauda in fata lui Dumnezeu cu faptele sale, in timp ce il dispretuia pe vames(Lc.18,11-12).
3.Daca indrumatorii lor sufletesti, cum sunt duhovnicii sau superiorii, nu le aproba starea de spirit sau felul lor de a se comporta, atunci ei, dorind ca ideile si conduita lor sa fie laudate si apreciate, se considera neintelesi si nu ezita sa-i califice pe superiorii lor drept oameni lipsiti de intelegere si de virtuti.Astfel ei doresc, si-si gasesc chiar, intrevederi cu un alt duhovnic pe placul lor, caci nu le convine sa vorbeasca despre viata lor spirituala decat cu cei care le impartasesc si accepta vederile.Pe cei care le naruiesc iluziile cu intentia de a-i aduce pe calea cea buna, ii evita si fug de ei ca de moarte, uneori nutresc chiar sentimente de ura impotriva lor.Avand o parere prea buna despre ei insisi, isi propun mult si realizeaza foarte putin .Uneori doresc sa fie vazuti de altii in inflacararea lor pioasa, cautand sa se dezvaluie prin gesturi vizibile, prin suspine si alte forme de exteriorizare; cad in extaz mai degraba in public decat in ascuns, si in toate acestea le vine in ajutor demonul.Gasesc multa placere in a fi vazuti de catre cei din jur in astfel de stari, pe care ei si le doresc atat de mult.
4.Multi doresc sa-si castige simpatia duhovnicilor lor, fapt fapt din care iau nastere mii de invidii si nelinisti.Fiindu-le rusine sa-si recunoasca pacatele cu sinceritate, si le infrumuseteaza, spre a nu fi judecati prea aspru, cautand mai degraba sa se dezvinovateasca decat sa se acuze.Uneori cauta un confesor strain, caruia ii marturisesc pacatele mai grave, pentru ca duhovnicul lor obisnuit sa creada ca n-au facut nici un rau ci numai lucruri bune si frumoase.Le face placere sa-i spuna confesorului lor toate faptele bune, adesea impodobindu-le cu vorbe alese, preferand sa ascunda faptele rele si astfel sa para plini de virtuti in ochii duhovnicului.Adevarata smerenie le-ar cere insa, cum vom arata mai tarziu, sa desconsidere binele facut si sa doreasca ca nimeni sa nu aiba o parere buna despre persoana lor, nici macar confesorul.
5.Unii incepatori trec prea usor peste propriile lor greseli, iar alteori se intristeaza peste masura, dandu-si seama ca, din nou, au cazut in ele.Fiind convinsi ca ar fi ajuns de acum sfinti, devin nerabdatori si se supara pe ei insisi,cazand astfel intr-o alta imperfectiune.Adesea il roaga cu tristete pe Dumnezeusa-i scape de imperfectiuni si de greseli, mai mult din dorinta de a trai fara lupta si efort , decat din dragoste pentru Dumnezeu.Acesti oameni nu-si dau seama ca ar deveni si mai plini de sine, daca Dumnezeu, ascultandu-le rugamintile, i-ar elibera de aceste defecte.Ei nu suporta sa-i vada pe altii laudati, dar le place ca ei sa fie pretuiti, cersind uneori chiar laude din partea oamenilor.In acest caz ei se aseamana fecioarelor nebune, care, tinand candelele stinse in maini, au pornit sa ceara untdelemn de la altii(Mt.25,8).6.Din aceste nedesavarsiri,unele suflete cad si mai adanc in multe altele, ceea ce le aduce multa suferinta.Unii oameni au mai multe, altii mai putine imperfectiuni; unii nu simt decat primele impulsuri ale greselilor, dar rareori se pot gasi incepatori care,in perioada primei inflacarari,sa nu cada intr-una sau intr-alta din greselile amintite.Cei care, in acest rastimp, au pasit pe calea desavarsirii, se comporta cu totul altfel, aflandu-se intr-o stare de spirit cu totul diferita de cea descrisa.Ei inainteaza si realizeaza mult in duhul smereniei si nu numai ca nu-si exagereaza faptele , ci , dandu-si seama de nimicnicia lor, ii considera pe toti ceilalti mult mai buni decat ei.Se uita cu sfanta invidie la cei din jur, simtind in suflet dorinta de a-l sluji pe Dumnezeu la fel de bine.Cu cat devin mai zelosi, cu atat realizeaza mai mult si cu mai multa daruire, cu atat isi dau seama in smerenia lor cat ii datoreaza lui Dumnezeu si cat de putina valoare are tot ceea ce fac in cinstea lui.Cu cat infaptuiesc mai mult, cu atat sunt mai nemultumiti de sine.Dragostea sfanta le cere fapte si dovezi atat de marete, incat tot ceea ce au realizat pana acum li se pare a fi prea putin.Iubirea lor plina de zel ii imboldeste, ii umple, ii fericeste in asa masura, incat nici nu mai observa ce fac si ce nu fac ceilalti.; daca totusi iau in seama cate ceva,continua sa creada ca toti oameni sunt mai buni decat ei insisi.Si pentru ca se considera mici si neinsemnati, doresc sa fie putin pretuiti si nesocotiti de catre toti.Daca ar incerca cineva sa-i laude sau sa-si exprime stima fata de ei ,nu ar da crezare unor asemenea cuvinte, paranduli-se ciudat ca s-ar putea spune ceva bun despre ei.
7.In linistea si smerenia lor interioara, aceste suflete nutresc in inima dorinta fierbinte de a fi instruiti si indrumari de catre cineva care-i poate calauzi.Un astfel de comportament este contrar celui al acelor persoane de care am vorbit mai inainte.Acestea din urma nu doresc altceva decat sa fie ascultate taindu-la vorba celor care incearca sa le faca observatii, ca si cand ele ar stii totul.Acele suflete(smerite) sunt departe de a se considera invatatori, fiind in schimb gata oricand sa paraseasca drumul inceput, daca cineva le-o cere, nefiind niciodata convinse ca ar putea avea dreptate.Ele se bucura cand au prilejul de a aprecia faptele altora, intristandu-se doar pentru faptul ca ele nu-l pot sluji pe Dumnezeu la fel de bine.Nu simt nevoia sa discute despre propriile lor probleme sufletesti, acestea parandu-li-se atat de neinsemnate, incat au retineri sa le destainuiasca unui confesor,fiind convinse ca problemele lor nu merita nici cea mai mica atentie.Mai degraba doresc sa-si recunoasca imperfectiunile, greselile si pacatele sau acele lucruri pe care le observa in interiorul lor ca fiind lipsite de virtuti.In felul acesta, ele prefera sa se marturiseasca acelor duhovnici, care nu au prea mare pretuire pentru faptele lor sau pentru starea lor de spirit.Acesta este semnul unui spirit simplu,curat si sincer, placut lui Dumnezeu.Si deoarece in aceste suflete smerite salasluieste duhul Intelepciunii divine, acesta le va invata sa-si tina ascunse inlauntrul lor comorile, dandu-si in vileag greselile si nedesavarsirile.Dumnezeu daruieste celor smeriti, impreuna cu alte virtuti, si acest har pe care il refuza celor increzuti.
8.Cei smeriti si-ar da viata pentru cel daruit lui Dumnezeu , si ajuta din toate puterile ca El sa fie slujit.Daca s-ar intampla sa cada in imperfectiuni, atunci ei le suporta cu umilinta, cu blandete sufleteasca , cu teama iubitoare de Dumnezeu, punandu-si nadejdea in El.Dupa cate stiu , exista putine, chiar foarte putine suflete care de la bun inceput dau dovada de o asemenea purtare perfecta.Numarul lor fiind foarte mic, trebuie sa ne multumim daca ele nu savarsesc greseli contrarii.Aceste suflete pe care dumnezeu doreste sa le purifice de toate aceste imperfectiuni cu gandul de a le calauzi spre inaintare, vor fi aduse de El in "noaptea cea intunecata", precum vom arata in cele ce urmeaza.
sursa: "Noaptea intunecata" scrisa de Sfantul Ioan al Crucii
Dumnezeu sa va binecuvanteze cu HARUL SIMPLITATII !
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu