Tine aprins darul

Distinsul profesor de la Universitatea Sacro Cuore din Milano, Fr.Olgiati, constata cu durere, ca intr-un timp al organizatiilor, cum este cel de azi, in care intampini pretutindeni tot felul de organizatii: muncitoresti,industriale, cooperative, profesionale , politice, se intampla un fapt cu totul straniu-de cele mai multe ori, cei ce organizeaza viata altora nu sunt in stare sa-si organizeze viata lor proprie.
Intre viata celor mai multi oameni si viata unui animal nu gasesti apropape nici o diferenta; si unul si altul doarme, se scoala , mananca, bea , lucreaza, se odihneste.Viata lor-vorba lui Shakespeare-e asemenea unei istorioare povestite de un idiot.Azi fac un lucru pentru ca asa le vine bine, iar maine vor face ce va da Dumnezeu.Lipsa de logica in viata lor e strigatoare.
Fenomenul dezorganizarii vietii individuale ia insa proportii de-a dreptul inspaimantatoare, cand e vorba de organizarea vietii spirituale.
Pentru cei mai multi dintre noi, viata spirituala e un haos.Traim sub stapanirea unei duble dezorganizari: cea a ideilor-dezorganizare teoretica, si cea a faptelor-dezorganizare practica.

Dezorganizarea teoretica.

Cunostintele noastre religioase,adeseori nu sunt decat niste cataloage de adevaruri religioase, fara nici o legatura organica intre ele.Cunoastem Istoria Sfanta, viata lui Isus, minunile Lui, stim cate feluri de pacate exista, cate feluri de virtuti, stim ca in Dumnezeu sunt trei persoane, dar ce dependenta logica va fi existand intre toate aceste notiuni si ce interes ar avea pentru viata noastra daca in Dumnezeu n-ar fi trei persoane, ci una singura, nu suntem in stare sa percepem.

Dezorganizarea practica.

E urmarea fireasca a dezorganizarii teoretice.Daca cunosti virtutile si nu le practici in vederea imparatiei Cerului, daca cunosti pacatele si nu le eviti, daca il cunosti pe Cristos si nu-L traiesti , daca putinul bine ce-l faci dispare in fata raului imens ce-l savarsesti, mai poate fi vorba de organizare?

Dezorganizarii individuale ii corespunde o dezorganizare sociala a vietii si activitatii religioase.Dezastru ia uneori proportii tragice.

Constatarea parintelui R.Plus, in "Le Christ dans nos Frcres",
e foarte adevarata:
"Nu are importanta daca sarcina e comuna! Lucratorii prefera sa se ignore;fiecare apara cu gelozie partea sa de camp: nu se uita sau se uita cu ochi rautaciosi la vecinul sau".
Observatia se poate aplica tuturor felurilor de lucratori.Dar in mod deosebit, se poate aplica lucratorilor din via Domnului: fie clerici , fie mireni.

Daca am medita cu toata seriozitatea si cu toata sinceritatea la capitolul 12 din Epistola intai catre Corinteni,am fi nevoiti sa cadem in genunchi, in ruga de pocainta, infata trupului lui Hristos si sa plangem; prea suntem separati, ca sa nu spunem dezbinati-chiar si atunci cand suntem marturisitorii aceluias crez si izpravnicii acelorasi Taine.

Se intampla uneori ca cele mai promitatoare initiative se volatilizeaza, si din idei mari ne trezim cu visuri spulberate.Cauzele? Poate ca initiatorul nu gaseste nici incurajatori si nici colaboratori.A inceput singur -e sortit sa mearga singur.Daca e batran, nu e urmat d cei tineri, si invers; daca e de la oras nu e urmat de cei de la sat, si invers;daca e celib nu e urmat pentru ca e celib; daca e casatorit nu e urmat pentru ca e casatorit; daca e din alta dieceza, pentru ca e din alta dieceza, si asa mai departe.Particularismul se ridica la rang de norma.Substantialul dispare.

Se uita prea usor ca prin botez am devenit membrele aceluiasi trup mistic al lui Isus;diverse membre indeplinind diverse functii.De acea , piciorul nu poate spune:"deoarece nu sunt mana , nu sunt din trup",iar urechea nu poate spune:"deoarece nu sunt ochi , nu sunt din trup." etc.

Dar raul cel mai mare e atunci cand initiatorul vrea sa ramana singur initiator si fauritor de lume noua.De o colaborare fecunda ii este frica.Ar putea fi eclipsat.Face, dar el trebuie sa faca totul.Isus si-a ales doisprezece apostoli, si dupa ei multi altii.Era Fiul lui Dumnezeu si , desi putea singur lumea, nu voia;iar cei neputinciosi vor s-o mantuie singuri...E o suprasolicitare trufasa si o autoconsideratie luciferica.

Nu e trist ca fiecare sa se inchida in universul lui, ca intr-o celula de pustnic? N-aude , nu vede.Face ce face singur.Ce face altul nu-l intereseaza. Ori daca i se pare ca altul face mai mult decat el, ce nu ar da numai sa-i vada opera distrusa.Caci mai bine nimic decat sa fie facut de altul.

Pentru multi, cuvintele de mai sus vor putea parea o simpla poezie.Celor ce stiu medita, insa, le vor aparea ca o realitate cruda.Iar realitatii nu i se poate raspunde decat prin realitate.

In fata dublei dezagregari: dezagregarea vietii spirituale individuale, si dezagregarea actiunii spirituale colective , Evanghelia eterna opune cheagul supranatural al unei stranse organizari in Hristos.
Individul e alter Christus - alt Hristos, pe care e dator sa-l copie in viata sa de toate zilele, facand din viata lui Hristos viata sa, si din aspiratiile lui Hristos aspiratiile sale.Dar viata lui Hristos e cea mai organica viata posibila.

Societatea devine trupul mistic al lui Hristos.Semenii nostri devin membrele aceluias trup.Iar un
membru e dator sa colaboreze spre binele intregului organism.
Viata organizata a crestinului are un rationament vital : Eu sunt un alt Hristos.
Semenii mei sunt , de asemenea, alti Hristosi, actuali sau posibili.
Deci , impreuna formam Hristosul intreg, mistic, pentru a Carui crestere si dezvoltare in noi si in altii suntem chemati sa colaboram in armonioasa lucrare."

Nicolae Pura , "Tine aprins darul"-meditatii

articol preluat din revista " Viata Crestina" Cluj