Rugaciunea pentru descoperirea propriei persoane

Exista un loc , un punct unde Il pot intalni pe Dumnezeu intr-o legatura veritabila, traita, cu infinita Sa realitate.Acesta este " locul" Domnului,  sanctuarul Sau - punctul in care fiinta contingenta depinde de dragostea Lui.In interiorul meu exista un apogeu metaforic al existentei, unde sunt pastrat in fiinta de catre Creatorul meu.

Dumnezeu ma rosteste ca pe un cuvant continand un gand partial despre El Insusi. Un cuvant ce nu va putea niciodata sa inteleaga vocea care il rosteste.Dar daca sunt credincios conceptului pe care Domnul il pronunta in mine, daca sunt fidel gandului despre El pe care am fost menit sa-l intruchipez, voi fi patruns de realitatea Lui si Il voi gasi pretutindeni in mine, iar pe mine nicaieri.Voi fi izbavit, mantuit.

  Este pacat ca frumoasa metafora crestina a "izbavirii" s-a banalizat intr-atat si ajuns astfel sa fie desconsiderata.

S-a transformat intr-un sinonim sters pentru "pietate" -nici macar o notiune cu adevarat etica.Acest cuvant conoteaza un adanc respect pentru realitatea metafizica fundamentala a omului.El reflecta grija infinita a lui Dumnezeu pentru om, iubirea si preocuparea Lui fata de fiinta intima a acestuia , dragostea Lui pentru tot ce este al Lui in om, si anume Fiul Sau. Nu doar natura umana este izbavita prin mila divina , ci mai presus de toate persoana umana. Obiectul izbavirii este acel lucru unic, de neinlouit si incomunicabil - ceea ce sunt numai eu si niciun altul. Acest eu launtric adevarat trebuie sa fie adus la lumina, ca o bijuterie din adancul marii, salvat din confuzie, din obscuritate, din cufundarea in banal, in trivial, in sordit , in trecator.

 Trebuie sa fim salvati din ratacirea prin marea de minciuni si patimi numita " lume". Si trebuie sa fim izbaviti mai ales de abisul confuziilor si absurditatii care constituie propriu nostru eu ce tine de aceasta lume. Persoana trebuie sa scape de sclavul conformist al fantasmei , patimii si conventiei.Misteriosul si creativul eu launtric trebuie sa se elibereze de eul pagubos, hedonist si distructiv care cauta numai sa se acopere cu deghizari.

A fi " pierdut" inseamna a fi abandonat in arbitrarul si ipocrizia eului contingent, sinele de fum, care mai  devreme sau mai tarziuu va disparea inevitabil.A fi izbavit inseamna a te intoarce la realitatea ta eterna si neatinsa si a trai impreuna cu Dumnezeu.

Ce anume din om poate intra in sine pentru a-L gasi pe Dumnezeu Cel care il rosteste?

A-L gasi pe Dumnezeu inseamna mai mult decat parasirea tuturor lucrurilor care nu sunt Dumnezeu si golirea de imagini si dorinte.Daca reusesti sa iti golesti mintea de orice gand si de orice dorinta, ai putea intr-adevar sa te retragi in miezul tau si sa-ti concentrezi tot interiorul asupra punctului imaginar unde viata ta tasneste din Domnul: dar inca nu Il vei gasi cu adevarat.Biciun exercitiu natural nu te poate aduce in legatura vitala cu Dumnezeu.Daca El Insusi nu Se rosteste in tine, daca nu Isi pronunta numele in centrul sufletului tau , nu Il vei cunoaste mai mult decat cunoaste o piatra pamantul pe care isi odihneste inertia.

Faptul ca L-am descoperit pe Dumnezeu inseamna , intr-un fel, ca Dumnezeu ne-a descoperit pe noi .Noi nu putem merge in ceruri ca sa Il gasim , fiindca nu stim nici unde este paradisul si nici ce anume este.El Se coboara din ceruri pentru a ne gasi pe noi. Ne priveste din adancurile realitatii Sale infinite, care se afla pretutindeni, iar faptul ca ne vede ne daruieste o noua fiinta si o noua minte, in care Il descoperim si noi. Il cunoastem numai in masura in care noi Ii suntem cunoscuti Lui, iar contemplarea Sa de catre noi este o participare la contemplarea Lui de Sine.

Devenim contemplativi atunci cand Dumnezeu Se descopera pe Sine in noi.

In acel moment punctul de relatie dintre noi si el se deschide, iar noi trecem prin centrul desertaciunii noastre catre realitatea infinita unde ne vom "trezi" ca sine real.Este adevarat ca Dumnezeu Se cunoaste pe Sine in toate lucrurile care exista. Le priveste , iar ele exista tocmai pentru ca El le priveste. Pentru ca le iubeste, ele sunt bune.

Dragostea Sa pentru ele este tocmai valoarea lor.In masura in care Dumnezeu le vede si le iubeste, toate lucrurile Il reflecta pe El.

Dar desi Domnul este prezent in toate lucrurile prin cunoasterea , puterea, iubirea si grija Sa pentru ele, El nu este neaparat constientizat si cunoscut de ele .Dumnezeu este cunoscut si iubit numai de catre acei carora El le-a daruit o parte din propria Lui dragoste si stiinta de Sine.

Pentru a cunoaste si iubi pe Dumnezeu asa cum este, trebuie ca El sa se salasluiasca in noi intr-o maniera noua, nu numai prin puterea Sa creatoare, dar si prin mila Sa , nu  numai prin maretie, ci si prin smerenia prin care El se goleste pe Sine si coboara la noi, pentru a fi gol in goliciunea noastra, ca sa ne desavarseasca in pinatatea Lui. Dumnezeu pune punte peste infinitele distante dintre El si spiritele create pentru a-L iubi , prin sfintele taine ale propriei Lui vieti. Tatal, Ce locuieste in adancurile  lucrurilor si in adancurile mele,imi face cunoscut Cuvantul Sau si Duhul Sau.Primindu-le, sunt atras in chiar viata Lui si ajung sa cunosc pe Dumnezeu in iubirea Sa, fiind una cu El si cu Fiul Sau.Descoperirea identitatii mele incepe si se desavarseste in aceste chemari, fiindca prin ele Dumnezeu Insusi, purtand cu El secretul persoanei care sunt, incepe sa traiasca in mine, nu doar ca tata Creator, ci si ca un alt sine, cel adevarat.

 Vivo, iam non ego, vivit vero in me Christus 

( Traiesc acum nu eu , ci Hristos traieste  in mine" ).

Aceste taine incep la Botez; dar nu capata niciun inteles practic in viata spiritului nostru pana nu devenim capabili de acte constiente de iubire. 

De atunci inainte , prezenta speciala a lui Dumnezeu in noi corespunde cu hotararile noastre libere. De atunci inainte , viata noastra devine un sir de alegeri intre fictiunea eului nostru fals , pe care il hranim cu iluzii de pasiune si pofte egoiste, si supunerea plina de iubire fata de milostivirea liber daruita a lui Dumnezeu.

Atunci cand accept voia si mila lui Dumnezeu, asa cum mi se arata din intamplarile existentei, intorcandu-ma spre sinele interior si trezindu-mi credinta, eu razbat prin procesele superficiale ce formeaza imaginea obisuita pe care o am despre lume si ma voi gasi astfel in prezenta maretiei tainuite.

Poate mi se va parea ca aceasta maretie si prezenta sunt ceva obiectiv, " din afara mea". Primii sfinti si profeti vedeau aceasta prezenta divina sub forma de lumina sau inger sau foc aprins sau nimb arzand, purtat de heruvimi.

Doar astfel puteau mintile lor sa faca dreptate in imagine  realitatii supreme a ceea ce traiau.

Aceasta este insa maretia pe care nu o vedem cu ochii , ci este in intregime in noi insine.Este chemarea Cuvantului si a Spiritului de la Tatal , in adancurile fiintei noastre. Este maiestatea comunicata noua, impartasita cu noi , astfel incat intreaga noastra fiinta se umple de darul slavei si ii raspunde in adoratie.

 Aceasta este mila lui Dumnezeu, revelata prin chemarile tainice in care El ni Se daruieste  noua si ne trezeste la identitatea de fii si mostenitori ai imparatiei Lui. Aceasta este Imparatia lui Dumnezeu in noi, pentru venirea careia ne rugam de fiecare data cand spunem rugaciunea" Tatal Nostru".  

In revelatia milei si slavei ajungem la o intuitie stranie a secretului nostru personal, a identitatii noastre reale.

Eul launtric se trezeste la viata intr-o strafulgerare in momentul recunoasterii,atunci cand spunem "da" persoanelor divine ce salasluiesc in interiorul nostru. Suntem  cu adevarat noi insine umai atunci cand suntem in intregime dispusi sa "primim" slava lui Dumnezeu in noi.Sinea adevarata este deci eul care accepta liber si cu bucurie tainele care reprezinta darul suprem al lui Dumnezeu pentru fiii Sai. Orice alt " sine" este doar o iluzie.

Atata timp cat sunt pe pamant , mintea si vointa mea raman mai mult sau mai putin insensibile la chemarile cuvantului si duhului lui Dumnezeu. Nu voi primi cu usurinta lumina Lui. Fiecare miscare a dorintelor naturale, desi natura mea este buna in ea insasi, tinde intr-un fel sau altul sa pastreze in mine iluzia care ma impiedica sa traiesc realitatea lui Dumnezeu.Desi actele mele sunt firesc bune, au totusi o tendinta , dat fiind ca sunt doar naturale, de a-mi concentra facultatile asupra omului care u sunt , cel care nu pot sa fiu, eul meu fals, personajul pe care Dumnezeu nu-l cunoaste.

Aceasta se datoreaza faptului ca m-am nascut in egoism.M-am nascut centrat pe ego-ul meu.Acesta este pacatul originar.Chiar atunci cand incerc sa-I fiu placut lui Dumnezeu , tind sa-mi gratulez propria ambitie, adica pe dusmanului Lui. Poate sa existe imperfectiune chiar in marea dragoste fata de perfectiune, chiar in dorinta de virtute, de sfintenie.Chiar si dorinta de a contempla poate deveni impura, daca uitam ca adevarata contemplatie presupune distrugerea completa a oricarui egoism- cea mai pura saracie si curatie a inimii.

Cu toate ca Dumnezeu traieste in sufletele oamenilor inconstienti de El, cum pot totusi spune ca L-am gasit si m-am gasit pe mine in El, daca nu ma gandesc niciodata la El, nu-L cunosc, nu-L caut sau nu doresc prezenta Lui in sufletul meu? Ce rost mai are sa-I adresez cateva rugaciuni formale si apoi sa-i intorc spatele si sa-mi daruiesc toata mintea si vointa lucrurilor create, urmarind doar scopuri care Il tradeaza? 

Desi sufletul meu poate fi indreptatit , totusi daca mintea mea nu-i apartine Lui, atunci nici eu nu-I apartin .

Daca iubirea mea nu-L cauta, ci se imprastie printre creatiile Lui, aceasta se intampla fiindca eu am redus existenta Lui in mine la nivelul unei formalitati, impiedicand-o sa ma miste cu o influenta cu adevarat vitala.

Indrepteaza-mi sufletul, Doamne, dar din izvoarele Tale umple-mi si vointa cu foc.Rasari in mintea mea.Cu toate ca asta poate insemna "Fii intuneric pentru experienta mea", umple-mi inima cu viata Ta imensa.Fa in asa fel incat ochii mei sa nu vada nimic din cele ce nu sunt in slujba Ta. Limba mea sa nu guste nicio paine care sa nu ma intareasca in a lauda marea Ta milostivire. Voi auzi glasul Tau si voi auzi toate armoniile pe care le-ai creat, cantandu-i imnuri de slava. Lana oilor si bumbacul de pe campuri imi vor tine cald atat cat sa pot trai in slujba Ta; voi da restul saracilor Tai. Ajuta-ma sa folosesc toate lucrurile intr-un singur scop: sa-mi gasesc bucuria prin a Te slavi.

Asadar fereste-ma, mai presus de toate, de pacat. Fereste-ma de moartea pacatelor grele care aduc iadul in sufletul meu.Fereste-ma de crima poftei, care orbeste si imi otraveste inima. Pazeste-ma de pacatele care rod omului carnea, cu foc neindurat, pana cand il devoreaza.pazeste-ma de iubirea de argnti in care se afla ura, de avaritia  si ambitia ce sufoca viata.Pazeste-ma , Doamne, de lucrarile ucigatoare ale vanitatii si de truda fara multumire prin care artistii se distrug pentru mandrie si bani si reputatie, iar sfintii se sufoca in avalansa zelului lor apasator. Inchide in mine rana urat mirositoare a lacomiei si dorintele care-mi secatuiesc firea prin sangerarea lor.Striveste sarpele invidiei ce picura venin in iubire si ucide orice bucurie.

Dezleaga-mi mainile si elibereaza-mi inima de trandavie.Scapa-ma de lenea ce se deghizeaza in activitate atunci cand nu este necesar sa fac ceva, si de lasitatea care se cufunda in lucrari ce nu i s-au cerut , pentru a scapa de sacrificiu.Da-mi puterea de a te astepta in tacere si pace.Da-mi smerenia care , singura, inseamna odihna si elibereaza-ma de mandrtia care este cea mai grea dintre poveri.Cuprinde inima si sufletul meu intregi in simplitatea iubirii.Umple-mi viata cu dorinta unica si gandul unic al dragostei , ca sa pot iubi nu de dragul meritului , nici pentru perfectiune, nici pentru virtute, nici pentru sfintenie, ci numai pentru Tine.caci exista un singur lucru care poate implini si rasplati iubirea, iar acesta esti Tu, Doamne.

Aceasta inseamna deci a-L cauta pe Dumnezeu intr-o maniera perfecta: sa fugi de iluzie si de placere, de anxietati si dorinte lumesti, de munci pe care Dumnezeu nu le doreste, de o glorie care este doar parada umana;sa iti pastrezi mintea libera de confuzii, astfel incat libertatea ta sa fie oricand la dispozitia voii Lui; sa pastrezi  tacere in inima si sa asculti glasul lui Dumnezeu; sa-ti cultivi libertatea intelectuala fata de imaginile lucrurilor create pentru a primi atingerea tainica a lui Dumnezeu in neinteleasa iubire; sa iubesti toti oamenii ca pe tine insuti; sa odihnesti in smerenie si sa gasesti liniste in retragerea din conflicte si competitii cu semenii tai; sa nu participi la controverse si sa indepartezi de la tine poverile grele de judecata si cenzura si critica si intreaga incarcatura de opinii pe care nu ai nicio obligatie sa le porti; sa ai o vointa intotdeauna gata sa se regrupeze in interiorul sau si sa atraga toate puterile sufletului din cel mai adanc loc al ei, pentru a putea ramane in asteptare, tacuta, pana la venirea Domnului, echilibrata in concentrare lina si fara efort asupra punctului dependentei sale de El ; sa aduni tot ce esti, sa iei tot ce poti fi sau face sau suferi si sa le abandonezi pe acestea in Dumnezeu, in supunerea unei iubiri perfecte, a unei credinte oarbe si increderi pure in Domnul , pentru a face voia Lui.

Iar apoi sa astepti in pace si golire si uitare a tuturor lucrurilor.

 Bonum est expectari cum silentio salutare Dei. 

"Bine este sa astepti in tacere mantuirea de la Dumnezeu".

sursa: Thomas Merton "Noi seminte ale contemplarii"

Dumnezeu sa va binecuvanteze cu tot ceea ce vrea El!