Te caut din toata inima...

07 august 2012

Mesajul Sfintei Fecioare din august 2012 de pe "Muntele Sfintei Treimi" din Nusfalau




2012 – ANUL PREGĂTIRII PENTRU MARELE AVERTISMENT - AUGUST


”Voi fiţi gata, căci Fiul omului va veni în ceasul în care nu vă gândiţi!” (Mt.24,44)

A 95-a întâlnire lunară de rugăciune în Nuşfalău pe muntele Sfintei Treimi

Din Sfânta Scriptură să medităm în fiecare zi şi să tratăm ca mesaj dumnezeiesc capitolul care ni se arată în faţa ochilor, acolo unde s-a deschis Cartea după ce am făcut semnul crucii pe Ea.

Mottoul lunii: Fiţi temple ale Spiritului Sfânt!” 


Intenţia comună de rugăciune: Să ispăşiţi în fiecare zi pentru conducătorii muntelui Sfintei Treimi, iar noi ne vom ruga pentru intenţiile voastre!

Sarcina noastră concretă va fi: Să mergem cu regularitate în Casa Domnului!


Mesajul Fecioarei Maria în august 2012




Dragii Mei copii ispăşitori! Luna trecută v-am rugat să nu treacă o duminică sau sărbătoare fără Sfântă Liturghie, nici în timpul concediului. Ar fi foarte bine dacă am trăi spusele psalmistului: ' Mă bucur, căci am auzit că mergem în Casa Domnului!'

 
În această lună aş dori să vă învăţ în continuare prin intermediul bisericii.



Din păcate sunt ţări unde există biserici distruse! Dacă nu veţi eradica ura din inimile voastre, aceasta oricând se poate întrupa în distrugere, devastare, ucidere. Persoanele care trăiesc în păcat de moarte amintesc de bisericile distruse. Aveţi grijă, deoarece chiar şi un singur păcat de moarte pentru care nu v-aţi căit vă poate duce spre osândă. Ca Mamă a voastră vă rog să ispăşiţi în fiecare zi pentru convertirea celor aflaţi pe calea osândirii!


 Din păcate mai există şi biserici care sunt netencuite, murdare în interior, pline de pânze de păianjen, sunt neîngrijite. Aşa arată acele sufletele care-şi mai îngăduie greşeli şi păcate mai mici. Gândiţi-vă la Sfânta Tereza cea Mică, care în fiecare zi a vieţii ei a ocolit păcatele mici şi a făcut şi micile faptele bune. La întâlnirea noastră, Eu şi Fiul Meu, vrem să vă vedem foarte frumoşi şi curaţi.
Slavă Domnului, în lumea voastră există şi biserici minunate, care sunt îngrijite şi frumoase pe interior şi exterior! Nu-i aşa că şi voi admiraţi o biserică frumoasă şi aranjată? Şi pe Noi ne încântaţi cei care sunteţi minunate Temple ale Spiritului Sfânt!


Ce vă mai învăţ prin intermediul bisericii?


Pe turlele bisericilor se află crucea! Fiul Meu vă spune şi astăzi: 'Cine vrea să Mă urmeze, să se lepede de sine în fiecare zi, să-şi ia crucea şi aşa să Mă urmeze!' Oare acceptaţi şi oferiţi toate greutăţile vieţii voastre pentru convertirea omenirii şi eliberarea sufletelor din Purgator? În ultimele timpuri cele mai mari haruri le puteţi obţine prin suferinţa trăită bine!


Pe turlele bisericilor se află şi ceasul, care vă atrage atenţia asupra scurgerii timpului. Oricare clipă a celor 24 de ore poate fi pentru voi clipa în care trebuie să îi părăsiţi pe cei dragi ai voştri şi bunurile materiale. Sunteţi întotdeauna pregătiţi pentru întâlnirea cu Noi? Turnul este îndreptat către Cer! Aşa să fie şi viaţa voastră! Să trăiţi astfel încât fiecare cuvânt, gând şi faptă ale voastre să fie îndreptate către Cer!

Clopotele îi cheamă pe cei vii, îi plâng pe cei morţi şi sparg fulgerele! Auziţi voi oare  duminica şi de sărbători sunetul clopotelor? Faceţi fapte bune mergând la înmormântarea celor dragi ai voştri? Trăiţi în familiile voastre ca fulgerul care loveşte sau ca paratrăsnetul care înlătură fulgerele?Acoperişul bisericii să vă amintească de Providenţa Divină. Dacă v-aţi făcut partea, nu vă îngrijoraţi! Dumnezeu vă iubeşte şi are grijă de voi. E adevărat că nu potrivit dorinţelor, ci a necesităţilor voastre!


Biserica se construieşte pe stâncă! Cel ce-şi construieşte viaţa pe Evanghelia Fiului Meu va rămâne veşnic. Cel ce construieşte pe nisip, fără Dumnezeu, se va nărui în necazuri şi nevoi! În lumea voastră sunt puţine suflete puternice din cauză că sunt puţini cei care construiesc pe stâncă, pe Dumnezeu şi Poruncile Lui!
Biserica este alcătuită din cărămizi şi piatră!  Şi pentru voi este foarte importantă unitatea, solidaritatea. Trăind fără Dumnezeu, să nu vă mire dacă viaţa voastră personală şi de familie se destramă. Trăind cu Dumnezeu nici cutremurul nu vă poate dăuna.


În fiecare biserică cel mai important este Fiul Meu, prezent în Euharistie! Învăţaţi să trăiţi astfel încât Fiul Meu să se simtă întotdeauna bine în inimile voastre! Aceasta este condiţia de bază a fericirii voastre! Fii mei preoţi celebrează zilnic în biserică jetfa Sfintei Liturghii! Sigur ştiţi că Cerul este a celor care aduc jertfe zilnic pentru Dumnezeu, pentru sufletul propriu şi al altora! În biserică se rosteşte Cuvântul Lui Dumnezeu! Sunt minunate acele suflete care ascultă Cuvântul Domnului, îl pun în practică şi depun mărturie despre El. Şi scaunul de spovadă se găseşte în biserică! Prin căinţă şi iertarea păcatelor, puteţi deveni adevăraţi ispăşitori!


În biserică se află icoanele şi statuile sfinţilor! Ei vă insuflă să fiţi sfinţi, să tindeţi spre culmi, deoarece numai aşa veţi deveni nemuritori şi după moartea voastră pământească.  
Fântâna baptismală din biserică să vă amintească de botezul prin care aţi devenit copiii Sfintei Treimi! Puteţi continua meditaţia când mergeţi la biserică!


În încheiere vă spun: când aruncaţi o privire prin biserică duminica şi vedeţi suflete năruite, suflete murdare şi suflete minunate, voi să încercaţi ca înainte de Marele Avertisment să deveniţi suflete minunate!


Sfânta Treime vă binecuvântează prin Mine cu harul aprecierii Sfintei Liturghii!!!”



RETROSPECTIVA LUNII IULIE 2012





Cum să se raporteze ispăşitorii la Sfântul Sânge al lui Isus, la Sfintele Răni şi la Preasfânta Inimă?


-          Ispăşitorii preţuiesc Jertfa pe Cruce a lui Isus şi sunt capabili de orice sacrificiu pe care Domnul Isus îl cere de la ei!

-          Ispăşitorii luptă împotriva tuturor ispitelor celui Rău prin Sfântul Sânge al lui Isus!

-          Ispăşitorii se hrănesc cu regularitate cu Sfântul Trup şi Sânge al lui Isus, datorită cărora se raportează în mod corect atât la propriul trup şi suflet, cât şi la ale altora.

-          Ispăşitorii ispăşesc cu bucurie în cinstea Sfintei Treimi, împreună cu toţi Îngerii şi Sfinţii, pentru păcatele întregii omeniri.

-          Ispăşitorii formează „mici comunităţi", pentru ispăşirea în cinstea Sfintelor Răni unde, la întâlnirile săptămânale, nu doar se roagă împreună, ci se şi ajută reciproc, ca primii creştini ai secolului XXI.

-          Ispăşitorii  fac novene în cinstea Sfântului Sânge al lui Isus. Prin Sfântul Sânge cer haruri şi se oferă pe sine în totalitate Domnului.

-          Ispăşitorii cred cu tărie că se purifică, câştigă îndurare, sunt protejaţi, ajung la izbândă, se sfinţesc şi obţin viaţa veşnică prin cinstirea Sfântului Sânge al lui Isus.

-          Ispăşitorii  se prosternează în suflet zilnic la picioarele Crucii şi cer revărsarea Sfântului Sânge asupra persoanei proprii, asupra familiei, a lumii întregi şi asupra sufletelor din Purgator!


Cum poate deveni plin de har concediul nostru?

Doar dacă învăţăm să evităm orice nerăbdare, iscarea tensiunilor, comentariile lipsite de iubire, lăsarea lui Dumnezeu la o parte, zgârcenia, excesele (băutură, TV), munca fizică, psihică sau sufletească istovitoare... adică orice formă a păcatului! Aşa concediul nostru va fi plin de har!





Ce legătură a avut + Mama Eva cu Muntele Sfintei Treimi?



Casa lor a fost acolo. Şi-a trăit acolo copilăria. Acolo a trăit toată iubirea şi tensiunea unei familii cu părinţi, fraţi, bunici. Acolo a primit primele noţiuni de credinţă de la mama ei. Ea a trăit acolo cel mai frumos Crăciun, atunci când, în ciuda coşului gol, a ajuns să-şi preţuiască cu adevărat mama.  

Acolo a trăit sărăcia de nedescris, dar şi ajutorul Providenţei Divine. Acolo a experimentat că cel Rău poate fi învins cu rugăciune. După moartea mamei sale, a moştenit Muntele, l-a oferit Sfintei Treimi şi atunci Cei din Ceruri au preluat conducerea acestuia! Locul de pelerinaj de pe Muntele Sfintei Treimi s-a format pe baza viziunilor şi mesajelor primite de +Mama Eva. În prezent Muntele Sfintei Treimi este proprietatea privată a părintelui Cs. János şi a V. Ilona şi prin conducerea lor se dezvoltă în continuare!


În ce privinţă m-au întărit cei din Cer în perioada trecută?


-                      Sfânta Fecioară ne-a dezvăluit că cel Rău a cerut pentru sine persoanele ierarhice şi comunitatea de ispăşire. De aceea trebuie să luăm foarte în serios rugăciunile de eliberare, postul şi novenele oferite pentru preoţi! Nu ne este teamă de viitor deoarece ştim că puterea lui Dumnezeu e mai presus de toată puterea Iadului. Să nu ne pese nici dacă cel Rău dansează în jurul nostru,  să avem doar grijă să nu-i permitem să intre în sufletul nostru prin păcate.


-                      Ispăşitorii să accepte şi să ofere pe lângă post, rugăciune, pelerinaje, şi suferinţele pentru convertirea lor şi a lumii întregi! Domnul a permis să ajungem la spital pentru a putea depune mărturie despre Muntele Sfintei Treimi, despre comunitatea de ispăşire, despre apa vindecătoare şi în mod special despre rostul suferinţei.

-                      Am rememorat data de 1 ianuarie, când apa a fost binecuvântată şi am meditat la faptul că unii se vor purifica şi vindeca prin apă, iar alţii prin suferinţă! Ne-am întărit în convingerea că suferinţa este un semn al celor aleşi de Cer! În suferinţă am primit şi încurajare cerească: „Nu te teme, doar crede!!! Eu sunt cu voi în fiecare situaţie a vieţii voastre!” - a spus Sfânta Fecioară.


-                      Am văzut la spital cât de mici, umili, credincioşi şi abandonaţi lui Dumnezeu îi face suferinţa pe bolnavi. Acolo nu mai vedem bolnav mândru şi cu nasul pe sus! Acolo, cei mai mulţi cer ajutorul Cerului cu cartea de rugăciuni în mână. În spital există şi foarte multe posibilităţi ca bolnavii să se ajute reciproc!

-                      Din cauza judecăţii şi atacurilor unora, am reuşit din nou să pun în practică mottoul:
  "Eu am voie doar să iubesc şi să fiu bun!"


-                      În spital Sfânta Fecioară îi îmbărbătează pe cei disperaţi şi prin alţi bolnavi. Acolo orice cuvânt de încurajare este foarte bine venit. La spital am înţeles că nici Domnul Isus, nici Sfânta Fecioară, nici sfinţii, nici vizionarii locurilor de pelerinaj… nu au fost scutiţi de suferinţă. Tot aşa, şi aleşii Cerului din zilele noastre trebuie să accepte suferinţa.


-                     Am mai înţeles că Sfânta Fecioară poate uşura suferinţa noastră lăsând o parte  din ea şi familiei noastre.  Aşa am dus împreună crucea urmându-L pe Isus care poartă Crucea. Suferinţa trăită bine ne-a unit în spital şi iubirea ne-a transformat într-o mare familie!


Temă de casă pentru luna august:
„DĂ DOAMNE SĂ DEVENIM ŞI ÎN EXTERIOR ŞI ÎN INTERIOR TEMPLE CURATE ALE SFINTEI TREIMI!”


Privire în viitor pentru luna septembrie 2012:


-          În luna septembrie programele de ispăşire pe Muntele Sfintei Treimi vor avea loc în zilele de 1-2; 6-7  de la ora 15.00! Pe 1 septembrie, prima sâmbătă a lunii, va avea loc pe Muntele Sfintei Treimi vindecarea arborelui genealogic şi ne putem din nou aştepta la haruri deosebite.

-          Vom sărbători cu recunoştinţă încheierea novenei, creşterea comunităţii de ispăşire şi dezvoltarea Muntelui Sfintei Treimi. În viitor, fiecare ispăşitor să facă o novenă pentru episcopul şi parohul său! – aceasta este cererea Celor din Cer!


(Mesajele le primim în Nuşfalău, prin intermediul  pr.Janos Cs. şi al V.Ilona)
Mesajele din Nuşfalău în limba română le găsiţi pe internet la:www.muntelesfinteitreimi.ro,
e-mail: comunitateadeispasire@yahoo.com,    inf. 0040-768-712723






Dumnezeu sa va binecuvanteze cu cele mai pretioase haruri si daruri!

9 comentarii:

silvia spunea...

O,o Isuse,Maria va multumim,va multumim si iar va multumim !
Sincer eu Mary draga am citit plingind, si mi-am dat seama mai mult cit sunt de pacatoasa si mi-am gasit o gramada de greseli,vai Isuse al meu iarta-ma si pentru ce ti-am spus si pentru cele facute uitate de mine,ajuta-ma sa ispasesc aici pe pamant tot cea ce tu pregatesti pentru mine si chiar pentru semenii mei.
Dumnezeule Mare te rog binecuvinteaza pe toti cei de la Nusfalau in toata lucrarea Ta,binecuvinteaza Doamne intreaga lume !

mmary spunea...

Draga Silvia, cu siguranta Isus ti-a ascultat frumoasa rugaciune .

Dumnezeu sa te binecuvanteze cu Pecetea divină a Protecţiei Sale.

rodar spunea...

Sper sa pot ajunge cu parintii mei iarasi la munte ! Din iunie nu am mai ajuns ! Mai ales ca, vindecarea arborelui genealogic presupune Haruri Divine si...nu doar tatal meu (dependent de alcool are nevoie)...ci...si eu (indatorata la banci) , cu o viata de familie subreda si copiii sotului orfani de mama si rataciti...toti...cu totii avem slabiciuni, boli si...trebuie sa le depasim cu ajutorul CREDINTEI! DOAMNE AJUTA ! FITI BINECUVANTATI ! SLAVA DOMNULUI CA EXISTATI !

mmary spunea...

Draga Rodar,iti doresc din tot sufletul sa mergi in zilele acestea pe Munte ; eu nu cred ca voi putea ajunge si de aceea , te rog din suflet , ca atunci cand vei fi acolo sa ma oferi si pe mine Domnului Isus.

Iti daruiesc cu drag urmatoarea rugaciune pe care Isus ne-a daruit-o si ne recomanda sa o rostim zilnic:

" Isus pentru Omenire, Litania (2), pentru Harul Imunităţii.


O, Preaînalt Tată Ceresc,
Te iubesc.
Te cinstesc.
Doamne Miluieşte.
Doamne iartă-ne greşelile.
Te ador.
Te laud.
Îţi mulţumesc pentru toate Harurile Tale speciale.
Te implor să le dai Harul Imunităţii celor pe care îi iubesc
(numiţi-i pe toţi cei ale căror sufletele vreţi să se mântuiască)

Îţi ofer pentru totdeauna loialitatea mea.
O, Tu Tată Ceresc,
Creatorul a toate câte sunt,
Creatorul Universului,
Creatorul Omenirii,
Tu eşti sursa a toate.
Eşti sursa Iubirii.
Tu eşti Iubirea.

Te iubesc.
Te onorez.
Mă închin Ţie,
Implor Îndurare pentru toate sufletele care nu Te cunosc,
Care nu Te onorează,
Care resping Mâna Milei Tale.
Mă ofer Ţie cu mintea, trupul şi sufletul,
Pentru ca Tu să-i poţi lua în Braţele Tale, feriţi de cel rău.
Te rog deschide Poarta Raiului, ca în fine, toţi copiii Tăi
Să fie uniţi în moştenirea pe care ai creat-o pentru noi toţi. Amin. "

Dumnezeu sa te binecuvanteze cu Pecetea divină a Protecţiei Sale.

silvia spunea...

Draga mea am citit cu lacrimi fierbinti frumoasa rugaciune.
Asa cat i-mi va sta in putinta mea ma voi ruga mentru ai aduce pe toti cei dragi mie pe calea mintuirii.
Te binecuvintez cu toata inima mea care tinjeste dupa Iubirea lui Dumnezeu Tatal !

silvia spunea...

Doamne, draga mea Mary am ascultat din nou aceste mesaje minunate ,proaspete plina de iubire si iubire si stii ce am realizat unde si-a ales Isus si Maria sa vina in simplitate da,ca si cand a venit pe lume in ieslea boilor...vezi este chiar in fata noastra aceasta in afara ca am fost acolo si am vazut Iubirea pura,Lumina Duhului Sfnt simtind-o in deplinatate...of, Doamne Dumnezeule Mare te rog dechide-ne ochii inimi noastre!
Dumnezeu sa te binecuvanteze cu Pecetea divina a Protectiei Sale!

mmary spunea...

Da, draga mea , Isus a venit in simplitate tocmai pentru a ne arata cum sa-l urmam , ce asteapta de la noi.
Gusturile noastre insa se vor sofisticate si rafinate uitand ca Dumnezeu a ales SIMPLITATEA , smerenia , iubirea , blandetea....

Dumnezeu sa te binecuavnteze cu Pecetea Divina a Protectiei Sale!

cornelia spunea...

mise umpe inima cand vad atata iubirei si atata gingasie isus sa ne a duca pe drumu cel bun catre el ca avem multa iubire si an teleciune amin

mmary spunea...

Draga Cornelia , Dumnezeu sa te binecuvanteze si sa te imbratiseze cu Pacea , Iubirea si Bucuria Sa!

LinkWithin

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...