Cuvântul Vieţii - Martie 2012

Doamne, la cine să mergem? Tu ai cuvintele vieţii veşnice. (In 6,68)

Mulţimilor care alergau la el, Isus le vorbea despre Împărăţia lui Dumnezeu. O făcea în cuvinte simple, cu parabole luate din viaţa de fiecare zi, şi totuşi felul său de a vorbi avea un farmec deosebit. Oamenii rămâneau impresionaţi de învăţătura lui, pentru că învăţa ca unul care avea autoritate, nu ca scribii. Chiar şi gărzile trimise să îl aresteze, când mai marii preoţilor şi fariseii le-au întrebat de ce nu au îndeplinit ordinele, au răspuns:

 „Nimeni n-a vorbit vreodată ca omul acesta” (In 7,46).

Evanghelia după Sf. Ioan redă şi convorbiri individuale pline de lumină, cum au fost cele cu Nicodim sau cu samariteana. Isus intră şi mai în profunzime cu discipolii săi:

 le vorbeşte deschis despre Tatăl şi despre cele cereşti, fără să se mai folosească de vreo comparaţie; ei sunt cuceriţi de acestea şi nu dau înapoi nici atunci când nu înţeleg pe deplin cuvintele sale, sau atunci când acestea li se par prea exigente.

„Greu este cuvântul acesta” (In 6,60), i-au spus unii dintre ucenici, când au auzit că ar vrea să le dea să mănânce trupul său şi să bea sângele său.

Isus, văzând că ucenicii se dădeau înapoi şi nu mai mergeau cu el, s-a adresat celor doisprezece apostoli: „Nu cumva vreţi să plecaţi şi voi?” (In 6,67).

Petru, cucerit de El pentru totdeauna, fascinat de cuvintele pe care le-a auzit rostite încă din ziua când L-a întâlnit, a răspuns în numele tuturor:

Doamne, la cine să mergem? Tu ai cuvintele vieţii veşnice.

Petru înţelesese de fapt că cuvintele Învăţătorului său erau diferite de cele ale altor învăţători.

Cuvintele care pornesc din pământ şi se îndreaptă spre pământ aparţin pământului şi au destinul pământului. Cuvintele lui Isus sunt duh şi viaţă pentru că vin din Cer: o lumină care coboară de Sus şi are puterea de Sus. Cuvintele Sale au o densitate şi o profunzime pe care alte cuvinte nu le au, fie că sunt ale filosofilor, ale politicienilor, ale poeţilor.

 Sunt „cuvintele vieţii veşnice” (In 6,68), deoarece conţin, exprimă şi împărtăşesc plinătatea acelei vieţi care nu are sfârşit, pentru că este însăşi viaţa lui Dumnezeu.

Isus a înviat şi trăieşte, iar cuvintele Sale, chiar dacă au fost rostite în trecut, nu sunt o simplă amintire, ci cuvinte pe care ni le adresează astăzi nouă tuturor şi fiecărei persoane din orice epocă, de orice cultură: cuvinte universale, veşnice.

Cuvintele lui Isus! Trebuie să fi fost cea mai mare artă a Lui, dacă se poate spune aşa.

 Cuvântul întrupat care vorbeşte în cuvinte omeneşti: ce conţinut, ce intensitate, ce accent, ce voce!

„Într-o zi -povesteşte Sf. Vasile cel Mare- parcă trezindu-mă dintr-un somn lung, am privit lumina minunată a adevărului Evangheliei şi am descoperit deşertăciunea înţelepciunii principilor acestei lumi”

Sf. Tereza de Lisieux scria într-o scrisoare din 9 mai 1897: 

„Uneori, când citesc unele tratate de spiritualitate... bietul meu spirit micuţ, nu întârzie să obosească. Închid cartea înţelepţilor care îmi fac capul să plesnească şi îmi secătuiesc inima şi iau în mână Sf. Scriptură. Atunci totul devine luminos, un singur cuvânt deschide sufletului meu orizonturi infinite şi desăvârşirea mi se pare uşoară”

Da, cuvintele dumnezeieşti satură spiritul creat pentru infinit; iluminează din interior nu doar mintea, ci întreaga fiinţă, pentru că sunt lumină, iubire şi viaţă. Oferă pace - aceea pe care Isus o numeşte a Sa: „pacea mea” - chiar şi în momentele de tulburare şi nelinişte. Oferă bucurie deplină chiar şi în mijlocul durerii care uneori cuprinde sufletul. Oferă forţă mai ales atunci când vin spaima şi descurajarea. Eliberează pentru că deschid calea Adevărului.

Doamne, la cine să mergem? Tu ai cuvintele vieţii veşnice.

Cuvântul acestei luni ne aduce aminte că unicul Învăţător pe care vrem să-L urmăm, este Isus, chiar şi atunci când cuvintele sale pot părea dure sau prea exigente: să fim cinstiţi la muncă, să iertăm, mai degrabă să ne punem în slujba celuilalt decât să ne gândim în mod egoist la noi înşine, să rămânem fideli în viaţa familială, să fim alături de un bolnav pe patul de moarte, fără a ceda gândului la eutanasie...

Sunt mulţi învăţători care ne invită să adoptăm soluţii facile, compromisuri. Vrem să-l ascultăm pe unicul Învăţător, şi să-l urmăm pe el, singurul care spune adevărul şi are „cuvintele vieţii veşnice”.

 Aşa putem repeta şi noi aceste cuvinte ale Sf. Petru.

În această perioadă a Postului Mare în care ne pregătim pentru marea sărbătoare a Învierii, trebuie să intrăm cu adevărat în şcoala unicului Învăţător şi să devenim discipolii săi. 

Şi în noi trebuie să se nască o iubire pasionantă pentru cuvântul lui Dumnezeu: să-l primim cu atenţie atunci când este proclamat în biserici, să-l citim, să-l studiem, să-l medităm...

Dar mai ales suntem chemaţi să-l chemaţi să-l trăim, după învăţătura aceleiaşi Scripturi:

 „Căutaţi să împliniţi cuvântul, nu numai să-l ascultaţi, înşelându-vă pe voi înşivă” (Iac 1,22).

De aceea în fiecare lună luăm câte unul în considerare, lăsându-l să ne pătrundă, să ne modeleze, „să ne trăiască pe noi”. 

Trăind un cuvânt al lui Isus trăim toată Evanghelia, pentru că în fiecare cuvânt al său, El se dăruieşte în întregime, vine El însuşi să trăiască în noi. Este ca o picătură de înţelepciune divină de-a lui, cel Înviat, care încet-încet sapă în interiorul nostru şi ne înlocuieşte treptat felul de a gândi, de a vrea, de a acţiona în toate împrejurările vieţii.

Chiara Lubich

 Dumnezeu sa va binecuvanteze semanand si facand sa rodeasca in inimile voastre Cuvantul Vietii !