Rugaciunea de comuniune, de uniune cu Domnul

Rugaciunea, la inceputurile sale,

este poarta prin care avem acces la Domnul si prin care 

Domnul vine la noi pentru a ne trezi si pentru a indrepta contiinta noastra, pentru a ne exorta sa il primim in viata noastra si sa aderam la El pentru totdeauna, pentru o viata vesnica.

De aceea , la inceput, rugaciunea cere un efort considerabil,

indreptat impotriva naturii carnii si a eu-lui pamantesc, care nu vor sa piarda nici una din placerile lumii acesteia doar in vederea unei alte vieti, care nu le va aduce lor nici un avantaj.

Daca rugaciunea e perseverenta si ajunge sa supuna spiritului 

natura carnii, astfel incat orice tentativa a celei din urma de a fugi , de a se sustrage prin lene, de a amana sau de a rezista la chemarea Duhului, 

sa fie franta prin rugaciune, aceasta da marturie cu certitudine despre victoria spiritului si despre domnia deplina a lui Dumnezeu in suflet.

Rugaciunea devine atunci semnul evident ca s-a realizat cu succes o comuniune cu Domnul si inceputul unei uniuni cu El, la nivelul vointei Sale, al dorintei si al ascultarii Sale totale fata de Tatal.

Aceasta comuniune, uniune se manifesta printr-o iubire care nu dispretuieste suferintele, pana la moarte.

Rugaciunea de comuniune sau de uniune cu Domnul 

nu face parte dintre lucrarile acestei lumi.

Si timpul pe care cineva i-l consacra nu face parte dintre orele acestei lumi: e vorba de fugare sclipiri in care omul poate deja sa se bucure,

anticipat, de Imparatia lui Dumnezeu si in care percepe in interior, cu certitudine, prezenta spirituala a Domnului Isus: 

ca o viata eterna care se revarsa in toata fiinta sa, 

ca o lumina ce straluceste in mijlocul tenebrelor, al intunericului patimilor, tentatiilor lumii, al rautatii omului si al stapanirii diavolului.

Astfel de momente spirituale sunt , de fapt, 

 ceasul divin despre care Isus a spus: 

"Vine ceasul si acesta este , in care mortii vor auzi glsul lui Dumnezeu si cei care il vor fi ascultat vor trai" (In 5,25).

Spunand "vine ceasul", El indica timpul eshatologic al eternitatii, in care se gasesc pastrate pentru noi darurile eterne ale lui Dumnezeu, de care ne separa la momentul actual  valul obscur al pacatului.

Si adaugand "aceasta este", indica in mod clar ca , in timpul rugaciunii, El sfasie acest val si invadeaza existenta noastra temporala: lumina lui Cristos se revarsa in inima celui ce se roaga , in ciuda lumii si a spiritului intunericului si a opozitiei carnii.

Astfel arata rugaciunea invierii,rugaciunea vesniciei, semnificata de "ceasul' lui Cristos si practicata de copiii Sai, de cei care atunci cand aud vocea Sa nu-si impietresc inima lor, ci se ridica imediat- in toata vremea - la rugaciune si lauda, fara a obosi niciodata.

Rugaciunea e mai puternica decat pacatul

Rugaciunea e mai puternica decat pacatul.Pacatul distruge fortele fizice si morale ale omului, dar nu poate distruge puterea indurarii si a iubirii lui Dumnezeu.

"Dumnezeu e mai puternic decat oamenii"(1Cor 1, 25).

Dumnezeu continua sa iubeasca omul mereu: inainte de pacat, in timp ce pacatuieste si dupa pacat.

Rugaciunea, deoarece este relatie intre om si Dumnezeu, ne pune in relatie cu indurarea, care iarta chiar si cele mai grave pacate.

Prin natura ei, rugaciunea este o manifestare a pocaintei si a intoarcerii la Dumnezeu.

Iar Dumnezeu este mereu dispus sa primeasca pe cei ce se intorc la El, pentru ca El nu doreste moartea pacatosului, ci ca acesta sa se converteasca si sa traiasca(cf.Ez 18,23).

Daca e adevarat ca pacatul distruge mare parte din puterea dobandita prin rugaciune, nu poate totusi sa dezradacineze complet ceea ce omul a putut obtine prin rugaciune.

Daca dupa ce ne-am rugat, cadem - indiferent care ar fi pacatul - noi pastram totusi in noi insine o ramasita din puterea dobandita prin rugaciune.

Si aceasta putere sfarseste prin a pune din nou stapanire pe noi.

Chiar si dupa pacatele cele mai grave, ramane totusi in constiinta  omului un fond de putere spirituala, care s-a format in el prin rugaciunea oferita lui Dumnezeu cu o inima sincera si cu o constiinta care refuza pacatul.

Prin rugaciunea asidua omul dobandeste in mod prograsiv o comoara de putere spirituala care in final nu doar ca ajunge sa anuleze orice pacat , ci sa si purifice constiinta sa de starea de rau provocata de acesta.

Bucuria iertarii si a mantuirii vine sa inlocuiasca tristetea si durerea cauzate de pacat.Rugaciunea se reveleaza astfel a fi deplina vindecare a sufletului.

Toate acestea insa, nu se implinesc intr-o zi si nici intr-un an.

Doar de-a lungul si multor ani, rugaciunea realizeaza opera sa de maturizare, lenta dar continua, care tinteste la a distruge dorinta de pacat si la a purifica progresiv constiinta.

Cand viata de rugaciune este  suficient de matura, lumina mantuirii incepe sa straluceasca cu intensitate in interiorul sufletului, intr-un mod neasteptat, cu o bucurie de nedescris ce se extinde asupra intregii fiinte interioare.

Aceasta lumina interioara, care apare abia tarziu si care pare ceva neasteptat, este de fapt rezultatul multor ani [de staruinta] 

si rodul a mii de rugaciuni.

Rugaciunea, schimb de iubire cu Dumnezeu

Oricare ar fi aspectul ei de intristare si cainta, si oricare ar fi sentimentul pe care omul il are: de mediocritate si de a fi nedemn sa dialogheze cu dumnezeu din cauza greselilor sale si a numeroaselor pacate, rugaciunea este, dincolo de toate acestea, expresia unei iubiri profunde care curge intre om si Dumnezeu; iubirea lui Dumnezeu s-a manifestat prin aceea ca a atras inima omului in prezenta Sa, iar iubirea omului a constat in a-i prezenta lui Dumnezeu inima Sa, fie chiar si numai sub aspectul intristarii 

si al parerii de rau.

Rugaciunea este o manifestare de iubire, timida la inceput, astfel incat omul nu reuseste sa o exprime prin cuvinte de iubire, ci mai degraba de regret, de pocainta si de parere de rau.

Maturitatea in rugaciune este semnul manifest al maturitatii in iubire.

Cand ai ajuns la aceasta din urma nu iti va mai fi greu sa iti exprimi iubirea prin cuvinte de dragoste.

Dumnezeu e iubire, numai iubire.El e originea si izvorul oricarei iubiri.

Daca inima omului nu se deschide iubirii divine, ramane departe de Dumnezeu, privata de favorurile naturii Sale radioase.

Primul semn ca inima omului a fost atinsa de iubirea lui Dumnezeu este aspiratia de a se indrepta spre Dumnezeu pentru a dialoga cu El: ori tocmai aceasta este rugaciunea.

Rugaciunea este deci prima manifestare a efuziunii iubirii divine in inima omului.

Daca e adevarat ca la inceputul experientei sale de rugaciune omul e inclinat mai ales sa isi acuze propriile pacate, aceasta e pentru simplul motiv ca iubirea divina -care a invitat si atras inima sa la rugaciune - este o iubire extrem de pura, care nu poate face compromisuri cu pacatul.

De aceea intaiul efect al acestei iubiri este o rugaciune de pocainta si de convertire, cu scopul de a purifica inima si de a o pregati pentru schimbul de iubire dintre ea si Dumnezeu.

Rugaciunea ce exprima regretul si parerea de rau si care frange inima este deci,in acelasi timp, un prim efect al iubirii divine si o pregatire a inimii pentru a-L primi pe Cel preaiubit in persoana.

Isus Cristos in Evanghelie ne indeamna sa ne convertim pentru a fi vrednici de Imparatia Cerurilor(cf.Mt 4,17).

In rugaciune, datorita prezentei lui Cristos in persoana, Imparatia cerurilor se apropie foarte mult de noi.

De aceea dorinta de convertire creste in rugaciune, intr-atat incat omul ajunge sa fie dispus sa sacrifice tot, chiar si viata sa, ca ispasire pentru pacatele sale.

Impulsul misterios care il impinge la aceasta este puterea iubirii pe care Cristos o revarsa tainic ininima noastra in timpul rugaciunii.

Aceasta putere a iubirii are capacitatea de a reinvia cu o nebanuita forta, ardoarea rugaciunii noastre.

Cantarea Cantarilor poate afirma atunci pe buna dreptate ca " iubirea e tare ca moartea"(Cant 8,6)

Rugaciunea este ocazia pentru Dumnezeu de a revarsa Duhul Sau de iubire in inima omului .

Odata revarsat, acest Duh actioneaza in inima si produce multiple efecte: incepe prin a dezvalui pacatul, apoi il condamna si in final il iarta.

Primind, acceptand aceste efecte ale Duhului in rugaciune, omul primeste iubirea divina .

Rugaciunea este astfel, mijlocul de a dobandi Duhul iubirii si de a se supune lucrarii Sale purificatoare.

Rugaciunea, act de ascultare

Aceasta supunere fata de Duhul iubirii si fata de actiunea Sa purificatoare in interiorul inimii in timpul rugaciunii, este cea dintai si cea mai importanta manifestare a ascultarii de Dumnezeu, a supunerii fata de iubirea Sa.

Docilitatea prompta cu care omul primeste cea dintai chemare la rugaciune pe care o simte in inima, reprezinta de fapt raspunsul generos al unei ascultari atente la vocea iubirii divine: iubirea divina invita omul la rugaciune si inima se supune acestei chemari.

Criteriul sinceritatii in rugaciune - ca si ascultare fata de aceasta invitatie de iubire - este dat de prezenta sentimentelor de cainta si de convertire pentru fiecare pacat comis, indiferent cat de nesemnificativ, deoarece convertirea este primul efect al iubirii divine.

Rugaciunea sincera este , in sine, un act de ascultare fata de Dumnezeu.

Asiduitatea in rugaciune, solicititudinea in a observa timpii ce ii sunt consacrati, precum si exigentele sale, denota intr-adevar fidelitate in ascultarea de Dumnezeu.

Omul care se straduieste sa se roage cu si mai multa fidelitate in fiecare zi, este acela care este mai fidel in ascultarea fata de Dumnezeu.

sursa : Matta el Meskin "Sfaturi pentru ca rugaciunea sa-ti transforme fiinta"

editura Galaxia Gutenberg

Dumnezeu sa va binecuvanteze cu cel mai pretios DAR : cu Iubirea Sa infinita!