Te caut din toata inima...

10 decembrie 2012

Mesajul Sfintei Fecioare în luna decembrie 2012 pe Muntele Sfintei Treimi din Nusfalau





2012 (2013) - ANUL PREGĂTIRII PENTRU APARIŢIA SFINTEI FECIOARE – DECEMBRIE


“Fericit este cel care a crezut că se vor împlini cele spuse de Domnul! (Lc.1,45)


A 99-a întâlnire de rugăciune lângă Nuşfalău, pe Muntele Sfintei Treimi



Din Sfânta Scriptură să citim şi să medităm copilăria lui Isus
 (Lc.1; 2, Mt. 1;2).
 

Mottoul lunar: „ Nu vă temeţi! Bucuraţi-vă! Isus s-a născut!!!” (Lc.2, 10-11).

Intenţia comună de rugăciune: să oferim ispăşirea ca nimeni să nu se osândească, ci toţi să se mântuiască!


Sarcina noastră concretă va fi: promitem lui Isus să fim fideli până la capăt vocaţiei noastre de ispăşitori.


Urările noastre: Dorim tuturor oamenilor de bună-credinţă un Crăciun binecuvântat şi un An Nou Fericit!





Mesajul Sfintei Fecioare în luna decembrie 2012




Dragii Mei copii ispăşitori! Voi aşteptaţi cu o tot mai mare nerăbdare să se împlinească evenimentele prezise: venirea Mea, revărsarea Spiritului Sfânt, Marele Avertisment, legarea celui Rău, Cerul Nou şi Pământul Nou, Noul Ierusalim. Mai devreme sau mai târziu, Dumnezeu ştie când,  cu siguranţă se vor împlini. Aşa cum am promis fiicei mele Eva apa binecuvântată, care a şi izvorât pe Muntele Sfintei Treimi, tot aşa evenimentele ultimelor timpuri se vor împlini.



Până când acestea se vor împlini, gândiţi-vă că şi Noi avem aşteptări de la voi! Care sunt acestea?

     

 În ultimele timpuri nu încercaţi să ghiciţi date, deoarece prin acestea îi tulburaţi pe alţii! 

Sarcina voastră este să puneţi în practică mesajele auzite!  


Nu aveţi voie să greşiţi în privinţa aceasta.



·               
    Înainte de a se petrece marile evenimente, păşiţi în sfârşit pe calea sfinţeniei. Cei care se mai luptă cu păcatele de moarte sunt ispăşitori începători. Avansaţi sunt cei care se luptă şi cu păcatele lesne iertătoare. Ispăşitorii care se străduiesc pe calea sfinţeniei sunt aceia care năzuiesc spre culmi, căutând voinţa lui Dumnezeu şi îndeplinind-o.

·        

  Prin exemplul vieţii voastre şi prin cuvintele voastre de mărturie, să duceţi spre schimbarea pozitivă în primul rând familia voastră. Gândiţi-vă la sfinţii care au avut influenţă pozitivă asupra unor naţiuni întregi şi cereţi-le mijlocirea!

·              

 Învăţaţi să vă supuneţi cu smerenie în mica voastră comunitate. Smerenia Sfântului Meu Fiu, naşterea sa din grajd, supunerea Sa faţă de Mine, m-au impresionat şi pe Mine. Cu cât veţi şti să fiţi mai smeriţi, cu atât mai mari veţi fi în ochii lui Dumnezeu!

·           

    Învăţaţi să vă rugaţi, să postiţi, să iubiţi, să suferiţi astfel încât să deveniţi  ispăşitori plini de lumină care salvează suflete.

·               

 Vă mulţumesc în numele Sfintei Treimi pentru donaţiile voastre jertfelnice, pe care le-aţi oferit pentru construirea în continuare a Muntelui Sfânt! Răsplata voastră va fi însutită şi, în plus, veţi avea viaţa veşnică. Trebuie să ştiţi că în ultimele timpuri, cea mai bună investiţie este să folosiţi bunurile materiale în scopuri sfinte. Cei care vor veni după voi vă vor fi veşnic recunoscători pentru că aţi construit cu micile voastre oferte unul dintre locurile de pelerinaj al ultimelor timpuri.

·            

   Înainte de evenimentele deosebite, aşteptăm de la voi nu doar să sărbătoriţi, ci chiar să trăiţi Adventul spunând: „Sunt întotdeauna pregătit, Doamne, să Te întâlnesc!”. Străduiţi-vă nu doar să sărbătoriţi Neprihănita Mea Zămislire, ci să o şi trăiţi. Dacă vă scârbiţi de necurăţie şi de tot păcatul şi îndrăgiţi puritatea sufletească şi toate virtuţile, atunci mă veţi cinsti cu adevărat! În decembrie nu doar să sărbătoriţi, ci să şi trăiţi Naşterea Sfântului Meu Fiu. Dacă Sfântul Meu Fiu se simte permenent bine în sufletul vostru curat, veţi avea un Crăciun permanent!  

Trăiţi sărbătoarea Sfintei Familii, experimentând în fiecare zi iubirea reciprocă în familia voastră. Revelionul să-l trăiţi încercând să fiţi într-o preamărire şi recunoştinţă continuă.

·            

  Vă rog, nu daţi ultimatum Sfântului Meu Fiu. Unii spun, dacă până la sfârşitul novenei mă vindec, mă eliberez de cel Rău, mi se rezolvă problemele, se vor întâmpla lucruri spectaculoase cu mine şi în jurul meu, voi continua ispăşirea. Dacă Dumnezeu nu-mi îndeplineşte aşteptările, atunci mă opresc cu ispăşirea. Eu, personal, vă rog ca apropiindu-ne de sfârşit, să nu-l ascultaţi pe cel Rău care vrea să vă oprească.

 Voi, ascultând de Sfântul Spirit, fiţi statornici în ispăşire, fie vară, fie iarnă. 

Vă spun cu bucurie că în viitorul apropiat vă aşteaptă asemenea haruri extraordinare pe voi şi întreaga omenire, cum nu au mai fost de la Facere încoace. Cu tristeţe, trebuie să vă spun şi că mulţi oameni din lume, printre care şi persoane ierarhice, se găsesc pe calea cea largă şi îi duc într-acolo şi pe alţii. Dacă prin novena de ispăşire vă interpuneţi ca un baraj în calea lor, ei vor fi salvaţi din capcana celui Rău şi vă vor fi recunoscători de-a pururi!

·            

   Declar, din însărcinarea Sfintei Treimi, că mai avem nevoie de ispăşire deoarece, potrivit Voinţei lui Dumnezeu, salvarea mulţimii de suflete depinde şi de voi.

În această lună, sărbătorind Naşterea Sfântului Meu Fiu, bucuraţi-L, promiţându-I că veţi persevera până la capăt în vocaţia de ispăşitori şi îndeplinindu-I aşteptările. Iar Sfântul Meu Fiu vă va bucura îndeplinind cu prisosinţă aşteptările voastre, respectându-şi promisiunile!


Acum vă binecuvântăm în mod solemn, împreună cu Sfântul Meu Fiu, cu harul perseverenţei până la sfârşit!!!”









RETROSPECTIVA LUNII NOIEMBRIE 2012



În luna noiembrie, sarcina noastră principală a fost să-L bucurăm pe Sfântul Spirit. Cum am făcut-o?


1. Ne-am străduit spre sfinţenie în mod conştient!



Am făcut binele în mod conştient şi am evităm răul. Am ascultat de Spiritul Sfânt care vrea să ne sfinţească. Ne-am străduit ca sărbătoarea „Tuturor Sfinţilor” să devină odată şi-odată şi sărbătoarea noastră. Prin sfinţirea noastră, vrem să devenim binefăcători ai întregii omeniri, datorită cărora Dumnezeu se va milostivi de mulţi. Avansând pe calea cea strâmtă, nu ne mai este suficient ceea ce este trecător; nu ne mulţumim cu această viaţă scurtă, ne trebuie viaţa veşnică!!! 

 Ne străduim să intrăm într-o legătură strânsă cu Cei din Ceruri! Să căutăm comunităţile mici, unde ne purificăm şi de păcatele mici. Să cunoaştem viaţa Sfântului nostru Patron, s-o urmăm şi să-i cerem mijlocirea. Vrem să trăim o viaţă exemplară. 

Cu ajutorul lui Dumnezeu acceptăm totul pentru vocaţia noastră de ispăşitori: orice jertfă, suferinţă, chiar şi viaţa noastră. În scurta noastră viaţă nu ţintim Iadul, nici Purgatorul, ci Raiul şi vrem să-i ajutăm şi pe alţii să ajungă acolo.


Spirite Sfinte Dumnezeule, ajută-ne să devenim Sfinţi!



2.Vrem să trăim în spiritul reconcilierii!


Ce înseamnă asta în mod concret?


a) Să credem că Dumnezeu iartă pe fiecare păcătos care se converteşte. După o spovadă sinceră, nu-i mai permitem celui Rău, şi nici oamenilor care ne acuză, să aducă înapoi trecutul. Nu facem asta nici cu noi înşine,  nici cu alţii.

b) Trăim în pace cu Dumnezeu! Nu ne supărăm pe Dumnezeu indiferent ce ne dă, ne ia, sau ce permite în vieţile noastre.

c) Trăim în iubire reciprocă cu semenii noştri, în primul rând cu membrii familiei noastre. Dacă greşim, să cerem cu  smerenie iertare şi, totodată, să iertăm şi noi cu iubire celor ce ne greşesc.

d) Trăim împăcaţi şi cu noi înşine. Ne acceptăm aşa cum suntem, luptând cu slăbiciunile noastre şi dezvoltând părţile noastre bune.

e) Ne aducem aminte cu bucurie că la Vác (Ungaria) ne-am reconciliat în cadrul naţiunii, iar la Nuşfalău am reconciliat şi cele două naţiuni în 2007.

f) De Ziua Morţilor, ne-am împăcat cu cei dragi ai noştri decedaţi. Le-am cerut iertare pentru greşelile pe care le-am săvârşit împotriva lor şi i-am iertat pentru păcatele pe care le-au săvârşit împotriva noastră. Astfel, prin iubire, credem că ne-am ajutat mai eficient unii pe alţii.

De acum înainte ne vom strădui să vorbim despre morţii noştri numai de bine, sau nimic. Dacă spunem lucruri rele, nu este bine nici pentru ei, nici pentru noi.  Din cauza cuvintelor rele, vor suferi mai mult şi timp mai îndelungat.

Spirite Sfinte, învaţă-ne să trăim în spiritul reconcilierii cu toţi cei vii  şi cu toţi cei morţi!



3. În anul credinţei vom cere prin Maica Credinţei harul credinţei vii pentru toată lumea!


În anul credinţei vrem să ispăşim în mod conştient pentru atei, pentru cei cu credinţa slabă, pentru cei cu credinţa falsă, pentru cei cu o credinţă de faţadă... ca şi ei să primească harul credinţei vii!

Noi, credincioşii, vrem să fim recunoscători pentru credinţa noastră şi să trăim potrivit convingerii noastre. În anul credinţei vrem să ne închidem în faţa răului şi să ne deschidem în totalitate în faţa puterii lui Dumnezeu, care este izvorul a tot binele. În anul credinţei vrem să urmăm pildele de credinţă ale lui Abel, Noe, Abraham, Iosif din Egipt, ale Sfintei Fecioare şi ale tuturor sfinţilor.

Spirite Sfinte Dumnezeule, dă-ne o credinţă vie care să se manifeste printr-o viaţă plăcută Ţie!



4. Cu ajutorul Sfintei Fecioare, vrem să devenim şi noi ispăşitori care calcă pe capul şarpelui!


Cum vom face asta? Nu ascultăm de ispitele celui Rău! Vom face totul pentru a-i elibera pe cei care au căzut în capcana Satanei. Vrem să schimbăm ura din lume în iubire! Vrem să trăim virtuţile Maicii Sfinte zdrobitoarea capului Satanei: smerenia ei, radicalitatea, iubirea, puritatea ei, credinţa ei, spiritualitatea ei de ispăşire!

Sfântă Fecioară care ai zdrobit capul Satanei, roagă-te pentru noi!


5. Ca încheiere să medităm la două viziuni:


a) După moartea subită a unui frate de-al nostru, Sfânta Fecioară ne-a arăta ce înseamnă rugăciunea comunităţii. Multe-multe mâini care s-au rugat l-au ajutat pe decedat să se ridice spre lumină, fapt pentru care el a fost foarte recunoscător.


b) Am pus toate cererile noastre în mantia Sfintei Fecioare, iar ea le-a dus în faţa Sfintei Treimi pentru a le binecuvânta. Binecuvântarea Sfintei Treimi distruge orice rău, iar binele îl primim înapoi purificat.


„Sfinte Spirite Doamne, ajută-ne să Te bucurăm în toate zilele vieţii noastre!”


Tema de casă pentru luna decembrie:


„AJUTĂ-NE, ISUSE, SĂ-ŢI OFERIM ÎN DAR  DE SFÂNTA SĂRBĂTOARE A NAŞTERII TALE

SUFLETUL NOSTRU CURAT!!!”



Privire în viitor pentru luna ianuarie 2013:


Ÿ  Toată lumea va sărbători cu recunoştinţă Revelionul şi Anul Nou acasă în familie şi în parohia proprie!


Ÿ  În ianuarie, programele de ispăşire pe Muntele Sfintei Treimi vor avea loc în zilele de 3-4-5-6, de la ora 13.  Procesiunea solemnă de recunoştinţă la Izvorul Maicii Sfinte Făcătoare de Minuni va avea loc în prima sâmbătă.

Ÿ 
  Vă oferim cu toată dragostea: calendarele noastre de perete şi de buzunar care cuprind imagini de pe Muntele Sfintei Treimi. Mai avem şi alte noutăţi!!!


Vă mai aducem la cunoştinţă că s-au modificat conturile bancare! Noile conturi ale fundaţiei se găsesc atât pe calendare, cât şi pe site-ul nostru!                              


(Mesajele le primim în Nuşfalău, prin intermediul  pr.Janos Cs. şi al V.Ilona)

Mesajele din Nuşfalău în limba română le găsiţi pe internet la:www.muntelesfinteitreimi.ro,

e-mail: comunitateadeispasire@yahoo.com,    inf. 0040-768-712723;0040260670508




Dumnezeu sa va binecuvanteze cu Binecuvantarea Sfintei Treimi si a Sfintei Fecioare!

Un comentariu:

silvia spunea...

Doamne Isuse,te rog din toata inima mea ajuta-ma,ca de Sfanta TA Sarbatoare sa ma gasesti cu inima Curata!
Eu Isuse,ma Incred in Tine si stiu ca rugaciunea mea va ajunge in Inima Ta,iar Tatal Ceresc cand o va vedea stiu ca nu o va revuza.
Va multumesc si va iubesc !
Draga mea draga cat Te iubesc!!!

LinkWithin

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...