Te caut din toata inima...

30 aprilie 2011

Iubire si pacat

 

Premiză

Scopul acestei meditaţii urmăreşte să ajute soţii să înţeleagă că iubirea este un dar al lui Dumnezeu, că ea îi conduce la Domnul, invitându-i în acelaşi timp să nu se lase ispitiţi de falsele iubiri, care se mărginesc la realităţi (păreri) strict umane şi, din acestă cauză sunt incapabile să aducă roadă şi să genereze viaţă divină.
Titlul evocă mentalitatea comună a zilelor noastre: iubirea este un sentiment puternic care uneşte un bărbat şi o femeie (aspectul pozitiv), iar păcatul împotriva iubirii se verifică atunci când în această relaţie lipseşte respectul, favorizând doar dimensiunea fizică şi sexuală, în loc să ţină seama de sentimente (aspectul negativ).
Această teorie este limitată şi mereu nedreaptă faţă de frumuseţea şi adevărul iubirii. Oamenii care judecă astfel, afirmă că şi animalele sunt capabile de iubire... (ei confundă instinctul cu iubirea); aceştia cu mare uşurinţă consideră că orice sentimnt, este „iubire”. Nu este chiar aşa! Nu putem să numim iubire doar simplele plăceri şi senzaţii fizice, lipsite de voinţă, şi de o implicare reală a persoanei care caută binele altuia (cei care caută senzaţii tari, urmăresc numai binele propriu).
Păcatul este o formă de iubire „sui generis”, care, în loc să ducă la darul de sine pentru realizarea deplină a altuia, reduce viaţa cuplului la un simplu consum de bunuri (trup, prietenie, companie) urmărind satisfacţia plăcerilor proprii.

1 – Calea iubirii

Iubirea, pentru că aparţine misterului lui Dumnezeu, este greu de definit: niciodată n-o s-o înţelegem până la capăt, deoarece depăşeşte puterea noastră de înţelegere. Asemenea luminii soarelui – care este mai tare decât capacitatea ochilor noştri de a o privi, dar de care ne bucurăm căci putem să o percepem – la fel este şi iubirea: putem să o cunoaştem, s-o experimentăm, să o trăim, dar nu putem să o stăpânim, căci este o iubire divină (Dumnezeu este iubire, 1 Io. 4, 8). Noi putem iubi numai pentru că Dumnezeu ne face acest dar.
Suntem iniţiaţi în iubire prin experienţa afectivă pe care o primim de la părinţii noştri şi prin duioşia pe care ei o arată în intimitatea dialogului dintre ei... Cu toţii suntem convinşi că părinţii „absenţi” sau „reci” sau „indiferenţi” prin comportamentul lor autoritar... cauzează fiilor lor mari probleme din punct de vedere afectiv.
Când în timpul adolescenţei se dezvoltă mecanismenle de relaţionare a unui tânăr, figura părinţilor este foarte importantă, fiind un ghid care îl ajută pe tânăr să pătrundă în lumea sentimentelor şi să recunoască bogăţia diferenţelor sexuale ca o ocazie de complementaritate a sinelui, prin schimbul de păreri şi prin dăruirea bogăţiilor, proprii fiecărui sex.
Aceste mecanisme, esenţiale pentru o deschidere echilibrată şi pentru o creştere sănătoasă în iubire, încă nu se pot numi iubire, la fel cum absenţa lor nu poate fi considerată o negare a iubirii. Ele sunt o bogăţie sau o sărăcie a patrimoniului uman esenţial pentru completarea şi maturizarea persoanei, în deplină libertate.
Pentru ca să vorbim de iubire, trebuie ca aceste mecanisme să fie integrate (completate) de alte elemente, proprii sferelor psihologică şi spirituală. De fapt, iubirea adevărată este alegerea liberă a două persoane, care în complementaritatea fiinţei lor, se dăruiesc unul altuia spunându-şi „îţi vreau binele” care înseamnă voinţa de a împărtăşi cu altul propria viaţă, sentimentele şi idealurile pentru binele celuilalt, pentru totdeauna.
Numai astfel se pătrunde în sfera „adevăratei iubiri”, care presupune a recunoaşte, a primi şi a trăi întâlnirea cu celălalt ca fiind o plinătatea a binelui, pentru ambii.
Adevărul” nu înseamnă doar a nu minţi, ci dorinţa de a spune şi de a trăi după principiul adevăratului bine, urmându-L pe Isus: calea , adevărul şi viaţa (Io. 14, 5).
Iubirea este o acţiune complexă, care priveşte întreaga persoană. A iubi se învaţă, nu este ceva spontan. Iubirea are nevoie de timp şi de bunăvoinţă. Nu ştie să iubească:
- cel care caută numai sentimentul plăcerii proprii, fără a dori să cunoască cealaltă persoană care este înaintea lui şi care nu urmăreşte îmbogăţirea reciprocă din întâlnirea cu aceasta.
- cel care caută numai plăcerea trupească şi nu valorile sufleteşti
- cel care caută numai plăcerile trupeşti, refuzând să se dăruiască pe sine
Iubirea este o realitate specifică adulţilor pentru că este plinătatea vieţii; nu are nici o limită, decât aceea de a se dărui total, mergând până la a-şi dărui inclusiv viaţa, pentru binele persoanei iubite! Altfel nu putem vorbi de iubire.
Iubirea este un bine pe care omul nu şi-l poate dărui de unul singur (nu-l poate cumpăra), ci îl primeşte... Datorită implicării totale pe care o pretinde, nici un om nu poate fi „tatăl” iubirii unui alt om, deoarece numai Dumnezeu, care este Iubire, poate să dăruiască şi să genereze adevărata iubire, făcându-l pe om capabil să iubească „în mod total şi pentru veşnicie”, la fel cum El însuşi iubeşte.
Adevărata iubire întotdeauna este chip al Domnului şi în fiecare om care iubeşte se manifestă ceva din atributele Creatorului... Din deplina aderare a omului la Dumnezeu, creştinul primeşte şi învaţă să trăiască iubirea adevărată; numai abandonându-se în mâinile lui Dumnezeu şi trăind pentru Dumnezeu, omul îşi împlineşte propria viaţă.
Iubirea conjugală este calea pe care Tatăl ceresc a ales-o pentru sfinţirea soţilor, pentru apropierea lor de El. (Cum putem să spunem că îl iubim pe Dumnezeu, pe care nu îl vedem, dacă pe soţul de lângă noi, pe care îl vedem, nu îl iubim?).

2 – Păcatul

A vorbi despre păcat înseamnă a vorbi despre o realitate spirituală, nu doar de cuvinte sau gesturi. Nu este uşor să înţelegem păcatul deoarece noi trăim într-o cultură care a făcut din păcat un „obiect” sau o „acţiune precisă şi concretă”. Mulţi spun că nu au păcate, pentru că nu au omorât, nu au furat... nu au făcut nici un rău.
Acest mod de-a judeca izvorăşte din educaţia pe care am primit-o în copilărie, atunci când pentru a ne examina conştiinţa ne învăţau să recunoaştem păcatele cu ajutorul unor întrebări simple şi precise: „Ai ascultat de părinţi? Te-ai certat cu prietenii? Ai minţit? Ai înjurat?”... Acţiuni care nu sunt bune, dar sunt diferite de adevăratele păcate...
Acest mod de a se examina este infantil şi este potrivit pentru un copil, căci pruncii trăiesc în chip concret şi în prezent (încă nu se gândesc la viitor) fiind incapabili de abstractizări sau de transcendenţă (de a pricepe că trebuie să-şi realizaze viaţa din perspectiva vieţii veşnice).
Din nefericire, în domeniul moralei suntem infantili... şi chiar credinţa noastră s-a limitat la o simplă rugăciune sau la unele fapte bune sporadice, fără să punem prea mult suflet şi fără să ne implicăm mental. Prin urmare ne lipseaşte acea creştere, maturizare (responsabilitate) care ne face adulţi în credinţă, înaintea lui Dumnezeu. Iată demonstrţia: ne rugăm, mergem la Sf. Liturghie, ne spovedim... dar, de fapt, aceste devoţiuni nu influenţează viaţa noastră concretă.
Poate, inclusiv lumea noastră afectivă o privim (considerăm, interpretăm) tot cu această măsură infantilă (nu ne implicăm mental şi sufleteşte, ci trăim numai prezentul, de pe o zi pe alta, fără să conştientizăm că în această viaţă ne pregătim viaţa veşnică), apoi folosim ca şi criteriu moral nu ceea ce este bine sau rău în sine, ci ceea ce satisface sentimentele noastre (ceea ce noi simţim, ceea ce ne place...). Din nefericire, credem că este bine, ceea ce îmi place şi mă satisface; este rău (păcat) ceea ce mă jigneşte, mă face să sufăr, mă neglijează...
Mai concret, iată modul comun de a gândi (sprijinit de mass media) cu privire la lumea sexuală şi afectivă... enumerând comportamnente care sunt foarte sexuale şi puţin sentimentale: masturbarea, pornografia (TV, internet…), relaţiile pre-matrimoniale, homosexualitatea, adulterul...
Părerea comună a zilelor noastre este că dacă ambii sunt de acord cu adulterul, nu există vre-o problemă... nu-i nici un rău! Se consideră că fiecare este liber să facă ceea ce vrea, şi dacă nu face nici un rău, atunci adulterul nu este un păcat! De fapt, oamenii cred că în particular pot face tot ce vor...
Creştinii însă apelează la principiul autorităţii: adulterul este un rău, deoarece autoritatea (Biserica) ne învaţă că este un păcat. Nici creştinii nu pricep „gravitatea obiectivă” a adulterului, şi uneori sunt invidioşi pe necreştini, pentru că ei sunt mai liberi... Cine gândeşte astfel nu este un adevărat creştin. Un astfel de om nu pricepe imensul rău (păcat) al acestor acţiuni.
Ce este păcatul? Când putem spune că un om păcătuieşte?

Catehismul ne învaţă că poate păcătui o persoană care este matură, adultă şi capabilă să hotărească că alege răul, chiar dacă este conştientă că nu face bine. Din acestă cauză, păcatul , înainte de a-l atribui unui cuvânt spus sau unei fapte făcute, aparţine unui mod de a fi, a unei alegeri, rod al unei voinţe libere şi inteligente. De fapt, omul păcătuieşte atunci când în mod conştient şi liber face alegeri care, în loc să-l conducă la bine, îl conduc la rău.
Prin voia şi prin darul Creatorului, omul este chemat să-şi împlinească vocaţia sa, adică să fie „sfânt”, căci Dumnezeu sfânt este, iar atunci când face ceea ce este conform cu voia Domnului, face binele; în schimb, păcătuieşte atunci când nu face voia Domnului, căci Biblia spune: „Cel care ştie să facă binele şi nu îl face, păcătuieşte” (Iac. 4, 17)... Măsura ultimă a binelui şi a răului nu este în om, ci acesta o primeşte de la Dumnezeu: „De ce mă numeşti bun? Nimeni nu este bun, fără numai Dumnezeu” (Lc. 19, 19).
Păcatul se comite (face) atunci cânt omul, în loc să urmeze căile Domnului, urmează căile (alegerile) sale, punându-se pe sine ca măsură ultimă a binelui şi a răului (acest om le face pe toate după cum crede el).
Un astefl de om nu caută binele adevărat, ci se caută pe sine şi interesul său personal. De aceea a alege calea păcatului, nu este un rău pe care îl facem împotriva lui Dumnezeu, ci împotriva noastră, căci în loc să ne îndreptăm către culmile adevăratului bine (să ne realizăm viaţa pentru Împărăţie), ne limităm să ne satisfacem nevoile care nu sunt capabile să ne satisfacă dorinţa după infinit a inimii şi a vieţii, pentru că sunt mărginite doar la lumea pieritoare şi trecătoare din jurul nostru.
În loc să ne împlinim menirea nobilă (sfinţenia) pe care am primit-o de la Dumnezeu, ne mulţumim cu planurile noastre limitate, crezându-le geniale. Păcătuim, deoarece prin comportamentul nostru, împiedicăm maturizarea noastră. Semnele care dau pe faţă sărăcia noastră sunt: lenea, compromisurile, faptul că ne mulţumim cu patimile noastre, alegerea conştientă a „răului”...
Păcatul se înfăptuieşte atunci când o persoană se mulţumeşte cu bucuriile prezentului şi cu satisfacţia nevoilor proprii, refuzând să împlinească proiectul lui Dumnezeu, plinătatea valorilor care trebuie urmate pentru binele propriu şi al altora.
De aceea nimănui nu îi este permis să stea şi să privească pasiv, ci fiecăruia i se cere să pună în practică acele resurse, daruri ce le-a primit de la Dumnezeu pentru a se maturiza şi a ajunge la plinătatea adevărului persoanei în toate aspectele sale (soţ, tată, om de afaceri, sportiv, politician...). Mai mult, persoana trebuie să se maturizeze din punct de vedere fie uman (ca valorizare a calităţilor caracterului, culturale şi a sensibilităţii proprii), fie spiritual (ca răspuns la chemarea de a fi ucenicii singurului Maestru de sfinţenie şi perfecţiune).

3 – Iubire sau păcat?

Pentru că viaţa noastră trebuie să se realizeze după principiile „binelui”, este cât se poate de clar că în iubire vedem expresia cea mai adevărată şi concretă a acestui bine, deoarece iubirea este puterea care îl sprijină pe om pentru a se maturiza (clădi, realiza, sfinţi).
Iubirea este o putre ce priveşte întreaga persoană, deoarece necesită ca persoana să fie implicată cu mintea şi cu inima pentru a putea ajunge la binele său adevărat şi la binele altora, căci altfel nu este iubire: „iubirea este ca şi focul, dacă nu se extinde, se stinge”. Prin urmare, putem vorbi de iubire numai când persoana tinde la darul total de sine şi pentru totdeauna, altuia. Fără totalitate de timp şi dar , nu putem vorbi de iubire!
Iubirea implică o maturizare (creştere) constantă, dar acest fapt ne spune că omul poate să refuze voit maturizarea sa sau să o întrerupă, slăbind (rănind) puterea iubirii adevărate. Unele situaţii personale şi psihologice au la bază o lipsă de maturitate: imaturitatea persoanei. Cine este imatur în creşterea sa umană şi morală, este mult mai expus la compromisuri, la a se tângui de starea sa, la ingenuitate.
Numai o educaţie corectă şi capacitatea de a învăţa din experienţa vieţii proprii, ajută persoana să se realizaze sub bagheta binelui, adică la umbra aripilor adevăratei iubiri.
Din această cauză, iubirea şi păcatul parcurg căi paralele, chiar dacă în opoziţie: cu cât creşte capacitatea de a se cunoaşte pe sine şi de a se domina (responsabilitatea), cu atât omul este mai capabil să aleagă binele, adică ceea ce îl realizează..., dar în acelaşi timp creşte în el alegerea conştientă de a nu face binele... care astfel devine alegere a propriului său rău.
Omul trebuie să aleagă între bine şi rău, nu are o cale de mijloc... dar a se implica, a se maturiza costă şi implică mult efort! Creşterea persoanei în responsabilitate o ajută să ştie să aleagă, punând condiţiile pentru a face binele sau răul: „Iubirea” sau „păcatul”. Cu alte cuvinte, „păcatul” nu este o simplă întâmplare (accident), o greşeală, ci alegerea liberă, conştientă şi responsabilă a ceea ce nu realizează binele! (este refuzul iubirii!)
Vorbim de omul adult, de cel care este capabil să aleagă în chip liber; o libertate care trebuie respectată pentru că aparţine esenţei umane.

4 – Exemple de situaţii obiective de păcat

Dacă păcatul este o alegere care nu coincide cu adevăratul bine al persoanei, cu privire la viaţa sa afectivă (loc al deplinei realizări a iubirii) trebuie ca omul să priceapă care este binele său adevărat şi cum îl poate realiza dar şi ceea ce îl împiedică să realizeze acest bine... În opoziţie cu iubirea, unde este răul? Este vorba de un rău adevărat, sau este „rău” pentru că astfel îl consideră Biserica?
Într-un climat libertin, asemenea celui din zilele noastre, este o încălcare a legii să interzici ceea ce, după părerea majorităţii, aparţine deciziei libere a persoanei. Din nefericire, astăzi se consideră mai gravă violarea libertăţii persoanei, decât nerespectarea adevărului obiectiv. S-a ajuns ca individul să fie considerat valoarea (autoritatea) supremă.
Dacă dorim să îi ajutăm pe cei care, cu sinceritate, caută să ştie ce este bine şi ce nu este bine, trebuie să arătăm în mod concret unde este „răul”.
Este considerat ca fiind un rău ceea ce nu favorizează deplina realizare a persoanei sau ceea ce nu-i permite iubirii să crească. În special:
relaţiile pre-matrimoniale: sunt gesturi lipsite de adevăr, exprimând o deplină comuniune care încă nu există, pentru că cei doi încă nu sunt un cuplu stabil şi definitiv. Lipseşte promisiunea „solemnă”, care întemeiază totala şi reciproca apartenenţă. Relaţiile pre-matrimoniale sunt o minciună pe care „logodnicii” şi-o spun unul altuia.
masturbarea: este o atenţie îndreptată numai spre sine... „nu îmi sunt suficient mie însumi”, de aceea sunt o piedică în calea deschiderii faţă de un altul. Iar atunci când un astfel de om are raporturi sexuale cu o altă pesoană, le vede ca pe o ocazie de plăcere şi mai mare numai pentru sine. Masturbarea îngreunează construirea unei relaţii adevărate de iubire. Nu este un păcat împotriva sexului, ci împotriva iubirii.
jocurile erotice între soţi: nu este de condamnat erotismul care face parte din logica iubirii fizice, şi care este legitim în interiorul căsătoriei, ci este de condamnat alegerea de a căuta plăcerea prin metode care sunt împotriva demnităţii persoanei sau împotriva naturii (sexul oral şi anal). În loc să fie o întâlnire a persoanelor, relaţia se transformă într-o întâlnire a trupurilor, favorizând mai mult atenţia la senzaţiile şi plăcerile proprii decât la cealaltă persoană.
pornografia: (internet şi TV) este o refugiere în sexul virtual, cu nimic diferit de cel solitar; incapabil de fecunditate şi de o relaţionare sănătoasă cu altul. Semnul că omul este conştient de răul unui astfel de comportament, se verifică prin faptul că îl înfăptuieşte în secret şi pe ascuns. Aceste acte sunt o ofensă adusă celuilalt soţ şi un izvor de mare ruşine atunci când cineva îl descoperă că se ocupă cu astfel de lucruri.
prostituţia: înjoseşte întâlnirea dintre un bărbat şi o femeie la nivelul unui interes economic şi a unei plăceri care este un scop în sine; este o negare a primirii/dăruirii reciproce (dintre un bărbat şi o femeie) şi prin urmare, o negare a relaţiei care într-adevăr ar putea să ducă la creşterea iubirii şi maturizării unei persoane. Omul caută să fugă de singurătate, dar în schimb devine tot mai singur.
homosexualitatea: este o mare limitare a persoanei care trăieşte ca într-o adolescenţă continuă, fiind incapabilă să devină adultă, adică să-şi dezvolte armonios potenţialităţile proprii. Dificultatea nu constă atât în părerea celor din jur, cât în incapacitatea de a construi o relaţie afectiv-sănătoasă, cu persoane de sex opus.
adulterul: dincolo de aspectul fixic, implică şi sentimentele inimii. Este păcatul cel mare al celor care, în numele iubirii, violează adevărata iubire, distrugând comuniunea de viaţă, care a fost jurată, sigilată înaintea celuilalt soţ şi înaintea lui Dumnezeu.
Un păcat, la fel de grav, este refuzul vieţii intime la nivel de cuplu. Pe lângă faptul că cel care se comportă astfel nu respectă voia Domnului şi jurământul făcut la Cununie, ca cei doi să fie „un singur trup”, ataşamentul său întrerupe maturizarea relaţiei de iubire...
Aceste exemple sunt numai câteva din comportamentele care împiedică creşterea, maturizarea persoanei şi, prin urmare, a iubirii, de multe ori cauzate de instinctele puternice carecteristice omului, pe care acesta nu a învăţat să le controleze.
Energia sexuală poate şi trebuie să fie educată ca să servească binelui persoanei. De aceea, dacă sunt rod al unei alegeri libere şi conştiente, tocmai datorită incapacităţii lor de a construi adevărata iubire (adevăratul bine al persoanei) şi pentru că îl exclud pe Dumnezeu din propriul comportament, sunt păcate obiective.

5 – Dincolo de pasiune

Păcatul împotriva iubirii nu priveşte doar sfera sexuală. Aspectul sexual are o mare valoare în viaţa cuplului, dar în acest câmp omul îşi arată mai clar alegerile sale egoiste şi refuzul adevăratei iubiri.
Iubirea este mai mare decât simpla întâlnire sexuală, pentru că îi arată celuilalt că îl iubeşte, prin dorinţa şi implicarea pentru a realiza binele adevărat al celuilalt şi al său. Cel ce iubeşte dă totul, chiar şi viaţa pentru persoana iubită, conştient că numai astfel se împlineşte.
Cel care se închide în sine şi-şi împietreşte inima (păcătuind) îşi arată incapacitatea de a iubi. Aceste sentimente împiedică maturizarea persoanei şi a raportului de cuplu. Sunt ataşamente negative care nu sunt în concordanţă cu voia Domnului-de a se comporta urmărind mereu binele persoanei iubite- de aceea sunt păcate.
Iată o mică listă, ca ajutor în examinarea conştiinţei pentru a constata dacă cuplul are o iubire adevărată: Dumnezeu este prezent în iubirea dintre cei doi? Soţii se roagă împreună? Se îndeamnă să meargă la Biserică? Urmează îndemnurile Bibliei? În special, se iartă reciproc? Nu există viaţă armonioasă de cuplu fără iertare! Unirea lor în credinţă şi puterea comuniunii dintre ei sunt semn al faptului că Dumnezeu împărăţeşte în casa lor.
Lipsa dialogului şi a exprimării gândurilor care le au pe suflet, lipsa duioşiei faţă de partenerul de viaţă... conduc la monotonie şi plictiseală, la îndepărtarea reciprocă a soţilor, unul de altul, împiedicându-i să fie „un singur suflet şi un singur trup”.
Din nefericite unii preferă munca, jocul, prietenii, în loc să petreacă mai mult timp cu celălalt soţ sau să-l ajute în problemele sale... Astfel se nasc criticile, nemulţumirile, fiecare pretinde ca celălalt să-l ajute, dar nici nu-i trece prin minte să aprecieze munca pe care acela o depune. Foarte rar auzim soţi care se apreciază reciproc... Cei care îşi împietresc inima, cultivă stări de mânie, de răzbunare şi refuză să facă primul pas spre împăcare. Din păcate mulţi pretind de la partenerul de viaţă să fie înţeleşi, serviţi, ajutaţi, reproşându-i celuilalt că nu face niciodată nimic din propria sa iniţiativă, pentru că nu-l interesează nimic... Cei care se comportă astfel şi care întotdeauna se victimizează, nu împlinesc un act de iubire, nu iubesc!

Aceste comportamente, enumerate mai sus, sunt tot atâtea păcate! Aţi spovedit vreodată unul din aceste păcate? Este clar că prezenţa lor este o piedică clară în construirea unei relaţii sănătoase bazate pe iubire!
Vă amintesc că ne recunoaştem mai clar păcatele, nu atunci când cineva ni le descoperă, ci atunci când începem să iubim cu adevărat. Dacă nu ne recunoaştem păcatele, înseamnă că iubirea noastră este tare mică. Numai iubirea ne determină să ne simţim vinovaţi pentru că nu am făcut lucruri bune pentru noi şi pentru cei dragi.
Îşi recunoaşte păcatele, nu omul care stă departe de Dumnezeu, ci acela care crede cu adevărat şi este aproape de Domnul! Iar atunci când un om îşi recunoaşte păcatele, deja experimentează bucuria iertării lui Dumnezeu, căci lumina care ne ajută să ne recunoaştem păcatele este puterea iubirii lui Dumnezeu, pentru convertirea noastră.

Concluzie

A medita, a cugeta la tema iubirii şi a păcatului, este pentru om o binecuvântare pe care o primeşte de la Dumnezeu. Ne ajută să pricepem importanţa chemării la iubire dar şi drama păcatului, care este întotdeauna o alegere distructivă, de moarte.
Dacă observăm sărăcia şi limitele noastre, nu trebuie să ne speriem; pentru că aceste cunoştinţe nu ne sunt date pentru condamnarea noastră, ci pentru ca să ne corectăm/ convertim. De fapt, atunci când cunoaştem calea care duce la Dumnezeu, este mai uşor să o parcurgem.
Trebuie să ştim că lucrurile cele mai frumoase şi mai importante (iubirea şi buna înţelegere dintre soţi) sunt cele mai atacate de către puterile diavolului. Dar cuvântul Domnului ne încurajează: „Atunci a zis Domnul Dumnezeu către Cain: "Pentru ce te-ai întristat şi pentru ce s-a posomorât faţa ta? Când faci bine, oare nu-ţi este faţa senină? Iar de nu faci bine, păcatul bate la uşă şi caută să te târască, dar tu biruieşte-l!"” (Fac. 4, 6-7)... Chiar dacă răul este o ispită continuă, omului îi este dată misiunea de a-l birui! „Fericit este omul care biruie ispita, pentru că odată depăşită încercarea, va primi cununa vieţii pe care Dumnezeu a promis-o celor care îl iubesc şi respectă poruncile Sale. Nimeni să nu zică, atunci când este ispitit: De la Dumnezeu sunt ispitit, pentru că Dumnezeu nu este ispitit de rele şi El însuşi nu ispiteşte pe nimeni. Ci fiecare este ispitit când este tras şi momit de însăşi pofta sa. Apoi pofta, zămislind, naşte păcat, iar păcatul, odată săvârşit, aduce moarte” (Iac. 1, 12-15).
Niciodată Dumnezu nu permite să fim ispitiţi peste puterile noastre; odată cu ispita ne dă şi puterea de a birui încercarea. Ne va fi mai uşor dacă vom rămâne uniţi cu El. Dumnezeu, căruia nimic nu îi este cu neputinţă, este acelaşi Dumnezeu care vede în fiecare bărbat şi în fiecare femeie, uniţi în taina iubirii, o imagine a iubirii Sale. Trebuie să privim şi să învăţăm de la El (Tatăl, Fiul şi Spiritul Sfânt) principiile care stau la baza unei comuniuni de iubire reuşite, pentru a clădi o adevărată familie.
Asemenea Mariei, trebuie să credem că dacă ne abandonăm viaţa în mâinile Lui, vom aduce multă roadă şi vom primi viaţa veşnică: „Şi a zis Maria: Iată roaba Domnului. Fie mie după cuvântul tău!” (Lc. 1, 38)... În Maria „Cuvântul s-a făcut trup”, dar şi în noi locuieşte Dumnezeu, atunci când permitem ca trupul nostru să fie pătruns de Dumnezeu şi să nu mai fim sclavi ai păcatului şi ai morţii, ci destinaţi Învierii şi iubirii. Viaţa nouă primită de la Isus este o premisă a Raiului. Ceea ce este imposibil pentru noi oamenii, nu este imposibil pentru Dumnezeu! Nici chiar în căsnicie: „Iar El le-a zis: Nu toţi pricep cuvântul acesta, ci aceia cărora le este dat” (Mt. 19, 11).
Prin harul Său am fost feriţi de moarte (păcat) şi făcuţi capabili să iubim cu adevărat, după modelul iubirii lui Dumnezeu, pentru ca viaţa noastră, de zi cu zi, să fie o cale crescândă către cel care ne-a mântuit, dorind să fim ai Săi pentru totdeauna.



Dumnezeu sa va binecuvanteze cu acele haruri care va vor ajuta sa deveniti fiinte pline de lumina , puritate si iubire!

29 aprilie 2011

Mandria


-  Notiunea ei -

Isus: "Eu sunt Dumnezeul Intrupat, CEL SMERIT CU INIMA,EU urasc MANDRIA, care e dusmana Mea de moarte, si sunt NIMICITORUL ORGOLIULUI.
Mandria, orgoliul sau trufia , este PRETUIREA DEZORDONATA DE SINE in ganduri, in dorinte , in vorbe si fapte.Dezordinea sau pacatul mandriei consta in aceea ca  FAPTURA SE CONSIDERA A FI CINEVA SI A FACE CEVA DE LA SINE, fara a referi la Dumnezeu tot ce ea este, tot ce are, tot ce lucreaza si realizeaza.
Mandria este  MAGULIREA, LAUDA DE SINE, IMPUNEREA EULUI PROPRIU SI TENDINTA DE DOMINARE in toate imprejurarile.
Mandria este FURTUL MARIRII LUI DUMNEZEU. De aceea este cel mai odios pacat in chii Celui Prea-Inalt:
TOT CE SE INALTA VA FI UMILIT!
Prin mandrie , EUL CREATURII se aseaza intr-o forma sau alta in locul CREATORULUI.
Omul, - asemenea satanei -, se adora pe sine si vrea sa fie laudat si preamarit de altii.
In acest chip MANDRIA ESTE CEA DINTAI SI CEA MAI MARE DEZORDINE DIN UMIVERS.
Ea, prin opera Satanei, a introdus RAUL in lume si este IZVORUL PRINCIPAL al tuturor relelor din viata OMULUI, din ISTORIA BISERICII si a OMENIRII.Mandria  a adus prabusirea lui Lucifer si a ingerilor revoltati:
"Vazut-am pe Satana ca un fulger din Cer cazand".
Ea a adus caderea lui Adam si a Evei si tot ea  continua sa nefericeasca prin veacuri Neamul omenes, pe toti fiii TRUFIEI amagiti de mirajul luciferic: VETI FI CA DUMNEZEU!
Acest pacat de  MANDRIE , de INALTARE DE SINE  a FAPTURII, este atat de fara masura in fata  CREATORULUI, incat pentru a fi reparat , dupa cerinta  DREPTATII DIVINE, a fost necesara COBORAREA SI UMILIREA INFINITA A LUI DUMNEZEU... la nivelul  NEANTULUI CREATURII... la VIERMELE PAMANTULUI.Intruparea , viata smerita, Rastignirea si Moartea Mea intre talhari constitue Lectia Eterna zguduitoare asupra rautatii MANDRIEI si asupra LEACULUI UNIC pentru boala de moarte a TRUFIEI: UNIREA  TOTALA CU MINE, Cel Umilit de la leagan la mormant.
O, fiica preiubita! Si tie  iti este necesara meditatia si lupta continua impotriva Mandriei.
Gandeste-te ca Lucifer - Purtator de lumina - era cel mai apropiat de Dumnezeu si totusi a cazut prin pacatul orgoliului.
Examineaza-te serios!
 Mediteaza profund in lumina Cuvantului Meu in ce consta MANDRIA si  RAUTATEA EI. Uraste acest viciu in ganduri, in dorinte , in vorbe si fapte.In tine si in lume.Fii atenta!Oricate haruri ai primi de la Mine ca suflet privilegiat, fii umila si inlatura din minte orice umbra de orgoliu.
Tu stii: Nu sunt ale tale!
Le ai de la Mine, deci sunt ale Mele. Recunosti? Ataseaza-te de Mine Cel Smerit si vei invinge mandria.O vei inlocui cu sfintenia vietii care este UMILINTA..."

Isuse smerit cu Inima! 

Tu esti Lumina , Taria  si biruinta mea in lupta impotriva MANDRIEI.Fereste-ma ,Doamne,  chiar si de umbra acestui viciu ingrozitor.
Umileste-ma TU, asa cum stii TU, ori de cate ori m-ar ispiti orgoliul uman sau duhul luciferic sa ma inalt pe mine uitand ca Tu esti TOTUL MEU si SCOPUL MEU!
Da tuturor sufletelor lumina si puterea de a lupta impotriva MANDRIEI , ca sa caute  MARIREA TA  , care e FERICIREA  noastra.

MANDRIA 

- Biruirea ei -

Isus: " Eu , GANDUL  si CUVANTUL VESNIC AL LUI DUMNEZEU , sunt ADEVARUL, iar MANDRIA ESTE NEADEVAR si MINCIUNA, pentru ca nu corespunde cu realitatea, cu conditia de creatura:
GLORIA MEA ALTUIA NU O VEI DA...
Faptura  sa nu ia locul CREATORULUI!
Eu, ADEVARUL, prin  UMILINTA va fac LIBERI.
Satana, tatal MINCIUNII, cel ce nu a stat in ADEVAR, prin trufie  va face robi ai MINCIUNII, ai irealitatii.
De fapt omul orgolios este mincinos, fiindca se considera ca este ceea ce nu este, ca are ceea ce nu are prin sine si de la sine, asa cum energic se exprima smeritul Meu Apostol: " PRIN HARUL LUI DUMNEZEU  sunt ceea ce sunt" si de asemenea: " Ce ai ce nu ai primit? Iar daca  ai primit de ce te falesti, ca si cum nu ai fi primit?
Iata, inima smerita, pentru ce trebuie sa lupti si tu impotriva MANDRIEI.Ai primit o misiune mare, sa fii adoratoare Euharistica.Ai primit haruri neasemuite.Ai primit chemarea la daruire si renuntare, la supunere si smerenie.Mai doresti ceva? Dar sa stii! De la tine insati nu esti NIMIC, nu ai NIMIC, si nu poti face NIMIC... Deci , nici in gandurile tale, nici in dorintele tale,nici in vorbele tale, nici in faptele tale , SA NU APARA NICIODATA EUL TAU.
Sa nu te socotesti si sa nu vorbesti despre tine, ca si cum  ai fi cineva si ai face ceva deosebit prin puterea si meritul tau.Elimina din gandul si din cuvintele tale EUL TAU. Nu vorbi despre tine nici de bine , nici de rau.Asupra tuturor lucrurilor mari sau neinsemnate pastreaza tacerea.Tacerea cea scumpa si costisitoare te va scoate in relief.Nu atrage prin nimic atentia asupra ta.
Tu toata esti de la Mine si pentru Mine.
Esti Adoratoarea Euharistiei Mele.
Fii ca MAMA!
Ea e constienta ca smerenia trebuie sa fie ca atat mai mare cu cat alegerea si chemarea ta  e mai inalta:
MARESTE SUFLETUL MEU PE DOMNUL!
Asa cum vezi! Mama Mea nu se lauda pe sine ci pe Dumnezeu, care a privit la UMILINTA SERVITOAREI SALE.. 
Totul atribuie lui Dumnezeu: SI SFANT E NUMELE LUI!
Iti cer sa faci si tu la fel,in toata viata ta! Sa aduci sufletele la Mine.Sa Ma faci adorat.Sa Ma adori si sa propagi adorarea Mea in lume intreaga, chiar daca la inceput nu esti inteleasa si inimile nu primesc cu entuziasm aceasta jertfa.
Te asigur: prin ADORARE voi cuceri Pamantul.Doresc ca Eu sa traiesc in toata fiinta si viata ta iar tu sa dispari in umilinta...
Sa vorbesti despre tine cu smerenia Mea si a Mamei.
Numai acolo unde trebuie:in  fata celor care imi tin locul.
Urmeaza si rugaciunea PSALMISTULUI: Nu noua , Doamne: nu noua, ci NUMELUI TAU DA  MARIRE...
Fugi de laudele si magulirile oamenilor.Nu le primi! Si chiar daca ti se aduc, te gandeste la Mine si spune: Dumnezeu sa fie laudat in toate si pentru toate! El Singur e mare! 
Asa ai facut pana acum? Examineaza-te in lumina Umilintei Mele si a Mamei.
Umileste-te in fata Noastra! Fii mai atenta si mai controlata pe viitor.
Alunga din suflet si din minte chiar si umbra mandriei. Cladeste-ti viata interioara pe temelia splendida a smereniei ceresti."

Tu , Cel ce Esti!
Tu, Adevarul!

Biruie in mine si in lume.Nimiceste MANDRIA care e  MINCIUNA. 
Fa sa stau totdeauna la locul meu de creatura, de NIMIC  prin mine insami.Dar nici sa neglijez harul Tau, ci sa lucrez cu el spre  MAI MARE MARIREA TA,  caci a zadarnici harul Tau e cea mai mare mandrie nesocotindu-te pe Tine. Vreau , Isuse, sa Te urmez in umilinta si pe Tine si pe Divina Mama. Ajuta-ma , Doamne, pe mine si pe toate sufletele din lume, sa CAUTAM NUMAI GLORIA TA, in ganduri, in dorinte, in vorbe si fapte...
 
sursa cartea :" Lepadarea de sine insusi pentru a trai in Cristos" -Congregatia Inimii Neprihanite
EdituraTracus Arte
Str.Pictor Sava Hantia nr.2,Sector 1,Bucuresti
Tel/Fax 0212234111
puteti comanda si prin email: vanzari@edituratracusarte.ro
 
Aprobare

Volumul "Lepadarea de sine pentru a trai in Cristos" al Sorei Maria Ionela prezinta sintetic drama spirituala a omului decazut si prada viciilor care distrug in el asemanarea sa cu Creatorul.El este rodul anilor de inchisoare pentru marturisirea credintei,incercare experimentata si de noi, pastorii Bisericii greco-catolice,de aceea intelegem abisul de mizerie al fiintei umane descris in paginile acestui volum;
dar mai ales intelegem infinita indurare divina  prin care din fii risipitori acaparati de vicii si pacate, ne reintoarcem la Tatal cerand iertare si renasterea la viata spirituala.
Biruinta este posibila numai prin lepadarea de sine, prin lupta cu noi insine, prin batalia cu Eul propriu cel rau, conditie esentiala
pentru o traire crestina perfecta.
Volumul acesta este un dar al Iubirii si Milostivirii divine fata de toti oamenii si fata de fiecare in parte:
Mantuitorul se apropie de eul uman ca sa-l purifice de toate pornirile dezordonate, de toate viciile, prin Lepadarea de sine.
Binecuvantez deci si aprob acest volum cu increderea renasterii la viata spirituala a tarii noastre aflata in robia unei ideologii distrugatoare,izvor de vicii si mizerie ,a Bisericii noastre persecutate si a fiecaruia dintre noi.
Neprihanita Mama, Maicuta noastra Sfanta, sa ne fie model de puritate si sfintenie pe drumul lepadarii de noi insine pentru a trai in Cristos.
Bucuresti, 15 august 1980 Sarbatoare Adormirii Maicii Domnului.
 
Episcop Ioan Dragomir
 
 

Invocatie la Duhul Sfant

Vino, Duhule Sfant, vino prin puternica mijlocire a Mariei, Mireasa ta preaiubita.
Lumineaza, te rugam, mintile noastre, inflacareaza inimile noastre si indeparteaza din ele tot ceea ce te intristeaza.
Amin.

Dumnezeu sa va binecuvanteze cu acele haruri care vor indeparta din voi MANDRIA si va vor darui SMERENIA!

28 aprilie 2011

Parcă aș fi un Potir, care are grijă de Conținutul Prețios!

 
Preascumpa mea Măicuță!
 
Noi două știm că puteam să pun capăt suferinței mele într-o clipă, dar acea variantă am exclus-o de la început până la sfârșit, ultimele "mingi la plasă" primindu-le chiar în lunile februarie și martie anul acesta. Am refuzat mereu și categoric acea variantă pentru că știam că nu asta ar fi soluția sub nicio formă! Asta nu putea fi voia lui Dumnezeu! Nicidecum. Nu ne putem clădi "fericirea" pe nefericirea altora!
Am avut grijă să rămân trează și nu cumva să cad în extrema cealaltă (la fel de periculoasă): uitarea. Știam că nu e nici una, nici cealaltă, ci singura rezolvare era numai și numai VINDECAREA PRIN PUTEREA IERTĂRII!
Realizând în final consecințele greșelilor mele și gravitatea lor m-am ridicat și am cerut lui Dumnezeu să mă ierte și să mă vindece. I-am dat Lui cu bună știință suferința mea și L-am rugat să o transforme în Binecuvântare.
Măicuță, ÎN TREI ZILE M-A VINDECAT! Mi-a fost atât de mare uimirea văzând și această minune și mi-a venit atât de greu să cred încât am stat cutremurată și nemișcată, ca nu cumva să se fi petrecut totul doar în imaginația mea...
Zilele au trecut și am văzut că totul e real, nu e nicio amăgire. N-am contenit să-I mulțumesc Domnului și pentru această minune, dar totuși am plâns foarte mult... O, parte din mine ("gheara") s-a dus... și am jelit-o... așa, ca în doliu... doar era a mea și am iubit-o mult... Totul s-a petrecut nesperat de lin și frumos, șansa mea fiind faptul că am renunțat la ea de bunăvoie, cu bună știință, fără urmă de constrângere. Am băut paharul cu un curaj de nedescris!
A trecut și perioada de doliu și urmăream cu mare atenție ce se întâmpla. Mă rog Duhului Sfânt să mă ajute să vă pot descrie cele ce urmează...
Așadar, toată suferința mea a luat sfârșit, dar DUREREA ACEEA a rămas... ESTE ACOLO MĂICUȚĂ! În același loc și ziua și noaptea, în tot ceasul, în toată vremea. Am tot așteptat să am ceva concret să vă pot scrie, dar starea asta m-a neliniștit în continuare, neștiind ce vrea să însemne...
Dimineață, la biserică, am reușit să mă rup de lumea asta atât de total, cum n-am reușit până acum poate niciodată. Pe tot parcursul Sfintei Liturghii n-am făcut altceva decât să mă minunez în Domnul, CÂT DE VIU ESTE EL!
Momentul împărtășaniei a fost chiar straniu, pentru că am simțit ca și cum forța unui magnet m-ar fi tras spre Potir și n-am umblat, ci AM ZBURAT cu viteza luminii să mă împărtășesc! Câteva secunde m-am chiar amuzat de acest fapt, dar întorcându-mă la loc niște lacrimi MARI mi-au inundat obrajii. Măicuță, nu eu am plâns! El a plâns! „Doamne, de ce plângi Tu? PENTRU CĂ TE CAM IGNOR?????????????? E drept, recunosc, dar Tu știi că ceea ce mi se întâmplă e prea mult! Nu mă descurc și cu Tine și cu lumea asta în care m-ai pus! Voiești să fiu mult mai conștientă de Tine? AJUTĂ-MĂ ȘI VOI FI!”
Am venit acasă cam întoarsă pe dos... Cum să fac să le împac pe toate? Îmi pare rău că sunt atât de grea de cap și din această cauză îngreunez și lucrarea lui Dumnezeu, dar iarăși nu pot deznădăjdui pentru că știu că în momentul în care Dumnezeu începe o lucrare cu cineva o și duce la bun sfârșit!
În orice caz, acum iar m-am împotmolit, pentru că iar nu înțeleg nimic... DUREREA ASTA CARE DE FAPT NICI NU MAI DOARE! Culmea culmilor! A mai văzut cineva așa ceva? Nici nu mă mai dori Durere, dar nici nu mă lași!!!!! DOAR EXIȘTI ACOLO, ÎNLĂUNTRUL MEU! Pentru ce?
Hopa! Chiar eu am susținut mare și tare, nu demult, că DUREREA DOARE! Acum nu mă mai doare, doar ESTE! Dacă nu mă dori, înseamnă că nu ești durere! ATUNCI CE EȘTI?
Am stat nemișcată câteva ore ca să urmăresc cu atenție ce poate fi ca să-i dau odată de capăt... Am urmărit această stare mai ceva ca un detectiv iscusit... cu multă-multă răbdare și într-o liniște profundă.. Mi-am promis în sinea mea că NU MĂ LAS PÂNĂ NU-I DAU DE CAPĂT! (Oare de ce mă duce gândul acum taman la Iacov?).
Ia să văd, cum te manifești, măcar să-i pot scrie măicuței Siluana, poate îmi va da Sfinția sa un imbold... Și ce credeți că am simțit într-un cuvânt? O PREZENȚĂ! O PREZENȚĂ VIE, ATÂT DE VIE! Așadar, EȘTI O PREZENȚĂ!
Simțind asta, iar am sărit în picioare și am început să mă închin de mii de ori! TU EȘTI DOAMNE? TU EȘTI DOAMNE! SLĂVIT SĂ FII ÎN VECI!
Mi-am cuprins mijlocul cu ambele mâini și am simțit că în acea clipă AM REUȘIT SĂ ÎMBRĂȚIȘEZ ÎNTREG UNIVERSUL! Parcă brațele mele nu aveau nici început și nici sfârșit! Mi-aș fi dorit ca această stare să nu se mai termine niciodată! Am stat așa, nemișcată, nici nu știu cât timp, ca nu cumva să stric ceva din frumusețea momentului, pentru nimic în lume!
După o vreme îndelungată, m-am așezat cu mare grijă... CUVINTE? Nu mai am de-atunci! Tot ce pot să rostesc este doar rugăciunea inimii, suflând și răsuflând de parcă aș fi un aparat: DOAMNE IiSUSE HRISTOASE, FIUL LUI DUMNEZEU, MILUIEȘTE-MĂ!" Și mersul mi-e altfel! Parcă aș fi un Potir, care are grijă de Conținutul Prețios!
MĂICUȚĂ! M-A ELIBERAT MÂNTUITORUL IiSUS HRISTOS!
Acum înțeleg că BUCURIA nu înseamnă nici râs, nici amuzament, nici veselie, nici altceva, ce credem noi atât de greșit!
Abia azi pot crede cu adevărat că DOMNUL M-A INVITAT SĂ INTRU ÎN BUCURIA SA!
Măicuță,VĂ MULȚUMESC ! AM MAI PRIMIT O PĂRTICICĂ DIN DIAMANT! LĂUDAT, SLĂVIT ȘI BINECUVÂNTAT SĂ FIE DUMNEZEUL NOSTRU ÎN VECII VECILOR!
Vă îmbrățișez cu DOR și DRAG și cu deosebit respect și recunoștință.
Al Sfinției Voastre copil: Kati

Draga mea copilă, Kati,

Mă întreb minunându-mă: Cum de se alege câte un om care are curajul să-L asculte pe Domnul și să facă ce i se cere în ciuda lipsei de „dovezi” că va găsi ce caută?! Cum de îndrăznește acel om să renunțe la cererea inițială ca să se deschidă primirii unui dar despre care nu știe nimic?!
Poate ar răspunde cineva că acela e un ales. Dar Dumnezeu ne-a ales pe toți, pe fiecare dintre noi, să fim oameni și, a fi om înseamnă să-ți afli sensul existenței și bucuria de a fi în Dumnezeu, în relația vie cu El.
De ce nu răspundem toți?
Sau, de ce alegem să răspundem într-o limbă a dorințelor trecătoare și ucigătoare de suflet?
Pentru că refuzăm Crucea. Și o refuzăm pentru că o privim cu vederea celui rău care ne-o prezintă ca pe o suferință care ni se cuvine ca pedeapsă pentru nevrednicia noastră din partea Unui Dumnezeu drept!
Și ce ne aduce această privire piezișă? Suferință! Multă și urâtă suferință! Și cum o trăim? Folosindu-ne mintea pentru a scorni mereu noi și noi mijloace de anihilare a simțirii durerii și de producere a plăcerii. Și ce folos avem? O tot mai gravă deteriorare, o tot mai cumplită suferință.
Suntem înfășurați, blindați ad-literam, cu aparate, echipamente și comportamente de protecție dar nu scăpăm de suferința care devine tot mai prezentă și tot mai ucigătoare.
Care e taina acestei fărădelegi? Frica de o anumită suferință! E uimitor! Alegem să suferim mult, urât, meschin, nedemn, cu suferințe pe care le cunoaștem și controlăm cumva (rău cu rău), pe care le urâm doar de dragul urii, pentru că le și îndrăgim (dar mai rău fără rău) de vreme ce nu cerem ajutor de la Dumnezeu să ne eliberăm de principala lor cauză: frica de durerea nașterii la viața cu sens. Și cercul se învârte fără oprire: cu cât fugim mai mult de durere apelând la anesteziante și surogate de plăcere, cu atât ne înfundăm mai mult în suferință...
Dar iată că tu, un copil „oarecare” de pe pământ (și, Slavă Domnului, nu ești singura) ai aflat ieșirea! Greu, cu chin și suferință, cu împotriviri și poticniri, dar și fără întrerupere, ai făcut mereu și mereu pasul următor pe Cale respectând „rânduiala nefăcută de om”: Te-ai rugat, te-ai spovedit, te-ai împărtășit, ai ascultat, ți-ai tăiat voia (fără să te desființezi ca persoană liberă), ai învățat să ierți, ai învățat să ceri iertare, ai învățat să te cunoști, să te accepți, să te asumi ca să te dăruiești Lui, Celui ce lucrează cu și în tine în Biserica Lui! Și toate astea le-ai făcut ținând cu tărie de câteva repere esențiale: onestitate, atenție la tine însăți și la trăirile tale, acceptarea de sine și a durerii și oferirea permanentă a acestui preaplin lui Dumnezeu în liturghia lăuntrică. Așa, ai ajuns la trăiri care în Sfânta Tradiție se cheamă: „străpungerea inimii”, trezvie, contemplare, primirea mângâierii Prezenței lui Dumnezeu în noi...
Tu, „om simplu” și fără teologie ai descoperit că acceptarea durerii de care se tem oamenii, devine ușă a Bucuriei sfinte.
Scriu toate astea și cu teamă să nu te rănească duhul mândriei, dar și cu nădejdea că se vor folosi și cei ce încă nu îndrăznesc să creadă că e atât de simplu, că e la îndemâna oricui să facă asta. Îl rog pe Domnul să te apere de cădere sau, de vei cădea, să facă și din aceasta o nouă lecție duhovnicească.
Eu îți mulțumesc ție, Kati!
Eu vă mulțumesc vouă, tuturor celor care lucrați cu onestitate și responsabilitate vindecarea prin iertare! Pentru că mărturiile voastre sunt tot atâtea chemări adresate atât celor ce încă nu știu „ce face dumnezeu în Biserica Lui”, cât și celor ce intră în ea ca într-un muzeu de antichități admirând că pe niște podoabe scumpe: icoanele, Sfânta Liturghie, Sfintele Taine, cântările, rugăciunea lui Iisus, nevoința și postul, trezvia și contemplarea...
Eu îți mulțumesc pentru curajul și îndrăzneala pe care ai avut-o de multe ori de a nu te lăsa intimidată sau chiar alungată de neputințele câtorva „custozi” ai muzeului, fără să cazi în deznădejde sau să judeci fără rugăciune și sfat duhovnicesc, dincolo de durerea momentului respectiv!
Dumnezeu să te apere de tot răul și să te păzească de ispitele „de-a drepta”, Copil drag!
 
Cu rugăciune și recunoștință,
Maica Siluana

 
 
Dumnezeu sa va binecuvanteze cu toata Iubirea , Pacea , Indurarea si Bucuria Sa!

27 aprilie 2011

25 aprilie 2011

Raceala si uitarea de Dumnezeu


Isus: "Eu sunt FOC MISTUITOR! Am venit sa arunc foc pe Pamant, foc in suflete, si ce vreau decat SA ARDA IN VAPAI!
Cand te arde flacara focului , nu poti sa-ti uiti de el.Il simti! Focul patrunde in tine! Te dezmorteste .Te pune in miscare.Iti da VIATA. Asa e si cu FOCUL  SPIRITUAL .Cand sufletul e cuprins de FLACARA MEA , de Dragostea Divina, e mereu cu gandul la Mine.Ma simte PREZENT in mintea sa, in inima sa, in vointa sa, in toata fiinta sa.Cauta sa Ma cunoasca mai bine.Arde de DORUL DE A MA IUBI mai mult.Se straduieste sa faca tot ce Imi place Mie, oricat l-ar costa.Daca insa lipseste FLACARA din inima si RACEALA i-a luat locul, sufletul isi uita de MIne.Dumnezeu nu mai conteaza nimic, ori foarte putin.
La ce te gandesti tu, suflet rece, oricare ar fi? Toate te atrag, ALE TALE  si ALE LUMII, numai EU, CUVANTUL , EU  nu iti mai spun nimic? Nu mai am FARMEC si  PRET IN FATA OCHILOR TAI? Cum ai ajuns in aceasta stare de plans si detestabila? Sa nu o confunzi cu seceta sufleteasca , in care totusi SOARELE poate straluci in  ZENIT! Raceala ta e VOITA. Raceala ta e cautata! Raceala ta este stabila in tine.De ce? Pentru ca Imi dai prea putina importanta.Nu Ma porti in sufletul tau.Cand Eu bat la usa inimii tale, Ma faci sa astept si atunci Ma indurerez si plec. Sunt in cautarea unui suflet mai cald si mai generos.
Infidelitatile tale, abuzurile de har devenite cronice, zeflemisirea umilintei, incalcarea perpetua a Disciplinei si a Ascultarii , neglijarea Meditatiei si a Adoratiei , lansarea in activitatea  externa, care te scoate in evinta, nesinceritatea fata de prieteni fata de superiori, atasamente dezordonate fata de persoane din familia ta si de cele straine de Mine, retinerea si refuzarea daruirii totale Inimii Mele Insangerate pentru tine, iata ce te aduce aici unde esti... Si inca te miri ca esti rece , ca uiti de Dumnezeu si de Prezenta Lui Reala?
Ma intrebi: "Doamne, ce sa fac?" 
Ce faci iarna cand iti esti frig, pe strazi sau in casa ta? Te intorci in odaie si faci FOC.
Te  apropii de foc.Intinzi mainile inghetate si le incalzesti.Ele sunt primele pe care le loveste gerul.Ca sa scapi usor de raceala interioara si de uitarea de Dumnezeu iti dau un sfat.Il primesti? Aduna-te de pe cararile tale si ale lumii.Cauta-Ma iarasi pe Mine.Tu M-ai uitat? Eu nu te-am uitat: vars stropi mari de Sange pentru tine! Te astept de mult! Vino! Uita-te pe tine! Uita pe toti prietenii si prietenele tale si Eu  le inlocuiesc pe toate! 
Iata  INIMA MEA INSANGERATA e in Chivot.Ea e  VAPAIE IMENSA DE IUBIRE.
Iata! E deschisa! Vei arde iarasi in FLACARILE VII SI NESTINSE ALE IUBIRII MELE si nu Ma vei mai uita niciodata.Dar vino! Unde sunt?In Tabernacolul Inimii tale.Aici stau in raceala ta.In inghetul ieslei tale.Nu Ma incalzesti? Si tie inima iubita, iti fac intrebarea: Nu esti rece si indiferenta fata de MIne? Ai uitat de Dumnezeu? Sau Il adori cu drag si interes spiritual? Oricare e starea ta sufleteasca, fii increzatoare.Vino si te incalzeste  la Focul Euharistiei Mele Insangerate.Aici te pastrez in caldura Mea Eterna, unde Soarele nu apune niciodata, iar Rasaritul vesnic e in plina stralucire.Te vreau cu gandul numai la Mine si cu inima  in INIMA MEA."

Foc Mistuitor!
Foc Spiritual!

Ai venit pe Pamant si ai ramas pe vatra stramta a Altarelor din lumea intreaga .Tu vrei sa  incendiezi lumea sufletelor, iar ele raman reci si nepasatoare! Ce durere pentru Inima Ta plina de IUBIRE!
De aceea sangerezi , o, Domnul meu , UITAT adesea si de inimile inghetate ale celor chemati sa se consume in vapaia Ta Cereasca!...
Isuse! Eu nu pot suporta acest ger al sufletelor, in secolul caldurii si al luminii Sangerarilor Tale Euharistice!
Doamne! Vreau sa ispasesc raceala si uitarea sufletelor, ca Pamantul intreg sa fie incendiat de flacarile Iubirii Tale Euharistice Insangerate.Te ador si Te urmez!
 
sursa : cartea " Lepadarea de sine pentru a trai in Cristos" - Congregatia Inimii Neprihanite


Dumnezeu sa va binecuvanteze cu toata splendoarea iubirii Sale!

24 aprilie 2011

Iubire Eterna


O, vino la mine, Eterna Splendoare,
Dar vino, Iubire, o , BINE SUPREM,
Eu nu am pe nimeni, Divinule Soare,
Decat ADORAREA prin care Te chem.

Cucernic eu starui: coboara la mine
Pe Crucea vietii, al drumului chin:
Fiinta intreaga , speranta , Divine,
Imi cer zi si noapte la Tine sa vin.

Asculta , o , Doamne, azi ruga mea blanda,
Sleita de forta, putere nu am;
Cu Focul Iubirii, cu vocea plapanda,
Cantare duioasa Iti cant si exclam:

O, vino, Isuse,mai vino odata,
Apari Frumusete, eu vreau sa Te vad,
Da-mi iarasi sarutul cel gingas de TATA;
In mijlocul lumii e numai prapad.

Mister al IUBIRII, Divinule Mire,
Da-mi Painea Vietii aici pe Pamant,
Acorda-mi putere , in jertfa traire:
Sa tin cu fervoare al meu juramant.

Nimic nu ma leaga de trista viata,
De lume , de oameni, nici chiar de parinti,
Dorinta e mare si ea ma invata
Sa merg pe cararea Martirilor Sinti.

Inchid ochii umezi de lacrimi de jale;
Desi omenirea ma cheama spre ea,
Alerg eu intruna pe urmele Tale,
Caci inima cere doar DRAGOSTEA TA.

Ma uit pretutindeni sa vad de vii oare,
Si stau obosita la umbra de rug,
Imi pun intrebarea in greaua stramtoare:
Pe unde , Isuse, la Tine sa fug?!

Ai spus, nu o data, ca vrei sa-TI fiu Tie
Ofranda de jertfa; in ea sa cobori
Iubirea Ta Sfanta din TAINA CEA VIE
O pune in mine, SURAS de SPLENDORI!

O, vino, VIATA,si da-mi sanatate,
Putere de munca , iubire, elan,
Sa sufar durerea , o da-mi pietate
Sa gust fericirea din SFANTUL TAU PLAN.

Cum cetini in munte si flori in hotare
Le clatina vantul , asa ma inclini
Spre Tine , Isuse, spre SFINTE ALTARE;
O, Dorul meu UNIC, te-astept ca pe spini!

Desi sunt prea mica iar TU SFANT si MARE,
Am totusi dorinta in suflet sa vii:
Iti e TABERNACOL, altar de-nchinare
Iar inima arde ca rugul in vii...

Preadulce Isuse, IUBIREA cea Vie,
Viata mea trece dar SPIRITUL nu ,
A Ta sunt eu toata , EUHARISTIE,
Cand simt ca VIATA mea toata esti TU!

Te vreau cu ardoare, o , Flacara Vie,
Consuma ofranda pe DISCUL ETERN,
Caci victima Ta sunt , ISUS, in vecie,
Tu Singur ma prinde in IAZUL PATERN.

Sora Maria -Ionela, 28 aprilie 1962, Inchisoarea  Jilava,
"Secretul inimii mele", Poezii vol 12


Eu v-am oferit aceste superbe versuri copiindu-le din volumul de poezii:
"Omagiu Divinei Fondatoare" 
pe care il puteti comanda aici:


Cristos  a Inviat!

Dragii mei , va doresc sarbatori fericite si binecuvantate pe care sa le petreceti in iubire, armonie, bucurie , sfintenie impreuna cu Isus , cu cei din Cer si cu toti cei dragi ai vostri!

Dumnezeu sa va binecuvanteze cu acele haruri care vor face ca  Pacea , Iubirea , Indurarea  si Bucuria Sa sa fie asternut , continut si mangaiere inimilor voastre!

22 aprilie 2011

Calea Crucii - Statiunea a 13 a - Luarea de pe Cruce

Azi(va rog dati clik pe "AZI" pentru a afla o informatie importanta)...

 Isus: "Mediteaza , suflet iubit, aceasta scena unica in istoria omenirii: Mama care a nascut pe Dumnezeu Cel Viu, care L-a tinut inbratele Sale binecuvantate si L-a daruit oamenilor, 
Il primeste de la oameni mort pe Cruce!
Ce Mister de impietate din partea oamenilor! Dar mai presus de toate ce Mister de pietate din partea Mamei lui Dumnezeu si a Mamei oamenilor!
Sabia durerii a strapuns inima Divinei Mame cand Ne-am intalnit pe Calea Crucii.A strabatut-o pana in adanc la picioarele Crucii cand M-a vazut murind si strapuns cu sulita.Si a zdrobit-o in intregime cand M-a primit in brate mort, cu Inima strapunsa, pe Inima Ei Materna.
Tabloul acesta nu se poate nici descrie , nici picta, nici sculpta, in toata profunzimea realitatii sale de durere, de iubire si daruire.


Pietatea si arta omeneasca au cauta sa redea ceva din aceasta misterioasa scena.Dar le-a scapat total esenta acestui Mister al Pietatii Mariei si anume ca Divina Mama , primindu-Ma mort in bratele Sale, cu cea mai mare durere, ca Mama a omenirii, M-a oferit Tatalui ceresc cu cea mai arzatoare iubire, impreuna cu imensa Ei suferinta, drept Victima de ispasire pentru pacatele oamenilor si pentru ca ei sa redobandeasca  in suflet Viata Dumnezeiasca.
Si aici Iubirea triumfa! Ea transforma un Mister de moarte in Mister de viata.Maria isi arata in cel mai profund abis de durere pietatea sa incomparabila atat fata de Mine, Fiul Ei si Dumnezeu, cat si fata de oameni, fiii Ei din  durerile Crucii.Aceasta Pietate nu e altceva decat Ibirea cea mai pura a Mamei care se jertfeste impreuna cu fiul, pentru ca ceilalti fii ":morti" sa fie iarasi "vii"in Dumnezeul Cel Viu.

Vezi , asadar, suflet al pietatii Mariei, ca Divina Mama ramane si in Misterele de durere tot Maica Vietii.Ea Ma primeste luat de pe Cruce, mort, ca sa Ma redea oamenilor Viu, dupa Inviere, spre Invierea lor.
Dar acest Mister te mai invata si altceva : cand Isus e mort in suflete sa-L iei cu pietate in brate , ca Divina Mama, si sa-L oferi Tatalui tocmai pentru aceste suflete.
Da! Pentru ca milioane de suflete Ma rastignesc si Ma ucid iarasi prin pacate de moarte, indeosebi in aceasta epoca a pacatului...Tu nu le dispretui, ca M-ai dispretui pe Mine mort in ele! Fiindca Ma iubesti si pe Mine si pe Mama Pietatii, urmeaza-ne in pietate, adica in iubire si jertfire.

Cand Trupul Meu e luat jos de pe Cruce, e asezat nu pe catalac, ci pe bratul cald si drag al Mamei Mele Iubite!
El e catafalcul Meu impodobit cu florile virtutilor si ispasirii.Ea Imi acopera mainile si picioarele reci, Trupul fara viata, ci mainile Sale.Se pleaca si Imi saruta Ranile , una cate una...Ma mangaie pe fruntea incununata cu spini si Sange.
Inima Ei de Mama a durerii afla in Mine Suprema Mangaiere.Afla bucuria in jertfa Mea, in rana Inimii Mele larg deschisa, plina de toata amaraciunea suferintei si a rastignirii Mantuitoare.
Divina Mama cufundata in abisul durerii este Model de urmat al sufletelor prigonite si intemnitate pentru Mine.Asadar, daca esti si tu chinuita de suferinta si dureri trupesti si sufletesti, vino la picioarele Crucii Mele .Aici gasesti mangaiere si consolare, bucurie , rabdare si pace interioara in persecutii.
Eu , direct si prin Divina Mama, te intaresc si te incurajez in lupta vietii.Iar tu sufera pentru Mine, pentru consolarea Inimii Mele!
Moartea Mea a fost pentru Maria un martiriu de nedescris, un martiriu crud, dureros, nou, caci nu mai avea langa Ea pe Fiul EI Adorat.
Asa cum Ea s-a lasat in Voia lui Dumnezeu Tatal in clipa mortii Mele, lasa-te si tu in Voia Mea Divina.Fii sigura! Eu Insumi doresc sa fii prigonita pentru Mine si sa suferi inchisoare pentru Numele Meu.
Resemneaza-te si te roaga continuu; adora-Ma perpetuu aici unde te afli, departe de lume, in robie, dar langa Mine, Insangeratul Euharistic.

Pentru Mine , Fiul lui Dumnezeu Cel prigonit, robia ta si a tuturor celor din Biserica Tacerii este nespus de valoroasa si bogata.Ea este o participare la Patima Mea.
eu Mi-am varsat Sangele Sfant si Binecuvantat, Sangele rascumparator de suflete, prin Ranile de la maini si de la picioare, prin Rana Inimii.Mi-am varsat tot Sangele, desi era suficient sa cada i singura picatura din Trupul Meu de Om - Dumnezeu ca lumea sa fie mantuita si rascumparata din pacat.
De ce atat Sange? Voiam sa-Mi arat marinimia si dragostea fata de oameni, sa le arat ca Eu nu le port o dragoste partiala , ci totala, eterna.Nu pana la moartea pe Cruce, ci si dupa moarte, in Euharistie, unde sunt Prezent de veacuri si voi sta pana la sfarsitul lumii.
Dragostea a ranit , a strapuns si a sfasiat Inima Mea.A scurs-O de tot Sangele.Ea este garantia cea mai sigura pentru mantuirea , sfintirea si fericirea sufletelor voastre.

Mama stand sub cruce si primindu-Ma de pe Cruce in bratele Sale , a simtit si a trait momentul culminant al daruirii Mele.A trait in inima Ei cereasca si nevinovata strapungerea adanca a sulitei care a deschis Inima Mea.Si daca in acest moment nu a murit de durere, este pentru ca am sustinut-O in viata Eu , Fiul.
Am prelungit si am sustinut viata Mamei ca sa fie un sprijin sigur al Apostolilor Mei ramasi singuri in lupta care ii astepta.Voiam sa fie Mama si taria Bisericii infiintate de Mine, Invatatorul si Mantuitorul.
Acestei Biserici iubite, Mama i-a oferit Inima Ei strapunsa de sabia durerii, Inima Ei Insangerata de Mama.
Ea ii este Ocrotitoare Perpetua.E Cetate de salvare pentru toate sufletele suferinde, pentru toti prigonitii din veacuri si de peste veacuri, pentru martiri si martire, pentru toti sfintii si pentru cei ce vor sa moara pentru Mine.
Tu , fiica Mea,trebuie sa ai fata de aceasta Mama Sfanta a Iubirii Eterne o pietate sincera, o iubire etrna, o ascultare filiala, un atasament total si o devotiune adanca, un respect sincer , cald si statornic.Iubeste pe Mama , caci Imi este Mama si Mie si tie.
Impresionata de cele ce s-au intamplat cu Mine si chinuita pana in adancuri , dupa moartea Mea, Ea ar fi voit sa paraseasca Pamantul, dar Eu nu am lasat-O.Dragostea de Mine si de voi a tinut-O in viata.Si cand Inima Mea nu mai batea pentru voi, Inima Ei  traia momentul durerii de sub Cruce.
Priveste pe Mama si nu cauta consolare la oamenii veacului, ci asteapta-le  pe acelea pe care ti le acord Eu, Dumnezeu, pe care ti le ofera Mama prin Biserica.Urmeaza pe Maria in suferinta si prigonire oricand , oriunde si in orice imprejurare.

Care erau dorintele si sentimentele mamei cand Trupul Meu Neinsufletit era pe bratul Ei ? Era sa Ma vada Inviat din morti , precum am spus! Sa Ma vada Prezent in Euharistie, adorat si preamarit, precum am cerut atunci si cer si astazi.
Mama era trista pentru ca nu se putea desparti de dreptul Ei legitim: de MIne, Fiul iubit si adorat.Dar Ea stia ca Patimile Mele deschideau sursele Iubirii Divine a Tatalui pentru oameni.Dadea curs Misiunii Sale  de peste veacuri in toate generatiile lumii.
Isi vedea menirea de Mama implinita, vedea Opera Adorarii raspandita pe tot Pamantul.Ma vedea Insangerat in Euharistie si Adorat de toti oamenii si mai ales de intreaga Crestinatate.
Mama stia si era sigura ca desi sunt mort, Eu totdeauna sunt Viu langa Ea si Prezent in Inima Ei iubitoare.
Imi contempla Ranile deschise si Trupul Insangerat .
Cunostea ca Eu Ma voi numi pe Mine Insumi Insangeratul Euharistic.Meditand ranile deschise de piroane la maini si la picioare precum si cele deschise de toate instrumentele de tortura, Ea nu vedea in fata ochilor numai Chipul Meu Insangerat, ci si Indurarea Divina.

In dragostea pentru Mine, Mama astepta Invierea Mea si fixarea Prezentei Mele Dumnezeiesti in Euharistie.
Acest Mister Euharistic ii oferea Mamei pe Fiul.De aceea Ea a continuat sa se jertfeasca , sa Ma adore, supunandu-se Vointei tatalui si Mie.
Fa si tu ca Mama si faceti asa voi toti , adoratorii Mei!
Jertfiti-va si va atasati Mie prin viata de rugaciune , de adoratie, de meditaie, de renuntare si pietate.
Ce a facut mama dupa Moartea Mea si dupa luarea Mea de pe Cruce? Ma medita, Ma contempla, Ma adora perpetuu...

Ma privea cu ochi materni si ramanea patrunsa de durere in rugaciune si priveghere.
Despartirea Mea de Mama, de Apostoli si de cei care Ma iubeau si pe care ii iubeam, a inceput prin incetarea batailor Inimii Mele.Era incercarea suprema  la care M-a supus Tatal , ca Inima Mea care a iubit lumea sa nu mai fie in stare sa bata pentru ea.
Esteincercarea unica: sa inchid ochii si sa nu privesc pe cei ce Ma priveau cu admiratie si compatimire.Suferinta si moartea este gradul cel mai ridicat de Iubire a Mea fata de voi si a voastra fata de Mine...
Jertfa, suferinta este mijlocul cel mai eficace pentru a intra in ambientul Meu, in Staulul Bisericii Mele.Aceasta durere si jertfa totala , daruirea voastra de victima, o masor dupa marinimia cu care va lasati rastignite de Mine.
Prin ea implinesc si inmultesc mangaierea voastra.Daca voi va tineti legamantul facut si cuvantul dat ca sunteti si ramaneti victimele Mele si adoratoare Euharistice, las binecuvantarea Mea asupra voastra si asupra tuturor alesilor Mei".

Mantuitorul meu
mort si asezat pe bratele Divinei Mame!

Misterul pe care mi-l dezlavui despre pietatea Mamei Dumnezeiesti ma impresioneaza adanc.Vreau sa am si eu aceasta pietate fata de Tine, Fiul lui Dumnezeu si al Mariei, si fata de sufletele in care Isus e mort din cauza pacatelor.
Da-mi harul acestei Statiuni si Te urmez impreuna cu Mama Pietatii...
Vino pe bratul meu si in inima mea.Aici Te pastrez cu tot devotamentul si Te ador perpetuu, o vesnicie.
Marie! Permite-mi sa ador  pe Preascumpul Tau Fiu tinut in bratele Tale! Sa ador pe Mantuitorul  meu cel Rastignit si sa amestec lacrimile mele cu ale Tale, pentru mine si pentru lume...
Fereste-ma , prin ocrotirea Ta cea puternica , de  nenorocirea de a rastigni din nou pe Isus prin pacate  si de a strapunge astfel , printr-o noua sulita , Inima Sa Dumnezeiasca si inima Ta de Mama.
sursa: cartea "Teologia Patimilor"

APROBARE,

Raman uimit de ceea ce lucreaza Isus in sufletul cunoscut de mine inca din 1949, cand am fost numit de Sfantul Scaun Apostolic, DIRECTORUL SPIRITUAL AL SOREI MARIA IONELA,in plina prigoana.
Cu adevarat este DUMNEZEU Cel care vorbeste , si atat eu cat si Episcopul Ioan Suciu mort martir la inchisoarea din Sighet si altii nu ne inselam in constatarile noastre.
De aceea cu draga inima si cu toata puterea pe care o am de la Isus bunul nostru Mantuitor,aprobam si binecuvantam volumul  
"TEOLOGIA PATIMILOR" ,
si doresc sa rodeasca in suflete cum rodeste in sufletul meu.
Bucuresti 26 octombrie, 1980, Sarbatoarea Divinei Fondatoare.
Episcop Ioan Dragomir


Dumnezeu sa va binecuvanteze cu inimi care sa-L adore perpetuu... !

LinkWithin

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...