Doua marturii uimitoare : " Marturia sotilor Nichescu "

" Credeti ca ati auzit multe marturii si ca aceste 2 marturii nu va pot oferi altceva in plus ?

Mai vorbim dupa ..... :) "

sursa: http://gradinamaicii.blogspot.ro/2016/05/marturia-sotilor-nichescu.html 

Confesiunile lui Petr Mamonov, actorul din filmele „Ostrov” și „Țarul”

Reflecţiile traduse în continuare datează din anul 2006, când, pe o plajă din Soci, actorul şi muzicianul Petr Mamonov, protagonistul filmelor „Ostrovul“ şi „Ţarul“, i le-a încredinţat publicistei Larisa Maliukova, de la Novaia Gazeta, unde au şi apărut pentru prima oară (nr. 55/24 iulie 2006).

Creştinismul lui „Ia de la mine!“

Cât de pervertite sunt toate în ziua de astăzi! Criticii de film au discutat recent despre „Ostrovul“ lui Pavel Lunghin, iar despre Biserică vorbeau ca despre ceva mitic, imemorial, ca despre un Ilya Murometz [personaj din poveştile populare ruseşti]. Dar cum să trăieşti, dacă nu crezi în nimic?! Te agiţi de colo până colo. Iar când ai credinţă, oricât de obosit ai fi, tot vei ceda locul tău unei bătrânele în transportul public. Ăsta e întregul creştinism. Sari să speli vesela, fără să ţi se ceară. E o faptă creştinească? Fireşte că e. Scoate gunoiul din casă. Şi nu insista pe propria dreptate. Nu perora: „Mâncarea e rece!“. Mai rabdă două minute, să ţi se reîncălzească. Nevastă-ta, sărmana, o va face repede. E şi ea obosită. Fiecare cu ritmul şi grijile sale. De ce tot insişti: „Nevasta e obligată…“, „Soţul trebuie…“ etc.? Dragostea nu e floare-verde-pe-câmpii. Este efortul de a-l duce şi suporta pe cel de lângă tine.

Iată, vedem un om cu faţa în zăpadă. De ce gândim imediat că e un beţiv: poate că l-a lăsat inima?! Şi dacă e beat? Ajută-l să se ridice, aşază-l pe un parapet, să nu îngheţe. Dar nu: fugim în drumul nostru! Fugim de noi! Dar când faci o faptă bună… stai întins, şi simţi o căldură benefică în suflet. De ce oare îţi este bine? Parcă nici n-ai băut. Aha… ai ajutat o bătrânică să-şi ducă povara zilei, fie şi doar trei trepte…

Îmi spunea aici o tânără: „Nu-mi iubesc părinţii“. Hop aşa! Nu te grăbi! Dar îi ajuţi în toate cele? Mergi la cumpărături? „Da, îmi răspunde fata, fac cum se cuvine cele necesare“. Atunci îi iubeşti, de ce să răscolim sentimentele? Scuipă pe ele, nu se poate trăi după simţiri. Azi e soare, mâine plouă. 

Ai căzut, ţi-ai fracturat piciorul – un alt simţ ţi se deschide. Trebuie să trăim după această lege: nu „Dă-mi!“, ci „Ia de la mine!“. Mulţi nu înţeleg cum e să-ţi dai cămaşa de pe tine. Ne-am obişnuit să trăim de-a-ndoaselea. Pe capetele noastre, dacă e să luăm aminte, s-a format un loc plat, pe care se poate şedea confortabil. De aceea, trăim cu capul în jos. Toate cele bineplăcute lui Dumnezeu le respingem.

Cel mai tare, nu ezita să-l ajuţi pe cel mai slab. Iar între noi e invers: sugrumă-l! Cel bogat îi ia şi puţinul celui sărac. Fură cât mai mult, şi ascunde în spatele gardurilor, să nu-l prade alţii…

Aproapele, ca o icoană…

Avem o viziune stricată despre creştinism. Dar lucrurile sunt simple. Cât sânge poţi da altuia? Căci scris este: „Ce ai făcut unora dintre cei mici, Mie Mi-ai făcut“. Să poţi sta cât mai mult la căpătâiul mamei tale, care şi-a pierdut minţile de atâta bătrâneţe şi boli. Iată unde şi cum trebuie să murim în fiece zi! Precum copiii trimişi în Cecenia. Un cretin aruncă o grenadă, iar un locotenent-colonel, înainte ca aceasta să explodeze, o acoperă cu trupul său. N-a ezitat, s-au ales pulberile de el. Alţi opt ortaci rămân în viaţă. Era comunist, nebotezat, n-a mers niciodată la biserică, la Dumnezeu nu se gândea, dar era un adevărat creştin. În Rai! Ca o rachetă! Căci ce folos e să vii la biserică, să baţi mătănii, să pui lumânări multe, dacă inima îţi este goală? O faptă creştinească, ceva? N-ai să vezi! Chiar dacă vei bătători toate Athosurile, şi ai săruta toate moaştele, tot degeaba e. Priveşti pe un amărât şi te gândeşti: „Aha, e din cei pe care îi arată la TV, mafioţi, escroci…“ Dă-i 50 de copeici. Nu vei sărăci. Acceptă să greşeşti. Ce, crezi mai mult cutiei catodice? Adevărata mafie sunt cei care, puţini fiind, vreo 5 să fie, manipulează masele cu televizorul. Să se lingă pe bot! Nu le va reuşi numărul…

Eu de 11 ani trăiesc în provincie. Lumea munceşte pe aici. Se scoală cu noaptea în cap. Ca şi domnişoara taxatoare, care pe gerurile cele mai mari nu pridideşte: „Biletele dumneavoastră, biletele la control!“. Pentru doar 5000 de ruble pe lună. Sunt deputatul lor! Pentru ei muncesc şi eu.

Deşi e greu, mă străduiesc să trăiesc după lege. Din zece situaţii, două sunt cu reuşită, mulţumitoare. Îmi ţin gura, ca să nu scape vreun cuvânt spurcat. Nu vorbesc peste alţii, îi ascult. Căci aşa ne învaţă Sfinţii Părinţi: să stăm unii în faţa celorlaţi, precum în faţa unei vechi icoane.

Ce înseamnă să nu judeci? Să nu formulezi sentinţe. Dar păreri suntem obligaţi să avem. Domnul nostru a încercat să-i lămurească pe farisei, iar mânia Lui era mânie dreaptă. Ai dreptate atunci când te înfurii pe tine, că te-ai îmbătat, ca nebunul, aseară. Atunci când urăşti păcatul din tine, obişnuinţa păcătoasă, care te macină, şi căreia nu-i găseşti leacul. Numai ajungând să o urăşti profund, vei gusta din parfumul biruinţei.

Urgenţa Adevărului

Încerc să învăţ în fiece zi, deşi am ani destui. Iată, merg cu autobuzul din oraşul Verei… la Moscova. Două ore fără oprire. Locurile sunt numerotate, nu ai cum să te aşezi aleatoriu. Privesc în faţa mea, cu groază, cum se prăbuşesc pe scaune doi tineri demobilizaţi, beţi criţă. Înjură copios, despre muieri… La scară mare. Gândul îmi dă fiori, pentru două ore sunt un om mort. Apoi îmi zic: „Păi, să vedem, să cugetăm, cu atenţie… liniştit. Cine sunt aceşti flăcăi? Au crescut la ţară, într-o vreme în care nu se simţeau semnele emancipării de azi. Ce au văzut atunci? Tata beţiv, mama le dădea scatoalce, înjurăturile erau o normă. Televizorul  urla ca un descreierat. Ăştia sunt „noua generaţie“. Ce să le ceri? Eu personal i-am învăţat ceva? Le-am păşit pragul casei? Le-am citit vreo carte?“. Ies din reveria gândului, şi constat că am şi ajuns… Toate sunt în mâinile noastre: cum ascultăm, dacă nu ne sunt mânjiţi ochii, dacă urechile nu sunt înfundate, sufletul să ne fie descuiat, conştiinţa curată. Iată lucrurile de care trebuie să ne ocupăm.

Sfinţii ne învaţă: Mântuieşte-te! – şi e destul pentru o viaţă. Mod de acţiune? Construieşte-te pe tine însuţi! Un minuscul punct. Dar acest punctişor va aduce lumină mai multă. Dar dacă e să ne limităm numai la indicaţii: că asta nu e aşa, că pensiile sunt mici, guvernul e de vină, că americanii sunt capul răutăţilor, că Bin Laden, să-i fie de haram… nu se va schimba nimic. Doar răul se va înmulţi, care şi aşa e destul. Să împuţinăm răutatea. Despre asta este umila noastră încercare, prin filmul „Ostrovul“. Da, sunt de acord cu anumite critici ale filmului. Are acolo destule bîlbe faptice. M-am străduit să le explic. Eram într-o derută, o neputinţă din care ne-am opintit din toate puterile să ieşim. Precum copiii, nu căutam să înţelegem, ci să reţinem ce se întâmplă cu omul care a început să creadă, şi s-a avântat către Dumnezeu, cum era eroul meu… cât de responsabil şi greoi este păcatul. Deoarece uităm mereu că păcatul e lipsa luminii. Nu are substanţă. Răul ca atare nu există. Noi îl materializăm, îl facem palpabil. Prin iritările noastre. Prin lipsa de respect faţă de celălalt…

Ce este raiul, dar iadul? Părinţii ne învaţă că peste tot e doar un ocean de iubire dumnezeiască. Pe cei greşiţi îi pedepseşte cu biciul iubirii. Imaginaţi-vă doar: un ocean al dragostei, unde toată lumea se iubeşte. În viaţa acesta nu am învăţat să iubim. O ţineţi una şi bună: ce să facem acolo? Iată iadul! Chinuri neîncetate. Şi dacă întunericul e lipsa luminii, sufletul cel tenebros, când iese la lumină, se topeşte. […]

Nu transmit nimic, doar împărtăşesc din experienţa proprie. Sunt ca toţi ceilaţi: slab, neputincios. La fel de oarecare. Dar mi-a apărut o nevoie. Simt urgenţa Adevărului, ca un nod în gât. Unul dintre numele lui Hristos este Soarele Adevărului. Către acest soare mă şi îndrept, cu toate puterile mele ţânţăreşti. Citesc: „Nu trăim niciodată în această clipă. Chiar şi atunci când stăm la masă, gândurile ne zboară, ba la castraveţi, ba la bragă, ba la supă. Încercaţi măcar un minut pe zi, când nu aveţi nimic de făcut… să vă adunaţi sub propria piele, spre a trăi acum. În acest minut. Este deosebit de greu. Urmarea acestui efort exterior va fi că veţi resimţi prezenţa lui Dumnezeu“.

All the best…

Mă simt un actor? Eu sunt – Mamonov Petr Nikolaevici. În munca mea toate le fac pe bune, pentru asta mă respect. Merg până la capăt. În fiecare clipă, din toate puterile, all the best. Peste vreo 5 ani priveşti şi te gândeşti: „Cum ai putut să joci în halul ăsta?“. Dar inima mea e împăcată, pentru că în acel moment am făcut totul cum a trebuit. Aşa a fost şi cu filmul „Ostrovul“. Ne-a reuşit? Nu? Va impresiona? M-am străduit să-i ajut pe cei din jur, implicit pe mine. Când Mântuitorul intra în Ierusalim, pe mânzul asinei, i se aruncau flori în cale, crengi de palmier, precum şi cuvinte de întâmpinare. Animalul credea că lui i se adresează urările de bun venit. Astfel suntem şi noi: mânjii asinei, pe care merge Domnul. Talentele mele sunt nenumărate, dar care e meritul meu? O mână generoasă le-a semnănat… Trăiesc cu astea. Fac efortul să nu le dezmint, să nu le trădez. Să nu mă prostituez. Nu am orgasme de la propriul „eu“. Înţeleg prea bine că eu, Petr Mamonov, nu am vreun merit. Mi-am băut minţile, şi vreo 500 de cântece ar fi ajutat nişte oameni, dar nu le-am scris… Le-am diluat în vodkă, amestecat în noroi. Am cu ce mă mîndri? Cică se spune că noi, poeţii, putem vesti adevărul şi din glodul cel mai de jos. Prostii! Taman celor care li se dă, li se cere. Trebuie să trăim cât mai curat, în curăţie supremă. Căci totul e aşa fragil, aşa lipsit de apărare. Vedeţi cum buruienile podidesc răzoarele cu flori…

sursa:  http://www.lumeacredintei.com/ortodoxie-si-traire/confesiunile-lui-petr-mamonov-actorul-din-filmele-ostrov-si-tarul/

Marturia Gloriei Polo data la Timisoara in ianuarie 2015

Jim Caviezel: "Prefer sa fiu un nimeni"

''Prefer sa fiu un nimeni...
Jucand acest rol, mi-am distrus cariera de actor, dar ... a fost o oportunitate unica pentru a-mi intari credinta...Si pentru mine nu este nimic mai bun decat sa-mi dau viata pentru Isus Hristos.'' 

- James Caviezel-

Biserica să nu urmeze spiritul lumii, ci să întoarcă lumea la Dumnezeu!

Cuvântul doamnei Anca Maria Cernea la Sinodul episcopilor de la Roma, în prezenţa Sfântului Părinte Papa Francisc.

  Dr. Anca Maria Cernea – medic specialist în medicină generală la Centrul Medical de Diagnostic si Tratament al spitalului Dr. Victor Babes, reprezentantă a Asociației Medicilor Catolici din București, participantă ca auditor la Sinodul episcopilor catolici dedicat familiei de la Roma. Vineri, 16 octombrie 2015 în Sala sinodală, în prezenţa Sfântului Părinte Papa Francisc, a avut următoarea intervenţie:
 
  Sanctitatea Voastră, Părinți Sinodali, frați și surori,

Reprezint Asociația Medicilor Catolici din București.
Aparțin Bisericii Greco-Catolice din România.
Tatăl meu a fost un lider politic creștin, închis de comuniști timp de 17 ani. Părinții mei se logodiseră, dar nunta lor a avut loc abia după 17 ani. Mama l-a așteptat pe tata în toți acei ani, deși nici măcar nu știa dacă el mai era în viață. Au fost fideli în mod eroic lui Dumnezeu și legământului lor.
Exemplul lor arată că harul lui Dumnezeu poate învinge situații sociale îngrozitoare, precum și sărăcia materială.

Noi, ca medici catolici, care apără viața și familia, vedem această bătălie ca fiind una spirituală.
Sărăcia materială și consumismul nu sunt principalele cauze ale crizei familiei.
Cauza principală a revoluției sexuale și culturale este ideologică.

Maica Domnului de la Fatima a spus că rătăcirile Rusiei se vor răspândi în întreaga lume.
Aceasta s-a făcut mai întâi sub o formă violentă, marxismul clasic, prin uciderea a zeci de milioane de oameni.
Acum se face mai ales prin marxismul cultural. Există o continuitate între revoluția sexuală a lui Lenin, Gramsci, școala de la Frankfurt și ideologia actuală a drepturilor „gay” și a genului.
Marxismul clasic pretindea restructurarea societății printr-o preluare violentă a proprietății.
Acum revoluția merge mai adânc, încercând să redefinească familia, identitatea sexuală și natura umană.

Această ideologie se autointitulează „progresistă”. Dar ea nu este altceva decât vechea ofertă a șarpelui, ca omul să preia controlul, să-i ia locul lui Dumnezeu, să caute mântuirea aici, în această lume.
Este o rătăcire de natură religioasă, gnostică.
Datoria păstorilor este să o recunoască și să avertizeze turma în privința acestui pericol.

„Căutați mai întâi împărăția lui Dumnezeu și dreptatea Lui și toate acestea vi se vor adăuga vouă.”
Misiunea Bisericii este mântuirea sufletelor. Răul, în această lume, vine din păcat. Nu din „inegalitatea veniturilor” sau din „schimbările climatice”.

Soluția este: Evanghelizarea. Convertirea.
Nu creșterea controlui guvernamental. Nu guvernul mondial. Aceștia sunt astăzi principalii agenți care impun marxismul cultural națiunilor noastre, sub forma controlului populației, a sănătății reproductive, a drepturilor gay, a educației gender etc.

Lumea de azi are nevoie nu de îngrădirea libertății, ci de libertatea adevărată: eliberarea de păcat. Mântuirea.

Biserica noastră a fost suprimată de ocupația sovietică. Dar niciunul dintre cei 12 episcopi ai noștri nu și-a trădat comuniunea cu Sfântul Părinte. Biserica noastră a supraviețuit datorită hotărârii lor și exemplului lor de rezistență față de teroare și închisori.
Episcopii noștri au cerut oamenilor să nu cedeze lumii. Să nu coopereze cu comuniștii.

Acum noi avem nevoie ca Roma să spună lumii: „Faceți pocăință și întoarceți-vă la Dumnezeu, căci s-a apropiat împărăția cerurilor.”

Nu doar noi, laicii catolici, dar și mulți creștin-ortodocși sunt îngrijorați și se roagă pentru acest Sinod. Pentru că, spun ei, dacă Biserica Catolică cedează în fața spiritului lumii acesteia, celorlalți creștini le va fi foarte greu să-i reziste.
Anca Maria Cernea, medic
Asociația Medicilor Catolici din București
Roma, 16 octombrie 2015.

sursa:  http://www.e-communio.ro/stire3464-cuvantul-doamnei-anca-maria-cernea-la-sinodul-episcopilor-de-la-roma-in-prezen-a-sfantului-parinte-papa-francisc

Conversațiile dintre Sfânta Gemma Galgani și Îngerul ei Păzitor

„Nu îți e rușine să păcătuiești în prezența mea?”

 

Sfânta Gemma Galgani (1878-1903) s-a bucurat de tovărășia constantă a Îngerului ei Păzitor, cu care a păstrat un raport familial. Ea îl vedea, se rugau împreună și-l considera ca fiind prietenul cel mai bun. El o ajuta în toate, inclusiv să ducă mesaje confesorului ei, la Roma.

De la acest preot, don Germano de San Stanislao, din Ordinul Călugărilor Pasioniști, fondat de Sfântul Paul al Crucii, au rămas informații despre relația dintre Sfânta Gemma și protectorul ei ceresc: „Deseori când întrebam dacă Îngerul Păzitor a rămas mereu la locul lui, lângă ea, Gemma se îndrepta spre el și imediat cădea în extaz pe tot timpul în care se uita la el”.

Ea îl vedea pe durata întregii zile. Înainte să adoarmă îi cerea să vegheze la capătul patului și să-i facă semnul crucii pe frunte. Când se trezea, dimineața, avea o mare bucurie să-l revadă lângă ea, după cum ea povestise confesorului: „În această dimineață, când m-am trezit, el era acolo lângă mine”.

Când mergea să se spovedească și avea nevoie de ajutor, fără ezitare Îngerul o ajuta, precum povestește: „ [El] îmi reamintea unele idei, mi-a zis și câteva cuvinte...”. În plus, Îngerul era un excelent maestru al vieții spirituale, și o învăța cum să procedeze corect: „Amintește-ți, fiica mea, că inima pe care o iubește Isus vorbește puțin și se implică mult. Îți ordon, din partea lui Isus, să nu îți exprimi  părerea dacă nu ți se cere, și să nu-ți aperi opinia niciodată, ci să cedezi imediat”. Și mai adăugă: „Când faci ceva ce nu e bine, spune imediat fără să aștepți ca cineva să ți-o ceară. În sfârșit, nu uita să-ți protejezi ochii, deoarece ochii mortificați vor vedea frumusețea Cerului”.

Deși nu fusese o călugăriță, și avea o viață comună, Sfânta Gemma Galgani dorea, totuși, să se consacre pe deplin în serviciu Domnului nostru Isus Cristos. Dar, cum se întâmplă uneori, simpla dorință de sfințenie nu ajunge; e nevoie de înțelepciunea celui care ne conduce, aplicată cu fermitate. Și așa s-a întâmplat Sfintei Gemma.

Tovarășul ei ceresc, care în fiecare moment stătea lângă ea, nu a ezitat să fie sever când, pentru o oarecare alunecare, protejata lui înceta să urmeze calea perfecțiunii. 

Când, de exemplu, a decis să-și pună câteva bijuterii de aur, cu o arecare complăcere, pentru a merge în vizită la rudele de la care le-a primit în dar, a simțit un salut dojenitor din partea Îngerului ei, la întoarcerea acasă, care o privea cu severitate: „Amintește-ți că bijuteriile, pentru înfrumusețarea miresei unui Rege răstignit, pot să fie doar spinii și Crucea lui”.

 La fel, când Sfânta Gemma deviase de la sfințenie, o angelică cenzură s-a făcut simțită: „Nu îți e rușine să păcătuiești în prezența mea?”.  Pe lângă faptul că e protector, se vede bine că Îngerul Păzitor desfășoară o excelentă muncă de maestru pentru perfecționare și modelare în sfințenie. 

sursa:  http://www.e-communio.ro/stire3416-conversatiile-dintre-sfanta-gemma-galgani-si-ingerul-ei-pazitor

Jim Caviezel : O marturie extraordinara! Un adevarat DAR pentru inima ta!

Jim Caviezel actorul care l-a intruchipat pe Iisus in pelicula din 2004 regizata de Mel Gibson, “Patimile lui Hristos” a sustinut  un discurs in fata unui grup de credinciosi ai bisericii baptiste din Orlando, Florida in cadrul caruia a spus ca dupa acceptarea acestui rol a “fost respins de propria lui industrie”.

Potrivit The Guardian, actorul a declarat ca producatorii de la Hollywood l-au evitat dupa ce a acceptat sa joace in sangeroasa pelicula despre ultimele zile ale lui Iisus. Desi s-a remarcat pe marile ecrane inainte de Patimile lui Hristos in filme precum Contele de Monte Cristo (2002) sau Ochi de inger (2001), dupa ce a jucat in pelicula regizata de Gibson, actorul nu a mai fost solicitat pentru roluri importante.

Actorul a povestit in timpul discursului sustinut la biserica baptista din Orlando cum Gibson i-a oferit rolul, pentru ca, 20 de minute mai tarziu sa il sune si sa il implore sa nu il accepte, spunandu-i ca in caz contrar “nu vei mai lucra niciodata in acest oras”. Jim Caviezel i-a raspuns atunci “Cu totii trebuie sa ne imbratisam crucile. Iisus este la fel de controversat acum cum a fost dintotdeauna. 

Nu s-a schimbat mare lucru in 2 000 de ani”. 

Pe de alta parte, Jim Caviezel, un crestin dedicat, crede ca distrugerea carierei sale in cinematografie a fost un pret care a meritat sa fie platit declarand ca: “Trebuie sa renuntam la numele noastre, la reputatiile noastre, la vietile noastre pentru a spune adevarul”. Desi l-a descris pe Gibson ca fiind un ” pacatos oribil” el a declarat ca actorul nu merita sa fie umilit, adaugand ca: “Mel Gibson nu are nevoie de judecata voastra, el are nevoie de rugaciunile voastre”.

sursa: https://rodiagnusdei.wordpress.com/2015/03/04/marturia-lui-jim-caviezel/

Originea devotiunii Calea Crucii

In timpul tuturor acestor dezbateri, Mama lui Isus, Magdalena si Ioan se tinusera deoparte intr-un colt al forului, privind si ascultand cu o adanca durere in suflet.In timp ce Isus era dus la Irod, Ioan a calauzit-o pe Sfanta Fecioara si pe Magdalena pe drumul facut de Isus.

Ei s-au reintors astfel din nou la Caiafa, la Ana, in Ofel, in Gradina Ghetsimani, in Gradina Maslinilor si in toate locurile in care Isus cazuse ori suferise, se opreau in tacere, plangeau si sufereau impreuna cu El.

   Sfanta Fecioara s-a prosternat de mai multe ori si a sarutat pamantul in locurile in care cazuse Fiul ei. Magdalena isi frangea mainile, Ioan plangea si le mangaia, le ridica, le calauzea mai departe.

In acest mod s-a practicat pentru prima data devotiunea Sfintei Cai a Crucii si a cinstirii Patimii lui Isus, inceputa chiar inainte ca Patima lui Isus sa se fi desavarsit.Meditatiile Bisericii asupra suferintelor Mantuitorului au fost incepute de cea mai sfanta floare a omenirii, de Mama- Fecioara a Fiului Omului.

Inca din acel moment, cand El nu era decat la jumatatea durerosului Sau drum, Mama Domnului cea plina de har, stropea cu lacrimile sale si venera urmele pasilor Fiului  si Dumnezeului ei.

Oh, cat a suferit impreuna cu El!

Cu cata violenta ii strapungea inima sabia taioasa si ascutita a durerii!

Ea- al carei binecuvantat trup Il purtase, al carei binecuvantat san Il alaptase,ea, Prea fericita care simtise  in chiar  realitatea si substansa sa Cuvantul lui Dumnezeu, pe Dumnezeu  Insusi al inceputurilor, pe are Il concepuse si Il pastrase timp de noua luni sub inima ei plina de har, pe care Il purtase si Il simtise traind intr-insa mai inainte ca oamenii sa-I fi primit binecuvantarea,invatatura si mantuirea - impartasea toate suferintele lui Isus, inclusiv dorinta Lui fierbinte de a rascumpara pe oameni, prin durerile si moartea Sa.

In acest fel inaugura pentru Biserica Fecioara Prea Curata si fara pata Calea Crucii, pentru a aduna din toate locurile, ca pe niste margaritare, inepuizabilele merite ale lui Isus Cristos, spre a le culege ca pe niste flori din drum si a le oferi Tatalui Ceresc, pentru cei care au credinta.

Tot ceea ce a fost  si va fi vreodata sfant in omenire, toti cei care au suspinat dupa mantuire, toti cei care au venerat vreodata cu compasiune respectuoasa dragostea si suferintele Mantuitorului, facea acest drum cu Maria, se intristau, se rugau, se ofereau drept  jertfa de ispasire in inima Mamei lui Isus , care este o mama duioasa si pentru toti fratii Lui reuniti prin credinta in sanul Bisericii.

Din pricina crancenei sale dureri, Magdalena parea ca si iesita din minti.Ea nutrea o imensa si sfanta dragoste pentru Isus. Dar cand voia sa-si puna sufletul la picioarele Sale, asa cum Ii turnase candva uleiul de nard pe cap, o prapastie adanca se deschidea intre ea si prea iubitul sau.

Cainta si recunostinta sa erau nesfarsite, dar cand voia sa-si inalte, ca pe un parfum de tamaie, inima ei catre El, Il vedea pe Isus maltratat, dus la moarte din cauza pacatelor ei, pe care El le luase asupra Sa.

Atunci , aceste pacate pentru care Isus avea atat de suferit o umpleau de oroare; se cufunda in cea mai mare parere de rau, fara s-o poata epuiza ori stapani.Se simtea din nou coplesita de dragostea pentru stapanul si Invatatorul ei si Il vedea supus celor mai cumplite chinuri.

Astfel, sufletul ei era sfasiat de cruzime si tras in directii opuse, intre sentimentele de dragoste, cainta, recunostinta si vederea nerecunostintei poporului ei, iar toate aceste sentimente se manifestau in exterior prin felul in care mergea, prin cuvintele si miscarile sale.

Ioan iubea si suferea.El o conducea pentru prima oara pe mama Invatatorului si Dumnezeului sau - care si ea Il iubea si suferea pentru el - pe acest traseu al Caii Crucii pe care si Biserica va trebui sa-l parcurga  si i-a aparut viitorul.

sursa: Clemens Bretano " Dureroasa Patima a Domnului nostru Isus Cristos "

( dupa meditatiile  Fericitei Ana Caterina Emmerich )

Dumnezeu sa va binecuvanteze si sa-si straluceasca Fata peste voi!

Mărturie despre viaţă

Chiar dacă au fost trei sarcini cu complicaţii, ea a refuzat să avorteze. Viol, părăsire, cancer... Descoperiţi curajul unei femei care, împotriva multor încercări şi greutăţi, de fiecare dată a ales viaţa.

La 22 ianuarie 2015, 15.000 de tineri catolici s-au adunat pe marele stadion Verizon din Washington pentru a participa la întâlnirea tinerilor şi la sfânta Liturghie care a precedat Marşul pentru Viaţă, organizat anual în capitala americană.

Un tânăr preot, de 28 de ani, Mario Majano (foto 1), din arhidieceza gazdă, la un moment dat, la momentul predicii, a luat microfonul pentru a da o mărturie (se vedea că ere foarte marcat de ceea ce spune). El a explicat că eroismul nu înseamnă să ai puteri supraomeneşti, aşa cum ne gândeam când eram copii, văzând desenele animate cu super-eroi, însă "adevăratul erou este acela care nu lasă pe nimeni şi nimic, mare sau mic, să-l împiedice să apere ceea ce ştie că este bun, să-i apere pe cei mai mici, să apere ceea ce vine de la Dumnezeu". Mărturia despre eroismul care l-a impresionat este acela al unei femei... nu contează care.

Prima sarcină a fost din cauza unui viol. Pe când era studentă, această tânără a fost violată şi a rămas însărcinată. "Familia sa e exclus-o. Se simţea absolut singură - explică tânărul preot. O prietenă a încercat să o convingă să întrerupă sarcina: «Eşti într-o situaţie imposibilă şi, de aceea, cel mai indicat ar fi să scapi de acest copil». Dar ea a răspuns: «Nu aş putea să-mi închipui viaţa mea ştiind că am suprimat viaţa cuiva». A păstrat copilul şi i-a dat viaţă".

În timpul celei de-a doua sarcini a fost părăsită. Mai târziu a rămas din nou însărcinată, dar, de data aceasta, cu un bărbat pe care ea îl iubea... dar el nu a vrut nicicum să încheie o căsătorie şi a părăsit-o. Ba mai mult, ea fiind studentă, şi-ar fi dorit să continue cursurile, dar, având deja doi copii, acestea deveneau imposibil de urmat. Familia sa făcea mari presiuni ca ea să întrerupă această sarcină spunându-i că sigur nu va putea creşte doi copii fără tată. Familia s-a oferit chiar să plătească toate cheltuielile pentru un avort. "Era puţin important dacă oferta familiei era bine intenţionată, chiar dacă ea ştia cât de greu îi va fi în viitor, dar ea a spus tare şi răspicat: nu. Ea zis NU avortului şi DA vieţii" - continuă părintele Majano.

A treia sarcină cu chimioterapie şi risc de malformaţii. Au trecut treisprezece ani. În sfârşit, această femeie era căsătorită şi fericită, dar într-o zi s-a îmbolnăvit. A aflat că are cancer şi a început tratamentul de chimioterapie. Şi totuşi, în această perioadă grea, ea rămâne din nou însărcinată. Medicii au venit imediat cu propunerea unui avort, asigurând-o că acest copil "nu va avea nici o şansă să se nască normal". Dar ea a răspuns: "Normal sau nu, eu nu-l voi avorta; e ceva ce nu pot face şi nici nu o voi face vreodată!" Părintele Majano, concluzionează: "Acest gen de eroism nu este apreciat de societate, dar noi trebuie să o facem. Acestei femei, pentru curajul de a fi rămas totdeauna fermă în hotărârea ei, pentru faptul că şi-a centrat viaţa pe iubire, eu îi spun simplu: «Mulţumesc, mamă, mulţumesc din toată inima!»"

O emoţie imensă a copleşit întregul stadion Verizon, în timp ce 15.000 de tineri, un mare număr de episcopi şi cardinali, printre care şi nunţiul apostolic în Statele Unite ale Americii, s-au ridicat în picioare pentru a o aplauda pe mama tânărului preot, Rosa (foto 2), în vârstă de 53 de ani, prezentă pe stadion, care plângea de emoţie... asemenea multora dintre participanţi. Rosa are patru fiice şi un fiu... care acum e preot. "El este acum diploma mea universitară - a mărturisit ea când i s-a oferit microfonul. Nu m-aş fi gândit niciodată că el va deveni preot. Acum am dovada clară că Dumnezeu l-a ales încă din sânul meu".

Mario este rodul celei de-a doua sarcini.

Tuturor femeilor care se află într-o situaţie dificilă, Rosa le lasă un mesaj: "Nu renunţaţi! Dumnezeu are un plan. El are totdeauna un plan. Dumnezeu nu vă va lăsa niciodată singure!"

sursa: http://ercis.ro/actualitate/viata.asp?id=20150234 

Despre adevarata dragoste in "Revelatiile Sfintei Brigitta"

"Mama vorbi cu mireasa si-i spuse:

"Ma iubesti , fiica mea?".

Ea raspunse:

"Invata-ma, Doamna mea, ca sa te iubesc, pentru ca sufletul meu este patat de o dragoste falsa si sedus de un venin otravitor si de aceea nu poate sa inteleaga adevarata dragoste".

Mama raspunse: 

"Te voi invata.Sunt patru orase in care exista patru feluri de dragoste, daca le poti numi pe toate dragoste, caci doar aceea poate fi numita dragoste , unde Dumnezeu si sufletul se unesc intr-o adevarata legatura

 si o adevarata armonie a virtutilor.

Primul oras este orasul incercarilor , care este lumea, unde omul este plasat pentru a fi cercetat daca-l iubeste sau nu pe Dumnezeu,pentru ca sa invate a-si cunoaste boala si pentru ca sa-si dobandeasca virtuti prin care sa poata reveni la cinstire, astfel ca el,omul curatit pe pamant, sa poata fi incoronat cu si mai mare cinstire in cer.In acest oras exista o dragoste neordonata, cand trupul este mai iubit decat sufletul, cand cele trecatoare sunt dorite mai cu zel decat cele spirituale, cand povara este cinstita si virtutea este dispretuita, cand pelerinajele sunt mai placute decat tara de bastina si cand omul muritor este mai de temut si mai cinstit decat Dumnezeu care guverneaza pe vecie.

Al doilea oras este orasul curatiei.Acolo se spala sufletul de murdarie.

Lui Dumnezeu i-a placut sa infiinteze asemenea locuri, unde cel care a fost neglijent si trufas, cand si-a urmat propria vointa, sa fie curatit pentru incoronare, dar cu teama.In acest oras se gaseste dragoste nedesavarsita pentru ca Dumnezeu, in speranta ca va elibera din inchisoare , nu este iubit cu dragoste din cauza chinurilor si amaraciunii pe care o simte sufletul in pocainta pentru pacate.

Al treilea oras este orasul chinurilor.Acela este iadul.Acolo segaseste toata rautatea , toata necuratia, toata invidia si toqata impietrirea dragostei.

Dumnezeu guverneaza si peste acest oras prin impartirea dreptatii, prin masura dreapta si echitabila a pedepsei si prin infranarea furiei oarbe a diavolilor, pentru ca ei sa nu chinuie pe cineva peste pedeapsa hotarata, care a fost stabilita fiecaruia dupa merit.

Caci asa cum unii osanditi au pacatuit mai mult,altii mai putin, asa exista masura pentru pedeapsa dreapta a tuturor. 

Toti osanditii sunt inchisi desigur in intuneric, dar nu toti in acelasi fel.

Caci intunericul se deosebeste de intuneric, groaza de groaza si focul de foc.

Peste tot conduce si stabileste Dumnezeu cu dreptate si indurare si aceasta chiar si in iad, astfel cei care au pacatuit cu intentie sunt pedepsiti intr-un fel, cei care au pacatuit din slabiciune, in alt fel, iar cei care sunt tinuti doar in captivitate din cauza blestemului stramosesc, in al treilea  fel.Chinurile ultimilor amintiti constau in lipsa vederii lui Dumnezeu, a luminii alesilor lui si ei se apropie de indurare si bucurie in asa masura incat nu cunosc pedeapsa ingrozitoare pentru faptul ca nu au savarsit pacate si fapte rele.Daca dumnezeu n-ar fi impartit totul intr-un fel si o masura atat de bine stabilita, atunci diavlolii n-ar fi avut niciodata masura in a chinui sufletele.

Al patrulea oras este orasul cinstirii.Acolo domneste iubirea desavarsita si ea este bine ordonata , caci nimic nu se doreste altceva decat pe Dumnezeu si totul este de dragul lui Dumnezeu.

Pentru ca tu sa poti ajunge la desavarsirea acestui oras, trebuie sa ai dragoste cu patru calitati: o dragoste bine ordonata, curata, adevarata si desavarsita.

Bineordonata este dragostea prin care cele trupesti sunt iubite doar pentru strictul necesar, lumea este iubita nu de dragul belsugului,ci doar de dragul lui Dumnezeu, prietenul este iubit de dragul curatiei vietii si dusmanul de dragul rasplatii.

Curata este dragostea cand povara nu este iubita alaturi de virtute, cand obiceiul rau este dispretuit si pacatul nu este usor trecut cu vederea.

Adevarata este dragostea cand il iubesti pe Dumnezeu cu toata fiinta si din toata inima, cand toate faptele tale urmaresc cinstirea lui Dumnezeu, dar in acelasi timp teama de El nu-ti permite nici un pacat, nici chiar cel mai mic pacat si ca nu cumva, consolandu-te pe faptele tale bune, sa fi tentata si ispitita la pacat. Dar desavarsita este dragostea , cand nimic nu-i este omului atat de placut ca Dumnezeu.

Aceasta incepe in aceasta viata si se desavarseste in cer.

Iubeste, de aceea, aceasta dragoste desavarsita si adevarata , caci cel care nu o are va fi pedepsit, chiar daca el este credincios, zelos , smerit si nou nascut prin botez; astfel el va veni in orasul groazei, caci asa cum exista un Dumnezeu , asa exista o credinta in Biserica lui Petru, un botez si o desavarsire a cinstirii si a rasplatii.De aceea trebuie ca cel care vrea sa vina la singurul Dumnezeu sa aiba vointa si o dragoste fata de singurul Dumnezeu.

De aceea sunt nedemni acei oameni cand spun:

"Ajunge daca eu sunt cel mai mic in cer; eu nu vreau sa fiu desavarsit".

O , ce gand nebun! Cum ar putea cineva sa fie nedesavarsit acolo unde toti sunt desavarsiti, unii prin nevinovatia vietii lor,altii prin nevinovatia copilariei, altii prin cainta lor si altii prin credinta si buna vointa?"

sursa: Sfanta Brigitta "Revelatii Ceresti"

Dumnezeu sa va binecuvanteze cu acele Haruri de care aveti nevoie pentru a avea o dragoste desavarsita!

"Jeanne Guyon vorbeste din nou " de Jeanne Guyon ( 1 )

Stai la picioarele unuia dintre cei mai mari sfătuitori creştini din toate timpurile.

Cuvânt înainte

   Prin intermediul acestor scrisori pe care le-a scris credincioşilor care i-au cerut sfatul Jeanne Guyon îţi va fi un sfătuitor. Sfaturile acestea sunt cu adevărat creştineşti, mult mai centrate în Hristos decât sunt sfaturile care se dau de obicei astăzi.

   În scrisorile ei, Jeanne Guyon împărtăşeşte cu tine ce e mai bun despre cum să trăieşti viaţa creştină în raportarea ta pe verticală la Isus Hristos. În multe din scrisorile ei, împărtăşeşte nestemate ale modului de raportare faţă de alţi credincioşi şi faţă de lume.

Introducere

   Am vizitat de curând Franţa, unde am mers pe urmele paşilor celor aproape şaptezeci de ani de viaţă ai Jeannei Guyon. Când mă gândesc unde au fost scrise aceste scrisori, mă umplu de veneraţie. Din tot ce se poate spune despre această femeie, aş zice că a trăit o viaţă dramatică.

   Unele din scrierile ei au fost concepute în casa ei din Paris. Altele în Elveţia. Unele au rezultat din experienţa arestării ei într-o mănăstire; altele au fost scrise din St. Cyr în culmea popularităţii ei. Se poate ca unele să fi fost scrise în închisoarea Vincennes; o scrisoare din perioada unei încarecerări, a fost scrisă cu însăşi sângele ei. (Cu toate că această scrisoare se păstrează încă în arhivele Parisului, ea este indescifrabilă.) Este puţin probabil ca să se fi păstrat ceva din corespondenţa scrisă în timpul întemniţării în Bastilia.

   Scrisorile ei au fost scrise celor mari, celor mai puţin mari, celor obscuri şi celor neştiuţi. Unele sunt vagi, unele sfidează înţelegerea, altele sunt clare, şi altele te înalţă la cer. Conţinutul câtorva dintre ele îi pot speria pe evanghelici. Înainte de toate, ea a fost o Romano-Catolică. Astăzi ea ar fi mirată să afle că este atât de populară şi de acceptată de cei ce nu sunt catolici.

   Mulţi creştini sunt curioşi să ştie câte cărţi a scris Guyon şi câte din ele sunt disponibile.

   Şi-a scris autobiografia aproape pe toată perioada vieţii, până în momentul întemniţării. Se consideră ca fiind una din cele mai interesante autobiografii scrisă vreodată de un creştin. Este foarte greu pentru cineva care nu este francez să-şi dea seama despre ce este vorba. Nume şi locuri care pentru cei mai mulţi cititori nu înseamnă nimic, pe francezi îi fac să rămână muţi de uimire. Guyon şi-a încrucişat calea cu unele din cele mai sonore nume ale epocii de aur a Franţei.

   Cealaltă lucrare mare a ei, „Experimentând în profunzime pe Isus Hristos”, (Experiencing the dephts of Jesus Christ - titlul englezesc), a fost scrisă în Grenoble, Franţa, cam în anul 1685. Până în ziua de azi, cartea aceasta a rămas una din cele mai bune cărţi creştine din toate vremurile.

   Uninunea cu Dumnezeu (Union with God - titlul englezesc) a fost tipărită în acelaşi timp cu Experimentând în profunzime pe Isus Hristos. Nu-mi este cunoscut locul scrierii ei. Mai târziu, a scris Torente spirituale (Spiritual Torrents - titlul englezesc), probabil cartea cea mai puţin practică din cele mai cunoscute cărţi ale ei, ea fiind o autobiografie spirituală.

   Lucrarea Un comentariu mistic al Bibliei (A Mystical Commentary of the Bible - titlul englezesc) este neclară, poate pentru că a fost scrisă în grabă şi sub o atmosferă de tensiune încordată. O parte a ei este extraordinară, dar alte părţi au scadenţe. Cartea vorbeşte cel mai mult despre cât de central era Hristos în gândurile ei.

   După ce Guyon şi scrierile ei au căzut sub mânia lui Louis al IV-lea, ea a scris o carte numită Justificări (Justifications - titlul englezesc), în care îşi explică învăţăturile, dovedind, cel puţin spre satisfacţia ei, că propovăduia doar ceea ce misticii catolici ai trecututlui crezuseră, şi chiar argumenta pe baza unora din comentariile lor. Lucrarea aceasta nu a avut o audienţă mare şi nu a fost tradusă în limba engleză.

   Interesant este că odată a scris un pamflet în care explica despre ce vorbise în Experimentând în profunzime pe Isus Hristos. N-am văzut niciodată această broşură, nici măcar în limba franceză, şi nici nu ştiu unde ar putea fi găsită. Nu am dat peste ea nici măcar în arhivele Parisului.

   Poemele şi scrisorile Jeannei Guyon se întind pe toată perioada vieţii ei. Întotdeauna creştinii s-au bucurat citindu-i poeziile, unele dintre ele ajungând să fie puse pe muzică. Şi scrisorile ei au fost o lectură preferată timp de aproximativ un secol.

   Personal, citesc cărţile lui Guyon pentru că sunt mişcat şi provocat. Ignor excentrităţile ei, iar categorisirea învăţăturilor ei o las în grija învăţaţilor (care nu au reuşit să ajungă la un consens în privinţa locului ocupat de ea şi de scrierile ei pe scena istoriei bisericii).

   Cred că te vei bucura citind aceste scrieri ale ei şi că vei fi frapat de această femeie care l-a văzut pe Isus Hristos în toate circumstanţele vieţii sale.

Gene Edwards

Lasă-L pe Hristos

să domnească în tine

   Mă simt fericit să-L văd pe Isus Hristos domnind în lăuntrul inimii unuia din copiii lui Dumnezeu. Îţi mulţumesc pentru scrisoarea ta bună.

   O religie extraordinară, cu legi şi organizare, a luat locul unei experienţe lăuntrice cu Hristos. Sfinţii din vechime - Avraam, Isaac, Iacov, Enoh şi Iov - L-au cunoscut şi L-au exprimentat pe Dumnezeu în lăuntrul lor într-un mod personal, vital. Pentru ca Hristos să domnească cu adevărat în tine, trebuie ca totul să-I fie supus fără nici o rezervă. Sunt mulţi aceia care se opun unei astfel de supuneri totale domniei Lui.

   Mulţi se roagă: „Facă-se voia Ta, precum în ceruri aşa şi pe pământ”, dar n-au nici o intenţie să renunţe la căile lor, şi nici nu-i dau voie crucii să se ocupe de cele mai profunde dorinţe ale lor. Dumnezeu vrea să ne treacă pe fiecare din noi, cu toate că noi ne împotrivim, printr-o perioadă a pustiei în care să experimentăm crucea. Nu o face fără a avea un scop, ci tocmai pentru a ne conduce în odihna ţării promise de El.

   Mulţi refuză, alegând ceea ce ei numesc o cale mai uşoară, întocându-se înapoi în Egipt. De fapt se întorc la sclavia propriilor lor dorinţe. Vezi, cei mai mulţi oameni sunt gata să sufere orice, numai să nu fie detronaţi de pe tronul împărăţiei inimii lor.

   Ne-am obişnuit deja cu ideea că într-o zi Isus va veni şi va domni pe pământ. Dar, ar trebui să ne întrebăm: „Cine grăbeşte venirea Lui prin cedarea oricărui lucru din ei domniei Lui, aici şi acum?”

   Domnul nu ţi-a dat anumite ritualuri pe care să le împlineşti. El te învaţă să „intri în cămăruţa ta”, adică să faci linişte în tine, să-ţi deschizi inima, şi fără multe cuvinte să-L atingi pe Domnul care este în tine.

   Sabatul nu este numai o zi a odihnei exterioare, ci odihna continuă de care ai privilegiul să te bucuri atunci când eşti în uniune cu Dumnezeu. Cât de mult aş dori ca toţi creştinii să cunoască această uniune profundă, plină de odihnă, cu Dumnezeu: să trăiască şi Dumnezeu să trăiască în ei!

2

Întoarce-te dinspre eu

spre Hristos

   Nu te-am uitat. Dumnezeu te-a scris pe inima mea.

   Nu fi deranjat de gândurile care îţi trec prin minte, pe care tu nu le accepţi şi nu le vrei. Ceea ce face ca gândurile acestea să fie şi mai rele este examinarea şi stăruinţa asupra lor. Nu te lupta cu ele, pentru că te vor atrage într-o bătălie pe care nu ai nici o şansă să o câştigi.

   Tatăl tău îţi şterge greşelile cu uşurinţa cu care un tată pământesc şterge praful de pe faţa copilului. Cel mai mare rău pe care-l poţi face, este să te îndoieşti de dragostea lui Dumnezeu. El îţi cunoaşte inima şi vede că nu ai fi vrut să feci vreun rău. Este în regulă dacă vezi cât de slab şi neajutorat eşti, dar nu trebuie să rămâi aici.

   Priveşte la Dumnezeul tău! Când vezi cât de puternic şi cât de capabil este El, nu-ţi este greu să recunoşti că eşti atât de slab. Nu te chinui singur pentru că nu simţi întotdeauna că te încrezi în El sau că eşti în prezenţa Lui. Umblă prin credinţă şi nu prin vedere sau prin aşteptările tale. Să mergem alături împreună - nu după cum am vrea noi, ci după cum Dumnezeu alege pentru noi.

3

Dragostea lui Dumnezeu

   Indiferent ce s-a spus despre experienţa mea în Hristos, eu nu mă pot îndoi de realitatea ei. Undeva, adânc în lăuntrul meu, sunt ferm convinsă că este adevărată. Hristos este la lucru în inima mea, şi lucrarea aceasta este la fel de neclintită cum este El. Eu cred că aceste discuţii teologice privitoare la validitatea experienţei lăuntrice cu Hristos sunt ale unor oameni care nu au gustat ce bună este dragostea. Sunt tentaţi să privească la om, în loc să privească la Dătătorul dragostei.

   Într-adevăr, noi suntem plini de slăbiciuni şi de păcate, dar atunci când Dumnezeu îşi găseşte plăcerea să ne transforme şi să ne facă una cu El, suntem transformaţi în asemănarea cu Hristos. Cine îndrăzneşte să spună ce poate şi ce nu poate Dumnezeu să facă? Cine poate să spună că Dumnezeu, a cărui dragoste este nemărginită şi liberă de orice îngrădire, nu poate turna dragostea Lui eternă asupra oricui doreşte? Nu are El dreptul să mă iubească în felul în care mă iubeşte? Da, mă iubeşte şi dragostea Lui nu are limite. Nu mă pot îndoi de ea! Şi El te iubeşte şi pe tine în acelaşi fel.

   Aceasta este revelarea dragostei eterne - însăşi inima lui Dumnezeu exprimată faţă de preaiubitul Lui. Când experimentezi dragostea lui Dumnezeu, înţelegi secretul pe care numai Iubitul şi cel iubit de El îl pot cunoaşte. Cine poate să-l pună sub semnul întrebării?

   Nu se poate compara cu nimic momentul în care Îl ţin în braţele mele pe Preaiubitul meu Domn! Este imposibil să neg dragostea ce o experimentez atunci. Pot doar să zâmbesc în mine însămi şi să şoptesc: „Preaiubitul meu este al meu, şi eu sunt al Lui”.

4

Progres spiritual

   Mă bucur de progresul tău spiritual. Prin progres, nu înţeleg să mergi în sus, ci mai degrabă în jos! Ca o corabie ce este încărcată, cu cât pui mai multă încărcătură în ea, cu atât coboară mai mult în apă; cu cât este mai multă dragoste în tine, cu atât mai mult se scufundă vechea natură.

   La fel, dacă ai avea un cântar, partea mai uşoară ar fi partea goală a vechiului eu, iar partea mult mai grea ar fi cea a dragostei lui Dumnezeu din tine. Augustin a spus: „Dragostea este greutatea noastră”. Lasă-te scufundat sub greutatea crucii şi fii gata să suporţi umilinţa şi suferinţa necesare purificării tale.

   Lăsându-te apăsat în jos, vei descoperi că de fapt te ridici. Isus spune: „Cine este cel mai mic dintre voi, acela va fi cel mai mare”.

   Te iubesc cu dragostea Celui ce s-a umilit pe Sine Însuşi pentru dragoste. O, ce greutate mare este dragostea, încât cade atât de jos: din cer până pe pământ, de la Dumnezeu până la om! Renunţă la toate pentru a fi cunoscut doar de El.

5

Izvoare din fântână

   Dumnezeu se descoperă celor cu inima curată, şi prin ei îi binecuvintează şi pe cei ce sunt receptivi. Aceste izvoare mici care îi udă pe alţii curg din Izvorul care este Domnul Însuşi. Izvorul acesta stabileşte în ce direcţie vor merge izvoraşele. Este în natura lui Dumnezeu să vrea să se împartă pe Sine Însuşi. Dumnezeu ar înceta să mai fie Dumnezeu dacă nu s-ar mai împărţi şi nu s-ar mai revela prin dragostea celui cu inima curată. Aşa cum aerul umple cu viteză un gol, tot aşa Dumnezeu te umple pe tine atunci când eşti gol de sine.

   Cele şapte spirite ale lui Dumnezeu din preajma tronului Său sunt îngerii cei mai apropiaţi de El şi cărora El le vorbeşte cel mai mult. Probabil că apostolul Ioan a fost cel mai pregătit dintre toţi apostolii ca să primească în el Cuvântul întrupat. Acolo, pe pieptul lui Isus - stând aproape de inima lui Isus - a învăţat el înălţimile şi adâncimile dragostei divine. De aceea a putut Isus, de pe cruce, să încredinţeze în grija lui Ioan pe mama Lui. Ştia că inima lui Ioan îi va oferi un loc unde să stea. Dumnezeu se descoperă în măsura în care eşti pregătit să-L primeşti. În aceeaşi măsură eşti transformat după chipul Său.

   Cât de adâncă este dragostea lui Dumnezeu! El se dăruieşte acelora ce au pregătit un loc pentru El. El devine pentru ei scopul lor, plinătatea lor, totul.

6

Bucurie în persecuţie

   Mulţumesc pentru mângâierea faţă de momentele aparent grele prin care trec. Dumnezeu mi le revelează doar ca binecuvântări. Cred că ceea ce pare să distrugă adevărul, în final îl va clădi. Cei ce practică şi propovăduiesc o relaţie adâncă, lăuntrică cu Hristos vor avea de suferit multă persecuţie.

   Nimic nu are vreo valoare, ci numai dragostea lui Dumnezeu şi împlinirea voii Sale. Fără El nu este nici o fericire. Nimeni nu-ţi poate lua bucuria pe care o ai atunci când te dăruieşti în întregime Lui. Singura mea dorinţă este să mă încredinţez în întregime în mâinile lui Dumnezeu, fără nici cea mai mică idee de a da înapoi sau de a mă teme de ce s-ar putea să mi se întâmple.

Şi când sunt după voia Ta, o, Doamne, cum aş putea să nu fiu decât mulţumită? Când dragostea lui Dumnezeu te face un cetăţean liber al tărâmului Lui, ce putere poate să te întemniţeze? Când Dumnezeu îţi umple inima cu El Însuşi, lumea aceasta pare foarte mică. Te iubesc Domnul meu, nu doar ca Împărat al universului, dar pentru Tine Însuţi. Şi Te iubesc şi poporul Tău de dragul Tău.

   Ai devenit atât de unit cu mine, încât eu sunt duh din Duhul Tău şi viaţă din Viaţa Ta. Am devenit atât de legată de Tine, încât nu pot exista de una singură. Chiar dacă toţi mă uită, Tu, Iubitul meu Divin, trăieşti. Şi eu trăiesc în Tine.

   Aceasta este fântâna adâncă în care mă scund în vremuri de persecuţie. Cât de minunat este să fii pierdut în Dumnezeu! Cât de minunat este să te laşi în voia Lui!

   Cât de fericit vei fi când nu vei mai trăi prin puterea ta, ci prin a lui Dumnezeu. Cine te poate despărţi de Dumnezeu? Absolut nimeni nu te poate smulge din mâna Tatălui. Totul este bine când eşti aşa de unit cu El.

7

Libertate în Hristos

   „Dacă Fiul vă face liberi, veţi fi liberi cu adevărat.”

   Tu experimentezi o libertate nouă, perfectă, atunci când omul vechi al păcatului este distrus şi omul nou ia chip în tine. Ca o pasăre eliberată din colivie, ieşi afară, total liber, pentru a locui în nemăsurata înălţime şi adâncime şi lărgime a lui Dumnezeu.

   Vechiul sine te înfăşoară în aşa fel, încât nici Dumnezeu nu poate trăi acolo şi eşti lipsit de ceea ce este El cu adevărat. Când Pavel a întrebat: „Cine mă va izbăvi de acest trup de moarte?” a adăugat: „Mulţumesc lui Dumnezeu prin Isus Hristos, Domnul nostru.” Tu vei fi eliberat, atunci când, prin harul Său Îi dai lui Isus locul corespunzător în inima ta.

   Când a sosit izbăvirea, Pavel a strigat uimit: „Trăiesc, dar nu mai trăiesc eu. Hristos trăieşte în mine!” Nu mai era interesat de sine însuşi, ci de Omul acesta Nou, Isus Hristos, care venise să trăiască şi să lucreze în el. El era cârmuit de Hristos, aşa cum tu îţi cârmuieşti trupul. Dacă altcineva preia controlul trupului tău, trupul va asculta de acesta. Noul conducător va alimenta mişcările trupului. La fel şi Isus Hristos este viaţa prin care trăieşte omul nou. Şi cine este mai liber şi mai expansiv decât Isus? Natura Lui este divină, eternă şi fără margini.

   Aşa că vezi cât de prizonier eşti dacă te agheţi de vechiul sine. Dacă priveşti la libertatea şi posibilitatea de acţiune care vin prin trăirea în Isus, atunci vrei să laşi şarpele sinelui să fie zdrobit sub picioarele lui Isus. Atunci viaţa lui Dumnezeu te poate aduce la viaţă (ca şi în prima creaţie).

   Libertatea de a fi purtat ca pe aripile vulturului te duce în inima lui Dumnezeu. Porumbelul care s-a odihnit pe umărul lui Isus a fost un simbol, nu numai al inocenţei, dar şi al libertăţii. Isus îţi dă spiritul libertăţii de a te ridica şi a locui în Dumnezeu. Fie ca Dumnezeu să-şi găsească plăcerea în a te lăsa să experimentezi această experienţă minunată. Renunţă la sinele tău vechi, şi vei descoperi libertatea inefiabilă în Acela care este Totul în Toţi.

8

Slujeşte-L pe Dumnezeu

plin de bucurie

   Trebuie să te avertizez să nu dai voie în tine compătimirii de sine şi stărilor depresive. Cu toate că pare normal să-ţi fie greu în vremuri dificile, totuşi este o ademenire subtilă. Melancolia zdrobeşte inima. Melancolia face dificilă primirea harului pe care Dumnezeu îl poate da. Face ca problemele să pară mai mari decât sunt, şi de aceea prea grele pentru a putea di purtate. O sănătate şubredă şi prietenii care nu te încurajează îngreunează situaţia. Trebuie să vezi înţelepciunea planului lui Dumnezeu care permite aceste lucruri.

   Există souă feluri de a te ocupa de copii. Unul este să le dai tot ceea ce vor atunci când cer. Celălalt este să le dai numai ce este bun pentru ei, şi astfel să ajungă să se maturizeze şi să nu fie afectaţi. Înţeleptul tău Tată alege ce este mai bun pentru tine.

   A avea o faţă tristă nu ajută, şi nici nu-i va atrage pe alţii la credinţă! Trebuie să-L slujeşti pe Dumnezeu cu o bucurie fermă care denotă, indiferent ce se întâmplă, că tu eşti bucuros de faptul că eşti a Lui. Jugul lui Hristos nu este nici o povară, nici un inconvenient. Dacă vrei să-I placi lui Dumnezeu, fii folositor altora şi fii mulţumit; renunţă la starea aceasta depresivă. Este mai bine să-ţi preocupi mintea gândindu-te la momente plăcute din trecut sau să te recreezi, decât să te preocupe la nesfârşit problema pe care o ai.

   Când eram mică, un nepot de-al tatălui meu (un om credincios care a murit ca martir) mi-a spus: „Este mai bine să încerci să-I placi lui Dumnezeu, decât să te temi că nu Îi eşti pe plac.” Lasă ca dorinţa de a-I plăcea şi a-L onora pe Dumnezeu să-ţi atingă spiritul, chiar şi printr-o bucurie a inimii şi o înfăţişare fericită a feţii.

9

Grija pe care o poartă Dumnezeu

   Aş dori să-ţi dai seama cât de mult te iubeşte Dumnezeu. Aşa cum un pictor desenează ce vrea pe un şevalet, aşa te transformă Dumnezeu acum după chipul Lui printr-o crucificare lăuntrică. Îi eşti drag aşa cum îi este drag unei mame singurul ei fiu.

   Domnul tău vrea să accepţi repede voia Lui, aşa cum crengile unui copac se mişcă la cea mai mică adiere a vântului. Pe măsură ce te laşi în mâinile lui Dumnezeu, El va avea grijă de tine. Cu cât te încredinţezi mai repede, cu atât Îi vei cunoaşte mai repede căile. Îl vei urma oriunde te va conduce. Şi dacă vei face vreo greşeală, Dumnezeu ţi-o va arăta cu tandreţe.

   Dumnezeu are acelaşi drept să te conducă ca şi să te posede. Când te încredinţezi Lui în întregime îţi pierzi forma, dacă am putea spune aşa. Vei fi în măsură să iei forma pe care Dumnezeu vrea să ţi-o dea. Apa umple forma paharului sau a oricărui alt vas în care este pusă. Să nu fie, deci nici o rezistenţă în mintea ta, şi curând spiritul tău se va pierde într-un ocean al dragostei. Pluteşte liber şi odihneşte-te.

1o

Nu căuta semne

   Mă doare forate mult că în zilele noastre atâţia oameni, chiar şi dintre cei buni, se lasă conduşi pe un drum greşti de către duşman. Nu ne-a avertizat Dumnezeu de venirea „profeţilor mincinoşi ce vor face minuni în zilele din urmă”? Toţi profeţii adevăraţi au vorbit în numele Domnului - „Aşa vorbeşte Domnul”. - Duşmanul câştigă avantaj pentru că oamenii iubesc lucrurile extraordinare, semnele şi minunile. Cred că dragostea exagerată pentru semnele exterioare este în folosul duşmanului pentru a atrage oamenii de la Cuvântul lui Dumnezeu şi de la calea lăuntrică a credinţei.

   Semnele care vin de la Dumnezeu te încurajează să mori faţă de tine însuţi. Semnele care vin de la Dumnezeu te vor umili, linişti şi edifica. Ilie a fost singur între patru sute de profeţi ai lui Baal. Profeţii aceia erau agitaţi şi atrăgeau atenţia cu profeţiile lor zgomotoase. Dar când un înger i-a spus lui Ilie că va vedea pe Domnul pe muntele Horeb, el s-a dus şi s-a ascuns într-o peşteră, şi a văzut pământul cutremurându-se. Dumnezeu nu era în acel cutremur. A venit apoi vâjâitul de vânt. Dumnezeu nu era în el. Apoi a venit o adiere blândă, uşoară. Dumnezeu era în susurul liniştit.

   Adevărata revelaţie a lui Isus Hristos este revelaţia lăuntrică în liniştea spiritului tău.

   „Oile Mele aud glasul Meu”.

   Aceasta nu-ţi ia libertatea sau funcţionarea obişnuită a minţii. În schimb se ajunge la o armonie minunată între tine şi Dumnezeu.

11

Vorbirea simplă

   Am văzut de curând pe cineva pe care cred că Dumnezeu vrea să-l elibereze de puterea eului. Părerea mea este că deşi ceea ce spune este adevărat şi vine dintr-o lucrare a duhului peste inima lui, intelectul lui este atât de puternic încât copleşeşte lucrarea blândă a harului, fără ca să-şi dea seama. De aceea se pierde o parte a adevărului spus de el. Oamenii sunt câştigaţi mai mult prin ungerea care curge dintr-o inimă plină de har - prin arma dragostei  - decât prin forţa argumentelor.

   Nu sunt adevărurile pe care tu le vorbeşti analizate prea mult de către intelect şi finisate apoi de către imaginaţia ta? Se pare că se pierde din efectul lor din cauza lipsei de simplitate şi adresare directă. Asemenea unui cântec, cuvintele tale sună frumos; dar ele nu ating serios inima. Nu este o ungere.

   Nu cauţi tot timpul să spui un lucru înţelept şi nou? Nu îţi arăţi tu puterea intelectului tău, în loc să te dai deoparte şi să laşi adevărul să vorbească pentru el însuşi? Gândeşte-te la ceea ce-am spus, şi lumina îţi va revela mai multe. Vorbesc prea simplu? Vreau să vorbesc adevărul şi numai adevărul.

12

Părtăşie spirituală

   Cât de apropiate sunt spiritele şi cât de preţioasă este uniunea acestora atunci când sunt unite în Hristos! Isus a spus-o atât de minunat: „Cel ce face voia Tatălui Meu, acela îmi este mamă, frate şi soră”.

   Nu există o uniune mai puternică şi mai curată decât cea a părtăşiei spirituale în Isus Hristos. Încântător, acesta este felul în care sfinţii din ceruri se experimentează unul pe celălalt în Dumnezeu. Aceasta nu se amestecă în relaţia ta cu Dumnezeu, ci îţi permite să-i cunoşti pe alţii în şi prin El.

   Spune întotdeauna „Da” la tot ceea ce vrea Dumnezeu. Atunci când eşti una cu Dumnezeu nu poate fi vreun „Nu”, ci numai „Da, aşa să fie”. Şi lasă ca „Da”-ul să răsune tot timpul în tine. „Da”-ul acesta te face flexibil şi în măsură să fii de acord cu voia iubitului tău Domn. Când îngerul i s-a arătat Mariei, ea a spus: „Vorbeşte, căci robul tău ascultă”. La fel a fost cu Domnul: „Iată, am venit să fac voia Ta”.

   Sunt al tău în părtăşia spiritului.

13

Anotimpuri diferite

   Faptele exterioare ale unui om se nasc din omul lăuntric.Când trăieşti în vechiul sine, ai o voinţă puternică şi o mulţime de dorinţe, cu suişuri şi coborâşuri de toate felurile. Atunci când voinţa ta devine una cu voinţa lui Dumnezeu, dorinţele tale sunt aduse sub comanda lui Dumnezeu şi tu ajungi la înţelegere cu Dumnezeu.

   În timp ce progresezi în viaţa lui Dumnezeu, sunt tot mai puţine acţiunile tale naturale, egoiste. Depinzi mai puţin de cum te simţi emoţional, şi experimentezi mai puţine suişuri şi coborâşuri emoţionale.

   Fii mereu încredinţat că acelaşi Dumnezeu aduce atât ospăţul cât şi foametea, atât vremea bună cât şi cea ploioasă. Vremuri bune sau rele, liniştite sau tulburi, toate sunt bune la vremea lor. Aceste anotimpuri te modelează şi te maturizează. De toate este nevoie, aşa cum anul are nevoie de toate anotimpurile. Fiecare schimbare a situaţiei (fie ea interioară sau exterioară) este un nou test al credinţei şi dragostei tale. Îţi va fi de mare ajutor dacă o primeşti cu dragoste şi supunere.

   Stai în mâinile Dragostei. Dragostea aceasta este neschimbată, chiar dacă îţi cere să-ţi schimbi poziţia. Ai grijă dacă ai preferinţe, sau dacă iubeşti mai mult abundenţa decât lipsa, când Dumnezeu cere inversul. Dacă este aşa, dovedeşti că iubeşti mai mult darurile lui Dumnezeu, decât pe Dumnezeu Însuşi.

   Dumnezeu te iubeşte, dă voie acestui gând să te ajute să vezi toate situaţiile ca fiind egale. Lasă-L să facă cu tine ce-I place. Dacă eşti aruncat în mare şi te iau valurile la pieptul Lui sau te aruncă înapoi pe nisip (ceea ce înseamnă că eşti lăsat în sărăcia ta), toate sunt bune.

   Cât despre mine, sunt mulţumită cu tot ceea ce Dumnezeu hotărăşte pentru mine. Sunt gata să sufăr nu numai închisoarea dar şi moartea. Sunt pericole peste tot - pe uscat, pe mare, între fraţii mincinoşi. În El toate sunt bune, în El cu care sunt unită pe vecie.

14

Suferă greutăţile cu răbdare

   Dacă s-ar putea aş vrea ca dragostea mea să te aline, pentru că simt faţă de tine o compasiune gingaşă dincolo de ce se poate spune în cuvinte. Sunt mai sigură ca oricând că Dumnezeu te vrea în întregime pentru Sine. Pe cât posibil trăieşte în pace. Nu te amesteca cu răceala, mânia, şi dispreţul nimănui. Nu ar trebui ca comportamentul tău să fie determinat de al altora. Ar trebui să te preocupe doar slăvirea lui Dumnezeu.

   Suferă greutăţile prin care treci din dragostea pentru Hristos, care a ales durerea în locul plăcerii. De asemenea, nu trece peste conştiinţa ca să placi tuturor. Consideră situaţia actuală ca o cale pentru a-I arăta lui Dumnezeu că Îl iubeşti, fiind decisă să te sacrifici. Nu respinge crucea (sau mai degrabă coroana). Lasă toate acestes să se rezolve între tine şi Dumnezeu într-un mod liniştit în cămăruţa ta, pentru ca nimeni să nu-ţi vadă lupta lăuntrică. Sunt sigură că Dumnezeu te va susţine să-ţi porţi crucea zilnic - şi este o crucificare adevărată. Dumnezeu este cu tine: de aceea orice ar veni peste tine este le fel de bun. Dumnezeu te iubeşte; lasă ca aceasta să rezolve totul.

15

Călăuzirea lui Dumnezeu

   Mă întrebi cum poţi să discerni între călăuzirea lui Dumnezeu şi propriile tale gânduri şi idei. Din nefericire, nu este o modalitate de a şti! Dacă ar fi, transformarea ta ar fi mai uşoară, considerând că intenţiile îţi sunt curate. Trebuie să umbli cu Dumnezeu într-o abandonare şi nesiguranţă deplină. Trebuie să rişti să faci greşeli, care sunt de neocolit la începutul acestei călătorii lăuntrice. Dă-mi voie să-ţi spun că îţi vei înşela aşteptările dacă vrei să primeşti o revelaţie mare, divină pentru lucruri pe care judecata şi bunul simţ le pot rezolva.

   Credinciosul trebuie să acţioneze simplu fără să aibă siguranţă, fiind convins că ceea ce este bun vine de la Dumnezeu şi ce nu este bun vine din fire. Vei fi mai curat atunci când activitatea eului se va diminua. Vor fi tot mai puţine greşeli. Îţi vei da seaa tot mai repede de ceea ce este de la Dumnezeu. Aceasta pentru că devii tot mai mult un instrument al Domnului care locuieşte în tine, aşa că eul va interveni tot mai puţin. Domnul din tine, cu toată înţelepciunea Lui, poate să vorbească greutăţilor. În timp ce tu te dăruieşti Lui tot mai mult, El pătrunde tot mai mult în lăuntrul tău. „Când vă vor duce înaintea dregătorilor şi împăraţilor, etc., vi se va da chiar în ceasul acela ce să spuneţi.”

   Pentru că Dumnezeu te călăuzeşte în felul acesta - puţin câte puţin tu poţi ca să fii liber, întotdeauna gata să sesizezi cea mai mică respiraţie a Domnului. Această respiraţie este ca o adiere uşoară, nu ca un vârtej de vânt ce clatină pământul. Nu încerca să anticipezi ce îţi va vorbi Dumnezeu, şi nici nu încerca să-I cunoşti voia înainte de a avea nevoie de ea. După ani de zile de experienţă în această problemă, am observat că Dumnezeu îşi descoperă voia doar atunci când vrea să acţionezi împotriva ei.

   Dacă eşti supus în întregime lui Dumnezeu, atunci când vei vrea să faci ceva ce nu este după voia Lui, vei simţi că te trage din lăuntru înapoi. Trebuie să te opreşti imediat. Dacă nu sesizezi nici o avertizare, continuă acţionând prin credinţă.

   O mamă îşi supraveghează copilul atunci când acesta merge; dar atunci când acesta merge într-o direcţie greştiă, ea îl cheamă înapoi. Această chemare blândă din spiritul tău este întocmai ca şi schemarea copilului de către mamă în calea pericolului. 

 continuarea pe: 

http://mmarysplendoareaiubirii.blogspot.ro/2013/10/jeanne-guyon-vorbeste-din-nou-de-jeanne_8.html

http://mmarysplendoareaiubirii.blogspot.ro/2013/10/jeanne-guyon-vorbeste-din-nou-de-jeanne_8662.html

http://mmarysplendoareaiubirii.blogspot.ro/2013/10/jeanne-guyon-vorbeste-din-nou-de-jeanne_4899.html