Te caut din toata inima...

21 martie 2016

Duminica Floriilor


Suntem în Duminica Floriilor şi o lungă lectură, a Patimilor Domnului, începe a se citi la Evanghelie. Doi frați se plictisesc şi încep, în glumă, să se joace cu ramurile. Mama lor îi dojeneşte, ei se potolesc un pic, totuşi continuă distracţia făcând un pariu «nevinovat»: Cine reușește să strige mai tare «Răstignește-l!» câştigă un dolar. Dar iată că acum ceva se întâmplă...


Film realizat de: Outside da Box, NFP & Spirit Juice Studios, Inc. şi premiat în 2012 ca cel mai bun scurt-metraj religios, la a 33-a ediţie a concursului Telly Awards.


Traducere și subtitrare: Iacob Butnaru (mulţumim!).

sursa: http://mica-floare-din-carmel.weebly.com/clipuri-educative/march-21st-2016
 
 


20 martie 2016

19 martie 2016

Parintele Calistrat despre conduita crestinului,rugaciune, post si venirea Domnului


Va ofer cu drag doua predici concludente si foarte folositoare fiecaruia dintre noi,ajutor minunat mai ales in acest timp al Postului. 

 

10 martie 2016

Postul: tăiere împrejur a dulceților trupești

Sfânta Scriptură ne dă mărturie despre prezența postului în viața poporului lui Dumnezeu ca semn de smerenie și pocăință (Neem 9,1-2; 1 Sam 7,6), de jale pentru vești triste (Ioel 2,12; Neem 1,4), de întristare (2 Sam 12,16), sau ca pregătire înainte de un eventual pericol (Est 4,16), sau ca și comemorare a dezastrului distrugerii Ierusalimului (Zah 7,5). Au postit Moise 40 de zile ca pregătire în vederea primirii Legii (Ex 34,28) și Domnul nostru Isus Cristos în vederea activității publice (Mt 4,1-2), recomandând ca postul să fie practicat cu discreție (Mt 6,16-18). Au postit apostoli (2 Cor6,5), Pavel (2 Cor 11,27) și primii creștini (Fapte 13,2).
Ucenicii lui Ioan Botezătorul posteau des (Lc5,33),iar fariseii de două ori pe săptămână (Lc 18,12), marțea și joia, zile de post înlocuite de creștini cu miercuri (ziua vinderii lui Isus de către Iuda) și vineri (ziua pătimirii lui Isus Cristos).
Înainte de a prezenta în sinteză diverse semnificații și rosturi ale postului pentru creștini, săfacem două precizări. Prima precizare. În limba română s-a încetățenit folosire a două cuvinte: post și ajun. Post cu semnificația de renunțare (abstinență) la carne de animale și la ce produc animalele (lactate și ouă). Ajun cu înțelesul de a nu mânca decât o dată pe zi mâncare de post, adică de a reduce numărul meselor. Noi vom folosi doar cuvântul post în sens general (inclusiv de ajun), de abstinență generalizată de la exces alimentar cauzat de plăcerea de a mânca. A posti înseamnă a renunța la cantitate (reducerea numărului de mese), varietate (reducerea numărului de alimente de la o masă,excluse fiind carnea și lactatele) și calitate (alimente negătite, naturale). A doua precizare privește faptul că postul alimentar este doar simbol și model al postului general (abținere de la lucruri permise dar nu necesare), post care include abstinența de la orce fel de exces consumist: de la exces de carne vie (sexualitate), de băutură, de bani, de haine, de case, de autoturisme, de vorbe, de televizor sau internet, de dans și muzică, de parfumuri, de tutun și cafea, de scăldări, etc.

1. Postul leac contra lăcomiei.
Dintre cele opt gânduri ale răutății (patimi principale) sistematizate de sfântul Evagrie Ponticul (lăcomia pântecelui, desfrânarea, iubirea de argint, mânia, tristețea, acedia, slava deșartă și trufia), lăcomia (consumismul) este principala patimă rădăcină din care nasc, cresc și se înlănțuiesc celelalte
șapte patimi. Lăcomia pântecelui mișcă cele de sub pântece (desfrânarea), amândouă având nevoie de bani (arginți) pentru a fi satisfăcute. Iubirea de arginți generează mânie dacă arginții sunt furați sau pierduți; tristețe dacă lipsesc. Dacă ai prea mulți arginți ei produc trândăvia luxului (acedia), slava
deșartă în raport cu nevoiașii și trufia în raport cu providența divină (înlocuită cu ”providența” conturilor bancare).
Postul ca asceză în vederea eliberării de patimi și realizarea nepătimirii (ținta fazei practice a urcușului spiritual) taie, anulează rădăcina patimilor, lăcomia pântecelui (consumismul), care este împreună cu trufia (culmea patimilor), păcatul Sodomei și Gomorei (depravarea morală sugerată de
Geneză 19,4-8 este consecința consumismului), după cum explicitează profetul Iezechiel 19,49 LXX când amenință Ierusalimul: ”acesta (a fost) păcatul Sodomei, sora ta – trufia; în belșug de pâine și în preplin de vin s-au desfătat, ea și fiicele ei; ... și n-au întins o mână celui sărac și nevoiaș”. Postul ca
reducere a cantității și varietății alimentelor anulează lăcomia pântecelui, a stomacului (gastrimarghia), iar ca abstinență de la calitatea alimentelor (apreciată de gust, limbă) se opune lăcomiei limbii (laimarghia). Limba italiană unifică lăcomia stomacului cu lăcomia limbii folosind un singur cuvânt”lăcomia gâtlejului” (golosita; gola însemnând gât).
În sens pozitiv postul este economisitor în vederea binefacerii, a carității. Adevărata caritate presupune renunțarea, sacrificiu (Ioan 15,13: ”nu este mai mare dragoste decât să-și dea cineva viața pentru prietenii săi”), nu dăruire lucrurilor de care nu avem nevoie. Dreptatea și nu caritatea ne-ar obliga să dăruim surplusul. Cu caritatea dăm aripi rugăciunii. Rugăciunea înălțată pe aripile binefacerii ajunge la Dumnezeu care face să ploaie harul său datorită căruia vom posti mai mult, economisind mai mult în vederea carității, etc. Așa se iese din cercul vicios al egoismului și se intră în cercul virtuos al
postului, carității și rugăciunii.

2. Postul eliberare de sub dictatura trupului.
Înainte de căderea strămoșească omul în structura sa trihotomică (trup, suflet și spirit) era coordonat și condus de spiritul omului luminat de Spiritul lui Dumnezeu. Din punct de vedere al compusului uman, una din semnificațiile căderii ar consta dintr-o lovitură de stat a Șarpelui cel vechi
(numit Diavolul și Satan: Apoc 12,9), care detronează spiritul de la cârma omului și instalează trupul care are cunoașterea numai senzorială (animalică), cunoaștere care distinge numai între plăcere considerată bine și durere considerată rău (acesta este ”pomul aflării a ce se poate ști despre bine și rău”: Gen 2,9 LXX).
Pruncul nou născut moștenește deplin condiția căderii în cunoaștere numai senzorială, manifestată prin plăcerea de a mânca după care doarme liniștit și durerea foamei din cauza căreia plânge. Datorită acestui fapt primul pas spre maturizare este controlul intrării și ieșirii tubului digestiv, prin alimentare la ore fixe și eliminare când stă pe oliță.  
Până la 15 ani copilul trăiește în primul rând sub influxul celor 5 simțuri trupești. După 15 ani se dezvoltă și ultimele din cele 5 simțuri sufletești (senzația, imaginația, opinia, gândirea și inteligența) prin care spiritul omului supune, controlează și ordonează sensibilul eliberându-ne de sub dictatura trupului. Din acest punct de vedere postul în sensul de a nu mânca de ”dulce” ar însemna ”tăierea împrejur a dulceților trupești” (sensibile) și hărănire și cu ”dulcețile inteligibile” (gândite). Dar cum dulcețile trupești intră prin cele 5 simțuri trupești, trebuie postit cu ochii, urechile, mirosul, gustul, pipăitul. Postitul cu ochii renunțând la vederea frumuseților sensibile seducătoare (nuditate, televizor, oglinzi, coafură, machiaj). Postitul cu urechile renunțând la sunetele dulci (vorbe mieroase, muzică deplasată). 
Postitul cu mirosul abținându-ne de la parfumuri scumpe, săpunuri mirositoare, geluri,tutun. Postitul cu gustul prin renunțarea la bucate gustoase dichisite de bucătărese pricepute. Postitul cu pipăitul renunțând la haine și așternuturi moi și molatice, la scăldări dese și la pipăitul cărnii vii.
Astfel ne eliberăm de asemănarea cu Diavolul blestemat să meargă pe piept și pe pântece și să mănânce ”țărână” (Gen 3,14), adică să mănânce numai hrană materială, sensibilă. (Vezi Nicodim Aghioritul, Paza celor cinci simțuri, Ed. Bunavestire, Bacău 2001, pp. 110-112)

3. Postul embargou alimentar.
Una dintre metodele cele mai răspândite pentru a cuceri și supune este folosirea embargoului. În vechime cetățile se cucereau prin încercuire îndelungată pentru a suprima alimentarea cu hrană și apă (embargou alimentar). În zilele noastre statele care nu se supun noi ordini mondiale dictată de marile puteri sunt supuse unui embargou comercial național. În viitor persoanele care nu se vor supune Fiarei apocaliptice (putere economică și politică mondială satanistă) vor fi excluse de la comoditățile bunăstării capitaliste cu embargou comercial individual (Apoc 13,16-17: imposibilitatea de a vinde și cumpăra, adică de a face comerț, fără semnul Fiarei).
În această perspectivă embargoul alimentar al postului ar consta în tăierea provizorie a alimentării stomacului cu hrană pentru a (auto)cuceri trupul și a instala la putere spiritul omului (rațiunea și mintea). Pentru a supravețui în condițiile căderii, tăierea aprovizionării stomacului nu este totală ci parțială, adică este ”tăiere împrejur”, tăiere în primul rând a exceselor alimentare cauzate de plăcerea de a mânca.

 4. Postul abstinență de la carne.
Înainte de cădere spiritul omului se hărănea din Spiritul lui Dumnezeu, sufletul se hărănea din spiritul omului, ia trupul trăia mai mult pe seama sufletului fiind autonom față de mediul înconjurător.
După cădere (”lovitura de stat” a Diavolului) raporturile dintre trup, suflet și spirit se schimbă. Spiritul omului separat de Dumnezeu supravețuiește pe seama sufletului creând ”valori spirituale” (cultură).
Sufletul se hărănește din trup rodind patimi. Trupul trăiește pe seama mediului înconjurător de care devine total dependent.
Inițial omul era vegetarian hărănindu-se cu semințele plantelor și fructele pomilor (Gen 1,29).
După potop Dumnezeu dă ”dezlegare” la carne (Gen 9,2: toate târâtoarele cu viață sunt pentru hrana omului). În mediu înconjurător carnea este izvorul principal de viață concentrată în sângele oricărui trup (Lev 17,10.14 LXX: ”viața (sufletul) oricărui trup este sângele lui”). Prin urmare în mediul
înconjurător izvorul principal de viață pentru supravețuirea omului (trupului) în condițiile căderii este carnea de animale cu sânge roșu și produsele animaliere, lactate și ouă.
Postul ca abstinență de la carne de animale înseamnă recuperarea regimului alimentar inițial prescris omului de Dumnezeu după ce a fost creat. De fapt ar fi ne logic pentru oamenii restaurați din stricăciunea căderii de către Cristos (creștini), adică pentru cei ce s-au cuplat la izvorul dumnezeiesc de viață trăind ”nu numai cu pâine ci cu orce vorbă (sau lucru) care iese din gura lui Dumnezeu” (Deut8,3; Mt 4,4) și chiar cu trupul și sângele lui Isus Cristos, să nu renunțe periodic la carne și să nu revină la alimentația vegetariană ”paradisiacă” de dinainte de potop.

5. Postul pregustare a odihnei sabatice.
Cea mai mare parte a activității umane este folosită pentru procurarea celor necesare întreținerii acestei vieți, în primul rând procurarea alimentelor. Hărănirea pune stomacul la muncă aproape continuă pentru a digera cele înghițite. Din această perspectivă postul ar însemna să acordăm o zi de
odihnă (repaus) stomacului. Așa cum odihna totală în care intrăm numai după ce vom adormi în Domnul o pregustăm cu odihna de tip sabatic a duminicilor și sărbătorilor, așa și odihna alimentară totală o pregustăm parțial cu postul alimentar.
Plecând de la motivațiile și semnificațiile sâmbetei în sfânta Scriptură vom deduce prin analogie și alte semnificații ale postului pentru creștini.

a). Postul semn al asemănării cu Dumnezeu.
Prima motivație a odihnei sabatice pentru evrei era faptul că poporul lui Dumnezeu trebuia să respecte un program de muncă asemănător cu programul de lucru a lui Dumnezeu: ”șase zile să lucrezi și să faci toate lucrurile tale, iar în ziua a șaptea, sabatul pentru Domnul Dumnezeul tău, să nu faci în ziua aceea vreo muncă,... căci în șase zile Domnul a făcut cerul și pământul și marea și toate câte sunt în ele, iar în ziua a șaptea s-a odihnit” (Ex 20,9-11 LXX). Prin analogie, postul ca odihnă în primul rând a stomacului ar fi un semn al asemănării parțiale cu Dumnezeu, cu lumea spirituală a îngerilor, care nu mănâncă niciodată.

b). Postul semn al libertății.
A doua motivație a respectării odihnei sabatice era comemorarea eliberării din robia egipteană unde au fost supuși la munci forțate fără nici o zi de odihnă: ”să-ți amintești că ai fost slugă în țara Egiptului și că Domnul Dumnezeul tău te-a scos de acolo cu mână puternică și cu braț înalt; de aceea
Domnul Dumnezeul tău ți-a poruncit să păzești ziua sabatului și să o sfințești” (Deut 5,15 LXX).
Faptul că în țara promisă aveau o zi de odihnă săptămânală era nu numai un semn al eliberării din trecut (comemorare), ci și un semn al libertății din prezent. Prin analogie, odihna postului ar fi o continuă comemorare a faptului că am fost eliberați din robia căderii în asemănarea cu animalele
(semnificată de îmbrăcarea în veșminte de piele: Gen 3,21), din robia trupului care pretinde o slujire zilnică.

c). Postul antrenament în a spune ”nu”.
Principiul fundamental al Vechiului Testament (VT), codificat și în cele zece porunci (Ex 20,3-17) și odihna sabatică, este unul negativ: să nu faci nici un rău, conform formulei rabinice: ”ce ție nu-ți place altuia nu-i face” (restul VT este comentariul acestei formule). Evreii antrenându-se sâmbăta în a
nu face nici un rău (în a spune ”nu”), din scrupulozitate au ajuns ca să nu facă nici binele urgent sâmbăta. Această atitudine încearcă să o corecteze Isus Cristos când întreabă pe cărturarii și fariseii care-l acuzau că nu respectă sabatul: ”este îngăduit in ziua sabatului a face bine ori a face rău, a scăpa
un suflet sau a-l pierde?” (Lc 6,9), concluzând că binele, mai ales cel urgent, trebuie făcut fără zăbavă.
Isus Cristos după ce a postit 40 de zile și a flămânzit, când a fost ispitit (încercat) de Diavol în pustiu (Mt 4,1-11), nu a intrat în dialog direct cu Ispititorul cum a făcut Eva, a răspuns provocării indirect, lăsând Scriptura să vorbească în numele său. Ispita este provocarea de a accepta dialogul. A
intra în dialog înseamnă practic a cădea în ispită. (Vezi Noul Testament. Evanghelia după Matei, traducere și comentariu Cristian Bădiliță, București 2009, p. 158). Părinții spirituali inspirindu-se din atitudinea lui Isus din timpul ispitirii din pustiu, au subliniat că Diavolul se învinge foarte ușor și
simplu spunând ”nu” la toate propunerile, sugestiile și avansurile sale. De aceea postul este un bun antrenament în a spune ”nu” tuturor ispitirilor la care ne supune Vicleanul prin patimi, în primul rând prin patima maică a tuturor patimilor, iubirea trupească de sine (filautia).

d). Postul conștientizează neputința supravețuirii veșnice.
Faptul că evreii au ajuns să nu facă nici binele urgent sâmbăta, poate avea și o valoare simbolică pozitivă în sensul așteptării ascetice ca să vină acela care poate mântui și da viață veșnică, conștientizând faptul că oricât bine ar fi făcut tot nu s-ar fi putut automântui și supravețui veșnic.
Analog, postul poate fi un mod de a conștientiza faptul că oricât am mânca tot nu vom putea supravețui veșnic, mai devreme sau mai târziu trupul acesta va muri (nu va rămâne celulă pe celulă). Mântuirea și înveșnicirea omului nu se poate realiza prin iluzia consumismului. O va realiza deplin Domnul și Mântuitorul nostru Isus Cristos prin învierea cărnii și viața veșnică ce va urma. Lui să-i fie slavă în vecii vecilor. Amin.

Ieromonah Sabin-Sebastian Făgăraș
Comunitatea monastică Stavroanastasis
(Publicat în Oglindanet, 06.03.2011)

04 martie 2016

Şi te iubesc aşa cum ai rosti o rugăciune...


Şi te iubesc aşa cum ai rosti o rugăciune...
Uşor, în taină, dar nemăsurat
Sălbatec, dar duios, fără amărăciune
Mi-e sufletul de tine în bine îmbătat.

Mi te-am cusut pe-a sufletului haină
Şi mi te port în suflet ca pe-o taină
Ce s-ar topi de-ar fi-n lumina zilei…
Te scald din când in când, în bland parfum de tei.

Nimic nu-ţi cer, vreau doar să te respir
Doar tu să-mi curgi în sânge şi doar tu să-mi fii mir
De tine să mă umplu, de tine să mor iar
De tine să-nviez, fiind Tu să trăiesc iar

Te caut, te-ascund, te cert şi te implor
Mi-e-un dor nebun şi te ignor
M-agăţ de tine că de-o sfântă stea
Te-ador, te-nvăţ, te uit, te-alung din mintea mea
Eşti tu în tot al meu şi tot al meu e tu
Eşti în fiece gând şi orice gând e tu
Eşti toată carnea mea şi sufletu-i tot tu.

Eşti eu, rămânând tu. Sunt tu, rămânând eu.
Şi suntem mult mai mult. Şi eşti al meu
Aşa cum sunt a ta, fără a mai fi fost cândva, vreodata-a altcuiva
Nu, nici măcar a mea.

Cum te iubesc....
Aşa Cum ai Tăcea O Rugăciune....


sursa aici:  https://www.facebook.com/390900397634334/photos/a.585455391512166.1073741825.390900397634334/721285927929111/?type=3&theater 



03 martie 2016

Calea Sfintei Cruci a Milostivirii lui Dumnezeu



Rugăciune de început

O, milostive Doamne, Învăţătorul meu, doresc să te urmez cu credinţă, să te imit în viaţa mea cât mai desăvârşit. Pentru aceasta, te rog să-mi dăruieşti, prin meditarea Pătimirii tale, harul de a înţelege mai bine misterele vieţii spirituale.

O, Marie, Maica Milostivirii, condu-mă pe calea pătimirii dureroase a Fiului tău şi mijloceşte pentru mine harurile de care am nevoie pentru ca această Cale a Crucii să fie rodnică. O ofer cu intenţia... (de exemplu: pentru preoţi, pentru convertirea unei suflet, pentru a cere o virtute, un har etc.)

 
I. Isus este osândit la moarte

R: Ne închinăm ţie, Cristoase, şi te binecuvântăm,
V: Căci prin sfânta ta Cruce ai răscumpărat lumea!

«Arhiereii şi tot Sinedriul căutau o mărturie mincinoasă împotriva lui Isus ca să-l osândească la moarte şi nu găseau, deşi veniseră mulţi martori mincinoşi.» (Mt 26, 59-60)

Isus:
«Nu te mira că eşti uneori bănuită pe nedrept. Căci Eu am băut primul, din iubire pentru tine, acest pahar al suferinţelor nedrepte. Fiica Mea, când eram în faţa lui Irod, ţi-am obţinut un har, acela de a putea să te menţii deasupra

dispreţului omenesc şi de a merge fidel pe urmele Mele.» (MJ 289; 1164)

Sf. Faustina:
«Suntem sensibili în privinţa cuvântului, şi aşa sensibili, vrem să răspundem imediat, fără să ne întrebăm dacă este voia lui Dumnezeu, pentru noi, ca să vorbim. Sufletul tăcut este puternic; dacă perseverează în tăcere, nu-l va atinge niciun necaz. Sufletul tăcut este în stare să se unească cu Dumnezeu în modul cel mai profund, el trăieşte aproape întotdeauna sub inspiraţia Duhului Sfânt; în sufletul tăcut, Dumnezeu acţionează fără a întâmpina piedici.» (MJ 477)

O, Isuse milostiv, ajută-mă să accept orice judecată umană şi să nu permit ca Tu să fii condamnat la moarte în persoana aproapelui meu!

Tatăl nostru..., Bucură-te, Marie..., Slavă Tatălui...

V: Doamne Isuse Cristoase, răstignit pe cruce,
R: Ai milă de noi şi de întreaga lume!



II. Isus ia crucea pe umeri

R: Ne închinăm ţie, Cristoase, şi te binecuvântăm,
V: Căci prin sfânta ta Cruce ai răscumpărat lumea!

«Atunci Pilat l-a luat pe Isus şi l-a dat să-l biciuiască. Şi ostaşii, împletind o cunună de spini, i-au pus-o pe cap şi l-au îmbrăcat cu o mantie purpurie. Şi se duceau către El şi ziceau: Bucură-te, regele iudeilor!” A ieşit deci Isus afară, purtând coroana de spini şi mantia purpurie. Şi le-a zis [Pilat]: Iată omul!” Deci când l-au văzut, marii preoţi şi gărzile lor au strigat zicând: Răstigneşte-l, răstigneşte-l!”» (In 19, 1-3. 5-6)

Isus: «Fiica Mea, în suferinţele tale fizice sau morale să nu cauţi milă din partea făpturilor. Cu cât vei iubi mai mult suferinţa, cu atât mai pură va fi iubirea ta faţă de Mine.» (MJ 279)

Sf. Faustina:
«Isuse, Îţi mulţumesc pentru micile cruci zilnice, pentru piedicile la planurile mele, pentru necazurile vieţii în comun, pentru reaua interpretare a intenţiilor mele, pentru umilirile la care sunt supusă de alţii, pentru felul ursuz în care suntem tratate, pentru falsele bănuieli, pentru sănătatea mea slabă, pentru epuizarea forţelor mele, pentru sacrificiul propriei mele voinţe.» (MJ 343)

O, Isuse milostiv, învaţă-mă să apreciez greutăţile vieţii, boala, orice suferinţă şi să port cu iubire crucea de fiecare zi.

Tatăl nostru..., Bucură-te, Marie..., Slavă Tatălui...

V: Doamne Isuse Cristoase, răstignit pe cruce,
R: Ai milă de noi şi de întreaga lume


III. Isus cade întâia oară sub povara crucii

R: Ne închinăm ţie, Cristoase, şi te binecuvântăm,
V: Căci prin sfânta ta Cruce ai răscumpărat lumea!

«Toţi umblam rătăciţi ca nişte oi, fiecare pe calea noastră, şi Domnul a făcut să cadă asupra lui fărădelegile noastre ale tuturor. El a purtat fărădelegile multora şi pentru cei păcătoşi şi-a dat viaţa.» (Is 53, 6. 12)

Isus:
«Greşelile fără de voie ale sufletelor nu opresc iubirea

Mea pentru ele, nici nu Mă împiedică să Mă unesc cu ele, însă greşelile, chiar şi cele mai mărunte, dar voite – acestea împiedică harurile Mele şi Eu nu pot să răspândesc darurile Mele asupra unor astfel de suflete.» (MJ 1641)

Sf. Faustina: «O, Isuse al meu, cum sunt foarte înclinată spre rău, sunt nevoită să veghez încontinuu asupra mea, dar nimic nu mă descurajează, mă încred în harul lui Dumnezeu care abundă în cea mai mare nimicnicie.» (MJ 606)

O, Isuse milostiv, fereşte-mă de orice, chiar şi de cea mai mică infidelitate voită în mod conştient!

Tatăl nostru..., Bucură-te, Marie..., Slavă Tatălui...

V: Doamne Isuse Cristoase, răstignit pe cruce,
R: Ai milă de noi şi de întreaga lume!


IV. Isus întâlneşte pe Maica sa îndurerată 

R: Ne închinăm ţie, Cristoase, şi te binecuvântăm,
V: Căci prin sfânta ta Cruce ai răscumpărat lumea!

«Iată, acesta este pus spre căderea şi ridicarea multora în Israel şi ca semn căruia i se va zice împotrivă; şi prin însuşi sufletul tău va trece sabie, ca să se descopere gândurile din multe inimi.» (Lc 2, 34-35)

Isus: «Fiica Mea, deşi toate lucrările care iau naştere din voinţa Mea sunt expuse unor mari suferinţe, vezi totuşi că una dintre ele, opera Mântuirii, a fost expusă unor dificultăţi mai mari decât opera care depinde în mod direct de tine. Nu trebuie să pui prea mult la inimă împotrivirile.» (MJ 1643)

Sf. Faustina: «Am văzut-o atunci pe Sfânta Fecioară, nespus de frumoasă, care se apropia dinspre altar spre scaunul meu de rugăciune. M-a strâns la pieptul Său şi mi-a spus aceste cuvinte: Fii curajoasă, nu te teme de piedicile amăgitoare, ci aţinteşte-ţi privirea asupra pătimirii Fiului Meu, şi în felul acesta vei dobândi victoria.”» (MJ 449)

O, Marie, Maica milostivirii, fii alături de mine pentru totdeauna, mai ales în suferinţă, după cum ai fost alături de Fiul tău în tot timpul pătimirii sale.

Tatăl nostru..., Bucură-te, Marie..., Slavă Tatălui...

V: Doamne Isuse Cristoase, răstignit pe cruce,
R: Ai milă de noi şi de întreaga lume!


V. Simon din Cirene îl ajută pe Isus să-şi ducă crucea

R: Ne închinăm ţie, Cristoase, şi te binecuvântăm,
V: Căci prin sfânta ta Cruce ai răscumpărat lumea!

«Pe când îl duceau, au pus mâna pe un oarecare Simon din Cirene, care venea de la câmp, şi i-au pus crucea în spate, ca s-o ducă după Isus.» (Lc 23, 26)

Isus:
«Dacă permit aceste dificultăţi, este pentru a-i mări meritele. Nu reuşita o răsplătesc Eu, ci răbdarea şi osteneala depusă pentru Mine.» (MJ 86)

Sf. Faustina:
«O, Isuse al meu, Tu nu răsplăteşti reuşita acţiunii, ci voinţa sinceră şi truda depusă; de aceea sunt cu totul liniştită, chiar dacă toate iniţiativele şi toate strădaniile mele ar fi nimicite

sau niciodată realizate. Din moment ce fac tot ce-mi stă în putinţă, restul nu mă interesează, de aceea nici cele mai mari furtuni nu-mi tulbură liniştea adâncă. În conştiinţa mea rămâne voia lui Dumnezeu.» (MJ 952)

O, Isuse, Învăţătorul meu, fă ca fiecare gând, fiecare cuvânt şi fiecare faptă să fie numai din iubire pentru tine. Purifică intenţiile mele!

Tatăl nostru..., Bucură-te, Marie..., Slavă Tatălui...

V: Doamne Isuse Cristoase, răstignit pe cruce,
R: Ai milă de noi şi de întreaga lume!



VI. Veronica şterge faţa lui Isus cu o maramă


R: Ne închinăm ţie, Cristoase, şi te binecuvântăm,
V: Căci prin sfânta ta Cruce ai răscumpărat lumea!

«Nu avea nici chip, nici frumuseţe, ca să ne uităm la El, şi nicio înfăţişare, ca să ne fie drag. Dispreţuit era şi cel din urmă dintre oameni; om al durerilor şi cunoscător al suferinţei, unul înaintea căruia să-ţi acoperi faţa; dispreţuit şi nebăgat în seamă.» (Is 53, 2-3)

Isus:
«Să ştii că tot binele pe care îl vei face vreunui suflet oarecare, Eu îl voi primi ca şi cum mi l-ai fi făcut Mie Însumi.» (MJ 1768)

Sf. Faustina:
«O mare iubire poate transforma lucrurile mici în lucruri mari, şi numai iubirea dă valoare acţiunilor noastre, şi cu cât iubirea va deveni mai pură, cu atât va avea mai puţin de

consumat focul suferinţei în noi, iar suferinţa va înceta să fie pentru noi suferinţă.» (MJ 303)

O, Isuse, Învăţătorul meu, fă ca ochii mei, mâinile mele, gura mea şi inima mea să fie milostive. Schimbă-mă în milostivire!

Tatăl nostru..., Bucură-te, Marie..., Slavă Tatălui...

V: Doamne Isuse Cristoase, răstignit pe cruce,
R: Ai milă de noi şi de întreaga lume!


VII. Isus cade a doua oară sub povara crucii

R: Ne închinăm ţie, Cristoase, şi te binecuvântăm,
V: Căci prin sfânta ta Cruce ai răscumpărat lumea!

«Dar El a luat asupra sa durerile noastre şi cu suferinţele noastre s-a împovărat. Şi noi îl socoteam pedepsit, bătut şi chinuit de Dumnezeu.» (Is 53,4)

Isus:
«Cauza căderilor tale este că te bazezi prea mult pe tine însăţi şi te sprijini prea puţin pe Mine. Tu nici măcar nu eşti în stare să accepţi harurile Mele fără ajutorul meu special – tu ştii ce eşti.» (MJ 1488; 738)

Sf. Faustina:
«O, Isuse al meu, păstrează-mă lângă Tine, vezi cât sunt de slabă, singură nu pot face nici măcar un pas înainte. Deci, Tu, Isuse, trebuie să fii în mod constant cu mine, ca o mamă lângă un copil slab – ba încă şi mai mult.» (MJ 264)

O, Isuse, fă ca harul tău să mă întărească, pentru a nu mai cădea în aceleaşi greşeli, iar dacă voi cădea ajută-mă să mă ridic şi astfel să preamăresc milostivirea ta!

Tatăl nostru..., Bucură-te, Marie..., Slavă Tatălui...

V: Doamne Isuse Cristoase, răstignit pe cruce,
R: Ai milă de noi şi de întreaga lume!

VIII. Isus mângâie femeile din Ierusalim care plâng

R: Ne închinăm ţie, Cristoase, şi te binecuvântăm,
V: Căci prin sfânta ta Cruce ai răscumpărat lumea!

«În urma lui venea mare mulţime de popor şi de femei care plângeau şi-l jeleau. Dar Isus, întorcându-se spre ele, le-a zis: Fiicele Ierusalimului, nu mă plângeţi pe mine, ci plângeţi-vă pe voi şi pe copiii voştri!”» (Lc 23, 27-28)

Isus: «Oh, cât Îmi este de plăcută credinţa vie. Eu doresc să fie mai multă credinţă în voi.» (MJ 1420; 352)

Sf. Faustina:
«Mă rog fierbinte Domnului să binevoiască să-mi întărească credinţa, ca să nu mă călăuzesc în cenuşiul vieţii zilnice după dispoziţiile omeneşti, ci după spirit. Oh, cum îl reţine totul pe om pe pământ, dar credinţa vie păstrează sufletul în sferele superioare şi pune amorul propriu la locul care i se cuvine – adică ultimul.» (MJ 210)

O, Isuse milostiv, îţi mulţumesc pentru sfântul Botez şi pentru harul credinţei. Şi strig iarăşi: Doamne, cred în tine, întăreşte-mi credinţa!

Tatăl nostru..., Bucură-te, Marie..., Slavă Tatălui...

V: Doamne Isuse Cristoase, răstignit pe cruce,


R: Ai milă de noi şi de întreaga lume!


IX.Isus cade a treia oară sub povara crucii

R: Ne închinăm ţie, Cristoase, şi te binecuvântăm,
V: Căci prin sfânta ta Cruce ai răscumpărat lumea!

«Chinuit a fost, dar s-a supus şi nu şi-a deschis gura sa; ca un miel spre junghiere s-a adus şi ca o oaie fără de glas înaintea celor ce o tund, aşa nu şi-a deschis gura sa. Dar a fost voia Domnului să-l zdrobească prin suferinţă.» (Is 53, 7. 10)

Isus: «Să ştii că cele mai mari piedici în calea sfinţeniei sunt descurajarea şi neliniştea neîntemeiată, ele îţi iau posibilitatea de a practica virtutea. Nu trebuie să te descurajezi, ci să te străduieşti ca în locul amorului tău propriu să poată domni iubirea Mea. Ai deci încredere, copila Mea; nu trebuie să te descurajezi, vino să-Mi ceri iertare pentru că Eu sunt mereu gata să te iert. De fiecare dată când mi-o ceri, tu proslăveşti milostivirea Mea.» (MJ 1488)

Sf. Faustina:
«Isuse al meu, în pofida harurilor Tale, simt totuşi şi văd nimicnicia mea. Îmi încep ziua prin luptă şi o închei în luptă, cum am terminat cu o greutate apar altele zece cu care să lupt, dar nu mă amărăsc, fiindcă ştiu bine că este vremea luptei şi nu a păcii.» (MJ 606)
Doamne milostive, îţi ofer ceea ce este numai al meu, adică păcatul şi slăbiciunea mea. Te implor, fă ca mizeria mea să dispară în oceanul milostivirii tale!

Tatăl nostru..., Bucură-te, Marie..., Slavă Tatălui...

V: Doamne Isuse Cristoase, răstignit pe cruce,
R: Ai milă de noi şi de întreaga lume!

X. Isus este dezbrăcat de hainele sale

R: Ne închinăm ţie, Cristoase, şi te binecuvântăm,
V: Căci prin sfânta ta Cruce ai răscumpărat lumea!

«Ostaşii [...] au luat veşmintele lui şi au făcut patru părţi, fiecărui ostaş câte o parte, şi cămaşa. Cămaşa era însă fără cusătură, ţesută întreagă începând de sus. Au zis deci unul către altul: Să n-o sfâşiem, ci s-o tragem la sorţi, a cui să fie”; ca să se împlinească Scriptura.» (In 19, 23-24)

Sf. Faustina:
«Isus stă deodată în faţa mea, dezbrăcat de veşmintele Sale, cu tot trupul acoperit de răni, cu ochii înecaţi de sânge şi de lacrimi, cu faţa desfigurată şi acoperită de scuipături. Atunci Domnul îmi spune: Mireasa trebuie să fie asemănătoare Mirelui ei”. Am înţeles aceste cuvinte în profunzime. Aici nu există nici umbră de îndoială. Asemănarea mea cu Isus trebuie să treacă prin suferinţă şi prin umilinţă.» (MJ 268)

O, Isuse, blând şi smerit cu inima, fă inima mea asemenea cu Inima ta!

Tatăl nostru..., Bucură-te, Marie..., Slavă Tatălui...

V: Doamne Isuse Cristoase, răstignit pe cruce,
R: Ai milă de noi şi de întreaga lume!



XI. Isus este răstignit pe cruce

R: Ne închinăm ţie, Cristoase, şi te binecuvântăm,
V: Căci prin sfânta ta Cruce ai răscumpărat lumea!

«Trecătorii îl huleau clătinând din cap şi spunând: Tu, care dărâmi Templul şi-l clădeşti la loc în trei zile, izbăveşte-te pe tine însuţi, dacă eşti Fiul lui Dumnezeu, şi coboară de pe cruce!” La fel şi arhiereii îl luau în râs, împreună cu cărturarii şi bătrânii, şi spuneau: Pe alţii i-a izbăvit, pe sine nu se poate izbăvi!”» (Mt 27, 39-42)

Isus: «Ucenica Mea, să ai o mare iubire faţă de cei care te fac să suferi, să le faci bine celor care te urăsc.» (MJ 1628)

Sf. Faustina: «O, Isuse al meu, Tu ştii ce eforturi trebuie să facem pentru a avea relaţii simple şi sincere cu cei de care fuge firea noastră, sau cu aceia care, conştient sau nu, ne-au provocat suferinţe – omeneşte vorbind, este cu neputinţă. În aceste momente, mă străduiesc şi mai mult să-L descopăr pe Domnul Isus în persoanele respective şi, pentru acest Isus, eu fac totul pentru acele persoane.» (MJ 766)

O, Iubire pură, domneşte pe deplin în inima mea şi fă-mă să iubesc cu o iubire supranaturală!

Tatăl nostru..., Bucură-te, Marie..., Slavă Tatălui...

V: Doamne Isuse Cristoase, răstignit pe cruce,
R: Ai milă de noi şi de întreaga lume!




XII. Isus moare pe cruce

R: Ne închinăm ţie, Cristoase, şi te binecuvântăm,
V: Căci prin sfânta ta Cruce ai răscumpărat lumea!

«Era pe la ceasul al şaselea şi s-a făcut întuneric pe întreg pământul până la ceasul al nouălea, căci soarele s-a întunecat; şi vălul Templului s-a rupt în două. Atunci, strigând Isus cu glas mare, a zis: Tată, în mâinile tale încredinţez duhul meu!” Şi, zicând acestea, şi-a dat duhul.» (Lc 23, 44-46)

Sf. Faustina: «Atunci L-am văzut pe Isus pironit pe cruce. Era atârnat pe cruce de puţin timp, când am văzut o întreagă legiune de suflete răstignită ca şi El. Şi am văzut o a doua legiune de suflete şi o a treia legiune de suflete. A doua legiune nu era ţintuită pe cruce, dar sufletele ţineau cu tărie crucea în mână; a treia legiune nu era nici răstignită, nici nu ţinea cu tărie crucea, ci aceste suflete îşi târau crucea după ele şi erau nemulţumite. Atunci Isus mi-a spus: Toate acestea le-am pătimit pentru mântuirea sufletelor. Cercetează, fiica Mea, ceea ce faci tu pentru salvarea lor. Vezi, aceste suflete care Îmi seamănă în suferinţe şi în dispreţuiri, Îmi vor semăna şi în slavă; iar cele care sunt cel mai puţin asemănătoare cu Mine în suferinţe şi dispreţuiri vor fi la fel de puţin asemănătoare cu Mine în slavă.» (MJ 446; 1184)

O, Isuse, Mântuitorul meu, ascunde-mă în adâncul Inimii tale, ca, întărit de harul tău, să devin asemenea cu tine în iubirea crucii şi astfel să am parte de bucuria slavei tale!

Tatăl nostru..., Bucură-te, Marie..., Slavă Tatălui...

V: Doamne Isuse Cristoase, răstignit pe cruce,
R: Ai milă de noi şi de întreaga lume!

XIII. Isus este luat jos de pe cruce

R: Ne închinăm ţie, Cristoase, şi te binecuvântăm,
V: Căci prin sfânta ta Cruce ai răscumpărat lumea!

«Văzând centurionul cele întâmplate, l-a preamărit pe Dumnezeu zicând: “Cu adevărat omul acesta era drept.” Iar mulţimea celor care veniseră să privească, văzând cele întâmplate, se întorceau bătându-şi pieptul. Şi stăteau toţi cunoscuţii lui deoparte şi femeile care îl urmaseră din Galileea, privind toate acestea.» (Lc 23, 47-49)

Isus: «Sufletul îmi este cel mai drag atunci când crede în bunătatea Mea şi se încrede total în Mine; îl copleşesc cu încrederea Mea şi îi dau tot ce cere.» (MJ 453)

Sf. Faustina: «Apelez la milostivirea Ta, Dumnezeule plin de bunăvoinţă, Tu, care singur eşti bun. Cu toate că mizeria mea e mare şi greşelile mele multe, mă încred totuşi în milostivirea Ta, căci Tu eşti Dumnezeul milostivirii şi în veac nu s-a auzit, şi nu-şi amintesc nici cerul, nici pământul, ca un suflet încrezător în milostivirea Ta să fi fost dezamăgit.» (MJ 1730)

O, Isuse milostiv, măreşte în mine zilnic încrederea în milostivirea ta, pentru ca mereu şi oriunde eu să dau mărturie despre bunătatea şi iubirea ta nemărginită!

Tatăl nostru..., Bucură-te, Marie..., Slavă Tatălui...

V: Doamne Isuse Cristoase, răstignit pe cruce,
R: Ai milă de noi şi de întreaga lume!


XIV. Isus este înmormântat

R: Ne închinăm ţie, Cristoase, şi te binecuvântăm,
V: Căci prin sfânta ta Cruce ai răscumpărat lumea!

«Au luat deci trupul lui Isus şi l-au înfăşurat în giulgiuri cu miresme, precum este obiceiul iudeilor să înmormânteze. Şi în locul unde fusese răstignit era o grădină, iar în grădină era un mormânt nou, în care nu mai fusese pus nimeni. Aşadar, pentru că era ziua de pregătire a iudeilor, fiind mormântul aproape, l-au pus pe Isus acolo.» (In 19, 40-42)

Isus: «Copila mea, tu nu eşti încă în patrie, mergi deci – întărită de harul Meu – şi luptă pentru Împărăţia Mea în sufletele oamenilor, dar luptă ca un copil regesc şi aminteşte-ţi că zilele surghiunului trec repede şi cu ele şi posibilitatea de
a câştiga merite pentru cer. Aştept de la tine, copila Mea, un foarte mare număr de suflete care să proslăvească milostivirea Mea întreaga veşnicie.» (MJ 1489)

Sf. Faustina: «Mă voi strădui să ajut prin rugăciune şi jertfă fiecare dintre sufletele pe care Tu mi le-ai încredinţat, Isuse, pentru ca harul Tău să poată acţiona în ele. O, Tu, care eşti atât de îndrăgostit de suflete, Isuse al meu, îţi mulţumesc pentru această mare încredere cu care ai binevoit să încredinţezi aceste suflete ocrotirii mele.» (MJ 245)

Fă, o, milostive Doamne, ca niciun suflet pe care mi l-ai încredinţat să nu piară!

Tatăl nostru..., Bucură-te, Marie..., Slavă Tatălui...

V: Doamne Isuse Cristoase, răstignit pe cruce,
R: Ai milă de noi şi de întreaga lume!


Rugăciune de încheiere

O, Isuse, singura mea nădejde, îţi mulţumesc pentru această carte pe care ai deschis-o în faţa ochilor sufletului meu. Această carte este Pătimirea ta pe care ai îndurat-o din iubire pentru mine. Din această carte am învăţat cum să-l iubesc pe Dumnezeu şi sufletele. În această carte sunt cuprinse pentru noi comori nesecate. O, Isuse, cât de puţine suflete te înţeleg în martiriul tău de iubire! O, ce mare este focul celei mai pure iubiri care arde în sfânta ta Inimă! Fericit este sufletul care a înţeles iubirea Inimii lui Isus.

Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluieşte-ne pe noi!
 (de trei ori)

LinkWithin

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...