Azi , Domnul mi-a scos in cale urmatoarea marturie care mi-a amintit de doi OAMENI extrem de dragi sufletului meu , doi oameni care mi-au marcat existenta prin scrierile lor in care am simtit arzand IUBIREA,loc in care l-am intalnit pe Isus.
„Aceasta (Jilava, nn) a fost prima staţiune în 1949. După ea au urmat celelalte, până la
ultima: închisoarea din Sighet, unde i-a întâlnit pr ceilalţi episcopi închişi, cat olici şi
greco-catolici. În ciuda tratamentului diavolesc, el s-a simţit fericit în cercul episcopilor,
fraţii săi de suferinţă. Şi, în ciuda restricţiilor severe care interziceau exercitarea vieţii
religioase şi care prevedeau pedepse severe pentru încălcarea lor, aveau loc discursuri
religioase în care episcopul Durcovici era adesea rugat să spună ultimul cuvânt (…)
Conducerea închisorii a remarcat curând acest lucru. Ura împotriva episcopului s-a arătat
foarte repede prin cruzimile cu care a fost tratat.
Nu mai avea chip de om, era bolnav peste măsură, frânt, părea cadavru ambulant.
A fost separat de ceilalţi şi supus unui proces de exterminare:
hrană imposibil de mâncat, nişte
cârpe rele şi vechi ca haine, murdărie, frig (…) fără nici o posibilitate de contact cu ceilalţi 13 deţinuţi - şicane după şicane.
Aşa a fost condamnat el la moarte, care a survenit la 10 decembrie 1951.
Înainte de aceasta, primise dezlegarea pe ascuns atât de la episcopul Alexandru Todea (greco-catolic), cât şi de la părintele Friederich Rafael.
Ei auziseră prin uşă o voce şoptind:
Orate pro me, ut non deficiatur (rugaţi-vă pentru mine, ca să nu mă pierd). Apoi a dispărut ca toţi deţinuţii, morti în închisoare,
aruncat într-o groapă…”.
(Mărturia Mons. Johannes Baltheiser, din Viaţa Episcopului de Iaşi,
dr.AntonDurcovici, mart ir, de Pr. Florian Muller).
„Dimineaţa, episcopul A. Todea mi-a şoptit la uşă:
Ioan Suciu a murit astă-noapte. (…)
Mai târziu, prin măturători, am aflat că episcopul Ioan Suciu a fost înmormântat cu lenjeria de corp, semn că a avut-o pe a sa, sau că i-au dat-o episcopii colegi de cameră,
ca nu cumva să fie aruncat gol în groapă.
Episcopul Ioan Suciu a murit într -o celulă de la etaj.
Deci, când l-au scos, l-au tras de picioare pe coridor până jos,
capul îi sălta de pe o treaptă pe alta.
A fost aruncat în căruţă şi dus la cimitirul vagabonzilor şi al sinucigaşilor.
Cimitirul este arat acum şi nu se mai pot identifica mormintele (…).
Poate că aşa a hotărât Dumnezeu ca episcopii morţi la Sighet să rămână victime, moaşte nevăzute la temelia văzută a Bisericii româneşti de mâine”.
(PS Ioan Ploscaru, Lanţuri şi teroare, pp. 243-45).
ultima: închisoarea din Sighet, unde i-a întâlnit pr ceilalţi episcopi închişi, cat olici şi
greco-catolici. În ciuda tratamentului diavolesc, el s-a simţit fericit în cercul episcopilor,
fraţii săi de suferinţă. Şi, în ciuda restricţiilor severe care interziceau exercitarea vieţii
religioase şi care prevedeau pedepse severe pentru încălcarea lor, aveau loc discursuri
religioase în care episcopul Durcovici era adesea rugat să spună ultimul cuvânt (…)
Conducerea închisorii a remarcat curând acest lucru. Ura împotriva episcopului s-a arătat
foarte repede prin cruzimile cu care a fost tratat.
Nu mai avea chip de om, era bolnav peste măsură, frânt, părea cadavru ambulant.
A fost separat de ceilalţi şi supus unui proces de exterminare:
hrană imposibil de mâncat, nişte
cârpe rele şi vechi ca haine, murdărie, frig (…) fără nici o posibilitate de contact cu ceilalţi 13 deţinuţi - şicane după şicane.
Aşa a fost condamnat el la moarte, care a survenit la 10 decembrie 1951.
Înainte de aceasta, primise dezlegarea pe ascuns atât de la episcopul Alexandru Todea (greco-catolic), cât şi de la părintele Friederich Rafael.
Ei auziseră prin uşă o voce şoptind:
Orate pro me, ut non deficiatur (rugaţi-vă pentru mine, ca să nu mă pierd). Apoi a dispărut ca toţi deţinuţii, morti în închisoare,
aruncat într-o groapă…”.
(Mărturia Mons. Johannes Baltheiser, din Viaţa Episcopului de Iaşi,
dr.AntonDurcovici, mart ir, de Pr. Florian Muller).
„Dimineaţa, episcopul A. Todea mi-a şoptit la uşă:
Ioan Suciu a murit astă-noapte. (…)
Mai târziu, prin măturători, am aflat că episcopul Ioan Suciu a fost înmormântat cu lenjeria de corp, semn că a avut-o pe a sa, sau că i-au dat-o episcopii colegi de cameră,
ca nu cumva să fie aruncat gol în groapă.
Episcopul Ioan Suciu a murit într -o celulă de la etaj.
Deci, când l-au scos, l-au tras de picioare pe coridor până jos,
capul îi sălta de pe o treaptă pe alta.
A fost aruncat în căruţă şi dus la cimitirul vagabonzilor şi al sinucigaşilor.
Cimitirul este arat acum şi nu se mai pot identifica mormintele (…).
Poate că aşa a hotărât Dumnezeu ca episcopii morţi la Sighet să rămână victime, moaşte nevăzute la temelia văzută a Bisericii româneşti de mâine”.
(PS Ioan Ploscaru, Lanţuri şi teroare, pp. 243-45).
Acum va voi darui cateva unde izvorate din fiintele lor devenite IUBIRE.
Episcopul Ioan Suciu :
Citate din primele scrisori:
Biruieste promisiunile inchipuirilor, frumusetea de lut a placerilor, broderia desarta a vanitatilor.
Biruieste-ti firea, cu harul suprafiresc al Mirelui care-si gateste fecioare intelepte".
"Lumea" este un navod urias, iar noi niste mici pestisori cu guritele mereu cascate sa prindem ceva, sa inghitim , sa ne hranim.
Sarmani pestisori, daca Isus nu ne-ar prinde in navodul Iubirii Lui!
Sa nu te tulbure niciodata nimic in lume, dar nici nu-ti fa de lucru cu lumea.
Lumea este tot ce te impiedica sa ajungi la Isus.Doresc mult sa ramai atat de inocenta, incat Isus sa paseasca in tine descult, fara teama de spini, de pietre, de cioburi taioase, ramasite de vase curate, sparte si risipite.
Cand oamenii iti spun ca se ocupa de tine, zi-ti: sunt o planeta cu sateliti? Ah! cei mai multi sateliti sunt negri: diavolii, nevazutii doar cu telescopul credintei.Cei de jos se ocupa , cugeta mult la tine, si asta nu e o mangaiere.
Ce spui? -Nu te nelinisti! Este unul: EL!Ascunde-te in ranile Lui; pentru tine nu e ingaduit sa fie inchise.
Pana acolo patrund satelitii...care, stii. nu au lumina proprie"...
Pana acolo patrund satelitii...care, stii. nu au lumina proprie"...
Muzica ce place lui Isus:"Dorul nostru masoara apropierea Lui fata de noi.El suspina dupa suspinul nostru.El infometeaza dupa dorul nostru, El inseteaza dupa setea noastra.
Nimic nu-l farmeca atata cat un dor mare, sincer si continuu.
Suspinul, aceasta-i muzica ce place lui Isus.
Mult , mult as vrea sa nu te atinga deloc murmurul murdaritor al poftelor lumii.As vrea sa nu ai deloc aripile arse, nici inima inmuiata in noroi.As vrea sa fii lui Isus o fecioara de cea mai pura intentiune
si de cea mai aleasa calitate.
si de cea mai aleasa calitate.
Ce sa faci?
Nu te opri, nu judeca , nu face reflexii asupra a ceea ce-ti spune lumea incantator , dar amagitor.Sa nu te obsedeze nici in bine, nici in rau.Nu te complace si nu sta alaturi de cei ce zic: "bine, bine",
ci iubeste pe acel care te umileste.
Nu te incanta de spiritul tau, de darul ce poate il ai de la El.Cand te complaci in trup prin senzualitate e mai putin decat cand te complaci prin satisfactie proprie de propriul spirit si de actiunile lui.Nu te incanta decat de Dumnezeu si de lucrurile Lui in lume si in tine.
Incetul cu incetul, renuntand la toate fapturile, inclusiv la gusturile, vederile , pornirile noastre particulare, satisfactiile si la toate ambitiile noastre, ajungem sa gustam tot mai mult din dulceata divina si sa pierdem gustul si lacomia dupa fardurile si stupefiantele lumii in care ne invartim.
Copila mea, increde-te in el, in cuvantul Lui, care nu va trece nici cand se va pravali cerul si se va urni din loc pamantul.
Leapada-te de tot ce-i atasament la creatura.Putem folosi lucrurile, putem avea afecte fata de persoane, insa nu asa ca sa ne deranjeze iubirea fata de Dumnezeu si nu asa ca sa socotim lucruri si persoane , a ne fi necesare.
Numai ceva sa-ti fie necesar.El si iubirea Inimii Lui"...
Numai ceva sa-ti fie necesar.El si iubirea Inimii Lui"...
Orice lacrima iesita dintr-o inima in fapt sau in cainta, produce undeva , intr-un suflet , pentru un suflet, o rasturnare sfanta"...
PS.Ioan Ploscaru, poezii din volumul "Cruci de gratii" semnat sub pseudonimul Ioan Andrei:
LITURGHIE
Iubirea Blandului Isus
din prag de vesnicie
m-a miruit cu har de sus
sa-i fiu in temnita supus
apostol marturie.
In glas de clopot bland duios
ce-si plange-n tremur nota,
din slujba m-a chemat Cristos
sa-mbin cu El intr-un prinos
si Cina si Golgota.
Sa-mi fie zeghe patrafir,
iar lantul, carnea slaba
sa mi-o destrame fir cu fir
lasand porfira de martir
ca singura podoaba.
Deci hainele ce le-am primit
ca-n marea-nvesmantare,
cu rugi pioase le-am sfintit
la cer-din ochi- le-am daruit
ornat de sarbatoare.
Catusele ce le-am purtat
- cu sufletul fierbinte -
intai le-am binecuvantat
si sarutandu-le am urcat
altarul jertfei sfinte.
Pe fiarele , ca rastigniri
ce-mpart in cruci gratarul
m-am sprijinit la patimiri
cu fruntea ca-n hirotoniri
cand venerezi altarul.
Si-azi zidul de celula grea
tot trupul mi-l framanta
ce sufletu-mi mai tine-abea
cum Maica Domnului strangea
in brate crucea sfanta.
Potir de slujba-n subteran
mi-e inima tacuta,
ce zi de zi si an de an
inalta jertfa cu elan
in adorare muta.
In ea-mi consacru iar si iar
fiinta-mi jertfa vie,
ca-ntreg in Domnul sa dispar
ca painea sfanta din altar
in Euharistie.
Dau Domnului in ispasiri
viata ce se duce
Iubire vesnicei iubiri
si pentru patimi , patimiri
si cruce pentru Cruce!
Pe-obraji trag anii brazde vii
si lacrima carare,
in lume-s Pasti si bucurii,
aici tot cruce si-agonii
ca-i tot Vinerea mare!
Imi spune-n minte-un gand divin
ca sunt la-mpartasire
ca-mi schimba rugul in maslin
si-n floare-eterna ori ce chin
si crucea-n mantuire.
De-atatia ani desir tacut
rozaru-mi de durere
si-n voia Domnului pierdut
cu lacrimi pragul il sarut
si cred in Inviere!...
MICA SOLIE
O pasare mica ce nu sti-sa zboare,
orfana de mama se-nvata deabea,
cu tremur de aripi sa-mi ceara mancare
intrand printre gratii pe fereastra mea.
In aceeasi foame, impartind frateste,deopotriva singuri si egal de goi,
farama de paine ce ne-o harazeste
din veci Providenta,cu drag, la amandoi.
Ele-s de-un ban doua, fara pret pe lume,
Eu nu-s nici atata-ntre fier si beton,
ea cade din ceruri cand Domnu-vrea-anume
simbol de credinta si sfant abandon.
Imi cere naiva si cu simplitate,
multumind primeste fiecare bob,
fara-a face cazul ca din libertate
s-a-njosit sa ceara mila unui rob.
Are ciocul galben si-i povestitoare,
intreaba de toate , micul glas mirat:
"-Stai tot dupa gratii? Si nu vine soare?
De ce esti tot palid si asa-ndurerat?"
Barele n-au suflet? Omul insa are?
Ele nu-si fac cuiburi? Nu zboara prin crang?
Nu iubesc cer liber, stele si cantare?
Ochii lor n-au lacrimi? Te vad si nu plang?
Dusmanii vad campul? Codrii,-ntreaga fire?
si soarele-n spatii si luna plutind?
Nu le smulge cerul lacrimi de iubire
sa-si simta prin stele inima cantand?
Pasari , pesti si fiare, fluturi, flori si stele
santslove de carte, viu abecedar?
Ateii nu-nvata sa citeasca-n ele?
Pentru ei seninul luceste-n zadar?
Si lor le graeste libera natura?
Si lor le da hrana Domnul cel ceresc?
Si paine si aer , si ploaie , caldura?
Atunci de ce-l neaga si de ce-l urasc?
Esti de mult in temniti? De zece ierni grele?
De ce-i vopsit geamul?Usa-i de otel?
Fierul nu da frunze, flori si ramurele?
Nici speranta calda nu intra prin el?
Cantarea mea-ti place? Zici ca e frumoasa!
Sant cinci note scurte si doua mai lungi...
Eu tot vin la tine ca eu nu am casa,
tu esti bun cu mine si nu ma alungi.
E foarte greu fierul?Dar haina vargata?
Pietrele de ce tac si nu dau cuvant?
Cine ne da paine? Noi avem un tata?
Se vede din ceruri ce-i jos pe pamant?
Mama mea e moarta, zace sub movila?
Ea a fost mama sfanta si se roaga-n cer
ca Domnul sa aiba si de tine mila
cum ai tu de mine, de cate ori cer!
Nici tu n-ai pe nimeni?E greu in robie?
Astazi n-avem paine? Dusmanii nu vor?
Nu fi trist deaceea ca-ti aduc eu tie
cand va fi alt maine si voi sti sa zbor.
E tot rece zidul? N-are pietre sparte?
Eu cand voi fi mare? Peste doua luni?
Atunci vii pe aripi si te duc departe
unde nu sant temniti, numai oameni buni!
In privirea clara, blanda si mirata
arde-adanc un suflet sincer si curat,
ca o lacrimioara proaspat rourata,
milostiv si nobil si greu incercat.
...................................................
Cel ce-i poarta grija si-nvesmanta crinii
si-o face solie sa-mi verse balsam,
cand e prea grea crucea, cuiele si spinii,
ma-ntreaba de ce-am plans, batandu-mi la geam.
Un fulg de zăpadă căzut printre gratii în celulă în Noaptea de Crăciun e un mesaj divin:
- Sperantele ning pe destine
- “Din albul covor, prin gratii ce suflete smulg mi-a intrat şovăitor un fulg Pe palmă-l contemplu tăcut, plângând, parc-aş vrea să-l sărut: Mi-e scump că-i din cer! Şi nu se topeşte pe palma de gheaţă cristalul de floare, anume trimis pentru mine! Prin bare de fier timide s-aştern pe viaţă, speranţe mai ning pe destine!… Cum fulgii căzând, vin gingaşi şi lini şi nu e putere sub cer să-i oprească va face curând cununa de spini în aur etern să lucească… pe lespezi în grabă sună paşi grei e zgomot de arme de lanţuri… şi chei. Un ordin în şoapte o lampă se stinge iar paşii cu lanţuri departe apun… pe ţară e noapte, pe temniţă ninge, şi-n lume departe e Sfântul Crăciun”
despre viata Ps.Ioan Ploscaru puteti citi aici
Sincer, eu , dupa ce citesc aceste cuvinte vad cat de anemica si de lesinata e iubirea mea...Cu toate acestea :
Te iubesc Isus, sincer te iubesc, cu toata inima , cu tot sufletul , cu toata fiinta mea....Te rog , invata-ma sa te iubesc asa cum vrei sa fii iubit...
O, Doamne, Isuse Cristoase , Fiul lui Dumnezeu ,indura-te de mine pacatoasa , de toti cei care vor citi aceste randuri si de toti cei care au mai mare nevoie de Indurarea Ta.
O, Isuse , iarta-ne pacatele , fereste-ne de focul iadului , condu la ceruri toate sufletele , mai ales pe acelea care au mai mare nevoie
de Indurarea Ta.
de Indurarea Ta.
Dumnezeul meu , eu cred in Tine, ma inchin,te ador , nadajduiesc si te iubesc.
Iti cer iertare pentru toti aceia care nu cred , nu ti se inchina , nu nadajduiesc si nu te iubesc .Amin.
Iti cer iertare pentru toti aceia care nu cred , nu ti se inchina , nu nadajduiesc si nu te iubesc .Amin.
