Te caut din toata inima...

11 februarie 2019

Sa se bucure inima ta!

“ Scrie fratelui Ioan un indemn duhovnicesc, care sa veseleasca inima lui in Hristos Iisus, Domnul nostru. Si spune-i: Fiindca ne doresti cum “doreste cerbul izvoarele apelor” - dar nu asa de mult ca noi pe tine -, nemaiputand rabda, cum zice preadumnezeiescul Apostol Pavel, am scris iubirii tale acestea, spuse de noi, mai bine zis de Dumnezeu. Rodeasca-ti vita ta struguri, care, calcati in picioare, sa-ti produca vin duhovnicesc, ca sa veseleasca sufletul tau necajit. Campul tau sa rodeasca imbelsugat samanta cea buna care, semanata pe pamantul cel bun, sa produca una o suta, alta saizeci si, iarasi, alta treizeci. Si sa se incalzeasca inima ta pentru totdeauna de focul despre care a spus Stapanul nostru Iisus Hristos: “Foc am venit sa arunc pe pamant”. Sa se instapaneasca in inima ta pacea Domnului, dupa cuvantul Apostolului (cf. Coloseni3,15). Si sa se inalte finicul tau cu ramurile lui, potrivit lui David, care zice: “ Dreptul ca finicul va inflori”. Sa te curatesti de manie si de iutimea patimilor ca sfintii cei desavarsiti, in care nu se arata nicidecum miscarea acestora, ba nici macar vreo inclinare de-o clipa spre ele. si sa invredniceasca Domnul sufletul tau sa se salasluiasca in nevinovatie si in blandete, ca sa fii o hrana a lui Hristos, un miel nevinovat. Sa calci pe urmele noastre ca un urmas cuminte si sa te ridici la canonul nostru ca un bun mostenitor al harismelor mele.
Sa vada ochii tai pe Dumnezeu, ca unul ce-ai ajuns curat cu inima. Sa fii indelung- rabdator in necazurile tale, ca unul ce ai cunoscut fagaduinta Stapanului, Care zice:” In lume necazuri veti avea: dar indrazniti, Eu am biruit lumea.”
Sa ajungi la dragostea de nebiruit, care introduce pe cei ce au dobandit-o in curtile imparatesti si-i face frati ai lui Hristos. Patimeste impreuna cu Hristos, ca sa te slavesti impreuna cu El, ca sa te scoli impreuna cu El. Facand asa, nu nesocotesti comoara ce sta in fata ta. Dar pana acum n-ai cunoscut intelesul ei sau ce este ea. Cand insa vei ajunge la linistea desavarsita, atunci o vei cunoaste pe ea si te vei minuna de darul lui Hristos. Dar cand te vei afla fara griji ca noi, atunci vei intelege cele spuse. De aceea ma rog lui Dumnezeu noaptea si ziua, ca sa fii si tu acolo unde suntem noi, sa fii si tu intr-o simtire cu noi in bucuria negraita a sfintilor si in lumina vesnica, sa afli si tu partea ta in ceea ce s-a fagaduit sfintilor, “ in cele ce ochiul nu le-a vazut, nici urechea nu le-a auzit, nici la inima omului nu s-au suit, pe care le-a gatit Dumnezeu celor ce-L iubesc pe El.”
Intareste-te in Domnul, bucura-te! Amin “
Sfintii Varsanufie si Ioan, Scrisori duhovnicesti - Filocalia 11 -

03 ianuarie 2019

Prietenia duhovniceasca

- Poate exista o prietenie la distanță, sau poate rezista o prietenie la distanță?
Alea sunt cele mai sigure prietenii, alea durează cel mai mult. Nu ne vedem defectele, n-avem timp să ne certăm, să smiorcăim... Sfinții se iubeau la distantă. Era unul într-un capăt și altul putea să fie în alt capăt și ei se rugau. Trăiau până la 90 de ani, până la 100 de ani și înainte de moarte veneau, se întâlneau, stăteau la un sfat și mureau cu pace.
Prieteni, haideți să vă spun despre o prietenie frumoasă, cum am văzut eu una. Eram în chilie la Părintele Selafiil [cel orb] și tot îl întrebam ceva. Părintele Selafiil e Bătrânul nostru de la Man. Noul Neamț și a trăit până la 97 de ani; un om care 80 de ani i-a petrecut în mănăstire, toată viața lui și-a dat-o lui Hristos. Si stăteam cu Bătrânul la sfat, dar Bătrânul de vreo 20-30 de ani nu mai vedea. In timp ce stăteam noi la vorbă, bate la ușă un frate și intră cu un părinte cu parul alb și bocancii mari. Era un părinte din Athos. Eu nu l-am mai văzut până atunci și nici nu știam nimic despre el. Fratele, care era ucenic la Bătrânul [Selafiil] spune: "Părinte, avem oaspeți!". Si el: "Da, dar cine e?". Si părintele care a intrat spune cu vocea lui mecanică: "Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne, Iisuse Hristoase, miluiește-ne pe noi!". La care Părintele Selafiil îndată a sărit cu glasul: "Arsenie! Vino încoa!". Nu l-a mai văzut de vreo 40 de ani, pentru că acest Arsenie, călugăr în Athos, care fusese în mănăstire la noi până în anii '60, era ucenic Părintelui. Era cu vreo 20 de ani mai mic decât el și i-a fost ucenic. Si, închipuiți-vă voi, 40 de ani au trecut, oameni care și-au trecut viața, și vine din Sfântul Munte și intră în chilie, și numai zicând rugăciunea și Părintele a strigat: "Arsenie, ia vino încoa!" - Nici nu mai vedea de atâta vreme - "Ia vino încoa, ia șezi aici! Ce mai faceți voi prin Gradina Maicii Domnului acolo? Ce se mai aude, măi?". Ei, mai departe nu știu ce-o vorbit că noi am ieșit afară.
Dar asta vedeți, o prietenie și o dragoste care a rămas ca un foc toată viața. Altfel decât vedeți voi, ce prietenii fac oamenii duhovnicești! - Oamenii lui Dumnezeu, oameni simpli, care acuma toți s-au mutat la Domnul. Părintele Selafiil, iarăși, stătea ușă în ușă cu un alt Părinte duhovnicesc, Părintele Serghie (Podgornâi), care era arhimandrit, duhovnic și lume după lume venea la el. Când erau mici, când el avea vreo 16 ani și celalalt avea vreo 8 ani și erau în mănăstire - Părintele Selafiil ne povestea: "Asta micu, trebuia să se ducă cu o găletușă de apă la lucrători acolo, unde munceau. Si eu eram mai mare peste copiii ăștia pe care îi puneam la treburi. Si, uneori, când nu mai ascultau, luam vărguța și le trageam vreo două la fund". Si acuma ăsta era mare duhovnic, trecuse de vreo 80 de ani, și stăteau ușă în ușă. După ce mănăstirile au fost închise la noi, unii au mers într-o parte, Părintele Serghie a fost la Poceaev, Părintele Selafiil a stat la el în sat într-o chilie și apoi s-au întors înapoi. Acuma Părintele nu mai vedea de vreo câțiva ani. Si stăteau ușă în ușă. Si, ce gândesc ucenicii? "Măi, dacă ei se cunosc de atâta vreme și stau ușă în ușă, hai sa le organizam o întâlnire". "Dar cum?", "Păi, uite, îl chemam pe Părintele Serghie la Părintele Selafiil, că uite, oamenii ăștia stau ușă în ușă, se cunosc de 80 de ani, și nu intră unul la altul". Părintele Selafiil nici nu se putea mișca. Si amândoi Bătrânii: "Ei, bine, bine, dacă ucenicii vor..." Noi ziceam că trebuie să se păstreze o prietenie, să se întâlnească oamenii, să stea de vorba, nu așa cum fac ei. Il aduc pe Părintele Serghie, îi dau un scăunel. Marele arhimandrit o făcut ascultare, că dacă au zis ucenicii că trebuie făcută întâlnirea... Si s-au așezat amândoi pe câte un scăunel. Stau, stau, stau, ...stau, stau, stau... Noi așteptam, ce-or să-și spună. Stau, stau, stau, ... La care Părintele Sergie: "ce, gata?". Părintele Selafiil: "gata!". "Hai, mă întorc!". Si asta vă spun despre oameni care se iubeau foarte mult! Pentru că unii ar spune: "aveau răutate între ei și nu își vorbeau". Părintele Selafiil dacă era orb, stătea pe scăunel și dădea cu bețișorul ăla și alt Părintele Varahiil, care nici o dată n-o intrat în chilie în toți anii ăștia, stătea alături, era și el trecut de 80 de ani, și ori de câte ori bătrânul bătea cu bățul, state așa pe o parte, că noi nu ne dădeam seama, era bolnav, bătrân, și asta venea de alături, punea umărul așa, și îl ținea, și atâta dragoste aveau între ei, dar de vorbit nu vorbeau. Nu aveau nevoie. Uitați prietenie de sfinți! De departe se iubesc unii pe alții, cu dragoste, fără să intervină în intimitatea celuilalt, fără să-l înțelepțească, să-i spună, să-i arate. Se roagă unii pentru alții, se iubesc și dacă este nevoie și mor unii pentru alții. Dar nu au nevoie de lucrurile astea omenești.
Așa că sigur, se poate prietenie la distanță și dacă nu putem iubi la distantă nu putem iubi nici de-aproape!
Savatie Bastovoi

31 decembrie 2018

Cum să petrecem de Anul Nou - Sf. Ioan Gură de Aur

“Anul îţi va merge bine nu când tu vei sta beat în ziua cea dintâi a lui, ci când, atât în ziua cea dintâi, cât şi în cea de pe urmă, şi în fiecare zi, tu vei face fapte plăcute lui Dumnezeu. Nu beţia înseninează, ci rugăciunea; nu vinul, ci cuvântul înfrânării. Vinul stârneşte furtună, cuvântul lui Dumnezeu aduce linişte. Acela aduce nelinişte în inimă, acesta alungă zgomotul; acela întunecă mintea, acesta luminează pe cea întunecată; acela aduce întristarea, care înainte era departe, acesta ridică grija, care este de faţă. Căci nimic nu poate aşa de tare a însenina ca învăţătura înţelepciunii: a preţui puţin lucrurile de acum, a ţinti la cele viitoare, a recunoaşte cele pământeşti ca trecătoare şi a nu le socoti statornice, nici bogăţia, nici puterea, nici cinstea, nici măgulirile. Dacă tu ai o astfel de înţelepciune, atunci poţi să priveşti pe un bogat fără ca să-l zavistuieşti, poţi să ajungi la nevoie şi la sărăcie, şi totuşi să nu-ţi pierzi curajul.

Creştinul nu trebuie să prăznuiască sărbătorile numai în anumite zile, ci tot anul trebuie să fie pentru el sărbătoare. Cum însă trebuie să fie sărbătoarea care se cuvine lui? Pavel zice: „Să prăznuim nu întru aluatul cel vechi, nici întru aluatul răutăţii şi al vicleşugului, ci întru azimele curăţiei şi ale adevărului” (I Corinteni 6, 8 ). Dacă ai conştiinţa curată, tu serbezi în toate zilele, săturându-te cu nădejdile cele slăvite şi îndestulându-te cu aşteptarea bunurilor viitoare. Iar dacă nu ai conştiinţa liniştită şi eşti împovărat cu multe păcate, atunci poţi să ţii mii de sărbători, că nu te vei afla mai bine decât cel ce jeleşte. Căci ce-mi foloseşte mie o zi senină, când conştiinţa mea este întunecată?

Aşadar, dacă voieşti să ai vreun folos de la Anul Nou, mulţumeşte acum când a trecut un an, mulţumeşte Domnului că El te-a adus până aici, frânge inima ta, numără zilele vieţii tale şi zi către tine însuţi: „Zilele aleargă şi trec, numărul anilor se împlineşte, eu am si săvârşit o mare parte din cale, dar ce bine am făcut? Oare, nu mă voi duce de aici deşert şi gol de toată dreptatea? Judecata este înaintea uşii, viaţa mea merge spre bătrâneţe“.Acestea le cumpăneşte în ziua Anului Nou, la acestea să gândeşti în curgerea anului. Să cugetăm la cele viitoare, ca să nu ne zică cineva ceea ce proorocul zicea iudeilor: „Zilele lor s-au stins întru deşertăciune şi anii lor au trecut repede“ (Psalmul 77, 37).

Această sărbătoare neîncetată despre care am vorbit, care nu cunoaşte vreo curgere a anului şi nu este legată cu vreo zi hotărâtă, pe aceasta poate să o prăznuiască deopotrivă săracul şi bogatul. Pentru ea nu este de trebuinţă nici cheltuială şi nici avere, ci numai singura fapta cea bună. Tu nu ai avere, dar ai frica lui Dumnezeu, care este mai preţioasă decât toate comorile; o comoară netrecătoare, neschimbătoare, nesecată. Priveşte cerul, cerul cerurilor, pământul, marea, aerul, speciile dobitoacelor, feluritele plante şi tot neamul omenesc. Priveşte îngerii, arhanghelii şi stăpâniile cele de sus. Toate acestea sunt proprietatea Domnului. Robul unui Domn atât de bogat nu poate să fie sărac, când acest Domn este cu milă spre el.

A te veseli în astfel de zile, a avea mare îndestulare într-însele, a lumina cu făclii locurile publice şi a împleti cununi, şi altele asemenea, este o nebunie copilărească. Tu eşti liber de aceste slăbiciuni, ai vârsta creştinească şi eşti cetăţean al cerului. De aceea, nu mai aprinde în această zi focuri în pieţe, ci aprinde înăuntrul tău lumina cea duhovnicească,căci „Aşa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor, încât să vadă faptele voastre cele bune şi să proslăvească pe Tatăl vostru Cel din ceruri” (Matei 5, 16). Această lumină îţi va face mare câştig. Nu împodobi uşile casei tale, ci poartă-te bine, ca să dobândeşti din mâna lui Hristos cununa dreptăţii. Nu face nimic în zadar, nimic fără temei, ci toate întru cinstea lui Dumnezeu, precum Pavel zice: „Ori de mâncaţi, ori de beţi, ori altceva de faceţi, toate întru slava lui Dumnezeu să le faceţi” (I Corinteni 10, 31).

Tu întrebi: „Cum poate cineva să mănânce şi să bea intru slava lui Dumnezeu“. Cheamă un sărac, primeşte printr-însul pe Insuşi Hristos la masa ta, şi tu ai mâncat şi ai băut întru slava lui Dumnezeu. Dar El voieşte ca noi, nu numai să mâncăm spre slava lui Dumnezeu, ci şi toate celelalte să le facem tot aşa. De exemplu, ieşirea din casă şi rămânerea noastră acasă. Şi una şi alta trebuie să se facă pentru Dumnezeu. Cum însă putem să le facem pe amândouă pentru Dumnezeu? Iată cum. Când tu ieşi spre a merge la biserică să iei parte la rugăciune şi la învăţătura cea duhovnicească, atunci eşti întru slava lui Dumnezeu. Dar tu poţi să rămâi şi acasă întru slava lui Dumnezeu. Cum şi în ce chip? Când auzi zgomote, vezi neorânduieli şi prăznuiri păcătoase, sau vezi piaţa plină de oameni răi şi obraznici, atunci nu ieşi, nu lua parte la neorânduială, şi astfel tu ai rămas acasă întru slava lui Dumnezeu.

Iar dacă cineva poate ieşi din casă şi a rămâne în casă întru slava lui Dumnezeu, apoi poate încă a lăuda şi a dojeni întru slava Lui. „Dar – întrebi tu – cum se poate a lăuda sau a dojeni pe cineva întru slava lui Dumnezeu?“. Voi, adeseori, şedeţi la locurile voastre de lucru şi vedeţi trecând oameni răi şi pierduţi, care sunt cu sprâncenele încreţite şi îngâmfaţi, înconjuraţi de slugarnici şi de linguşitori, îmbrăcaţi în haine scumpe, plini de un lux deşert, oameni jefuitori şi lacomi de avere. Deci, dacă tu vei auzi pe cineva zicând: „Iată un om fericit şi vrednic de râvnit“, dojeneşte această vorbă, jeleşte şi tânguieşte. Aceasta vrea să zică a dojeni întru slava lui Dumnezeu, căci astfel de dojana este pentru cei de faţă o învăţătură de înţelepciune şi de faptă bună, ca ei să nu mai fie aşa de poftitori de cele pământeşti. Zi celui ce a rostit vorba de mai sus: „Pentru ce acest om este fericit? Poate pentru că are un cal frumos, împodobit cu frâu scump şi multe slugi, o haină luxoasă şi în toate zilele petrece în beţie şi în desfătare?“. Tocmai pentru aceea el este nenorocit şi în treapta cea mai înaltă vrednic de jelit. Eu văd că voi nimic nu puteţi lăuda la el decât numai lucrurile cele dinafară: calul, frâul, haina, care nu fac parte din el. Spuneţi, poate, oare, să fie ceva mai sărăcăcios, decât atunci când calul, frâul, frumuseţea hainei şi mulţimea slugilor se admiră, iar stăpânul trece fără nici o laudă?

Cine poate să fie mai sărac decât cel care întru sine nu are nimic frumos, ci se împodobeşte numai cu cele străine? Podoaba şi bogăţia noastră cea adevărată, cea proprie, constă nu în slugi, nu în haine şi în cai, ci în fapta cea buna a inimii, in bogatia faptelor bune şi în fericita incredere in Dumnezeu. Iar dacă tu vezi trecând un sărac, un puţin-preţuit şi nebăgat în seamă, care trăieşte foarte greu, dar foarte îmbunătăţit, laudă-l înaintea celor de faţă, iar lauda ta va fi o îndemnare pentru dânşii, o chemare la viaţa cea îmbunătăţită şi dreaptă. Dacă ei zic: „Acesta este ticălos şi nenorocit“, răspunde-le: „Dimpotrivă, el este cel mai fericit, căci el are prieten pe Dumnezeu, soaţă a vieţii, fapta cea bună; el stăpâneşte o comoară netrecătoare, adică o conştiinţă curată. Cum poate să-l vatăme pe el lipsa bogăţiei pământeşti, când el are să moştenească cerul şi bunătăţile cereşti?“. Când tu vei vorbi aşa cu dânşii şi îi vei învăţa aşa, vei primi mare plată pentru laudă şi pentru dojana, căci pe amândouă le faci întru slava lui Dumnezeu.

Noi putem încă să şi pedepsim întru slava lui Dumnezeu. Cum? Adeseori ne supărăm pe slugile şi pe supuşii noştri; dar cum putem să-i pedepsim pentru Dumnezeu? Când vezi că sluga ta sau un cunoscut, sau altcineva din cei legaţi cu tine s-a îmbătat, ori a răpit ceva, umblă la locuri rele, nu se îngrijeşte de sufletul său, jură, minte, ocărăşte-l şi-l pedepseşte, readu-l pe calea cea dreaptă, pune-l în rânduială, şi toate acestea vor fi făcute întru slava lui Dumnezeu.

Iar dacă vezi că el a greşit împotriva ta, şi în slujba ta a fost leneş, iartă-l şi tu îl vei ierta întru slava lui Dumnezeu. Dar, cu părere de rău, mulţi fac cu totul din contra, atât cu cei cunoscuţi, cât şi cu slugile lor. Când aceştia păcătuiesc împotriva noastră, atunci ne facem judecători aspri şi nemilostivi; dimpotrivă, dacă ei au jignit pe Dumnezeu şi şi-au aruncat sufletele lor în pieire, noi nu pierdem nici o vorbă pentru aceasta.

Mai departe. Poate tu trebuie să-ţi faci prieteni. Fă-ţi prieteni pentru Dumnezeu! De trebuie să-ţi faci vrăjmaşi, fă-ţi-i pentru Dumnezeu! Insă cum putem noi să ne facem prieteni şi vrăjmaşi pentru Dumnezeu? Să nu căutăm prieteni de la care primim daruri, de care suntem invitaţi la masă şi care ne părtinesc în lucrurile cele pământeşti, ci să ni-i câştigăm pe acei prieteni care totdeauna ţin sufletul nostru în rânduială, ne îndeamnă la datoriile noastre, pedepsesc greşelile noastre, dojenesc încălcările de lege ale noastre; când cădem, iarăşi ne ridică, şi prin sfat şi rugăciune ajută apropierea noastră de Dumnezeu. Dar şi vrăjmaşi trebuie să-şi facă cineva pentru Dumnezeu. Când tu vezi pe un om destrămat, încălcător de lege, plin de păcate şi de socotinţe rele, care voieşte să te ducă la cădere şi să te amăgească, retrage-te şi fugi, precum a poruncit Hristos să faci, când a zis: „De te sminteşte ochiul tău cel drept, scoate-l şi-l aruncă de la tine“ (Matei 5, 29). Prin aceasta, El îţi porunceşte ca şi pe prietenii pe care tu îi iubeşti ca pe ochiul tău, şi care îţi sunt foarte folositori în viaţă, să-i smulgi şi să-i arunci de la tine, când mântuirea ta cere aceasta.

Când te duci în societate şi trebuie să vorbeşti multe, fă şi aceasta pentru Dumnezeu. Şi când taci, să taci pentru Dumnezeu. Cum poate însă cineva să facă acestea pentru Dumnezeu? Când tu, în societate, nu vorbeşti cu alţii despre lucruri pământeşti, despre lucruri deşarte şi nefolositoare, ci despre adevărata înţelepciune, despre cer şi iad; când nu vorbeşti nimic de prisos şi fără de minte, precum: cine a dobândit o dregătorie, cine a fost pedepsit şi pentru ce, cum a câştigat cutare aşa de mult şi s-a făcut aşa de bogat, ce a lăsat celălalt la moartea sa, pentru ce unul nu a moştenit, pe când el socotesti că are cea mai mare nădejde la aceasta, şi altele asemenea. Despre astfel de lucruri noi nici să nu începem vorba, nici cu alţii să nu vorbim despre ele. Mai vârtos să avem in vedere ca să facem şi să vorbim ceea ce place lui Dumnezeu. Iarăşi, tu poţi să taci pentru Dumnezeu atunci când vei fi tratat cu îndrăzneală sau ocărât, sau vei suferi mii de necazuri, dar toate acestea le vei îngădui cu nobleţe de suflet şi nu vei răspunde cu nici o vorbă defăimătoare.

Dar noi putem, întru slava lui Dumnezeu, nu numai a lăuda şi a dojeni, nu numai a rămâne acasă şi a ieşi, nu numai a vorbi şi a tăcea, ci putem şi a ne întrista şi a ne bucura spre slava lui Dumnezeu. Atunci când tu te vezi pe tine sau pe vreun frate căzând în păcat, jeleşte şi te întristează, şi prin această întristare tu vei câştiga mântuirea cea fără de căinţă, după cum zice Apostolul Pavel: „întristarea cea după Dumnezeu aduce pocăinţă spre mântuire, fără părere de rău” (II Corinteni 7, 10). De asemenea, când vezi pe unul slăvit, nu-l pizmui, ci mulţumeşte lui Dumnezeu ca pentru binele tău propriu, căci El a făcut aşa de slăvit pe fratele tău, şi această bucurie îţi va aduce mare plată. Căci, spune mie: Poate să fie cineva mai vrednic de jelit decât cel care pizmuieşte, care, în loc de a se bucura şi a trage câştig din bucurie, se întristează când altuia îi merge bine, iar prin această întristare el totodată îşi atrage pedeapsa lui Dumnezeu?

Trebuie, oare, să mai adaug că noi putem şi a cumpăra şi a vinde întru slava lui Dumnezeu? Când? Atunci când, de exemplu, nu cerem preţ mai mare decât cel obişnuit, nu abuzăm de timpurile în care toate sunt scumpe, şi încă atunci dăm săracilor din proviziile noastre. „Cel ce ţine grâul este blestemat…” (Pilde 11, 26), zice Domnul.

Insă ce trebuie să număr toate îndeosebi? Un exemplu poate sluji pentru toate. Precum zidarii, când voiesc a zidi o casă, măsoară din unghi în unghi cu sfoara şi aşa întocmesc zidirea, pentru ca partea ei cea din afară să nu fie nepotrivită, aşa trebuie şi noi, de-a pururea să întrebuinţăm, ca o sfoară, cuvintele Apostolului: „Ori de mâncaţi, ori de beţi, ori altceva de faceţi, toate să le faceţi spre slava lui Dumnezeu” (I Corinteni 10, 31).

Aşadar, de ne rugăm ori de postim, de pedepsim ori iertăm, de lăudăm sau dojenim, de intrăm ori ieşim, sau orice facem, toate să fie spre slava lui Dumnezeu. Ceea ce nu poate sluji spre slava lui Dumnezeu, nici să facem, nici să grăim.

Iar cuvântul Apostolului totdeauna să-l purtăm cu noi, ca pe un toiag puternic, ca pe o armă sigură şi ca pe o comoară scumpă; să-l înscriem în inima noastră, ca noi toate să le facem, să le grăim, să le săvârşim spre slava lui Dumnezeu, ca să dobândim slavă de la Domnul, atât aici, cât şi la sfârşitul acestei călătorii pământeşti. Căci El zice: „Cine Mă cinsteşte pe Mine, şi Eu îl voi cinsti pe acela” (I Regi 2, 30). Insă nu numai cu cuvintele, ci şi cu faptele să slăvim totdeauna pe Tatăl, împreună cu Hristos Dumnezeul nostru, căci Lui se cuvine cinstea şi slava şi închinăciunea, acum şi în vecii vecilor. Amin.”

Sursa: Sfantul Ioan Gura de Aur, Predici la duminici si sarbatori, Editura Bunavestire, Bacau, 2005 via Buciumul

LinkWithin

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...