Te caut din toata inima...

08 aprilie 2015

A fi mireasa


A fi mireasa lui Cristos!

Nu este numai expresia celui mai dulce dintre visuri: este o realitate divina;expresia unui intreg mister de asemanare si de unire; este numele pe care Biserica, in dimineata consacrarii noastre, il pronunta referitor noua: "Veni sponsa Christi"!...

Trebuie sa-ti traiesti viata de mireasa! "Mireasa", tot ceea ce acest nume iti face sa presimti dragostea oferita si primita, intimitate, fidelitate, devotament absolut! ... 
A fi mireasa inseamna sa te daruiesti asa cum El s-a daruit; inseamna sa te jertfesti ca EL, prin EL,pentru EL ... Este Cristos cel care se face tot al nostru, iar noi devenim "ale sale cu totul".Sa-i fii mireasa inseamna sa ai toate drepturile asupra Inimii Sale ... Sa fii inima la inima pentru o viata intreaga... Sa traiesti cu ... totdeauna cu... Sa te odihnesti cu totul in El, si Lui sa-i permiti sa se odihneasca cu totul in sufletul nostru!...
Sa nu mai stii nimic altceva decat sa iubesti; sa iubesti adorand, sa iubesti corectand, sa iubesti rugandu-te, cerand, uitand de sine, sa iubesti mereu in toate felurile!

"Sa fii mireasa" inseamna sa privesti in ochii lui,sa ai mintea obsedata de El, inima prinsa in intregime,invadata,in afara de sine si trecuta in El, sufletul sa-ti fie plin de sufletul Sau, de rugaciunea Sa, toata fiinta sa fie captiva Lui si daruita...

Inseamna, fixandu-l cu privirea , sa-i surprinzi cel mai mic semn si cea mai mica dorinta; inseamna sa te faci partasa la toate bucuriile sale, sa impartasesti toate mahnirile sale.Inseamna sa fii rodnica, "co-rascumparatoare", sa dai nastere sufletelor in har, sa inmultesti numarul celor adoptati de Tatal, rascumparati de Cristos, comostenitori ai gloriei Sale...

In sfarsit, sa-i fii mireasa, mireasa mistica, inseamna sa-i fi rapit Inima astfel incat uitand orice distanta, Cuvantul sa se destainuiasca in suflet  ca in sanul Tatalui, Cuvantul si Duhul invadeaza sufletul, indumnezeindu-l, consumandu-l in acea uniune prin iubire. Este casatoria, acea stare stabila, deoarece este unirea indisolubila a vointelor si a inimilor. Si Domnul spune:
"Sa-i facem o persoana asemanatoare cu El, vor fi doi intr-una".

Dumnezeul meu, Treime pe care o ador, ajuta-ma sa ma uit intru totul pentru ca neclintita si linistita sa pot salaslui in tine, precum sufletul meu s-ar afla deja in vesnicie.Nimic sa nu-mi tulbure pacea, si nici sa ma faca sa ies din tine, Tu mereu acelasi, fa ca fiecare clipa sa ma duca si mai mult in profunzimea Misterului tau.Daruieste pace sufletului meu, fa din el cerul tau, lacasul tau iubit si locul tau de odihna. Sa nu te las niciodata singur, ci sa fiu pe deplin acolo, treaza in credinta mea, adoratoare, daruita intru totul actiunii tale creatoare.

Cristoase iubitul meu, rastignit din iubire, as dori sa fiu mireasa inimii tale, as dori sa te invalui in slava, as dori sa te iubesc ... pana la a muri.
Dar ma simt in neputinta de aceea iti cer sa ma " imbraci in tine insuti",sa identifici sufletul meu miscarilor sufletului tau, sa ma cufunzi, sa ma invalui, sa te substitui mie, pentru ca viata mea sa nu fie decat o raza a vietii tale. Vino in mine ca Adorator, ca Rascumparator si Mantuitor.

O, Cuvant vesnic, Cuvantul Dumnezeului meu, doresc sa-mi petrec intreaga viata ascultandu-te, sa fiu pe deplin docila ca sa invat totul de la tine. Apoi, strabatand toate noptile, golurile si neputintele, doresc sa te contemplu mereu si sa raman in lumina ta stralucitoare; o, Steaua mea iubita incanta-ma sa nu mai pot iesi niciodata din stralucirea ta.

O, Foc mistuitor, Duhul iubirii, " copleseste-ma" pentru ca sa fie in sufletul meu precum o intrupare a Cuvantului: astfel incat umanitatea lui sa se extinda in umanitatea mea in care El isi reinnoieste intregul Sau Mister.
Tata, apleaca-te asupra umilei tale creaturi, " acoper-o cu umbra ta", sa nu vezi in ea decat " pe Cel preaiubit in care Tu ti-ai aflat toata mangaierea".

O Sfanta Treime a mea, o , Intregul meu, Fericirea mea, infinita singuratate, Imensitate in care ma pierd, ma ofer Tie ca o prada.
Cufunda-te in mine ca eu sa ma cufund in Tine, asteptand sa ajung in lumina ta, sa contemplu abisul maretiilor tale." 

21 noiembrie 1904
Sf. Elisabeta a Sfintei Treimi


07 aprilie 2015

Chestionar! Subscriu!!!


"Care este din punctul vostru de vedere idealul de sfintenie?Sa traiesti din iubire.

Care este mijlocul cel mai rapid de a-l atinge? Sa devii foarte mica, sa te abandonezi fara sa te intorci inapoi.

Care este sfantul pe care-l iubiti cel mai mult? Discipolul mult iubit care s-a odihnit pe Inima Invatatorului sau.

Care este sfanta pe care o preferati si de ce? Sfanta noastra Maica Tereza, fiindca a murit din iubire.

Ce punct al regulii preferati? Tacerea.

Care este trasatura dominanta a caracterului dumneavoastra? Sensibilitatea.

Virtutea dumneavoastra predilecta? Puritatea."Fericite sunt inimile pure, caci ele il vor vedea pe Dumnezeu".

Defectul fata de care aveti cea mai mare aversiune? Egoismul in general.

Dati o definitie rugaciunii.Uniunea aceleia care nu este cu Cel care este.

Ce carte preferati? Sufletul lui Cristos.El imi destainuieste toate secretele Tatalui care este in Ceruri.

Aveti mari dorinte de Cer?Mi-e dor uneori dar cu exceptia viziunii il posed in intimitatea sufletului meu.

Ce dizpozitie ati vrea sa aveti la moartea dumneavoastra? As vrea sa mor iubind ,si sa cad astfel in bratele Celui pe care-l iubesc.

Care anume gen de martiriu v-ar placea? Le iubesc pe toate, in special pe cel al iubirii.

Ce anume ati vrea sa aveti in Cer?Vointa Domnului.

Care este deviza voastra? Dumnezeu in mine, eu in El."

Sf.Elisabeta a Sfintei Treimi

04 aprilie 2015

Iata-ma, stiu cat de mult ma iubesti


"Iata-ma smerit de Maiestatea Ta
Acoperit de gratia Ta
Iata-ma ,stiu ca sunt un om pacatos
Spalat prin Sangele lui Hristos
 
Am gasit iubirea cea mai mare in sfarsit
Caci viata Tu Ti-ai dat, ce pret nemeritat
Domnul meu, Domnul meu,
Al Tau Har m-a gasit cum eram
N-am nimic dar sunt viu in mana Ta
 
Iata-ma smerit de iubirea Ta
Iertat , sa pot acum eu ierta
Iata-ma, stiu cat de mult ma iubesti
Prin slava si prin foc ma sfintesti
 
Am gasit iubirea cea mai mare in sfarsit
Caci viata Tu Ti-ai dat, ce pret nemeritat
Domnul meu, Domnul meu,
Al Tau Har m-a gasit cum eram
N-am nimic dar sunt viu in mana Ta
Domnul meu, Domnul meu ..."






19 martie 2015

Interviu cu un copil nenascut


Nu voi şti niciodată cine sunt.
Numai El, Cel ce m-a făcut distinct de toţi ceilalţi – mă va şti.
El îmi vede harurile mele şi cine aş fi devenit...
Nimeni altcineva nu mă va cunoaşte vreodată...
Nici măcar mama mea.

Chiar dacă am sentimente,
Iubirea altuia n-o voi simţi niciodată.
Chiar de inima îmi bate repede,
Cât de repede stinsă va fi steaua vieţii mele.
Şi chiar dacă mă pregătesc să respir aerul de afară,
Singurul aer pe care-l voi respira va fi a morţii suflare.
Şi nimeni nu mă va săruta – doar moartea...
Nici măcar mama mea.

Copilul nenăscut tăcu,
Dar m-am gândit că ar trebui să ştii ce mi-a mai spus.

La început: îţi este dat codul tău genetic absolut unic.
A 3-a săptămână : inima ta începe sa bată.
A 5-a săptămână: sistemul tău nervos este format.
A 7-a săptămână: mâinile şi picioarele tale se mişcă.
A 8-a săptămână: toate organele tale vitale sunt formate.
A 12-a săptămână: pielea ta devine sensibilă.
A 14-a săptămână: ţi se formează tiparul tău specific de somn.
A 16-a săptămână: îţi poţi suge degetele
Săptămâna 1-40: poţi să fii ucis.

17 martie 2015

CALEA SFINTEI CRUCI - După PS Ioan Suciu(Rănile Domnului)

Sufletul nostru să se târască umil, în genunchi, în dosul privirii ca să citim în cartea Vinerii Mari păcatele noastre și iubirea Lui, încleștate într-o luptă care angajează cerul și pământul și al cărei rod este mântuirea noastră. Rănile lui Cristos, Patima lui Cristos ne spun iubirea lui Dumnezeu și o spun concret și o spun fiecăruia. Concretul acesta al mărturiei ne zguduie din temelii.
 
Privindu-i rănile, putem auzi cuvântul: 

- În agonia mea am cugetat la tine, pentru tine am vărsat acești picuri de sânge. Tu erai de față când s-au deschis aceste răni, tu erai de față în timpul Pătimirii. Dacă ai fi fost singur pe pământ la fel aș fi făcut pentru tine singur ceea ce am împlinit pentru toți.

- Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte,
- Miluieşte-ne pe noi.
- Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte,
- Miluieşte-ne pe noi.
- Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte,
- Miluieşte-ne pe noi.

Staţiunea I
 
ISUS ESTE OSÂNDIT LA MOARTE

- Ne închinăm ţie, Cristoase, şi te binecuvântăm,
- Căci prin sfânta ta cruce ai răscumpărat lumea.
Noi toți rătăceam ca oile, fiecare avea propriul drum în față. Domnul a făcut să cadă asupra lui păcatele noastre, ale tuturor.
Chinuit și umilit, el nu și-a deschis gura; ca un miel dus la înjunghiere și ca o oaie mută înaintea celor care o tund, nu și-a deschis gura. A fost luat cu violență și judecată; cât despre generația lui, cine se gândește? (Is 53 6-8a)
Patima Domnului este eternul refren al țipetelor: ”Răstignește-l! Răstignește-l!”
Unul singur este oprit să lucreze cu mâinile nevinovate, să peregrineze spre sufletele biruite de viață cu picioarele-i vestitoare de pace;
Unul singur e oprit să ne dea din lumina minții fără de moarte, fără îndoieli;
Unuia singur omenirea demonizată strigă:” Ia-l! Ia-l! Nu vrem să împărățească asupra noastră!”
Pe Unul singur nu-l vrea nimeni: evrei îl dau păgânilor, păgânul Pilat vrea să scape și îl dă lui Irod, ”Vulpea” aceasta nu are ce să facă cu El și-l restituie lui Pilat, procuratorul vrea să-L dăruiască rege evreilor, ei îl reclamă pe cezar și împinși și strâmtorați la absurd și abominabil, poporul ales reclamă cu vuiet pe Baraba criminalul… este o singură față, o singură privire pe care oamenii nu o suportă, ci dau năvală spre ea să o desfigureze, s-o încarce de scuipat…
Și acesta este Unul Dumnezeu…
Patima Domnului mărturisește drama lui Dumnezeu în viața noastră!

Staţiunea a II-a
 
ISUS IA CRUCEA PE UMERI

- Ne închinăm ţie, Cristoase, şi te binecuvântăm,
- Căci prin sfânta ta cruce ai răscumpărat lumea.
”Iar el a purtat suferințele noastre și durerile noastre le-a luat asupra lui.” Is 53, 4
Lasă-mă să urmez Patimile Dumnezeului meu! Iubirea mea răstignită!
Odată și odată se va pune o întrebare care va face să răsune galeriile aortelor și să se frământe frunzăria nervilor, o întrebare ca o invazie în toate colțurile conștiinței tale ca să stârnească cel mai sincer răspuns:
CINE EȘTI?
Și nu vei putea răspunde decât cu gura și cu buzele rănilor tale. Dacă Isus nu va regăsi asupra ta una din rănile sale, una cel puțin, nu știu cum te va recunoaște, căci o rană îți trebuie cu orice preț, dacă te străduiești să-i fii ucenic: Rana lăsată pe umeri de crucea ce o porți urmându-i.

Staţiunea a III-a
 
ISUS CADE ÎNTÂIA OARĂ SUB POVARA CRUCII

- Ne închinăm ţie, Cristoase, şi te binecuvântăm,
- Căci prin sfânta ta cruce ai răscumpărat lumea.
”Pedeapsa care ne aducea pacea era asupra lui. Prin rănile lui noi suntem vindecați.” Is 53, 5
Capitalul rănilor noastre creștine ne va fi hrană pentru fericire veșnică. Isus va privi la rănile noastre și la rănile lui și pe măsură ce le va afla pe ale noastre asemănătoare cu ale lui ne va spune: «Prietene, urcă mai sus» (Lc 14, 10).
Nu mai au loc în noi fiorii groazei. De ce să ne temem? În cele pământești, pieritoare, biruiesc aceia care lovesc și râvnesc; în cele ale spiritului, izbândesc cei răniți.
Nu vă fie frică de răni! Nu vă păziți de răni ca să nu ocoliți Victoria!
Este rușinos să mori de pe urma desfătărilor și este măreț și vrednic să mori din pricina rănilor. Nu știu cum te vei putea alătura lui Isus care suferă, în ziua Întâlnirii, cu un trup fără vânătăi, cu o inimă fără o cicatrice, cu o frunte fără broboană de sânge, cu membrele lipsite de contuzii și de răni.
Rănile Domnului, semne ale biruinței purtate de Isus în mărirea Sa vorbesc: ”Vei birui pe cât vei fi de rănit!”

Staţiunea a IV-a
 
ISUS O ÎNTÂLNEŞTE PE MAICA SA ÎNDURERATĂ

- Ne închinăm ţie, Cristoase, şi te binecuvântăm,
- Căci prin sfânta ta cruce ai răscumpărat lumea.
”Simeon i-a binecuvântat şi i-a spus Mariei, mama lui: "Iată, acesta este pus spre căderea şi spre ridicarea multora în Israel şi ca semn care va stârni împotrivire - ca să se dezvăluie gândurile din multe inimi - iar ţie, o sabie îţi va străpunge sufletul".” (Lc 2, 34-35)
Maica Îndurerată suferă cu Fiul ei. Cât de frumoasă este Sfânta Fecioară pe drumul Crucii!
Spune, dacă piatra amorfă de marmură refuză lovitura dălții, va ieși din ea statuia minunată?
- Adio, adio, surori de veacuri, pe mine m-a luat, m-a ales mâna cioplitorului să mă facă frumoasă, zicea piatra mare, ruptă din muntele de marmură albă, către stâncile în așteptare.
- Fericită, fericită ești tu, răspundeau, dar nu uita că vei fi lovită și numai din rănile tale te vei naște frumoasă și admirată de oameni. Te vei înălța pe soclu, după mii și mii de lovituri care te-au rănit. Nu uita, nu uita…
Cu fiecare lovitură ce primea pietrei i se adăuga o nouă frumusețe, treptat treptat pe măsură ce rănile i se suprapuneau piatra ieșea mai desăvârșită, cu frumusețea mai plină. Măreția estetică a statuii o formau rănile pietrei.
Așa este și sufletul nostru. El purcede spre mărire numai pe scara durerilor. Fiecărei trepte de umilire, de durere, de ocară și de rană, îi corespunde o treaptă de slavă, de înălțare, de cinste și putere. Acesta este singurul itinerariu spre mărire descoperit de Patima Domnului.
Nimic nu-ți dă avânt mai sigur spre ceruri ca o cruce și câteva răni.

Staţiunea a V-a
 
SIMON DIN CIRENE ÎL AJUTĂ PE ISUS SĂ-ŞI DUCĂ CRUCEA

- Ne închinăm ţie, Cristoase, şi te binecuvântăm,
- Căci prin sfânta ta cruce ai răscumpărat lumea.
”Atunci Isus a spus discipolilor săi: "Dacă cineva vrea să vină după mine, să renunţe la sine, să-şi ia crucea şi să mă urmeze.” Mt 16, 24
Evangheliștii ne pomenesc de Simon din Cirene însărcinat prin surprindere să ducă cruce în urma lui Isus. Motivul nu era compătimirea zbirilor, ci prudența călăilor de a nu sili victima să cedeze de epuizare înainte de sfârșitul ritualului penal: răstignirea. Isus dădea semne de sfârșeală, se clătina, cădea sub povara ce i se impusese. Trebuia să fie cruțat pentru alte chinuri, viața trebuia prelungită pentru a sluji material altor operațiuni de barbară și rafinată tortură. Îi ușurară mersul înlăturând greutatea crucii, iar Simon din Cirene intră în drama Pătimirilor Sfinte. Aleșii Domnului, adoptivii eternului, predestinații sunt consfințiți prin suferință. Simon descoperă suferința alături de Isus:
Suferința nu este o simplă, crudă și indiferentă pedeapsă ce ne cuprinde viața, carnea și spiritul la zile și ore neașteptate și fără drept de apel, ci este ”moneta redemptionis”, banul răscumpărării noastre. Prin rănile Domnului s-a despărțit durerea de disperare. Până la Patimile Domnului orice durere era un sol al iadului, înfipt în făptura omenească, era accesul prin experiență la osânda de veci; de atunci durerea își făcu sălaș vremelnic pe prispa paradisului, în atriul virtuților, până și în botezul muceniciei, rana devenind astfel ultimul vehicul terestru care ne așează pe brațele Tatălui Ceresc.
Inima care nu a petrecut în tovărășia suferinței va suna fals în brațele perforate ale lui Cristos. Rănile sunt etalonul de aur al aprecierii valorii unei vieți de om. Se face gradare în valoare sufletelor după intensitatea iubirii în suferință.
Cu ochii ațintiți la rănile lui Isus, asemenea lui Simon din Cirene, să nutrim convingerea că la intrarea în Viață vom fi legitimați după chipul rănilor ce le purtăm.

Staţiunea a VI-a
 
VERONICA ŞTERGE FAŢA LUI ISUS CU O MARAMĂ

- Ne închinăm ţie, Cristoase, şi te binecuvântăm,
- Căci prin sfânta ta cruce ai răscumpărat lumea.
” Suntem apăsaţi de necazuri din toate părţile, dar nu striviţi; suntem în cumpănă, dar nu disperaţi; persecutaţi, dar nu abandonaţi; doborâţi, dar nu ucişi. Pretutindeni purtăm în trupul nostru moartea lui Isus ca să se arate şi viaţa lui Isus în trupul nostru.” 2Cor 4, 8-10
Fața Sfântă devastate de palme, de lovituri suportă încă pe măreția ei senină prezența batjocurilor. Fața aceasta nu putea fi suportată. Emana o mustrare pentru fiecare și aducea o dezgolire crudă a conștiinței fiecăruia. E aici Dreptul Judecător cu ochii încă aplecați, îți pare că așteaptă ceva, poate examinarea conștiinței noastre, poate o spovăduire a inimii răsturnate. E aici Bunătatea Mărinimoasă care îndură și tace, enervează și agită. E o calmă stăpânire de sine acoperită de răni.
Îți vine să crezi că asaltul întreprins asupra acestei Fețe Sfinte nu se poate explica decât printr-un magnetism al ei.
Chipul Domnului pe o maramă, în viața noastră, în sufletul nostru…”Te-am plăsmuit după chipul dumnezeirii mele când te-am făcut – zice Domnul; M-am plăsmuit după chipul umilirii tale, ca să te refac… dacă nu rămâi așa cum te-am făcut, stăruie să fii așa cum te-am refăcut!”. Ecce Homo, iată chipul celui refăcut în chipul lui Isus suferind, iată-l pe marama Veronicăi. Urmează-l dacă vrei să te mântuiești.

Staţiunea a VII-a
 
ISUS CADE A DOUA OARĂ SUB POVARA CRUCII

- Ne închinăm ţie, Cristoase, şi te binecuvântăm,
- Căci prin sfânta ta cruce ai răscumpărat lumea.
”Dar eu sunt vierme, și nu om,
ocara oamenilor și batjocura poporului.
Toți care mă văd își bat joc de mine,
strâmbă din buze și clatină din cap:” Ps 21, 7-8
Privește la Drumul Crucii!
Pe câte drumuri zăbovim cu nădejdile năruite, privind spre mărirea care nu se ivește și o luăm iarăși de la început, pe altă uliță, doar va fi mai fericită…
Urcăm alte scări, încercăm alte piedestale și toate ne duc în gol și se clatină orice soclu când voim să ne pripășim cu visurile noastre de mărire pe aria lor îngustă…
Privește în urma unui om ce merge și dacă nu zărești după trecerea lui o dâră de sânge, vei afla că omul nu urcă și nu se înalță, chiar dacă e în ascensiunea spre Everest. Pe trepte de răni ne apropiem de templul măririi. Numai când vor plesni mugurii rănilor noastre, vom putea gusta slava care nu răsare decât prin ei.
Nu-ți pare că viața lui Isus , omenește vorbind, a fost un enorm și neașteptat ”fiasco”, o adevărată canonizare a insuccesului? În loc să sfârșească în apoteoza unui car triumfal, pe sub boltitura arcului biruitor, El, Împăratul Măririi, este așezat pe o cruce, inundat cu o cataractă de lovituri, ca ultimul soare ce apune să-i fie trupul hlamida de sânge și primele stele ce se arată strălucind în noaptea aceea să-i fie constelația celor cinci răni. Pe acolo e Calea Măririi și nici un alt drum nu ducea spre mărire.
Iar tu când vei simți inima ta pulsând în răni, să știi că ritmul ei nu greșește, căci orele în care se vorbește despre suferință sunt orele în care se construiește. Să colaborezi cu toate durerile tale, cu toate rănile tale ca să-ți asiguri destinul spre mărire! Să nu apună soarele vieții peste sufletul tău fără răni, căci pe aripa durerii sufletul se înalță la Dumnezeu!

Staţiunea a VIII-a
 
ISUS MÂNGÂIE FEMEILE CARE PLÂNG

- Ne închinăm ţie, Cristoase, şi te binecuvântăm,
- Căci prin sfânta ta cruce ai răscumpărat lumea.
„Îl urma şi o mare mulţime de popor şi de femei care-şi băteau pieptul şi-l plângeau.” (Lc 23, 27)
Isus ne șoptește: ”Iată omul pe care l-ați răstignit! Priviți rănile țintuite pe mine! Recunoașteți coasta pe care ați străpuns-o, căci voi ați deschis-o și pentru voi s-a deschis și totuși nu ați voit să intrați!...”
E groaznic când inima așteaptă zadarnic! Întreabă iubirea ce vrea să însemne cuvintele ”așteptare” și ”în zadar”! E și mai groaznic când rana a avut îndelungă răbdare, îndelungă așteptare zadarnică. Nimeni nu cutează să întrebe o rană, o simplă rană omenească, a unei mame, a unei soții iubite, a unui prieten, a unui mucenic; o rană care se poate închide azi sau mâine sau cândva; nimeni nu va îndrăzni să-i înfățișeze întrebarea: ”La ce bun?”.
Noi îndrăznim să privim către fața Domnului plină de iubire și răni zădărnicite care nu se vor închide niciodată? Cum vom îndrăzni să privim faptele și cugetele noastre înaintea acestui uragan de durere izvorât din rănile Domnului, în care se tăinuiește cartea vieții noastre văzute și judecate de Dumnezeu?
Asemenea femeilor din Ierusalim, privește la Isus! Privește îndelung și citește această Biblie a durerii până când o lacrimă din inimă se va vărsa pe gene, în jos, să-ți ardă obrazul! E bine să știi: în lacrima aceea vei afla pe Dumnezeu, căci ea oglindește rănile Domnului Isus!

Staţiunea a IX-a
 
ISUS CADE A TREIA OARĂ SUB POVARA CRUCII

- Ne închinăm ţie, Cristoase, şi te binecuvântăm,
- Căci prin sfânta ta cruce ai răscumpărat lumea.
” Își vor aduce aminte și se vor întoarce la Domnul
toate marginile pământului,
se vor prosterna înaintea lui
toate familiile neamurilor.” Ps 21 28
Peste povara tuturor rănilor, se adusese dansul lemnului crucii pe spinare sfârtecată. Calea Omului astfel maltratată se va numi Via Crucis. Să-ți menții mersul echilibrat în asemenea condiții sau să ții nemișcată crucea pe spate ca nu cumva să întărâte carnea dată în vileag era peste orice putere. Mai adăugăm huiduielile mulțimii, pietrele azvârlite în El, loviturile care se obișnuiau într-o astfel de procesiune funebră. Mântuitorul era târât spre locul negrei ursite cu o cruzime și o violență lipsită de orice respect. Unii îl smuceau prin frânghiile de dinainte ca să îl grăbească, alții ca să mărească durerea, îl trăgeau de la spate. În felul acesta îl siliră să se clatine și să cedeze sub greutatea ce purta. Izbindu-se de pietre, i se deschiseră noi răni.
Doamne, eu nu vreau ca rănile Tale preasfinte să mărturisească la judecată împotriva mea, trimite acum solii de jeratic să-mi tulbure somnul, să-mi ardă mucezeala inimii și să-mi pălmuiască toropeala nerușinată a spiritului!

Staţiunea a X-a
 
ISUS ESTE DESPUIAT DE HAINE

- Ne închinăm ţie, Cristoase, şi te binecuvântăm,
- Căci prin sfânta ta cruce ai răscumpărat lumea.
”Își împart între ei hainele mele și au aruncat sorții pentru tunica mea.” Ps 21, 19
Victima trebuia întinsă pe lemnul crucii, dar înainte dezbrăcată. Haina lui Isus era lipită de răni, de întreg trupul, căci întreg era numai o rană. Fiecare firicel de material lipit pe suprafața crudă smulge nenumărate terminațiuni nervoase ale rănii. Aceste mii de lovituri dureroase se adună și se înmulțesc făcând să crească sensibilitatea sistemului nervos.
Când toate ușile pentru noi vor fi încuiate, când vom fi bătut zadarnic la toate porțile zăvorâte, când ne vom fi tăbăcit genunchii în rugă în fața semenilor: ”Deschideți-ne! Deschideți-ne, căci pierim de foame, de sete și de frig!” fără să auzim alt răspuns decât ecoul jalnic al plânsului nostru, să nu ne pierdem nădejdea, ni s-a rezervat o ușă care duce înspre livezile Edenului, înspre curțile bucuriei fără de sfârșit, ușa e în Isus rănit. Isus dezbrăcat de haine nu mai ascunde nicio rană.
”Când mă frământă vreun cuget necurat alerg la rănile lui Cristos;
când mă smerește carnea, amintindu-mi de rănile Domnului, mă ridic;
când diavolul îmi așează viclene curse, mă adăpostesc în sălașurile îndurării Domnului nostru, Fiul lui Dumnezeu:
în nicio împotrivire nu am aflat așa de bună datorie ca în rănile Domnului Cristos…”

Staţiunea a XI-a
 
ISUS ESTE RĂSTIGNIT PE CRUCE

- Ne închinăm ţie, Cristoase, şi te binecuvântăm,
- Căci prin sfânta ta cruce ai răscumpărat lumea.
”Dar el era străpuns pentru nelegiuirile noastre,
lovit pentru păcatele noastre.
Pedeapsa care ne aducea pacea era asupra lui.
Prin rănile lui noi suntem vindecați.”Is 53, 5
Dumnezeu s-a lăsat străpuns ca să-și dezvăluie taina ascunsă din veac: taina iubirii care se mărturisește prin suferință. Mântuirea noastră se împlinește acum când rănile îl strâng pe Isus de cruce. Mântuirea noastră e legată de aceste răni. Proptit pe cruce Isus devine temeiul mântuirii. Până va rămâne în viață nimeni nu-i va mai schimba poziția brațelor, întinse în gest uriaș și fierbinte de îmbrățișare. De cât timp mă așteaptă această îmbrățișare a mântuitorului cu brațele rănite, nu știu. Înțeleg că iubirea aceasta nu este o idilă și nici o confesiune sentimentală. E angajat aici destinul meu etern.

Staţiunea a XII-a
 
ISUS MOARE PE CRUCE

- Ne închinăm ţie, Cristoase, şi te binecuvântăm,
- Căci prin sfânta ta cruce ai răscumpărat lumea.
”A fost șters de pe pământul celor vii,
pentru nelegiuirea poporului meu a fost lovit.” Is 53, 8
Isus nu-și pierde seninătatea. Nimic nu-i scapă din ceea ce trebuie să se împlinească. Săvârșitu-s-a! și plecându-și capul și-a dat sufletul.
Noi rămânem înaintea rănilor de la care dumnezeirea nu s-a îndepărtat.
S-a sfârșit viața, dar nu s-a pus capăt iubirii. Isus vrea să ne dovedească că iubirea e mai tare ca moartea, că moartea nu măsoară iubirea.
(un moment de tăcere)

Staţiunea a XIII-a
 
ISUS ESTE COBORÂT DE PE CRUCE

- Ne închinăm ţie, Cristoase, şi te binecuvântăm,
- Căci prin sfânta ta cruce ai răscumpărat lumea.
”Își vor aduce aminte și se vor întoarce la Domnul
toate marginile pământului,
se vor prosterna înaintea lui
toate familiile neamurilor.”Ps 21, 28
După legea evreiască, trupul osânditului nu putea să rămână pe cruce, în ajunul Paștelui. Noaptea trebuia să surprindă cadavrele detașate de pe cruce. Soldatul voia totuși să confirme moartea lui Isus și înfipse în coasta lui lancea și în urma ei a grăbit o undă de sânge și apă și ”cel ce a văzu a mărturisit și adevărată este mărturisirea lui” ca să credem. Pentru ce a trebuit să se mai adauge o altă rană, nu era destul de rănită Inima de Iubirea ce ne-o poartă? Inima lui Isus a fost răpusă mai întâi de rana iubirii lăuntrice. Rana din afară a venit ca să vedem nevăzuta rană a iubirii. Rana trupului ne dezvăluia rana sufletească. Ni se arată, astfel, intrarea în împărăția iubirii. De acum ne este accesibilă nouă, muritorilor, iubirea lui Dumnezeu.
Iată deschisă poarta prin care trebuie să intrăm. Alergați cu toții, voi, care iubiți paradisul, locul fericii fără de sfârșit! Veniți cu toții, coasta este deschisă!

Staţiunea a XIV-a
 
ISUS ESTE ÎNMORMÂNTAT

- Ne închinăm ţie, Cristoase, şi te binecuvântăm,
- Căci prin sfânta ta cruce ai răscumpărat lumea.
”Sufletul meu va trăi pentru el
și descendența mea îl va sluji.
Se va povesti despre Domnul generației viitoare
și vor face cunoscută dreptatea lui
poporului care se va naște:
„Domnul a făcut acestea!”.”Ps 21, 30-32
Iosif din Arimateea și Nicodim, până atunci zăbavnici, timizi și lași, ocolesc în vremea zilei pe Isus, nu cumva să fie văzuți și poate înfruntați, dar când Isus pleacă pe carul de triumf al crucii și rănilor, se îmbărbătează, se aprind și înfruntă ura conaționalilor, merg la Pilat, cer trupul lui Isus și-l înmormântează după ritualul obișnuit.
Viața a biruit prin cruce, de aceea Isus duce rănile în bucuria Părintelui. Atotputernicia, care a creat lumea este însușire divină; Patima Domnului care a recreat lumea, trebuie să devină oarecum însușire divină pentru că mai anevoioasă a fost opera recreațiunii decât a creațiunii. Rănile întrec atotputernicia, devenind scripetele ridicării și restabilirii lumii năruite de păcat. Iată pentru ce durerea aduce bucurie ca orice mare triumf al vieții. Bucuria este fiica durerii răscumpărătoare.
Biruim când suntem asasinați, izbândim când suntem masacrați, rănile sunt chezășia vieții și a fericirii.

RUGĂCIUNE DE ÎNCHEIERE

Părinte Sfinte, îți ofer Rănile lui Isus, pentru rănile pe care mi-e teamă să le îndur, îți ofer sudoarea de sânge pentru lacrimile care nu au curajul să apară, îți ofer Cale Crucii Lui pentru mersul de larvă afurisită cu care îți târăsc crucea mea.
Doamne Isuse, care nu te-ai îndurat de Tine Însuți, miluiește-ne!


sursa:  https://www.facebook.com/episcopiinostri/posts/761816050592162


LinkWithin

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...