Te caut din toata inima...

24 august 2015

Suntem ceea ce ne rugam


Putem spune ca suntem ceea ce ne rugam.
Treapta credintei noastre e treapta pe care ne aflam in rugaciune; forta sperantei noastre este forta rugaciunii; caldura caritatii e caldura rugaciunii noastre.Nici mai mult, nici mai putin.
Rugaciunea noastra a avut un inceput pentru ca noi am avut un inceput; dar nu va avea sfarsit, si ne va insoti in vesnicie, si va fi respiratia contemplarii noastre extatice a lui Dumnezeu, cantecul fericirii noastre vesnice.Rugaciunea e un  cuvant care se schimba continuu, chiar daca este repetata la nesfarsit cu aceleasi silabe si cu aceeasi intonatie a vocii. Ceea ce se schimba e duhul Domnului care o anima; si acesta nu se repeta niciodata, e intotdeauna nou.

Sfanta Bernadette Soubirous nu stia sa spuna decat Bucura-te , Marie;un mare mistic nu mai era capabil sa repete decat monosilabicul DIO ( Dumnezeu).Rugaciunea lor era cea mai variata si mai personala care se poate imagina, pentru ca in spatele acelui unic cuvant se afla , deplin, duhul lui Isus, care este duhul Tatalui.
Ca sa intelegem bine rugaciunea trebuie sa ne dam seama ca vorbim cu Dumnezeu.
Sunt doi poli: unul mic-mic, slab-slab: sufletul meu; altul imens si atotputernic : Dumnezeu!
Aici e prima surpriza: ca El, atat de mare, a vrut sa stea de vorba cu mine, atat de mic; El,Creatorul,cu mine, creatura.
Nu eu am vrut rugaciunea; El a vrut-o.
Nu eu L-am cautat pe El, ci El m-a cautat mai intai.In van ar fi fost cautarea mea daca inainte de toate timpurile nu m-ar fi cautat El pe mine.
Speranta, pe care se bazeaza rugaciunea mea, sta in aceea ca El imi vrea rugaciunea.
Si daca merg la intalnire, este pentru ca El e deja acolo si ma asteapta.

sursa: Carlo Carretto "Iubire in tacere.Ganduri pentru fiecare zi ."

 

21 august 2015

Spirit abandonat

"Rugăciunea cea mai fierbinte este cu adevărat cea mai potrivită şi mai puternică pentru a obţine orice lucru, iar cea mai nobilă dintre toate lucrările este cee zãmislitã de un spirit abandonat. Cu cât spiritul este mai abandonat, cu atât rugăciunea si lucrarea sunt mai puternice, nobile, folositoare, vrednice de laudã şi desãvârsite. Spiritul abandonat poate totul.
Dar ce este un spirit abandonat? Un spirit abandonat este acela care nu se tulbură de nimic, care nu este legat de nimic, care nu şi-a legat binele său suprem de nimic altceva, care nu ia câtuşi de puţin în seamă ceea ce este al său, care este complet cufundat în voinţa divină şi ieşit din sine însuşi. Nimeni nu poate îndeplini vreodată o lucrare, oricât de umilă ar fi ea, dacă nu primeşte de acolo putere şi tãrie.
Omul trebuie să se roage atât de înfocat, încât să dorească nespus ca toate membrele, toate puterile sale, ochii, urechile, gura, inima şi toate simţurile sale să-şi dea osteneala în rugăciune şi nu trebuie să înceteze rugăciunea mai înainte de a simţi cum se uneşte cu cel care este prezent şi la care se roagă: Dumnezeu. "

  "Dacă tu te ataşezi de Dumnezeu, tot binele se va ataşa de tine.
Caută-l pe Dumnezeu şi îl vei găsi pe Dumnezeu şi tot binele. Într-adevăr, într-o asemenea stare de spirit, chiar dacă vei călca pe o piatră, va fi o lucrare cu mult mai divină, decât dacă te vei gândi doar la tine însuţi şi vei fi ataşat doar de tine însuţi atunci când primeşti trupul Domnului nostru. Căci Dumnezeu şi toate virtuţile se ataşează de cel ce se ataşează de Dumnezeu. Şi ceea ce căutai înainte, te caută acum; ceea ce urmăreai înainte, te urmează acum şi de ceea ce doreai să te îndepărtezi înainte, se depărtează acum de tine. Iată de ce, acela care se ataşează într-un chip foarte nobil de Dumnezeu, toate lucrurile divine se ataşează de el şi tot ceea ce este departe şi străin de Dumnezeu se îndepărtează de el."
Meister Eckhart

20 august 2015

Privirea LUI


Priveste-ma,Doamne! Priveste-ma cu privirile Tale induratoare!

Oare cum ma priveste Dumnezeu? 
Inchid ochii si astept... constientizez prezenta Privirii Sale in afara si in launtrul meu.
Ma priveste din exterior si din interior.Daca Privirea "din afara" imi era familiara, cunoscuta, fireasca, Privirea "din launtru" ma copleseste si ma poarta pe nebanuite cai descoperindu-mi  prezenta Privirii in fiecare celula a fiintei mele, in fiecare spatiu din mine.

Dumnezeu ma priveste din launtrul celulei! 
 Nu-mi priveste celula , e PREZENT in ea.Ce constientizare minunata!Sa te scalzi in Lumina, in infinita Lumina, in Lumina creatoare! Chipul si asemanarea Lui! Lumina din Lumina!

Privirea Lui - lumina pura - prezenta in fiecare clipa , in fiecare fibra a fiintei mele! Sa devii un alt Isus devenind lumina.E nevoie doar sa te abandonezi Privirii milostive si sa traiesti in Lumina Ei, sa-i permiti sa traiasca in tine si sa-ti conduca pasii; sa respire, sa lumineze , sa iubeasca , sa fie VIE in tine! Sa te umple!Sa te cuprinda si sa nu lase nici un spatiu gol, niciun loc in care mizeria , pacatul , intunericul, sa patrunda! Ce binecuvantare!

O, Isuse, vreau, te implor, priveste-ma in fiecare moment, din launtru si din afara, ajuta-ma sa-mi traiesc viata pamanteasca sub Privirea Ta, in Lumina Ta!
Absoarbe-ma in Tine! Fa-ma Lumina din Lumina-ti pura!
Vreau sa-ti fiu nedespartita!

Cand Dumnezeu ma priveste ma cufund in El, ma scald in pacea , bucuria si iubirea Lui! 
Si ce as mai putea dori?

Priveste-ma , Doamne! Din afara, dar mai ales, din launtru...
 Vreau sa ma privesti atent, sa ma privesti din fiecare celula, din fiecare fibra, 
din fiecare gand, din fiecare respiratie.
Priveste-ma si umple-ma de Tine!
Privirea Ta e lumina si va alunga intunericul din mine.

Privirea necreata 
Prezenta necurmata
In inima curata.


16 august 2015

Acesta e aerul pe care il respir ...

"This is the air I breathe
This is the air I breathe
Your holy presence living in me

This is my daily prayer
This is my daily prayer
Your very word spoken to me
And I, I'm desperate for you
And I, I'm lost without you..."



                               

12 august 2015

Cine mai traieste castitatea?

Castitatea este, într-adevăr, o alegere grea, dar, cum spune Sf. José Maria Escriva:
„Dacă vei lua decizia fermă de-a duce o viaţă curată, castitatea nu va fi o povară: va fi o încununare a triumfului.”
Precum ne îndeamnă şi Isus în Evanghelia după Ioan, capitolul 16:32-33: El ne spune că în lume avem greutăţi, dar să îndrăznim, deoarece El a biruit lumea!
Şi, totuşi, sunt sigură că doriţi să cunoaşteţi modele ale acestei vieţi, să vedeţi cu ochii voştri!
Noi, personal, cunoaştem mai multe cupluri în cercul nostru de prieteni, dar iată cupluri şi indivizi în lumea vedetelor şi în lumea ispitelor, care ne împărtăşesc fericirea sublimă de a trăi o viaţă castă:

Ricardo Kaka şi Carolina


Ea avea 15 ani, el 18, când s-au întâlnit. El a plecat în Italia la AC Milan, iar ea a trebuit să rămână, să-şi termine studiile. S-au căsătorit la 21 de ani, amândoi virgini: „Am făcut multe sacrificii amândoi şi cred că asta a contribuit mult la fericirea pe care o avem în căsătorie.” Kaka este printre cei mai buni fotbalişti din lume şi nu ezită să-şi arate dragostea pentru Dumnezeu pe stadion (cu siguranţă i-aţi văzut tricourile cu mesaje precum: „I belong to Jesus”).
Când top modelul Giselle Bundchen a declarat într-o revistă că este imposibil să interzici şi contracepţia, şi avortul, deoarece abstinenţa nu funcţionează, Kaka i-a răspuns printr-un interviu dat în aceeaşi revistă, spunând că abstinența este posibilă, deoarece a practicat-o, cu Carolina, timp de mai mulţi ani.

Philip şi Tiffany Rivers


El are 30 de ani, este quarterback la San Diego Chargers şi se află printre cei mai buni quarterbacks din NFL. Tiffany, care are aceeaşi vârstă, i-a fost prietenă din clasa a VII-a şi s-au căsătorit de îndată ce au ajuns la facultate. După șapte ani de căsătorie, au șase copii pe care speră să-i crească cu valorile pe care le-au avut și ei. Antrenându-se în castitate de când era adolescent, Philip Rivers are acum puterea să spună „nu” şi fetelor Playboy care vin la meciurile echipei şi care mereu îi lansează invitaţii pentru petreceri la Playboy mansion, conform obiceiului în fotbalul american.

Eduardo Verastegui


Actor şi cântăreţ mexican – supranumit „Brad Pitt-ul Mexicului” şi actorul principal al filmului „Bella”, care a câştigat premiul principal la Festivalul de Film din Toronto (2006), Eduardo a avut o convertire profundă la vârsta de 30 de ani, după ce şi-a trăit toată tinereţea pe scenă, pe lângă femei, avere şi faimă. Vorbeşte mereu despre redobândirea darului castităţii. Vorbeşte despre goliciunea din inimă după atâţia ani de succes şi despre bucuria şi împlinirea pe care le-a găsit folosindu-şi darurile pentru a contribui în mod pozitiv în lume. Eduardo spune: „Eu am două surori, am verişoare, am mătuşi; ele sunt înţelepte, sunt inima familiei... nu sunt obiecte.” A declarat că, de când s-a convertit, a făcut un jurământ: că nu va mai săruta o femeie până când se va căsători. Castitatea i-a dat libertatea de a putea vedea valoarea femeii şi de a înțelege cât de sacru este sexul.

Jason și Crystalina Evert .. şi toată echipa chastityproject.com:


Cuplul care a revoluţionat „educaţia sexuală” la liceeni şi nu numai. Crystalina şi-a pierdut virginitatea la vârsta de 15 ani, după care a continuat o viaţă de desfrânare, cu droguri, alcool şi sex, până când a auzit primul ei „chastity talk” (sau discurs despre castitate). În acel moment, a hotărât nu numai că vrea, ci că trebuie să se schimbe, dacă îşi doreşte să fie fericită şi să mai poată visa la o relaţie de durată, înrădăcinată în dragoste, pe care să poată întemeia o familie. Nu credea că ar fi vreun bărbat curat care să accepte o femeie cu un trecut ca al său, dar iată că l-a întâlnit pe Jason Evert –„chastity speaker” şi virgin. După o serie de seminarii făcute ca logodnici în Statele Unite timp de un an, s-au căsătorit în 2003 și au cinci copii, iar apostolatul lor pentru tineri şi pentru castitate a ajuns să atingă milioane de inimi în jurul lumii. Pe pagina lor de Facebook puteţi citi o mulţime de mărturii ale tinerilor care şi-au schimbat viaţa în urma acestor discursuri.
ChastityProject.com, în sine, este o comunitate de tineri care trăiesc pentru a răspândi acest mesaj. Printre ei se află şi un fost model, Leah Darrow, dar şi un fost ateu, devenit apologetic catolic, Matt Fradd.
Aceasta nu este o listă completă; sunt doar câteva exemple. La noi în ţară, „Ortodoxia Tinerilor” a lansat campania „Mii de tineri îşi păstrează fecioria până la căsătorie”. Au strâns deja peste 100 de mărturii ale tinerilor care şi-au schimbat viaţa sau care sunt pe această cale.
Da, societatea vrea să ne convingă că este imposibil, că este anormal, însă din ce în ce mai mulţi tineri redescoperă adevărul şi frumuseţea iubirii autentice, care aşteaptă şi învăluie în mister tot ce este mai frumos şi mai preţios!
Îndrăzniţi, Isus a biruit lumea!

sursa: http://castitate.ro/blog/0-marturie-cine-traieste-castitatea/

29 iulie 2015

NU-MI ACOPERITI MORMANTUL!


Nu-mi acoperiți mormântul cu cununi, ci cu iubire;
Nu cununi am vrut în viață, ci cântare și-nfrățire
Căci cununile se uscă și se șterg de ploi și soare,
Dar iubirile curate sunt cununi nemuritoare.

Nici nu-mi scrieți pe-a mea cruce data morții-ntunecată;
Eu am fost născut din ceruri ca să nu mor niciodată.
Nici să nu-mi spuneți adio, ci-mi spuneți la revedere;
Mâine vom cânta-mpreună la Întâia Înviere!

Eu mi-am pregătit o cruce și un loc de-nmormântare;
Crucea nu-i a mea, iar locul nu-i mormânt, ci numai pare.
Pot muri în orice vreme și-ngropat pot fi oriunde
Cu o cruce sau și fără, – nici o groapă nu m-ascunde.

Voi trăi în orice cântec, orice frunză-mi va fi soră
Orice fir de iarbă prieten, orice seară auroră,
Orice foşnet frate dulce, casă-mi va fi orice zare,
Căci prin toate trece veşnic harfa mea nemuritoare.

Drumul meu spre lumea asta l-am plătit cu cât pot duce,
Drumul meu spre cealaltă l-a plătit Hristos pe Cruce.
Naşterea spre moartea asta mi-a putut fi cunoscută,
Naşterea spre nemurire mi-e-n Lumina neştiută.

Nici o groapă de pe lume n-o s-acopere-n uitare
Părtăşia ce-a-mpletit-o dragostea nemuritoare.
Nici o moarte de pe lume nu va nimici vreodată
Viaţa ce-a trecut prin soare cu Hristos împreunată.

Traian Dorz

28 iulie 2015

O invatatuta extraordinara despre celebrarea Sfintei Liturghii si a Euharistiei data de Domnul Isus Mariei Valtorta

DESPRE EUHARISTIE
[Nov. 18, 1947]1

ISUS:

Asculta bine, Maria, aceasta este o mare lectie: Cea mai corecta denumire a Liturghiei ori Jertfei din Altar, asa cum voi toti o numiti acum, este "Frangerea Painii". In primul rand, pentru ca Liturghia isi are originea in seara Joii Sfinte. Si in al doilea rand, pentru ca Liturghia este amintirea perpetuua a iubirii Mele ce se extinde dincolo de acel ceas si acel moment.

Patimirea Mea, Rastignirea si Moartea au fost ceasul si momentul istoric al iubirii Mele, dar Euharistia este manifestarea perpetua a iubirii Mele pentru voi toti. Litughia este jertfirea lui Cristos – contemplata nu doar in implinirea materiala a jertfei Mele, cu suferintele Mele, ranile, bataile, crucificarea si moartea: cauzate de oameni si suferite de Mine de buna voie din ascultare fata de Vointa Tatalui Meu, pentru mantuirea lumii. Liturghia este, de asemenea, jertfirea de buna voie a lui Dumnezeu: a Cuvantului care se frange pe El Insusi, cu scopul de a se da pe Sine ca Paine, ca Hrana pentru oameni, umilindu-se pe Sine chiar mai mult decat prin moartea Sa pe Cruce.

" Umilitor" nici nu este un cuvant potrivit. Gandeste-te, Maria, la cei care uneori Ma primesc pe Mine, cei inlauntrul carora Ma pogor: Eu, Dumnezeu, Neprihanitul, Sfantul. Am inceput la masa Cinei celei de Taina, de a Ma uni (contopi) cu sacrilegi (nelegiuti – n.tr), cu pacatosi, cu rebeli impotriva celor Zece Porunci de pe Sinai si a celor Doua Porunci ale iubirii date de Mine.
Am inceput aceasta contopire a Mea cu pacatosii, pogarandu-Ma in Iuda. De atunci, Eu, Sfantul sfintilor, Neprihanitul neprihanilor, cel mai Desavarsit, am fost "intampinat" de buze necurate, calde inca de pofta, de buze ce-L balsfemiaza pe Tatal Meu, de inimi ucigase, de cei in febra concupiscentei, de fiinte in care exista negarea, erezia, negotul cu Iadul, cu tot putregaiul omului decazut, toate duplicitatile sentimentelor false, toate calculatiile etalarii unei credinte false, care in ei nu este credinta adevarata. Doar Dumnezeu si cei care sunt cu El in Ceruri, stiu ororile petrecute la altar. Iar aceste orori, sunt mult mai mari, imens mai mari decat valurile de sacrilegii ale Vinerii Sfinte....

Da, Maria. Liturghia este Frangerea Painii, jertfa Euharistica, ce aminteste de Jertfa de pe Calvar. Pentru ca la masa Cinei celei de Taina, deja contempland Trupul jertfit si Sangele Meu varsat pentru oameni, am spus: Acesta este Trupul Meu, acesta este Sangele Meu, al noului si vesnicului Legamant, care pentru voi si pentru multi se varsa spre iertarea pacatelor." Dar inainte de toate, Liturghia este jertfa iubirii Mele, amintirea si perpetuarea iubirii Mele patimase, dumnezeiesti si prin urmare infinite, pentru oameni.

Aceasta a fost Frangerea Painii (sau "Liturghia" daca preferi asa), pe care ai vazut-o, Maria, in viziunea sarbatoririi Pastelui suplimentar, cand Eu Insumi, l-am invatat pe episcopul Bisericii lui Cristos si pe Episcopul Ierusalimului: Petru si Iacob al lui Alfeu. 2

Dupa cina cu fratii, a venit consumarea Trupului si Sangelui Meu: lasat de infinita iubire in Mancarea si Bautura salvarii. Prin harul lui Dumnezeu, preotii Mei pot convoca din Cer Trupul si Sangele Meu; Trupul si Sangele nu refuza acea convocare preoteasca. Ei le pot convoca cu scopul ca Painea si Vinul sa se transubstantieze 3 in Trupul si Sangele lui Isus Cristos: viu, adevarat, complet, prezent in Speciile consacrate, acum transubstantiate 3 in Sfantul Trup si Sange, Sufletul si Dumnezeirea Cuvantului lui Dumnezeu, una cu Tatal si cu Iubirea.

Dupa agapa frateasca4, a venit unirea Fratelui lor Dumnezeiesc cu fratii Sai de pe Pamant, cu fratii sfinti, pe care iubirea ii facea egali, chiar daca erau si mai mari acolo: preotii; si cei mici: credinciosii – uniti cu Cel care doar El stie cum sa iubeasca, si care cere iubire si unire cu cei iubiti ai Lui.

Nevoia de instruire: trebuie sa stim faptul ca faptul ca Apostolii , diaconii si preotii primului veac al erei crestine erau in situatia de a-i instrui pe pagani, pe cei care erau cu adevarat nestiutori in Sfanta Religie. Aceasta nevoie de instruire a cauzat completari la Frangerea Painii – ea in sine, atat de simpla si scurta. Aceste completari instruiau pe cei care aspirau la crestinism,
care se straduiau sa intre in staulul lui Cristos: cunoscand Pastorul si Intelepciunea, cunoscand Legea vesnica staveche si Cuvantul Invatatorului. Prin urmare, a fost introdusa citirea epistolelor apostolice si a Evangheliei. In primele timpuri, doar la inceput, in loc de aceste lecturi, a fost predicarea directa: care era reamintirea timpurilor vechi, sau sfaturi ale apostolilor, sau instruirea prin viu grai dn cartile intelepciunii. Si astfel avea loc povestirea faptelor Mele din cei trei ani ai vietii Mele publice si despre Nasterea, Moartea si Invierea Mea.

Mai tarziu, pe masura ce Biserica crestea, numarul martorilor oculari adevarati deevenise insuficient – de ex. Apostoli si ucenici – fata de numarul crescand al bisericilor. Mai mult decat atat, desi ucenicii erau plini de bunavointa in repetarea episoadelor lucrarilor si vietii Mele, ei erau tottusi supusi neajunsurilor omenesti: la variatii involuntare ale acestor episoade precum si la interpretari arbitrare ale acestora. Desi aceasta se facea cu un scop drept, se facea intr-un mod...omenesc. Prin urmare, capii preotilor au vrut ca la intruniri sa fie citite texte fixate si apoi sa fie explicate catecumenilor, in acea parte care preceda Frangerea Painii si a rugaciunii Tatal nostru: asa cum Eu am rostit-o la prima Frangere a Painii, si la Pastele suplimentar – in prezenta credinciosilor si dupa consumarea Speciilor.

Intr-adevar am facut Comuniunea (Impartasania) sa preceadaTatal nostru. Acum, de secole se face invers, si tu, omule, crezi ca faci bine. A face asta, nu este un pacat, dar reflecteaza: ce este Tatal nostru? Este rugaciunea lui Isus catre Tatal. Rugaciunea Dumnezeiasca pe care am dat-o oamenilor. Rugaciunea desavarsita. Daca ar exista doar acea rugaciune si nimic altceva, dar spusa bine, oh, omule, ai avea toate pentru spiritul si carnea ta. Si i-ati da lui Dumnezeu ceea ce L-ar multumi, daca ati trai Tatal nostru.

Am spus: "Tatal nostru". Perfect infreptatit puteam spune primei Persoane: "Tata". Dar voi...cu toate ca Dumnezeu este Tatal vostru, puteti spune cu mult mai putin indreptatit. Deoarece, prea rar se reflecta in voi insiva si in faptele voastre, asemanarea divina cu Tatal vostru. Pacatele si inclinatiile voastre desfigureaza imaginea Tatalui in voi, uneori chiar anuland-o.

Dar vedeti: Eu insumi Ma transfuzez in voi. Eu vin la voi. Eu insumi Ma contopesc cu voi. Va indumnezeiesc prin contactul cu Mine. Vin in Specii si Eu sunt in voi. Iar voi – glasul omului, fuzionat (contopit - n.tr) cu glasul Fiului lui Dumnezeu, si cu mintea aprinsa de iubirea pe care am adus-o cu Mine – sunteti altar sfintit (vorbesc de unul care mananca Painea Cereasca fara a comite un sacrilegiu), care canta si este placut mirositor de la Holocaustul ( ofranda, aredere-de-tot, jertfa – vezi DEX. - n.tr.) ce radiaza asupra voastra: Trupul Mielului lui Dumnezeu - si asa, puteti spune Tatalui, cu tot dreptul "Tata", pentru ca aveti in voi pe Fiul Tatalui, Fratele vostru. Va puteti ruga, stiind ceea ce spuneti. Puteti oferi si cere cu o putere deplina: Eu va dau puterea Mea ce traieste in voi.

Tatal nostru este o rugaciune sfanta: deoarece in momentul harului – Cristosul – face Trupul si Sangele Sau ca hrana, asa cum a El a transubstantiat-o 3 in Trupul si Sangele, Sufletul si Dumnezeirea Sa. Astfel, Speciile Euharistice sunt transformate in voi: in sangele vostru, in carnea voastra. Voi traiti prin Mine, chiar si in trupul vostru muritor....Acesta est motivul pentru care Viaticum pentru muribunzi intotdeauna este Viata, chiar daca uneori, nu este prelungita viata celui aflat in pragul mortii. (Viaticum – defineste un termen special folosit de Biserica Catolica pentru Impartasania administrata, cu sau fara mirungerea bolnavilor, unei persoane muribunde. Cuvantul Viaticum, cuvant latin, inseamna "provizii pentru o calatorie", Euharistia fiind privita ca hrana ideala ce intareste o persoana muribunda pentru calatoria din aceasta lume in viata de dupa moarte. n.tr. - sursa: Wikipedia). De aceea, Maria, suflet al Meu 5, Euharistia este in voi viata, ce va tine in viata. Eu sunt uleiul vostru, ce se revarsa in candela trupului vostru istovit si va tine in viata. Eu sunt Medicul vostru. Eu sunt Donatorul vostru de sange. Eu sunt Domnul vostru Cel ce vrea ca voi sa fiti: candela Mea, ecoul Meu in aceasta lume epuizata, rece, intunecata in care vocile binecuvantate sunt amutite.



Celelalte parti ale Liturghiei sunt adaptari, uneori necesare, rezultate din erezii aparute de-a lungul veacurilor, impotriva carora a trebuit luptat. Adaptari anxioase (ingrijorate) – oh!-aceste adaptari, toate bune, facute de slujitorii Mei! Dar din tendinta specifica omului de a amplifica, de a incalci, de a face lucrurile mai grele, slujitorii Mei au adaugat, amplificat, au facut mai dificil, si chiar au incalcit- mai ales pentru sufletele simple- acea atat de frumoasa, simpla, Frangere a Painii initiala, si Intrunirile din catacombe atat de dumnezeiesc inspirate. Dar au facut-o dorind sa Ma cinsteasca, sa Ma iubeasca si sa faca sa fiu iubit. Si,prin urmare, au facut o treaba buna, desi nu este necesar sau util pentru Ritul Euharistic.

Aceste adaptari sunt superstructuri din timpuri de pace religioasa. Credeti, ca voi, crestinii de astazi, nu sunteti in timpuri de pace religioasa, doar pentru ca sunteti calomniati si batjocoriti? Si pentru ca unii preoti au cazut sub influenta furiei fiului lui Satana? Oh! Voi nu stiti! Cand vremurile profetite vor veni, aceia care sunt credinciosi si cunosc semnele timpurilor, vor fi in masura sa spuna: "ei au avut pace, noi avem un razboi atroce." Si acele superstructuri nu vor mai fi posibile. Nu vor rezista loviturilor Satanei. Nici credinciosii nu vor avea timp sa le refaca, atunci cand vor fi cazuti.

Dar esentialul va ramane neschimbat: Frangerea Painii, Adunarea (Intrunirea) laolalta a credinciosilor. Pentru ca acelea vin de la Mine si de la Duhul Sfant, care i-a inspirat pe Apostoli. Si, ceea ce vine de la Noi, este vesnic.

Aceasta este invatatura, Maria.

Vei da aceste pagini noului Isaac6 , exact asa cum am fost ele scrise la dictarea Mea, pastrand pentru tine spre a le copia conform instructiunilor7. Ii vei spune [ lui Isaac] sa le copieze la masina de scris, si sa iti trimita o copie de la la Roma, si astfel poti sa o transcrii si sa urmezi intructiunile7. Si astfel va vedea ca il iubesc, si ca atunci cand ti-am dictat si ti-am dat puterea sa Ma urmezi – uneori nu ti-am dat-o pe deplin din motivele Mele de nepatruns – nu ai gresit in nici un cuvant.

Acum odihneste-te intr-o dubla caldura: a iubirii tale pentru Mine si a febrei tale5. Ramai in pace, suflet al Meu.

03 iunie 2015

Veți afla în Inima Mea un ocean nemărginit de îndurări: promisiunile lui Isus


2 iunie 2015. „O inimă prea sfântă bate în tăcere, pentru totdeauna, la umbra altarelor, o inimă de carne, simbol eficace şi viu al Iubirii Eterne a lui Dumnezeu pentru noi, sursă veridică şi imediată a oricărui har: Inima stăpânului nostru nevăzut şi prezent, tresărind în pieptul său. Ea ne vorbește despre iubirea întrupată a lui Dumnezeu, inima Omului-Dumnezeu, târât pentru noi în mizeriile vieţii de rând, ale unei existenţe chinuite, ale unei pasiuni cumplite, ale unei morţi reale (…) 
Iar noi vedem aceasta taină a iubirii infinite concentrată în inima ce a gustat, simţit şi trăit toate acestea." Prin această reflecție, fericitul Vladimir Ghika încerca să trezească în credincioși conștientizarea prezenței vii a lui Isus la altare, printr-o inimă pulsantă de iubire, blândă și smerită, pe care biserica o cinstește în mod deosebit în luna iunie.



Isus însuși ne îndeamnă la evlavie față de inima Sa, descrisă în Litania prin care este cinstită cu imagini deosebit de sugestive și pătrunzătoare, precum "locuinţă sfântă a lui Dumnezeu", "chivotul celui preaînalt", "casa lui Dumnezeu şi poarta cerului", "focar arzător al dragostei", "noianul tuturor virtuţilor".
Era într-o zi din luna iunie a anului 1675, când Mântuitorul Isus i-a apărut într-o viziune călugăriţei Margareta Maria Alacoque (1647-1690), în timp ce se afla în rugăciune și adorație în fața  Preasfântului Sacrament.
"Priveşte la această inimă care a iubit atât de mult pe oameni încât nu a cruţat nimic şi s-a jertfit cu totul spre a le dovedi dragostea ce le-o port", i-a spus Isus călugăriței Margareta Maria Alacoque, din congregația vizitandinelor.
Cuvintele lui Isus continuă, impregnate de amărăciunea adevărului despre ingratitudinea noastră, spunând: "Drept răsplată, din partea celor mai mulţi oameni nu primesc decât nerecunoştinţă, prin lipsa lor de respect şi prin sacrilegiile ce le săvârşesc, prin răceala şi dispreţul faţă de prezenţa mea în taina sfântă a Euharistiei... ".
Însă, există posibilitatea răscumpărării, a reparării jignirilor aduse lui Isus, modalitatea fiind indicată chiar de Mântuitorul în aceiași viziune, în care solicită: "Pentru aceasta îţi cer ca prima vineri după a opta zi de la sărbătoarea Trupului şi Sângelui meu (Joia Verde) să fie dedicată cinstirii Inimii mele, prin primirea Sfintei Împărtăşanii şi îndeplinirea unui act de reparare a ofenselor aduse onoarei mele, adeseori rănită de purtarea nedemnă faţă de Preasfântul Sacrament al altarului. Îţi promit că Inima mea va revărsa din belşug darurile iubirii sale divine asupra tuturor acelora care îmi vor aduce această cinstire, şi vor căuta ca şi alţii să facă acest lucru".
Ne apropiem de sărbătoarea Preasfânta Inimă a lui Isus, celebrată vineri, 12 iunie, la opt zile după Joia Verde, celebrată pe 4 iunie. Totodată, vinerea următoare, 5 iunie, este și prima vineri din lună, Isus promițând că va revărsa mari haruri asupra acelora care vor face actul de reparație și vor primi Sfânta Împărtăşanie în prima vineri din fiecare lună, precum şi asupra acelora care în diferite feluri vor cinsti în mod deosebit Inima Sa Preasfântă.
Având convingerea că oferirea merindelor trebuincioase pentru suflet nu sunt niciodată de prisos, reluăm în acest material lista Promisiunilor lui Isus către credincioșii care cinstesc Inima Sa Preasfântă:
Le voi dărui toate harurile necesare stării lor de viaţă;
Voi dărui pace în familiile lor;
Îi voi mângâia în suferinţă;
Voi fi scutul  lor sigur în viaţă şi mai ales în ceasul morţii;
Voi binecuvânta cu îndestulare toate planurile lor;
Cei păcătoşi vor afla în Inima Mea un ocean nemărginit de îndurări;
Sufletele care zac în lâncezeală vor deveni pline de zel;
Sufletele pioase vor ajunge la o mare desăvârşire;
Voi binecuvânta casele unde se afla şi se cinsteşte icoana Inimii mele;
Preoţilor le voi da daruri care să mişte inimile cele mai împietrite;
Numele celor care răspândesc această devoţiune vor fi scrise în Inima mea şi nimic nu le va şterge de acolo.
Tuturor celor care se vor împărtăşi nouă luni de-a rândul, în fiecare primă vineri a lunii, le promit harul statorniciei în bine până la sfârşit. Ei nu vor muri lipsiţi de harul meu, nici fără a primi sfintele sacramente. În ceasul din urmă, Inima mea le va fi scăpare sigură.
R.V./A.M.

sursa: http://ro.radiovaticana.va/news/2015/06/02/preasf%C3%A2nta_inim%C4%83_a_lui_isus/1148436 

 

01 mai 2015

NU-I BINE CA OMUL SĂ SE LASE COPLEŞIT DE DEZNĂDEJDE ATUNCI CÎND SE ÎNTÎMPLĂ SĂ CADĂ ÎN UNELE GREŞELI



1. Fiul meu, mai plăcute îmi sînt răbdarea şi smerirea sufletului tău la ananghie, decît dulceaţa şi evlavia lui în clipele fericite. Pentru ce te întristezi dacă ţi se aduce dojană pentru un lucru de nimic? Chiar de-ar fi fost un lucru mai însemnat, şi încă nu s-ar fi cuvenit să te tulburi. Acum însă, lasă-l să treacă. Nu-i prima nici ultima oară cînd aşa ceva se întîmplă, căci aceasta-i viaţa. Te arăţi viteaz, nimic de spus, atîta timp cît nu întîmpini împotrivire. Ba chiar eşti priceput la sfaturi şi ştii să-i îmbărbătezi din gură pe alţii; de îndată însă ce necazul vine să bată pe neaşteptate la uşa ta, te părăsesc şi sfatul şi puterea. Vezi, aşadar, cît eşti de şubred după cum se arată, atît de des, în asemenea lucruri de mică însemnătate; totuşi spre mîntuirea şi binele tău se fac acestea toate, ori de cîte ori prilejurile se ivesc.


2. Nu pune la inimă şi, dacă durerea şi mîhnirea te ating, nu le lăsa să te biruie sau să te stăpînească. Dacă vezi că nu poţi răbda cu voioşie, rabdă cel puţin cu resemnare. Chiar dacă urechile-ţi aud lucruri mai puţin îmbucurătoare şi simţi cum eşti gata să te aprinzi, păstrează-ţi cumpătul şi nu da drumul la vorbe nesăbuite, ca nu cumva cei mai mici decît tine să găsească pricină de sminteală. Zbuciumul tău nu va întîrzia să se domolească şi amărăciunea sufletului se va preface în dulce alinare a harului. Sînt viu şi stau alături de tine, spune Domnul, gata să-ţi întind o mînă de ajutor şi să-ţi aduc prisos de mîngîiere: încrede-te în mine şi cheamă-mă cu evlavie.

3. Păstrează-ţi cumpătul şi pregăteşte-te să dai piept cu încercări şi mai mari încă. Totul nu-i pierdut, chiar dacă ţi se pare că, mai des, eşti încercat de amărăciune şi ispită. Om eşti, nu Dumnezeu; eşti trup făcut din carne, nu înger. Cum îţi închipui că ai putea rămîne nestrămutat în virtute, atunci cînd de acest dar n-au avut parte nici îngerii din ceruri, nici primii noştri părinţi în Paradis? Eu îi mîngîi şi-i îmbărbătez pe cei întristaţi, Eu îi înalţ la cunoaşterea dumnezeirii mele pe cei care-şi recunosc şubrezenia.

4. Fie binecuvîntat cuvîntul tău, Doamne, mai dulce decît mierea fagurelui (Ps 18, 11) pe cerul gurii mele. Ce m-aş face în mijlocul atîtor amărăciuni şi ananghii fără oblăduirea şi îmbărbătarea sfintelor tale cuvinte? Măcar să mă văd ajuns la porţile mîntuirii, căci de pătimirile drumului nu-mi pasă. Dăruieşte-mi, te rog, un sfîrşit bun, o trecere fericită din lumea aceasta. Adu-ţi aminte de mine, Dumnezeul meu, îndrumă-mi paşii pe cărarea dreaptă ce duce la împărăţia ta. Amin.

sursa:  " Imitaţiunea lui Cristos" Thomas de Kempis

28 aprilie 2015

Sora Magdalena a Crucii – Călugarița care a făcut pact cu diavolul




Sora Magdalena a Crucii – sfânta diavolului, timp de 40 de ani, și scăparea ei de pactul cu cel rău printr-o pocăință extraordinară
4 noiembrie 2011, - urmărirea penală a unei false mistice italiene Maica Ebe Giorgioni, fondatoarea mișcării religioase ”La Pia Unione di Gesù Misericordioso” aduce încă odată lumină asupra importanței discernământului când vine vorba de mistici, vizionari și altele de acest gen, și ne amintește de incredibila poveste de viață a unei false mistice, Sora Magdalena a Crucii (1487-1560)
Renumita călugariță franciscană care a făcut un pact cu satana
Sora Magdalena a Crucii (Magdalena de la Cruz) s-a născut in Cordoba in Andaluzia, Spania în anul 1487. Numită după mistica Sf. Maria Magdalena, cea pe care tradiția Bisericii o amintește ca pe marea păcătoasă ”din care Isus a scos șapte demoni.” (Mc.16:9) și care mai este cunoscută pentru pocăința ei extrordinară. În ceea ce o privește pe Magdalena a Crucii, părea să devină o mistică extraordinară, iar mai apoi o păcătoasă pocăită, facând o pocăință severă pentru păcatele ei. Nici chiar Sfânta Tereza de Avila nu a avut vreodată așa un prestigiu în întreaga Spanie, pe timpul vieții ei, precum sora Magdalena a Crucii!
Pietatea ei (aparentă) remarcabilă și minunile realizate de ea, au fost cunoscute în întreaga Spanie și chiar în mare parte a Europei. Atât de cunoscută era încât împăratul Carol al V-lea, conducătorul Imperiului Roman și al Spaniei, a cerut o bucată de pânză de care se folosise Magdalena a Crucii, pentru a îl înfăsura cu ea pe viitorul Prinț Filip al II-lea, la nașterea lui, dăruindu-i fiului său regesc ”asistența unui sfânt în viață, pentru a-l învălui cu har dumnezeiesc.” De altfel, prințul Filip al II-lea a devenit Regele Spaniei în anul 1556.
Prima viziune a micuței Magdalena
Dar acum micuța Magdalena are doar 5 ani, și este deja cunoscută în orașul ei pentru devoțiunea ei remarcabilă, ceea ce este ieșit din comun pentru o fetiță de vârsta ei. Nu cu mult după aniversarea a cinci anișori, se ruga în biserică și aude o muzică de o dulceață remarcabilă. Apoi, îi apare un tânar foarte frumos, cu păr negru des, purtând o mantie atât de strălucitoare încât ea a trebuit să-și închidă ochii. Auzind povestea, unii cred că este vorba de Isus. Știrile despre acest eveniment se răspândesc în toată Cordoba și toți vor să o vadă pe micuța Magdalena.
A discerne între viziunile cerești și cele demonice
Dificultatea pe care o vom avea acum în sortarea poveștilor vieții timpurii a Magdalenei, este că,  la fel ca la toți misticii și harurile lor mistice, alături de aparițiile cerești există de multe ori influențe și apariții demonice. Ca și în cazul biblic a lui Iov, Dumnezeu permite diavolului să ispitească și chiar să atace misticii, pentru a testa credința, iubirea și devotamentul lor. Așa se întâmplă în majoritatea cazurilor misticilor. Iar cu Magdalena, sarcina de a discerne darurile ei mistice evidente, este chiar mai dificilă, în primii ani, deoarece cu siguranță a fost o perioadă când Magdalena a demonstrat o pietate autentică și devotament profund, cu simplitatea și siceritatea unui copil. Dar noi știm că a făcut un pact cu diavolul, deci trebuie să fi fost un punct în care aparițiile cerești s-au redus, sau chiar au încetat cu totul și le-au luat locul aparițiile diabolice.
Dar pentru moment, micuța Magdalena, trăiește o viață simplă cu familia ei, care erau meșteșugari săraci, și în timp ce Magdalena rămâne de o conduită și modestie exemplară, viziunile continuă una după alta, iar pe măsura trecerii timpului acestea atrag atenția multora; atât de tare încât ea fuge de acasă pentru a se refugia într-o peșteră din apropiere, unde ea din nou cade în extaz. Când se trezește, ea descoperă că a fost transportată în mod miraculos de către îngerul ei păzitor, acasă în patul ei.
Vindecări miraculoase
Nu peste multă vreme, Magdalenei îi apare o persoană despre care ea crede că este Isus și îi cere să-și modereze ascetismul, pentru a nu-și compromite sănătatea ei fragilă de copil. El a informat-o că o așteaptă un mare destin și că pentru asta ea va avea nevoie de toate puterile. Ea zboară la biserică să îi mulțumească lui Isus și pe drum întâlnește un bărbat care șchiopăta tare și care o roagă să-i dea mâna pentru a-l ajuta să urce treptele bisericii. El abia urcase cu greu câteva trepte, când deodată stă drept, și cu o mare surprindere și emoție aleargă prin tot orașul strigând în gura mare că este vindecat!
Magdalena însăși intră în biserică și cade într-un extaz profund. Curând, cineva vine în căutarea ei și își dă seama că ea are o viziune. Acea persoană, privind în ochii ei de aproape, vede în reflectarea ochilor Magdalenei cerurile și ceea ce pare a fi Sfânta Treime înconjurată de Comuniunea Sfinților. Curând după aceea, la fel ca și Isus după vindecare orbului, Magdalena este supusă la tot felul de interogatorii pentru a descoperi tot felul de subterfugii, dar aparent nu a fost găsit niciunul. Nu cu mult timp după aceea, se afirmă că o persoană mută de asemenea a primit darul vorbirii prin mijlocirea ei.
Mgdalena încearcă să se răstignească
În 1497 la vârsta de 10 ani, Magdalena este deja destul de frumușică, și în candoarea ei, este foarte precaută să se ascundă în fuste și rochii lungi negre. Chiar și așa, ea considera despre sine ca este încă prea frumoasă și într-o zi, ca penitență, încearcă să se răstignească pe peretele dormitorului ei. Începe prin a-și țintui cele două picioare și mâna stângă. Sângele țâșnește, iar ea leșină într-o durere atroce. Si-a sfasiat carnea si, cazând rau peste un cufar, își rupe două coaste. Părinții cheamă doctorul care îi bandajează toate rănile cauzate de cuie, dar ea arde de dorința de a suferi teribil ca reparație pentru păcate, și în mod repetat își scoate bandajele, astfel încât să sufere și mai mult. Dar asta, în curând o îmbolnăvește foarte tare.
În sâmbăta Paștelui a anului 1497, cade la pat și pare că este pe moarte, probabil din cauza infecției rănilor răstignirii ei nereușite. La miezul nopții lasă să-i scape un strigăt puternic, se ridică în pat, își rupe încă o dată pansamentele și spune că este vindecată. Ea spune că a fost însuși Isus, care tocmai i-a apărut și a vindecat-o.
Un post prelungit și prima ei Sfântă Împărtășanie
Cu trei luni  inainte de Prima sa Sfântă Împărtășanie, Magdalena aparent înceteaza să mai mănânce. Rugămințile bieților ei părinți nu o înduplecă și ea postește până în duminica Primei sale Sfinte Împărtășanii, și, în mod surpinzător, fără a-și pierde aspectul sănătos. În ziua ceremoniei, exact în momentul consacrării, ea lasă să-i scape un alt strigăt și se prosternează pentru un timp îndelungat. Când a ieșit din biserică, ea explică că Însuși Domnul a pus Euharistia în gura ei, fără sa fie nevoie ca ea să se apropie de preot.
Răni vindecate aparent peste noapte și povestea a două degete mai scurte și mai groase
La șaisprezece ani, Magdalena continuă să uimească pe mulți cu aparenta ei devoțiune extraordinară și cu remarcabila sa dorință de a face reparație pentru păcate. Mulți o văd ca pe un sfânt în viață - căci cine altcineva decât un sfânt ar putea face o pocăință (penitență) atât de extraordinară? Când se biciuia până la sângerare, facând penitență, rănile ei se vindecau a doua zi într-un mod miraculos spre marea surpriza a tuturor. Ea este sănătoasă, și totul la ea pare intreg, cu excepția a două degete, care nu au crescut la fel ca celelalte: la șaisprezece ani acestea nu sunt mai mari decât degetul mic al unui copil. Unii spun că aceste două degete sunt cele pe care Cristos le-a atins în copilăria ei, în timpul unei apariții.
Magdalena devine călugăriță franciscană
În anul 1504, la vârsta de 17 ani, Magdalena obține, în fine, ceea ce pare marea dorință a vieții sale: să devină o călugăriță franciscană – o fiică spirituală a Sfântului Francisc și a Sfintei Clara. Datorită reputației sale de sfințenie, este admisă cu bucurie în conventul franciscan (mănăstirea) Sfânta Isabela a Îngerilor (Convento de Santa Isabel de los Ángeles) și, curând edifică și inspiră admirația multora dintre călugărițe. Cu toate acestea se aprind și unele ”beculețe roșii”. Se pare ca ea nu este prea discretă cu viața și meritele sale spirituale; ea își impune mortificări severe, cară o cruce grea prin toată mănăstirea, sărută picioarele însoțitoarelor sale, și  se pare ca încetează cu totul să mănânce, aparent trăind doar cu Sfânta Împărtășanie. Toate aceste fapte sunt motiv de îngrijorare pentru unii, dar ea pare foarte devotată și este dispusă să facă cele mai nedorite sarcini casnice, astfel încât ”extravaganțele” sale sunt în mare parte minimalizate, cel puțin pentru moment.
După câți va ani, ca postulantă, în 1502, la 22 de ani, ea are deja o reputație de sfințenie, și din acest motiv se consideră prudent sa I se permita să-și depună voturile (juramintele) singură. Evenimentul este foarte asteptat și bine pregătit. Toți nobilii încearcă să obțină un loc bun în biserică și pentru a adăuga măreței zile și mai multă glorie, Arhiepiscopul în persoană are jilțul pregătit, înveșmântat cu catifea bogat brodată.
În fine, a sosit și ziua ceremoniei. Magdalena va fi cunoscută de acum înainte ca Sora Magdalena a Crucii, în amintirea eroicei sale răstigniri din tinerețe. Începe ceremonia și ea înaintează, îngenunchează în afara sanctuarului și așteaptă să audă discursul cardinalului. Dar în loc să îndemne novicele la practicarea virtuților creștine și la evlavie, el îi cere ei în mod public rugăciuni și protecție (mijlocire) pentru el însuși și pentru dieceză.
Porumbelul miraculos
După aceea, la Kyrie Eleison, se întâmplă ceva foarte remarcabil: un porumbel, ce pare a coborî din cupola înaltă a catedralei, captează privirile tuturor. Porumbelul aterizează pe umărul Magdalenei și pare să-i vorbească la ureche. Apoi se înalță pe un parapet și rămâne acolo ca și cum ar  veghea pana cand ceremonia ia sfarsit. Apoi zboară afară din biserică și cei care au alergat afară pentru a-l urmări, îl văd ridicându-se aproape drept în sus și pentru atât de mult timp, încât pare că cerurile îl acoperă. Știrile despre acest eveniment se răspândesc  iute în întreaga țară și chiar în afara granițelor.
În timp, pe masură ce trec săptămâni și luni de la solemna procesiune, Sora Magdalena a Crucii (așa cum este ea cunoscută acum), prezintă curând niște capacități extraordinare. Fără a trece de zidurile mănăstirii, se pare că știe o mulțime de lucruri care se întâmplă în Cordoba și în alte părți, în special în mănăstirea franciscană vecină, respectiv în casele aristocrației și nobilimii din Cordoba. La fel ca și în trecut, ea continuă să cadă des în extaz, și dacă se întâmplă să fie în afara celulei sale, în timpul acesta, însoțitoarele o duc în celula ei și se retrag discret. Uneori, curiozitatea le depășește și ascultă din apropiere, auzind de multe ori cum șușotește cuvinte necunoscute și de asemenea aud gemete de grea suferință.
Faima ei continuă să se răspândească de-a lungul Spaniei și în afara ei
Așa cum era de așteptat, bârfele din jurul acestor evenimente remarcabile iau amploare și continuă să se extindă și în afara Spaniei. Corespondeța inundă mănăstirea; oameni de pretutindeni îi scriu Magdalenei a Crucii, cerându-i rugăciuni și ajutor spiritual. Curg de asemenea donații generoase și mănăstirea Magdalenei zumzăie ca un stup în plină activitate.
Profețiile Magdalenei
Acesta este timpul în care apare un nou dar uimitor al Sorei Magdalena: aparent ea poate prezice viitorul. În anul 1515, ea anunță pentru anul următor moartea Regelui Ferdinand, ceea ce se va petrece așa cum a fost prezis și, de asemenea prezice și domnia cardinalului Francisco Jiménez de Cisneros peste regatul Castiliei. În semn de gratitudine, cardinalul Francisco Jiménez îi dăruiește Magdaleniei un frumos ostensoriu purpuriu, care sporește si mai mult admirația și devotamentul atât al surorilor cât și al altor persoane.
O sarcină neașteptată și remarcabila de Ziua Buneivestiri
În data de 25 martie 1518, ziua sărbătorii Buneivestiri, Magdalena îi spune maicii superioare într-un mod discret, niște vești care o umplu de o mare nedumerire și confuzie pe această femeie pioasă. Magdalena afirmă că în noaptea precedentă, de Vigilia Buneivestiri, ea l-a conceput pe pruncul Isus prin puterea Spiritului Sfânt. Astfel, Magdalena a Crucii, lumina strălucitoare a mănăstirii Sfintei Isabela a Îngerilor, este însărcinată.
Prevăzând scandalul imens pe care, inevitabil l-ar  provoca o asemenea știre, maica superioară îi ordonă Magdalenei să păstreze pentru moment tăcerea absolută despre asta, în timp ce ea se roagă pentru a fi călăuzita cum să procedeze. Pe măsură ce trec zilele, maica superioară o cercetează discret pe Magdalena, și după câteva săptămâni, trebuie să se plece în fața dovezilor evidente. Abdomenul Magdalenei se rotunjește vizibil, și se apropie momentul când nu vor mai putea ține în secret această ”lucrare” a Spiritului Sfânt...sau a naturii?
Călugărițele sunt divizate în ceea ce privește presupusa sarcină miraculoasă a Magdalenei
Toate călugărițele sunt informate despre situație și curând, mănăstirea este divizată în două tabere. Pe de o parte se află cele care se îndoiesc de această concepere miraculoasă, unele, poate din cauza unei invidii ascunse pe care o nutresc față de Magdalena. Altele, pentru că este un lucru atât de ieșit din comun care nu s-a mai întâmplat niciodată în afară de cazul Sfintei Fecioare Maria și, pentru că nicăieri, Sfânta Scriptură, nu ar indica o a doua naștere a lui Isus în lume.
În acest punct, încă nimeni nu se îndoiește de sfințenia ei, însă toate aceste lucruri extraordinare sunt, fără nici un dubiu, un motiv pentru un discernământ atent. Și mai există și acele donații generoase care curg în onoarea ”sfintei în viață” și nenumăratele persoane care solicită mijlocirea și rugăciunile ei... toate acestea  le pun pe celelalte călugărițe într-o pozitie inferioară și le fac  să se simtă inadecvate în spiritualitatea și în practicarea virtuților lor. Cu siguranță multe dintre ele se autoacuză în fața duhovnicului de gelozie, spunând că nutresc invidie față de ea., si probabil că unele sunt invidioase pe ea. Astfel, pentru unele, din diverse motive, li se pare de neconceput această graviditate supranaturală, mai ales pentru motivul cel mai important, că o astfel de minune nu este enunțată în Sfânta Scriptură.
De cealaltă parte, sunt acele călugărițe, la fel de numeroase, care spun că Dumnezeu lucrează pe căi misterioase, și Cel Preaînalt a revărsat de ani de zile tot felul de haruri extraordinare asupra slujitoarei Sale smerite. Este cu totul de înțeles că ele nu-si pot închipui ca și-ar fi putut întina puritatea, ea, care în mod aparent este atât de pioasă și devotată, și în plus nu a părăsit niciodată mănăstirea. La aceasta, cele care se îndoiau replică faptul că ea îl primește pe duhovnic singură și că grilajele gardului mănăstirii sunt atât de distanțate, încât ar permite trecere unei ființe mult mai corpolente decât Sfântul Duh.
Oricum, un jurământ al tăcerii este convenit de ambele tabere, însă unele nu se pot abține și curând extraordinarele știri se răspândesc în întreaga Cordobă și în afara ei. Dar cum răspunde Magdalena? Ea tratează toate aceste știri și insinuări cu o indiferență totală.
Aparent ea este și mai devotată în practicarea virtuților și dublează severitatea penitențelor, mergând desculță pe bucăți de sticlă spartă și biciuindu-se pe umeri și pe spate cu instrumente de mortificare severă, pe lângă acestea purtând și un ciliciu aspru (CILÍCIU s.n. Centură sau cămașă aspră din păr de capră, care se purta pe piele de penitenți pentru a se mortifica ).
Arhiepiscopul ordonă examinarea medicală a Sorei Magdalena
Auzind vestea, arhiepiscopul de Sevilia trimite trei ”moașe” experimentate pentru a o examina pe Magdalena. Examinând-o foarte atent, ele anunță că, deși este adevărat că sora este însărcinată, este la fel de adevărat că virginitatea ei este complet intactă și de necontestat. În toate bisericile și în toată țara explodează rugăciuni de recunoștință, iar în mănăstire, bârfitoarele care s-au îndoit sunt reduse la tăcere și supuse penitențelor pentru dubiile lor.
În ajunul Crăciunului, în anul 1518, Magdalena confirmă că va naște foarte curând. În capătul grădinii este pregătită pentru ea o casă mică, pentru că într-o viziune, îngerul ei păzitor i-a recomandat să nască singură, pentru a suferi mai mult neavând asistență umană. Magdalena rămâne închisă în acea căsuță timp de trei zile, timp în care întreaga comunitate rămâne în rugăciune. Povestea pe care Magdalena o spune atunci când iese, este absolut uluitoare.
Ea povestește că în noaptea de Crăciun, la miezul nopții, a dat naștere unui copilaș magnific, care radia atâta lumină, încât se vedea în cameră ca ziua în amiaza mare. Aerul rece din camera ei s-a încălzit subit într-un mod miraculos și copilul divin nu a suferit de loc din cauza frigului. În timpul acesta, într-un mod ciudat, părul Magdalenei  a început să crească foarte repede și din culoarea neagră ca pana corbului se schimbă în cel mai luminos blond, a cărui lungime îi permite să-l învăluiască pe copilaș, și să-l țină la căldură ca și în cele mai calde haine pufoase. Ca dovadă a minunii, ea taie câteva bucle blonde, înainte ca părul ei să redevină normal. Călugărițele se luptă pentru câteva fire de păr miraculos pentru a le păstra ca relicve pretioase.
Continuând povestea nașterii ieșite din comun, Sora Magdalena a Crucii afirmă că în dimineața de după Crăciun s-a trezit singură, frumosul copilaș a dispărut, dar sânii ei erau înroșiți/crăpați, de la cum îl alăptase, totodată apărând și semnele nasterii recente pe corpul ei. Curând, moașele au fost din nou trimise să verifice veridicitatea acestor fapte și să vada dacă virginitatea Magdalenei nu a avut de suferit în urma acestui eveniment. Un ”Te Deum” solemn este cântat în catedrală și donațiile curg ca niciodată până acum. Dar adevărul e că întregul eveniment a fost orchestrat și înfaptuit de către diavol, în special de doi demoni pe nume Balban și Patorrio, așa cum vom descoperi în curând....
Câțiva continuă însă să bârfească, astfel că, în încercarea de a pune capăt definitiv calomniilor, într-o dimineață sosește la mănăstire un călugăr exorcist, în timp ce călugărița este în extaz. El se apropie și îi înfige două ace lungi în corp, unul în picior și altul în mână. Acele pătrund adânc în corpul ei, dar Magdalena rămâne perfect impasibilă la aceasta, fără a avea nici un fel de reacție, ceea ce, în mintea multora, confirmă că extazele ei sunt autentice. Când acele sunt scoase, o mică dâră de sânge se prelinge din răni.
Postul ei de la hrană este subiectul unui test sever
În pofida acestor dovezi, Sora Magdalena este supusa unui alt test, de data aceasta în ceea ce privește abstinența sa de la mâncare; un post pe care aparent și l-a asumat timp de 11 ani, deoarece se insinuează că anumite novice îi duc mâncarea pe ascuns. Așadar, maica superioară solicită de la mănăstirea franciscană vecină, ca o gardă de doi călugări să păzeasca intrarea în chilia Magdalenei, supraveghind-o 24 din 24 de ore; cei doi călugări schimbându-se prin rotație. În plus, ea ordonă ca obloanele de la fereastra camerei ei, să fie țintuite. După câteva zile, se descoperă că Magdalena a dispărut subit. O caută peste tot și în curând o găsesc adormită lângă o fântână în partea opusă a grădinii. Călugării o asigură pe stareță că nu s-au relaxat nicio clipă în sarcina de supraveghere. La rândul ei, Magdalena le revelează că însuși Sfântul Francisc a transportat-o în acest loc. Firește că nimeni nu este capabil să dea o explicație pentru acest fapt neobisnuit și se concluzionează că nu este altceva decât o altă minune în viața extraordinară a sorei Magdalena a Crucii.
O catedrală este construită în mare parte prin donațiile acordate sorei Magdalena
În acest moment, sora Magdalena are o faimă mai mare decât însăși maica superioară. Este consultată pentru toate deciziile majore ce trebuiesc luate în comunitate. Sfatul ei este cerut inclusiv de către cei de afară, cu mic cu mare, și curând Magdalena și călugărițele cu care s-a împrietenit devin mai bine informate despre ceea ce se întâmplă în oraș decât arhiepiscopul însuși.
În anul 1523 arhiepiscopul are nevoie de o nouă catedrală și, datorită abundenței donațiilor trimise sorei Magdalena, mănăstirea Sfânta Izabela a Îngerilor este cea mai bogată din Spania, așa ca este capabilă să furnizeze cea mai mare a banilor necesari pentru construirea ei. Din acest motiv, sora Magdalena este consultată în ceea ce privește aspectul noii catedrale.
Sora Magdalena este aleasă Maică Superioară
Și așa se face că de douaăzeci și nouă de ani notorietatea Magdalenei a crescut proporțional cu presupusele sale virtuți, și a dus o existență care, deși, uneori a fost plină de evenimente uluitoare (șocante), în cea mai mare parte, a contribuit într-un mod pozitiv la evoluția mănăstirii , prin practicarea virtuții și prin aparentele semne din cer care inspiră credincioșii. Arătându-se  întotdeauna pioasă și dispusă la sacrificii, ea inspiră și fascinează ierarhia clericală din Spania, și mulți simt că ea ar trebui să aibă o poziție mai înaltă în mănăstire, potrivită meritelor sale. Se sugerează că ea ar trebui să devină maica superioară, mai ales că odată cu trecerea timpul maica superioară în funcție devine infirmă. Într-un spectacol de presupusă umilință, Magdalena protestează, dând ca motiv abilitățile ei precare în treburile administrative, si afirmă:
”Lasați-le să o aleagă pe sora Isabela a Sfintei Treimi, în locul meu”
Cu toate astea, surorile care o urmau o voiau atât de mult ca maică superioară, încât în 17 februarie 1533, Magdalena este aleasă, în prezența Superiorului Ordinului, cu patruzeci și patru de voturi, contra șapte voturi date sorei Izabela a Sfintei Treimi.
Magdalena, noua maică superioară, încurajează mortificări și penitențe severe
Acum, cu Magdalena la conducere, la început viața în mănăstire nu se schimbă aproape deloc, exceptând faptul că Maica Magdalena pare să aibă o puternică înclinație pentru practicarea penitențelor severe și le îndeamnă pe surorile sale religioase să facă la fel. În acest sens, noua stareță provoacă uneori scene foarte dificile.
Așa se face că în timpul spovedaniei, din ipocrizie sau din teama unor penitențe prea severe, acum surorile se autoacuză, de regulă, doar de greșeli minore. Auzind asta, maica Magdalena este cuprinsă de o mânie sfântă, care curând provoacă o teamă de nedescris printre surori. Ea dispune ca ele să recunoască și păcatele mai grave, iar bietele călugărițe devin speriate de severitatea stareței. Unele izbucnesc în plâns, iar altele, în mod năucitor, intră într-un fel de semi-posesiune, tăvălindu-se pe podea și arcuindu-și trupurile, înainte ca încet să reintre în normal.
Pentru a le mustra pe cele mai vinovate pentru presupusele slăbiciuni spirituale, maica superioară le ordonă unora să se târască în genunchi în refectoriu (sala de mese a mănăstirii n.tr.) și să facă un semn al crucii cu limba pe pantofii călugărițelor adunate acolo.
Curând, spovezile călăgărițelor sunt mai pe placul maicii Magdalena care presupune ca acestea dezvăluie adevărata stare de păcat a surorilor. Penitențele acum sunt pe măsura pretinsei gravități a greșelilor, iar conform Staretei Magdalena este necesar ca păcatul sa fie extirpat în totalitate și, pentru ca acest demers să aibă succes, biciurile obișnuite (corzile pentru biciuire), sunt înlocuite cu unele cu metal la capăt.
În ceea ce privește modalitatea și timpul în care ar trebui aplicată disciplinarea (ex. loviri sau flagelare), maica superioară le modernizează si pe acestea. Înainte, când venea vremea penitenței extreme și a utilizării disciplinei (ex. lovituri, flagelare), lumânările erau stinse, astfel încât nimeni altcineva nu le putea vedea pe călugărițele care alegeau să utilizeze aceasta formă de penitență severă. Era alegerea proprie a călugărițelor de a face așa, și se făcea în întuneric astfel încât nimeni să nu știe cine alegea să se autodisciplineze. Aceste lucruri se faceau pentru a se  păstra smerenia călugărițelor.
Dar de acum Maica Magdalena ordonă ca lumânările să rămână aprinse, iar călugărițelor li se acordă tot timpul necesar pentru a se autoflagela, în scopul mortificării corporale și a penitenței, în plină lumină și în prezența celorlalte călugărițe. Potrivit ei, vederea penitenței la care se auto-supuneau surorile trebuia să fie o încurajare pentru toate celelalte spre a face la fel, sau, pe de altă parte să le expuna indignării altora, provocând printre multe călugărițe sentimente interioare de inadecvare si slăbiciune spirituală, ca și descurajare. Știind că în această perioadă Maica Magdalena era condusă de diavol (ceea ce vom vedea curând), se presupune că aceste penitențe extraordinare au fost o ispită a celui rău care voia să insufle mândrie în unele dintre călugărițe, și disperare în altele.
S-au dus ”micile penitențe” ce constau în cerșirea mâncării pentru fiecare masă; potrivit Maicii Magdalena, un suflet plin de mândrie poate să faca acest lucru destul de ușor. Potrivit ei, o mortificare severă este sarea și piperul unei adevărate penitențe. Acum surorile sunt îndemnate să rămână în genunchi pe podeaua garnisită cu cuie din fier; ele sunt îndemnate să poarte cilicii sau curele cu mici piroane de fier îndreptate spre interior și să stea întinse pe pragul ușilor pentru ca celelalte călugărițe să poată călca peste ele, iar alte câteva să poarte cunună de spini. Totuși, aceste severități extreme, aparent în cea mai mare parte, nu dăunează devotamentului comunitatii față de Maica Superioară. Ea este realeasă de două ori cu o majoritate de voturi. Se pare că nimeni nu îndrăznește să pună sub semnul întrebării autoritatea și puterea ei în cadrul comunității.
Maica Magdalena relaxazează alte reguli ale Ordinului
Cu toate acestea, Abatesa Magdalena a Crucii destinde unele vechi norme ale Ordinului ce existau de secole. Firește că aceasta cauzează îngrijorare în primul rând printre celelalte comunități franciscane și, de asemenea și arhiepiscopului și preoților Bisericii locale. Cu toate astea, la fel ca și în trecut, reputația sfințeniei sale depășește aceste îngrijorări, și i se permite, în cadrul mănăstirii proprii, să destindă multe reguli ale ordinului.
Aparent, Sf. Francisc i-ar fi apărut și o dispensează de spovadă
Pe de o parte Magdalena încurajează penitențe și mortificări severe, dar pe de altă parte destinde unele reguli ale Ordinului. In plus, acum se pare că, datorită ”sfințeniei ”ei, chiar Sfântul Francisc, fondatorul ordinului, i-ar fi apărut într-o noapte și îi dă o dispensă, pentru ca în viitor  să nu mai meargă la spovadă.
Cât despre spovezile colegelor călugărițe, ea explică faptul că este o insultă la adresa lor să fie separate de confesorul lor printr-un grilaj. În opinia sa, ele ar trebui să stea față în față cu confesorul. Acest lucru provoacă destul de multă agitație, nu doar printre surori, ci și printre preoții înșiși, deoarece o astfel de practică, la acea vreme, era nemaiauzită în întreaga Spanie catolică.
În plus, Maica Magdalena a Crucii autorizează ca surorile să nu mai postească vinerile, ”pentru a fi capabile să suporte mortificări și mai mari”. Multe surori care o urmează cred că această mare reformă a Ordinului Franciscan pe care ea o înfăptuiește va aduce o nouă prosperitate mănăstirii și însuși Ordinului. Nu e de mirare atunci că la numai câteva decenii mai târziu, marea reformatoare și mistică, carmelitana Sf. Tereza de Avilla, se va confrunta cu o opoziție atât de acerbă față de reformele pe care ea se străduia să le insufle în cadrul Ordinului Carmelitan din Spania.
Curând după aceea, Maica Magdalena, afirmă că în seara precedentă, o femeie decedată, (poate un suflet din Purgator?) a venit la ea să i se confeseze. Imediat Magdalena vrea ca tinerele căligărițe și novicele să i se confeseze noaptea în chilia ei. Firește că această nouă inovație cauzează și mai multă rumoare și îndoieli, în mod special din partea Izabelei a Sfintei Treimi care nu a uitat că a fost învinsă la alegerile în anul 1533 și asupra căreia Magdalena (ca superioară) a aplicat cele mai severe umilințe de până atunci.
Maica Magdalena primește admirația multor înalți demnitari de frunte
Cu toate aceste noi reforme și directive tulburătoare venite de la Maica Magdalena, admirația pe care o primește de la cei mari ai vremii pare să estompeze cu ușurință orice critică – deoarece însăși regina Izabela a Spaniei îi trimite maicii Magdalena un potret al ei, cerându-i Magdalenei rugăciunile sale și, de asemenea, Arhiepiscopul de Sevilia îi scrie de mai multe ori, iar în scrisorile sale o numește ”cea mai fericită creatură din lume”, probabil din cauza tuturor harurilor cerești pe care se presupune că le primește.
Doamnele din înalta nobilime, în timpul sarcinilor si înainte de a naște îi trimiteau trusoul pentru bebeluși pentru a fi binecuvântat de ea, așa cum a făcut și Împărăteasa Izabela înainte de nașterea lui Filip al II-lea. În anul 1535, împăratul Carol al V-lea, pornind o expediție spre Tunisia, a trimis stindardul său la Cordoba pentru ca ea să-și dea binecuvântarea asupra lui. Cardinalul Manrique - inchizitorul general- și Giovanni di Reggio – nunțiul apostolic- au efectuat un pelerinaj pentru a o vizita, și se spune că însuși papa a trimis vorbă spre a-i cere rugăciunile pentru Creștinatate, cu toate că trebuie spus că acest lucru era o practică obișnuită a acelor timpuri, ca Superioarelor, așa cum era și Maica Magdalena, care erau considerate devotate, să li se ceară adesea de către papa și înalți prelați rugăciunile lor în uniune cu surorile din mănăstire , spre folosul Bisericii sau al propriilor dieceze.
Îndoielile referitoare la maica Magdalena încep să crească
Și așa se întâmplă că revelațiile și lucrurile ieșite din comun care o conduc și o ghidează pe maica Magdalena par să o determine să ia decizii din ce în ce mai contestabile și derutante. Iar acum, într-o dimineață, ea dezvăluie o revelație și mai tulburătoare:
”Sfânta Fecioară mi-a apărut și m-a condus noaptea trecută de-a lungul coridoarelor. Ea a zâmbit către tine, soră!” iar apoi, holbându-se la una dintre călugărițele care erau în opoziție cu ea îi spuse ”la tine s-a uitat doar lung cu dispreț”.
Este de înțeles că aceste revelații au provocat nemulțumiri profunde celor care erau victime ale acestora. Protestele lor s-au unit cu cele ale familiilor de afară, care văd că fiicelor lor li se refuză intrarea în mănăstire, pe motiv că, de exemplu, unul dintre strămoși a fost poate evreu. Maica Magdalena firește că a primit informațiile de la Sfânta Fecioară în persoană, dar în familii, indignarea și mânia provoacă o atitutdine de îndoială tot mai mare în ceea ce privește ghidarea cerească primită de abatesă.
Alegerile din 1542 aduc un rezultat surprinzător
În timpul următoarelor alegeri pentru funcția de Superioară, maica Magdalena primește doar o mână de voturi, și Izabela a Sfintei Treimi este aleasă cu o mare majoritate. Ca reparație (și probabil ca represalii pentru propria ei umilire), în aceeași seară o obligă pe Magdalena să facă atâtea semne ale crucii pe podea cu limba câte dale de piatră sunt în refectoriu.
În timp ce făcea asta, Magdalena, fosta abatesă, cade în extaz. Mai demult, când se întâmpla acest lucru, întotdeauna surorile o duceau în chilia ei. Acum, ea este lăsată acolo unde se afla, în refectoriu, pentru o bună parte din noapte. După ”extaz” în fine se întoarce singură în chilia ei. Cum îndoielile continuă să crească, Magdalena este din nou suspectată că primește în mod clandestin hrană, întrucât ea afirmă în continuare că postește zilnic, de acum deja de peste treizeci de ani.
In plus, într-o zi i-a fost adusă Superioarei o cutie de metal ce conținea ostii pentru Împărtășanie. Această cutie găsită sub patul Magdalenei, pare a dovedi că minunea Împărtășaniei spontane care s-a repetat de atâtea ori în trecut, este doar un truc.
Este detectată o prezență demonică
În anul 1543, ea (Magdalena) cade grav bolnavă. Acest fapt pare o ocazie bună pentru Superioară să o oblige să facă o spovadă generală a întregii sale vieți. Dar în momentul în care confesorul își pune stola (patrafirul) ca să se pregatească pentru spovada ei, imediat Magdalena intră în convulsii. Preotul suspectează o prezentă demonică, astfel ca el trimite după un doctor despre care știa că are experiență referitor la viața spirituală. El o examinează pe Magdalena și observă că în timpul unui extaz, ochii Magdaleni nu rămân ficși - semn distinctiv al extazelor reale. Cu toate astea, el o împunge cu un ac și nu obține nici o reacție. Dar când, într-un mod înțelept, scufundă acul în apă sfințită, Magdalena lasă să-i scape un geamăt. Aceasta conduce imediat la îngrijorarea si chiar suspiciunea ca sora Magdalena ar putea fi infestată sau chiar posedată de un demon.
Pe măsură ce trece timpul, starea Magdalenei se agravează și deși aparent nu îi stă în caracter, acum este îngrijorată și-i cere des medicului să o țină la curent cu evoluția bolii ei. Într-o zi de decembrie, ea aude:
”Ești pe moarte. Nu vei apuca un alt Crăciun.”
Foarte îngrijorată, Magdalena se răsucește brusc în pat, apoi se ridică și lasă să-i scape cuvinte misterioase:
”1544!... Cei patru zeci de ani preziși; Sunt un câine blestemat! Duceți-mă în iad”!
Apoi cade înapoi în pat și începe să spună blasfemii revoltătoare, înainte de a fi brusc luată din patul ei de către o forță invizibilă și ridicată în aer. Apoi, de mai multe ori cade cu putere în pat, dar aparent fără a se răni.
Reflectând un pic, Superioara decide să cheme un preot foarte bătrân și experimentat, numit Rev. Don Juan de Cordoba și îl roagă să o examineze și dacă este necesar să o exorcizeze imediat pe Magdalena. Nu cu mult timp după după ce ajunge la ea bătrânul se uită la ea și poruncește:
“În numele lui Isus îți poruncesc să părăsești pe această biată femeie -  îndrăznește să-ți spui numele!”
Demonul scapă un urlet groaznic în care poate fi recunoscut numele de ”Balban”. Mai târziu, în timpul exorcismului s-a descoperit un alt demon numit ”Patorrio” care de asemenea o influența pe ea. Râsul demonic se intensifică și cuvintele rostite sunt oribile. Demonul slăvește toată tulburarea pe care a fost în stare să o cauzeze atâția ani în mănăstire și jură ca se va întoarce...
Astfel, Rev. Don Juan de Cordova este în măsură să stabilească un caz solid de infestare demonică,  și poate chiar de posesie. Știrile se răspândesc mai întâi printre călugărițe și curând după aceea printre preoți și locuitorii Cordobei și mai târziu în întreaga Spanie. Ziua următoare responsabilul provincial al franciscanilor merge el însuși la patul muribundei. El stă acolo mai multe ore și primește o spovadă completă, despre care nu spune nimic.
Totuși, toți cei care îl întâlnesc după aceea, observă că el duce în spate o povară foarte grea, un secret înspăimântător; un coșmar care a durat o viață de om; viața ”sfintei” Magdalena a Crucii, abatesa diabolică din Cordoba.
Sora Magdalena recunoaște că a făcut un pact de 40 de ani cu diavolul
După aceea, un inchizitor este trimis să investigheze problema spinoasă, la ordinul expres al cardinalului Pardo de Tavera, care deținea Primatul Spaniei. El este mult mai tânăr decât Rev. Don Juan of Cordova și-i inspiră încredere Magdalenei. Ea îi dezvăluie că acel tânăr frumos cu păr negru care i-a apărut la vârsta de cinci ani, a fost de fapt diavolul. El i-a promis faimă și respect din partea tuturor, dacă ar consimți să i se supună lui întotdeauna.
Tot satana a fost cel care și-a lăsat semnul atingându-i două degete, care de atunci au încetat să mai crească. Tot el a fost cel care o învăța subterfugiul ostiilor și el o ajuta la simularea extazelor. Strigatele ei din noapte nu erau  sub nici o formă inspirate de iubirea ei extatică pentru Creator, ci de mângâierile demonice ale celui rau.
Auzind aceste mărturisiri îngrijorătoare, inchizitorul este îngrozit și, aproape instictiv el face asupra lui însuși semnul crucii. Imediat sora Magdalena începe să îl insulte pe preot prin cuvinte abjecte și dezgustătoare. Apoi ea începe să se zvârcolească pe podea în chilia ei, și mușcă orice îi iese în cale, în timp ce în ipostaze indecente mimează copulația abjectă pe care ea a făcut-o cu Balban timp de aproape patru zeci de ani.
Fiind un inchizitor cu experiență, bunul călugăr le cere călugărițelor mai în vârstă și mai experimentate să stea pe coridor pentru a scrie cuvintele scăpate de Magdalena, astfel încât documentul să servească mai târziu ca mărturie. De aici, cazul sorei Magdalena este bine documentat și pregătit repede.
Începe exorcismul sorei Magdalena
Pe parcursul interogărilor prelungite, parte a exorcismului ce se desfășura, pe parcursul căruia Balban cu greu a fost alungat din Magdalena, s-a descoperit că au fost folosite modalitățile cele mai haine și hidoase de a ataca sufletul Magdalenei ca și copil. Se crede că, inițial, el a ales-o pentru că de fapt ea era foarte evlavioasă și devotată lui Dumnezeu, și astfel, în răutatea lui groaznică el a vrut cu tot dinadinsul să-i smulga lui Dumnezeu pe una dintre preferatele Sale. Dar, în curând, vom vedea cum Dumnezeu, în cele din urmă, învinge triumfător.
În timpul exorcismului ce se desfășura, se descoperă că atunci când a devenit o tânără adultă, demonul Balban a încetat să-i mai apară ca un tânăr frumos, așa cum a făcut-o de când ea avea cinci ani. Într-o noapte, când tânăra fată îl aștepta așa ca de obicei, el i s-a prezentat sub forma unei cețe sclipitoare care, condensându-se, a luat forma unui bărbat foarte înalt cu păr lung ce radia o lumină roșiatică.
Ea strigă ”Isus”, dar aceasta firește că îl nemulțumește foarte tare pe Balban, care o ridică cu mâinile lui arzânde și o trântește de pământ. Apoi este forțată să contemple această creatură oribilă care acum se ridica în fața ei metamorfozându-se dintr-un bărbat într-o bestie oribilă.
Creatura infernală este respingătoare și călugărița posedată descrie cu groază nasul său mare și turtit, coarnele sale răsucite și gura fără dinți. El îi poruncește ca imediat să devină soția lui și o asigură că nu-și va pierde virginitatea, și  îi promite că aparenta ei sfințenie va crește odata cu pretinsele plăceri de neimaginat pe care ea le-ar putea experimenta cu el. Lipsită de tărie spirituală, învinsă, Magdalena cedează; el se transforma din nou în acel foarte atractiv bărbat tânăr, iar ea îl primește în ea.
În continuare ea mărturisește că tot diavolul a venit în secret să o hrănească cu mâncare și că într-adevăr a fost însărcinată cu el. El i-a spus că nu are nimic de riscat dacă îi urmează instrucțiunile. Toate au fost pentru a juca o festă care să tulbure mințile călugărițelor și clerului și laicilor din Spania, și a făcut-o gravidă cu o omidă monstruoasă, care a ieșit din corpul ei ca un vânt puternic în acea faimoasă noapte de Crăciun, înainte de a se preschimba în Balban și a reposeda-o cu o vigoare fără precedent.
Câteva persoane sfinte și reconoscute nu au fost păcălite
Și așa se întâmplă că întreaga creștinătate descoperă cu groază că ea, despre care a crezut toată lumea că a fost mult-iubită de Dumnezeu, a fost de fapt, mult-iubita creatură a diavolului. Cu toate acestea, unii din contemporanii Magdalenei, nu au fost atât de ușor păcăliți de falsul ei misticism, ca de exemplu marele Sf. Ignațiu de Loyola, care a fost neîncrezător, și în 1541 l-a mustrat aspru pe Martin de la Santa Cruz - care s-a străduit să-l câștige de partea sorei Magdalena - pentru acceptarea semnelor exterioare fără a cerceta cu adevărat cele interioare; și marele Ioan de Avila (care în anul 2012 a fost declarat Doctor al Bisericii de către Papa Benedict al XVI-lea) a fost de asemenea foarte sceptic, și când a fost la Cordoba a refuzat discret să meargă la ea.
Sora Magdalena devine ca și omonima ei, Sf. Maria Magdalena și se căiește profund pentru că a fost posedată de demoni
Așa cum Scriptura relatează, Isus a scos șapte demoni oribili care au posedat-o pe Sf. Maria Magdalena (Mc 16,9) și ea a devenit cunoscută ca marea păcătoasă care s-a pocăit. Tradiția ne spune că și-a petrecut restul vieții într-o peșteră făcând penitență și reparație/ispășire pentru multele sale păcate și a devenit unul dintre cei mai extraordinari sfinți. Isus a ales-o pe Maria Magdalena să fie unul dintre primii martori ai Învierii Sale Glorioase, așa cum ne spune Sfânta Scriptură.
Sentința Tribunalului religios
În ceea ce o privește pe cândva renumita Sr. Magdalena de la Cruz, acum exorcizată pe deplin și liberă de demonii Balban și Patorrio care sunt forțați să dezvăluie că ei părăsesc pentru totodeauana trupul și sufletul femeii posedate, ea este apoi judecată în 3 mai 1546 de către tribunalul religios.
Marele inchizitor al tribunalului religios este Cardinalul Jimenez, cel ce deține acum Primatul Spaniei, numit de însăși Izabela de Castilia, și din cauza aceasta Magdalena este transferată în închisoarea Alcazar unde a fost interogată în continuare.
Demonii Balban și Patorrio sunt declarați vinovații principali
Sr. Magdalena este acum în vârstă de 61 de ani și se căiește extraordinar pentru tot ce a făcut și imploră instanța de judecată să pună capăt rapid chinurilor ei, și să o dea flăcărilor purificatoare. Însă judecătorii decid altfel. Din cauza vârstei înaintate, a spovedaniei sale sincere și a calității pocăinței sale, pedeapsa meritată este mult atenuată. Și pe bună dreptate, ei au considerat-o a fi o jalnică victimă a demonului și, probabil că-și aduc bine aminte de zilele ei de glorie, când și ei erau entuziasmați de a avea printre ei ceea ce credeau ei a fi un sfânt extraordinar.
Și astfel inchizitorii plasează o mare parte de vină asupra demonilor Balban și Patorrio, în mod special supra lui Balban și nu atât de mult asupra Magdalenei însăși, deoarece ea a fost doar o tânără fără experiență când demonii au început să o influențeze. Pe scurt, ei simt că tânăra Magdalena a fost puternic intimidată de demon, astfel ajung la concluzia că vinovăția ei este mult diminuată din cauza vârstei ei la momentul respectiv.
Biserica Catolică se bazează pe principiul că lucrările divine sunt eterne și infinite. Pe de altă parte, cele demonice întotdeauna sunt limitate în spațiu și timp. Dacă Magdalena a mărturisit, este din cauză că în anul 1544 pactul cu diavolul a ajuns la final. După cum spune ea însăși, teama de iad este cea care îi grăbește revelațiile și care inspiră și ghidează profunda ei căință. Iar Dumnezeu este cel care o asigură că va trăi dacă mărturisește. Ea va deveni o eroină în căință, mai mult decât a fost în falsa virtute și faimă.
Astfel, judecătorii decid ca sora Magdalena să fie dusă la eșafod cu un căluș în gură, cu o frânghie spartană în jurul gâtului ei și cu o lumânare în mână. Trebuie să rămână expusă acolo pe toată perioada Marii Liturghii pentru ca toată lumea să o vadă, si apoi trebuie să se lepede de toate nenumăratele ei erori. Trebuie să-și țină fața expusă timp de trei luni și nu poate purta vălul negru și întotdeauna trebuie să meargă ultima în toate activitățile vieții din mănăstire.
Ea abjură și se căiește cu lacrimi în ochi, in fața catedralei pe care  ea însăși a înalțat-o prin înșelăciunile ei în uniune cu demonii Balban și Patorrio. De asemenea i s-a poruncit să meargă la o altă mănăstire franciscană în Burgos, unde locuiește ani lungi în penitență și ispășire fără a mai cădea vreodată nici în cea mai mică greșeală.
La o vârstă fragedă, Magdalena a cedat unei mari mândrii și  promisiunii false a demonului care-i oferea renume și putere. Dar mărețul, deși puținul, timp pe care ea l-a petrecut cu siguranță în deplină smerenie și penitență, au făcut-o să fie vrednică de Paradis. Sora Magdalena de la Cruz a murit în anul 1560 la vârsta de 74 de ani.

Astăzi, numele sorei Magdalena de la Cruz este aproape uitat și povestea ei remarcabilă este aproape necunoscută. Cu toate acestea, marele avocat și scriitor, Maurice Garcon, pentru care Magdalena este un important personaj istoric, adună dovezi despre cum a fost ea de fapt foarte cunoscută în toată creștinătatea secolelor XVI și XVII și cum multe tratate de teologie și demonologie fac trimiteri precise și detaliate la cazul ei. De fapt, în această perioadă multe fapte prezentate în cărțile teologice ce se referă la influențele demonice sunt ilustrate cu declarațiile și documentele întocmite la procesul ei.
Și pe baza documentelor de la procesului ei, maestrul Maurice Garcon și-a întocmit cartea remarcabilă despre viața ei, folosind transcripția procesului ei. Louis Pauwels a folosit cartea maestrului Garcon (pe lângă alte referințe) pentru rezumatul său despre viața sorei Magdalena. Potrivit lui, există în lume doar două copii ale acestui manuscris prețios, una la Londra și alta la Paris.
Lecții importante învățate din cazul extraordinar al Magdalenei a Crucii
Magdalena a ajuns atât de sus în reputația ei de sfințenie încât a fost consilieră a regilor, împăraților și, mai presus de toate, a marilor demnitari ai Bisericii. Totusi, concluziile procesului legat de acest fapt sunt foarte interesante. Ca rezultat al acestui proces lung și detaliat, judecătorii au concluzionat în cele din urmă că singurul care a fost cu adevărat păcălit în această afacere este diavolul însuși. Subterfugiile sale s-au întors împotriva lui: intimidând-o și pervertind-o pe Magdalena, în cele din urmă el doar a consolidat credința oamenilor, și ea, care i-a fost supusă lui atât de mult timp, în final a scăpat glorios de sub conducerea sa malefică, prin puterea și milostivirea lui Dumnezeu. Iar Adevărul învinge minciunile diavolului și înșelăciunile pe care el le inspiră prin demonii săi.
Pentru cei care studiază viața vizionarilor și a misticilor Bisericii, viața extraordinară deși fraudulos mistică a Magdalenei, plină de numeroase presupuse daruri supranaturale și mistice care imită aproape perfect pe cele date misticilor autentici, ar trebui să servească drept un avertisment foarte serios asupra modului în care diavolul poate imita și maimuțări lucrările lui Dumnezeu, putând fi și el extrem de convingător atunci când face acest lucru. Căci așa cum vedem în cazul sorei Magdalena, el a fost capabil să înșele chiar cardinali, preoți teologi și pe alții care au fost foarte experimentați în viața mistică și aspectele spirituale.
Cauza principală a înșelăciunii continue: Necesitatea călăuzirii si supunerii spirituale. Principalul element care a permis amăgirile demonice continue în viața sorei Magdalena a fost lipsa unui conducător spiritual – preot- , pentru a o ghida și pentru a discerne presupusele ei daruri mistice și haruri supranaturale. Pentru Biserică, ascultarea este ”testul suprem”  și se pare că sora Magdalena nu a fost niciodată supusă ascultării față de un director (călăuzitor) spiritual. Dacă ar fi fost, atunci cu siguranță că înșelăciunile demonice ar fi fost detectate mult mai devreme. Misticii și vizionarii întotdeauna ar trebui să fie ghidați de către un preot director spiritual, și ar trebui ca întotdeauna preotul să îndrume misticul și NU misticul să conducă preotul. Un preot director spiritual Îl reprezintă pe Cristos și autoritatea Sa în Biserică, și prin urmare, harurile mistice și supranaturale ar trebui să fie supuse acestei autorități pentru a ajuta la discernerea autenticității lor.
Cu siguranță o altă lecție spirituală este, că nu tot ce strălucește este neapărat aur, și diavolul nu contraface cositorul sau cuprul, nici măcar argintul -- el caută să contrafacă aurul. Deci, trebuie să fim foarte atenți, cu ajutorul lui Dumnezeu, să nu fim induși în eroare de către amăgirile lui false.


LinkWithin

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...