Isus : " Priveste cu uimire si cu ochii scaldati in lacrimi pe Domnul si Dumnezeul tau. El , din iubire fata de tine si fata de lume , primeste Crucea si o poarta pe Drumul Calvarului.
Da! Eu imbratisez Crucea, e instrumentul de tortura, de umilire si batjocura, pentru ca vad in ea Arma Biruintei asupra pacatului si asupra iadului.E Izvorul Mantuirii, al Jertfirii, dar si al Indurarii Tatalui fata de tine si fata de omenirea intreaga.
Firea omeneasca are o aversiune spontana pentru cruce, pentru tot ce inseamna umilire, greutate, durere, incercare, suferinta, prigoana, povara si chin.Ea nu a fost creata pentru durere , ci pentru fericire.Dar pacatul a atras dupa sine Crucea, ca mijloc de ispasire si mantuire...
Vezi cat de mare este Bunatatea si Intelepciunea Inimii Mele, care Ma fac sa primesc povara Crucii pe umeri, cu toate ca si firea Mea omeneasca o respingea...
De aceea nu te lua dupa fire, atunci cand pe drumul vietii ti se arunca pe umeri crucea, care e partea ta de umilire, de suferinta, de povara, pe care trebuie sa o porti, pentru mantuirea ta si a omenirii.Numai gandul la Mine, unirea cu Mine, in Lumina si Dragostea cu care am luat si am purtat Eu Crucea pe umeri, te vor face sa imbratisezi crucea ta si sa o unesti cu a Mea , ca o singura si mare Cruce Salvatoare!
Ai tu constiinta clara si vie ca luand Eu Crucea pe umeri am luat si crucea pe care trebuie sa o porti tu?Si ca prin harul dobandit de Mine in luarea Crucii si in purtarea ei si tu se cuvine sa-ti iei crucea zilnic si sa o porti cu aceeasi dragoste si rabdare?
Aceasta e marea Intelepciune a Crucii pentru tine si pentru toti cei care cred sincer in Mine si isi iau in serios viata si destinul ei vesnic, mantuirea si fericirea: daca esti una cu Mine in purtarea crucii, esti de asemenea, una cu Mine si in puterea divina de a o purta...si in Cer , unde ea te duce!
Mediteaza ,apoi, ca Eu , Nevinovatia Eterna, iau Crucea pe umeri si o port pentru tine; iat tu , cu vinovatia in spate, sa nu iei crucea pe umeri si sa nu o porti mereu, cu ochii la Mine, care merg inaintea ta?
Da! Crucea Mea cea grea e incarcata cu pacatele tale si ale lumii.Insa Iubirea fata de Tine si fata de omenire Ma face sa o port asa cum este, ca sa nimicesc pacatele si, in locul lor, sa va asez in suflet Viata Mea Divina, Viata Preafericitei Treimi.
Dincolo de povara Crucii si de uraciunea pacatelor, Eu privesc purtarea Crucii, preamarirea si adorarea Tatalui, stergerea pacatelor, dezlegarea , mantuirea , iertarea si fericirea vesnica a sufletelor.Acesta este orizontul crestin al Crucii , pe care doresc sa-l deschida tot mai luminos aceasta Statiunea a Caii Crucii.Asa sa faci si tu!
Iti cer sa iei pe umerii tai Crucea Mea in Crucea ta si sa urci cu ea pe Calvar .Pe Muntele Capatanii te asteapta Rastignitul sa te rastigneasca pe ea.Acum este grea, dar este conditia fericirii tale vesnice, cununa de mireasa a Mea, pe care sa o porti ca fiica adoratoare si victima de jertfa.
Asa cum Eu am luat Crucea pe umeri, te pleaca si ia si tu crucea suferintei, a prigonirii , crucea batjocurii, a durerii si a inchisorii, crucea condamnarii pentru Mine, crucea calomniilor din partea oricui va veni, crucea rugaciunii , a lucrarii, a meditatiei, crucea Adorarii Euharistice si a programului strict de viata sprituala, crucea renuntarii la toate.
La fel ca Mine, ia crucea saraciei , ascultarii, castitatii si victimajului.O mireasa trebuie sa poarte Crucea Mirelui sau si sa-L urmeze unde vrea sa ajunga.
Ori tu vrei sa te declari Adoratoarea Mea Euharistica fara Cruce? Fara suferinta si martiraj?
Eu Imi masor dragostea in tine dupa marimea Crucii pe care o porti in viata, si dupa modul cum o porti.
Vii in urma Mea?Eu am un singur Drum: cel care duce spre Calvar. Numai el va duce la Portul Fericirii Vesnice.
Ia-ti Crucea si Ma urmeaza!Vino dupa Mine cu suflet deschis si gata la jertfa si sacrificare.
Iubeste-Ma si Ma adora in cruce si prin cruce.Ea este dovada clara si sigura ca esti pe Calea cea buna a mantuirii si a sfinteniei.Lasa pe oameni sa mearga pe drumurile lor.Tu vino dupa Mine si prin Cruce vino la Mine.
Cand iti spun : " ia Crucea pe umeri!" inseamna ca iti zic: "vino la Mine si Ma adora! Ingenuncheaza si te inchina Mie, Prezentul Tot in taina Iubirii! "
Daca Eu am luat Crucea , ia-o si tu pe a ta si urmeaza-Ma! Cum sa Ma urmezi?Suferind, cantand,adorandu-Ma, patimind, lucrand, rugandu-te si facand Voia Mea Divina.
Ai luat cu adevarat Crucea pe umeri si o iei si azi in timp de suferinta si prigoana? Sau de frica ei apostaziei de la credinta?
Drumul Meu e Drumul Crucii, deci si altau este acelasi, caci Eu nu am altul afara de cel care duce la Calvar spre Rastignire si Inmormantare , spre Inviere si Glorie.
Fiind Dumnezeu Atotcunoscator si Atatvazator, stiam chinurile si ocara pe care trebuia sa le indur pe Cruce.Cu toate acestea am asteptat-o si am imbratisat-o cu drag si cu mult dor, caci Crucea era singurul mijloc ales de Parintele Vesnic pentru Mantuirea Lumii , iar dragostea mea pentru oameni era asa de mare , incat a intrecut Crucea Mea si intrece si azi orice negare , chiar si rautatea omului de a incerca sa Ma distruga.
Dar pe langa lemnul Meu de ocara, din Iubire Dumnezeiasca catre oameni, Mi-am pregatit si o alta Cruce milenara.Stiam ca in Sacramentul Iubirii voi primi nenumarate ocari si insulte din partea celor ce nu cred in Mine.Mai stiam ca stabilirea Mea in Euharistie va fi o nesfarsita Vinere Mare.Cu toate acestea am instituit Euharistia cu dorinta sa port si aceasta Cruce pana la sfarsitul lumii.
Am facut aceasta ca tu , fiica, si voi toti sa va inchinati Mie si sa Ma adorati asa cum cer .Ma urmezi?"
Mantuitorul meu preabun!
Vazand cu cata bunatate si pace , cu cata dragoste si blandete fata de sufletul meu si fata de chinuitorii Tai brutali si inversunati primesti Tu Crucea si o porti, inima mea se induioseaza.Mi se cutremura, iar ochii imi lacrimeaza :
o, ce imbratisare si purtare divina a Crucii!
Isuse! Acorda-mi Harul Tau ca sa inteleg si sa traiesc intelepciunea crucii: sa port crucea mea pururea in unire cu Tine, Purtatorul tuturor crucilor omenesti.
Spre Marirea Tatalui si a Ta, spre mantuirea si fericirea persoanei mele si a lumii, ajuta-ma sa Te urmez in purtarea crucii mele.
Da-mi harul de a purta cu rabdare si dragoste crucile pe care Providenta Ta mi le trimite , spre ispasirea pacatelor mele si ale omenirii.
Si spre a dobandi tuturor acelora a caror cruce apasa mai greu , puterea Ta Dumnezeiasca de a o purta cu credinta , cu curaj si cu siguranta triumfului Tau.Amin.
sursa: cartea "Teologia Patimilor"
APROBARE,
Raman uimit de ceea ce lucreaza Isus in sufletul cunoscut de mine inca din 1949, cand am fost numit de Sfantul Scaun Apostolic, DIRECTORUL SPIRITUAL AL SOREI MARIA IONELA,in plina prigoana.
Cu adevarat este DUMNEZEU Cel care vorbeste , si atat eu cat si Episcopul Ioan Suciu mort martir la inchisoarea din Sighet si altii nu ne inselam in constatarile noastre.
De aceea cu draga inima si cu toata puterea pe care o am de la Isus bunul nostru Mantuitor,aprobam si binecuvantam volumul
"TEOLOGIA PATIMILOR" ,
si doresc sa rodeasca in suflete cum rodeste in sufletul meu.
Bucuresti 26 octombrie, 1980, Sarbatoarea Divinei Fondatoare.
Episcop Ioan Dragomir
Un comentariu:
Fie-mi crucea cea mai grea,atit timp cit tu esti in viata mea eu nu sunt singura se vor uni crucile noastre,da-mi doamne putere,rabdare ,dragostea ce ai avut-o tu fata de noi oameni dami-o te rog si mie,fa ca inima mea sa se uneasca cu a ta si atunci sa avem o crece mai mare si o inima mai mare fii cu noi o Doamne Isuse,fii cu noi te rugam. Draga Mmarysa-l rugam impreuna pe Isus sa ne ajute sa ne unim crucile si inimile si sa-i minghiem ranile si sa i le stergem amin.
Trimiteți un comentariu