Te caut din toata inima...

10 ianuarie 2011

Vindecarea

Povestea care urmeaza am primit-o (vazut-o) intr-o biserica din Bucuresti.
Tocmai ne-am intors de la cimitir… fusesem sa punem flori pe mormantul parintilor unui prieten.
Ne doream de mult sa intram in Biserica aceasta. De cate ori o vedeam in zare ne bucuram de maretia ei. Lucrarile de constrire a ei inca nu se finalizasera, dar ne doream sa o vedem si din interior. Fiind in ajun de an nou si fiind dupa Craciun speram sa fie deschisa. Asa ca ne-am spus, hai sa incercam usa… poate avem bucuria de-a o admira si din interior.
La intare, in curte, era un tanar care cersea. Statea pe o cutie, iar geaca de iarna si-o intinsese pe trotuar ca pe ea sa se odihneasca doi catei. M-a impresionat gestul lui. Cata grija avea de ei. I-am dat cateva bomboane si am urcat treptele bisericii. Cu speranta am intins mana spre clanta. Mi s-a parut ca usa este usor intredeschisa, ca atunci cand nu o inchizi bine. Mi s-a umplut sufletul de bucurie. Se poate intra!
Interiorul era superb, chiar daca inca nu erau peretii pictati. In dreapta era un brad mare, impodobit cu globuri si beteala colorata. In biserica erau doar doi oameni. Ne-am indreptat spre altar. Aici ne-am inchinat sufletele si am admirat icoanele. In partea dreapta a altarului, spre o mica biblioteca erau mai multe scaune si un fotoliu. Ceva ma atragea spre acel loc. Si in timp ce pasii mei se indreptau spre acele carti, povestea a inceput…
Erau doua povesti ce se suprapuneau…amandoua mi se daruiau. Fiind obosita, m-am asezat pe fotoliu, ca sa fiu mai atenta:

Pe un pat de spital un copil sufera. Este internat de cateva luni si medicii nu-i mai dadeau  sperante. Copilul respira greu si avea sufletul impovarat. Nu-i pasa de el, dar i se rupea inima de cate ori o auzea pe mama lui plangand. Singurele clipe de alinare erau acelea in care parintele preot care l-a botezat cand era mic si la care mergea cu bunica la impartasit de cel putin cinci ori pe an, venea la capul patului si-i spunea rugaciuni. Din cand in cand ii vorbea despre faptul ca de cate ori cineva cere ajutor cu credinta, D-zeu il aude si, din lumea Lui Celesta ii trimite ingeri care-l pot ajuta.
Copilul a inceput tot mai des sa ceara ajutorul Divin. Nu exista seara in care, cu lacrimi fierbinti sa nu ceara sprijinul in a se insanatosi.
Intr-o zi, intamplator, auzi o discutie intre asistente. „Numai o minune il poate salva pe micut”. Stia ca despre el se vorbeste.
In ziua urmatoare primi vizita prietenului sau, parintele preot. Atunci il intreba daca D-zeu poate face minuni. Raspunsul veni incarcat de exemple si iubire. In seara aceea a adormit  linistit. Si pentru prima data in viata sa, visa cum D-zeu ii trimite ajutor:
inger_vindecareaSe facea… ca  din inaltul palat ceresc coboara un inger mare, impunator. Il vazu cum flutura din aripi, in timp ce se rotea deasupra patului sau de suferinta. Si o pace desavarsita se asternu in mintea sa. Frica disparuse, iar durerile aproape ca nu le mai simtea… Si-ar fi dorit ca starea aceea de bine sa nu se mai sfarseasca. In gand implora ajutorul. Ingerul mai flutura usor din aripi, si-n timp ce se ridica spre inaltul cerului, lasa ca din aripa sa sa cada un fulg. Copilul  ii urmari cu privirea dansul prin aer, pana ce-i atinse pieptul.
„Prin el am sa ma vindec, Tatal Ceresc mi l-a trimis”,, rosti copilul in vis, si o stare de impacare nemaiintalnita ii cuprinse fiinta.
………………………………………………….
In biserica, slujba este pe sfarsite. Parinte preot, cu biblia deschisa intre palme priveste multimea din fata sa. E multumit. Incarcat de puterea slujbei pe care tocmai a terminat-o, sufletu-i canta.
Cineva a deschis brusc usa bisericii. S-a creat curent si fereastra din dreapta altarului, nefiind inchisa bine, se deschise lovind marginea zidului. Curentul format facu ca paginile cartii sa fluture in aer. Preotul ridica privirea spre fereastra larg deschisa. O raza de soare se juca pe pervaz si-un fulg, parca desprins dintr-o aripa, dansa prin aer. Nici nu si-a dat seama cand fulgul a atins filele Cartii sfinte. A inchis repede biblia, a multumtit adunarii si porni grabit spre altar.
Stia ca este asteptat cu nerabdare la spital.
Cu-n  zambet cald si-a cerut scuze de la cei care ii tineau calea.  Avea o noua misiune.
Cand a ajuns la spital, gandul sau deja imbratisase de mult copilul, caci nu era slujba in care sa nu se roage pentru copil.
Amintirea preotului pleca in urma: Il cunostea de la cateva luni, de cand il botezase. Cand a inceput sa mearga, al aducea bunicuta din cand in cand pe la biserica. Apoi, cand a inceput sa se tina bine pe picioruse, isi dorea chiar el sa vina la biserica. Ii placea sa stea cat mai aproape de altar si se simtea atat de mandru cand uneori,  in timpul slujbei, parintele preot il mangaia pe crestet. Il simtea asa.. ca un prieten.
Pasii l-au adus in fata salonului unde era internat micutul. Fusese de atat de multe ori la patul copilului, ca stia drumul si cu ochii inchisi.
Deschise usor usa si pasi in salon. Copilul parea ca  doarme. Il privi cu nemarginita iubire. Cat de mult isi dorea ca puiul de om sa se faca bine. Cate nopti a stat treaz si s-a rugat pentru vindecarea acestuia si-a tuturor copiilor bolnavi…
Bolnaviorul i-a simtit gandul si a deschis ochii. In ei se citea bucurie si durere in acelasi timp.
Parintele preot il mangaie pe funte si se apleaca dupa biblie. O deschide si cu voce duioasa incepe sa se roage. Copilul suspina si inchide ochii.
Parintele frunzareste cartea cautand o anume pagina.
Dintre file tocmai se desprinde fulgul din aripa. Pluteste usor deasupra patului, iar copilul deschide privirea si-l vede. Si parca brusc, pentru el timpul se opreste. Il priveste cum zboara incet, foarte incet, deasupra sa. Parca intreaga lui fiinta se legase de acel fulg. Isi aminti de vis si resimti starea de impacare pe care o traise atunci… si fulgul dansa…dansa, iar vocea calda a preotului ii umplea sufletul.
Copilul deschise palma. Fulgul, baletand usor i se aseza intre degete.
Parinte preot tocmai a terminat o rugaciune. Se apleca spre copil, lua mana care tinea fulgul,
Unii cele trei degete si plimba  prin aer mana copilului, facand cu ea semnul crucii.
Cand degetele unite au atins ca o mangaiere umarul stang, fulgul se desprinse dintre degete si i se aseza pe piept.
„Este exact ca in vis” sopti copilul.
Si starea de bine care o retrai, ii curata parca trupul. In adancul sufletului auzi o muzica divina. Respira usurat. „D-zeu mi-a ascultat rugaciunile. Mi-a trimis un inger” si pentru prima data de cand era bolnav a stiut ca se va face bine.
Lunile au trecut rapid. Analizele medicale aratau ca starea baiatului este tot buna.
Intr-o zi frumoasa de primavara, a parasit spitalul.
In a doua zi de la  externare a scris o poveste care se numea : 

„Sa fii atins de o aripa de inger”.
Si anii au trecut, iar copilul a ales drumul spiritual. S-a facut preot si de cate ori are ocazia le marturiseste oamenilor ca prin credinta si iubire oricine se poate vindeca… si nu-i este niciodata jena, a se da exemplu.



Dumnezeu sa va binecuvanteze cu acele haruri care va vor vindeca sufletele!

Un comentariu:

Anonim spunea...

Avem scriitori f buni. Avem povestitori de exceptie pe care lumea ii neglijeaza. Orice suflet, indiferent de varsta sa biologica are nevoie de povesti. Povestile d-nei Geta Heimerl sunt minunate. Ele te duc intr-o lume a ingerilor si parca iti pun aripi pe umeri. Cand o auzi spunand povesti, crezi ca un inger iti vorbeste. Avem nevoie de minuni in vietile nostre, iar una dintre ele poate deveni "povestea". Povestea cu har, cu miez de suflet divin, cu bucurie si iubire cereasca...asa sunt de fapt povestile d-nei Geta. Pacat ca nu sunt mediatizate asa cum ar merita. Se scriu tone de pagini cu fleacuri, barfe, minciuni...pe cand (?)povestile adevarate, creatoare, inaltatoare isi vor gasi cuvintele asternute in carti, reviste pe care fiecare, de la mic la mare sa le citeasca, sa le indrageasca... Daca am privi cu respect in adancul sufletului nostru, am vedea ce lipsa uriasa de cuvinte de dor, de bucurie, de viata ...lipsesc. Daca am fi cu adevarat mai destepti am citi mai multe povesti si am darui carti cu povesti ca un dar de mare pret...Sper sa mai prind aceste vremuri de poveste, cand povestea va fi repusa pe locul unde dintotdeauna a asezat-o insusi Tatal Ceresc, iar noi, cei mari si tare destepti refuzam sa intelegem...Eu inca sper!!!!

LinkWithin

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...