In iunie 2001 am fost diagnosticata cu boala Parkinson, care mi-a atacat partea stanga a corpului.
Acest fapt mi-a amplificat dificultatea de a trai normal, pentru ca eu sunt stangace.
Dupa trei ani,timp in care simptomele initiale ale bolii au progresat lent, a avut loc o deteriorare semnificativa: s-a intetit tremurul, rigiditatea, durerile si insomnia.
Incepand din 2 aprilie 2005, de la saptamana la saptamana, m-am simtit din ce in ce mai rau, atunci in mod iremediabil, mi-am pierdut puterea.
Nu mai eram in masura sa scriu, iar daca incercam scrisul meu era ilizibil.
De asemenea , nu mai puteam conduce masina decat pe distante foarte scurte, pentru ca piciorul meu se bloca, uneori pentru o lunga perioada de timp, ingreunand astfel conducerea.
Eram total epuizata.
Dupa ce mi s-a pus diagnosticul, mi-a fost greu sa calc pe urmele lui Papa Ioan Paul al 2 lea.
Cu toate acestea, simteam apropierea lui in rugaciune si stiam ca el putea intelege suferinta pe care o traiam.
Numai iubirea putea da sens.In aceasta lupta de zi cu zi aveam o singura dorinta: sa traiesc prin credinta si sa accept suferinta
din dragoste pentru Domnul.
In anul 2005 de Pasti, doream nespus sa-l vad pe Sfantul Parinte la TV.Undeva, in adancul meu simteam ca , probabil, era pentru ultima data cand voi fi capabila sa fac acest lucru.
Inca din zorii zilei am inceput sa ma pregatesc pentru "intalnire".
Din pacate , la locul de munca au avut loc evenimente neasteptate care nu mi-au permis sa vad transmisia de la TV.
In seara zilei de 2 aprilie 2005, intreaga noastra comunitate s-a adunat sa se roage pentru Sfantul Parinte , care era pe moarte.
Cand am aflat stirea mortii sale, lumea mea interioara s-a prabusit.
Am pierdut singurul prieten care ma putea intege si care mi-a dat puterea de a merge mai inainte.In acele zile am simtit un mare gol,dar totodata, eram sigura ca el desi era departe , continua sa fie prezent.
In acelasi an, pe 13 mai, de sarbatoarea Sfintei Fecioare de la Fatima, Papa Benedict al 16 lea a anuntat un decret special pentru deschiderea procesului de beatificare si canonizare a slujitorului lui Dumnezeu Papa,
Ioan Paul al 2 lea.
A doua zi ,surorile mele din intreaga comuniune franceza si africana au inceput sa se roage Papei Ioan Paul al 2 lea
sa mijloceasca harul vindecarii mele.
S-au rugat in mod constant si fara odihna asteptand vesti despre sanatatea mea.Eram in acbel moment in vacanta.
Pe data de 26 mai m-am intors in comunitate.
Boala ma epuizase complet.
"Daca vei crede vei cunoaste atotputernicia lui Dumnezeu"
aceste cuvinte m-ai insotit aducandu-mi speranta, cu toate acestea de la inceputul lunii iunie nu mai suportam nimic.
Luptam sa stau pe propriile mele picioare si sa umblu.
M-am adresat superioarei mele sa ma demisioneze.
Si ea m-a rugat sa incerc sa rezist bolii, pana cand se va intoarce in august, de la Lourdes, si a adaugat:
"Ioan Paul al doilea nu si-a spus inca ultimul cuvant."
Era ora 17.Cu mare greutate am scris si ma uitam la scrisul meu ilizibil.
Am plecat in tacere...
A doua zi totul a decurs normal.La ora 21, dupa rugaciunile de seara, am parasit biroul si m-am dus in camera mea.
Am simtit nevoia de a lua un pix si a scrie, ca si cand cineva mi-a spus sa o fac, "Ia pixul si scrie".Era intre 21 si 30 -21 si 45.
Am scris si spre marea mea surprindere scrisul meu era in totalitate lizibil! Extraordinar!
Stateam intinsa pe patul meu ,uimita.Au trecut exact doua luni de la momentul in care Ioan Paul al 2 lea a revenit la casa Tatalui.
M-am trezit dimineata la 4 si 30, mirata ca puteam sa dorm.
Dintr-o data am sarit din pat: trupul meu nu ma durea, nu era rigid.
Nu ma simteam rau...
In interiorul meu s-a nascut o dorinta foarte puternica de a merge
la Sfantul Sacrament.
M-am dus in capela si am ramas in adoratie.
Am simtit o pace adanca, eram convinsa ca va fi bine.
Ceea ce am trait prin aceasta experienta a fost convinsa ca va fi bine.
Ceea ce am trait prin aceasta experienta a fost un mare mister, greu a fi exprimat numai in cuvinte.Stand in fata sacramentului, meditam la misterele luminii , scrise de catre Sfantul Parinte.
La ora sase dimineata am lasat surorile si am mers la Euharistie.
M-am dus pe picioarele mele vreo 50 de metri si deodata mi-am dat seama ca puteam merge, ca bratul meu stang,
de asemenea, se misca, ca nu mai era imobil.
Am simtit o usurinta si o relaxare mintala, cum nu mai traisem de ceva timp.
In timpul Euharistiei, simteam mare bucurie si pace in suflet.
Era pe data de 3 iunie, sarbatoarea Sfintei Inimi a lui Isus.
Cand slujba s-a terminat , am fost sigura ca am fost vindecata.
Mana mea nu mai trenura.M-am dus sa scriu toate acestea si la pranz am incetat sa mai iau medicamentele prescrise.
Cinci zile mai tarziu, in conformitate cu planurile mele anterioare,
m-am dus in vizita la neurologul, care se ocupase de mine, timp de 4 ani.
La randul sau a fost foarte surprins cand a constatat disparitia tuturor simptoamelor bolii mele, si intreruperea tratamentului
inainte cu 5 zile de vizita.
O zi mai tarziu, Superioara noastra generala a cerut tuturor surorilor din comunitate de a incepe Zilele Recunostintei;
intreaga comunitate a inceput Novena catre Ioan Paul al 2 lea.
Acum lucrez normal, nu mai am dificultati la scris
si conduc chiar si masina pe distante lungi.
Ma simt ca nou -nascuta aceasta este cu adevarat o viata noua,
destul de diferita de cea dinainte.
Pot spune ca prietenul, care a parasit pamantul nostru
este acum foarte aproape de inima mea.
Datorita lui continua sa creasca dorinta mea interioara,
de adoratie si de iubire pentru Euharistie,
care este primordiala in viata mea de zi cu zi.
Ceea ce Domnul mi-a permis sa experimentez - vindecarea prin mijlocirea lui Ioan Paul al 2 lea este un mare mister, pe care nu-l pot descrie in cuvinte...
Nimic nu este imposibil pentru Dumnezeu.Si acesta este purul adevar:
"Daca vei crede , vei cunoaste atotputernicia lui Dumnezeu ".
Sora Marie - Pierre Simon
sursa : revista "Iubiti-va ! unii pe altii " .,numarul 4 din 2010
Dumnezeu sa va binecuvanteze cu acele haruri care va vor purta pe calea sfinteniei!
2 comentarii:
Frumoasa marturia. Cert este ca acest papa a facut mutle lucruri care la inceput au fost f contestate dar care la sfarsit vor fi aplaudate de toti…
La fel, Vaticanul ce pana mai ieri ascundea si tinea secret va scoate la lumina si se va mandri cu acele lucruri. Ceea ce inseamna ca multe lucruri deja s-au schimbat in bine.
Profetia lui Malachia a facut ca toata lumea sa astepte cu sufletul la gura desfasurarea evenimentelor si aparitia ultimului Papa, Petrus Romanus, care ar trebui sa urmeze acestuia de acum.
"În timpul ultimei persecutii a Sfintei Biserici Romane, pe scaun va sta Petru, romanul, care-ii va păstori turma printre foarte multe suferinte (încercări) tribolazioni; iar când aceste încercări se vor sfârsi, orasul celor sapte coline va fi distrus, si Judecătorul cel de temut va judeca poporul său. Amin (Asa să fie)."
De cand m-am apropiat mai mult de Iisus am inteles ca orice conducator este o necessitate si o binecuvantare sau o judecata in functie de cei peste care ajunge.
Iata ca acest papa, Ioan Paul al II-lea, a fost o binecuvantare si consideratia celor care il apreciaza cred ca este meritata.
Mi-a devenit foarte simpatic si imi dau tot mai mult seama ca Iisus este preocupat de unificare lumii sub semnul Iubirii dupa cate se pare… Iar acest papa a fost un pionier in acest sens, spre deosebire de predecesorii sai inaintand cu imbratisarea nu numai spre celelalte biserici crestine dar si spre celelalte religii.
Pentru ca o biserica trebuie sa fie a tuturor, prin cunoasterea istoriei ei, mai mult sau mai putin spirituale, dar mai ales a sfintilor care au existat intotdeauna indiferent de atitudinea conducatorilor, deci a semnelor de la Iisus, facem ca aceasta biserica sa fie si a noastra, a tuturor, de aceea simt ca aceasta biserica , ca si celelalte de altfel, este a tuturor si a mea deopotriva si ii salut si imbratisez pe sfintii, conducatorii si mai ales pe credinciosii ei :)
Ingerul tau,ai rostit cuvinte care reflecta o buna parte a realitatii din timpul lui Ioan Paul al 2 lea
"Iata ca acest papa, Ioan Paul al II-lea, a fost o binecuvantare si consideratia celor care il apreciaza cred ca este meritata.
Mi-a devenit foarte simpatic si imi dau tot mai mult seama ca Iisus este preocupat de unificare lumii sub semnul Iubirii dupa cate se pare… Iar acest papa a fost un pionier in acest sens, spre deosebire de predecesorii sai inaintand cu imbratisarea nu numai spre celelalte biserici crestine dar si spre celelalte religii. "
Sunt de acord cu ce ai afirmat si-ti marturisesc ca Papa Ioan Paul al 2 lea imi e foarte,foarte drag; si , cu toate ca la inceput am fost reticenta,pe zi ce trece descopar ca si actualul Papa "e pe gustul meu".
Dumnezeu sa ne binecuvanteze pe toti , sa ne imbratiseze cu iubirea Sa deoarece tare mult imi doresc sa ne regasim toti in aceeasi imbratisare Divina.
Pe Cruce Isus si-a desfacut bratele pentru a ne cuprinde pe toti , ce trist e insa faptul ca multi dintre noi au fugit din bratele LUI.
Pacea , Iubirea, Bucuria ! ...sa fie mereu prezente in sufletul tau.
Trimiteți un comentariu