Fericita Angela de Foligno

Drumul spiritual al Angelei de Foligno

14.10.2010, Vatican (Catholica) - Papa Benedict al XVI-lea a dedicat cateheza sa din cadrul audienţei generale de miercuri, 13 octombrie 2010 Fericitei italience Angela de Foligno (aprox. 1248 – 1309). Audienţa a avut loc în Piaţa San Pietro în prezenţa a 25.000 de persoane. Această mare mistică medievală trezeşte de obicei admiraţie pentru “culmile experienţei de unire cu Dumnezeu la care ea a ajuns”, a spus Pontiful. “Dar probabil că se iau prea puţin în considerare primii paşi, convertirea sa şi drumul lung care a dus-o de la punctul de plecare, ‘marea teamă de iad’, până la ţintă, unirea totală cu Treimea”.

Angela s-a născut “în jurul anului 1248 într-o familie înstărită, a rămas orfană de tată şi a fost educată de mama în mod destul de superficial”. S-a căsătorit la vârsta de 20 de ani şi a avut copii, ducând o viaţă nepăsătoare, dispreţuind pe cei care slujeau Biserica şi pe aproapele. “Câteva evenimente, cum ar fi cutremurul violent din anul 1279, un uragan, războiul de mulţi ani împotriva Perugiei şi consecinţele sale dure au incidenţă în viaţa Angelei, care progresiv îşi dă seama de păcatele sale, până la un pas decisiv: îl invocă pe sfântul Francisc, care-i apare în viziune, pentru a-i cere sfat în vederea unei Spovezi generale bune pe care trebuia s-o facă… După trei ani, drumul convertirii are o altă cotitură: dezlipirea de legăturile afective, deoarece, în puţine luni, după moartea mamei urmează moartea soţului şi a tuturor copiilor. Atunci îşi vinde bunurile şi în anul 1291 aderă la Ordinul Terţiar al sfântului Francisc”.

Viaţa îi este relatată de confesorul ei în “Cartea Fericitei Angela de Foligno”. La începutul itinerariului ei spiritual, fericita a simţit teamă de iad din cauza păcatelor ei. “Această ‘teamă’ de iad corespunde tipului de credinţă pe care Angela îl avea în momentul ‘convertirii’ sale; o credinţă încă săracă în caritate, adică în iubirea lui Dumnezeu. Căinţa, frica de iad, ispăşirea îi deschid Angelei perspectiva dureroasei ‘căi a crucii’ care… o va duce apoi pe ‘calea iubirii’”. “Angela a simţit că trebuie să îi dea ceva lui Dumnezeu pentru a repara păcatele sale, însă încetul cu încetul a înţeles că nu are nimic să îi dea, ba chiar că este ‘nimic’ în faţa Lui; înţelege că nu voinţa ei îi va da iubirea lui Dumnezeu, pentru că aceasta poate să îi dea numai ‘nimicul’ ei, ‘non iubirea’ ei”.

Încetul cu încetul, “Angela înţelege în mod profund realitatea centrală: ceea ce o va mântui de ‘nevrednicia’ sa şi de faptul că ‘merită iadul’ nu va fi ‘unirea sa cu Dumnezeu’ şi faptul că posedă ‘adevărul’, ci Isus răstignit, ‘răstignirea Sa pentru mine’, iubirea Sa… transformarea în iubirea şi în suferinţele lui Cristos răstignit, identificarea cu El”. Convertirea Angelei “va ajunge la maturizare numai atunci când iertarea lui Dumnezeu va apare sufletului ei ca darul gratuit de iubire al Tatălui, izvor de iubire”. Pe drumul ei spiritual, “trecerea de la convertire la experienţa mistică, de la ceea ce se poate exprima la ceea ce este inexprimabil, are loc prin intermediul Răstignitului… Toată experienţa sa mistică înseamnă, deci, a tinde la o perfectă ‘asemănare’ cu El, prin purificări şi transformări tot mai profunde şi radicale… Această identificare înseamnă şi a trăi ceea ce a trăit Isus: sărăcie, dispreţ, durere… Un drum foarte înalt, al cărui secret este rugăciunea constantă”.

 sursa:http://www.catholica.ro/2010/10/14/drumul-spiritual-al-angelei-de-foligno/

"Cerul Lui Dumnezeu - scrie Fericita Angela  de Foligno in capitolul "Lacrimi" - cel mai placut lucru in ochii Sai.Atunci , in milostenia Sa,imi aparu de mai multe ori , in somn si in veghe,rastignit.
"Priveste, imi spune, priveste spre ranile Mele".

Si in chip minunat imi arata cat a suferit pentru mine.Rand pe rand, in amanunt, imi arata fiecare suferinta si-mi spunea: 

"Cu ce poti sa Ma rasplatesti?" 

Mi se arata de mai multe ori pe zi.Viziunile de peste zi erau mai potolite ca acelea de pe timpul noptii, si toate aveau chipul celei mai fioroase dureri.

 Imi arata chinurile capului, sprancenele si barba smulse.Socotea loviturile biciului, imi arata aievea locul unde a izbit fiecare si-mi zicea: 

"Sunt pentru tine, pentru tine, pentru tine".

Atunci imi venira in minte toate pacatele si intelesei ca eu am fost cel care am biciuit.Pricepui ca  mare trebuie sa fie durerea aceea.Si simtii o sfartecare pe care n-am mai avut-o niciodata.Ci , El staruia cu privelistea Patimirii Sale, zicandu-mi: "Cu ce poti sa Ma rasplatesti tu?".Si eu plangeam, plangeam , suspinam si gemeam intr-atata, ca-mi vazui lacrimile arzandu-mi carnea, si cand am ajuns sa ard, am mers sa ma astampar cu apa rece".

Coplesita de gandul ranilor Domnului, Angela auzi cu urechile sufletului acest cuvant:

"Nu in ras te-am iubit.

Nu cu iubire prefacuta te-am iubit!"

 Iubirii inspaimantator de serioase , de adevarate , adanci si desavarsite , ea nu  putea sa alature decat o iubire afectata , o iubire de joaca si rusinoasa minciuna.

Si simtea atunci ca i se desghioaca pieptul si-i plesneste inima

...................................................

Fericita Angela de Foligno se ruga intr-o zi si medita asupra Patimilor Domnului.

"Cautam sa masor , spune ea, si sa asez pe cantar crimele mele, care au costat nu numai lacrimile, rugaciunile ci si moartea Fiului lui Dumnezeu;

si inca ce fel de moarte!"Atunci i s-a aratat Isus rastignit.Atunci ea isi privi toata putreziciunea.Iar Isus ii arata cum ranile lui sunt antidotul ranilor sufletului ei, ii arata fiecare pacat al sufletului si trupului ei scris cu rani pe Trupul Lui.

Incepand cu podoaba coafurii, sulemenirea fetei, intrebuintarea nelegiuita a vazului , auzului, a gustului; continuind cu pacatele gatului, ale umerilor, ale bustului, ale inimii, ale mainilor, ale picioarelor, ale intregului trup.

Sfarsi apoi:

"Tu nu vei afla nici un pacat si nici o boala a sufletului a caror pedeapsa sa nu o fi indurat si carora sa nu le fi oferit un remediu".

Sufletul incepe sa se inalte in clipa in care a avut curajul sa-si priveasca pacatele in fata.Sa privim si sa citim, rand pe rand, fiecare pacat cu oroarea felului in care s-a inscris in istoria Fiului lui Dumnezeu, prin ranile ce nu pot sa fie cuprinse in nici un nume.

sursa : "Ranile Domnului" scrisa de Episcopul Ioan Suciu

 

Dumnezeu  sa ne binecuvanteze pe toti cu DARUL unei Constiinte sensibile care sa ne aminteasca mereu faptul ca :

Noi am fost motivul!

O, Isuse ,
intipareste Chipul Tau indurerat in inima mea
si Patimile Tale in sufletul meu
si fereste-ma de bucuriile pacatoase ale acestei lumi.