1. "Eu sunt Biserica lui Dumnezeu".Adevar religios de prima importanta, plin de consecinte practice pentru viata mea.
2.Cand imi dau osteneala sa ma gandesc la asta, sufletul prezinta privirilor mele, profunzimi nebanuite.
El cuprinde doua locasuri:
Cel dintai e deschis tuturor, lumea din afara patrunde aici prin simturi.Aici stapaneste zgomotul si agitatia; senzatii mai mult sau mai putin vii , sentimente vesele sau triste, dorinte si aversiuni se intalnesc si se ciocnesc in fiecare zi.
Dar este un alt locas , intim si rezervat, acela in care nu intra cine vrea ,in care eu insumi, vai! nu patrund decat atat de rar.
3. Dar cand mi se intampla sa ma retrag aici, simt aceiasi impresie ca aceea care ma cuprinde cand intru intr-o biserica.
Ceea ce ma impresioneaza intrand intr-o biserica, mai ales daca aceasta biserica e o vasta catedrala , cu pridvorul plin de umbre, e adanca tacere ce domneste acolo.Aceasta tacere nu e aceea a singuratatii si neantului; dimpotriva e o tacere plina de mister.
La fel,cand nemultumit de a inchide numai sufletul de catre lumea de afara ajung sa fac zgomot din launtru, reculegerea in care ma statornicesc astfel, are ceva grav si solemn, ca tacerea unui sanctuar.Si in loc sa ma gasesc singur cu mizeria si saracia mea, ma simt in prezenta unei maretii de un caracter aparte.
4.Impresia maretiei o gasesc si in contemplarea spectacolelor pe care ni le ofera natura;un frumos asfintit de soare, nemarginirea marii, maretia piscurilor, splendoarea cerului instelat, toate acestea sunt marete, admirabile sau nemaipomenit de marete.
Insa o simpla reflexie e de ajuns sa faca sa dispara orice maretie care nu-i decat materiala; natura nu stie nimic, nici despre splendorile ei fara viata, nici despre puterea sa distrugatoare, in timp ce eu, intr-una din slabele mele cugetari pot imbratisa universul intreg.Si pentru ca eu stiu, ma simt mai mare decat universul care nu stie.
5.Dimpotriva,coborand in adancul sufletului meu, in care e un sentiment pe care nici splendorile, nici desfasurarea fortelor naturii nu-l vor inspira vreodata;un sentiment care face ca din proprie initiativa, fara violenta, fara constrangere, in mod firesc sa plec capul in fata unei maretii care ma depaseste fara sa ma striveasca, a unei maretii slavite si sacre care impune prin excelenta si perfectiunea sa.
Acest sentiment se numeste respect.Si respectul de care sunt astfel cuprins, imi descopera prezenta lui Dumnezeu in adancul fiintei mele.
6.Daca vreau sa treaca prin practica vietii mele adevarul pe care vreau sa-l pun in lumina, ma voi forta sa respect prezenta Fiintei misterioase care salasluieste in sufletul meu, voi trai respectuos.A trai respectuos nu inseamna numai a recunoaste teoretic maretia Aceluia care locuieste in mine, ci a-i aduce in spirit si adevar un cult neintrerupt.
7.Aceasta datorie luata in serios tinde la o transformare radicala a vietii mele.Omul care nu-l cunoaste pe Dumnezeu pretinde sa dispuna ca stapan , de destinul sau.Si daca e logic cu el insusi, incearca sa subordoneze totul interesului sau personal, caruia ii sacrifica fara a ezita, tot restul inclusiv fericirea celorlalti.
Dimpotriva, in ziua in care voi fi descoperit ca sufletul meu este templul viu al lui Dumnezeu, eu nu voi mai fi stapan la mine acasa, deoarece va trebui sa-mi dau silinta sa recunosc in mod practic drepturile lui Dumnezeu, dandu-i sub acoperisul meu drepturile care i se cuvin.Ori, aceste drepturi sunt absolute si nu se cade sa le impun limite.
Oaspetele sufletului meu care se micsoreaza si se ascunde, nu ramane pentru aceasta mai putin Dumnezeu, cel caruia ii revine nu numai locul dintai, ci locul intreg.
8.Va trebui deci sa evit cu grija tot ceea ce i-ar putea displace Stapanului si Domnului meu, imi voi cerne intentiile si voi inabusi orice gand si orice dorinta care n-ar fi conforma respectului ce i-l datorez.Voi merge mai departe nemultumindu-ma sa inlatur tot ceea ce poate vatama Maiestatea divina, ma voi inspira in toate detaliile vietii mele din dorinta de a-i placea Lui.
In orice ocazie voi impune tacere preferintelor mele
pentru a nu consulta direct buna placerea Sa.
pentru a nu consulta direct buna placerea Sa.
Imi voi da silinta sa ma dau inapoi, sa ma fac atat de mic incat , practic sa nu mai contez.
Atunci voi trai in adevar.Atunci sufletul meu va fi devenit cu adevarat templul lui Dumnezeu.
sursa: E. Macker "Meditatii pentru viata interioara"
6 comentarii:
Da si eu sunt o farama din glorioasa biserica a lui Dumnezeu.Ii multumesc pentru har si infiere, iertare si dragoste.
Te imbratisez cu iubire din IUBIRE, draga mea Mary!
http://www.muntelesfinteitreimi.ro/Februarie%202010.html
P si B ! :)
Doamna Elena, ce-as mai putea adauga??? ati exprimat atat de frumos IUBIREA.
Va imbratisez cu brate pline de binecuvantari!
tomulica, mi-a placut mult.
Presfanta Treime sa te ajute sa indeplinesti ceea ce ti-ai propus.
P si B :)
Domnul sa fie laudat in vecii vecilor !
.. lui tomulica numai "na, na !" pentru pacatele lui !
tomulica pacatosul :
Fie voia Domnului ! :)
Trimiteți un comentariu