Viata interioara este o viata de reculegere si de tacere.
Pentru a duce o viata interioara este necesar sa ne impotrivim firii noastre care ne predispune la curizitate fara rost,la palavrageala,la imprastiere.Exista suflete care nu se afla niciodata "acasa",risipindu-se mereu in lumea din afara.In afara palavrageala limbii exista palavrageala mintii,"limbutia interioara a gandurilor";preocupari usuratice,noutati adunate de ici si de colo,visari ale unei imaginatii demente.Aceasta palavrageala imprastie la fel ca si cealalta."Vai de cei care nu au cunoscut tacerea!"Un suflet risipit este in mod necesar un suflet superficial,care nu reflecteaza,care nu aprofundeaza nimic.Ori,comorile vietii-ca si ale pamantului,trebuie cautate la adancime.Un suflet risipit este totodata un suflet gol.Abia incoltite,gandurile si sentimentele se evaporeaza.Nimic nu se coace pentru ca nimic nu-i statornic.Sufletul se desteapta si infloreste in umbra reculegerii si a tacerii.Exista o virtute a tacerii pe care n-o cunosc decat aceia care stiu sa taca.Cei mai multi oameni nu cunosc aceasta virtute a tacerii.Altii o presupun dar nu vor s-o incerce.Se tem sa se afle fata in fata cu ei insisi si cu scopul ultim al vietii lor.Si pentru ca tacerea i-ar face sa auda adevaruri de care se tem,ei cauta in zgomot si"distractie"o siguranta falsa.Dar acesta nu-i decat un remediu trecator.Trebuie sa ai curaj sa infrunti adevarul,oricare ar fi el.Ori omul nu-si cunoaste adevarata fire decat cu conditia de a trai adancit in sine insusi.Numai datorita tacerii si cugetarii se deschid ochii asupra propriei mizerii;el isi da seama cat de mic e locul pe care-l ocupa in lume,cat de marginita e stiinta lui,care nu rezolva nici una din problemele puse de viata,cat de scurta e existenta sa.De asemenea,numai datorita tacerii se aud glasurile profunde ale firii,indeosebi acela care impune activitatii o regula ideala,superioara instinctului si dorintei si care se cheama constiinta.Sa iubim tacerea.Sa indragim clipele pe care le petrecem departe de zgomotul si agitatia lumii.Ele pot sa para austere,dar sunt rodnice.Punandu-ne in situatia de a privi viata de sus,ele dau seninatate sufletului nostru.Marginindu-ne insa doar la atata,nu vom cunoaste decat o seninatate trista,lipsita de bucurie.Viata interioara trebuie sa ne duca mai departe...(E.MACKER-"Meditatii pentru viata interioara")
Pentru a duce o viata interioara este necesar sa ne impotrivim firii noastre care ne predispune la curizitate fara rost,la palavrageala,la imprastiere.Exista suflete care nu se afla niciodata "acasa",risipindu-se mereu in lumea din afara.In afara palavrageala limbii exista palavrageala mintii,"limbutia interioara a gandurilor";preocupari usuratice,noutati adunate de ici si de colo,visari ale unei imaginatii demente.Aceasta palavrageala imprastie la fel ca si cealalta."Vai de cei care nu au cunoscut tacerea!"Un suflet risipit este in mod necesar un suflet superficial,care nu reflecteaza,care nu aprofundeaza nimic.Ori,comorile vietii-ca si ale pamantului,trebuie cautate la adancime.Un suflet risipit este totodata un suflet gol.Abia incoltite,gandurile si sentimentele se evaporeaza.Nimic nu se coace pentru ca nimic nu-i statornic.Sufletul se desteapta si infloreste in umbra reculegerii si a tacerii.Exista o virtute a tacerii pe care n-o cunosc decat aceia care stiu sa taca.Cei mai multi oameni nu cunosc aceasta virtute a tacerii.Altii o presupun dar nu vor s-o incerce.Se tem sa se afle fata in fata cu ei insisi si cu scopul ultim al vietii lor.Si pentru ca tacerea i-ar face sa auda adevaruri de care se tem,ei cauta in zgomot si"distractie"o siguranta falsa.Dar acesta nu-i decat un remediu trecator.Trebuie sa ai curaj sa infrunti adevarul,oricare ar fi el.Ori omul nu-si cunoaste adevarata fire decat cu conditia de a trai adancit in sine insusi.Numai datorita tacerii si cugetarii se deschid ochii asupra propriei mizerii;el isi da seama cat de mic e locul pe care-l ocupa in lume,cat de marginita e stiinta lui,care nu rezolva nici una din problemele puse de viata,cat de scurta e existenta sa.De asemenea,numai datorita tacerii se aud glasurile profunde ale firii,indeosebi acela care impune activitatii o regula ideala,superioara instinctului si dorintei si care se cheama constiinta.Sa iubim tacerea.Sa indragim clipele pe care le petrecem departe de zgomotul si agitatia lumii.Ele pot sa para austere,dar sunt rodnice.Punandu-ne in situatia de a privi viata de sus,ele dau seninatate sufletului nostru.Marginindu-ne insa doar la atata,nu vom cunoaste decat o seninatate trista,lipsita de bucurie.Viata interioara trebuie sa ne duca mai departe...(E.MACKER-"Meditatii pentru viata interioara")
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu