Putem spune ca suntem ceea ce ne rugam.
Treapta credintei noastre e treapta pe care ne aflam in rugaciune; forta sperantei noastre este forta rugaciunii; caldura caritatii e caldura rugaciunii noastre.Nici mai mult, nici mai putin.
Rugaciunea noastra a avut un inceput pentru ca noi am avut un inceput; dar nu va avea sfarsit, si ne va insoti in vesnicie, si va fi respiratia contemplarii noastre extatice a lui Dumnezeu, cantecul fericirii noastre vesnice.Rugaciunea e un cuvant care se schimba continuu, chiar daca este repetata la nesfarsit cu aceleasi silabe si cu aceeasi intonatie a vocii. Ceea ce se schimba e duhul Domnului care o anima; si acesta nu se repeta niciodata, e intotdeauna nou.
Sfanta Bernadette Soubirous nu stia sa spuna decat Bucura-te , Marie;un mare mistic nu mai era capabil sa repete decat monosilabicul DIO ( Dumnezeu).Rugaciunea lor era cea mai variata si mai personala care se poate imagina, pentru ca in spatele acelui unic cuvant se afla , deplin, duhul lui Isus, care este duhul Tatalui.
Ca sa intelegem bine rugaciunea trebuie sa ne dam seama ca vorbim cu Dumnezeu.
Sunt doi poli: unul mic-mic, slab-slab: sufletul meu; altul imens si atotputernic : Dumnezeu!
Aici e prima surpriza: ca El, atat de mare, a vrut sa stea de vorba cu mine, atat de mic; El,Creatorul,cu mine, creatura.
Nu eu am vrut rugaciunea; El a vrut-o.
Nu eu L-am cautat pe El, ci El m-a cautat mai intai.In van ar fi fost cautarea mea daca inainte de toate timpurile nu m-ar fi cautat El pe mine.
Speranta, pe care se bazeaza rugaciunea mea, sta in aceea ca El imi vrea rugaciunea.
Si daca merg la intalnire, este pentru ca El e deja acolo si ma asteapta.
sursa: Carlo Carretto "Iubire in tacere.Ganduri pentru fiecare zi ."
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu