Te caut din toata inima...

27 noiembrie 2013

Discursul Papei la Liturghia de încheiere a Anului Credinţei

Discursul Sfântului Părinte Papa Francisc
la Liturghia de încheiere a Anului Credinţei
în solemnitatea Cristos Regele Universului
Piaţa San Pietro, 24 noiembrie 2013

Solemnitatea de astăzi a lui Cristos Regele Universului, încoronare a anului liturgic, marchează şi încheierea Anului Credinţei, convocat de Papa Benedict al XVI-lea, spre care se îndreaptă acum gândul nostru pline de afecţiune şi de recunoştinţă pentru acest dar pe care ni l-a oferit. Cu această iniţiativă providenţială, el ne-a oferit ocazia de a redescoperi frumuseţea acelui drum de credinţă care a început în ziua Botezului nostru, care ne-a făcut fii ai lui Dumnezeu şi fraţi în Biserică. Un drum care are ca ţintă finală întâlnirea deplină cu Dumnezeu, şi în timpul căruia Duhul Sfânt ne purifică, ne ridică, ne sfinţeşte, pentru a ne face să intrăm în fericirea la care tânjeşte inima noastră.

Doresc să adresez un salut cordial şi fratern şi Patriarhilor şi Arhiepiscopilor Majori din Bisericile Răsăritene Catolice, prezenţi aici. Schimbul păcii, pe care îl voi face cu ei, vrea să semnifice înainte de toate recunoştinţa Episcopului de Roma faţă de aceste comunităţi, care au mărturisit numele lui Cristos cu o fidelitate exemplară, adesea plătită cu mare preţ. În acelaşi mod, prin intermediul lor, cu acest gest vreau să ajung la toţi creştinii care trăiesc în Ţara Sfântă, în Siria şi în tot Orientul, cu scopul de a dobândi pentru toţi darul păcii şi al înţelegerii.
Lecturile biblice care au fost proclamate au ca fir conducător centralitatea lui Cristos. Cristos este în centru, Cristos este centrul. Cristos centru al creaţiei, Cristos centru al poporului, Cristos centru al istoriei.
1. Apostolul Paul ne oferă o viziune foarte profundă a centralităţii lui Isus. Ni-l prezintă ca primul născut din toată creaţia: în El, prin El şi pentru El au fost create toate lucrurile. El este centrul tuturor lucrurilor, este începutul: Isus Cristos, Domnul. Dumnezeu i-a dat lui plinătatea, totalitatea, pentru ca în El să fie reconciliate toate lucrurile (cf. Col 1,12-20). Domn al creaţiei, Domn al reconcilierii.

Această imagine ne face să înţelegem că Isus este centrul creaţiei; şi prin urmare atitudinea cerută credinciosului, dacă vrea să fie credincios, este aceea de a recunoaşte şi de a primi în viaţă această centralitate a lui Isus Cristos, în gânduri, în cuvinte şi în fapte. Şi astfel gândurile noastre vor fi gânduri creştine, gânduri ale lui Cristos. Faptele noastre vor fi fapte creştine, fapte ale lui Cristos, cuvintele noastre vor fi cuvinte creştine, cuvinte ale lui Cristos. În schimb, când se pierde acest centru, pentru că este înlocuit cu altceva, rezultă numai daune, pentru ambientul din jurul nostru şi pentru omul însuşi.

2. În afară de a fi centru al creaţiei şi centru al reconcilierii, Cristos este centru al poporului lui Dumnezeu. Şi chiar astăzi este aici, în centrul nostru. Acum este aici în Cuvânt şi va fi aici pe altar, viu, prezent, în mijlocul nostru, poporul său. Este ceea ce ne este arătat în prima lectură, unde se relatează despre ziua în care triburile lui Israel au venit să îl caute pe David şi în faţa Domnului l-au uns rege peste Israel (cf. 2Sam 5,1-3). Prin căutarea figurii ideale a regelui, acei oameni îl căutau pe însuşi Dumnezeu: un Dumnezeu care să fie aproape, care să accepte să însoţească drumul omului, care să devină fratele lor.
Cristos, descendent al regelui David, este tocmai “fratele” în jurul căruia se constituie poporul, care se îngrijeşte de poporul său, de noi toţi, cu preţul vieţii Sale. În El noi suntem una; un singur popor uniţi cu El, împărtăşim un singur drum, un singur destin. Numai în El, în El drept centru, avem identitatea ca popor.
3. Şi în sfârşit, Cristos este centrul istoriei omenirii şi centrul istoriei fiecărui om. Lui putem să îi prezentăm bucuriile şi speranţele, tristeţile şi neliniştile din care este ţesută viaţa noastră. Când Isus este în centru, chiar şi momentele cele mai întunecate ale existenţei noastre se luminează şi ne dă speranţă, aşa cum se întâmplă pentru tâlharul cel bun în Evanghelia de astăzi.
În timp ce toţi ceilalţi se adresează lui Isus cu dispreţ – “Dacă tu eşti Cristos, Regele Mesia, salvează-te pe Tine însuţi coborând de pe lemn!” – acel om, care a greşit în viaţă, la sfârşit se agaţă căit de Isus răstignit implorând: “Aminteşte-ţi de mine când vei intra în împărăţia Ta!” (Lc 23,42). Şi Isus îi promite: “Astăzi vei fi cu mine în paradis” (v. 43): Împărăţia Sa. Isus rosteşte numai cuvântul iertării, nu cel al condamnării; şi atunci când omul găseşte curajul de a cere această iertare, Domnul nu lasă niciodată să dispară o asemenea cerere. Astăzi noi toţi ne putem gândi la istoria noastră, la drumul nostru. Fiecare dintre noi are istoria sa; fiecare dintre noi are şi greşelile sale, păcatele sale, momentele sale fericite şi momentele sale întunecate. Ne ajută, în această zi, să ne gândim la istoria noastră şi să îl privim pe Isus şi din inimă să îi repetăm de multe ori, dar cu inima, în tăcere, fiecare dintre noi: 

“Aminteşte-ţi de mine, Doamne, acum când eşti în împărăţia Ta! Isuse, aminteşte-ţi de mine, pentru că eu vreau să devin bun, vreau să devin bună, dar nu am putere, nu pot: sunt păcătos, sunt păcătos. Dar aminteşte-ţi de mine, Isuse! Tu poţi să-ţi aminteşti de mine, pentru că Tu eşti în centru, Tu eşti chiar în împărăţia Ta!” Ce frumos! Să facem aceasta cu toţii astăzi, fiecare în inima sa, de multe ori. “Aminteşte-ţi de mine, Doamne, Tu care eşti în centru, Tu care eşti în împărăţia Ta!”

Promisiunea lui Isus adresată tâlharului cel bun ne dă o mare speranţă: ne spune că harul lui Dumnezeu este mereu mai îmbelşugat decât rugăciunea care l-a cerut. Domnul dăruieşte mereu mai mult, este atât de generos, dăruieşte mereu mai mult decât i se cere: îi ceri să îşi amintească de tine şi te duce în împărăţia Sa! 

Isus este chiar centrul dorinţelor noastre de bucurie şi de mântuire. Să mergem cu toţii împreună pe acest drum! 



Dumnezeu sa va binecuvanteze cu Spiritul Sau Sfant!

6 comentarii:

Anonim spunea...

Ce parere ai, sr. Mmary, aceasta rugaciune este de la Dumnezeu sau de la satana ?
Te rog sa raspunzi foarte scurt, fara ocolisuri. Unul sau altul ?! Multumesc anticipat !

Oh, Dumnezeule, te rog umple-mă cu Iubirea Ta.
Ajută-mă să împart Darul Iubirii cu toți cei care au nevoie de Milostivirea Ta.
Ajută-mă să Te iubesc tot mai mult.
Ajută-mă să-i iubesc pe toți cei care au nevoie de Iubirea Ta.
Ajută-mă să-i iubesc pe dușmanii Tăi.
Permite ca Iubirea cu care Tu mă Binecuvântezi să fie folosită pentru a cuprinde inimile tuturor acelora cu care eu vin în contact.
Prin Iubirea cu care Tu îmi umpli sufletul, ajută-mă să înving tot răul, să convertesc suflete și să înfrâng diavolul și pe toți acoliții săi care încearcă să distrugă Adevărul Cuvântului Tău Preasfânt. Amin !

P.S.
Sper sa nu faci precum arhiereii, carturarii si batranii : Luca 20, 4-7

mmary spunea...

Din cate-mi pot da eu seama, da , e de la Dumnezeu .
Am o singura mica precizare: nu noi convertim sufletele , doar Dumnezeu o face!

Anonim spunea...

Ai dreptate. Slavit sa fie Domnul !
Cat ma bucur ca nu mi-ai raspuns ca altii....
Pace si Bine !

mmary spunea...

:) , cu drag iti ofer ceva foarte frumos :

"El m-a scăpat,
Pentru că şi-a găsit plăcerea în mine.
(Psalmul 18:19).
Când sufletul este întors spre lăuntru şi mintea este atentă la Duhul lui Dumnezeu, puterea
de atracţie a Duhului Domnului este foarte puternică. De fapt, forţa de atracţie a duhului,
îndreptată spre sufletul tău, este mai puternică decât orice altceva, - mai puternică decât
lucrurile, care te atrag spre suprafaţă.
Adevărul este că nimic nu se întoarce spre centrul său cum se întoarce sufletul spre Duh!
Este activ sufletul? Da! Dar activitatea este atât de sublimă, de naturală, de liniştită şi de
spontană, încât ţi se va părea că sufletul tău nu depune nici un efort!
Ai observat vreodată că atunci când o roată se rostogoleşte uşor, este uşor să o urmăreşti?
Dar, atunci când roata se roteşte repede, nu poţi vedea prea multe. Aşa este sufletul, care se
odihneşte în Dumnezeu. Când se odihneşte în Dumnezeu, activitatea sufletului este spirituală.
Cu toate acestea, sufletul nu depune nici un efort. Este plin de pace.
De aceea, lasă-ţi sufletul să stea în pace.
Cu cât este mai liniştit, cu atât se poate deplasa mai repede spre centrul său, spre Dumnezeu.
Cum se poate? Pentru că sufletul se încredinţează Duhului, iar Duhul este acela, care se
mişcă şi indică direcţia de mişcare!
Ce te atrage atât de puternic spre lăuntrul tău? Nu este altcineva, decât Însuşi Dumnezeu. Şi
oh, atracţia Lui te face să alergi spre El.
Fata din Cântarea Cântărilor a înţeles lucrul acesta, pentru că a spus:
Trage-mă
Şi voi alerga după tine.
(Cântarea Cântărilor 1:4).
„Trage-mă spre Tine, Centrul meu divin, prin izvoarele secrete ale existenţei mele, şi toată
energia şi simţurile mele Te vor urma!”
Este atât de simplă atracţia Domnului. Atracţia aceasta este şi un undelemn, care vindecă şi
un parfum, care te atrage. Fecioara din Cântarea Cântărilor a spus:
Urmăm mireasma parfumului tău!
(Cântarea Cântărilor 1:3).
„Doamne, ne atragi prin mireasma fiinţei Tale, şi ne atragi atât de mult în Tine!”
Forţa Sa de atracţie este atât de puternică, şi totuşi, sufletul o urmează de bună voie şi fără
constrângere. De ce? Pentru că atracţia Domnului tău este la fel de plăcută pe cât este de
puternică! Cu toate că atracţia Lui este atât de puternică, te atrage prin dulceaţa ei.
Când tânăra a spus: „Trage-mă şi voi alerga după tine”, ea se referea mai întâi la duhul ei -
centrul fiinţei sale. Duhul este acela, care este atras. Domnul vorbeşte duhului tău. Te cheamă
să-L urmezi, atrăgându-ţi centrul acolo, unde este numai El. Aşa că mai întâi este atras duhul
tău. La rândul tău, tu urmezi atracţia centrului. O faci prin îndreptarea atenţiei şi a tuturor
puterilor sufletului spre El. „Trage-mă” - se vede unitatea centrului tău, duhul tău, când este
atras spre El, care este partea cea mai lăuntrică a centrului tău. „Vom alerga după tine” - se
vede cum simţurile şi energiile sufletului urmează atracţia centrului.
Nu promovez ideea că sufletul ar trebui să fie leneş sau inactiv. Încurajez ca sufletul să se
implice în cea mai febrilă activitate în care se poate implica: dependenţa completă de duhul lui
Dumnezeu. Aceasta ar trebui să fie singura ta preocupare. „În El avem viaţa şi mişcarea şi
fiinţa” (fapte 17:28)." Jeanne Guyon

Dumnezeu sa te binecuvanteze si sa implineasca Sfanta Sa Vointa in Tine!

Anonim spunea...

Multumesc !
"Am o mica precizare" : o prefer pe Maria Milostivirii Divine lui Jeanne Guyon ! In functie de gusturi ! :)

mmary spunea...

Iar eu il prefer pe Isus! :)

Pacea , Iubirea si Bucuria Domnului sa se reverse la nesfarsit in sufletul tau !

LinkWithin

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...