Te caut din toata inima...

23 martie 2013

Credinta noastra traieste o certitudine:a crede inseamna a crede dinauntrul Bisericii


Cred in eternitatea lui Dumnezeu ce s-a contopit cu timpul nostru , 
cu timpul meu. In miscarea istovitoare a timpului se dezvolta deja discret viata ce nu mai cunoaste moarte.

Este ea deja in prezent?, da, si este in mine tocmai prin faptul ca eu cred.

Cat de putin trebuie sa infaptuiesc pentru ca ciclul vietii de la nastere la moarte sa ajunga la autentica realitate. Trebuie doar sa cred in a doua venire a Domnului , indurand cu rabdare timpul, acceptandu-l asa amar si dur, purtand spre moarte, fara a afirma ca acest timp ar avea ultimul cuvant, unul care ar fi un nu.


Vrem sa fim vocea celui ce predica in desert, celui care-l striga pe Dumnezeu.

Vrem sa fim oameni ce cheama mereu , chiar daca aceasta chemare pare a se pierde intotdeauna in linistea si singuratatea fara de sfarsit, chiar daca pare ca nu primim niciun raspuns.
Vom auzi raspunsul , iar acesta nu  va fi doar un ecou, o consolare in credinta, ci cuvantul vesnic al lui Dumnezeu ce umple acest vid cu lumina vesnica, adevar vesnic, realitate vesnica si unica ce umple desertul inimii noastre care asteapta adesea fara speranta si fara credinta in pustiul acestei vieti.

Isus este pentru noi raspunsul lui Dumnezeu la intrebarea unica si cuprinzatoare privitoare la esenta noastra. Prin credinta in El , ca ultim raspuns al lui Dumnezeu, ne incredem in faptul ca taina ce o numim Dumnezeu vrea sa ni se descopere , daruindu-ni-Se spre mantuirea noastra, prin ceea ce numim Spiritul Sfant al lui Dumnezeu, iar prin staruinta Sa alaturi de noi , spre viata vesnica.

Credem in Isus , Cristosul , adica in promisiunea lui Dumnezeu  adeverita prin viata Sa , in iertare si viata vesnica.Nimeni nu ne obliga la aceasta acceptare in credinta a raspunsului dat de catre Dumnezeu, raspuns care este Isus cel crucificat si inviat. Insa , nu ne poate nimeni  convinge ca la intrebarea ce ne este adresata ar exista un alt raspuns, mai bun, mai cuprinzator.
O interogare in mod inevitabil si inexorabil pusa de catre insasi viata noastra , chiar si atunci cand incercam sa o ignoram.Nimeni nu ne poate constrange sa o ignoram.Daca ne-o adresam si ne confruntam cu ea, ajun gem usor la convingerea ca prin Isus am aflat raspunsul.

Raspunsul nu este valabil pentru miile de intrebari individuale pe care ni le adreseaza viata ; el contine insa toate aceste  interogatii , cu sau fara raspuns, in taina invaluitore a lui Dumnezeu.Toate aceste nedumeriri ale vietii se contopesc in intrebarea adresata vietii noastre prin moarte.Noi insa avem curajul unei sperante ce crede; de a ne afunda, prin moartea lui Isus,in abisul lui Dumnezeu ca in propria  permanenta , in propria patrie si viata vesnica.

O credinta ce-si recunoaste in mod onest nesiguranta subiectiva este mai sigura decat cea care se complace intr-o siguranta subiectiva simulata.Aceasta evaluare impartiala a credintei ar trebui sa se poata manifesta si in Biserica , in comportamentul public.O credinta ce recunoaste ca ar fi amenintata  de sbiectivism  nu poate fi asezata la acelasi nivel cu acea indoiala fata de credinta de care se ocupa moralistii, clasificata de catre acestia drept pacat...

Acolo unde un om isi traieste viata in iubire neconditionata, lipsita de egoism, cu o fidelitate ultima ce nu asteapta rasplata , cu responsabilitatea unei constiinte solitare de nimeni controlata si laudata , putem vorbi de o credinta durabila, fie ca se reflecteaza asupra ei sau nu, chiar daca omul reuseste sau nu sa formuleze aceasta convingere...

Credinta noastra , aceasta credinta amara , grea , dar tenace , fara fals patos, fara emfaza, neostentativa, este un permanent Doamne, ajuta -necredintei -mele, sprijinita de forta cea din urma a inimii , fiind totodata cea din urma forta a ei.De aceea , nu isi pune intrebari.Striga catre Dumnezeu si il gaseste pe crucea lui  Cristos cel condamnat de catre noi la moarte;apeleaza la Sacrament vrand sa intalneasca cuvantul indurarii aici , pe pamant si in viata pamanteasca , stie ca a crede inseamna  credinta dinauntrul Bisericii.

Credinta este lumina si forta noastra: iubirea Dumnezeului Celui viu in ciuda intunericului , cuvantul iertarii  in ciuda pacatului, cuvantul de la Spiritul Sfant turnat in inimile noastre in ciuda experientelor oboselii,slabiciunii si neantului.Pe scurt: cuvantul lui Isus Cristos, Fiul lui Dumnezeu si om adevarat, crucificat si inaltat la viata vesnica a lui dumnezeu , explorator al destinului uman , prezenta a lui Dumnezeu in aceasta lume, izvor de har si pace, Domn al celor  ce cred in El si , increzatori, isi cunosc destinul salvat prin El, calauza a celor chemati si salvati ce alcatuiesc impreuna cu El comunicarea adevarului , iubirii  si milostivirii numita Biserica: evidenta precum El insusi este in misiunea divina ce i-a fost incredintata , in cuvantul scris si profetit, in Sacramentul vizibil.

Noi suntem cei care cred in comunitatea frateasca in Dumnezeu si in Isus Cristos, iar astfel in Biserica insasi.Traim aceasta credinta ca libertate a noastra salvata si ca misiune a lumii care prin aceasta credinta trebuie sa-l gaseasca ( strabatand intreaga istorie), pe Dumnezeu sa scop final. Desigur , aceasta comunitate de credinta numita Biserica are , datorita necesitatilor socializarii umane, conform vointei Domnului si a lui Isus, structurile sociale, serviciile si istoria ei schimbatoare, impovarata adesea de ingustimea , pacatul si nelinistea umana. Insa ,pentru cel ce stie intr-adevar  despre ce este vorba in aceasta comunitate de credinta, si anume despre Dumnezeu intrupat prin Isus Cristos, acela  poate accepta cu rabdare aceasta societate de credinta alcatuita din oameni sarmani ce sunt , ca si Biserica, mereu pe calea de la pacat spre iertare.El stie ca aduce cu sine, in aceasta comunitate din jurul lui Cristos , propria ingustime si vina.
Credinta noastra crestina este , in esenta , simpla , vie , inepuizabila si , deoarece viseaza ceea ce este esential in om, valabila si eficienta atat pentru astazi cat si pentru viitor.

Si astazi putem crede cu constiinta impacata, atunci cand spiritul si inima au aflat profunzimea credintei crestine. Mai putem astfel observa faptul ca in multimea aproape imposibil de cuprins a dogmelor religioase, multiplele posibilitati de desavarsire a acestei credinte simple raman pentru unii straine, aproape de neinteles.
Putem sa nu ne mai preocupam de aceasta , avand incredere in faptul ca propria noastra perspectiva asupra credintei se maturizeaza spre o tot mai mare asemanare cu credinta Bisericii din toate timpurile si culturile.
Si astazi putem crede in mod crestin si catolic , constienti fiind totodata, ca inca nu suntem desavarsiti in credinta; iar aceasta , cu conditia sa nu transformam perspectiva de acum asupra credintei in masura ei definitiva...

Fiecare crestin autentic sufera desigur din cauza configuratiei sociale si istorice a Bisericii.Ea ramane in realitatea ei palpabila ca o urmare a esentei ei.Ea poarta un mesaj prin care realitatea ei empirica este pus mereu sb semnul intrebarii.Ea este totodata , si intotdeana, Biserica pacatosilor, ai carei membri neaga prin faptele lor cea ce marturisesc.
De-a lungul veacurilor au avut loc lucruri inspaimantatoare , deplorabile.Atat de multe , incat doar un singur lucru  ne ajuta sa le uitam: incotro ne-am indrepta daca am iesi din Bisreica? Am fi mai fideli Spiritului eliberator al lui Isus daca ne-am distanta, noi , pacatosi, egoisti, ca si cand am fi "puri", de aceasta sarmana Biserica?

Putem remedia starea ei jalnica purtand doar povara saraciei, pentru care fiecare are partea sa de vina, incercand sa traim in ea ca si crestini , purtand responsabilitatea de a o transforma mereu din interior, ea care trebuie sa fie in toate confesiunile mereu Biserica " reformarii".

Rugaciunea catre Spiritul Sfant inseamna dispozitia de a primi in viata imprevizibilul , incalculabilul, vechiul devenit nou, vechiul ca si nou; inseamna adesea a nu avea raspuns previzibil intr-o situatia concreta, a continua  intrucat aducem cu noi , din trecut , suficiente motive pentru a spera , insa doar pentru a spera.

Cuvantul Spiritului Sfant nu ne ofera retete pe care trebuie doar sa le urmam. Ne cere indrazneala, experimentarea , puterea de decizie ce nu mai pot fi justificate , in mod adecvat, in fata principiilor generale ( in fata literei si a legii). Cuvantul Spiritului Sfant este intrebarea adresata fiecaruia in unicitatea sa, daca are curajul de a indrazni, de a experimenta , de a rezista in fata contradictiei , a multimii , daca are incredere in spiritul Sfant.

Cu acest curaj trebuie fiecare sa isi urmeze calea in Biserica , chiar si atunci cand nu este impacat cu ceea ce face celalalt .

Unitatea Spiritului Sfant trebuie pastrata in diversitatea darurilor Sale, caci, in final, e vorba de nenumarate  daruri.

Aceasta unitate ne este data doar atunci cand renuntam la ceea ce este al nostru, dat de catre Spiritul Sfant pentru ca sa putem realiza un anumit lucru, in acea speranta a iubirii ca toate darurile sunt in fond unul, chiar daca aceasta nu o intelegem .

sursa : Karl Rahner " Ganduri despre credinta"



Dumnezeu sa va binecuvanteze cu acele Haruri care va vor darui  o credinta vie!

Niciun comentariu:

LinkWithin

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...