20.03.2013, Buenos Aires (Catholica) - Oscar Justo, de 60 de
ani, cerşeşte lângă parohia Sf. Iosif din Barrio de Flores, în
vecinătatea locului unde s-a născut Papa Francisc. Pe când Cardinalul
Jorge Mario Bergoglio trăia în Buenos Aires, trecea adesea pe acolo,
venind de la autobuz sau ieşind din staţia de metro. Dar îşi găsea mereu
timp să îl salute pe Justo, să îi dea o binecuvântare şi câţiva pesos.
“Îmi dădea mereu câţiva bani… uneori chiar 100 de pesos” (aproximativ
20usd), spune Justo, care şi-a pierdut ambele picioare într-un accident
de tren.
Astfel de istorii abundă în Buenos Aires, unde Papa Francisc a fost
Arhiepiscop timp de 15 ani, până să ajungă în Scaunul Romei, la 13
martie. Portenos, după cum sunt cunoscuţi localnicii, îl ştiu pe Papa
Francisc ca un prelat extraordinar, care folosea mijloacele de transport
în comun, arăta grijă faţă de săraci şi era provocator cu autorităţile.
Este cel mai adesea prezentat ca un Papă al săracilor şi al oamenilor
obişnuiţi. Dar o imagine mai complexă – de preot, administrator şi
pasionat de fotbal – reiese din Argentina, unde vânzătorii au invadat cu
poze şi postere cu el, iar peroniştii – mişcare politică fondată de
fostul preşedinte Juan Peron şi a doua sa soţie, Eva Peron – au umplut
Buenos Aires-ul cu postere în care îl prezintă ca unul de-al lor.
Ascensiunea sa în Biserică este atribuită de unii personalităţii sale
puternice şi abilităţii lui de a-şi aminti nume şi feţe. “Are o memorie
uimitoare”, afirmă pr. Andres Aguerre. “Îi spui data naşterii tale o
dată şi el şi-o aminteşte întotdeauna.” În Arhidieceza de Buenos Aires,
Cardinalul Bergoglio a susţinut că Biserica aparţine străzii. A
construit capele şi misiuni în zonele sărace şi a trimis seminariştii să
ajute acolo. A vorbit adesea împotriva nedreptăţilor, precum
tratamentul aplicat lucrătorilor migranţi, veniţi din ţările vecine,
împotriva traficului sexual, dar şi a unor probleme fierbinţi precum
avortul sau căsătoriile homosexuale. I-a criticat şi pe fostul
preşedinte Nestor Kirchner, precum şi pe actuala preşedintă Cristina
Fernandez de Kirchner, care i-a succedat soţului în 2007, pentru modul
lor de a face politică – preocupându-se de anumite clientele politice în
loc de săraci. Aceştia au răspuns mergând la alte biserici, în loc de
Catedrala catolică, la ceremoniile mai importante.
“Aici, în Buenos Aires, era cunoscut ca un om la cuţite – politic
vorbind – cu guvernul, foarte iubit de săraci şi de membrii opoziţiei.
Dar în esenţă este un păstor şi un om politic”, susţine Jose Maria
Poirier, director al publicaţiei catolice El Criterio, care l-a
intervievat de multe pe ori pe Cardinalul Bergoglio de-a lungul anilor.
“Bergoglio este foarte exigent. Cere multă disciplină şi ascultare. De
asemenea se consideră un interpret privilegiat al Sf. Ignaţiu de Loyola,
iar aceasta a stârnit controverse”, susţine Poirier. “Jumătate (dintre
iezuiţi) îl plac mult, dar jumătate nu vor să aibă de-a face cu el.”
Gabriel Castelli, membru al consiliului directorial al Universităţii
Catolice Pontificale din Argentina, spune că noul Papă “a avut mereu
puterea de a spune ce gândeşte”.
A făcut o prioritate din a acorda
atenţie preoţilor. Avea un mobil rezervat doar pentru cei aproape 4.000
de preoţi diecezani ai săi, în fiecare dimineaţă alucându-şi o oră
pentru a le răspunde la apeluri. “Era foarte dedicat preoţilor săi, ceea
ce e dificil cu o Arhidieceză atât de mare”, susţine Castelli.
Mulţi din Argentina, precum Poirier de exemplu, vorbesc despre
abilităţile lui administrative, demonstrate la Buenos Aires. “Nu este un
intelectual – ca Papa Benedict – ci mai degrabă un om deosebit de
dăruit din perspectivă politică şi administrativă”, a afirmat directorul
publicaţiei El Criterio. Preoţii trebuiau să aibă parohiile în ordine.
Acelaşi Poirier a explicat că Bergoglio evita înalta societate; nu lua
niciodată cina la restaurante, nici nu participa la petreceri organizate
de personalităţi; îşi gătea singur şi citea foarte mult. Îi plăcea mult
literatura latino-americană şi romanele lui Feodor Dostoievski. Nu
folosea calculator sau email, iar meciurile echipei sale favorite, San
Lorenzo, le asculta la radio.
Barrio de Flores este un cartier al clasei mijlocii. Tatăl noului
Papă era muncitor feroviar, iar mama lui casnică. Tânărul Bergoglio a
studiat la şcoli publice, ajungând chimist. Se întorcea adesea la Barrio
de Flores, la parohia Sf. Iosif, unde ar fi trebuit de altfel să
celebreze Liturghia de Florii. Credincioşii parohiei îşi amintesc cu
drag de el. “Îşi ducea singur bagajele”, spune Zaira Sanchez, de 72 de
ani.
După Liturghie “oamenii îl aşteptau afară din biserică, unde îi
binecuvânta şi vorbea cu ei”, plecând de acolo cu metroul. Îşi găsea
timp şi pentru cauze sociale, ajutând de exemplu Fundaţia Alemada, care
militează împotriva exploatării muncitorilor străini. De asemenea a
acţionat pentru ajutorarea femeilor expuse riscului traficului sexual.
Directoarea Fundaţiei, Olga Cruz, originară din Bolivia, îl ştie pe
Bergoglio – i-a botezat ambii copii, la vârste mari, la cererea ei.
“Mi-a spus că ar fi o onoare”, îşi aminteşte ea.
Cardinalul îmbrăţişase
cauza migranţilor, făcând declaraţii publice şi celebrând Liturghii
pentru Fundaţie. Îşi aminteşte că la un moment dat a oferit consiliere
spirituală femeilor salvate din comerţul sexual, pe care uneori le
adăpostea pe la parohii. Credincioşii din parohia Sf. Iosif sunt
bucuroşi şi trişti de plecarea Cardinalului Bergoglio, pentru o funcţie
mai înaltă. “Dacă te ştia odată, te ştia toată viaţa”, povesteşte Gloria
Koen, de 73 de ani. “Din păcate acum trebuie să îl împărţim cu toată
lumea.”
(după un material al CNS)
Dumnezeu sa va binecuvanteze cu bunatatea si blandetea Sa!
2 comentarii:
In Magazinul Catolic nr. 2 "Iubiti-va", pag. 5
In omilia rostita in timpul ceremoniei de inmormantare, actualul Papa Benedict al XVI-lea a spus ca Ioan Paul al II-lea a fost :
"capelan pana la sfarsit, pentru ca a oferit viata sa Domnului pentru oile sale, pentru oile din intreaga lume, slujind zilnic Bisericii, mai cu seama in grelele incercari din ultimele luni. In acest fel a devenit una cu Domnul, Pastorul cel bun care-si iubeste oile sale (...) Iubirea fata de Domnul a fost forta dominanta la iubitul nostru Sfant Parinte; cine l-a vazut rugandu-se, cine a auzit cum rostea, stie despre aceasta. Si datorita acestei inradacinari profunde in Isus Cristos a putut sa duca povara, ce depasea puterea pur umana: a fi pastorul turmei lui Isus Cristos, a Bisericii Lui cea de toate zilele (...)"..... si altele, la fel de graitoare, a spus in continuare Papa Benedict !
Inca o dovada ca Papa Benedict al XVI-lea stia ca misiunea de pastor se duce pana la capat, asemenea lui Isus Cristos (dar a fost fortat sa demisioneze si a facut-o spre Binele Bisericii, dupa ce a cerut Lumina de la Domnul) :
Ioan 12, 24. Adevărat, adevărat zic vouă că dacă grăuntele de grâu, când cade în pământ, nu va muri, rămâne singur; iar dacă va muri, aduce multă roadă.
Pace si Bine !
Anonim , ai dreptate ...frumoase cuvinte...
Dumnezeu sa te binecuvanteze cu Pacea , Iubirea si Bucuria Sa!
Trimiteți un comentariu