"Acum insa, aruncand o adanca privire in strafundurile cele mai ascunse ale sufletului meu, am scos la iveala si am ingramadit inaintea privirilor inimii mele intreaga mea nenorocire, in mine s-a ridicat o furtuna uriasa, purtand cu sine un potop de lacrimi.
M-am ridicat atunci de langa Alypius si m-am despartit de el, ca sa-mi pot varsa pana la sfarsit potopul de lacrimi insotit de gemete si de tipete; singuratatea mi se parea mai potrivita pentru tanguieli.M-am indepartat, asadar, cat am putut de mult, ca sa nu ma stinghereasca nici macar prezenta unui prieten.
Aceasta era starea in care ma aflat si cred ca Apypius a inteles-o; banuiesc ca am spus ceva , iar din glasul meu se vedea limpede ca eram gata sa izbucnesc in plans.M-am ridicat si am plecat, iar prietenul meu a ramas in locul unde statuseram, incremenit de uimire.
In ce ma priveste, nu-mi mai amintesc cum m-am oprit, m-am prabusit langa un smochin si am dat drumul lacrimilor care mi-au izbucnit din ochi ca niste rauri, jertfa ce-ti este bine primita(113). Si ti-am vorbit atat de mult, daca nu chiar intocmai cu aceste cuvinte, cel putin in acest inteles: Iar tu , Doamne, pana cand vei sta departe de mine? (114) Pana cand , Doamne , vei starui in mania ta? Nu pastra amintirea vechilor noastre nelegiuiri! (115)
Simteam ca inca sunt robul acestora.In nenorocirea mea am inceput sa strig:
"Cat timp, cat timp voi mai spune "maine" si "maine"?De ce nu acum , pe data ? De ce sa nu pun capat chiar in aceasta ora rusinii mele? " (116)
Spuneam asemenea cuvinte si palngeam cu inima zdrobita de amaraciune and , deodata, am auzit un glas care venea parca din casa de alaturi; nu mai stiu daca era un glas de baiat sau de fata, dar repeta intruna, ca in refrenul unui cantec:
"Ia si citeste! Ia si citeste! "
Imediat mi-am ridicat fata si am inceput sa ma gandesc cu atentie daca nu cumva copiii obisnuiesc in vreunul din jocurile lor sa cante ceva asemanator, dar nu mji-am amintit deloc sa cante ceva asemanator; dar nu mi-am amintit deloc sa fi auzit vreodata asa ceva.Stavilindu-mi navala lacrimilor, m-am ridicat, spunandu-mi ca aceste cuvinte nu pot fi altceva decat porunca dumnezeiasca, de a deschide cartea Sfantului Apostol Pavel si de a citi primul capitol peste care imi vor cadea privirile.
Caci auzisem despre Sfantul Antonie cum , intr-o zi , intrand in biserica tocmai in clipa cand se citea din Evanghelie, a inteles ca pe un indemn care i se adresa chiar lui aceste cuvinte:
"Du-te, vinde tot ce ai si daruieste saracilor, si vei avea o comoara in ceruri;apoi vino si urmeaza-ma! "
Auzind aceasta dumnezeiasca prevestire, Antonie s-a convertit imediat la credinta in tine.
M-am repezit deci inapoi, catre locul unde sedea Alypius, caci acolo lasasem Cartea Apostolului cand ma ridicasem sa plec.
Am apucat-o, am deschis-o si am citit in tacere primul pasaj pe care mi-am aruncat privirea:
"Sa umblam in plina zi cu buna- cuviinta , nu in ospete si in betii, nu in desfranari si in destrabalari, nu in certuri si in rivalitati; ci imbracati-va in Domnul Isus Cristos si nu va ingrijiti de indestularea poftelor trupului."
Nu am dorit sa mai citesc in continuare, si nici nu mai era nevoie.Imediat ce am ajuns la sfarsitul acestei fraze, in inima mea s-a raspandit ceva asemenea unei lumini pline de liniste si de incredere, care a risipit tot intunericul indoielilor mele.
Apoi, insemand locul din care citisem, cu degetul sau nu mai stiu ce alt semn, am inchis cartea si intorcandu-ma catre Alypius cu chipul impacat, i-am povestit ce mi se intamplase.La randul lui, si el mi-a relatat ce sentimente a trait in acest rastimp, lucruri pe care , dsigur, eu nu le cunosteam.Mi-a cerut sa vada ce citisem.I-am aratat, iar el a citit in continuare textul pe care il incepusem eu.Nu stiam ce urmeaza , si anume:
"Sprijiniti-l pe cel ce este inca slab in credinta".
Alypius mi-a marturisit ca el se supune acestei indrumari.Intarit de acest indemn, fara sovaiala si fara intarziere, el mi s-a alaturat,printr-o hotarare buna, foarte potrivita cu firea si cu comportarile sale care,inca de multa vreme , erau de departe mai bune ca ale mele.
Plecam apoi sa o cautam pe mama mea,ii povestim totul ,iar ea se bucura.Cand ajungem sa-i relatam in amanunt cum s-a petrecut totul, mama mea este cuprinsa de insufletire si, in culmea bucuriei, te binecuvanteaza pe tine, care " poti face cu mult mai mult decat ceea ce cerem noi sau intelegem";vedea ca tu i-ai daruit mult mai mult decat indraznea ea sa-ti ceara prin rugaciunile sale inlacrimate si prin gemetele sale indurerate.
M-ai intors catre tine atat de deplin, incat am incetat sa-mi mai caut o sotie,am parasit orice speranta in aceasta lume si am inceput sa ma bizui pe aceastinghie a credintei pe care m-ai infatisat stand intr-un vis al mamei, cu multi ani inainte.
"Si ai intors in bucurie jalea ei",o bucurie mult mai deplina decat o dorise, mult mai scumpa si mai curata decat s-ar fi asteptat sa primeasca din partea unor nepoti nascuti din trupul meu."
sursa : "Confesiunile Sfantului Augustin"
Dumnezeu sa va binecuvanteze cu acele Haruri de care aveti mai mare nevoie!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu