Te caut din toata inima...

03 februarie 2012

Viaţa Sfîntului Anton de Padova : INCREDIBILA si plina de puritate si candoare !

Dintre toţi sfinţii creştini ai occidentului, Sfîntul Anton este invocat cel mai adesea, atît în cazuri disperate de boală sau chiar de deces, cît şi în situaţii copilăreşti, de genul ”Sfinte Antoane, ajută-mă să-mi găsesc maşina furată” . El ajută în orice situaţie, dacă cererea este legitimă. A făcut atîtea minuni, atît în timpul vieţii, cît şi după moarte, încît ar trebui să se numească „Sfîntul Minunilor”. A înviat atîţia morţi, încît, dacă e să glumim, era cam greu să mori în vremea aceea, că te învia Sfîntul Anton. Oricine îi cere ajutorul cu o inimă curată, este ajutat de el. Aceste minuni, care se manifestă prompt după invocarea sinceră a ajutorului Sfîntului Anton, au trezit credinţa în foarte mulţi oameni şi a ajuns să fie venerat şi invocat chiar şi în ţări în care creştinismul nu a ajuns să se impună ca religie.
Fiinţa sa este foarte complexă. Reuneşte foarte multe contrarii într-un mod extrem de firesc. Este un sfînt vesel, plin de umor. Avea o inteligenţă sclipitoare şi cunoştea atît de bine scripturile, încît se şi glumea pe tema aceasta. Se spunea că dacă s-ar pierde toate scrierile creştine, n-ar fi o pierdere ireversibilă, căci Sfîntul Anton le-ar reconstitui din memorie. Cu toate acestea, este de o modestie şi de o smerenie impresionante. Vorbea fiecăruia pe înţelesul său. Cînd se adresa erudiţilor, îşi folosea cu bucurie şi impetuozitate cunoştinţele şi prin argumentele cele mai potrivite îi aducea pe calea credinţei. Dacă vorbea ţăranilor, folosea limbajul lor, ca şi cum ar fi uitat subit cuvintele sau ideile pe care ei nu le-ar fi putut înţelege, deci nu le-ar fi folosit la nimic.
Chiar spunea despre acest mod de a vorbi oamenilor: “Credinţa popoarelor nu se dobîndeşte prin discursuri pline de înţelepciune, ci prin har... O, rodnică smerenie! Cei care nu au prins nimic pînă acum, să se încreadă în cuvîntul lui Cristos şi vor aduna mulţime de peşti încît mai-mai să li se rupă mreaja... Ori de cîte ori am vrut s-o arunc eu însumi, sau să păstrez pentru mine ce e cu drept al Tău, Doamne, pe mine m-am vestit şi nu pe Tine, cuvintele mele, nu ale Tale. De aceea n-am prins nimic. Sau dacă am prins ceva, nu erau peşti, ci broaşte gata să sporovăiască spre lauda mea; cu alte cuvinte, nu am prins nimic! Iar să-ţi speli şi să-ţi strîngi năvodul, înseamnă să laşi deoparte pentru scurt timp propovăduirea credinţei pentru a practica ceea ce le-ai predicat celorlalţi”.
Acest mod tranşant şi pur de a propovădui, i-a adus caracteristici suprafireşti ale vocii. Chiar dacă vorbea unei mulţimi foarte mari de oameni, fiecare îl auzea ca şi cînd ar fi fost la doi paşi de el. Odată, o femeie nu a fost lăsată de soţul ei să meargă să-l audă pe sfînt vorbind. S-a urcat în pod şi a auzit toată predica, cuvînt cu cuvînt, ca şi cum nu ar fi despărţit-o cîţiva kilometri de mulţime. În plus, a auzit şi soţul ei şi după aceea au fost văzuţi amîndoi asistînd la toate predicile pe care Sfîntul Anton le-a ţinut acolo.
După moartea sa, pentru că a vorbit toată viaţa după voia lui Dumnezeu, limba sa nu a putrezit, şi este şi astăzi, expusă într-o raclă, roşie şi umedă, de parcă ar fi gata-gata să vorbească.
Dar să vedem cum a început totul...
Cel ce va fi mai tîrziu Sfîntul Anton s-a născut pe data de 15 august 1195, chiar de sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului. Nu întîmplător, căci a iubit-o pe Sfînta Maria toată viaţa. La botez, a primit numele de Fernando. Copilăria îi este fericită, în mijlocul unei familii cu o viaţă autentic creştină. Din fragedă copilărie sufletul lui Fernando se deschide la şoaptele harului şi o evlavie tot mai puternică se face simţită. Pentru un copil aşa de mic, era de o intensitate foarte neobişnuită. Se spune că la vîrsta de cinci ani, Fernando promite vot de castitate pentru toată viaţa, în cinstea Fecioarei Maria.
Minunile s-au manifestat la el încă de cînd era mic.
Fernando iubea foarte mult natura, păsările, florile, animalele. Odată, tatăl său l-a pus să păzească semănăturile de păsările care mîncau seminţele aruncate, primejduind producerea recoltei. Dar Fernando vroia să meargă la capela din apropiere. Ca să împace chemarea inimii cu ascultarea datorată tatălui, a găsit o soluţie la care un adult nu s-ar fi gîndit. Le-a spus, pur şi simplu, adevărul micilor vieţuitoare: ”Veniţi, dragi păsărele, să vă închid în hambar pînă merg eu la biserică. După ce mă întorc, vă dau drumul!” . Culmea este că păsărelele l-au ascultat şi au intrat singure în hambar, aşteptînd apoi cuminţi eliberarea promisă.
Mila faţă de cei săraci era una dintre însuşirile cele mai alese ale micului Fernando. Nici un cerşetor nu pleca fără să primească din mîinile copilului pomana pregătită în acest scop, oferită întotdeauna cu bunătate şi dragoste.
Într-o zi bătu la poarta casei un sărac. Fernando fugi să vadă cine este. În faţa porţii stătea un copilaş desculţ, dar de o drăgălăşenie răpitoare, cu un sac în spate.
- Ce ai vrea să-ţi dau? întrebă Fernando cu blîndeţea obişnuită.
Băieţelul puse sacul jos şi-l deschise, zicînd:
- Priveşte aici! Uite ce vreau!
Fernando privi în sac şi văzu o mulţime de inimi roşii, care păreau vii; pîlpîiau şi scînteiau ca rubinul. Copilul rămase uimit, nedumerit...
- Iată ce vreau eu, să-mi dai inima ta! zise cerşetorul.
- Dar tu cine eşti?
- Eu sînt un cerşetor de inimi! răspunse acesta, apoi dispăru.
Fernando rămase cu sufletul plin de o bucurie nespusă. Iisus îi aprinse inima de o iubire ce nu se va micşora niciodată.
Părinţii îl trimit pe Fernando la Şcoala Catedralei Notre Dame del Pilar. Fiind un băiat vioi şi foarte inteligent, făcu progrese mari la învăţătură, precum şi în viaţa spirituală. În relaţiile cu ceilalţi, era numai veselie şi voie bună. Era un adolescent cu sînge fierbinte, cu o imaginaţie şi o sensibilitate atît de vii încît adesea se simţea arzînd “mai mult decît se cuvenea”. Era în fruntea unei cete de prieteni care nu se puteau lipsi de prezenţa lui. El era sufletul întîlnirilor. Dar exista în el şi cealaltă tendinţă, foarte puternică, de a renunţa la lume pentru o viaţă dedicată lui Dumnezeu. Diavolul nu vedea cu ochi buni virtuţile lui Fernando. Astfel, într-o zi pe cînd se ruga în biserică, îi apăru diavolul sub forma unei făpturi negre şi înspăimîntătoare, căutînd sa-l ispitească şi să-l ameninţe. Fernando ştia că cea mai bună armă împotriva lui este semnul crucii. Se aplecă şi făcu semnul crucii pe lespedea de piatră din faţa scărilor. Imediat diavolul dispăru într-un nor întunecat şi rău mirositor. Pe dala de piatră a rămas imprimat semnul crucii, care se vede şi astăzi. Se pare că ispita a fost foarte mare, dar şi mai mare a fost forţa lui Fernando, dacă degetul lui a săpat semnul crucii în piatră!
Drumul lui începea să se profileze. Se dedică studiului ştiinţelor sacre, îndeosebi teologiei. Sub îndrumarea augustinienilor studiază cele două Testamente. Memoria sa excelentă uimeşte. Reţine totul. Fără încetare, face apropieri între texte, luminîndu-le reciproc. Sens literal, sens alegoric, sens mistic, după modelul Sfîntului Augustin, marele sfînt al vieţii lăuntrice. Mai tîrziu, acest dar de a vedea toate subtilităţile unui text sacru, îi vor fi de mare folos în lupta cu cei mai învăţaţi eretici, care nu vor avea de ales decît să recunoască puterea cuvîntului său.
O perioadă s-a retras într-o sihăstrie, departe de lume. Aici face lucrurile cele mai mărunte, curăţă legumele, spală vasele, mătură. Nu-şi declară adevărata identitate şi faptul că este învăţat. Este cel mai umil de aici. Se retrage în fiecare zi într-o grotă, unde se roagă cu înflăcărare. Iubirea pentru Dumnezeu este tot mai intensă şi în focul ei el se transformă foarte mult. Într-o zi a fost nevoit totuşi să ţină o predică cu ocazia unei importante ceremonii de hirotonisire a unor călugări franciscani şi dominicani.
Luat prin surprindere, neavînd nimic pregătit dinainte, este pus în dificultate, mai ales pentru că trebuia să vorbească în faţa celor pe care-i admira atît de mult! Pentru că totuşi trebuia să vorbească, invocă din toate puterile Spiritul dătător de inspiraţie. Şi spiritul îi răspunde. În ziua aceea s-a convins pe vecie de adevărul cuvintelor lui Iisus: ”Nu vă îngrijoraţi gîndindu-vă ce şi cum veţi spune. Ce veţi avea de spus vă va fi dat chiar în ceasul acela; fiindcă nu voi veţi vorbi, ci Duhul Tatălui vostru ceresc va vorbi în voi”. Mai întîi vorbeşte cu cuvinte simple. Apoi, pe măsură ce-şi dezvoltă subiectul, glasul îi este tot mai puternic. Se ridică la o asemenea înălţime în expunerea doctrinelor mistice, încît auditoriul este cuprins de o admiraţie de nedescris, datorată atît elocvenţei neaşteptate, cît şi iubirii sale desăvîrşite, care împărţea tuturor lumina înţelepciunii dumnezeieşti, îmbinîndu-se totodată cu o smerenie neasemuită... Chipul lui Anton străluceşte. Trupul i se înalţă, braţele se ridică, cu toată fiinţa se avîntă către ceilalţi. Aşa a aflat Francisc D’Assisi de cel ce va fi Sfîntul Anton. Era nevoie în ordinul “sărăcuţilor” al lui Francisc de oameni învăţaţi, ca Sfîntul Anton. Cînd a aflat de el, Sfîntul Francisc a exclamat: “În sfîrşit, avem episcopul nostru”. Întîlnirea dintre ei a determinat schimbări în cadrul ordinului, în sensul că, dacă pînă acum erau preferaţi oamenii simpli, fără carte, acum s-a recunoscut necesitatea studiului aprofundat al cărţilor sfinte, mai ales că trebuiau să lupte în planul ideilor cu ereticii, care erau foarte bine informaţi.

De aici, viaţa Sfîntului Anton este un şir de predici strălucite prin puterea lor de a converti la credinţă şi de minuni care converteau încă şi mai eficient. Lăsînd să vorbească Dumnezeu prin el, Sfîntul Anton era încredinţat că nu va rosti nici un singur cuvînt care să nu fie desăvîrşită smerenie, fără urmă de minciună. Avea şi darul limbilor străine. Oriunde mergea, el le vorbea oamenilor în limba lor, ba chiar în dialectul lor. Se deplasa pe jos sau pe măgar, era vesel, cînta adeseori pe drum şi ajuta pe oricine îi cerea ajutorul.
În continuare voi aminti cîteva din nenumăratele minuni care s-au manifestat în legătură cu el.

 *****

Un om de vază, Bonvillo, căpetenie a ereticilor, se îndoia de faptul că Iisus ar putea fi prezent într-o bucată de pîine care este folosită la slujbă, numită ostie. Cu răbdare, Sfîntul Anton explică din nou cum Iisus, aflat la cer cu trupul lui glorificat, poate foarte bine să se dăruie din nou în acest semn atît de pur şi atît de simplu cum este pîinea. El poate să o facă, pentru că el este numai iubire. Bonvillo rîde cu gura pînă la urechi. Şi ceilalţi pufnesc în rîs. Atunci, deoarece Sfîntul Anton nu răspunde la rîs decît cu umor, se gîndeşte la animalul cel mai încăpăţînat din fire. ”Frate, şi dacă măgarul tău s-ar închina înaintea unei ostii consacrate, atunci ai crede?” Intrînd în joc, Bonvillo răspunse: ”Da, dar numai dacă ar posti mai întîi timp de trei zile! Să vedem atunci cînd o să-l îmbii cu ovăz dacă va mai arunca vreo privire pîinii tale!” Fără să stea mult pe gînduri, Sfîntul Anton primeşte provocarea: “Foarte bine! Adu-l aici peste trei zile”. A patra zi, lumea se îmbulzeşte în piaţă. Apare Bonvillo cu măgarul înfometat. I s-au pus în faţă un săculeţ de ovăz şi ostia. Măgarul adulmecă ovăzul, priveşte ostia... Deodată, îngenunchează înaintea micii bucăţi de pîine curată şi rămîne astfel îndelung, ca în adoraţie! Atunci Bonvillo se converti pe loc şi alţii au făcut la fel, împreună cu el.


Avea darul de a-i face pe cei ce-l ascultau să retrăiască scene impresionante din Biblie ca şi cum acestea s-ar fi putut petrece din nou chiar sub ochii lor. Odată, pe cînd predica, a auzit hohotele de plîns ale părinţilor unui tînăr ce era dus la groapă. Şi-a ridicat ochii către cer apoi, fără şovăire, le-a spus celor care purtau trupul: “Duceţi-l înapoi acasă, pentru că este viu!” Şi aşa şi era!

***** 
Într-o zi, intrînd în chilia sa, nu-şi mai găseşte însemnările în care comenta Psalmii. Află că un novice tocmai a plecat cu acele însemnări, vrînd să folosească acele comentarii pentru a-şi face un nume, prezentîndu-se ca autor al tratatului. Anton nu se gîndeşte să învinuiască pe făptaş, ci îl somează şi îl ceartă direct pe Satana. Diavolul îi apare în faţă hoţului şi-l obligă, speriindu-l, să ducă înapoi Psaltirea, că altfel îl ucide. Şi cum celălalt nu se înduplecă, diavolul capătă dimensiuni uriaşe, înspăimîntătoare... Novicele se întoarce, îşi cere iertare şi devine un călugăr model.
Astfel Sfîntul Anton a recuperat un obiect pierdut şi a întors un suflet de pe calea cea rea. 

***** 
În altă zi, Anton predică la catedrală. Deodată îşi aminteşte că a promis să cînte chiar atunci “Aleluia” în capela minoriţilor. Atunci schiţează către auditoriu un gest de scuză ca şi cum i-ar cere să aibă puţină răbdare, apoi se înclină în amvon, îşi acoperă faţa cu gluga, îşi împreunează mîinile a rugăciune. Toţi îl privesc în tăcere. A rămas aşa mai mult de o oră. Apoi îşi continuă predica, cu atîta iubire încît nimeni nu îndrăzneşte să-i ceară explicaţii. Dar în curînd s-a aflat că fusese văzut de toţi fraţii, în capela minoriţilor, cîntînd “Aleluia”. 

***** 
Într-o zi, o beznă vie, vîscoasă, umple întreg spaţiul în care era Sfîntul Anton, asemănătoare celei care-l înconjurase în adolescenţă. Îl sufocă. Deodată, simte că este apucat de gît, trîntit pe jos. Îşi face semnul crucii, cheamă în ajutor pe Fecioara Preacurată. În acea clipă, stînca pare să se prăbuşească, cu zgomot asurzitor. Apoi o lumină strălucitoare scaldă grota, revărsîndu-se blînd pe pereţi...

***** 
O femeie a întîrziat prea mult la o predică a Sfîntului Anton. Soţul ei credea altceva şi, fără alte explicaţii o apucă de păr, şi îi smulge un smoc zdravăn, lăsînd-o aproape cheală. Femeia a alergat la Sfîntul Anton, dar acesta o pofteşte să iasă. Dar nici nu a ieşit bine pe uşă, că el îşi dă seama că părul are şi el importanţa lui. În cazul de faţă, poate chiar salvarea unei căsnicii. Anton merge la capelă şi se închină cu faţa la pămînt: “Doamne Iisuse, se roagă el, ai spus că nici un fir de păr de pe cap nu mi se va clinti fără voia Tatălui Tău. Aşadar, îndură-te de această femeie: redă-i bucuria, odată cu părul!”. Chiar în clipa aceea, ajungînd acasă, femeia scoate un strigăt de uimire: părul des, mătăsos, ondulat, i se revarsă pe umeri, ajungîndu-i pînă la şold.

***** 
Un novice “de mare viitor”, fratele Pierre, trece printr-o fază de descurajare şi vrea să părăsească Ordinul. Sfîntul Anton se duce direct la el, îi deschide gura şi-i dăruieşte propria răsuflare însoţită de următoarele cuvinte: “În numele lui Dumnezeu, primeşte-l pe Duhul Sfînt!”. Novicele simte cum răsuflarea trece prin pieptul său şi cade la pămînt ca mort. Revenindu-şi în simţiri, povesteşte că, pe timpul cît a fost răpit în extaz, contemplase privelişti pe care pămîntul nu le cunoaşte. Anton însă nu-i îngăduie să vorbească. Mai tîrziu, călugărul va mărturisi că de atunci, săgeţile diavolului erau ca tocite cînd se îndreptau asupra sufletului său.

***** 
Femeile, mamele i se adresau cu încredere. El înţelegea totul, chiar probleme legate de familie. Şi iubea copilaşii. Îi plăcea să-i mîngîie. Priveliştea nevinovăţiei lor îl răsplăteau pentru amărăciunile pricinuite de patimile omeneşti.
Într-o seară, o femeie a lăsat totul pentru a-l asculta pe Anton predicînd. A uitat pe foc un lighean cu apă pentru baia copilului. După ce s-a terminat predica, şi-a amintit cu groază că lăsase şi copilul în ligheanul de pe foc. Scoate un strigăt sălbatic. Aleargă spre casă, însoţită de o mulţime numeroasă. Dar, spre uimirea tuturor, copilul se joacă frumos în apa clocotită. Nu are nici o urmă de arsură!

*****
Altă dată, întorcîndu-se acasă după ce a ascultat predica sfîntului, o femeie îşi descoperă pruncul mort în leagăn. Se duce înapoi la Sfîntul Anton, care plînge împreună cu ea şi şopteşte de trei ori: “Ai să vezi, Domnul o să se îndure!”. Plină de credinţă, se întoarce acasă şi-şi găseşte copilul plin de viaţă, cu bujori în obraji, jucîndu-se cu nişte pietricele pe care nu le avea înainte. Cine îi dăduse pietricelele oare?

***** 
Un soţ gelos credea că copilul pe care soţia lui îl născuse nu era al lui. Mama îl imploră pe Sfîntul Anton să o ajute. Acesta spuse către copil: “În numele lui Iisus, Dumnezeu adevărat şi om adevărat, născut din Fecioara Maria, îţi poruncesc să spui cine este tatăl tău”. Şi deodată copilul, care nu avea nici două luni, răspunse cu glas limpede privindu-l ţintă pe soţul gelos: “El! El! El!”

***** 
În iconografia creştină, Sfîntul Anton este reprezentat întotdeauna cu un crin, simbolul nevinovăţiei şi cu pruncul Iisus în braţe. Reprezentarea este luată după următoarea întîmplare. Sfîntul Anton se întorcea de la o predică pe care o ţinuse în altă localitate. Fiind obosit, s-a oprit peste noapte la o familie de buni credincioşi. Stăpînul casei a observat înainte de a se culca o lumină neobişnuită ce răzbătea pe sub uşă din camera sfîntului. Împins de curiozitate s-a apropiat de uşă şi a întredeschis-o. Privind înăuntru, nu-şi putea crede ochilor: În extaz, Sfîntul Anton era mîngîiat de un prunc fermecător pe care-l ţinea în braţe. Amîndoi erau înconjuraţi de o lumină cerească. Era însuşi Iisus, care-l încuraja pe neobositul său misionar. Această minune s-a repetat şi cu o altă ocazie şi arată puritatea şi sfinţenia la care ajunsese Sfîntul Anton.

***** 
La Rimini, fiindcă oamenii de acolo nu vroiau deloc să audă predica lui, le-a spus să vină la malul mării, că vor avea ce să vadă. Ajuns acolo, după o scurtă rugăciune, spuse: ”pentru că oamenii nu sînt demni să asculte cuvîntul lui Dumnezeu, am să vă vorbesc vouă, peştilor!” Mulţi au început să rîdă, dar iată că deodată... o mulţime de capete ale umilelor vieţuitoare din mare se ridicară, ascultînd... Anton le vorbeşte ca şi cum ar vorbi fiinţelor înţelegătoare. Despre binefacerile primite de la Bunul Dumnezeu; despre întinderile nesfîrşite ale apelor în care trăiesc, despre neliniştea netulburată a adîncurilor şi despre întreaga creaţie atît de minunată şi atît de măiestrit alcătuită. El cere peştilor să mulţumească în locul oamenilor nerecunoscători... Abia după ce primiră binecuvîntarea, peştii se retraseră în apa mării şi se răspîndiră sub valurile liniştite. Lumea rămase înspăimîntată şi uimită. Cum pot să stea peştii cu capetele afară atît de mult timp? Cine este predicatorul acesta care are o atît de mare putere de la Dumnezeu? Mulţi s-au întors la Dumnezeu după această mare minune.

***** 
Dar cea mai mare minune a fost însăşi viaţa lui. Şi pentru că tot ce se naşte pe pămînt trebuie să şi moară, adică să-şi cunoască sora moarte, după cum spunea el, ca şi Sfîntul Francisc. Într-o zi de vară, marţi, pe data de 13 iunie, a părăsit această lume, dar nu de tot. Viaţa Sfîntului Anton nu se sfîrşeşte odată cu moartea copului său. Nici aici lucrurile nu sînt prea clare, căci limba lui încă trăieşte, e ca şi vie. Dar asta este, dacă a făcut în timpul vieţii atîtea minuni, de ce nu ar face şi după? I-ar fi fost foarte uşor să o plece în Paradis, să nu-i mai pese de nimic. Dar minunile care au început să apară imediat după moarte lui, la mormîntul lui şi care se manifestă şi azi cu aceeaşi putere ca atunci cînd trăia ne arată că el este încă aici.
Sfinţenia lui a fost recunoscută încă din timpul vieţii sale pămînteşti. A fost declarat oficial sfînt de către papă la numai cîteva luni după moartea lui, ceea ce nu se mai întîmplase cu nici un alt sfînt.

Este un sfînt al candorii şi al purităţii, aşa că atunci cînd îi cerem ajutorul, trebuie să o facem cu o atitudine de copil, cu o încredere totală. Şi atunci, nu se poate să nu ne ajute. Dacă avem o problemă, să nu ne sfiim să-i cerem ajutorul. Pentru el nici o problemă nu este prea neînsemnată, pentru că este un sfînt al copiilor, şi pentru copii lucrurile mici şi neînsemnate sînt foarte importante. Pe de altă parte, să nu ne sfiim să-i cerem lucruri mari, căci el a fost şi un mare învăţat, şi s-a ocupat şi de lucruri mari, pentru oameni mari. Dar chiar dacă sîntem oameni mari sau copii, să nu uităm că este un sfînt al minunilor, care poate face orice îi cerem cu o inimă curată. Şi, mai presus de toate, să ne aducem aminte, atunci cînd îi vom simţi ajutorul că el, prin minunile sale, vrea să atragă atenţia omului asupra slavei şi gloriei lui Dumnezeu.



Dumnezeu sa va binecuvanteze cu inimi asemanatoare cu  a Sfantului Anton  !

6 comentarii:

silvia spunea...

Am reusit in sfirsit s-o citesc toata,datorita tie Mmary parca ti-am transmis sa pui acesta acolo unde ai pu-o special s-o ia cine doreste multumesc draga mea,nu pot sa spun mai multe decit ca o sa ma rog la SFINTUL ANTON cu mai multa ardoare si cu mintea sa ma duc in tineretea mea de cind eram copil...
SFINTE ANTOANE te roaga copilul din mine ca orice fapta voi infaptui s-o fac cu iubire,la oricine oricind sa raspund cu iubire,la orice chemare cin voi fi chemata sa vin cu iubire,doresc draga mea sa fim inconjurate de iubirea lui ISUS SA NE CONTOPIM IN IUBIREEEE!!!

mmary spunea...

O , draga Silvia, Sfantul Anton cu siguranta ne va ajuta sa ne contopim in iubirea divina, doar e Sfantul Minunilor, si asa printr-o dulce "minune" , ajunge , dupa ce mi s-a aratat in vis , de la tine , la mine.Astept cu nerabdarea seara de miercuri pt. ca sa-l strang in brate langa inima mea.

O , Sfinte Antoane, suav sfant al inimii mele, roaga-te pentru noi, binecuvanteaza-ne si uneste-te in iubirea divina.
Ajuta-ne sa facem in fiecare clipa sfanta Vointa a lui Dumnezeu!

silvia spunea...

Draga mea,
ce se bucura inima mea pentru ca si aici la tine pe blog se intimpla minuni!!!!!
Doamne Sfinte Anton te rog cum ai facut aceasta minune intre Mmary si mine Silvia,te rog mai aduna tu aici suflete ca sa fim mai multi sa puem sa-ti multumim si mai mult!
o,Sfinte Antoane,tu care eri atit de pur si de o bunatate rar intilnita si cu o inteligenta mare,cum chair ti sau scos vorbe ..
de-ar fi sa nu mai fie Biblia nu ar fi nici o problema pentru ca tu Sfinte Atone o stiai pe de rost,i-ti era intiparita in minte cit si in inima ta cea suava...
Roagate si pentru noi si indeplineste-ne aceasta dorinta
adu aici cu noi sufletele care l cauta pe Isus,iar noi sa le intimpinam cu invataturile luate de la tinesi cu minunile facute de tine.
draga mea dragail rog pe Sfintul Anton sa ne umple inimile de Iubirea lui si sa ne puna in bratele Domnului nostru ISUS!!!
Acum caci credem in minunile lui ne este foarte usor sa luam lumea intreaga cu noi in Milpstivirea lui Isus!

silvia spunea...

Dragul meu Sfint Anton incep s te descopar tot mai mult si-ti multumesc
frumos ca vrei sa intri in inima mea care te cauta inaite sa te cunoasca tu stiai asta dar eu nu....
Te rog Sfinte Antoane ajuta-ma tu sa-mi descopartoate haruile si darurile primite de la Isus si descoperindu-le sa stiu sa le cultiv ca sa dea rod bun dragul meu Sfint Anton priveste peste noi te rugam si vezi-ne inimile ca te cauta,priveste spre Mmay care te are intrat in inimioara ei zi si noapte nencetat,ajuto descoperei ei prin mine ce are de facut,si descopere-mi mie prin ia ce am de facut,te rugam tu care esti Sfitul minunatiilor....umplene si pe noi cu iubirea mare ce o aveai tu de ISUS,FA POSIBILA CEREREA NOASTRA!
I-ti multumim cu inima noastra smerita dupa puterile ei!
Draga mea stiu ca intri cu greu la calculator....dar stii ceva? uite o sa-l rog pe Sfintul Anton sa aibe el grija si de aceasta draga mea draga ...
o zi frumoasa sa ai si doresc sa te pun intr-un ocean mare de Milostivire a lui Isus pe tine intreaga famile,pe Cornelia,pe d-na Anonim ccare spune in mesajul ei frumos ca este departe de tara dar cu sufletul la Sfintul Munte..
Stiu suta la suta ca Sfintul Atnton se va ocupa de toate cerintele noastre.

mmary spunea...

Da , draga mea, ieri fiind a 4 marti a novenei catre Sfantul nostru prieten Anton, dupa ce l-am simtit in viata mea , i-am simtit prietenia si l-am simtit cum imi poarta pasii vietii, dupa micile bucurii pe acre le-am primit de la Sfantul Anton am observat ca "cineva" a fost foarte inversunat contra apropierii noastre si si-a bagat codita mizerabila virusandu-mi calculatorul si stergandu-mi de pe ecran poza frumoasa pe care o aveam cu Isus si tot ce mai aveam pe desktop.Dar ma astept la inca si mai mari rautati din partea lui , a uratului , in zilele de marti ce urmeaza.Importand e ca nu areusit sa-mi fure pacea , iubirea si bucuria.

Te imbratisez cu drag si sunt fericita ca azi Sfantul Anton de la tine ajunge la mine , iar cel de la mine va porni spre tine.

Dumnezeu sa te binecuvanteze cu toate comorile nesfarsitei Sale Milostiviri!

silvia spunea...

Te salut cu mult drag draga mea,imi pare nespus de rau de ce ti s-a intimplat doresc din suflet la acea persoana orice ar fi s-o binecuvinteze Tatal Ceresc si s-o lumineze pentru ca nu stie cu adevarat ce a vrut sa faca, ispita este mare si chiar Sfintul Anton il va preveni in tot cea ce a facut o sa vezi,si o sa-i para rau.
si ai dreptate orice ar interveni PACEA IUBIREA,BUCURIA,LUMINA nu o va putea lua nimeni si atunci va disparea si raul vazind ca nu are incotro.
nu-l mmai astepta pe martea viitore mai bine asternem un covor alb de crini sii invitam pe toti sfintii si arhanghelii sa coabere peste noi iubita mea.
tu stii ca numa Iubirea si iubirea de DUMNEZEU este arma tuturor.o zi cit mai armonioasa sa ai si o intilnire si mai frumoasa cu SFINTUL ANTON....asa sa faci ca copii sa-l desfaci pina acasa..bine?draga mea draga!

LinkWithin

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...