Parintele Dan al carui blog :
ma incanta, posteaza de cateva zile, pe blogul Claudiei Stan:
"Reculegeri spirituale" extrem de interesante care ne fac sa constientizam aspecte profunde ale vietii spirituale.
Reculegerea de azi e , dupa umila mea parere, EXCEPTIONALA, de aceea am decis sa vi-o daruiesc si voua.
Trăise cu cinci bărbaţi şi nici măcar cu ultimul nu se înţelegea! Îşi pierduse probabil ceva din prospeţimea iniţială, după atâtea experienţe conjugale. În plus, o ştia tot satul… (poate de la primii patru soţi?
Nu ştim, dar asta n-are importanţă.)
Se întâlneşte cu un Străin la fântână. După câteva replici, discuţia devine cât se poate de personală şi Călătorul se dovedeşte a fi mult mai puţin străin de viaţa ei decât părea la început.
Samariteanca nu se ruşinează, nu se explică şi nu dă vina pe nimeni. Ea îl întreabă pe Isus despre adoraţie: „Doamne, văd că eşti profet. Părinţii noştri s-au închinat pe acest munte şi voi spuneţi că la Ierusalim trebuie să ne închinăm”. Vedeţi ce gânduri avea păcătoasa noastră? Vedeţi ce întrebări avea în inimă? Cine s-ar fi aşteptat la asta? Probabil toată lumea credea că se gândeşte la bani şi la probleme casnice, iar ea? „Cum să-l adorăm pe Dumnezeu?” Extraordinar!
Mai departe devine şi mai frumos, căci vedem cât de adâncă e inima omului! Viaţa samaritencei, din multe puncte de vedere, era un eşec, dar în adâncul inimii ei vedem căutare, dorinţă de adevăr, de Dumnezeu. La suprafaţă: furtună, tsunami şi naufragiu, dar la 10 000 de metri adâncime: tăcere, taină şi aşteptare. De ce inima omului este un abis? Pentru că e făcută pentru Dumnezeu. Este atâta loc în ea cât să încapă Domnul. De aceea o presimţim atât de adâncă!
De obicei, la începutul Postului se iau câteva hotărâri: voi mânca mai puţină carne şi renunţ la prăjituri; nu mă mai uit la filme şi fumez doar 5 ţigări (pe zi); nu-l mai înjur pe vecin şi voi da ceva pomană la bătrânii de pe stradă etc. Dar ce mici par toate acestea, dacă le privim un pic de la distanţă!
Şi Postul Mare, ce mic şi centrat pe noi înşine ar putea deveni!
Vedeţi, Postul nu este un examen psihologic pentru a trăi un pic mai corect, pentru a depăşi câteva defecte şi a ne înfrumuseţa puţin sufleteşte. Postul nostru va fi Mare numai dacă este Dumnezeu în el! Numai Dumnezeu e Mare. Când recunoaştem asta, când îngenunchem în faţa Lui cu tot ce suntem, când toată fiinţa noastră rămâne în tăcere în prezenţa fiinţei Lui, adorându-l, iubindu-l, aşteptându-l, atunci omul creşte vertiginos şi sufletul îşi dezvăluie întreaga măreţie. Încercaţi şi voi, şi veţi vedea!
Samariteanca noastră a uitat şi de găleată, şi de tot, şi a fugit în sat să-l vestească pe Isus. A uitat chiar şi să-i dea lui Isus cana de apă pe care i-o ceruse! …dar nu cred că Domnul s-a supărat. Probabil că şi El uitase de sete, văzând acest suflet care se umpluse de viaţă!
Dumnezeu sa va binecuvanteze cu Iubirea Sa infinita!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu