Te caut din toata inima...

07 ianuarie 2011

SĂ NE FERIM DE A FACE JUDECĂŢI TEMERARE

1. Întoarce-ţi privirea spre tine însuţi şi fereşte-te de a judeca faptele altora. Atunci cînd judecă pe ceilalţi, omul se osteneşte zadarnic, de cele mai multe ori e păscut de greşeală şi lesne alunecă în păcat; în schimb, cînd se judecă pe sine şi-şi cercetează propriul cuget, fapta-i prieşte, aducîndu-i întotdeauna rod şi folos. Ne dăm mereu cu părerea cu privire la acele lucruri care ne stau pe suflet, ceea ce face ca, orbiţi de iubirea noastră de noi înşine, să pierdem uşor din vedere dreapta judecată. Dacă Dumnezeu ar fi ţinta curată a tuturor gîndurilor şi dorinţelor noastre, nu ne-am frămînta atîta cînd părerile noastre întîmpină împotrivirea celorlalţi.
2. Dar iată că stă cuibărit în noi cîte un lucru - alteori vine şi altceva să ne dea ghes din afară - şi ne pomenim, într-un fel sau altul, mînaţi care încotro de imbolduri. Mulţi, de fapt, se caută într-ascuns pe sine în tot ceea ce fac, dar nu-şi dau seama de asta. Pot chiar părea cu totul împăcaţi cu ei înşişi, atunci cînd, după voia şi părerea lor, toate le merg strună; e de ajuns însă ca lucrurile să ia altă întorsătură decît aceea dorită, şi ei nu întîrzie să intre în frămîntare şi să se întristeze. Între prieteni şi concetăţeni, între oameni evlavioşi şi călugări, se nasc astfel, destul de des, neînţelegeri, dezbinări şi sfadă.

3. Năravul care a prins rădăcini anevoie se dezvaţă şi nimănui nu-i face plăcere să primească poveţe împotriva părerilor sale. Dacă te vei bizui mai mult pe luminile minţii şi pe iscusinţele tale decît pe virtutea supunerii lui Isus Cristos, cu greu, dacă totuşi vreodată, vei ajunge cu adevărat luminat la suflet: Dumnezeu, într-adevăr, ne doreşte cu desăvîrşire supuşi voinţei sale şi ridicaţi dincolo de toată priceperea şi lumina minţii omeneşti, prin focul arzător al dragostei sale.


PATRU SÎNT CHEZĂŞIILE PĂCII

1. Fiul meu, iată că a sosit clipa cînd te voi îndruma pe calea păcii şi a adevăratei libertăţi.

2. Fă, Doamne, după cuvîntul tău, căci nici o plăcere nu poate fi, pentru mine, mai mare.
 
3. Dă-ţi, fiul meu, toată silinţa să faci mai curînd voia altuia decît voia ta. Să-ţi placă să te bucuri mai curînd de puţin decît de zestre mare. Caută-ţi întotdeauna un loc mai jos şi pune-te mereu mai prejos de ceilalţi. Alege întotdeauna voinţa lui Dumnezeu şi roagă-te ca ea să se îndeplinească fără precupeţire şi în sufletul tău. Cel ce face astfel păşeşte pe calea păcii şi liniştii.

4. Doamne, pe cît de scurte aceste cîteva cuvinte, pe atît de pline de miez pentru propăşirea mea întru desăvîrşire! Nu vorbe multe, ci pline de rost, de rod şi de înţeles. De-aş putea să le păzesc cu sfinţenie, nu m-aş tulbura cu atîta uşurinţă. Într-adevăr, de cîte ori mă neliniştesc şi mă simt abătut, îmi dau seama că, de fapt, n-am făcut altceva decît să mă îndepărtez de la această învăţătură. Tu, însă, care poţi face orice şi care ţii atît de mult la propăşirea sufletului, sporeşte harul în mine, să pot fi la înălţimea cuvîntului tău şi să-mi desăvîrşesc mîntuirea.


 Rugăciune pentru îndepărtarea gîndurilor rele
5. Doamne Dumnezeul meu, nu te îndepărta de mine; Dumnezeule, îndreaptă-ţi privirea şi ajutorul spre mine (Ps 70, 12): căci iată, au năvălit asupra mea fel de fel de gînduri şi temeri chinuitoare. Cum să scap nevătămat de ele? Cum să le înfrîng?

6. Voi păşi înaintea ta - zice Domnul - pe mai marii falnici ai lumii îi voi smeri (Is 45, 2). Voi deschide lacătele carcerei tale şi-ţi voi descoperi tainiţa celor mai ascunse lucruri.

7. Fă, Doamne, precum spui; şi se vor spulbera, în faţa privirii tale, toate gîndurile rele. Aceasta-i singura mea nădejde: să pot alerga la tine, în orice amărăciune, să-mi pun toată încrederea în tine, să te strig în ajutor din adîncul inimii şi, în răbdare, să aştept oblăduirea mîngîierii tale.


Rugăciune pentru luminarea cugetului
8. Luminează-mă, bunule Isuse, cu darul lăuntric al razei tale şi risipeşte din lăcaşul inimii mele umbra oricărei bezne. Înfrînează gîndurile mele rătăcitoare, spulberă ispitele care năvălesc asupra cugetului meu. Luptă cu toată puterea, în numele meu, alungă fiara - vreau să spun focul poftelor pîrjolitoare -, ca pacea să se întemeieze pe tăria ta (Ps 121, 7) şi mulţimea laudelor tale să se înalţe în lăcaşul cel sfînt - adică într-o conştiinţă curată. Porunceşte Tu vîrtejului şi furtunii; spune Tu talazurilor - Staţi; şi viforului: - Nu sufla; şi se va face linişte mare.

9. Trimite lumina ta şi adevărul (Ps 42, 3), ca să strălucească asupra întregului pămînt: căci un pămînt sterp şi pustiu rămîn, dacă nu primesc roua luminilor tale. Revarsă harul tău de sus, spală inima mea cu stropii veniţi din cer; deschide zăgazurile tale, revarsă asupra ţărînii uscate darul apei, ca glia să rodească belşug de bunătate. Înalţă cugetul meu împovărat de jugul atîtor păcate şi trage către înalt toate dorinţele mele, ca, atingînd o dată dulceaţa fericirii cereşti, să nu mai simtă decît dezgust pentru cele pămînteşti.

10. Scapă-mă şi smulge-mă din braţele oricăror alintări trecătoare, venite din partea făpturilor, căci nimic pe lume nu poate stinge şi alina dorinţa mea arzătoare. Leagă-mă de tine prin legătura strînsă a dragostei, căci Tu singur poţi îndestula pe cel ce te iubeşte, şi, în afara ta, zadarnice şi amăgitoare rămîn toate. 

            sursa :http://www.profamilia.ro/meditatii.asp?imitatiunea=3_23



Dumnezeu sa va binecuvanteze cu cel mai pretios DAR, cu El Insusi !

2 comentarii:

daniela spunea...

Da, mmary, o mare problema a omului este judecata aproapelui. Este ceea ce imbolnaveste sufletele si de multe ori nici nu ne dam seama de asta. O mica judecata - un fleac se vede de afara, dar in interior, in adanc - rana produce...

"Lupta cu toata puterea in numele meu" - da, asta ar trebui sa-i cerem in continuu Mantuitorului pentru ca noi cu-adevarat nimic nu putem fara El.

Fii binecuvantata !!!

mmary spunea...

Da, Daniela , si cat de frumoasa si profunda e aceasta rugaciune pentru luminarea cugetului:

"Luminează-mă, bunule Isuse, cu darul lăuntric al razei tale şi risipeşte din lăcaşul inimii mele umbra oricărei bezne. Înfrînează gîndurile mele rătăcitoare, spulberă ispitele care năvălesc asupra cugetului meu. Luptă cu toată puterea, în numele meu..."

Dumnezeu sa te biecuvanteze cu cele mai pretioase haruri si daruri!

LinkWithin

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...