Te caut din toata inima...

18 ianuarie 2011

„Astăzi, dacă auziţi Cuvântul lui Dumnezeu, să nu vă împietriţi inimile!”


 „Citeşte, trăieşte şi vorbeşte despre Cuvântul lui Dumnezeu”
1 – 2 – 3 septembrie 2006

A 19-a prima vineri, prima sâmbătă şi prima duminică în Nuşfalău

În această lună: citim şi trăim scrisorile Sfântului Apostol Paul către: Galateni, Efeseni şi Filipeni.

Motto-ul lunii: 

„Astăzi, dacă auziţi Cuvântul lui Dumnezeu, să nu vă împietriţi inimile!”

Intenţia comună de rugăciune: 

recunoştinţă Sfintei Treimi pentru carismă, comunitatea de ispăşire şi toate comunităţile spirituale!

Sarcina noastră concretă: vrem să ne transformăm locuinţa într-un sanctuar al familiei, făcând un mic Altar!
I. Nuşfalău: retrospectivă – examen de conştiinţă

Dai păcate în mâna celui Rău pentru a fi pedepsit sau virtuţi în mâna lui Dumnezeu pentru a fi răsplătit? Vrei să domneşti sau să slujeşti în Biserica slujitoare a lui Isus? Te conduce Spiritul Sfânt sau cel Rău? Acţionezi spre Gloria lui Dumnezeu sau spre gloria ta? Ai spiritualitate egoistă sau lipsită de egoism? Cauţi bucuriile trecătoare ale lumii sau bucuriile veşnice ale lui Isus? Crezi că oricine, fiind ultimul – prin pocăinţă – poate deveni primul, şi că oricine, fiind primul – prin orgoliu – poate deveni ultimul? Eşti recunoscător Tatălui Ceresc, care prin Isus şi Maria ţi-a dat totul? Pe calea crucii vieţii tale crezi că harul totdeauna este mai mare decât crucea? Se simte bine Isus în tine prin curăţie şi între voi prin iubirea reciprocă? 
Poţi spune, prin viaţa ta oferită: 
eu sunt al lui Dumnezeu?
Ai luminat dând exemplu bun şi urmând doar exemplele bune?

II. Nuşfalău - prezent

       Învăţătură de la Domnul Isus pentru prima vineri din septembrie 2006

”Acum aş vrea să vă spun că, în ultimele timpuri, Sfânta Mea Mamă a primit o mare Putere de la Tatăl Ceresc. Tatăl Ceresc a trimis-o la voi, ca prin tandreţea şi iubirea Ei maternă să vă întoarcă inimile spre Mine. Dacă cereţi şi acceptaţi ajutorul Mamei Mele, în curând, veţi fi printre primii. Mama Mea, la Întruparea Mea şi în toate, a făcut Voia Tatălui. 
Luaţi la cunoştinţă că cei care o refuză pe Sfânta Mea Mamă, nu primesc altă posibilitate de salvare, pentru că Ea – din voia Sfintei Treimi – este ultimul colac de salvare pentru cei care se îneacă. Eu vă spun să nu-i credeţi pe cei care afirmănu aveţi speranţă să vă salvaţi. Trebuie să ştiţi că acestea vi le şopteşte cel Rău ca să vă ducă la disperare. Nu vă temeţi, pentru că împreună cu Mama Speranţei folosim toate posibilităţile ca să vă salvăm. În ceea ce se întâmplă în acest loc ales de Noi nu este nimic extraordinar. Aici, vă reamintim Sfânta Scriptură, vă întoarcem la credinţă, la speranţă şi la fapte de iubire. Vă reamintesc: întoarcerea Mea este foarte aproape! Adversarul Meu, vrea să vă facă să credeţi în minciuna că prezenţa Mea în Euharistie este doar simbol şi nu realitate. Eu am instituit Euharistia pe Pământ şi puteţi fi siguri că nici uriaşele puteri ale Iadului nu o vor desfiinţa. Din încredinţarea Sfintei Treimi, Mama Mea a primit marea sarcină ca în aceste ultime timpuri să frângă puterea celui Rău. Ea, care este atotputernicia îngenuncheată, va veni împreună cu Mine ca Regină pe Pământ, locul de unde a fost ridicată cu trupul şi sufletul şi încoronată în Cer. Prin smerenie, ascultare şi credinţă, Mama Mea a fost pe placul Tatălui Ceresc. Datorită virtuţilor Sale, Ea a primit marea Putere asupra celui Rău. Şi voi puteţi urma exemplul Sfintei Mele Mame, căci şi Ea a fost creatură. Şi voi veţi reuşi să aveţi o viaţă exemplară, dacă cereţi ajutorul Nostru şi dacă vreţi şi voi. Rămânând până la capăt alături de Noi, răsplata voastră va fi întâlnirea fericită cu Mine şi Mama Mea. Vă rog să aveţi încredere mai mare în Sfânta Mea Mamă, pentru că Ea vă conduce la Mine.

Vă binecuvântez cu spiritualitatea încrederii!

         Învăţătură de la Sfânta Fecioară pentru prima sâmbătă din septembrie 2006

„Dragii Mei copii! Astăzi, vă reamintesc prezenţa Mea de Comântuitoare în Biserică şi Misterul Euharistiei.
S-a întâmplat cu aproximativ 2000 de ani în urmă, când după moartea Fiului Meu pe cruce, un soldat roman I-a străpuns Sfânta Inimă cu suliţa şi din aceasta a curs Sânge şi Apă. Apa simbolizează lacrimile Mele, iar Sângele umanitatea Fiului Meu. Când au coborât de pe cruce Sfântul Trup al Fiului Meu, apostolul Ioan l-a pus în braţele Mele spunând cuvintele: ’Iată Trupul lui Cristos!’. Sfântul Trup, Sfântul Sânge, Umanitatea Fiului Meu a luat fiinţă prin Spiritul Sfânt din Mine; Dumnezeirea Lui, Sufletul Lui provenea de la Tatăl. Când a trăit pe Pământ, la Cina cea de Taină, în prezenţa Apostolilor, la frângerea pâinii, Fiul Meu a spus cuvintele: 
’Acesta este Trupul Meu, care se jertfeşte pentru voi.’; după care a luat potirul plin cu vin zicând: ’Acesta este potirul Sângelui Meu, care pentru voi se varsă spre iertarea păcatelor.’ Privind spre Apostoli, a continuat: ’Faceţi aceasta în amintirea Mea!’ Şi astăzi se reînoieşte în fiecare Sfântă Liturghie jertfa Fiului Meu pe cruce, pentru întreaga omenire. Şi astăzi, slujitorii noştri consacraţi, spun în fiecare Sfântă Liturghie, la prefacere, peste ostie şi vin, cuvintele: ’Dumnezeul nostru, Tată, Te rugăm să trimiţi Spiritul Tău Sfânt, ca pâinea şi vinul pe care le-am adus în dar să devină Trupul şi Sângele Domnului nostru Isus Cristos.’ În acel moment Spiritul Sfânt transformă pâinea în Sfântul Trup al Fiului Meu şi vinul în Sfântul Sânge al Fiului Meu! Euharistia nu este simbol, ci Realitate Vie, care se actualizează şi acum în fiecare Sfântă Liturghie prin preoţii noştri! Dacă aţi înţelege ce Jertfă Preţioasă a lăsat Sfântul Meu Fiu întregii omeniri, aţi folosi sacramentul pocăinţei ca să-L întâlniţi, cu sufletul purificat, pe El în Euharistie! Din încredinţarea Sfintei Treimi, ca Mama voastră Cerească, am primit sarcina să conduc înapoi, prin pocăinţă, în Turma Fiului Meu oile şi mieii rătăciţi, pe toţi cei care se lasă salvaţi. Dacă ascultaţi de Mine, puteţi fi părtaşi ai acelei Noi Lumi Fericite pe care Sfântul Meu Fiu o va aduce pe Pământ! 

Vă dau binecuvântarea Mea maternă!”


       Învăţătură de la Tatăl Ceresc pentru prima duminică din septembrie 2006

Tată Ceresc! Noi, micile Tale creaturi, am dori şi acum să Te bucurăm! Răspunsul Tatălui Ceresc: Mă bucură aceia dintre copiii Mei, care ispăşesc împreună cu Isus şi cu Maria.  
Cei care ispăşesc în această mică comunitate şi se adună cu regularitate pe muntele Sfintei Treimi sunt spre bucuria Mea. Voi, copiii Mei ispăşitori, ascultaţi cu inima şi sufletul deschis învăţăturile Noastre şi încercaţi să le puneţi în practică. Aici, prin instrumentele alese de Noi, sunteţi conduşi de Isus şi Maria. V-am spus deja că îmi place dacă veniţi la Mine pe calea cea strâmtă, slujindu-vă unul pe altul, acceptând şi oferind crucile voastre. Ţineţi minte,   nici pe ai mei nu-i pot feri de suferinţe, pentru că prin acestea deveniţi copiii Mei drepţi. Dacă vă ajutaţi şi mai departe unii pe alţii, ţinându-vă de mână din iubire, vă pot folosi la construirea Lumii Noi. Dacă slujiţi cu puterea primită de la Mine – aşa cum Isus v-a arătat – atunci veţi fi printre copiii Mei binecuvântaţi. În schimb, oricât de deştepţi aţi fi, dacă domniţi unii peste alţii, atunci vă conduce spiritul orgolios al lui Lucifer. În această spiritualitate orice aţi face în Numele Meu – dar nu în spiritualitatea Mea – nu îmi găsesc plăcerea în voi. Pe acest Sfânt Munte – care Mi-a fost dăruit – am ascuns un Mare Mister. Conţinutul acestui mister am să-l dezvălui, prin fiica Mea aleasă, la un moment hotărât de Mine. Atunci veţi experimenta Îndurarea şi Iubirea Mea faţă de întreaga omenire. Şi până atunci să citiţi Sfânta Scriptură, din care veţi recunoaşte clar Voia Mea. Aş dori ca toţi copiii Mei să ajungă cât mai aproape de Mine. Vă rog faceţi-vă capabili să acceptaţi marea Mea Iubire, pe care vreau să o revărs, prin Spiritul Sfânt, asupra întregului Pământ. Să credeţi că după multele voastre suferinţe, în final va sosi Pacea Mea pe Pământ, aşa cum v-am promis prin Isus şi Maria. Veţi fi copiii Mei fericiţi prin Pacea, Bucuria şi Iubirea Mea!



Vă dau binecuvântarea Mea, a Sfintei Treimi! 


       
 Mărturie în anul Sfintei Scripturi

Trebuie în primul rând să vă spun astăzi, în prima sâmbătă la Nuşfalău, pe muntele Sfintei Treimi, că am simţit prezenţa aproape palpabilă a Sfintei Fecioare! Mă numesc Pr. Németh László şi sunt paroh în comuna Tărian. De părintele Cs. János mă leagă o prietenie de aproximativ 30 de ani. M-am născut în Arad, unde am primit şi prima împărtăşanie şi mirungerea. Am observat că cei care merg la biserică nu sunt cu mult mai buni decât cei care nu merg. Din această cauză încet am părăsit Biserica şi pe Dumnezeu. 
Încă din copilărie căutam adevărul, sensul vieţii. 
Cum nu înţelegeam nedreptăţile, suferinţele, păcatele, moartea din lume, am hotărât că voi căuta răspunsul în filozofie, la Cluj, la Universitatea Babes Bólyai. Ca suflet căutător am avut din păcate şi manifestări ateiste. 

După 5 ani ne-au trimis la Bucureşti să ne pregătească pentru a fi propagandişti atei. Atunci a început să mi se lumineze raţiunea, am început să înţeleg că adevărul nu se află în învăţăturile omeneşti, ci în Sfânta Scriptură, la Dumnezeu, că omul nou se află în Cristos. Deoarece mi-am spus convingerea, puteam să predau doar sub observaţie, ca profesor la Sighet, într-un liceu pedagogic. După un timp am fost chemat la Baia Mare, la Inspectoratul Şcolar şi am fost dat afară din învăţământ. Locuiam la un coleg şi eram fără servici şi fără bani. Mă gândeam cum să mă sinucid! La un moment dat am îngenuncheat, strigând: „Dumnezeul meu, dacă exişti ajută-mă!” Atunci a apărut în faţa mea Isus pe cruce încoronat cu spini şi a spus: „Eu te-am iubit întotdeauna! Am murit pentru tine! Te-am ales ca să nu te pierzi!” Atunci am început să plâng, mi-am văzut păcatele pe care le-am comis împotriva Iubirii lui Dumnezeu. Am plâns timp de mai multe ore în genunchi. Lacrimile Sfintei Fecioare şi Sângele lui Isus au curs şi pentru mine. Isus m-a iertat. Ridicându-mă am simţit că s-a întâmplat ceva cu mine. Isus s-a mutat în inima mea. Când am deschis Sfânta Scriptură, Isus mi-a spus prin evanghelia Sfântului Ioan: „Veţi cunoaşte Adevărul şi Adevărul vă va elibera.” Am căutat întotdeauna Adevărul şi am găsit în final unicul Adevăr în Isus. După aceea am lucrat ca muncitor la Cluj şi Arad. Am fost de multe ori umilit, dar eu eram fericit că puteam suferi pentru Isus. Unchiul meu este preot reformat, care pentru credinţa sa a fost şi în închisoare. În comunitatea lui am cunoscut mai bine Sfânta Scriptură. Lucram în Arad, mergeam la biserică şi în timpul rugăciunii întotdeauna îmi venea în gând să devin preot. Am protestat căutând pretexte. Dar numai atunci s-a mutat pacea în inima mea când am spus „da” teologiei. 
Au fost minunaţi anii petrecuţi la teologie. Am fost hirotonit în 1983. Este un har minunat preoţia,  Sfânta Liturghie! Aş muri dacă nu aş putea celebra Sfânta Liturghie! Am ajuns în Oradea împreună cu Pr.Cs. János. După aceea am cunoscut-o şi pe d-na B. M. Éva. În 1987, în anul Mariei, am mers împreună la Şumuleu Ciuc, unde am fost prezent la naşterea carismei. Ei au acceptat lipsa de înţelegere din partea preoţilor şi a enoriaşilor. Au acceptat timp de mulţi ani crucile şi acum vedem roadele! Dacă ascultăm de şoaptele Spiritului Sfânt şi urmăm Voia lui Dumnezeu se întâmplă minuni în noi şi în jurul nostru. Pentru mine sunt minuni: carisma; muntele Sfintei Treimi; comunitatea de ispăşire; prezenţa lui Isus şi a Sfintei Fecioare... Sunt convins că aici se vor mai întâmpla şi minuni mai mari!!! Nu întâmplător a spus papa Ioan Paul al II lea că: ’România este grădina Maicii Domnului’. Sfânta Fecioară vrea să-şi salveze toţi copiii de toate naţionalităţile şi religiile. Să-I permitem să ne salveze! 
La a 19-a aniversare a carismei mulţumim părintelui Cs. János şi minunatei doamne Éva că au ascultat şi ascultă Cuvântul Celor din Cer şi transmit mesaje pentru noi. 
Sarcina noastră este să primim învăţăturile, să le dăm mai departe, să acceptăm jertfele... şi atunci se vor întâmpla minuni şi în viaţa noastră. Am spus acestea ca să-l preamăresc pe Dumnezeu pentru darurile Lui unice! 

Să fie binecuvântaţi Domnul Isus şi Sfânta Fecioară în vecii vecilor!

Motto-ul meu: 

„Dumnezeu toate le lucrează spre binele celor care-L iubesc. (Romani 8, 28)”

III. Nuşfalău– privire în viitor - luna octombrie

Intenţia comună de rugăciune va fi: în întreaga lună vom spune rugăciuni de eliberare şi de vindecare pentru noi înşine şi pentru cei dragi, ca astfel să putem experimenta ajutorul extraordinar al Domnului Isus şi al Fecioarei Maria!

Sarcina noastră concretă va fi: vom răspândi caietul cu titlul „Rugăciuni pentru situaţii grele”!

Din Sfânta Scriptură vom citi şi vom trăi scrisorile Sfântului Apostol Paul către: Coloseni, Tesaloniceni şi Timotei!

(La Nuşfalău învăţăturile din cer  le primesc şi le sistematizează: pr. Csilik  János şi B. Madarász Éva)
Tema de casă pentru septembrie şi tot anul:

”CITEŞTE , TRĂIEŞTE ŞI VORBEŞTE DESPRE CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU!”

9 comentarii:

Anonim spunea...

Asta scrie ingerul rau in ultima postare-
O, daca i-ati convinge ca Iisus este intruparea lui Dumnezeu sau macar a lui Vishnu…

Dar asta este pentru voi aproape imposibil, chiar daca ati face minuni daca nu stiti si nu cunoasteti misterul religiei lor si ce e adevarat si bun in aceasta religie pe care Dumnezeu nu o va distruge in eternitate pentru ca marturiseste despre eternitatea si desavarsirea LUi. Tineti minte aceasta profetie a mea, sistemul yoga si zeii hindusi nu numai ca sunt eterni si desavarsiti fiind nascuti din Dumnezeu dar ei sunt in inetriorul oricarei fiinte vii... Acesti zeii sunt caramizile macrocosmosului sunt marele trup al Creatiei. Puteti sa le spuneti si ingeri sau sefiroti sau cum vrei voi... Si sa mai stiti ca ceea pentru voi este Iisus pentru hindusi este marele avatar Krishna, dar exact acelasi lucru. Exact in acelasi fel ei il adora, cu exact aceleasi cuvinte il iubesc si il alinta, intruparea lui Dumnezeu pe Pamant este pentru hindusi Krishna singura diferenta intre ei si voi fiind aceia ca ei nu pun restrictie lui Dumnezeu la intrupari... Totul este indentic, ei cu icoanele lor, voi cu ale voastre, si ei au slujbe si cantece devotionale si preoti, culmea coincidentei atitudinea fata de scriptura este identica, Bhagavad gita este numita Cantarea lui Dumnezeu etc. Va avertizez ca sa fiti echilibrati deoarece adevarul si realitatile care stralucesc in hinduism vor straluci in toti si in toate in noua lume in perfecta armonie cu vointa lui Dumnezeu si cu miraculoasa Intrupare numita Iisus. Iar daca cineva va daruieste ceva nu este motiv sa-l judecati si nici sa-i dati peste mana, daca sunteti prea destepti pentru a cerceta darul.

Acesta este si motivul pentru care oricate minuni ar fi facut Toma nu i-ar fi putut convinge decat pe foarte putini si anume pe aceia care au fost martori la aceste minuni.

E clar ca daca accepti ca prieten ingerul rau,este pentru-ca sunteti una si aceiasi persoana.Si ce iubire, ce splendoare, ce Iisus cand de fapt iti bati joc de cei ce te citesc?
Rusine! ai un blog plin de vorbe de claca si bla bla-uri...si minciuni ascunse ..cine esti de fapt?

Anonim spunea...

Sr. mmary, constat ca a devenit o moda cu Anonim ! :)
Nu-i nimic, sa luam seama la ce ne spune Domnul :

Cartea Inţelepciunii lui Solomon
Cap. 15

7. Olarul frământă pământul moale cu osteneală şi face spre slujba noastră orice vas şi din acelaşi pământ face vase spre curată întrebuinţare şi altele dimpotrivă, dar toate asemenea; şi care vas de ce treabă să fie, hotărăşte olarul.

Pace si Bine ! :)

P.S.
Se pare ca a avut un efect considerabil postarea ta, daca s-a exprimat in felul acesta ! :)

mmary spunea...

Anonim (1),daca il accept ca prieten pe "Ingerul tau" nu inseamna ca sunt de acord cu ceea ce afirma sau posteaza pe blogul lui .

Isus ne-a dat porunca "sa ne iubim unii pe altii asa cum ne-a iubit EL",nu ne-a dat porunca sa ne judecam unii pe altii.

In mesajele catre JNSR, Isus spune:

"Atunci, cu cat oamenii vor incepe mai repede sa iubeasca, cu atat mai repede se va construi acest Pamant Nou.Caci ceea ce trebuie sa vina bun, poate veni mai repede incepand sa primiti in inimile voatre Iubirea, Care este Dumnezeu Care Se imparte.
Fara Iubire, fara Dumnezeu, omul devine un stalp fara viata care nu sustine altceva decat neantul.Spune tuturor fratilor nostri ca Dumnezeu nu are frontiere in Iubirea Sa.El ne-a creat pentru ca noi sa fim o parcela din iubirea Sa.Uniti-va !
Iubirea vrea sa fie UNA pe pamant pentru a reuni toti oamenii, fara deosebire de rasa, nici de opinii si cu atat mai putin de religii, caci totul a fost falsificat.

Pentru Domnul Care guverneaza Pamantul,Cerul si Intregul Univers, nu exista decat o Lege: IUBIREA!"

Si pentru ca dumneavoastra nu luati in considerare decat Biblia (si bine faceti )amintiti-va , va rog , meditati si traiti ceea ce spune Sfantul Apostol Pavel aici:

"1 Corinteni 13

1. Chiar daca as vorbi in limbi omenesti si ingeresti, si n-as avea dragoste, sunt o arama sunatoare sau un chimval zanganitor.

2. Si chiar daca as avea darul prorociei si as cunoaste toate tainele si toata stiinta; chiar daca as avea toata credinta, asa incat sa mut si muntii, si n-as avea dragoste, nu sunt nimic.

3. Si chiar daca mi-as imparti toata averea pentru hrana saracilor, chiar daca mi-as da trupul sa fie ars, si n-as avea dragoste, nu-mi foloseste la nimic.

4. Dragostea este indelung rabdatoare, este plina de bunatate; dragostea nu pizmuieste; dragostea nu se lauda, nu se umfla de mandrie,

5. nu se poarta necuviincios, nu cauta folosul sau, nu se manie, nu se gandeste la rau,

6. nu se bucura de nelegiuire, ci se bucura de adevar,

7. acopera totul, crede totul, nadajduieste totul, sufera totul.

8. Dragostea nu va pieri niciodata. Prorociile se vor sfarsi; limbile vor inceta; cunostinta va avea sfarsit.

9. Caci cunoastem in parte si prorocim in parte;

10. dar, cand va veni ce este desavarsit, acest "in parte" se va sfarsi.

11. Cand eram copil, vorbeam ca un copil, simteam ca un copil, gandeam ca un copil; cand m-am facut om mare, am lepadat ce era copilaresc.

12. Acum, vedem ca intr-o oglinda, in chip intunecos; dar atunci, vom vedea fata in fata. Acum, cunosc in parte; dar atunci, voi cunoaste deplin, asa cum am fost si eu cunoscut pe deplin.

13. Acum, dar, raman acestea trei: credinta, nadejdea si dragostea; dar cea mai mare dintre ele este dragostea. "

Dumnezeu sa va binecuvanteze cu Iubirea , Pacea si Indurarea Sa!

mmary spunea...

Anonim, frate, sunt de acord cu tine.

Apoi ,daca am fi asa cum ar dori oamenii cred ca nu ne-ar deranja cu nimic mikiduta, insa , atunci cand suntem aproape de Domnul e tare zburlit.

Trist e faptul ca vorbeste prin frati care sustin ca-L iubesc si slujesc pe Isus.

Dar , sa ne rugam in continuare, si sa-i multumim Domnului pentru "aceste cuvinte de lauda" care ne-au fost adresate aici.

Domnul a dat , Domnul a luat , fie Numele Domnului Binecuvantat!

Dumnezeu sa te binecuvanteze cu Binecuvantarea Sfintei Treimi si a Sfintei Fecioare!

Pace, Iubire, Bucurie! :)

Ingerul tau spunea...

Sunt peste poate impresionat de citatul din jnsr si atitudinea voastra, aceasta de a nu ridica si voi piatra, ba chiar de ma accepta in preajma vaostra a avut iarasi un efect neasteptat asupra inimii mele.
Dumnezeu sa va daruiasca iubirea si intelepciunea Lui pentru ca e limpede ca aici El isi face simtita prezenta in mod minunat.
Imi e foarte greu sa inteleg cum orice om cu capul pe umeri si-ar putea imagina ca as fi aceeasi persoana cu mmary.
Cel mult aceeasi persoana se poate manifesta prin noi toti, aceea fiind Iisus, dar suntem prea pacatosi si prea nemernici ca sa pretindem asta.
Ii cer iertare primului anonim ca l-am tulburat si maniat atat de mult dar totusi il sfatuiesc sa isi dezvolte empatia pentru ca in afara de realitatea crestina mai exista inca alte 4 mari realitati pe pamant si toate sustinute de un numar la fel de mare de oameni. Iar ce am incercat eu a fost daca vreti o radiografie a unei alte realitati.
Faptul ca altii au alte simboluri religioase nu diminueaza cu nimic maretia, bunatatea si divinitatea lui Iisus, mai ales ca se pare ca Tatal l-a trimis pe El ca sa guverneze peste toti, si peste ceilalti... Si sunt sigur ca nu ii va omori pe ceilalti mai ales ca la o posibila intalnire cu El, sanasele de a-l recunoaste ca una cu Dumnezeu sunt reale pentru orice credincios din alta religie.
Imi pare sincer rau si ii cer iertare lui Dumnezeu ca ce spun provoaca in unele fiinte atata tulburare.
Fie ca El sa ne calauzeasca spre a putea sa ii intelegem intru-totul vointa.

mmary spunea...

Ingerul tau,
Dumnezeu sa te binecuvanteze!

Mi-a placut mult ceea ce ai scris aici si sunt de acord cu tine.
In urma cu putin timp , tocmai am aflat ca in Liban a fost construita cea mai mare Cruce din lume cu inaltimea de 73,80 metri.Se numeste "Crucea tuturor popoarelor" si este Crucea unitatii, a zecea parte din Crucea ceruta la Dozule(738 metri).A fost terminata anul trecut.La ridicarea ei au contribuit musulmani,ortodocsi si catolici.Aceasta stire m-a facut azi fericita.Am multe surprize pentru voi in zilele care urmeaza.
Iata cum mesajele date prin JNSR prin viata.

Dumnezeu sa te binecuvanteze , Isus sa fie vesnic in inima ta.:)

Anonim spunea...

Sr. mmary, ai comandat cartea "Ajutati-ne sa iesim de aici !" ? ... acolo scrie ceva si despre celelalte religii ! ... ca sa te fac curioasa !

Pace si Bine ! :)

mmary spunea...

Anonim, inca nu am reusit sa o comand deoarece a fost deranjat temporar acel numar de telefon.Azi a sunat insa nu a raspuns nimeni.Mai incerc.

M-ar ajuta daca mi-ai spune editura care a tiparit-o ,asa poate as gasi-o si in alta parte.

Dumnezeu sa te binecuvanteze cu Binecuvantarea Sfintei Treimi si a Sfintei Fecioare!

Pace, Iubire, Bucurie!:)

mmary spunea...

Anonim, frate, am reusit,am comandat-o.Cred ca era ultima. :)

Laudat sa fie Domnul !

Pace , iubire, bucurie! :)

LinkWithin

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...