Te caut din toata inima...

14 septembrie 2010

Învăţătură de la Spiritul Sfânt în septembrie 2010

2010 – ANUL CUNOAŞTERII ŞI URMĂRII SFINŢILOR –SEPTEMBRIE

”Voia lui Dumnezeu aceasta este: sfinţirea voastră!” (1 Tes.4,2)

A 72-a întâlnire lunară de rugăciune în Nuşfalău pe
muntele Sfintei Treimi

Din Sfânta Scriptură să medităm evangheliile de duminică! (Lc. 14; 15; 16)  

Motto-ul lunii: „Pentru mine viaţa este Cristos, iar moartea un câştig!” (Fil.1,21) 

Intenţia comună de rugăciune: ne rugăm ca persoanele aparţinând ierarhiei şi cele aparţinând carismei să se accepte reciproc, să se preţuiască şi să se iubească reciproc!

Sarcina noastră concretă va fi: examinaţi toate mesajele şi păstraţi ceea ce este bun!!!

Învăţătură de la Spiritul Sfânt în septembrie 2010

„Dragii mei! Vă spun acum ceea ce trebuie să ştiţi despre revelaţiile particulare şi despre cum să vă raportaţi la acestea!Prin Isus Cristos aţi primit toate revelaţiile esenţiale de care aveţi nevoie pentru mântuirea sufletului vostru. Mesajul public al lui Isus Cristos se adresează tuturor oamenilor, este obligatoriu pentru toţi şi s-a încheiat odată cu moartea ultimului apostol. Mesajul lui Isus a fost dat mai departe verbal şi în scris de oamenii aleşi de Cei din Cer.În afara Sfintei Scripturi şi a Sfintei Tradiţii în Biserică au existat şi există permanent revelaţii particulare. Acestea nu adaugă şi nu taie nimic, nu schimbă revelaţia publică, ci o aprofundează, subliniază mesajele actuale şi le explică mai pe larg. Cei din Cer pot transmite mesaje oricui indiferent de starea de har, de aptitudini şi sfinţenia vieţii. Mesajele pot fi date sub formă exterioară, în mod vizibil, sub forma apariţiilor şi interior sub forma imaginilor sau prin cuvinte; în stare de veghe sau în somn; în mod pur spiritual şi fără imagini.Vizionarul care primeşte mesajul, dacă este convins de veridicitatea acestuia, trebuie să-l primească cu credinţă! Ceilalţi, care ascultă sau citesc mesajele se pot raporta liberi la acestea, acceptându-le sau refuzându-le.Feriţi-vă de atitudinile extreme legat de mesaje. Este greşit dacă cineva califică toate revelaţiile particulare ca fiind escrocherii, autoamăgire  şi din această cauză le denigrează batjocoritor. Este greşită şi atitudinea prin care acceptaţi creduli, fără verificare toate mesajele. Este bine dacă examinaţi toate mesajele pe care le întâlniţi şi păstraţi ceea ce e bun din ele.Pedepsele transmise prin mesaje să le primiţi întotdeauna ca fiind condiţionate. Dacă omenirea se converteşte acestea nu vor avea loc, iar dacă nu se converteşte pot avea loc.Semnele distinctive ale revelaţiilor particulare false sunt: contravin Sfintei Scripturi, Sfintei Tradiţii, învăţăturilor Bisericii, credinţei, moralei. Mesajul este fals dacă afirmă lucruri ridicole, dacă îndeamnă la neascultare, revoltă,opoziţie, lipsă de iubire faţă de Biserică şi oameni. Este fals mesajul care anunţă timpul exact al împlinirii evenimentelor viitoare.Adevăratele revelaţii particulare sunt în cocordanţă cu Sfânta Scriptură, cu Sfânta Tradiţie, cu învăţăturile Bisericii, cu credinţa şi cu morala. Mesajele adevărate îndeamnă la lucruri pozitive, la: adorarea lui Dumnezeu, cinstirea sfinţilor şi a îngerilor, ispăşire, post, smerenie, pocăinţă, sfinţenie, ascultare. Este un semn foarte bun dacă mesajele sunt urmate de: convertiri, vindecări, eliberări. Un alt semn bun este dacă vizionarul îşi trăieşte cu răbdare suferinţele, dacă e paşnic şi smerit, ascultător de conducătorul spiritual şi doreşte să rămână într-un plan secundar.Cei din Cer transmit mesaje de regulă copiilor şi femeilor, pentru că aceştia sunt mai deschişi, mai simpli şi mai smeriţi. Trebuie să ştiţi că atât persoanelor aparţinând ierarhiei cât şi celor carismatice Eu le dau mesajele, doar modalitatea diferă. De aceea vă rog, apreciaţi-vă şi atenţionaţi-vă reciproc cu iubire, dacă este necesar!Mesajele pot veni de la Dumnezeu, de la oameni, de la cel Rău şi amestecat. De aceea trebuie întotdeauna examinate! Dacă-Mi veţi cere darul discernământului spiritelor veţi putea decide de la cine vine revelaţia.În ultimele timpuri au devenit mai dese atenţionările cereşti pentru că lumea s-a scufundat în păcat, nu respectă duminicile şi sărbătorile, au pus deoparte sacramentele, mulţi au devenit necredincioşi, indiferenţi, au crescut: blasfemia, violenţa, materialismul, imoralitatea, avorturile, sinuciderile, satanismul...Cei din Cer vă transmit prin mesaje şi condiţiile salvării! Ei vă recomandă să vă oferiţi Inimilor Sfinte ale lui Isus şi a Mariei. Vă invită la: adoraţie Euharistică, vizitarea locurilor de pelerinaj, ţinerea novenelor, luarea în serios a sacramentalelor, viaţa plăcută lui Dumnezeu,...Revelaţiile particulare sunt spre binele Bisericii. Mesajele reînvie şi adâncesc credinţa, invită la sfinţenia vieţii. Prin mesaje se fondează: locuri de pelerinaj, centre de spiritualitate, ordine călugăreşti, mici comunităţi şi sărbători bisericeşti.Vă încurajez cu iubire să fiţi deschişi pentru mesajele adevărate şi să permiteţi ca acestea să vă schimbe deplin vieţile.    Vă binecuvântez cu spiritualitatea precauţiei!”
Tema de casă pentru luna septembrie:

„DOAMNE AJUTĂ-MĂ, SĂ TRĂIESC ASTFEL CA SĂ AJUNG ÎN RAI FĂRĂ PURGATOR!!!”
(Mesajele le primim în Nuşfalău, prin intermediul  pr.Janos Cs.)
Mesajele din Nuşfalău în limba română le găsiţi pe internet la: www.muntelesfinteitreimi.roe-mail: comunitateadeispasire@yahoo.com,  inf. 0040-260-670508, 0040-768-712723



VIAŢA ŞI MOARTEA EVEI BARA MADARÁSZ (1942-2010)


Madarasz Eva s-a născut la Nuşfalău
pe 23 septembrie 1942. A fost al patrulea copil din cei opt avuţi de părinţii ei. Întreaga familie a fost de confesiune reformată. Tatăl a fost inspector economic, mai târziu secretarul de partid al satului. Vocaţia mamei era creşterea copiilor. Eva a studiat în Marghita şi în Oradea. La Oradea s-a căsătorit şi a născut un fiu: Tibor-Csaba. Mama Eva s-a ocupat la Oradea cu proiectarea şi execuţia rochiilor de mireasă. În 1984 a făcut prima împărtăşanie şi în 1987 a primit mirungerea. Pe 4 sept.1987, la Şumuleu Ciuc a primit un har extraordinar. A primit de la Sfânta Treime sarcina ca împreună cu conducătorul ei spiritual (Csilik János) să-i conducă la unitate pe cei de confesiuni şi naţionalităţi diferite. Au urmat mai mult de zece ani în care Cei din Cer au învăţat-o bazele vieţii spirituale. Între 1999 şi 2004 la Şimian a fost conducătoare împreună cu pr.Csilik a comunităţii de ispăşire. Soţul ei a murit în urma unei hemoragii cerebrale într-o primă sâmbătă din 2002. După moartea soţului, Mama Eva s-a mutat la Nuşfalău, unde ţinem programele de ispăşire începând din octombrie 2004 pe muntele Sfintei Treimi. Pe 21 octombrie 2005, vineri, la cererea lui Isus, Mama Eva şi-a oferit vocea ca ispşire pentru convertirea celor care îl blasfemiază pe Dumnezeu, capul acoperit pentru cei care comit păcatul mândriei, slăbiciunea picioarelor şi durerile pentru cei care merg pe calea largă a păcatului.Mama Eva a primit mesaje de la Cei din Cer până în septembrie 2008. De atunci comunitatea de ispăşire primeşte mesajele şi învăţăturile prin conducătorul spiritual al Mamei Eva.Ca urmare a ofertei făcute, Mama Eva, şi-a pierdut încet, treptat  vocea, capacitatea de a umbla şi puterea. A devenit aproape total neputincioasă. Până în ultima clipă a vieţii ei am sperat că o vom reprimi, cum l-a  reprimit Ábraham pe Isac pe muntele Moria. Mama Eva şi-a dat înapoi lui Dumnezeu bunul suflet, unită cu jertfa lui Isus Cristos, pe 19 iulie 2010, la Zalău, în spitalul „Sfânta Vineri”, la ora 15 şi 50 de minute. Înmormântarea a avut loc pe 22 iulie 2010, de sărbătoarea Sfintei Maria Magdalena, la ora 15 pe muntele Sfintei Treimi. La înmormântare au fost mai multe sute de persoane, în Soarele care dansa pe Cer se vedea crucea, din Cer a căzut ploaie şi rouă. La înmormântare  s-a simţit prezenţa paşnică a Mamei Eva. Sufletele celor care au participat la înmormântare au fost umplute de liniştirea deplină în Voia lui Dumnezeu.
Sfinţii protectori ai Mamei Eva au fost Sfânta Fecioară, papa Ioan Paul al II-lea şi Sfântul Padre Pio. 

Motto-ul ei a fost: „Doamne, eu vreau tot ce vrei Tu şi nu vreau ceea ce Tu nu vrei!”
Pentru cei care doresc să cunoască mai bine spiritualitatea Mamei Eva recomand cu iubire cele trei volume ale cărţii ei cu titlul „
Secretul bucuriei mele”.
Acum aş vrea să vă informez despre câteva trăsături de caracter şi despre moartea Mamei Eva. -          A iubit mult Sfânta Treime, Sfânta Fecioară, Îngerul ei Păzitor şi  Sfântul Protector.
A fost în legătură permanentă cu ei şi le-a cerut în fiecare zi ajutorul.
-          Era recunoscătoare Mariei, Care a iubit-o şi când ea încă nu O cunoştea. A iubit-o şi a cinstit-o pe Sfânta Fecioară trăind virtuţile Ei: maternitatea, iubirea, tandreţea. A primit „carisma unităţii” la Şumuleu Ciuc, la picioarele Sfintei Fecioare, unde a dus şi întregul grup de ispăşire. A construit o capelă în cinstea Maicii Speranţei pe muntele Sfintei Treimi şi a adus o statuie la Nuşfalău din Medugorje. A mai avut parte şi de harul că a putut privi în Inima Neprihănită a Mariei. Zilnic s-a oferit pe sine Mariei şi a primit de la Ea mesaje. După toate acestea nu e de mirare că Sfânta Fecioară a venit după ea şi a dus-o fără Purgator în Rai. Ne-a promis că va veni împreună cu Sfânta Fecioară la toate programele de ispăşire şi ne va ajuta în mod extraordinar!-          Cât a trăit, persoanele din jurul ei au fost mai importante decât bunurile materiale. Pe toţi cei cu care era în legătură a vrut să-i conducă la Dumnezeu. A luptat în fiecare zi împotriva slăbiciunilor ei şi a Celui Rău. Toată viaţa a căutat şi a împlinit Voia lui Dumnezeu. Era atentă la imboldurile Spiritului Sfânt! Experienţa cu Dumnezeu avută la Şumuleu Ciuc a fost determinantă pentru întreaga ei viaţă. A avut curaj să vorbească despre experienţele ei sufleteşti. Pe calea spiritualităţii a acceptat şi greutăţile şi înălţimile. L-a iubit foarte mult şi l-a adorat pe Isus Euharisticul! A practicat iertarea, cererea iertării, iubirea duşmanilor, într-un cuvânt virtuţile. A adus enorm de multe jertfe pentru salvarea păcătoşilor, pentru educarea ispăşitorilor. A acceptat şi oferit totul pentru ca nimeni să nu se osândească. Zilnic îi ajuta pe cei aflaţi în Purgator ca să ajungă cât mai repede în Rai. A crezut în puterea sacramentalelor (lumânare, tămâie, cruce,...) Pe toţi i-a aşezat în Sfântul Sânge al lui Isus şi în Sfintele Lacrimi ale Fecioarei Maria, ca ei să dobândească pocăinţa şi iertarea păcatelor. A crezut în înviere, în viaţa veşnică, în comuniunea sfinţilor. De multe ori s-a gândit:  dacă aş muri acum, oare unde aş ajunge? Cât a trăit s-a pregătit pentru Lumea Nouă, pentru Rai şi i-a ajutat şi pe alţii să ajungă acolo! -          Cei care au ajuns în legătură cu Mama Eva au apreciat-o, au iubit-o, au admirat-o şi au urmat-o. Îi mulţumim Mamei Eva pentru muntele Sfintei Treimi, pentru comunitatea de ispăşire şi pentru viaţa ei jertfelnică!
După moarte, când a apărut în formă strălucitoare, a spus că momentul morţii a fost pentru ea zi de naştere în Rai. A povestit cu cine s-a întâlnit în Cer! A spus că novenele, suferinţele, rugăciunile comunităţii, viaţa ei oferită au fost mijloacele prin care s-a purificat deplin. A declarat că Tatăl Ceresc i-a scris numele în Cartea Vieţii. Ne-a consolat: doar trupul meu trecător este în pământ, sufletul nemuritor este în Cer. A spus că în ultimul timp a zâmbit zi şi noapte pentru că deja îl vedea pe Domnul! Îi suntem recunoscători pentru ultima binecuvântare, ultima spovadă, ultima scrisoare, în care şi-a exprimat iubirea faţă de Dumnezeu şi faţă de noi. E mai bine pentru voi dacă plec pentru că din Cer pot face mai mult pentru voi!- spunea de Dincolo. În fiecare zi între orele 15,50 şi 16 Cei din Cer transmit haruri extraordinare prin Mama Eva. Ne-a cerut să scriem pe mormântul ei: „Nu vă întristaţi pentru că sunteţi cu unul mai puţini pe Pământ, ci bucuraţi-vă pentru că sunt cu unul mai mulţi în Cer!”

Privire în viitor – luna octombrie 2010:

 Intenţia comună de rugăciune: ne vom ruga ca să primim de la Domnul darul sărăciei sufleteşti!
Sarcina noastră concretă va fi: să-L observăm pe Isus şi în cei săraci!!!

Niciun comentariu:

LinkWithin

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...