Sufletul Privilegiat
Madeleine Aumont s-a nascut la 27 octombrie 1924 in catunul Putot-en-Auge din Normandia, situat la picioarele colinei Haute Butte.Este o femeie obisnuita, mama a 5 copii , strivita de munca, fara alta instructie decat un certificat de croitoreasa.
In 1968, casa devenind prea mica pentru 8 persoane: 5 copii, sotul si mama ei, familia se muta la 4 km, la Dozule, ceea ce le permite accesul la scoala, la furnizori si la biserica aflata la celalalt capat al targusorului de 1300 de locuitori.Totusi Madeleine nu se duce la biserica decat pe 29 Martie 1970, de Pasti, indemnata de mama ei care avea sa traiasca 94 de ani.Dupa o absenta de 4 ani, (caci biserica din Putot nu avea preot), ea face o spovada curajoasa si se impartaseste.
Si iata ca in duminica urmatoare, dupa ce s-a impartasit, chiar inainte de a reveni si a ingenunchea in banca,"ceva inexplicabil s-a produs...am simtit ca un lesin, eram ca beata de bucurie, de fericire.Mi se parea ca descopar o alta lume".
Si aceasta a durat pana la intoarcerea acasa.
Era 5 aprilie.Toata saptamana s-a gandit la cele intamplate fara sa inteleaga si se grabeste sa mearga la impartasanie si in duminica urmatoare,
mai mult din curiozitate decat din credinta.
Incepand din acea zi, 12 aprilie 1970, pentru ea incepe o alta viata.
"Aceasta bucurie interioara ma poseda, dar de data asta traiam o bucurie care nu era din aceasta lume...Prezenta lui Isus , a Duhului Sfant ma cuprinsese, o Prezenta Blanda...lumea nu mai exista.Nu era decat Dumnezeu in mine si eu in Dumnezeu".
Intoarsa acasa ea se simte transformata, spiritul sau e plin de bucurie, o bucurie care nu o paraseste nici o clipa.Deci nu-si mai pune problema sa astepte Rusaliile pentru a se impartasi din nou , ci abia asteapta sosirea duminicii urmatoare.
A treia duminica dupa Paste, pe 19 aprilie, "aceasta bucurie minunata s-a produs inca o data".Atunci ea s-a hotarat sa marturiseasca preotului, caci :
"Nu sunt eu care traiesc , ci Isus traieste in mine".
Preotul i-a dat posibilitatea sa se impartaseasca si in timpul saptamanii:
"este atat de mult sa astept de la duminica la alta...nimic nu poate inlocui Liturghia.Isus si Impartasania m-au salvat de indoiala.La fiecare Liturghie vad cu adevarat pe Isus in persoana preotului si pe Duhul lui Dumnezeu venind la altar ca sa ni se daruiasca noua tuturor".
Ea vrea sa placa tot mai mult lui Dumnezeu devenind inocenta ca un copil.Toate grijile sunt uitate, viata aceea grea, plina de greutati, nu o mai apasa.
"Totul se transforma daca ne daruim cu totul lui Dumnezeu, in fiecare dimineata, din dragoste pentru El Care Si-a dat Viata Lui pentru fiecare dintre noi.Cristos a inviat, este Viu cu adevarat: in fiecare zi traiesc aceasta Inviere.Nu lasati nici o zi sa treaca fara rugaciune, fara sa va ganditi la Isus, la toti cei care sufera , care plang...Rugaciunea ne uneste cu Isus si ne da bucuria spirituala pe care nici un bun material nu o poate inlocui...nici stiinta, nici intelepciunea omeneasca , nici cuvintele alese pe care le auzim nu pot sa deschida inima unui necredincios catre Dumnezeu.Convertirea nu este opera omului, o face Dumnezeu, care il atrage prin Duhul Sfant.Fara Duhul Sfant, omul nu este nimic, nu poate nimic.Trebuie sa ne rugam "cu iubire", caci fara Duhul lui Dumnezeu, noi nu suntem nimic; El vegheaza asupra noastra fara incetare.Spuneti tuturor: Dumnezeu vegheaza asupra noastra in fiecare moment si daca noi stim si am inteles acest lucru, putem doar sa-i multumim lui Dumnezeu...El singur poate transforma inima omului, dar pentru a primi darurile Domnului Dumnezeu trebuie sa ne rugam mult, cu incredere si credinta".
" In spiritul meu, totul aduce lauda Domnului Dumnezeu,florile,parfumul lor, roua diminetii, tot ce exista, tot ce exista , tot ce traieste, caci pe pamant totul aduce lauda lui Dumnezeu...Inainte ma indoiam de existenta Lui, viata mea nu avea nici un fel de interes.Eram trista, cinci copii de crescut,lipsa de bani...Dar din 12 aprilie 1970 , cand a inceput invierea sufletului meu, totul s-a schimbat, grijile materiale au disparut, toata aceasta pace din launtrul meu se ridica deasupra a tot ce exista pe pamant...
Cerul se afla la capatul vietii noastre pamantesti".
Madeleine traieste astfel , aproape doi ani, sub actiunea Harului, pana la Floriile anului 1972.Ea vrea sa traiasca deplin aceasta Saptamana Sfanta in care Cristos a suferit atat de mult pentru a salva lumea intreaga.Atunci a sosit acea marti 28 martie...
Prima aparitie
28 martie 1972, ora 4 si 35 dimineata
Era martea din Saptamana Sfanta a anului 1972.
Sotul meu pleca la lucru la ora 4 si 30 dimineata.Ca in fiecare zi , m-am sculat si am coborat sa inchid poarta dupa el. M-am intors si am deschis fereastra.Cerul era acoperit cu nori grei care se deplasau de la nord-vest catre sud est.Vantul batea tare. Nu ploua, priveam cerul si norii grei ce se deplasau.
Ma pregateam sa spun rugaciunea catre Sfanta Treime.Nu incepusem.
Deodata zaresc departe, la orizont, putin in dreapta mea, o lumina orbitoare.Ea lumina tot orizontul ca un fulger pe timp de furtuna.Dar aceasta lumina ramanea, in timp ce fulgerul nu dureaza mai mult de o secunda.Mi-a fost teama.(Credea ca ar fi vorba de o farfurie zburatoare,despre care auzise vorbindu-se)..Am inchis fereastra si m-am culcat, acoperindu-ma ca sa nu mai vad nimic.
Dupa 8-10 minute, m-am sculat si m-am dus sa vad ce se intampla.Nu mai era nimic.Dar in timp ce priveam, am vazut ceva formandu-se pe cer, chiar in locul unde vazusem acea lumina.Totul se forma in acelasi timp, iata cum:
baza, bratele si partea de sus se formau incetisor intr-un ansamblu, impreunandu-se la mijloc in forma de Cruce.
Cand Crucea s-a implinit, am vazut-o imensa, stralucitoare ca ziua, simpla si dreapta.Era impresionanta si minunat de frumoasa, de o claritate stralucitoare.Era insa numai Crucea, fara Domnul Isus Cristos.
Si pe aceasta mica colina din fata casei, ansamblul ei avea forma calvarului din Dozule .Cateva secunde mai tarziu am auzit aceste trei cuvinte:
"Ecce Crucem Domini"( Iata Crucea Domnului).
Aceste 3 cuvinte rasunara ca-ntr-o biserica.Se repercutau, erau sonore.Mi se parea ca erau spuse lumii intregi si ca globul pamantesc ar fi treburat la sunetul acestei voci grave.
Aceasta Cruce imensa, aceasta voce in mijlocul noptii erau impresionante.Mi-am facut Semnul Crucii.
Minunata Cruce era mereu prezenta in fata mea, imensa si frumoasa.Marturisesc ca n-am vazut ceva mai frumos si mai luminos.
Apoi am auzit pe cineva care vorbea alaturi de mine.Aceasta voce era atat de blanda; nici o fiinta de pe pamant nu mi-a vorbit vreodata astfel.
M-am gandit ca nu poate fi decat Isus. Am auzit:
" Vei face cunoscuta aceasta Cruce si o vei purta"
Totul s-a petrecut in cateva secunde.Apoi Crucea disparu.La inceput se formase incetisor , dar totul a disparut dintr-o data.N-am mai vazut nimic.
(Au urmat ore de framantare si lacrimi :"Cum sa fac cunoscuta aceasta Cruce?...Cum sa spun lumii?...Nimeni nu ma va crede...numai sfintii pot avea aparitii...Eu sunt o biata creatura, o sarmana pacatoasa pocaita...")
Abia in Joia Mare, mergand la spovada, i-am spus Preotului.El a insistat, vrand sa stie mai mult; il intrebasem cu 3 zile inainte ce voia sa insemne:
"Ecce Crucem Domini".
Daca n-ar fi insistat, cred ca nu i-as fi spus atat de curand.Totusi, ar fi trebuit sa cunoasca ceea ce s-a intamplat.Fara nici o indoiala ca pentru el erau adresate acele trei cuvinte si trebuia sa-i spun totul.Nu ma indoiam de discretia lui, un preot trebuie sa pastreze secretul.
Si totusi intreaga lume ar trebui sa afle.Domnul Dumnezeu nu S-a aratat ca sa fie ascultat de o singura persoana.
Pentru moment , ii spusesem parintelui Horest(el era preotul paroh in 1972) sa nu spuna nimanui.Dar mai tarziu m-am razgandit :
"Va las libertatea de a dezvalui cui credeti de cuviinta, dar fara sa-mi pronuntati numele".
Daca nu doresc sa se stie numele meu, sa nu credeti ca o fac din rusine, din scrupule , sau din alt motiv, nu.Totul mi-a fost dat de Isus, Domnul Dumnezeu Atotputernic.Eu sunt nimic si nu eu trebuie sa fiu privita pentru aceasta.
Dumnezeu , Isus si Duhul Sfant, El este totul, El poate totul.
Mi-e teama sa nu fiu privita pe strada ca un fenomen, ca o fiinta extraordinara, sa fiu aratata cu degetul si sa mi se spuna:
"Ea este aceea care a vazut Crucea lui Isus, care a auzit aceste cuvinte..."
Eu nu insemn nimic.Nu sant decat o simpla creatura.Iata de ce nu vreau sa fie cunoscut numele meu, pentru ca el nu inseamna nimic.
"Vei face cunoscuta aceasta Cruce..."
Fara indoiala ca prin cuvintele mele voi aminti oamenilor pe care ii voi intalni ca Isus a suferit pentru ca sa ne salveze, ca ei sa-si aminteasca urmatoarele:
-Crucea Lui este un triumf
-Crucea Lui este singura noastra speranta,
-Crucea Lui trebuie sa fie prezenta in noi, in inimile noastre,
-Crucea Lui este tot timpul inaltata spre Univers,
Oh, Cruce draga a lui Isus, patata cu Sange pentru salvarea tuturor oamenilor!...Credeti-ma, cu inima si credinta voi vorbi de Isus si de Crucea Sa.De asemeni:
"...o vei purta"
Cate o data e foarte greu sa porti Crucea.Adica sa accepti toate mizeriile, tristetea, toate grijile, problemele de fiecare zi, suferintele.Da,este foarte greu.Dar cand ai certitudinea ca Isus exista, ca El e viu, ca EL este printre noi in fiecare moment al vietii noastre, ca Prezenta Sa se face atat de simtita incat sa ne poata indulci toate mizeriile, tristetea , grijile si suferintele? Isus Insusi n-a suferit pentru noi? Si cata suferinta morala si fizica a indurat Isus? A fost batut , batjocorit, I s-a scuipat fata, I s-a dat sa bea otet.A fost rastignit pe Cruce.Si in aceasta stare de plans, El a spus:
"Doamne, iarta-i, ca nu stiu ce fac!"
Care dintre noi ar avea curajul , intr-un asemenea moment, sa-si crute calaul?Trebuia sa fie Isus ca sa accepte atatea suferinte pentru omenire.
La acest gand , lacrimile imi vin in ochi.
Si totusi, cati oameni nu-L ignora pe Isus, nu-L uita.
Nimeni nu se gandeste la Crucea lui Isus care domina lumea, aceasta Cruce imensa , minunata , stralucitoare, atat de luminoasa, ce se gaseste la orizont.Semn al puterii Dumnezeiesti, Crucea domina globul terestru.
Acest glob este prea mic pe langa puterea lui Dumnezeu.
Ar trebui sa ne cutremuram in fata unui asemenea spectacol.
A Doua Aparitie
Miercuri , 8 noiembrie 1972, ora 4 si 35 dimineata
In saptamana care a inceput cu luni 6 noiembrie, sotul meu lucra dimineata
si pleca la ora 4 si 30.
La aceasta ora obisnuiam sa aduc slava lui Dumnezeu asezandu-ma in fata ferestrei cu bratele larg deschise in forma de cruce , cu fata indreptata catre locul unde vazusem acea Cruce minunata.Ma gandeam ca n-o s-o mai vad niciodata.
Deci miecuri 8 noiembrie, m-am asezat in fata feretrei cu bratele in forma de cruce.Dupa cateva minute, in timp ce ma aflam in aceata pozitie, Crucea minunata se forma din nou in fata mea, la fel ca data trecuta.Cele patru extremitati se intregira unindu-se la mijloc.
Dupa cateva secunde, am auzit:
"Caiti-va, caiti-va, cereti iertare".
Dupa alte cateva secunde:
" E timpul sa fie salvati toti acei pacatosi care nu-L iubesc pe Dumnezeu".
( In timp ce eram incremenita de admiratie, mi-am dat seama ca detin deja un secret despre o amenintare ce se apropia pentru omenire).
Aceasta voce imi vorbea foarte bland si parea foarte trista.
Crucea era minunat de frumoasa, atat de clara si de luminoasa ca nici o alta lumina de pe pamant nu-i este comparabila, nici lumina soarelui, nici lumina electrica, oricat ar fi ele de stralucitoare.Lumina ei nu este daunatoare ochilor, ea lumineaza sufletul.Cand ea ma paraseste, devin trista, mi se pare ca ma aflu in intuneric.As vrea sa pot muri in aceasta Lumina, sa o contemplu de-a pururi.
O, voi toti ce cititi aceste randuri:
Faceti rugaciuni si cereti iertare, purificati-va, este timpul sa va salvati sufletul, este timpul sa va intoarceti la Isus.
Va implor, Isus va cere.Nu spuneti:"Este prea tarziu".
Nu spuneti: "Sunt prea batran, mi-am irosit viata".
Nu spuneti : "Am pacatuit prea mult". "Nu spuneti: "Vom vedea..."
Niciodata nu este prea tarziu sa te intorci la Isus.
Isus este Bun, El va va ierta, chiar si in ultima clipa a vietii.
Dar nu asteptati.Dumnezeu ca cere acest lucru astazi, chiar acum.
Este ca un semnal de alarma pe care Dumnezeu vi-l da, caci El spune:
"Este timpul sa fie salvati toti acei pacatosi care nu-L iubesc pe Isus".
Dumneavoastra, Inalta fata bisericeasca ( Gires), care cititi aceste pagini, predicati cainta la toti cei care va vor fi aproape de acum inainte si spuneti tuturor acelora cu credinta sa ceara iertare pentru a salva pe toti acei pacatosi care nu-L iubesc pe Isus, care nu au avut niciodata macar o privire spre EL, aceia care nu vad decat lucrurile superficiale, banul ,luxul, bunastarea.Spuneti-le sa ceara iertare pentru toti acei oameni
care n-au inima si nici mila.
Dar cand ai cu adevarat credinta totul este altfel.
Viata mea monotona , pe care am trait-o inainte, cu toate grijile ei, s-a transformat intr-o singura secunda.Il vad pe Isus in tot si in toate.Caci cel mai mic lucru de pe acest pamant Isus ni l-a dat.Tot ce traieste si respira este suflul lui Dumnezeu si fara acest suflu, aici, jos, n-ar fi nimic.
Lumea uita acest lucru.Si cine se gandeste la Crucea lui Isus Cristos?
Lumea este atat de tulburata de progesul tehnic incat isi uita Creatorul: Dumnezeu.
Cu ajutorul Crucii, Isus a venit sa ne scape de pacat.
Curand, prin aceasta Cruce pe care am vazut-o cu ochii mei, Isus va veni sa izbaveasca lumea de pacat.Cu ajutorul acestei Cruci Glorioase, se vor sfarsi tristetile, suferintele de tot felul, amaraciunile.Atunci va fi cu adevarat sfarsitul, pacea , fericirea.Vom descoperi toate aceste minuni ale lui Dumnezeu in Lumina cereasca cea fara de sfarsit.Dar pentru a avea toate aceste minuni pe care Dumnezeu ni le-a anuntat, trebuie ca oamenii sa se converteasca , sa ceara iertare, sa se caiasca.
Ma intrebam cum sa povestesc cele intamplate preotului.Ma va crede?
M-am dus la slujba ca de obicei, miercuri de dimineata.Cand am iesit din capela, preotul a iesit si el, lucru pe care nu-l facea niciodata dupa slujba.M-a intrebat:
"De ce sunteti trista?"
Cum de si-a dat seama ca sunt trista? Aceasta Cruce e atat de importanta, asa de impresionanta si minunata incat dupa ce o vad plang tot timpul si nu mai pot nici sa dorm.
Parintele a citit aceasta pe chipul meu.Totusi , nu i-am spus imediat.
Eram grabita sa revin acasa, sa dau de mancare copiilor si mamei care zacea in pat , ca sa plec repede la catehism la 9 si 30.M-am dus insa a doua zi si i-am spus totul.Stiam ca preotul nu se indoieste de vorbele mele.
A 3 Aparitie
Joi, 7 decembrie 1972, ora 4 si 35 dimineata
Am vazut din nou Crucea minunata formandu-se pe cer ca si in precedentele doua aparitii, exact la aceeasi ora si in acelasi loc (pe Hautte Butte ).
Imediat ce a aparut am auzit:
"Audivi vocem de caelo dicentem mihi..."
( Am auzit o voce din cer care imi spunea):
"Spune preotului sa ridice pe acest loc Crucea Glorioasa si la baza ei un Sanctuar.Toti vor veni aici sa se pocaiasca si isi vor gasi pacea si bucuria".
A 4 Aparitie
Marti, 19 decembrie 1972 , ora 4 si 35 dimineata
Crucea minunata mi-a aparut din nou si am auzit:
" Vei vedea aceasta Cruce inca de trei ori ".
A 5 aparitie
Miercuri , 20 decembrie 1972, ora 4 si 35 dimineata
Ca si in ajun, am vazut Crucea la aceeasi ora si in acelasi loc, identica si am auzit aceeasi voce spunandu-mi:
"Spune-i preotului ca aceasta Cruce Glorioasa, ridicata aici, sa fie comparabila cu Ierusalimul".
A 6 aparitie
Joi, 21 decembrie 1972, ora 4 si 35 dimineata
A 3 zi consecutiv Crucea mi-a aparut in acelasi loc si la aceeasi ora si la fel ca inainte.Si in timp ce eram , ca si in celelalte dati, cu bratele larg deschise , in cruce, am auzit o voce blanda ca si cum ar fi venit langa mine:
"Ai bunatatea si spune la Episcopie ca preotul sa nu paraseasca parohia inaintea implinirii misiunii care i-a fost ceruta".
"Gaseste 3 persoane si rugati-va impreuna pentru ridicarea Crucii Glorioase, aici, in limita teritoriului Dozule."
De aceasta data am vazut Crucea minunata mai mult decat de obicei, aproximativ 15 sau 18 minute.
Nici o alta lumina de pe acest pamant nu se poate compara cu aceasta lumina a cerului, care nu dauneaza ochilor.Desi este mai stralucitoare decat soarele ,
nu orbeste, lumineaza sufletul.
Iar cand o vezi,
parca ai dori mai degraba sa mori ca sa poti trai pururi in Lumina ei.
A 7 aparitie
Miercuri, 27 decembrie 1972, ora 19,
aproape de biserica-Sarbatoarea Sf. Apostol Ioan
Deci mai aveam sa vad Crucea doar o data; doream sa vina cat mai repede saptamana din luna ianuarie cand barbatul meu pleca la lucru la ora 4 si 30 dimineata, pentru a ma aseza din nou cu bratele in forma de cruce si sa astept poate ultima aparitie a Crucii Glorioase.
M-am dus miercuri seara sa-l vad pe preot .Directoarea internatului Sfantul Iosif, maica B.,imi ceruse sa pregatesc biserica pentru o cununie ce urma sa aiba loc sambata urmatoare.Deci am venit la sacristie cu preotul, exact la ora 7.Il asteptam in fata usii sacristiei in timp ce el incuia poarta cu cheia.
In acel moment, Crucea mi-a aparut in fata, parand ceva mai sus si mai mica.Dupa doar cateva secunde, la piciorul Crucii s-a format un nor oval servind de piedestal.Crucea disparu.Cu picioarele pe acest nor, a aparut o silueta omeneasca.N-am vazut niciodata ceva mai frumos.Capul ii era aplecat, iar mainile intinse spre mine
ca si cum ar vrea sa ma primeasca.
Am auzit o voce blanda spunandu-mi:
"Nu-ti fie teama, Eu sunt Isus din Nazaret, Fiul Omului, Inviat ".
Dupa cateva secunde aceeasi voce mi-a zis:
"Ai bunatatea si repeta ce-ti zic:
O sorte Nupta Prospera Magdalena! Annuntiate virtutes ejus qui vos de tenebris in admirabile Lumen Suum vocavit"
(O , Madeleine, fericita sotie, bucura-te ! Anunta minunile Cerului care te-a chemat din intuneric in Lumina Lui admirabila).
Am putut sa admir doar cateva minute aceasta minune, ca apoi totul sa dispara.Dupa ce Isus a disparut, mi s-a parut ca ma gasesc in intuneric.
De-ati sti cata iubire se gaseste in inima mea pentru Isus Care a binevoit sa ma viziteze; pe mine , o creatura nedemna.Pana in ultima clipa a vietii mele de pe pamant voi fi fascinata de aceasta minunata viziune, prezenta lui Isus din acea seara de 27 decembrie.Nu aveam decat o singura dorinta:sa-L revad pe Isus din Nazaret, Fiul Omului Inviat.Mi-ar fi fost atat de usor sa mor.El avea mainile deschise ca si cum ar fi vrut sa ma primeasca, dar totul a durat asa de putin!
As fi dorit ca timpul sa se opreasca,ca intreaga lume sa-L vada asa cum l-am vazut eu...Ce bucurie, ce placere vom avea atunci cand il vom contempla:
"Isus, pentru eternitate".
Daca lumea ar sti, daca ar fi vazut, daca ar vedea...Da , lumea il va vedea intr-o zi ce nu e departe.Iar in acea zi toata fata pamantului va fi stralucitoare vazandu-L:
"Isus din Nazaret, Fiul Omului",
stralucind de lumina asa cum L-am vazut eu, venind pe un nor, in toata maretia Lui.Da, toata lumea Il va vedea, de aceea este timpul sa va convertiti.Este timpul sa va ridicati capul, mai este inca timp sa fiti salvati.
Isus este Iubire,El este Bun, El ne va ierta.
Regretati si daca nu ati facut o rugaciune, faceti-o , Isus va fi multumit.
Uitati-va catre EL si veti fi foarte fericiti, sufletul va va pluti intr-o extrema bucurie, o bucurie inexplicabila, pentru ca ea va fi mai minunata decat orice alta bucurie materiala de pe acest pamant.Pe pamant nu vom gasi niciodata bucurie perfecta.Atunci cand crezi ca ai gasit-o, totul se naruie.Doar fericirea sufleteasca pe care o gasim in Persoana lui Isus, atunci cand o avem, e cu adevarat inepuizabila.
O, Doamne Isuse, cata frumusete exista in aceasta lumina a Ta! Ce bun esti, Doamne! Tu esti Iubirea, vorbele Tale sunt dulci,niciodata, da , nimeni niciodata, nu mi-a vorbit asa de bland.
Lumina si Cuvintele lui Isus sunt incomparabile in blandete si frumusete.Toata viata mea o voi darui acestei Minuni in care trebuie sa traim neincetat, de dimineata pana seara , de seara pana dimineata;de cand ma scol Isus este cu mine.
Trebuie sa traiesti intotdeauna cu Isus.
El este o flacara interioara care nu se stinge niciodata.
Doamne , Isuse, ce dulce imi este sa traiesc cu Tine si numai prin Tine.Cata bucurie daruiesti celor care Te iubesc!
Nu ganditi in nici un fel ca eu as fi privilegiata de Isus.Domnul iubeste toate creaturile Sale.El ne-a daruit viata.Fara Suflul Lui Sfant , n-am fi nimic, numai desertaciune.Dar Duhul Sfant exista , ne iubeste;El iubeste toate creaturile , fara nici o exceptie.Dumnezeu ne cheama pe toti, insa putini Il asculta.Ganditi-va , interiorizati-va pentru o clipa.Admirati aceasta natura, aceste flori, roua diminetii si intrebati Cine le-a zamilislit...Natura este miracolul permanent al lui Dumnezeu insa noi nu-i dam atentie, ne-am obisnuit prea mult.Doar atunci cand suntem singuri descoperim pe Isus, cand ne reculegem , cand admiram aceasta natura,minune a creatiei Lui.In toate acestea Il gasim pe Creator, pe Dumnezeu, Isus, Sfantul Duh, Figura lui Isus.Cand un suflet vede o raza a Luminii lui Dumnezeu, ar trebui sa moara ca sa o admire vesnic.
Am reusit sa admir aceasta Minune pentru cateva clipe, dar totul a disparut ca si alta data.
A 8 aparitie
Marti 12 iunie 1973, ora 19 in capela
Eram cu surorile casei Sfantul Iosif si cu preotul in capela.Tocmai terminasem rugaciunea si vecernia..Deodata aparu o lumina dinspre Tabernacol si Isus aparu ca si prima oara cand l-am vazut, cu mainile intinse catre mine, ca si cum ar fi vrut sa ma primeasca.Era de o frumusete fara seaman, stralucea de Lumina.Isus mi-a zis:
"Ai bunatatea si apropie-te pana aici ".
M-am apropiat si El mi-a spus:
"Spune acestea cu voce tare"
"Eu sunt Cel dintai si Cel de pe urma si Cel Viu si Tot ce v-a fost dat: Eu sunt Iubirea , Pacea , Bucuria , Invierea si Viata.
Imbratiseaza-i pe cei de fata din iubire si din mila pentru aproapele".
M-am supus si i-am imbratisat.
" Ai bunatatea si repeta acestea:
"Attendite,quod in aure auditis, predicate super tecte.Per te Magdalena civitas Dozulea decorabitur per Sanctam Crucem.Et aedificet Sanctuarium Domino in monte ejus.Terribilis est locus iste".
(Atentie, ceea ce auziti ca va spun la ureche, predicati de pe acoperisuri.Prin tine, Magdalena, orasul Dozule va fi impodobit cu Sfanta Cruce.Si sa construiasca un Sanctuar Domnului pe muntele Sau.Teribil este locul acesta).
"Saruta pamantul de trei ori ca pocainta pentru nedreptate".
Cand am ridicat privirea , Isus parea foarte trist.A privit indelung cele trei persoane(parintele si cele doua surori) si mi-a spus:
"Spune cu voce tare persoanelor care se roaga cu tine, urmatoarele:
" Grabiti-va si anuntati lumii ceea ce ati auzit si ati vazut, in Numele Meu.Dati ordin Episcopiei sa anunte Legea Mea si sa se ridice Crucea Glorioasa si Sanctuarul Reconcilierii la locul exact unde Madeleine a vazut-o de 6 ori si veniti cu totii acolo in procesiune".
Apoi Isus a ridicat bratele , cu palmele deschise inainte, si mi-a spus:
"Cand aceasta Cruce va fi ridicata de la pamant, Eu voi atrage totul la Mine".
Spunand acestea, privirea Sa era departe, spre Cer.
Pe urma a indreptat bratele spre mine, ca si cum ar fi vrut sa ma primeasca, si mi-a spus:
"Ai bunatatea si vino aici in fiecare prima vinere a lunii, Eu te voi vizita pana la ridicarea Crucii Glorioase".
Apoi disparu.
A 9 aparitie
6 iulie 1973, ora19
Eram in capela.Iata , o lumina si iata ca Isus imi apare ca si data trecuta,in locul Tabernacolului, cu mainile intinse spre mine;privirea Ii era de o minunata bunatate, iar surasul Lui foarte bland.Totul este extrem de greu de descris prin cuvinte,atat era de minunat.
Dupa cateva clipe , Isus intinse bratul drept spre mine, si punand cealalta mana pe Inima, mi-a spus:
"Ai bunatatea si repeta acestea:
"Misit Dominus Manum Suam et dixit mihi: Spiritus, Dominus docebit vos quaecumque dixero vobis".
(Intinzand mana , Domnul mi-a zis: Spiritul Sfant , Domnul, va va povatui in tot ce Eu va voi zice ").Apoi mi-a mai spus:
"Mergi si spune la Episcopie toate cuvintele pe care ti le-am dictat Roaba lui Dumnezeu va va vorbi intr-un grai pe care ea nu-l cunoaste".
Neamintindu-mi de nici un cuvant din cele spuse de El in latina, am spus:
"Dar Doamne, nu-mi mai amintesc nimic!" El mi-a raspuns:
"Aminteste-ti Cuvantul Meu.Vei marturisi in Numele Meu.Vei marturisi in Numele Meu si nu vei avea nevoie sa-ti amintesti nimic din ceea ce ai sa le spui , caci Eu voi fi cu tine".
Apoi Isus disparu.
Trebuia deci sa-l gasesc pe Episcop.Dar cand sa merg? si unde? Eram incurcata.Era obligatia preotului sa decida ce aveam de facut.Nu puteam sa fac nimic dupa capul meu.
Prima vineri a lunii august 1973
Il asteptam pe Isus cu nerabdare fiind cuprinsa de o pace profunda si o mare bucurie.Dar dupa ora 19, secundele au inceput sa mi se para nesfarsit de lungi...Am asteptat zadarnic trei sferturi de ora.Acum stiam ca n-o sa mai vina si inima imi era trista,
mi se parea ca totul se naruie.
Am plecat din capela plangand ca un copil.Acasa copiii nu m-au intrebat nimic.Nici nu le-as fi raspuns.Din fericire barbatul meu nu se intorsese de la munca-era saptamana in care lucra pana seara,la noua si jumatate.
In noaptea aceea aproape ca nu am dormit.Ma intrebam cu ce am gresit in fata Domnului Dumnezeu...Mai ales ca nu fusesem la Episcopie....
A doua zi de dimineata l-am cautat pe Parintele si i-am spus ca doream sa mergem cat mai repede l-a Episcopie ca sa marturisesc toate cele incredintate mie de catre Isus.
Am mers deci cu preotul si cu maica B. sa cautam pe cineva la Episcopie.Eu eram nelinistita pentru ca nu-mi mai aminteam nici un cuvant in latina si ma rugam lui Dumnezeu sa ma ierte pentru ca m-am indoit de Cuvantul Lui; doar imi spusese: "Voi fi cu tine".
Intr-adevar, Isus era cu mine, caci dintr-o data mi-am amintit toate cuvintele pe care mi le spusese.Era clar ca Duhul Sfant ma conducea.
Eram foarte emotionata si surprinsa vazand ca am putut sa reproduc dintr-o data toate acele cuvinte necunoscute mie...
Nu stiu daca Duhul Sfant a vrut, dar cand m-am urcat in masina, dupa ce am iesit din Episcopie, am repetat Maicii Bruno si Preotului absolut toate Cuvintele spuse de Isus chiar de la inceput.
Cred ca Maica Bruno si Parintele au fost si ei emotionati ascultandu-ma.Dupa revenirea mea de la Episcopia din Bayeux eram foarte linistita sufleteste pentru ca imi implinisem misiunea si multumeam Duhului Sfant ca mi-a ajutat sa-mi reamintesc totul.
Fara Tine, Duh Sfant, nimic nu exista, nimic nu e posibil, suntem doar in intuneric.Dar cand vii Tu, in noi totul se transforma devenind bucurie, iubire-, totul devine posibil.
A 10 aparitie
Vineri 7 septembrie 1973, ora 19 si 5
In fata Ostiei cu Trupul Mantuitorului expusa in capela, se aflau cateva persoane.
Cand am vazut Lumina exact in locul in care era expusa Ostia, nu mi-am mai putut stapani strigatul de bucurie, atat eram de fericita:
"Iata Lumina!"
Indata dupa aceasta Lumina , Isus a aparut ca de obicei.Mi-a suras bland si mi-a spus:
"Ingenuncheaza si saluta":.Si a continuat:
"Repeta cu voce tare:
"Bucurati-va, Isus din Nazaret , Fiul Omului Inviat, este aici, in fata mea, inconjurat de Lumina.Mainile si Fata Lui stralucesc ca soarele.Privirea Lui e numai Iubire si Bunatate.Si iata ce va spune Cel dintai si Cel de pe urma si Cel Viu, voua care sunteti martori:
Bucurati-va, bucurati-va fara incetare in Domnul, ca si roaba lui Dumnezeu pe care o vedeti aici , ce radiaza de bucuria Luminii pe care o descopera...Fiti umili, rabdatori si caritabili..."
Apoi cu privirea mai grava:
"Saruta pamantul de trei ori drept cainta pentru nelegiure".
Cand am ridicat capul, dupa ce am sarutat pamantul,Isus avea privirea foarte trista.Privea la cei din capela, cu acea privire trista, dar foarte indepartata.L-am intrebat de ce este atat de trist.Isus mi-a raspuns:
"Sunt trist din cauza lipsei de credinta din lume, din cauza tuturor celor care nu-l iubesc pe Tatal Meu".
Si continua:
"Spune ce urmeaza cu voce tare: Mergeti cu totii in procesiune la locul precis in care roaba lui Dumnezeu a vazut Crucea Glorioasa si spuneti zilnic aceasta Rugaciune , urmata de o decada de Rozar"(Un Tatal Nostru si zece Bucura-te Marie).
Apoi Isus adauga:
"Sa spui Rozariul impreuna cu toti cei de langa tine".
Isus imi dicta Rugaciunea fraza cu fraza, cu privirea trista si indepartata.
"-Ai mila , Dumnezeul meu, de toti cei care Te blestema,
iarta-i ca nu stiu ce fac.
-Ai mila, Dumnezeul meu, de cei ce se invrajbesc,
scapa-i de spiritul satanei.
-Ai mila , Dumnezeul meu, de cei care Te evita, fa-i sa simta gustul pentru Sfanta Euharistie.
-Ai mila, Dumnezeul meu,de cei care vor veni sa se caiasca la picioarele Crucii Tale Glorioase, ca ei sa gaseasca acolo Pacea si Bucuria in Dumnezeu, Mantuitorul nostru.
-Ai mila, Dumnezeul meu,fa ca Imparatia Ta sa vina, dar salveaza-i, mai este inca timp pentru asta, caci timpul se apropie si ...IATA CA EU VIN.AMIN!
Vino, Doamne Isuse !
Apoi am spus Tatal Nostru si 10 Bucura-te marie, asa cum Domnul imi ceruse.Isus m-a privit trist pe tot parcursul Rugaciunii.La sfarsit a adaugat:
"Doamne, revarsa asupra lumii intregi comorile nesfarsitei Tale Milostiviri"
Am repetat aceasta fraza pentru a incheia rugaciunea.Isus a spus:
"Ai bunatatea si repeta urmatoarele:
Voi amicis Mei estis, si feceritis quae Ego praecipio vobis".
(Voi sunteti prietenii Mei , daca faceti ceea ce va cer).
"De fiecare data cand veti da marturie in numele Meu, aveti bunatatea si repetati aceasta".
Apoi Isus s-a despartit de mine cu privirea trista.
A 11 aparitie
Vineri 15 octombrie 1973, ora 19
Domnul S-a aratat in locul Sfantului Sacrament, ca si data trecuta.Nu mai vedeam altarul , nici ostensorul; lumina le luase locul.
Isus mi-a aparut foarte aproape, ceva mai sus.Picioarele Sale se aflau pe o piatra plata langa care se aflau alte pietre mai mici.Piciorul drept era mai in fata si descoperit pana aproape de glezna.Piciorul stang era acoperit de vesmant aproape in intregime.Vesmantul Sau,de un alb stralucitor, era prins la talie cu o centura, rascroiala in jurul gatului era rotunda si putin incretita.Manecile erau destul de largi, ca ale unei tunici.Parul destul de lung, ii cadea pe umeri.Mainile si fata erau foarte luminoase, totul era minunat.Privirea Sa este Iubire si Bunatate, aceste cuvinte le subliniez.
Mi-a suras, cu mainile intinse spre mine, ca si cum ar vrea sa ma primeasca.Am ingenuncheat si mi-am facut semnul crucii.Acum o fac din obisnuinta , dar stiu prea bine ca EL mi-a insuflat totul.Niu stiu cat ma intelegeti, dar sunt lucruri atat de greu de explicat.
Isus a mai ramas cateva momente in tacere.Eu admiram minunea din fata mea .
Apoi mi-a zis:
"Spune-le celor de fata sa spuna impreuna cu tine Rugaciunea pe care v-am dat-o,urmata de o decada de Rozar".
Am transmis mesajul. Ca si prima oara, Domnul mi-a dictat rugaciunea foarte incet, privindu-ma; eu repetam fiecare fraza dupa EL.
-Ai mila , Dumnezeul meu, de toti cei care Te blestema,
iarta-i ca nu stiu ce fac.
-Ai mila, Dumnezeul meu, de cei ce se invrajbesc
scapa-i de spiritul satanei.
-Ai mila, Dumnezeul meu, de cei care Te evita.
fa-i sa simta gustul pentru sfanta Euharistie.
Cheama-i la Tine sa se impartaseasca cu Trupul si Sangele Tau".
Isus se opri cateva momente, apoi continua:
"Cel ce indeplineste vointa Tatalui Meu si va manca
din aceasta Paine, va trai vesnic in aceasta Lumina.
Apoi relua rugaciunea:
-Ai mila , Dumnezeul meu, de cei care vor veni sa se caiasca la picioarele Crucii Tale Glorioase, ca ei
sa gaseasca acolo Pacea si Bucuria
in Dumnezeu, Mantuitorul nostru.
-Ai mila , Dumnezeul meu, fa ca Imparatia Ta sa vina,
dar salveaza-i, mai este inca timp pentru asta,
caci timpul se apropie si ...IATA CA EU VIN! AMIN.
Vino, Doamne Isuse !
Apoi a spus cu mine Tatal Nostru si de 10 ori Bucura-te Marie, le-am spus impreuna , incet si rar.Era atat de impresionant sa spun rugaciunea cu Isus!Nu am spus-o niciodata cu atata duiosie.La sfarsit, Isus a spus:
"Doamne , revarsa asupra lumii intregi comorile nesfarsitei Tale Milostiviri".
Absorbita de minunata Prezenta a lui Isus, cred ca n-am repetat aceasta propozitie.As ramane la nesfarsit in admiratia Lui fara sa-I spun nimic, fara sa-I cer nimic.De altfel, nu-i nimic de cerut.In Prezenta Lui ma simt incremenita de emotie.Orice s-ar intampla in jurul meu, chiar un fulger, nu l-as auzi, nu m-as misca , atat de minunata este Prezenta Divina.De altfel, cand Isus este aici, eu nu mai sunt pe pamant.Nu mai vad nimic , nu ma mai gandesc la nimic din ceea ce ma inconjoara.Este o incantare a ochilor si a spiritului ce nu se poate explica , trebuie sa fii acolo ca sa intelegi.Nimic , nimic nu poate explica ceea ce simt, nici chiar cele mai frumoase cuvinte.Celor ce se indoiesc, pot sa le spun ca exista cu adevarat o alta lume decat cea pe care o vedem..Nici macar nu ne-o putem imagina!
Isus mi-a mai zis , continuind sa ma priveasca:
"Spune ce urmeaza cu voce tare:
"Crucea Glorioasa(in acel moment si-a rotit privirea asupra tuturor celor prezenti) ridicata pe colina Hote Butte trebuie sa fie asemanatoare prin inaltimea ei cu orasul Ierusalim.Bratele ei sa fie indreptate de la rasarit la apus.Trebuie sa fie foarte luminoasa".
Si cu aerul foarte grav:
"Acesta este Semnul Fiului Omului".
Dupa cateva momente a continuat
"Sapati la o suta de metri de locul unde se afla locul Crucii Glorioase, in directia bratului ei drept, si va tasni apa.Veti veni cu totii acolo sa va spalati, in semn de purificare".
Apoi Isus se apleca inspre mine si imi spuse discret, fara a preciza sa spun tare.Am spus numai preotului, Duminica.
"Bucura-te fara incetare, nu te plange de cataclismul general al acestei generatii, caci toate acestea trebuie sa se intample.Dar iata ca aparu pe Cer Semnul Fiului Omului.Si acum trebuie sa se implineasca timpul natiunilor.Toti isi vor bate pieptul.Dupa evanghelizarea lumii intregi, atunci Eu voi veni in Slava".
M-a mai privit cateva clipe , mi-a suras si a disparut.
A 12 aparitie
Vineri 2 noiembrie 1973, ora 19
Lumina imi apare din nou si Isus s-a prezentat ca de obicei, cu bratele deschise.Mi-a suras si a ridicat amandoua bratele in forma de Cruce, cu capul usor aplecat spre dreapta, ca si cum ar fi fost rastignit, dar nu avea nici o rana.De fapt nu am vazut niciodata ranile Sale.
Mi-a spus:
"De acum, Dozule este un oras binecuvantat si sfintit.Voi traiti timpul supremului efort al raului impotriva lui Cristos.
Satana este eliberat din inchisoarea sa.
El ocupa intreaga fata a pamantului".
Isus mi-a vorbit intotdeauna foarte rar.In acea zi insa, vocea Lui era deosebit de grava.Am devenit si eu foarte trista.El a continuat:
"Gog si Magog, numarul lor este incalculabil.Orice s-ar intampla, nu va nelinistiti.Toti vor fi aruncati in foc, pentru totdeauna.Fericit cel ce nu este stapanit decat de Supremul Dumnezeu".
Isus a coborat bratele in pozitia obisnuita, adica cu mainile intinse spre mine.Mi-a suras indelung si mi-a spus:
"Acest mesaj este pentru tine.Fericit cel care nu este stapanit decat de Supremul Dumnezeu , caci Tatal Meu nu este decat Bunatate.El iarta si celui mai mare pacatos, in ultima clipa a vietii sale... Spune muritorilor, celor care se caiesc, ca pe cat de mare este pacatul lor, pe atat de mare este Milostivirea Mea.Chiar in clipa in care sufletul isi paraseste trupul,el se gaseste in aceasta Lumina minunata.Spune-le.
Cuvantul lui Isus ".
Apoi mi-a incredintat un mesaj foarte grav pentru Episcop si altul care ma priveste doar pe mine si pe care trebuie sa-l pastrez doar pentru mine.
Apoi Isus a disparut.
Vineri 7 decembrie 1973
In aceasta zi am asteptat indelung.La 19 si 45 am parasit capela cu lacrimi in ochi si cu inima grea.Isus nu venise.
Stiu ca El este prezent, chiar fara sa-L vad.Este prezent in noi, este cu noi toti.Isus este prezent in viata noastra in fiecare zi.Este atat de frumos, de minunat....Lumina Sa este atat de splendida!....Fata Sa, Privirea Sa...Maretia Sa ! Totul de o frumusete inexprimabila...Totul este unic, divin.
Totul este Isus !
Isuse al meu, de-ai sti cat te iubesc....Si El stie."
va urma
20 de comentarii:
Domnul sa te binecuvinteze suflet frumos.
ISUS este invaluit intr-o Lumina ce nu poate fi definita ... asa vedem noi ... dar El este Lumina din Lumina, Dumnezeu din Dumnezeu !
Mintea noastra nu poate exprima ceea ce te impresioneaza la intalnirea cu Isus ... ci doar vag ... bucurie, emotie puternica,lumina blanda, neorbitoare, de un "farmec" aparte" ... iata ce limbaj de lemn ! ... cand defapt e mult, mult, infinit mai mult de descoperit si trait in Domnul !
Binecuvantat sa fie Dumnezeu in veci !
Multumim sr. mmary pentru postare .. o citesc cu bucurie ! astept si continuarea, cand vei putea !
I.P.B. ! :)
Plina de hrana aceasta postare, si plina de invataturi despre cum ar trebui sa traim zilnic.Domnul sa te binecuvinteze!O seara cat mai placuta:)
Carmen, iti multumesc pentru binecuvantare si te imbratisez delicat, apoi, nu la fel de delicat, te "arunc" in Oceanul Indurarii Divine unde vei fi in fiecare clipa ocrotita, iubita , binecuvantata si fericita. :)
O zi minunata impreuna cu Isus iti doresc draga mea...
tigaita, :), cate adevaruri contin cuvintele rostite de tine si cata incantare inexprimabila simte intreaga noastra fiinta in "intalnirea cu Isus"...
Binecuvantat si iubit sa fie in veci!
Mi-a zambit sufletul afland ca citesti cu bucurie aceste randuri, desi nu ma indoiam de acest fapt...:)
Cu ajutorul Domnului peste cateva zile va veni si continuarea ...:)
Iubire, Pace , Bucurie !...in suflet la tine ! :)
Compadvice, intr-adevar, daca am lua exemplu si am incepe sa ne traim viata intr-o mai mare intimitate cu Isus, am ajunge sa ni se para firesti "intalnirile cu El" si am fi binecuvantati cu prezenta Lui minunata.
Eu iti doresc sa-ti petreci toate zilele in bratele Lui iubitoare printre haruri si binecuvantari divine.
O zi binecuvântată!
Ai muncit mult să aduci aşa lucruri frumoase. Mulţumesc.
Îţi las şi eu o îmbrăţişare sinceră.
Draga Mmary,ai o postare foarte bogata care ma duce cu gandul la IOAN 3:16
,,Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică.
Fii binecuvantata!
postarea primeste nota 10!!!
Bravo Marry!
Denisia, iti daruiesc si eu , cu mult drag, o imbratisare plina de binecuvantari. :)
Kis,multumesc frumos..asa e:
Dumnezeu ne-a iubit, ne iubeste si ne va iubi, caci EL e IUBIREA , dar noi, noi oare ce facem pentru a iubi aceasta IUBIRE?
Domnul sa te binecuvanteze cu toate Harurile Sale !
Orry, iti multumesc, eu nu merit felicitari, insa Isus , cu siguranta merita sa-i ascultam si sa-i implinim CUVANTUL...
Fii binecuvantata draga mea ! :)
Clik for a little help Thanks! http://concurs.citgrup.ro/index.php?vote=34bb60b6b483a1b1eba6ba38a5ce068e
Pot spune tare si cu tota convingerea: Te iubesc ISUSE, DOMNUL MEU !!!
Nimeni nu merita lauda si cinstea , cum meriti Tu Mantuitorul sufletului meu, care mi-ai iertat pacatele si mi-ai asigurat VIATA VESNICA!
Bine ai revenit scumpa mea!Fie ca binecuvantarea si Lumina LUI sate calauzeasca spre viata de dincolo de nori. Imbratisari sincere!
Hrană de cea mai bună calitate, gânduri de excepție, lumină ce/mi alină sufletul.
Mulțimiri și gânduri din cele mai senine trimit către tine, draga mea dragă.
Te îmbrățișez peste normă!
katty's blog,iti urez mult succes.
Dumnezeu sa te binecuvanteze!
Doamna Elena , subscriu cu mult drag cuvintelor dumneavoastra, si eu simt la fel...
Va daruiesc si eu imbratisari pline de binecuvantari.
Geanina, gandurile tale senine au luminat cerul inorat din jurul meu...iti multumesc pentru ele si il rog pe Bunul Dumnezeu sa te binecuvanteze cu toate Harurile Sale...
dumnezeu sa binecuvanteze intreaga lume cu iubirea lui caci fara el nu am putea trai ,,,multumesc mmary pentru acest bolg foarte frumos fie ca domnul isus sa te binecuvanteze in continuare si sa mai postezi cat mai multe despre iubirea lui isus.
Francisc, iti multumesc frumos.
Cu ajutorul si Voia Domnului , vom invata sa iubim mai mult in fiecare zi , sa-L iubim mai mult cu fiecare clipa si sa povestim tuturor despre frumusetea acestei minunate IUBIRI.
Dumnezeu sa te binecuvanteze cu Pacea , Iubirea , Indurarea si Bucuria Sa, sa reverse asupra ta toate harurile Spiritului Sfant!
...iar Sfantul Francisc sa te insoteasca mereu pe aceasta Cale a Iubirii Divine.
Trimiteți un comentariu