Te caut din toata inima...

26 februarie 2010

Cuvantul Vietii

Din "Revelatiile Sfintei Brigitta" :
Cuvintele Domnului nostru Isus Cristos către mireasa sa aleasă şi mult iubită explicând prea minunata întrupare, condamnând profanarea păgână şi încălcarea credinţei noastre şi a botezului, şi îndemnând preaiubita sa mireasă să îl iubească.
CARTEA 1 – CAPITOLUL 1
Sunt Creatorul cerului şi al pământului, unul în dumnezeire cu Tatăl şi cu Duhul Sfânt. Eu sunt cel care a vorbit profeţilor şi patriarhilor, cel pe care l-au aşteptat. Pentru năzuinţa lor şi în conformitate cu promisiunea mea, am luat trup fără de păcat, fără concupiscenţă, intrând în trupul Fecioarei precum soarele luminează prin cel mai curat cristal. Soarele nu dăunează sticla intrând în ea, nici virginitatea Fecioarei nu a fost pierdută când am luat forma mea umană. Am luat trup omenesc fără să predau dumnezeirea mea.

Am fost nu mai puţin Dumnezeu, domnind şi întregind toate lucrurile împreună cu Tatăl şi cu Duhul Sfânt, deşi eu, cu natura mea umană, eram în pântecele Fecioarei. Luminozitatea niciodată nu e separată de foc, nici divinitatea mea nu a fost vreodată separată de caracterul meu uman, nici măcar prin moarte. Apoi am voit ca trupul meu curat şi fără de păcat să fie rănit din talpa picioarelor până în creştetul capului pentru păcatele tuturor oamenilor, şi să fie atârnat pe Cruce. Este acum oferit în fiecare zi pe altar ca oamenii să mă iubească mai mult şi să îşi amintească de bunăvoinţa mea mai des.

Acum, însă, sunt cu totul uitat, neglijat şi dispreţuit, ca un rege alungat afară din propriul său regat în locul său un hoţ periculos fiind ales şi cinstit. Am dorit ca regatul meu să fie înăuntrul omului, şi pe drept eu să fiu rege şi conducător peste el, întrucât l-am creat şi l-am răscumpărat. Acum, însă, a călcat în picioare şi a pângărit credinţa pe care mi-a promis-o la botez. A încălcat şi a respins poruncile pe care i le-am dat. Iubeşte propria voinţă şi cu dispreţ refuză să mă asculte.

De asemenea, îl slăveşte pe acel hoţ netrebnic, diavolul, mai presus de mine şi îi promite credinţa sa. Diavolul cu adevărat este un hoţ întrucât, prin tentaţii rele şi false promisiuni, fură pentru sine sufletul uman pe care eu l-am răscumpărat cu propriul meu Sânge. Nu pentru că este mai puternic, ca să spun asa, decât sunt eu, de este capabil să îl fure, întrucât sunt atât de puternic că pot înfăptui toate lucrurile printr-un singur cuvânt, şi sunt atât de corect încât nu aş săvârşi nici cea mai mică nedreptate, nici dacă toţi sfinţii m-ar ruga aceasta.

Totuşi, deoarece omul, căruia i-a fost dată liberă alegere, de bună voie dispreţuieşte poruncile mele şi îşi dă consimţământul diavolului, atunci nu este decât just ca el să simtă şi tirania diavolului. Diavolul a fost creat bun de către mine dar a căzut prin propria sa voinţă neascultătoare şi, ca să spun aşa, a devenit slujitorul meu pentru pedepsirea nelegiuiţilor. Deşi sunt acum atât de dispreţuit, sunt totuşi îndurător încât voi ierta păcatele oricui cere îndurarea mea şi se smereşte pe sine, şi îi voi elibera de hoţul cel rău. Însă voi folosi judecata mea asupra celor care se încăpăţânează să mă sfideze, şi auzind-o vor tremura iar cei care trec prin ea vor spune:
‘Vai, că am fost vreodată născuţi sau concepuţi, vai, că am provocat vreodată pe Domnul Măririi la furie!’

Însă tu, fiica mea, pe care am ales-o pentru mine şi cu care vorbesc în spirit, iubeşte-mă din toată inima, nu precum îţi iubeşti fiul sau fiica sau rudele dar mai mult decât orice în lume! 
Eu te-am creat şi nu am cruţat nici unul din membrele mele suferind pentru tine. Şi totuşi iubesc sufletul tău atât de mult încât, dacă ar fi posibil, m-aş lăsa răstignit din nou decât să te pierd. 
Urmează exemplul smereniei mele: Eu, care sunt Rege al gloriei şi al îngerilor, am fost îmbrăcat în zdrenţe modeste şi am stat gol la stâlp în timp ce urechile mele auzeau tot felul de insulte şi batjocuri. 
Dă întâietate voinţei mele în faţa voinţei tale, cum Mama mea, Doamna ta, de la început până la sfârşit, nu a dorit vreodată altceva decât ce am voit eu. Dacă faci aceasta, atunci inima ta va fi cu inima mea, şi va fi înflăcărată cu dragostea mea în acelaşi fel cum orice lucru uscat este cu uşurinţă aprins de foc.

Sufletul tău va fi plin de mine iar eu voi fi în tine, şi toate lucrurile trecătoare vor deveni amare ţie şi toate poftele carnale precum otrava. Te vei odihni în braţele mele dumnezeieşti, unde nu este nici o poftă trupească, doar bucurie şi plăcere spirituală. Acolo sufletul, atât în interior cât şi în exterior fericit, este plin de bucurie, gândindu-se şi dorind nimic altceva decât fericirea pe care o posedă.
Aşadar iubeşte-mă mai presus de toate, şi vei avea toate lucrurile pe care ţi le doreşti, şi le vei avea din belşug. Nu este oare scris că untdelemnul văduvei nu s-a sfârşit până ce Domnul a trimis ploaie pe pământ conform spuselor profetului? 

Eu sunt profetul adevărat.

Dacă vei crede cuvintele mele şi le vei împlini, untdelemnul şi bucuria şi veselia nu te vor părăsi pentru toata veşnicia. 
sursa:http://www.prophecyfilm.com/romanian/revelatiile/cartea1/cartea1-capitolul1.htm 


Dumnezeu sa va binecuvantele cu toata Indurarea Sa !

16 comentarii:

Geanina Codita spunea...

"Aşadar iubeşte-mă mai presus de toate, şi vei avea toate lucrurile pe care ţi le doreşti, şi le vei avea din belşug."

Iubire , credinţă şi sănătate. Asta am şi îi mulţumesc cu tot sufletul Lui.

Te îmbrăţişez cu toată dragostea!

Orry spunea...

Multumesc in fiecare zi pentru toate darurile Cerului de care ma bucur!
Voi continua sa multumesc pana la ultima suflare! :)

elena marin-alexe spunea...

Daca il vom iubi pe Domnul cu toata puterea noastra, binecuvantarea Sa va fi peste noi.
Te imbratisez draga Marry, cu iubire din Isus!

Ingerul tau spunea...

Cuvintele lui Dumnezeu sunt atat de glorioase incat nu pot decat sa cad la picioarele Lui si sa ii multumesc pentru gratia de nedescris de a le auzi.
Mi se pare o fericire de nedescris sa il putem auzi pe Iisus vorbindu-ne prin sfintii si profetii Sai.
Brigita este o sfanta autentica si m-a uimit chiar de la inceput asemanarea dintre mesajul transmis prin ea de Iisus cu cel transmis prin Jacob Lorber.
Iata un pumn de aur valoreaza infinit mai putin decat aceasta minunata postare.

kis spunea...

,,Credinţa ta se poate asemăna cu o hartă a ţării făgăduinţelor lui Dumnezeu. Dar nu te mulţumi cu harta . Vizitează ţara! Aceasta se face prin rugăciune. Vei vedea astfel ce înseamnă prietenia si dragostea lui Dumnezeu, vei cunoaşte mângâierile Lui in clipe grele."
Iti doresc un weekend linistit alaturi de cei dragi!

denisia spunea...

Deosebite cuvinte, pline de iubire, pace şi armonie.
"Te vei odihni în braţele mele dumnezeieşti, unde nu este nici o poftă trupească, doar bucurie şi plăcere spirituală. Acolo sufletul, atât în interior cât şi în exterior fericit, este plin de bucurie, gândindu-se şi dorind nimic altceva decât fericirea pe care o posedă." mi-a plăcut cel mai mult şi mă regăsesc.

un baietas spunea...

fericit cel(cea) care are cartea ! :) ... unde s-o gasi Doamne ???

tot baietasul spunea...

sper ca nu ti-ai comandat cartea Claudiei Stan !

Geanina Lisandru spunea...

Au vechime mare de 8000 de ani,
sub formă de pietre, zodii chiar şi bani,
Prinse strâns în şnur ce-mpletea blând
focul şi înţelepciunea,
Fetele-l prindeau în păr de-nflorea natura.
Din bătrâni putem afla despre mărţişor,
Despre tot ce-nseamnă el pentru popor,
El aduce fericire dar şi mult noroc,
Iarna-i simbol pentru alb,
Roşul pentru primăvara ce-ndeamnă la joc.
Vă ofer şi eu în dar mărţişorul- zodie,
Tuturor ce-mi treceţi pragul prins cu fundă roşie...

Mariana spunea...

Dragă Mary, de 1 Martie, un mărţişor poetic :)

Aş dori să pot trimite către tine,
Plin de cântec, de lumină şi de dor
Adevărul frumuseţilor divine,
Împletit în bucuriile senine
Minunat, iubit şi veşnic mărţişor…

Şi-aş dori ca mâna mea să ţi-l aşeze
Nu pe inimă, ci-acolo-adânc în ea…
Ca frumoasă şi curată s-o păstreze
Ca un soare minunat să-ţi lumineze
Şi să-ţi facă fericită viaţa ta…

C-a adevărul e podoaba minunată
Mai de preţ decât oricare talisman
Care nu se învecheşte niciodată
Şi-i din ce în ce mai binecuvântată
Şi-i din ce în ce mai scumpă, an de an…

Iar în ziua răsplătirii fericite
Când vedea-vom veşnicia răsărind
Când ca miile de stele strălucite
Străluci-vor inimile preaiubite
Cerurile minunate-mpodobind

Printre ele şi-al tău suflet să răsară
Minunat şi binecuvântat odor
Strălucind ca prima zi de primăvară
Pe frumosul sân al cerului comoară,
Un curat, iubit şi veşnic mărţişor.

de Traian Dorz

Orry spunea...

O primavara frumoasa si plina de soare si flori! :)
( ai un martisor la mine! )

Carmen spunea...

O primavara plina de iubire si fericire!

valy spunea...

Odata cu primavara sper ca sufletul sa-ti infloreasca ca un ghiocel... sa radieze ca un soare... sa ofere caldura si iubire... si, nu in ultimul rand, sa ramana mereu tanar. Un martisor mic si dulce pentru o fiinta deosebita!

Carmen spunea...

La multi ani !

Geanina Lisandru spunea...

Ascunde-n sufletul gingaş un univers plin de comori,
Din ochii mari poţi să culegi priviri prinse-n buchet de flori,
Cu multă linişte şi calm pe buze grafiaz-un zâmbet,
Iar glasul său armonizează blând vibraţiile unui cântec.
La tâmplele fierbinţi ea poartă doar amintiri din flori de gânduri,
Cu mâna fragedă le-aşează într-un album cu foi prinse în riduri,
La gâtul diafan cristalele de rouă stau prinse-n colier,
Pe umerii rotunzi timpul aşterne poveste de iubire şi mister.
Îmbracă astăzi rochie din verde crud de iarbă,
Privire de bărbat puţin iscoditoare trece şi se întreabă,
Cine-i această lume discretă , virtute-ncântătoare?
Este FEMEIA,MAMA, IUBITA ce azi e-n sărbătoare.
Gânduri sublime îţi trimit pictate-n fluturi diafani,
Să fii iubită, să-nfloreşti şi un suav, LA MULŢI ANI!

mmary spunea...

Dragii mei, va multumesc fiecaruia pentru delicatele ganduri asternute aici si pastrate cu drag in sufletul meu...

Imi cer scuze ca am lipsit atat ,ca nu v-am raspuns , insa perioada dificila pe care am parcurs-o a fost o piedica in calea acestui lucru, sper ca veti intelege... :)

Dumnezeu sa va binecuvanteze cu cele mai pretioase Haruri , cu Iubirea , Pacea si Indurarea Sa.

Va imbratisez cu mult drag.

Iubire, Pace , Bucurie !....in sufletele voastre !

LinkWithin

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...