Te caut din toata inima...

12 noiembrie 2009

CASTITATEA SI FARMECUL VIETII

Tineretului nostru îi lipseşte entuziasmul,
bucuria vieţii şi elanul tinereţii,
unii chiar afirmă plin de amărăciune 
că viaţa lor este ratată la douăzeci de ani, 
în ciuda faptul că au de toate, 
chiar urmând studii superioare şi având situaţii materiale bune. 

Nu îi mulţumeşte nimic pe durată, sunt plictisiţi, 
nu au perseverenţă în ceea ce fac,
vor să facă foarte multe lucruri într-un mod cât mai superficial, 
fug îngroziţi de singurătate şi de monotonie.
Părintele Ron Rolheiser aruncă nişte lumini a unor posibile cauze, 

de ce nu numai tineretul ci întreaga noastră societate
a pierdut noţiunea de farmec al vieţii.  
(Prelucrare după articolul “Chastity And the Enchantment of Life” de Ron Rolheiser)
Pentru el castitatea este în bună măsură 

cheia pentru bucurie, 
pentru familie, pentru iubire, comunitate
şi chiar pentru deplină experienţă a sexualităţii.
Atunci când o societate este castă, ia naştere familia; 
când o familie este castă ea va găsi bucuria în viaţa cea de toate zilele;
când iubiţii sunt caşti vor experimenta deplinul extaz al sexului;
când o Biserică este castă, ea îl va experimenta pe Spiritul Sfânt.
De asemenea reversul este adevărat: lipsa castităţii aduce haos, lipsa bucuriei, diviziune, ameţeală erotică şi duritatea inimii.
 
Albert Camus spunea încă înainte de revoluţia sexuală din anii 60 :


“Numai castitatea este conectată cu progresul personal.
Există un timp când treci dincolode castitate şi socoteşti asta ca fiind o victorie, ca fiind eliberat de imperativele ei morale. Dar aceasta rapid se transformă într-o înfrângere ulterioară.”


În ziua de azi însă castitatea este văzută în general ca fiind ceva naiv, nepractic, îngust, religios (ca şi cum castitatea ar fi un concept religios), de modă veche şi chiar periculos, vrednic de compătimit. Însă această viziune nu duce la progres.


În general noi identificăm castitatea cu o reticenţă sexuală sau pur şi simplu cu celibatul. Însă ea are implicaţii mult mai largi, ea are legătură cu întreaga noastră experienţă, cu maturitatea acesteia. Castitate înseamnă reverenţă iar orice păcat este ireverenţă sau lipsă de respect. Respectul pe care îl arătăm astfel faţă de alţii se repercutează şi asupra noastră, sporind respectul faţă de sine – ceea ce duce la rândul său la încredere în sine şi îndrăzneală în folosirea propriilor capacităţi.



A fi cast înseamnă a experimenta oameni, lucruri, locuri, distracţia şi etapele unei vieţi, ocaziile vieţii şi sexul într-un mod care nu le violează pe acestea şi nici pe noi înşine. Castitatea înseamnă a avea experienţa lucrurilor în mod reverenţios, astfel încât experienţa acestora să le lase atât pe ele cât şi pe noi nu cu mai puţină, ci cu mai multă integritate. Aşadar, eu sunt cast dacă mă raportez la alţii într-un mod care nu le violează contururile psihologice, emoţionale, sexuale sau estetice.


Lipsa castităţii înseamnă ireverenţă. Roadele acestea sunt dezintegrare, amărăciune şi cinism (toate fiind semne infailibile ale lipsei castităţii).


Allan Bloom, faimosul educator, fără a privi lucrurile dintr-un punct de vedere religios, a afirmat acum douăzeci de ani că lipsa castităţii din cultura noastră, îndeosebi printre tineri, este poate cea mai adâncă cauză de nefericire şi de plafonare a vieţilor noastre. El susţine că lipsa castităţii este cea care ne-a privat de capacitatea unei pasiuni adânci şi ne-a cauzat să fim ologi din punct de vedere erotic. El afirmă că am experimentat prea multe şi prea repede, înainte de a fi pregătiţi pentru acestea.



Rezultatul e că am înlăturat misterul vieţii, al romantismului, al iubirii şi al sexului şi capacitatea acestora de a ne încânta.


Prin lipsa castităţii am desacralizat viaţa noastră şi i-am jefuit capacitatea de a ne încânta sufletul.


Avem nevoie să încetinim denigrarea castităţii şi să fim mai cinstiţi în aprecierea a ceea ce constituie o victorie şi ce anume o înfrângere în vieţile noastre. 

acest articol l-am preluat integral de pe: 
http://www.darulvietii.cnet.ro/index.php?option=com_content&task=blogcategory&id=6&Itemid=20

8 comentarii:

elena marin-alexe spunea...

unii chiar afirmă plin de amărăciune
că viaţa lor este ratată la douăzeci de ani,
în ciuda faptul că au de toate, Aceasta stare a multora, se datoreaza faptului ca au calcat in picioare darul castitatii dar nepretuit si au pierdut notiunea frumusetii din viata.
Dumnezeu ne vrea curati, ca sa poata locui in noi.E clar ca intr-o casa plina de mizerie, EL nu poate locui si atunci automat acea casa este ocupata de duhuri de nemultumire, ura, minciuna, si altele, care atrag dupa ele agonia disperata a sufletului, cu urmarile ei nefaste si regretabile de cele mai multe ori.
Doamne ai mila de tineretea Romaniei, amin.
Te inbratisez draga mea si felicitari pentru delicatul subiect.

mmary spunea...

Doamna Elena, aveti dreptate voi adauga un citat din postare care reflecta urmarile acestei decaderi morale...

"Rezultatul e că am înlăturat misterul vieţii, al romantismului, al iubirii şi al sexului şi capacitatea acestora de a ne încânta.


Prin lipsa castităţii am desacralizat viaţa noastră şi i-am jefuit capacitatea de a ne încânta sufletul."

Va imbratisez cu mult drag ...

Fiti binecuvantata!

Cristian Lisandru spunea...

Din păcate, tânăra generaţie suferă din varii motive, unele exacerbate... Sexul ocupă primul loc, de la vârste fragede, iubirea este trecută în plan secund, se dă credit vulgarităţii şi perversiunii. Trăim vremuri triste, din acest punct de vedere, însă cred că nu este totul pierdut...

mmary spunea...

Asa e Cristian , nu e totul pierdut atat timp cat Dumnezeu inca ne priveste cu milostivire, nu e totul pierdut atat timp cat mai exista inca suflete alese care inalta rugaciuni fierbinti pentru ca puritatea sa devina regina fiintelor noastre...

O zi plina de puritate si iubire sa aveti !

Cristake1974 spunea...

Daca nu ma insel, la teutoni - la primirea in ordin, se depunea un juramant de castitate. Care juramant ramanea valabil si dupa ce te prindeau cu vreo magarie si iti dadeau papucii din randul lor! Nu m-am interesat mai mult, sa vad repercursiunile incalcarii ulterioare, din "civilie", ale acestui juramant. Poate ceva excomunicare...

mmary spunea...

Cristake, sincer nu stiu cum era cu juramantul de castitate la teutoni,insa eu consider ca adevaratul farmec al vietii il simti atunci cand traiesti in castitate din convingere nu fortat de imprejurari sau sub presiunea unui juramant pe care esti gata sa-l incalci la prima ocazie ivita in cale...

O noapte binecuvantata si extrem de frumoasa iti doresc !:)

Cristake1974 spunea...

Nu doar pentru castitate e valabila chestia cu convingerea. Pentru orice. Si de fapt aceasta forma de "lucru facut din convingere" diferentiaza un mercenar de un soldat, un materialist de un idealist etc.

mmary spunea...

Cristake, ai punctat bine :)...

Si uite cum , am inteles inca o data, ca eu sunt o idealista...

Oare se indoia cineva? :D

O zi frumoasa!

LinkWithin

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...