UMILINŢA

Avem nevoie de Dumnezeu pentru ca să avem curaj de a fi sinceri cu noi înşine.

Ce este umilinţa?

Poate la prima vedere unora li se pare că umilinţa este o slabiciune şi supunere faţă de ceilalţi sau incapacitate de a face ceva bun.

În schimb, umilinţa este o virtute creştină: a fi umil înseamnă să nu fii orgolios, să nu fii mândru, să nu cauţi să te dai mare. Să nu te lauzi, crezând că ştii să faci de toate. Când gândeşti aşa, nu-ţi dai seama că ai „virusul” mândriei.

Astăzi, mai este nevoie să vorbim despre umilinţă?

Cuvântul acesta aproape a dispărut din gura noastră, nu mai vorbim despre umilinţă, deoarece credem că este „ceva” care nu ne mai priveşte pe noi. Şi nici nu vrem să auzim de acest cuvânt: a expirat, aparţine trecutului, doar bătrâni este vorbesc de ea... nu mai e la modă...şi aşa mai departe.

Acesta, din păcate, este modul modern de a gândi!

Dar nu este chiar aşa!

Dacă ne gândim, care a fost traseuul pe care l-a făcut Isus, nu putem să nu rămânem cu gura căscată. El coborând din cer, făcându-se om pentru noi „s-a umilit pe sine” luând natura umană, s-a născut copil...adică a lăsat cerul unde locuia pentru a veni în mijlocul nostru, pentru a ne arăta cum trebuie să trăim.

Cuvântul UMILINŢĂ are o rădăcină foarte precisă. Provine din cuvântul latinesc humus, care înseamnă pământ. Umilinţa, deci, este virtutea aceluia care nu uită că a ieşit din pământ şi se recuoaşte ca atare: tină - pământ. Acest adevăr nu ne place pre mult dar el ne permite să stăm cu piciorele pe pământ, pe acel humus care ne-a dat viaţă şi ne permite să rămânem în viaţă.

Să ascultăm ceea ce ne spune Isus:

^„Veniţi la mine toţi cei osteniţi şi împovăraţi şi eu vă voi da odihnă. Luaţi asupra voastră jugul meu şi învăţaţi de la mine că sunt blând şi smerit cu inima şi veţi găsi alinare pentru sufletele voastre. Căci jugul meu este lesne de purtat, iar povara mea este uşoară”.

(Mt. 11, 28-30)

„Voi ştiţi că cei care sunt consideraţi conducători ai popoarelor le domină şi cei mari dintre ei îşi fac simţită puterea asupra lor. Dar între voi să nu fie aşa. Dimpotrivă, cine vrea să devină mare între voi, să fie slujitorul vostru şi cine vrea să fie primul între voi, să fie servitorul tuturor. Pentru că nici Fiul Omului n-a venit ca să fie slujit, ci ca să slujească şi să-şi dea viaţa ca răscumpărare pentru mulţi”. (Mc. 10, 42-45)

· De ce trebuie să fiu umil, simplu?

· De ce trebuie să mă fac mic, mai mic decât ceilalţi?

· Ce importanţă are acest lucru în viaţa mea?

Pentru cei care vor cu orice preţ să fie mai mari, Isus le povesteşte această parabolă:

“Apoi le-a spus: „Cu ce să asemănăm împărăţia lui Dumnezeu sau prin ce parabolă să o reprezentăm? Este ca un grăunte de muştar care, atunci când este semănat în pământ, este mai mic decât toate seminţele de pe pământ, dar, după ce a fost semănat, creşte şi devine mai mare decât toate legumele şi face ramuri mari aşa încât păsările cerului se pot adăposti la umbra lui”.

(Mc. 4, 30-32)

Acestea sunt unele caracteristicile Împărăţiei cerurilor:

· A fi mic şi ascuns.

· Împărăţia cerului creşte în cel mic şi ascuns.

· Să nu ştie dreapta ceea ce face stânga.

Deci ce este umilinţa?

Umilinţa este o dispoziţie interioară la a ne lăsa schimbaţi de iubirea lui Dumnezeu, şi asta înseamnă: a părăsi presupunera (aroganţa, ipoteza) pe care o avem în noi, mândria noastră, şi dorinţa noastră ascunsă de fi întotdeauna cel mai mare, de a crede că numai eu contez, că numai eu sunt capabil de ceva bun şi că ceilalţi vin toţi după mine.

Isus vrea să ne ajute să ieşim din “noroiul” acesta, care ne face sclavi de noi înşine şi nefericiţi.

Încă un exemplu de la Isus:

^“În acel timp Isus a luat cuvântul şi a zis: „Te preamăresc Tată, Domn al cerului şi al pământului, pentru că ai ascuns acestea celor înţelepţi şi învăţaţi şi le‑ai revelat celor mici. Da, Tată, pentru că aceasta a fost dorinţa ta”. (Mt. 11, 25-26)

În sfârşit, care este persoana umilă?cum ne dam seama că cineva este umil?

· Este aceea care se recunoaşte ceea ce este, adică are o imagine de sine corectă, o preţuire corectă de sine.

· Este aceea care recunoaşte că este un “nimic” şi nu are delirul atotputerniciei.

· Este aceea care nu se laudă, un se exaltă, nu se umflă, nu-şi pune “creastă”, nu caută că lumea să vorbescă bine de sine. Se bucură numai de binele pe care-l face.

· Este aceea căreia îi place să fie “mică”, adică fără să se dea mare.

· Este aceea care iubeşte ceea ce este mic şi face lucruri “mici”.

· Este aceea care caută ca tot ceea ce face, să facă fără să fie laudată şi nu caută să fie văzută de oameni, pentru că ceea ce contează este privirea lui Isus.

Sfânta Tereza a Pruncului Isus povesteşte:

“Vă îndem să vă rugăţi pentru acel sărac grăunte de nisip. Ca să rămână întotdeauna la locul său, adică, sub picioarele tuturor. Ca nimeni să nu-l vadă, ca existenţa sa să fie nevăzută...grăuntele de nisip nici nu vrea să fie luat în râs, batjocorât, dispreţuit: şi această dorinţă ar fi pretenţioasă, deoarece ar însemna să se ocupe cineva de el. Grăuntele are o singură dorinţă: să fie uitat de toţi şi considerat un nimic...! Totuşi el doreşte să fie văzut de Isus. Privirile oamenilor nu se apleacă până la el.

Dar, cel puţin Chipul însângerat a lui Isus să se îndrepte până la el…! Micuţul grăunte nu doreşte nimic altceva decât această privire”.

RUGĂCIUNE

Doamne, te rog din tot sufletul:

eliberează-mă de dorinţa de a fi primul cu orice preţ,

eliberează-mă de dorinţa de a fi stimat întodeaună,

eliberează-mă de dorinţa de a fi laudat şi aplaudat,

eliberează-mă de dorinţa ca toată lumea să mă aprobe în ceea ce fac.

O Doamne, eliberează-mă de frica de a un fi apreciat şi uitat.

Doamne, mă mir pentru tot ceea ce Tu ai făcut:

într-adevăr Tu ai fost umil.

Te-ai aplecat până la noi, te-ai făcut mic pentru a ne ridica la tine.

Şi eu vreau să fiu aşa.

Vreau să fiu mic, asemenea ţie,

umil ca Maria din Nazaret,

umil ca Sf. Tereza a Pruncului Isus,

un grăunte de nisip care trăieşte sub privirea ta.

Ajută-mă să înţeleg că a fi umil nu este o piedere în viaţă,

dimpotrivă este câştigarea ocrotirii tale. Amin."

sursa:www.pastoratie.ro

Citind si meditand aceste cuvinte ,trebuie sa recunosc cu sinceritate ca sunt departe de a detine virtutea umilintei...

Isuse bland si smerit cu inima fa inima mea asemenea cu inima Ta !