“ Ati cerut sfatul meu pentru Dumnezeu, spre folosul sufletului dumneavoastra; eu - tot pentru Dumnezeu - va spun ceea ce socot a fi adevarat si folositor pentru suflet. Mergand spre Domnul pe calea mintii si a inimii, dorind a sta fata catre fata inaintea maririi slavei Lui neapropiate, sa nu faceti pe desteapta si mulstiutoarea. Pentru El este mai placut granguritul pruncesc al sufletului tampit, ca sa zic asa, de vederea multimii neputintelor sale, decat retorica elocventa a sufletului pe care l-a ingamfat parerea de sine. Apostolul Pavel a spus despre sine: am judecat sa nu stiu intre voi altceva decat pe Iisus Hristos, si pe Acesta rastignit(1Cor.2,2). Iar pentru mine va fi prea destul daca voi sti ca sunt pacatos. Imi va fi de ajuns aceasta cunoastere! Ea, atingandu-se de inima mea invartosata ca toiagul lui Moisi de piatra, va face sa iasa din ea suvoi de lacrimi. Pun mai presus plansul meu inaintea Domnului decat toata intelepciunea pamanteasca - si pacatul meu inaintea mea este pururea! Pacatul meu este primul obiect al contemplatiei mele duhovnicesti!
In scrisorile dumneavoastra catre mine sa nu fiti desteapta, elocventa, cunoscatoare a Scripturii. Sa fiti nebuna! Din inteleapta sa va faceti nebuna, ca sa dobanditi adevarata intelepciune - smerita cugetare, in care este belsug de intelepciune duhovniceasca. Si eu, pacatosul, va voi raspunde rostind cuvantul lipsit de lingusire al inimii mele, placut doar prin sinceritate si, poate, prin adevar. Gustandu-l, veti cunoaste ca ceea ce am spus, pentru Domnul am spus.
Cer sfintele dumneavoastra rugaciuni pentru cel ce spune fara sa faca, ca sa-mi slujeasca spre mantuire, nu spre osanda, cuvantul rostit de mine. Amin.”
fragment dintr-o scrisoare a sfantului Ignatie Briancianinov catre o monahie
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu