Te caut din toata inima...

20 iulie 2014

Calea Iubirii - o evocare extraordinara

"Insa Mielul lui Dumnezeu, preadulcele Miel care si-a parasit luminoasa locuinta din Cerurile in care este Foc al lui Dumnezeu intr-o imbratisare de foc - ah, vesnica nastere de catre Tatal care-l concepe cu Gandu-i netarmuit si preasfant pe Cuvantul sau , atragandu-l in Sine si savarsind o fuziune a iubirii intru care se ingemaneaza Puterea si Intelepciunea! - insa Mielul lui Dumnezeu care a parasit preapura-i si netrupeasca-i forma pentru a-si inchide puritatea nesfarsita , sfintenia, natura dumnezeiasca intr-un trup muritor, stie ca noi nu suntem curatati de Har, ca inca nu suntem astfel si stie ca nu vom putea, ca si vulturul care este Ioan (Botezatorul) , sa ne avantam intru inaltimi, pe piscul unde se gaseste Dumnezeu cel Unul si Intreit.Noi suntem pasaruicile de pe acoperis si de pe cale, suntem niste randunele care ating azurul, dar se hranesc cu insecte, suntem niste ciocarlii care vor sa cante pentru a imita ingerii, cantul nostru fiind insa fata de al lor un freamat discordant de greier varatic.

Mielul lui Dumnezeu, venit pentru a ridica pacatele lumii, stie aceasta.Aceasta pentru ca, daca El nu mai este Spiritul infinit din Ceruri,inchizandu-se pe Sine intr-un trup muritor, infinitatea sa nu este prin aceasta miscorata; el stie totul , intelepciunea ramanandu-i tot infinita.

Si iata ca El ne invata calea sa, calea iubirii.El este Iubirea care din indurare fata de noi se intrupeaza.Iata asadar ca aceasta Iubire milostiva ne deschide calea pe care pana si cei mici o pot sui.Iar El o urmeaza cel dintai, nu pentru ca ar avea trebuinta de aceasta, ci pentru a ne invata pe noi.El nici macar n-ar avea nevoie sa-si desfaca aripile pentru a se contopi iarasi cu Tatal.Spiritul lui, v-o jur, este inchis aici pe sarmanul Pamant, dar se gaseste tot cu Tatal, deoarece lui Dumnezeu toate ii sunt cu putinta, iar el Dumnezeu este.Insa El merge inainte, lasand in urma miresmele sfinteniei sale, aurul si focul iubirii sale.
Priviti la calea sa.Ah, aceasta atinge arcul cel mai de sus, dar este atat de impacata si nesovaitoare! Aceasta nu merge in linie dreapta, ci in spirala.Asa este mai lunga, iar jertfirea sa din iubire milostiva se descopera in aceasta, El vrand a ramane vreme mai indelungata din iubire fata de noi , cei slabi.Asa este mai lunga, dar mai potrivita pentru mizeria noastra.

A sui  catre Iubire, catre Dumnezeu este un lucru la fel de  simplu precum iubirea.Dar este deopotriva lucru adanc,deoarece Dumnezeu este precum un abis de neatins as spune daca El nu ar cobori pentru a ne face sa ajungem la El,pentru ca El sa simta sarutarea sufletelor indragostite de El ( vorbind , Ioan plange, iar gura-i surade in extazul in care a cazut descoperindu-l altora pe Dumnezeu).Lunga este calea cea simpla a Iubirii, deoarece Abisul care este Dumnezeu este nesfarsit de adanc, iar fiecare poate sui atata cat vrea.
Insa Abisul acesta minunat cheama sarmanul nostru abis.Il cheama cu luminile sale, spunand : " Veniti catre Mine !".
Ah, aceasta chemare a lui Dumnezeu , aceasta chemare a Tatalui!

Ascultati!Ascultati! Din Cerurile care au ramas deschise, caci Cristos le-a deschis larg portile - punandu-i sa le tina astfel pe ingerii Indurarii si ai Iertarii,pentru ca in asteptarea Harului asupra oamenilor sa se reverse cel putin lumini, miresme, cantari si raze senine, in stare sa atraga intru sfintenie inimile umane - vin catre noi cuvinte preablande. Glasul lui Dumnezeu este cel care vorbeste , iar acest glas spune:

"Sunteti voi ca niste prunci? Dar acesta va este tot castigul! Eu as vrea ca voi sa deveniti mici de tot pentru ca in voi sa fie smerenia, sinceritatea si iubirea pruncilor, iubirea increzatoare pe care o au copiii fata de tatal lor.Sunteti neputinciosi? Dar aceasta este marirea mea!
Ah, veniti! Nici macar nu va cer sa incercati de unii singuri sunetul pietrelor celor bune si al celor rele. Dati-mi-le mai degraba Mie!  Am sa le aleg eu , iar voi va veti recladi.
Vreti sa aflati scara catre desavarsire? O , nu, copilasii mei. Iata-l aici si acum pe Fiul meu, fratele vostru, suiti alaturi de El, cu mana-n mana lui..."

Sa suim! Sa venim catre Tine, vesnica Iubire! Sa ne asemanam tie, adica sa dobandim Iubirea! A iubi, iata care este taina! ... A iubi! A ne darui ... a iubi ! A ne nimici ... a iubi! A ne mistui ... Ce inseamna trupul? Nimic. Ce inseamna durerea ? Nimic. Ce inseamna timpul? Nimic. Pacatul insusi nu este nimic daca eu il topesc in focul tau, Dumnezeul meu! Numai Iubirea exista. Iubirea! Iubirea care ni l-a dat pe Dumnezeul cel intrupat are sa ne dea iertarea desavarsita. Or, nimeni nu stie iubi mai bine ca pruncii si nimeni nu este iubit mai mult decat un prunc.

O , tu, care nu stiu cine esti, dar care vrei a cunoaste Binele pentru a-l osebi de Rau, pentru a dobandi azurul, cerescul soare, tot ceea ce inseamna bucuria dincolo de fire, iubeste si ai sa le dobandesti.
Iubeste-l pe Cristos. Vei muri astfel pentru aceasta viata, dar ai sa invii intru spirit.Dobandind un spirit nou, nemai avand trebuinta sa folosesti pietrele, vei fi pe vecie un foc ce nu moare.flacara suie.
Nu avem trebuinta nici de scari si nici de aripi pentru a sui.
Dezrobeste-ti eul de orice edificiu, aseaza in tine Iubirea si ai sa iei foc. Ingaduie ca aceasta sa se intample fara a pune oprelisti. Mai mult, inteteste flacara aruncand in ea, ca sa o faci mai mare, intregul tau trecut cu patimile si cunoasterea sa.Are sa se mistuie in flacara ceea ce este mai putin bun, iar ceea ce este metal de pret are sa se purifice.Arunca-te , frate, intru iubirea  lucratoare si aducatoare de bucurie a Treimii.Ai sa intelegi ceea ce acum iti pare de neinteles, deoarece ai sa-l intelegi pe Dumnezeu, Cel care poate fi inteles numai de catre aceia care  se daruiesc in chip nemasurat  focului sau ce inseamna jertfa.Ai sa te statornicesti in cele din urma intru Dumnezeu intr-o imbratisare a flacarii, rugandu-te pentru mine , copil al lui Cristos, care am indraznit a-ti vorbi despre Iubire."

sursa: "Evanghelia asacum mi-a fost revelata"  de Maria Valtorta
Textul de mai sus reda primul discurs al sfantului Apostol Ioan in fata multimii.



Dumnezeu sa va binecuvanteze cu infinita Sa Iubire!
 

Niciun comentariu:

LinkWithin

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...