Te caut din toata inima...

07 ianuarie 2014

Să veghem asupra inimii noastre, ca să-l asculte pe Isus, nu pe falşii profeţi: Papa, la Sf. Liturghie în Casa Sf. Marta


Creştinul ştie să vegheze asupra inimii sale pentru a face deosebire între cele ce vin de la Dumnezeu şi cele ce vin de la falşii profeţi: a spus Papa Francisc la predica Sfintei Liturghii celebrată marţi dimineaţă în Capela Casei Sf. Marta din Vatican. Papa a reluat astfel ritmul celebrărilor matinale din Casa Sf. Marta după întreruperea datorată Sfintelor Sărbători ale Naşterii Domnului. Calea lui Isus, a subliniat Papa Francisc, este calea slujirii şi a umilinţei, o cale pe care toţi creştinii sunt chemaţi să o urmeze.

„Rămâneţi în Domnul!”. Papa a pornit la predica Sf. Liturghii de la acest îndemn al Sf. apostol Ioan, proclamat la prima lectură biblică a celebrării liturgice. Este un sfat de viaţă, a remarcat Pontiful, pe care apostolul îl repetă într-un mod „aproape obsesiv”. Creştinul care vrea să „rămână în Domnul” este chemat să cunoască „ce se întâmplă în inima sa”. Pentru aceasta, creştinul nu trebuie să dea crezare oricărui duh, ci să cerceteze duhurile”, ca să vadă dacă un lucru ne face „să rămânem în Domnul sau dacă ne îndepărtează de El”. „Inima noastră are mereu dorinţe, pofte, gânduri, drept care trebuie să ne întrebăm dacă acestea vin de la Domnul sau dacă unele din acestea ne îndepărtează de Domnul”. Apostolul Ioan ne îndeamnă „să cercetăm”, să cântărim bine „cele ce gândim şi cele ce dorim”.

Papa Francisc: „Dacă acesta merge pe linia Domnului, vei merge bine, dar dacă nu merge într-acolo… Cercetaţi spiritele pentru a verifica dacă provin cu adevărat de la Dumnezeu, pentru că mulţi profeţi falşi au venit în lume. Profeţi sau profeţii sau sugestii de genul: «Eu am chef să fac acest lucru». Dar acest lucru nu te conduce la Domnul, te îndepărtează de el. De aceea, e necesară vegherea. Creştinul este un bărbat sau o femeie care ştie să vegheze asupra inimii sale. Şi de atâtea ori inima noastră, cu atâtea lucruri care pleacă şi vin, pare să fie o piaţă de cartier, în care găseşti de toate. Dar nu, trebuie să verificăm - acest lucru este de la Domnul şi acesta nu - pentru a rămâne în Domnul”.
 

Dar care este criteriul de urmat pentru a înţelege dacă un lucru vine de la Cristos sau de la anticrist? Sfântul apostol Ioan, a subliniat Papa Francisc, are o idee clară, simplă: „orice duh care îl recunoaşte pe Isus Cristos, care a venit în trup, este de la Dumnezeu. Orice spirit care nu-l recunoaşte pe Isus, nu este de la Dumnezeu, este spiritul lui Anticrist”. Şi, mai departe, ce înseamnă „a-l recunoaşte pe Cristos care s-a făcut trup”? Înseamnă, a continuat Papa, „a recunoaşte calea lui Isus Cristos”, a recunoaşte că El, deşi era din fire Dumnezeu, s-a înjosit, s-a smerit până la moartea pe cruce.
 
Papa Francisc: „Aceasta este calea lui Isus Cristos: înjosirea, smerenia, umilirea. Dacă un gând, o dorinţă te conduce pe această cale de smerenie, de înjosire, de slujire a celorlalţi, este de la Isus. Dar dacă te conduce pe calea suficienţei, a vanităţii, a mândriei, pe calea unui gând lipsit de concreteţe, nu este de la Isus. Să ne gândim la ispitele lui Isus din pustiu: toate cele trei sugestii pe care diavolul le face lui Isus, sunt propuneri care urmăreau să-l îndepărteze de la această cale, de la calea slujirii, a umilinţei, a înjosirii, a iubirii. Dar (e vorba de) caritatea făcută prin viaţa sa. Celor trei ispite, Isus le spune «nu», aceasta nu este calea mea”.
 

Sfântul Părinte i-a îndemnat pe toţi să se gândească la ce se întâmplă în inima noastră, la gândurile şi simţirile noastre, la cele ce vrem: „Cercetez eu”, a întrebat Pontiful, „ceea ce gândesc, ceea ce vreau, ceea ce doresc, sau le iau pe toate aşa cum vin?”.
 

Papa Francisc: „De multe ori inima noastră e un drum pe care toţi sunt în trecere. E nevoie să verificăm, să evaluăm. Şi aleg eu întotdeauna lucrurile care vin de la Dumnezeu? Ştiu care sunt cele ce vin de la Dumnezeu? Cunosc adevăratul criteriu după care să fac discernământul gândurilor şi al dorinţelor mele? Să ne gândim la acestea şi să nu uităm că criteriul este Întruparea Cuvântului. Cuvântul a venit în trup: acesta este Isus Cristos! Isus Cristos care s-a făcut om, Dumnezeu făcut om, care s-a înjosit şi s-a umilit din iubire, pentru a ne sluji pe noi toţi. Sfântul apostol Ioan să mijlocească pentru harul de a cunoaşte ce se întâmplă în inima noastră şi de a avea înţelepciunea discernământului între cele ce vin de la Dumnezeu şi cele ce nu vin de la Dumnezeu”.
Dumnezeu sa va binecuvanteze cu Harul discernamantului interior!

4 comentarii:

Anonim spunea...

La multi si vesnici ani cu Isus si Maria !
Daca ai posibilitatea, te rog sa citesti volumele lui Isus Cristos prin instrumentul Maria Valtorta : "Evanghelia, asa cum mi-a fost revelata".
Aici in Romania sunt la un pret de 55 lei/volum ... la sr. Anca ... o cunosti! Sunt zece volume.
La prima vedere ai putea spune : ce noutate poate sa-mi aduca fata de Biblie ?
Raspunsul ar fi : Este "Noul Testament" in varianta detaliata !
Am citit primele 2 volume si sunt .... nu am cuvinte .... te rog macar sa imprumuti primul volum ... de dragul Mariei si al lui Isus !
Caci a-L iubi pe Dumnezeu inseamna si a-L cunoaste .
Sa te binecuvanteze Dumnezeu cu toate Darurile Duhului Sfant ! Amin !

mmary spunea...

Anonim,iti multumesc frumos, din suflet.

Am auzit de ele,intentionez sa le cumpar si sa le citesc, probabil pe rand,cu voia Domnului.Si daca va fi voia Sa se va intampla curand.

Dupa recomandarile primite stiu ca-mi vor incanta inima, le simt asemeni revelatiilor pe care le-a primit Ana Caterina Emerich despre "Patimile lui Cristos"... asa sunt?

Iti doresc si eu multi, binecuvantati si vesnici ani cu Domnul si Dumnezeul nostru!

http://www.youtube.com/watch?v=Yh8xm2WG1h4

Sfanta Treime sa te binecuvanteze cu Harurile , Darurile si Prezenta Sa!

Anonim spunea...

Comparandu-le pe cele ale Caterinei Emerich, cele ale Mariei Valtorta sunt precum : Elefantul si furnica ... Elefantul = volumele lui Isus prin Maria Valtorta ! Sunt ... n-am cuvinte ... dar iti aduc in inima, in suflet o iubire mare, mare, mare pentru Isus, Maria, Iosif, si toti ceilalti "ai lor". E minunat ! Cat despre credinta ... aceasta creste "vazand cu ochii" !

mmary spunea...

Am vorbit azi cu sora Anca si in cateva zile sper sa ajunga la Bucuresti si sa-mi trimita primul volum .Mi-a promis ca mi le va imprumuta caci deocamdata am alte obligatii financiare.

Cat despre credinta si iubirea care izvorasc din ele , se simte in cuvintele pe care le rostesti, s-a schimbat tare atitudinea ta.

Dumnezeu sa te binecuvanteze si sa-si implineasca Vointa in tine!

LinkWithin

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...