Te caut din toata inima...

21 aprilie 2013

Indrazneste fiule !

 

Matei 9

1. Isus S-a suit intr-o corabie, a trecut marea si a venit in cetatea Sa.
2. Si iata ca I-au adus un slabanog care zacea intr-un pat. Isus le-a vazut credinta si a zis slabanogului: "Indrazneste, fiule! Pacatele iti sunt iertate!"
3. Si iata ca unii din carturari au zis in ei insisi: "Omul acesta huleste!"
4. Isus, care le cunostea gandurile, a zis: "Pentru ce aveti ganduri rele in inimile voastre?
5. Caci ce este mai lesne? A zice: "Iertate iti sunt pacatele", sau a zice: "Scoala-te si umbla"?
6. Dar, ca sa stiti ca Fiul omului are putere pe pamant sa ierte pacatele, "Scoala-te", a zis El slabanogului, "ridica-ti patul si du-te acasa."
7. Slabanogul s-a sculat si s-a dus acasa.
8. Cand au vazut noroadele lucrul acesta, s-au inspaimantat si au slavit pe Dumnezeu, care a dat oamenilor o astfel de putere.
9. De acolo, Isus a mers mai departe si a vazut pe un om, numit Matei, sezand la vama. Si i-a zis: "Vino dupa Mine." Omul acela s-a sculat si a mers dupa El.
10. Pe cand sedea Isus la masa, in casa, iata ca au venit o multime de vamesi si pacatosi si au sezut la masa cu El si cu ucenicii Lui.
11. Fariseii au vazut lucrul acesta si au zis ucenicilor Lui: "Pentru ce mananca Invatatorul vostru cu vamesii si cu pacatosii?"
12. Isus i-a auzit si le-a zis: "Nu cei sanatosi au trebuinta de doctor, ci cei bolnavi.
13. Duceti-va de invatati ce inseamna: "Mila voiesc, iar nu jertfa!" Caci n-am venit sa chem la pocainta pe cei neprihaniti, ci pe cei pacatosi."
14. Atunci ucenicii lui Ioan au venit la Isus si I-au zis: "De ce noi si fariseii postim des, iar ucenicii Tai nu postesc deloc?"
15. Isus le-a raspuns: "Se pot jeli nuntasii cata vreme este mirele cu ei? Vor veni zile cand mirele va fi luat de la ei, si atunci vor posti.
16. Nimeni nu pune un petic de postav nou la o haina veche; pentru ca si-ar lua umplutura din haina, si ruptura ar fi mai rea.
17. Nici nu pun oamenii vin nou in burdufuri vechi; altfel, burdufurile plesnesc, vinul se varsa, si burdufurile se prapadesc; ci vinul nou il pun in burdufuri noi, si se pastreaza amandoua."
18. Pe cand le spunea Isus aceste vorbe, iata ca a venit unul din fruntasii sinagogii, I s-a inchinat si I-a zis: "Fiica mea adineaori a murit; dar vino de pune-Ti mainile peste ea, si va invia."
19. Isus S-a sculat si a plecat dupa el impreuna cu ucenicii Lui.
20. Si, iata, o femeie, care de doisprezece ani avea o scurgere de sange, a venit pe dinapoi si s-a atins de poala hainei Lui.
21. Caci isi zicea ea: "Numai sa ma pot atinge de haina Lui, si ma voi tamadui."
22. Isus S-a intors, a vazut-o si i-a zis: "Indrazneste, fiica! Credinta ta te-a tamaduit." Si s-a tamaduit femeia chiar in ceasul acela.
23. Cand a ajuns Isus in casa fruntasului sinagogii si cand a vazut pe cei ce cantau din fluier si gloata bocind,
24. le-a zis: "Dati-va la o parte; caci fetita n-a murit, ci doarme!" Ei isi bateau joc de El.
25. Dar, dupa ce a fost scoasa gloata afara, Isus a intrat inauntru, a luat pe fetita de mana, si fetita s-a sculat.
26. Si s-a dus vestea despre aceasta minune in tot tinutul acela.
27. Cand a plecat de acolo, s-au luat dupa Isus doi orbi care strigau si ziceau: "Ai mila de noi, Fiul lui David!"
28. Dupa ce a intrat in casa, orbii au venit la El. Si Isus le-a zis: "Credeti ca pot face lucrul acesta?" "Da, Doamne", I-au raspuns ei.
29. Atunci S-a atins de ochii lor si a zis: "Faca-vi-se dupa credinta voastra!"
30. Si li s-au deschis ochii. Isus le-a poruncit cu tot dinadinsul si le-a zis: "Vedeti sa nu stie nimeni."
31. Dar ei, cum au iesit afara, au raspandit vestea despre El in tot tinutul acela.
32. Pe cand plecau orbii acestia, iata ca au adus la Isus un mut indracit.
33. Dupa ce a fost scos dracul din el, mutul a vorbit. Si noroadele, mirate, ziceau: "Niciodata nu s-a vazut asa ceva in Israel!"
34. Dar fariseii ziceau: "Cu ajutorul domnului dracilor scoate El dracii!"
35. Isus strabatea toate cetatile si satele, invatand pe norod in sinagogi, propovaduind Evanghelia Imparatiei si vindecand orice fel de boala si orice fel de neputinta care era in norod.
36. Cand a vazut gloatele, I s-a facut mila de ele, pentru ca erau necajite si risipite ca niste oi care n-au pastor.
37. Atunci a zis ucenicilor Sai: "Mare este secerisul, dar putini sunt lucratorii!
38. Rugati, dar, pe Domnul secerisului sa scoata lucratori la secerisul Lui." 


Matei 10

1. Apoi Isus a chemat pe cei doisprezece ucenici ai Sai si le-a dat putere sa scoata afara duhurile necurate si sa tamaduiasca orice fel de boala si orice fel de neputinta.
2. Iata numele celor doisprezece apostoli: Cel dintai, Simon, zis Petru, si Andrei, fratele lui; Iacov, fiul lui Zebedei, si Ioan, fratele lui;
3. Filip si Bartolomeu; Toma si Matei, vamesul; Iacov, fiul lui Alfeu, si Levi, zis si Tadeu;
4. Simon, Canaanitul, si Iuda Iscarioteanul, cel care a vandut pe Isus.
5. Acestia sunt cei doisprezece pe care i-a trimis Isus, dupa ce le-a dat invataturile urmatoare: "Sa nu mergeti pe calea paganilor si sa nu intrati in vreo cetate a samaritenilor;
6. ci sa mergeti mai degraba la oile pierdute ale casei lui Israel.
7. Si pe drum, propovaduiti si ziceti: "Imparatia cerurilor este aproape!"
8. Vindecati pe bolnavi, inviati pe morti, curatati pe leprosi, scoateti afara dracii. Fara plata ati primit, fara plata sa dati.
9. Sa nu luati nici aur, nici argint, nici arama in braiele voastre,
10. nici traista pentru drum, nici doua haine, nici incaltaminte, nici toiag, caci vrednic este lucratorul de hrana lui.
11. In orice cetate sau sat veti intra, sa cercetati cine este acolo vrednic si sa ramaneti la el pana veti pleca.
12. La intrarea voastra in casa, urati-i de bine;
13. si, daca este casa aceea vrednica, pacea voastra sa vina peste ea; dar, daca nu este vrednica, pacea voastra sa se intoarca la voi.
14. Daca nu va va primi cineva, nici nu va asculta cuvintele voastre, sa iesiti din casa sau din cetatea aceea si sa scuturati praful de pe picioarele voastre."
15. Adevarat va spun ca, in ziua judecatii, va fi mai usor pentru tinutul Sodomei si Gomorei, decat pentru cetatea aceea.
16. Iata, Eu va trimit ca pe niste oi in mijlocul lupilor. Fiti, dar, intelepti ca serpii si fara rautate ca porumbeii.
17. Paziti-va de oameni; caci va vor da in judecata soboarelor si va vor bate in sinagogile lor.
18. Din pricina Mea, veti fi dusi inaintea dregatorilor si inaintea imparatilor, ca sa slujiti ca marturie inaintea lor si inaintea Neamurilor.
19. Dar, cand va vor da in mana lor, sa nu va ingrijorati, gandindu-va cum sau ce veti spune; caci ce veti avea de spus va va fi dat chiar in ceasul acela;
20. fiindca nu voi veti vorbi, ci Duhul Tatalui vostru va vorbi in voi.
21. Fratele va da la moarte pe fratele sau, si tatal pe copilul lui; copiii se vor scula impotriva parintilor lor si-i vor omori.
22. Veti fi urati de toti, din pricina Numelui Meu; dar cine va rabda pana la sfarsit va fi mantuit.
23. Cand va vor prigoni intr-o cetate, sa fugiti intr-alta. Adevarat va spun ca nu veti ispravi de strabatut cetatile lui Israel pana va veni Fiul omului.
24. Ucenicul nu este mai presus de invatatorul sau, nici robul mai presus de domnul sau.
25. Ajunge ucenicului sa fie ca invatatorul lui, si robului sa fie ca domnul lui. Daca pe Stapanul casei L-au numit Beelzebul, cu cat mai mult vor numi asa pe cei din casa Lui?
26. Asa ca, sa nu va temeti de ei. Caci nu este nimic ascuns care nu va fi descoperit si nimic tainuit care nu va fi cunoscut.
27. Ce va spun Eu la intuneric voi sa spuneti la lumina; si ce auziti soptindu-se la ureche sa propovaduiti de pe acoperisul caselor.
28. Nu va temeti de cei ce ucid trupul, dar care nu pot ucide sufletul; ci temeti-va mai degraba de Cel ce poate sa piarda si sufletul si trupul in gheena.
29. Nu se vand oare doua vrabii la un ban? Totusi, niciuna din ele nu cade pe pamant fara voia Tatalui vostru.
30. Cat despre voi, pana si perii din cap, toti va sunt numarati.
31. Deci sa nu va temeti; voi sunteti mai de pret decat multe vrabii.
32. De aceea, pe oricine Ma va marturisi inaintea oamenilor il voi marturisi si Eu inaintea Tatalui Meu care este in ceruri;
33. dar de oricine se va lepada de Mine inaintea oamenilor, Ma voi lepada si Eu inaintea Tatalui Meu care este in ceruri.
34. Sa nu credeti ca am venit s-aduc pacea pe pamant; n-am venit sa aduc pacea, ci sabia.
35. Caci am venit sa despart pe fiu de tatal sau, pe fiica de mama sa si pe nora de soacra sa.
36. Si omul va avea de vrajmasi chiar pe cei din casa lui.
37. Cine iubeste pe tata ori pe mama mai mult decat pe Mine nu este vrednic de Mine; si cine iubeste pe fiu ori pe fiica mai mult decat pe Mine nu este vrednic de Mine.
38. Cine nu-si ia crucea lui si nu vine dupa Mine nu este vrednic de Mine.
39. Cine isi va pastra viata o va pierde; si cine isi va pierde viata pentru Mine o va castiga.
40. Cine va primeste pe voi Ma primeste pe Mine; si cine Ma primeste pe Mine primeste pe Cel ce M-a trimis pe Mine.
41. Cine primeste un proroc, in numele unui proroc, va primi rasplata unui proroc; si cine primeste pe un om neprihanit, in numele unui om neprihanit, va primi rasplata unui om neprihanit.
42. Si oricine va da de baut numai un pahar de apa rece unuia din acesti micuti, in numele unui ucenic, adevarat va spun ca nu-si va pierde rasplata." 



Dumnezeu sa va binecuvanteze cu acele Haruri de care aveti mai mare nevoie!

Niciun comentariu:

LinkWithin

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...