Te caut din toata inima...

01 aprilie 2013

Fără harul lui Dumnezeu nu putem face nimic. Să devenim instrumente ale milostivirii divine...


Fără harul lui Dumnezeu nu putem face nimic. Să devenim instrumente ale milostivirii divine: papa Francisc la rugăciunea „Regina Coeli”



“O zi bună şi un Paşte fericit vouă tuturor! Vă mulţumesc că aţi venit şi astăzi în număr mare pentru a împărtăşi bucuria Paştelui, mister central al credinţei noastre.  

Fie ca puterea Învierii lui Cristos să poată ajunge la fiecare în parte – în special la persoanele care suferă – şi în toate situaţiile care au mai mare nevoie de încredere şi speranţă”. Cu aceste cuvinte s-a adresat papa Francisc marii mulţimi de pelerini adunaţi în Piaţa Sfântul Petru, în a doua zi de Paște, pentru a se ruga împreună cu Sfântul Părinte rugăciunea „Regina Coeli”.

 

„Cristos a învins răul în mod deplin şi definitiv, dar este de datoria noastră, a oamenilor din orice timp să lăsăm să intre această victorie în viaţa noastră şi în realităţile concrete ale istoriei şi societăţii”, a subliniat Sfântul Părinte amintind un fragment din rugăciunea Colectei, din Lunea Octavei Paştelui:

 „O, Tată, care faci să crească Biserica ta, dându-i mereu noi fii, îngăduie credincioşilor tăi să exprime în existenţa lor sacramentul pe care l-au primit în credinţă”. 

„Este adevărat”, a continuat Episcopul Romei, „Botezul prin care am devenit fii ai lui Dumnezeu, Euharistia care ne uneşte cu Cristos, trebuie să devină viaţă, adică să se traducă în atitudini şi comportamente, în gesturi şi decizii.

 Harul conţinut în Sacramentele pascale este un potenţial enorm de reînnoire pentru existenţa personală, pentru viaţa de familie, pentru relaţiile sociale. Dar totul trece prin inima omului: dacă eu mă las cuprins de harul lui Cristos cel înviat, dacă îi permit să schimbe aspectele mele negative şi care îmi pot face rău mie şi celorlalţi şi dacă îngădui victoriei lui Cristos să se afirme în viaţa mea, să lărgească acţiunea sa benefică”.

 „Aceasta este puterea harului. Fără har nu putem face nimic. Doar prin harul Botezului şi al Comuniunii euharistice pot deveni instrument al acelei splendide îndurări a lui Dumnezeu”. 

Cum? Ne explicat în continuare tot Sfântul Părinte:„Exprimând în viaţă sacramentul pe care l-am primit: iată, dragi fraţi şi surori care este îndatorirea noastră zilnică, aş spune mai curând bucuria noastră de fiecare zi! 

Bucuria de a ne simţi instrumente ale harului lui Cristos, ca şi mlădiţe ale viţei de vie ce-l reprezintă pe Cristos însuşi, însufleţiţi de limfa Duhului Sfânt”.
Papa Francisc a îndemnat la rugăciune împreună, în numele Domnului Isus mort şi înviat şi prin mijlocirea Preacuratei Fecioare Maria, „pentru ca Misterul pascal să acţioneze profund în noi şi în timpurile noastre, pentru ca ura să lase locul iubirii, adevărul să stea în locul minciunii, iertarea să înlocuiască răzbunarea, iar tristeţea bucuria”.
În final, papa Francisc i-a salutat cu multă afecţiune pe toţi pelerinii sosiţi din diferite continente pentru această întâlnire de rugăciune. 

Fiecăruia i-a urat să petreacă cu seninătatea a doua zi de Paşte, chemată şi Lunea Îngerului, zi în care răsună cu putere anunţul fericit al Paştelui şi, alături de salutul creştinesc „Cristos a Înviat şi Paşte fericit tuturor” a spus de asemenea poftă bună, un îndemn familiar la un moment comuniune cu cei dragi în jurul mesei de Paşte, la un moment în care grijile de fiecare zi sau greutăţile ştiute sau neştiute cu care se confruntă fiecare să lase locul gustării celei mai fericite veşti din istoria umanităţii: învierea lui Isus.




Dumnezeu sa va binecuvanteze cu acele haruri care va vor transforma in instrumente ale iubirii si impacarii intre oameni !

12 comentarii:

Anonim spunea...

http://avertisment.ucoz.com/news/profetie_avertisment/2011-12-29-1

Nu-i mai sluji falsului profet !

Fara harul lui Dumnezeu nu putem face nimic ! Asa este, si daca le-ai pierdut ce te faci ? :(

mmary spunea...

Cristos a Inviat!

Anonim, nu mai postez acele mesaje tocmai pentru ca nu vreau sa "slujesc" falsului profet.

Daca pierd harul lui Dumnezeu , ingenunchez cu smerenie inaintea Lui si voi striga catre Isus din toata inima:

"Nu ma alunga , Doamne, dinaintea fetei Tale si Duhul tau cel Sfant nu-l lua de la mine"(Ps.50,13)

"Da-mi intelegere si eu voi cauta legea ta si o voi pazi cu toata inima mea" (Ps. 118, 34)

"Eu sunt slujitoarea ta , da-mi Duhul Tau" (Ps.118,125)

sau

"Fa sa straluceasca fata Ta inaintea roabei tale si eu voi privi minunatiile tale".(Ps.118,18)

Dumnezeu sa te binecuvanteze cu Harul Spiritului Sfant si sa reverse asupra ta Pacea , Iubirea si Bucuria Sa!

Anonim spunea...

Adevarat a inviat !
Asa sa faci, caci le-ai risipit pe multe mailuri si alte convorbiri .... intoarce-te acasa ! Isus te asteapta, sr. mmary !

Anonim spunea...

Tu ai cunoscut ca Isus este cu mine ! Nu te indoi !

mmary spunea...

Anonim, daca am risipit acele Haruri doar Isus stie....poate acele discutii si emailuri au fost seminte pe care Isus le-a plantat in acele suflete si tot El e Cel ce va trimite ploaia de haruri care va face acele seminte sa incolteasca si sa aduca roadele...

Daca am cunoscut ca Isus era cu tine, probabil ca l-am cunoscut si cand era cu mine, probabil ca il recunosc atunci cand il intalnesc...

Si totusi , uneori lumina ne e luata , sau o pierdem noi si in acele momente ne inselam si doar credem ca vedem , insa suntem orbi si ratacim in intuneric .

Eu sunt a lui Isus , sunt roaba Lui din iubire, iar daca Domnul meu ma poarta acum pe carari , poate diferite de cele pe care te poarta pe tine, e doar sfanta Vointa Lui, iar eu ma supun.

Inima , inima a mea, Domnul este cu adevarat aici, in tine: Dumnezeu e iubire!

Pentru tine:

"Micul Jurnal" cap. : 1016-1018

Cu blandul Isus sa te binecuvanteze Fecioara de Sus! :)

Anonim spunea...

http://avertisment.ucoz.com/news/profetie_avertisment/2011-12-29-1

Isus te asteapta, sr. mmary ! :)

Anonim spunea...

Nu poti sluji la 2 stapani ...

George spunea...

Anonimule, anonimule, de ce nu o lasi in pace? Nu vezi ca ea este acasa si ca, de fapt, tu esti cel care nu esti acasa?
In timp ce "protejarea" de pe ucoz-ul tau, dupa ce a radiat toate comentariile, se protejeaza de musafiri anonimi, nu a observat oare ca un anonim de-al ei a evadat si se plimba pe alte site-uri? Intoarece-te repede pana nu suna alarma in cautarea ta, si stai acolo cuminte si primeste invitatii care stau la coada la comentarii. Si coada inainteaza cu greutate caci dureaza ceva mai mult pana ce fiecare invitat isi depune adresa de email, isi scrie frumos numele citet, apoi pana i se citeste cipul, pana se lasa scanat, isi lasa amprenta, coada se tot prelungeste. Deci, intors acolo, ai ceva de munca.

mmary spunea...

Anonim ,

1 Corinteni cap 4

Pace si Bine!

mmary spunea...

George, iti multumesc pentru intentia de a ma "proteja" oarecum insa trebuie sa-ti marturisesc ca pe acest anonim "il cunosc" , stiu cine este si e un bun frate in Cristos.

Ceea ce face , face cu toata inima crezand ca astfel il slujeste mai bine pe Domnul Isus.La fel e si cu cei care administreaza siteul ucoz.Ei muncesc voluntar incredintati fiind ca fac acest lucru pentru binele sufletelor.

Insa , uneori , suntem amagiti si gresim si ni se intampla tuturor exact ce scrie in aceste versete din epistola catre Romani, cap.7:

"18. Stiu, in adevar, ca nimic bun nu locuieste in mine, adica in firea mea pamanteasca, pentru ca, ce-i drept, am vointa sa fac binele, dar n-am puterea sa-l fac.

19. Caci binele pe care vreau sa-l fac, nu-l fac, ci raul pe care nu vreau sa-l fac, iata ce fac! "

De aceea e bine sa nu ne judecam si sa nu fim ironici unii cu altii caci asa il suparam pe Isus.

Dumnezeu sa te binecuvanteze cu infinita Sa iubire!

George spunea...

Ai dreptate, nu trebuie sa fim ironici cu atat mai mult cu cat este o situatie grava!
Imi cer scuze si daca crezi de cuviinta, sterge comentariile mele.
Dar oare oamenii acestia care sunt asa buni crestini nu-si dau seama ca indeparteaza crestinii de biserica si asta in numele lui Isus?!
Dea Domnul sa realizeze la timp a cui lucrare o fac.

mmary spunea...

George,exact acest lucru l-am inteles si eu dupa ce am facut o novena catre Spiritul Sfant pentru a afla daca mesajele sunt de la Isus:

scopul acestor mesaje ( pe care si eu le-am distribuit o lunga perioada)e acela de a destabiliza Biserica facandu-i pe oameni sa nu mai aiba incredere in Capul ei , in Papa.

Din aceasta experienta am inteles cat de subtil actioneaza cel rau, cat de abil ne amageste si cat de mult rau putem face chiar atunci cand noi credem ca facem bine.

Eu am incredere deplina in Isus si stiu ca va asculta rugaciunile noastre si va trimite Spiritul Sfant sa lumineze sufletele si mintea acestor buni frati in Cristos( si sunt extrem de sincera afirmand ca sunt oameni care se straduiesc sa fie buni si sa faca bine deoarece cu trei dintre ei am comunicat ceva timp)si sa-i smulga din acel vartej al mesajelor false.

Isus e bun si vede bunele intentii din inimile lor si va avea mila de noi toti.

Dumnezeu sa te binecuvanteze cu nesfarsitele comori ale iubirii si milostivirii Sale!

LinkWithin

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...