Până nu demult, viaţa era marcată de sărbătorile bisericeşti atât la oraş cât şi la sat. Deşi toţi mergem la biserică, este sigur că nu toţi ştim conţinutul precis al fiecărei celebrări.
Intrarea în Biserică, Naşterea, Botezul, Întâmpinarea, Schimbarea la Faţă ...
Şi numai aceste cuvinte, în solemnitate a lor, în lipsa lor de legătură cu viaţa cotidiană, în tainica lor frumuseţe, trezesc în aducerea noastră aminte ceva demult uitat, ne cheamă spre ceva diferit, ne arată altceva. Sărbătoarea era o privire plină de jind la o frumuseţe pierdută, dar păstrată ca reper, o privire spre un alt mod de viat,ă .
Totuşi, lumea noastră modernă a devenit monotonă şi lipsită de sărbători. Nici chiar sărbătorile noastre seculare nu sunt capabile să ascundă această cenuşă a triste ţii şi a lipsei de speranţă, căci esenţa unei celebrări este experienţa intrării într-o realitate diferită, într-o lume a frumuseţii şi a luminii duhovniceşti. Dacă, totuşi, această realitate nu există, dacă nu este nimic fundamental de celebrat, atunci nicio încercare artificială nu va reuşi să creeze o sărbătoare.
Oare ce vrea să ne transmită sărbătoarea Intrării în Biserică ?
Sărbătorim acum praznicul Intrării în Biserică a Maicii Domnului. Subiectul său este foarte simplu: o fetiţă este adusă de părinţii ei la Templul din Ierusalim. Nu este nimic special în aceasta, deoarece în acea vreme era un obicei foarte răspândit şi mulţi părinţi îşi aduceau copiii la templu ca semn al punerii lor în legătură cu Dumnezeu, pentru a da vieţii lor un sens şi un scop ultim, de a-i umple lăuntric de lumina unei trăiri mai înalte.
Sărbătorim acum praznicul Intrării în Biserică a Maicii Domnului. Subiectul său este foarte simplu: o fetiţă este adusă de părinţii ei la Templul din Ierusalim. Nu este nimic special în aceasta, deoarece în acea vreme era un obicei foarte răspândit şi mulţi părinţi îşi aduceau copiii la templu ca semn al punerii lor în legătură cu Dumnezeu, pentru a da vieţii lor un sens şi un scop ultim, de a-i umple lăuntric de lumina unei trăiri mai înalte.
Dar, cu această ocazie, aşa cum ne arată slujba zilei, copila a fost dusă în "Sfânta Sfintelor", în locul unde nimănui - cu excepţia arhiereilor - nu îi era îngăduit să intre; în locul sfinţit, de taină, dinlăuntrul templului.
Numele fetiţei era Maria.
Ea este cea care va deveni mama lui Iisus Hristos, cea prin care, aşa cum creştinii cred, Dumnezeu Insuşi a venit în lume pentru a se alătura omenirii, pentru a avea parte de viaţa lor şi pentru a descoperi conţinutul ei dumnezeiesc. Sunt oare doar povestiri? Sau ne este dat şi descoperit ceva, ceva aflat în directă legătură cu viaţa noastră, ceva care, probabil, nu poate fi exprimat de limbajul uman cotidian?
Exista aici acest templu măreţ, solemn, slava Ierusalimului. Şi vreme de veacuri doar aici, înlăuntrul acestor ziduri, o persoană putea veni în contact cu Dumnezeu. Totuşi, acum preotul o ia pe Maria de mână, o conduce în partea cea mai sfântă a Templului, iar noi cântăm "Preacurata Biserică a Mântuitorului în Biserica Domnului este dusă". Mai târziu, în Evanghelie, Hristos zice: "dărâmaţi templul acesta şi în trei zile îl voi ridica", dar, aşa cum spune evanghelistul, "El vorbea despre templul trupului Său" (Ioan 2, 19 şi 21).
Care este sensul acestor cuvinte ?
Sensul acestor evenimente, cuvinte şi amintiri este simplu: din acest moment, omul însuşi a devenit templu (sau biserică). Niciun templu de piatră, niciun altar, ci omul - sufletul său, trupul său şi viaţa sa - este sfânta si dumnezeiasca inimă a lumii, este "sfânta sfintelor".
Un templu, Maria - trăind şi om fiind - este condusă într-un templu zidit şi, dinlăuntru, plineşte sensul şi importanţa acestuia.
Odată cu acest eveniment, religia şi, chiar mai mult, viaţa suferă o schimbare radicală. In lume intră acum o învăţătură care nu pune nimic mai presus de om, căci Dumnezeu Insuşi a luat chip omenesc pentru a-i descoperi omului dimensiunea dumnezeiască a chemării şi a sensului său.
Din acest moment omul este liber; nimic nu mai stă deasupra lui, căci întreaga lume este a lui, ca dar de la Dumnezeu, pentru a-şi putea împlini destinul divin.
Din clipa în care Fecioara Maria a intrat în "sfânta sfintelor", viaţa însăşi a devenit Templul sau Biserica. Şi atunci când prăznuim Intrarea ei în Biserică, celebrăm sensul dumnezeiesc al omului şi strălucirea înaltei sale chemări.
Din clipa în care Fecioara Maria a intrat în "sfânta sfintelor", viaţa însăşi a devenit Templul sau Biserica. Şi atunci când prăznuim Intrarea ei în Biserică, celebrăm sensul dumnezeiesc al omului şi strălucirea înaltei sale chemări.
Acestea nu pot fi şterse sau dezrădăcinate din memoria umanităţii. Amin!
Cu blandul Isus sa va binecuvanteze Fecioara de Sus!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu