Te caut din toata inima...

17 iunie 2011

Sinuciderea asistată şi eutanasia de Mons. Ignacio Barreiro


Sinuciderea asistată şi eutanasia sunt legale în oraşe precum Oregon şi Washington precum şi în multe naţiuni din lumea întreagă. Atât aici, cât şi în străinătate,  se exercită o presiune de a legaliza aceste două rele, pe fondul acelor locuri triste, unde ele au fost acceptate deja.
În spatele unei faţade de obiectivitate, aceste rele sunt promovate subtil de foarte multi oameni din mass-media pentru a aduce opinia publică, oamenii de rând, în stadiul în care să accepte aceste idei şi chiar să fie de acord cu ele.

Noi le ştim metodele foarte bine: prin intermediul unei prezentări selective de poveşti noi, filme şi emisiuni la televizor, ei speră ca încetul cu încetul să deformeze emoţiile omenilor, făcându-i să creadă că defapt uciderea nedorită este un lucru demn de compasiune, dar care însă trebuie făcut.

Acesă primă metodă, de a stabili un sentiment eronat de compasiune este completată de o a doua metodă, să creeze teama că într-o bună zi şi noi vom ajunge în aceeaşi situaţie. Totdodată vedem inginerii care confundă hidratarea şi hrana ca fiind cea mai gravă deficienţă făcând multiple intervenţii medicale agresive. După cum bine ştim hrana şi hidratarea nu vindecă nici o boală, ci doar ţin o persoană în viaţă.

Trăind în Europa unde procesul legalizării sinuciderii asistate şi eutanasiei este în mod regretabil mult mai avansat decât în America, nu pot accentua suficient de mult, cât de crucial este faptul de a ne întări opoziţia cu privire la aceste rele. La o conferinţă recentă, am fost onorat să împart podiumul cu mai mulţi vorbitori care lucrau cu sârguinţă pentru oprirea uciderii persoanelor care nu doreau acest lucru. Preşedintele Euthanasia Prevention Coalition, (Coaliția pentru prevenirea eutanasiei), Alex Schandenberg, care a sponsorizat evenimentul Vancouver săptămâna trecută, merită să fie felicitat pentru conturarea acestui aspect foarte important.

Punctul de start al acestor rele este vederea liberală și materială, că omul este stăpânul propriei vieți, că el are libertatea să aleagă momentul și metoda prin care să moară. Cei care au această perspectivă spun că sinuciderea este “ultima libertate a vieții”.

Libertatea vieții? Da, aceste minciuni devin adevăruri mai mult ca niciodată pentru unii.
Din păcate, după câte am văzut în cazul lui Terri Schiavo și al altora, în bună parte eutanasia este deja legală în esenţă. Legalizarea fățișă a sinuciderii asistate, oricum ar fi, constituie un pas mare  în rândul legalizării eutanasiei și o lovitură puternică protecției juridice deja precare a bolnavilor, a celor cu deficiențe și a celor pe moarte. Dacă noi adoptăm o lege care susține că o persoană are dreptul să se sinucidă, în curând vom adopta și eutanasia; pentru că dacă  individul are dreptul să spună dacă viața nu mai merită să fie trăită, în curând și societatea va beneficia de acest drept.

Acestea sunt amenințările reprezentate de niște oameni a căror etică este utilitară, ale căror politici sunt socialiste, în special cu privire la medicina socializată. În curând această idee va lua amploare datorită celor pe care noi i-am împuternicit să spună poveștile noastre mass-mediei și anume că sunt costuri prea mari pentru a le aloca unor persoane doar ca să trăiască și din moment ce guvernul oferă îngrijire, tot guvernul va trebui să decidă când este momentul pentru a le termina viața.

Următorul grup care va fi amenințat, după cum am văzut în istorie, sunt aceia ale căror facultăți mintale sunt foarte mici, sau care nu sunt considerați utili pentru societate. Când aspectele economice sunt în fruntea îngrijirii medicale condusă de guvern, vom vedea oameni devenind sensibili la programe care nu sunt cu mult diferite de cele folosite de către naziști.

Vom vedea din nou acestă formă de crime apărate în presupusa civilizație a Europei post – naziste. În Regatul Unit scriitoarea populară Mary Warnock a expus punctul de vedere că o persoană care suferă de demență, nu are dreptul, ci datoria să moară. Ea a subliniat că o persoană în aceste condiții distruge viața rudelor și risipește resursele Sistemului Național de Sănătate.

Legalizarea eutanasiei este în mod evident consecința dezincriminării avortului. Odată ce societatea începe să-i omoare pe cei care nu îi vede nimeni, vor continua prin a-i omorî și pe aceia pe care îi văd toți, cei nefolositori, cu deficiențe. Dacă noi nu suntem atenţi și hotărâţi în acțiunile noastre împotriva acestui atac, orice persoană care se apropie de sfârșitul vieții, sau care suferă de o boală incurabilă va sfârși atunci când ei vor dori, cu metodele alese de ei, ca o ultimă datorie de bun simţ faţă de cei vii.

Ce ne rezervă ziua de mâine? Poate omorârea celor incorecţi din punct de vedere politic – a acelora care le reamintesc semenilor că există un Dumnezeu și că oricine și orice depind de El. Sau vom putea, cu voia Domnului, să întoarcem această gândire malefică. Nu că o astfel de ofertă ni s-ar oferi pe tavă, iar nimeni nu vrea să fie un martir, dar dacă acesta este voia Domnului pentru noi, să murim amintind concetăţenilor noștri atribuțiile lor față de Dumnezeu și față de semeni.

O interzicere totală a sinuciderii asistate și a oricărui mod de  eutanasie nu este necesară doar din punct de vedere moral, ci este un act de justiție socială, ca să-i protejăm pe cei mai slabi și mai vulnerabili.



Dumnezeu sa va binecuvanteze cu toata splendoarea Iubirii Sale!

4 comentarii:

Cristake spunea...

"Lol". Organizatii care lupta pt. drepturile pinguinilor si ursilor koala, nu am inteles de ce nu si pt. drepturile paduchilor, ca si ei "e vii", iar pe de alta parte - da-i cu avortul, cu eutanasia si alte de-astea. Foarte simpatica rasa asta umana. Ptiu, sa nu fie deochi!

mmary spunea...

Cristake,"simpatica rasa asta umana"....paradoxala ,inconstienta si atat de superficiala incat nu poate sa vada "adevaratul bine"...

Ce faci, pe unde mai calatoresti?

Dumnezeu sa te binecuvanteze cu toata Iubirea , Pacea , Indurarea si Bucuria Sa!

Cristake spunea...

Multam, blessings to you, too...
Calatoresc numai loco :)) fizic - ca mintea umbla pe coclauri, dar e moca.

mmary spunea...

Cristake, iti doresc ca acele "coclauri" sa fie mereu senine, binecuvantate de Spiritul Sfant cu puritate ,iubire si fericire , pe care sa le reverse la nesfarsit in sufletul tau... :)

LinkWithin

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...