Acum, la fântână Mirele îşi caută mireasa amărâtă, dezamăgită şi descurajată. Nu pentru a o judeca, condamna, desconsidera, ci pentru a-i potoli setea. El ia iniţiativa, fiindcă Dumnezeu s-a obosit să caute, să alerge după omenirea infidelă.
Ea înţelesese că Isus nu dispunea de o găleată şi de aceea îi răspunde ironic. Poate că ea profită de ocazie să “jignească” un iudeu. Isus continuă pe un ton serios, propunându-i să ceară “apa vie“, căci: “Cine va bea această apă pe care Eu o dau, nu va mai înseta în veci“.
Care este “lucru” care niciodată nu-l satură pe om? Iubirea! Toţi suntem însetaţi de iubire: tânjim după atenţia, aprecierea, mângâierea şi gingăşia celorlalţi faţă de noi… Inima oricărei persoane, chiar şi a vârstnicului, nu se satură de iubire niciodată: mereu aşteaptă un nou cuvânt de încurajare...
Ne este sete de iubire. Dorim să fim iubiţi. Şi lui Dumnezeu îi este sete de iubire, dar în mod diferit: nu să fie iubit, ci să ne iubească! Iată ce norocoşi suntem! Toţi dorim iubirea infinită, iar Isus ne spune că Dumnezeu ne iubeşte cu o iubire veşnică. Aceasta este “vestea”, ştirea cea mai importantă dintre toate.
...Atunci când încurajăm, când surâdem, când ajutăm cu generozitate pe cei din familie, de la şcoală, din societate, dăruim “apa vie” aproapelui.
Samarineanca venise la fântână să-şi astâmpere setea trupească, ignorând că setea reală a omului este cea sufletească: setea de iubire, de iertare, de comuniune… de fericire, la urma urmei! Şi noi – până Îl întâlnim pe Isus – pretindem de la semenii noştri (limitaţi) ceea ce nu au: iubirea veşnică. Iată motivul pentru care rămânem dezamăgiţi.
Femeii nu-i convine acest dialog şi încearcă să schimbe conversaţia, introducând tema rugăciunii...
Isus îi aminteşte nu de “lucrurile din exteriorul ei” ci de “responsabilitatea sa”, de datoria sa, arătându-i în acelaşi timp, falsitatea vieţii sale. Tu, femeie eşti “templul lui Dumnezeu” şi trebuie să te rogi din inimă şi cu toată conştiinciozitatea. Cuvintele tale, faptele tale, dorinţele tale pot fi o adorare a lui Dumnezeu şi nu doar locul în care te afli…
Isus a fost un om liber.. nu a permis ca ideile preconcepute sau părerile altora să-L împiedice să întâlnească alte persoane, viaţa şi fericirea.
Isus nu o ceartă pentru viaţa ei dezordonată, pentru religia ei eretică, ci o acceptă aşa cum este, cu viaţa ei grea şi cu nevoia ei infinită de iubire. Ce bine ar fi dacă şi noi ne-am accepta aşa cum suntem, chiar dacă nu ne place cine suntem, chiar dacă am vrea să fim diferiţi, mai frumoşi, mai bogaţi, mai puternici, mai religioşi...
Dar suntem… cum suntem. Dacă cineva nu se acceptă aşa cum este, chiar dacă nu-i place, nu poate face nimic bun. Dacă nu acceptă că este un dependent de alcool, nu poate să se lase de băutură. Dacă nu acceptă că este o persoană posesivă, nu va putea iubi liber. Dacă nu recunoaşte că este un invidios, nu se va putea vindeca. Dacă nu recunoaşte că are diferite probleme, nu le va putea rezolva. Dacă nu-şi acceptă istoria personală, nu se va putea vindeca. Dacă nu acceptă sau recunoaşte erorile sale, le va repeta.
Fiul adolescent al unui sculptor nu se accepta nici în aspectul său fizic, nici nu era mulţumit din ce familie provenea. Cu ocazia zilei sale de naştere, tatăl său i-a dăruit o bucată dintr-o stâncă. Tânărul rămase mirat, dar şi nemulţumit cu privire la cadoul primit. Tatăl luă piatra şi o modelă, făcând din ea o minunată sculptură. Apoi îi zise: “Ce s-ar fi întâmplat dacă tu ai fi aruncat-o?”… “Înseamnă că nu ai fi făcut această sculptură.”… “Bine, fiul meu. Tu eşti bucata de piatră, nu-ţi risipi viaţa”.
Concluzionând, constatăm că Isus i-a dezvăluit femeii unele adevăruri, care până în acel moment al Evangheliei nu le descoperise nici măcar ucenicilor Săi: 1. Dumnezeu este Spirit, care trebuie adorat nu într-un loc special, ci în interiorul nostru, mereu şi în adevăr; 2. Isus este Mesia cel vestit de profeţi, revelatorul Tatălui; 3. Isus aduce tuturor apa vie a credinţei şi a iubirii fără margini faţă de oameni; 4. Cel care primeşte aceste daruri, va moşteni viaţa veşnică.
Asta da, afacere! O astfel de apă chiar că nu are preţ! Însă Isus o dăruieşte gratis, chiar şi unei femei care, după părerea “înţelepţilor vremii”, era ultima căreia El trebuia să i se adreseze.
Isus îi dezvăluie lucruri importante unei păcătoase. Mulţimile Îl aşteptau şi El pierdea vremea cu o eretică, fără să se preocupe de propria-I imagine şi faimă? Mântuitorul ne învaţă că atunci când suntem prea preocupaţi de noi, nu putem să îi ajutăm pe alţii! Isus ne arată, ne demonstrează că şi un singur păcătos – chiar cel mai mare – merită toată atenţia Sa. De acum ştim: chiar dacă nu merităm, Domnul se interesează în mod particular de fiecare în parte, ne vrea binele şi ne iubeşte!
Reacţia finală a femeii
Primind această “apă vie”, învăţătura Mântuitorului său, femeia fuge la vecinii ei şi le spune: “A sosit Mesia!” Consătenii rămân miraţi. Este chiar ea. Acum este schimbată, e o persoană nouă. Şi ei doresc “apa vie”, iar Domnul se va opri două zile cu ei. Acum Maestrul îi hrăneşte cu apa cea vie pe toţi, prin mijlocirea femeii pe care ei o desconsiderau. Iată că, păcătoasa devine apostol al Domnului.
Cateheza pe care Isus a făcut-o cu femeia, se termină cu cateheza femeii faţă de consătenii ei! Iată rolul creştinilor! Femeia predică cu entuziasm şi este convingătoare! Nu este esenţială mizeria în care căzuse, este important că Isus a găsit-o şi ea s-a lăsat condusă de El. Astfel Domnul ne învaţă că numai iubindu-i, îi putem conduce pe cei de lângă noi, la întâlnirea cu Dumnezeu! Amin.
***meditie de Pr. Mihai Tegzes ***
Dumnezeu sa va binecuvanteze inimile insetate cu APA CEA VIE !
Un comentariu:
Asa spun si eu Dumnezeu sa ne binecuvinteze sufletele ci Apa Sa Vie!!!
Trimiteți un comentariu