Te caut din toata inima...

30 noiembrie 2010

Pasivitatile sporitoare si cele doua Maini ale lui Dumnezeu

Ni se pare atat de firesc sa evoluam, incat de obicei nu ne gandim sa distingem in aceasta actiune energiile ce o hranesc, ori circumstantele ce ii favorizeaza reusita.Si totusi, "quid habes quod non accepisti?" (ai ceva pe care sa nu il fi avut dinainte?).
In aceeasi masura in care ne supunem Mortii, sau poate chiar intr-o masura mai mare, ne supunem Vietii.
Sa patrundem in adancul nostru cel mai intim.
Sa dam tarcoale fiintei noastre.Sa incercam cu rabdare sa percepem oceanul de forte apasatoare in care evolutia noastra pare cufundata.Este un exercitiu binefacator: adancimea si universalitatea dependentei genereaza intimitatea cuprinzatoare a Comuniunii.
...Drept urmare, poate pentru prima data in viata mea(eu, care se presupune ca meditez in fiecare zi!), mi-am luat lampa si parasind campul, luminos in aparenta, al ocupatiilor si legaturilor mele zilnice, am coborat in adancul meu cel mai intim, in abisul din care simt nelamurit ca emana puterea mea de actiune.Or, pe masura ce ma indepartam de evidentele conventionale ce poleiesc viata sociala, imi dadeam seama ca imi scapam mie insumi.Cu fiecare treapta coborata, un alt personaj se arata in mine, al carui nume mi se refuza si care nu ma mai asculta.Si cand a trebuit sa pun capat explorarii, nemaiavand drum pe care sa pasesc, la picioarele mele se casca un abis fara fund din care iesea, venind de cine stie unde, suvoiul pe care ma incumet sa-l numesc viata mea.
Ce stiinta va putea revela vreodata Omului originea, natura, modul in care actioneaza puterea constienta a vointei si a iubirii ce ii defineste viata?
Fara indoiala ca nu efortul nostru, sau al cuiva din preajma , a iscat acest suvoi.Dupa cum nici preocuparea noastra, sau a vreunui apropiat, nu-i intuieste secarea , nu-i inlesneste clocotul.Putem reconstitui cu aproximatie de-a lungul generatiilor, dinaproape in aproape, cursul suvoiului ce ne patrunde.Putem, de asemenea, cu ajutorul anumitor metode sau stimulente, fizice sau morale, sa adaptam sau sa largim gura prin care se varsa in noi.
Dar nici geografia, nici artificiile de metoda nu ne ajuta sa primim , in gand sau in fapta, izvoarele Vietii.Ma dobandesc intr-o masura mult mai mare decat ma creez..
Omul , spune Scriptura, nu-si poate inalta cu nici o palma statura.Cu atat mai putin, ar putea sa-si sporeasca, fie si cu un deget, puterea de a iubi, sau sa mareasca in vreun fel tritmul fundamental ce ii masoara devenirea spiritului si a sufletului. 
Fara putinta de tagada, viata adanca, viata ce izvoraste, ce se iveste, ne scapa intru totul.
Atunci , uluit de descoperirea mea, am vrut sa ies din nou la lumina, sa uit de taina nelinistitoare din preajma lucrurilor familiare, sa-mi reincep viata de suprafata, fara sa sondez cu imprudenta abisurile.Dar , iata ca, dincolo de manifestarea zbuciumului omenesc, ochii mei preveniti au vazut reaparand Necunoscutul de care voiam sa scap.De data aceasta, nu se  mai retragea in adancul unui abis: se ascundea in multimea de intamplari intretesute in panza Universului si in cea a firavei mele individualitati.Era insa, cu toate acestea, acelasi mister: l-am recunoscut.Cugetul nostru se tulbura cand incercam sa masuram adancimea Lumii de sub noi.Se clatina si atunci cand cautam sa socotim imprejurarile favorabile la a caror intretaiere se consuma , clipa de clipa, actul conservarii si al implinirii celei mai marunte dintre fapturile vii.In urma constiintei ca sunt un altul,si anume unul mai presus de mine, un al doilea lucru m-a tulburat profund: suprema improbabilitate, formidabila imposibilitate de a ma afla , 
ca existent , in sanul unei Lumi implinite.
In acel moment, dupa cum i se va intampla fara indoiala oricui care va trece prin aceeasi experienta launtrica,  am simtit abatandu-se asupra mea disperarea esentiala a atomului pierdut in Univers, disperarea ce naruie zilnic vointele omenesti sub povara coplesitoare a vietii si a astrelor.Iar daca un lucru m-a izbavit, este faptul de a fi auzit glasul evanghelic, intarit de biruinta dumnezeiasca, spunandu-mi din adancul noptii:
"Ego sum, noli timere"
(Eu sunt; nu va temeti!)
Da, Doamne, cred: si voi crede cu atat mai bucuros cu cat nu e vorba doar de pacea mea, ci de propria-mi desavarsire: Tu esti izvorul avantului si sensul imboldului a caror implinire am urmarit-o sau am inlesnit-o in cursul intregii mele vieti.
Tot Tu esti cel ce insufletesti pentru mine, prin prezenta Ta in toate( mult mai bine decat o face spiritul meu ce insufla viata Materiei),nenumaratele influente a caror tinta sunt neincetat.In Viata ce izvoraste in mine, precum si in Materia ce ma sustine, aflu mai mult decat darurile Tale: pe Tine insuti Te intalnesc, pe Tine din a carui Fiinta ma impartasesc si care, la randu-ti , ma plamadesti.
Intr-adevar, in zamislirea si in modelarea initiala a fortei mele vitale, in jocul de-a pururi prielnic al cauzelor secunde ,ating, pe cat de aproape imi este cu putinta,cele doua fete ale actului tau creator;intalnesc si sarut minunatele Tale maini: pe aceea care coboara atat de adanc in noi incat se confunda cu izvorul Vietii, si pe aceea care cuprinde atat de mult incat, la cea mai mica atingere a sa, toate parghiile Universului se supun aceleiasi armonii.
Prin chiar natura lor, toate aceste pasivitati benefice care sunt pentru mine vointa de a fi, nazuinta de a fi intr-un fel sau altul si imprejurarea de a ma implini dupa propria-mi dorinta, sunt pline de prezenta ta, prezenta ce mi se va infatisa in curand mai lamurit, ca fiind energia constitutiva a Trupului mistic.
Pentru a ma contopi cu tine in ele, intr-o adanca si totala comuniune(Impartasire la izvoarele Vietii),nu trebuie decat sa te recunosc si sa iti cer sa fii acolo din ce in ce mai mult.
Tu, a carui chemare preaintampina cel dintai gest al nostru, daruieste-mi , Doamne, dorinta de a dori fiinta, pentru ca, prin acest dumnezeiesc nesat pe care-l vei fi starnit in mine, sa ma pot oferi dezlantuitelor stihii.Sfantul dor de fiinta, acest prim punct de sprijin, aceasta energie primordiala, nu mi-o seca:
"Spiritu principali confirma me".
Tu, a carui intelepciune iubitoare ma plamadeste din toate energiile si intamplarile Pamantului, ingaduie-mi sa schitez un gest deplin eficient abia in fata fortelor negarii si ale mortii; dupa ce am dorit , fa-ma sa cred , sa cred cu ardoare, sa cred in Prezenta ta activa pe chipul tuturor celor ce sunt.
Datorita tie,asteptarea si credinta sunt deja pline de virtute lucratoare.Cum sa procedez insa pentru a-ti aduce marturie, si mie dovada,printr-un efort exterior, ca nu sunt dintre cei care spun doar din varful buzelor:
"Doamne, Doamne!".
Voi participa la indatoritoarea ta faptuire si o voi face indoit.Adancii tale forte creatoare, mai intai,  care imi porunceste sa fiu, ii voi raspunde prin grija de a nu-mi inabusi, abate sau risipi nicicand puterea de a iubi si de a faptui.
Providentei tale invaluitoare, mai apoi, care imi arata in fiece clipa , in derularea evenimentelor zilei, pasul pe care urmeaza sa-l fac, treapta pe care o am de urcat, ei ma voi consacra prin grija de a nu scapa nici o ocazie de-a ma inalta "inspre spirit".
Fiecare din vietile noastre este oarecum imletita de aceste doua fire: firul devenirii launtrice, din care se formeaza treptat ideile, sentimentele , atitudinile umane si mistice; si firul implinirii exterioare , ce ne poarta, clipa de clipa, in punctul precis in care converg, pentru a produce asupra noastra efectul asteptat de Dumnezeu, ansamblul fortelor Universului.
Doamne , ca sa ma gasesti oricand asa cum ma doresti, acolo unde ma astepti, altfel spus ca sa ma cuprinzi cu totul , in ceea ce sunt in launtrul si in afara mea, ajuta-ma sa nu desfac nicicand firul impletit al vietii mele.

sursa : cartea "Mediul Divin" scrisa de Teilhard de Chardin

Niciun comentariu:

LinkWithin

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...