Te caut din toata inima...

21 noiembrie 2009

O , Sfanta Vointa a lui Dumnezeu, esti iubirea mea !

ORICE GRIJI NE-AR ÎMPOVĂRA,
SĂ LE ÎNCREDINŢĂM PE TOATE
LUI DUMNEZEU


1. Fiul meu, lasă-te în voia mea cu totul: Eu ştiu tot ceea ce este spre binele tău. Tu gîndeşti omeneşte; de multe ori, în părerile tale, te laşi mînat de imboldul firii tale.

2. Ai dreptate, Doamne, aşa este. Tu-mi porţi de grijă mult mai mult şi mult mai bine decît aş putea să-mi port de grijă eu însumi. Stă ca frunza pe apă cel ce nu-şi încredinţează toate grijile ţie. Doamne, dacă voinţa mea rămîne statornic, neclintit credincioasă ţie, vei face din mine tot ceea ce voieşti. Nu poate fi decît de bine tot ceea ce ai putea hotărî să faci cu mine. Dacă placul tău este să mă cufund în beznă, fie voia ta binecuvîntată; dacă mă vrei scăldat în lumină, fii binecuvîntat, din nou. Dacă binevoieşti să-mi dăruieşti mîngîiere, fii binecuvîntat; dacă voieşti să port jugul oropsirii, fii iarăşi binecuvîntat.

3. Da, fiul meu, astfel vreau să te ştiu, dacă doreşti să mergem pe acelaşi drum împreună. La fel de neprecupeţit se cade să fii gata pentru suferinţă ca şi pentru bucurie. La fel de voios, gata pentru lipsă şi sărăcie, ca şi pentru belşug şi avuţie.

4. Bucuros sînt gata, Doamne, să îndur pentru tine orice împrejurare pe care ai trimite-o asupra mea, ca să mă încerci. Mi-e tot una şi primesc din mîna ta, fără deosebire, binele şi răul, dulceaţa şi amărăciunea, veselia şi tristeţea şi, pentru tot ceea ce mi se întîmplă, ţie îţi aduc mulţumire. Fereşte-mă de orice păcat şi nu mă voi înspăimînta de moarte şi de iad în vecii vecilor. Atîta timp cît nu-ţi întorci faţa de la mine, atîta timp cît nu mă ştergi din cartea vieţii, nici o vitregie şi nici o amărăciune nu va putea să-mi aducă vreo vătămare."


8 comentarii:

kis spunea...

Hristos este singurul care ne poate lua grijile si poverile noastre.Mat 11,33

Carmen Gigartu spunea...

Ma las cu totul in mainile Tale ,sa faci din mine ceea ce vroiesti ,Doamne.

Miriam spunea...

Doamne, Mary, ce bine îmi cade şi postarea aceasta!
Mai ţii minte ce spuneam marţea trecută, la postrea ,,Sărutarea leprosului", despre fiica mea?

Ei, bine! Ieri m-a sunat un medic de la DSP şi m-a anunţat că a venit rezlutatul de la Cantacuzino, Bucureşti...pozitiv...Cu o zi înainte veniseră alte două rezultate asemănătoare...( trei se recoltaseră de la noi de la şc. ) S-a dispus închiderea şcolii săptămâna asta...Ne-a întrebat cum se simte fiica noastră ( după febra aceea de aproape 40, nu a amai avut nimic...e foarte bine). A întrebat cum ne simţim noi, ceilalţi din famile ( niciunul nu are vreun simptom). L-am întrebat dacă există riscul îmbolnăvirii şi a spus că şansele sunt nule de acum în colo. A felicitat-o pe fiica mea că luptat cu virusul, iar pe noi ne-a felicitat că suntem puternici...

În gândul meu stăruia: Dumnezeul nostru e puternic...

Deci, Mary, ,,am sărutat leprosul" şi-n loc de contaminare m-am vindecat de teamă, de necredinţă, de îngrijorare...
Îţi dai seama, L-am simţit pe Dumnezeu aproape în mijlocul furtunii...

Fii slăvit, Doamne!
Mary, mulţumesc de susţinere!
O zi minunată!

elena marin-alexe spunea...

Mi-e tot una şi primesc din mîna ta, fără deosebire, binele şi răul, dulceaţa şi amărăciunea, veselia şi tristeţea şi, pentru tot ceea ce mi se întîmplă, ţie îţi aduc mulţumire.

Sunt atat de mangaietoare aceste ganduri scrise de tine, ca mi se pare mult mai aproape cerul de inima.
Seara frumoasa ca sufletul tau iubitor sa ai, draga mea prietena!

mmary spunea...

Kis, asa este si spun acest lucru convinsa fiind de fiecare cuvant rostit...

Dumnezeu sa te binecuvanteze!

mmary spunea...

Carmen,

"Ma las cu totul in mainile Tale ,sa faci din mine ceea ce vroiesti ,Doamne."Amin.

Iti doresc sa faca din tine bucuria LUI!

mmary spunea...

Mariana, bineinteles ca tin minte ce-mi spuneai, cum as putea sa uit?

Sa-ti spun un secret? eram convinsa ca fetita ta va fi bine...:)

Fiti binecuvantati !

mmary spunea...

Doamna Elena,

"Mi-e tot una şi primesc din mîna ta, fără deosebire, binele şi răul, dulceaţa şi amărăciunea, veselia şi tristeţea şi, pentru tot ceea ce mi se întîmplă, ţie îţi aduc mulţumire."

...atunci cand doresti sa implinesti in toate Voia Lui Sfanta, cand sti ca totul este cu Voia Sa , in inima se asterne Pacea , iar durerile si tristetile nu mai ranesc sufletul, dimpotriva, il ajuta sa evolueze, sa se apropie si sa se uneasca cu Dumnezeu...

O dulce contopire cu Blandul Isus va doresc in aceasta noapte draga mea doamna...:)

LinkWithin

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...